Karl Popper și problema demarcației între știință și ne-știință

Karl Popper, ca raționalist critic, a fost un oponent al tuturor formelor de scepticism, convenționalism și relativism în știință. Multe dintre argumentele sale sunt îndreptate împotriva membrilor „Cercului Vienez”. Popper este de acord cu aceștia cu privire la aspectele generale ale metodologiei științifice și neîncrederea lor în metodologia filosofică tradițională, dar soluțiile sale au fost semnificativ diferite. A contribuit semnificativ la dezbaterile privind metodologia științifică generală, demarcarea științei de pseudoștiință, natura probabilității și metodologia științelor sociale.

Dezvoltarea capabilităților europene în domeniul managementului crizelor

Ca actor pe scena internațională, UE trebuie să facă fată noilor pericole, amenințări și provocări, cu atât mai mult cu cât urmărește să joace un rol în securitatea globală ceea ce implică asumarea de responsabilități sporite, așa cum sunt prezentate în anexă. Mediul global este caracterizat prin insecuritate, astfel Uniunea Europeană are nevoie de un mecanism complex de management al crizelor. Dezvoltarea unei astfel de capabilități atrage de la sine o altă problemă majoră, dezvoltarea unei capabilități a Uniunii. Există pericolul ca această nouă capabilitate să dubleze NATO sau există pericolul ca Uniunea să își dezvolte o capacitate dar fără puterea de a o proiecta. Un conflict ce se întrevede în viitor este între președintele Consiliului European și Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate, în opinia unor eurosceptici. Dezvoltarea acestor capabilități este necesară Uniunii ce se dorește un important actor pe scena internațională.

Anomalii ale relativității generale

În timp, teoria generală a relativității a acumulat mai multe anomalii și discrepanțe, indicând necesitatea unor teorii mai bune despre gravitație sau alte moduri de abordare. Ipotezele ad-hoc introduse în relativitatea generală pentru a explica singularitățile gravitaționale pe baza condițiilor energetice nu sunt foarte eficiente. Sunt necesare ipoteze mai detaliate asupra conținutului materiei. Mulți oameni de știință și filosofi au ajuns la concluzia că singularitățile trebuie să fie asociate cu atingerea limitelor valabilității fizice a relativității generale, fiind nevoie să se dezvolte o nouă teorie, a gravitației cuantice.

Inside, and Beyond „Nothingness”

O scurtă introducere în domeniul subcuantic, în care putem găsi originea tuturor evenimentelor și proceselor observabile în lumea noastră habituală. Coborând pe scala oferită de divizibilitatea cuantei în structuri din ce în ce mai fine cu sarcini electrice fracționale, până la valorile infinitezimale la nivelul cărora Informația e cuplată la spațiu și timp, în fața ochilor noștri se conturează o realitate nouă, încă puțin explorată, care însă e suportată de legi ale fizicii moderne. Începem să înțelegem proprietățile vidului fizical populat de entități ale căror comportament agregativ colectiv și coherent stă la baza tuturor manifestărilor descrise de mecanica cuantică. Se postulează aplicarea acestor înțelegeri la mecanismele sinergetice ce leagă creierul uman de procesele ce decurg în spațiul informativ prin tiparele morfogenetice ce-i produc structura special adaptată prelucrării câmpurilor informative cu care este interconectat de-a lungul vieții biologice a individului. Vehicularea Informației are loc prin intermediul fluxurilor sub-cuantice la viteze superluminale, neexcluse teoretic dincolo de domeniul de aplicabilitate a teoriei relativității. Controlul tuturor acestor procese are loc la nivelul ordinilor super-implicate descrise de Bohm.

Cuvânt introductiv pentru (și despre) „Cunoașterea Științifică”

Salutăm cu multă bucurie toți cititorii noii reviste Cunoașterea Științifică, redactată de Dl. Sfetcu, autor a numeroase lucrări publicate în acest domeniu controversial, încă, al ontologiei și epistemologiei științifice!

În calitate de membru a bordului științific al jurnalului, îmi voi permite (cu amabila accepțiune a Dlui Sfetcu și a Dumneavoastră, dragi cititori) să extind în câteva articole pe care le voi supune publicării în viitor, concepția general acceptată în literatura științifică de tip materialist, către orizonturi noi ce răsar în ultima vreme, ca rezultat al acceptării din ce în ce mai largi a unei orientări de tip post-materialist în rândurile multor savanți proeminenți contemporani. Cunoașterea științifică e o funcție a psihicului uman, a conștiinței de sine. Pentru a defini acest termen în mod inechivoc, va trebui în primul rând să abordăm analitic conștiința umană ca atare, un subiect mult controversat, și pe drept.