Ionescu, Valentin (2024), Constante universale, energia vidului și creșterea în timp a găurilor negre în Modelul Big Bangului Rece, Cunoașterea Științifică, 3:2, 36-48, DOI: 10.58679/CS72273, https://www.cunoasterea.ro/constante-universale-energia-vidului-si-cresterea-in-timp-a-gaurilor-negre-in-modelul-big-bangului-rece/

 

Universal constants, vacuum energy and the growth of black holes over time in the Cold Big Bang Model

Abstract

This article refers to and is at the same time a complement to the work The Cold Big Bang Model, hereafter referred to as MBBR or the basic work, which was printed by Tribuna Economică în 2021 with ISBN 987-973-688-429-0.

I. In the current study we deduce the existence of a fundamental constant of any Universe, namely the power released during a cosmological inflation, i.e. the amount of mass-energy generated divided by the duration of the inflation.

II. We show that the power flux density is independent of the definition of the Universe, resulting in a universal constant of the MBBR. This paper launches the hypothesis that a huge amount of energy can be extracted from space – as defined in the MBBR – even from areas called by abuse of language empty space.

III. We propose to calculate the flux of dark matter transported on energy buses (see MBBR §Energy buses) crossing the event horizon of a black hole. We demonstrate formulas that calculate the growth in time of a black hole.

Keywords: cold big bang, vacuum energy, power flux density, dark matter, black hole

Rezumat

Acest articol face referire și este în același timp o completare a lucrării Modelul Big Bang Rece, numită în continuare MBBR sau lucrarea de bază, care a fost tipărită în cadrul editurii Tribuna Economică, în anul 2021, cu ISBN 987-973-688-429-0.

I. În studiul actual deducem existența unei constante fundamentale a oricărui Univers și anume puterea eliberată în timpul unei inflații cosmologice, adică cantitatea de energie-masă generată împărțită la durata inflației.

II. Arătăm ca densitatea fluxului de putere este independentă de definiția Universului, rezultând de aici o constantă universală a MBBR. Acest articol lansează ipoteza că din spațiu – așa cum este al definit în MBBR – poate fi extrasă o cantitate uriașă de energie, chiar din zonele denumite prin abuz de limbaj spațiu gol.

III. Ne propunem să calculăm fluxul de materie întunecată transportat pe magistralele energetice (v. MBBR §Magistrale energetice) care traversează orizontului de eveniment al unei găuri negre. Demonstrăm formule care calculează creșterea în timp a unei găuri negre

Cuvinte cheie: big bang rece, energia vidului, densitatea fluxului de putere, materia întunecată, gaură neagră

 

CUNOAȘTEREA ȘTIINȚIFICĂ, Volumul 3, Numărul 2, Iunie 2024, pp. 36-48
ISSN 2821 – 8086, ISSN – L 2821 – 8086, DOI: 10.58679/CS72273
URL: https://www.cunoasterea.ro/constante-universale-energia-vidului-si-cresterea-in-timp-a-gaurilor-negre-in-modelul-big-bangului-rece/
© 2024 Valentin IONESCU. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

 

Constante universale, energia vidului și creșterea în timp a găurilor negre în Modelul Big Bangului Rece

Valentin IONESCU[1]

valy153@gmail.com

[1] Absolvent al Facultatii de matematica informatica din Bucuresti, promotia 1976, cercetator stiintific principal 3

 

Introducere

MBBR definește gravitația cuantică trigonometrică care acționează asupra cantităților cuantificate de energie-masă din celulele spațiului cuantic, anterior fiind definit procesul de formare a spațiului și energiei-masă dar fără a porni de la o singularitate infinit de mică și de densă. Un loc aparte îl are Axioma 8 care, pe scurt, spune că dacă gravitația mută întreaga cantitate de energie-masă dintr-o celulă a spațiului, celula respectivă nu rămâne vidă ci în ea apare instantaneu cantitatea indivizibilă de energie-masă pe care am numit-o unitate Planck de energie-masă (Peu).

Dacă modelele geometrice de univers ne-au obișnuit cu noțiunea de continuum spațiu-timp, MBBR se referă la un tot unitar spațiu-timp-energie-masă a cărui natură este discontinuă.

În MBBR am arătat că viteza cea mai mare din Univers este 1   (v. . Această lucrare studiază Universul în stadiile cele mai timpurii, ca urmare cantitatea de materie întunecată se măsoară în unități de măsură de energie și nu de masă, noțiunea de “masa” ne fiind încă definită.

Pentru efectuarea calculelor vezi aici (https://bigbangdigitalmodel.com/wp-content/uploads/2022/10/MBBR_Memorator.pdf) formulele de conversie între sistemele de coordonate Planck și SI precum constantele folosite în toate articolele, așa cum au fost ele definite în MBBR.

Voi reaminti câteva elemente din lucrarea de bază:

Am asociat fiecărei celule de spațiu două cantități de energie, exprimate prin numere naturale, astfel:

• prima pornește de la 0 și se incrementează cu o unitate ori de câte ori se aplică Axioma 8 unei celule a spațiului cuantic; această cantitate de energie o voi numi energie întunecată; această formă de energie apare exclusiv în timpul stagiilor de dezvoltare ale Universului (v. MBBR §Dinamica energie-masă și Definiția 13). Având aceiași unitate de măsura, cantitățile de materia întunecată și energia întunecată se pot aduna sau scădea.
• a doua cantitate de energie însumează energia întunecată cu materia întunecată acumulată în urma construcției de bază a Universului și a inflației cosmologice (v. MBBR §Inflația Cosmologică). Aceste două forme de energie le voi denumi mai departe cu același termen de energie-masă folosit mai sus.
• numesc definiția Universului tripletul de numere întregi C|I|S unde C este nr. de iterații, I nr. de inflații și S nr. de stagii – (MBBR) Definiția 14;
• energia-masă generată în timpul inflației k este:

ȸ_k = c₂  4^k+1  F_C    F_C+1  (C+1)^k,

unde c₂ = 1   este o constantă (v. MBBR Definiția 4), F_C și F_C+1 sunt numerele Fibonacci  de indice C, respective C+1 (v. MBBR §Construcția de bază a Universului – primul paragraf).

Pentru k = 0, ȸ₀  este energia-masă generată în timpul construcției de bază a Universului.

• energia-masă totală a Universului cu definiția C|I va fi conform formulei (2’ MBBR):

Μ_total  = _k + ȹ

ȹ fiind energia întunecată totală acumulată ca urmare a interacțiunii gravitaționale în cadrul tuturor stagiilor de dezvoltare ale Universului.

Conform axiomei 7 din lucrarea de bază, o celulă de spațiu, la formare, conține o energie-masă egală cu 1 Peu. Una dintre multele proprietăți interesante ale șirului lui Fibonacci este aceea că șirul  are limita și  =  care este faimosul număr de aur. În plus, în șirul definit mai sus, elementul de indice 14 aproximează numărul de aur până la a cincea zecimală iar precizia crește pe măsură ce crește indicele.

Conținut

1. Fie un Univers cu C iterații, formula (2’’) din (MBBR) poate fi scrisă sub forma:

= c₂        ,

unde ȸ_k  este cantitatea de energie-masă produsă de inflația cu nr. k, T_k este timpul cât durează inflația cu numărul k, c₂ = 1  și  este numărul de aur căruia i-am atribuit unitățile de măsură ale lui c_2, F_C și F_C+1 sunt numerele Fibonacci asociate indicilor C și C+1 iar k = 0, 1, 2, 3, … numărul inflației. Să observăm că raportul   este constant oricare ar fi k, ca urmare voi generaliza acest rezultat spunând ca pentru un Univers dat, variația energiei-masă produsă de inflație în interval de timp cât durează inflația este o constantă care depinde doar de definiția Universului:

 

Iată un nou rezultat remarcabil: avem o constantă clară și ce constantă, una care include numărul de aur, în condițiile în care, după cum am văzut în MBBR, constanta gravitațională nu este de fapt o constanta, ea depinzând de cantitatea totală de energiei-masa și vârsta Universului (v. MBBR Definiția 12).

Notez cu ȹ_k cantitatea de energie întunecată generată în timpul tuturor stagiilor, până la stagiul k inclusiv. Notez EMT_k energia-masa totală a Universului la sfârșitul stagiului k. Reamintesc că aceasta energie totală cuprinde materia întunecată adică energia-masa creata în timpul construcției de bază a Universului și a inflațiilor plus energia întunecată generată în timpul stagiilor de dezvoltare ale Universului, până la stagiului k inclusiv.

Rezumând ceea ce am definit până aici, putem scrie:

EMT_k =   +  

unde Inf este numărul de inflații petrecut în timpul celor k stagii. Revenind la definiția Universului luată în considerație mai sus: I  Inf, S  k .

Pentru fiecare stagiu în parte este important de definit procentul reprezentat de energia întunecată din energia-masa totală a Universului, deoarece putem să ne propunem ca modelul digital să forțeze executarea unei noi inflații înainte ca energia întunecată sa depășească un anumit procent, n%, din energia-masa generată de construcția de bază a Universului (considerară ca inflația de indice 0) plus energia-masa generată de toate celelalte inflații, adică:

 ₌  

1. În baza conceptelor dezvoltate în MBBR la capitolul Magistrale energetice, să presupunem că o cantitate E ] de energie-masă se transferă în timp de T[Ptu] pe o suprafață de S [Psu²] și ne propunem să calculăm, în unități de măsura ale SI, densitatea fluxului de putere P_SI:

P_SI =  =    4.705024526  [W/m²]

Notând: Ct = 4.705024526  [W/m²], atunci formula de mai sus se poate scrie:

(1)                                           P_SI  =    Ct

În acest context E, S, T vor fi măsurate în unități Planck iar rezultatul în SI.. Deoarece Ct nu depinde de definiția universului, ea este o alta constanta pe care o voi numi  constanta de radiație în SI.

Putem calcula fluxul minim de materie întunecată – să-l notăm cu E – transportat pe magistralele energetice care traversează o suprafață de 1 m² într-un timp de t Ptu. Pentru simplificare voi considera că fluxul este perpendicular pe o suprafață și că în zona de univers luată în considerație nu există protoparticule și ca urmare fiecare celulă a spațiului cuantic conține doar 1 Peu, adică, prin abuz de limbaj luăm în considerație doar energia spațiului vid.

Întrucât: 1 m = (1,616229)^{-1 35} Psu => 1 m² = 3,82819639 ⁶⁹ Psu².

Deoarece 1 Psu² conține 1 Peu care se transferă în timp de t Ptu pe o distanță de 1 Psu, rezultă un schimb de energie pe m², adică putere pe m² sau iluminare energetică (sinonim: iradiere – cantitatea de energie luminoasă incidentă pe o suprafață) de:

E_si =   =  4.705024526  10⁷⁹ W/m²

Evident, același rezultat se obține aplicând formula (1) de mai sus.

Presupunând că t este numărul de Ptu dintr-o secundă rezultă ca:

E_si =  25,366 10³⁵ W/m² = 25,366  10²⁶ GW/m²

o putere uriașă care dacă poate fi controlată ar putea propulsa prin toată galaxia astronave aparținând raselor inteligente.

III.  Luăm în considerație o gaură neagră cu masa M₀ mase solare. Calculele de absorbție le facem pe o fanta cu lățimea de 1 Psu pe orizontul de eveniment, fanta fiind perpendiculară pe planul discului de acreție. Presupunem că din fiecare celulă a spațiului cuantic aflată la o distanță de 1 Psu de fantă, se transferă n Peu cu viteza 1/t din viteza luminii, adică 1 Psu în t Ptu.

Ținând cont de raza Schwarzschild, circumferința în planul discului de acreție este:

L_c = 4

unde G este constanta gravitațională, M₀ masa găurii negre în mase solare iar c este viteza luminii în vid. Rezultă:

(1)            Lc = 4          M0  [m] =  1,8561  10⁴  M0  [m]

Conform formulei (1) energia-masa absorbită pe întreaga suprafață a circumferinței ecuatoriale cu lățimea de 1 Psu a găurii negre este:

P_SI  =    Ct,  unde Ct = 4.705024526  [W/m²],

Ținând cont că E este energia-masa a n unități Peu pentru fiecare celulă de pe suprafață circumferinței ecuatoriale cu lățimea de 1 Psu a găurii negre, rezultă că  = n, deci:

Ҏ_SI =    4.705024526

Aceasta este presiunea radiației materiei întunecate, pe metru pătrat, pe orizontul de eveniment cu lațimea de 1 Psu al unei găuri negre, presiune calculată în SI. Pe întreaga suprafață puterea radiată va fi:

Ҏ_SI  L_c    =    4,705024526      1,8561  10⁴ [m]  [m]  M₀  =    1,411452143  10⁴⁹   M₀ energie masă/secundă

Deși este foarte comod de a lucra cu formula (1) de mai sus, să facem o mică întrerupere și să rezolvăm problema propusă în acest articol folosind un alt mod de gândire:

–––––-

Suprafața:  S  =  1,8561  104  M0  [m]  1 Psu = 1,8561  104  M0  [m]

Energia-masa pe suprafață: n Peu / Psu²

E = S [Psu2]  n      M0 = 1,8561  104  [m]          n    M0 = n  1,1484139933140662616498033385121        M0

Energia-masa în J

E_J = n  1,1484139933140662616498033385121        M₀  6,626075 ^-34   =

= n  760.947,725  M₀ [J]

Suprafața S este traversată de energia-masa E_J în t Ptu

• Viteza radiației = , deoarece spațiul parcurs este de 1 Psu

Cât este energia-masa care traversează suprafața S într-o secundă?

Deoarece n  760.947,725  M₀ [J] se transferă în t Ptu adică

în t   ^-44 s, atunci într-o secundă se transferă

n  760.947,725  M₀ [J]         ⁴⁴ [s^-1] =     1,411452143 ⁴⁹ M₀  [W] energie-masă pe secundă, formulă identică cu cea de mai sus.

–––––-

Să continuăm; pentru a nu mai lucra în unitați de energie solară ci în unități de masă solară, împărțind la energia-masa solară, ultima formulă de mai sus se scrie ca:

 

(2)             M₀ =    78,96214583  M₀ mase solare/ secundă

 

Fie m₀ masa inițială a unei găuri negre. Formulele de mai sus indică un tipar de creștere prin absorbție de materie întunecată, astfel: într-o unitate de timp Ut [s], aleasă arbitrar, gaura neagră va crește cu valoarea     78,96214583  M₀  Ut mase solare în unitatea de timp Ut. Să o notăm  x=    78,96214583  Ut, deci masa găurii negre, după creșterea în p unități de timp Ut, va fi:

m₀

m₁= m₀+m₀ x= m₀ (1+x)

m₂= m₁+m₁ x= m₁ (1+x)= m₀ (1+x)²

m₃= m₂+m₂ x= m₂ (1+x)= m₀ (1+x)³

m₄= m₃+m₃ x= m₃ (1+x)= m₀ (1+x)⁴

…

• m_p= m₀ = m₀

Desigur, formula de mai sus este cu atât mai exactă cu cât unitatea de timp aleasă, Ut, este mai mică.

Să luăm ca un prim exemplu gaura neagră a quasarului J0529-4351.

Lumina sa a avut nevoie de 12 miliarde de ani pentru a ajunge la instrumentele VLT. Masa este 17 miliarde de mase solare şi rată de absorbție de ~ 413 mase solare pe an.

Conform formulei (2) rezultă:

78,96214583  17 10⁹ mase solare pe secunda  31.556.952 secunde/an = 413 mase solare pe an

•  360.678.978.163.272.720 = 413
• =102.568.229.971.339.643,39 =

Aceasta fiind o ecuație cu necunoscutele numere întregi. Pentru ca  să fie o fracție ireductibilă trebuie ca: t =  și n=100.

În ideea validării calculelor și formulelor de până acum, să facem verificarea inversă adică să calculăm rata de absorbție pe an pentru o gaură neagră de 17 miliarde mse solare, ai cărei parametrii t și n sunt cei de mai sus. Aceasta cu atât mai mult cu cât aici este implicată și formula (1) de mai sus în baza căreia am tras concluzia că spațiul așa zis gol este de fapt un rezervor uriaș de energie.

Conform formulei (1) de mai sus rezultă:

Lc =  1,8561  104  M0  [m] =  1,8561  104  17 109      =

=1.9523037886339126448046656754705 1049

Energia absorbită într-o secundă:

• L_c    100              =

= 3.5305784867430460825802190659341 10⁷⁵

• În J/s: 3.5305784867430460825802190659341 10⁷⁵            =

= 2.3393877846545929071632725047309

Într-un an:

2.3393877846545929071632725047309      31.556.952=

= 7.3823948029731324950891846594714

În mase solare rezultă:

= 412,9999999

Adică valoarea absorbției de la care am pornit pentru calculul parametrilor t și n.

 

Un alt exemplu este gaura neagră J2157^* care are, după cum informează astronomii în Science Alert, raza Schwarzschild de 670 UA, o masa de  34  mase solare și vârsta de 1,25 miliarde de ani după Big Bang.  Conform formulei (2), după o zi masa absorbită va fi:

78,96214583  34 10⁹  mase solare pe secunda  24  60  60 s

Astronomii afirmă că această valoare trebuie să fie egală cu o masă solară, adică:

231959.199.590.208  (mase solare) = 1 (masă solară)

• = 231.959.199.590.208

Această ecuație cu necunoscutele numere întregi are soluțiile n=1 și t=231.959.199.590.208 , rezultând de aici că fanta de absorbție de pe orizontul de eveniment are o lățime de 1 Psu și timpul în care materia întunecată a cărei energie-masă este de 1 Peu/1 Psu² parcurge ultima celulă a spațiului cuantic, înainte de a dispărea dincolo de orizontul de eveniment, este de 231.959.199.590.208  Ptu.

Să procedăm și de data aceasta la o verificare:

Să calculăm nr. de celule pe ecuatorul orizontului de eveniment:

L_c =  670 UA  2   = 670  150.000.000.000 m

= 2    6.2181782408309713536881221658564

Energia absorbită într-o secundă:

• L_c    1             =

= 2    4.9723638412652636189004363192098

• În J/s: 2  9723638412652636189004363192098

= 2    3.2947255739511731633605708583808

Într-o zi:

2    3.2947255739511731633605708583808      24  60  60 = 2    2.846642895893813613143533221641

În mase solare:

2      = 2    0.1592  = 1,00028

Imprecizia provine din valoarea aproximativă a razei Schwarzschild luată în considerație.

Corolar 1

Interpretarea inițială dată parametrului n se referea la numărul de Peu care traversează o celulă de spațiu cuantic de pe fanta de acreție cu o lățime de 1 Psu în t Ptu. Calculele arată că decă n > 1Peu atunci fanta de acreție poate avea o lățime cuprinsă între 1 și n Psu, singura restricție fiind ca toate cele n Peu să traverseze o secțiune a fantei cu lățimea de n Psu și lungimea de 1 Psu în t Ptu.

Interpretarea lui t rămâne neschimbată adică, acest parametru reprezintă timpul în Ptu în care radiația absorbită parcurge ultima celulă a spațiului cuantic înainte de a dispărea dincolo de orizontul de eveniment. Având în vedere că această celulă este un cub cu latura de 1 Psu,    este viteza de prăbușire a materiei întunecate pe fanta de acreție. În cazul celor două exemple de mai sus, aceste viteze în SI sunt:

=

3  pentru primul caz,

respectiv:

1.2924  în al doilea caz

Vitezele sunt extrem de mici, deoarece materia se prăbușește doar accidental în gaura neagră. Baza discului de acreție, într-adevăr, se rotește cu viteze apropiate de viteza luminii dar, particulele doar întâmplător cad în gaura neagra, poate doar deviate prin ciocnire între ele. De ce atunci acești monștrii consumă cantități atât de mari de materie, așa cum arată exemplele de mai sus? Pentru că fanta de acreție are o lungime aproape dincolo de imaginație. Încercați să vă imaginați gaura neagră din al doilea exemplu: raza ei este 670 unități astronomice. Comparați această valoare cu distanța între soare și ultima planetă a sistemului solar, Neptun. Această distanță este în medie de numai 30 unități astronomice !!

Să ne întoarcem la primul exemplu și să aplicăm formula (3).  Parametrii sunt t =  și n=100, Ut=1 , x =  și p=  daică numărul de secunde din an. Rezultă că noua valoare a masei găurii negre după un an de absorbție este:

17 10⁹   =

= 17 10⁹  1.0000000242941179421608926922745

Scăzând din această valoare masa de la care am pornit, adică 17 10⁹ mase solare rezultă cu cât a crescut masa găurii negre într-un an, adică: 413 mase solare ceea ce validează formula (3). Dar, oare cât de mare ar deveni această gaură neagă după un miliard de ani? Rezultatul ar fi:

masa =17 10⁹    =

= 17 10⁹  35.546.859.433,57 mase solare iar raza Schwarzschild:

= =892.581.519.126.160.375.293.444  =5.950.543.460.841  sau 94.093.012,69

Datele care au stat la baza calculării parametrilor n și t aparținând găuri negre se referă la situația ei de acum 12 miliarde de ani. Deci, la numai un miliard de ani după aceasta, adică acum 11 miliarde de ani,  diametrul acestei găuri negre ar fi trebuit să fie de aproximație 1800 de ori diametrul galaxiei noastre de astăzi.

Să mai jonglăm puțin cu formulele demonstrate mai sus și să calculăm pentru fiecare dintre cele două exemple de găuri negre, cât de mari ar fi putut deveni găurile negre într-un miliard de ani dacă la formare ar fi cântărit o masă solară fiecare.

Pentru primul caz: n=1 și t=231.959.199.590.208 ,

x=    78,96214583, masa găurii negre de o masă solară, după un miliard de ani ar fi:

=

= =

= = 46.278,2 mase solare.

În baza acestui rezultat suntem îndreptățiți să presupunem că această gaură neagră, la formare, avea o masa mult mai mare decât o masă solară dacă, după un miliard de ani a acumulat doar valoarea de mai sus, deoarece acum 12 miliarde de ani avea 17  mse solare.

Pentru al doilea exemplu:

t =  și n=100.

=

=  =

= 1.0000000242941179421608926922745 = =

= 35.546.859.433,5656 mase solare

Pentru această gaură neagră cu vârsta de p = 1,25 miliarde de ani, cu masa actuală m_p = 34 miliarde de mase solare și cu parametrii (n, t) de mai sus să calculăm masa m₀ pe care a avut-o la formare:

Conform formulei (3) rezultă:  =

• =  – p    =

= 10.531478917042255123753908789053 –    1,25    log(  )= 10.531478917042255123753908789053 –    1,25    log(1.0000000000000007698499413713601) =  -2.657022628990314370711091210947

• m₀ 003 mase solare

Concluzii

În lucrarea de bază, prin Axiomele 7 și 8 am redefinit noțiunea se spațiu, am dat un sens exact noțiunii de materie întunecată și  odată cu definirea gravitației cuantice am arătat că spațiul este un izvor nesecat de materie întunecată. Mițcarea acestei materii generează o energie care dacă am învăța să o folosim am elimina din limbajul comun conceptul de criza energetică și în plus am putea ajunge la construirea unor astronave care să străbată galaxia.

Poate că tehnologia de extragere a acestei energii era cunoscută în antichitate, după care s-a pierdut. Basoreliefuri din complexul de la Dendera, din templul lui Hathor, Egipt, par să ilustreze niște becurile luminiscente, conectate printr-un fir, nu la baterii ci la un stâlp numit Djed. Lumina eternă, așa cum a fost numită în antichitate se pare că a existat nu doar în Egipt, dar și în Roma antică.

Nikola Tesla, în lucrarea sa Experiments with Alternate Currents of High Potential and High Frequency publicată în THE ELECTRICAL WORLD, July 11, 1891 face următoarea afirmație: “ Înainte ca multe generații să treacă, mașinile noastre vor fi conduse de o putere care poate fi obținută în orice punct al universului.” Răsfoind lucrarea marelui savant, amintită mai sus, constat o anumită asemănare între becurile de la Dendera și lămpile descrise de Tesla, chiar dacă modalitățile de alimentare cu energie par diferite.

În baza rezultatelor calculelor relative la creșterea prin absorbție a găurilor negre, ne întrebăm dacă nu cumva așa numita Cold Spot, respectiv Pata rece CMB (sau WMAP) observată pe harta radiației cosmice de fond cu microunde este o zonă în care există una sau mai multe astfel de găuri negre monstruoase care au absorbit galaxiile din zonă și care, în plus, datorită dimensiunilor uriașe pe care le au, obturează radiația de fond care ar trebui să ajungă la noi. Marginile acestei Cold Spot par mai fierbinți decât vecinătățile, probabil datorită efectului de lentilă gravitațională aplicat background-ului. Ideea că este posibil ca în univers să se plimbe găuri negre devoratoare de galaxii este destul de inconfortabilă. La întrebarea ,, de ce nu vedem astfel de evenimente?”, răspunsul nostru este  ,,pentru că lumina acestor evenimente nu a ajuns încă la noi”.

Dacă cosmologia tradițională se miră de faptul că există găuri negre super masive, cu toate că de la Big Bang, se pare că a trecut prea puțin timp pentru a se forma acești monștrii de zeci de miliarde de mase solare doar prin colapsul direct, absorbția de materie barionică sau fuziuni, acum putem să propunem ipoteza procesului lipsă prin care se pot forma găurile negre supermasive din centrele galaxiilor. Absorbția de materie întunecată de către găurile negre, calculată mai sus, exclude vaporizarea acestora ca efect al radiației Hawking tot așa cum exclude ,,Paradoxul  informațional al găurii negre”. Din aceleași motive excludem și ipoteza conform căreia sfârșitul universului se va realiza  prin așa numitul ,,mare îngheț”. Acum însă, începe să se contureze un alt scenariu și mai sumbru, anume, conform rezultatelor calculelor de mai sus, găurile negre, prin absorbție de materie întunecată, devin din ce în ce mai mari, absorb totul în jurul lor, chiar și galaxiile. Încetul cu încetul universul devine populat doar de găuri negre care, eventual, fuzionează între ele până ce rămâne doar una singură. Din fericire, sau nu, nu va fi așa, deoarece timpul așa cum l-am definit în MBBR are nu numai un început dar va avea și un sfârșit care ar putea veni înaintea acestui scenariu lugubru. Astfel, această perioada în care există timp este doar o etapă, scufundată în ceea ce numim veșnicie, care nu înseamnă un timp nesfârșit ci, absența timpului. Acest subiect este tratat pe larg într-un alt articol derivat din MBBR.

Bibliografie

Ionescu, Valentin, Modelul Big Bang Rece, București, Tribuna Economică, 2021

Phil Plait (Jul 1, 2020), „IN THE DISTANT UNIVERSE A SUPERMASSIVE BLACK HOLE EATS A SUN *A DAY*”, Syfy Wire: Bad Astronomy, Syfy

Tesla, Nikola, Experiments with Alternate Currents of High Potential and High Frequency, THE ELECTRICAL WORLD, July 11, 1891

Wolf, Christian; Lai, Samuel (21 December 2023). „The accretion of a solar mass per day by a 17-billion solar mass black hole” (PDF). www.eso.org. Retrieved 20 ebruary 2024.