Mazilu, Dumitru (2024), Despre unele prevederi canonice și civile privind gestionarea actuala a bunurilor bisericești parohiale, Cunoașterea Științifică, 3:2, 66-74, https://www.cunoasterea.ro/despre-unele-prevederi-canonice-si-civile-privind-gestionarea-actuala-a-bunurilor-bisericesti-parohiale/

 

About some canonical and civil provisions regarding the current management of parish church assets

Abstract

I am firmly convinced that in the fervent of the current society, characterized by chaos and divisions, the Church using the civil procedural aspect can become the lifeline in the correct management of a church heritage at the level of a rural parish unit.

Only under these conditions can one accept one of the truths according to which the Church through the concomitance of canonicity and civil procedure is a reality that parish priests should know and that through everything they decide they can only assume and respond equally both before the ecclesiastical courts and before the civil courts.

Keywords: canonical provisions, civil provisions, asset management, parish church assets

Rezumat

Sunt ferm convins că într-un fervent al societății actuale, caracterizat de haos și dezbinări, Biserica folosindu-se și de aspectul procedural civil poate deveni  colacul de salvare în gestionarea corectă a unui patrimoniu bisericesc la nivelul unei unități parohiale rurale.

Numai în aceste condiții se poate accepta unul dintre adevărurile  potrivit căruia Biserica  prin concomitența dintre canonicitate și procedura civilă este  o  realitate pe care preoții parohi ar trebui să știe și că prin tot ceea ce decid nu pot decât să își asume și să răspundă în egală măsură atât în fața instanțelor de judecată bisericească cât și în fața instanțelor de judecată civilă.

Cuvinte cheie: prevederi canonice, prevederi civile, gestionarea bunurilor, bunuri bisericești parohiale

 

CUNOAȘTEREA ȘTIINȚIFICĂ, Volumul 3, Numărul 2, Iunie 2024, pp. 66-74
ISSN 2821 – 8086, ISSN – L 2821 – 8086,
URL: https://www.cunoasterea.ro/despre-unele-prevederi-canonice-si-civile-privind-gestionarea-actuala-a-bunurilor-bisericesti-parohiale/
© 2024 DumitrDUMITRU. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

 

Despre unele prevederi canonice și civile privind gestionarea actuala a bunurilor bisericești parohiale

Dumitru MAZILU[1]

mitimaz@yahoo.com

[1] Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Justinian Patriarhul” al Universității București

 

Introducere

Sunt ferm convins că într-un fervent al societății actuale, caracterizat de haos și dezbinări, Biserica folosindu-se și de aspectul procedural civil poate deveni  colacul de salvare în gestionarea corectă a unui patrimoniu bisericesc la nivelul unei unități parohiale rurale.

Numai în aceste condiții se poate accepta unul dintre adevărurile  potrivit căruia Biserica  prin concomitența dintre canonicitate și procedura civilă este  o  realitate pe care preoții parohi ar trebui să știe și că prin tot ceea ce decid nu pot decât să își asume și să răspundă în egală măsură atât în fața instanțelor de judecată bisericească cât și în fața instanțelor de judecată civilă. [1]

Pentru că scopul fundamental al Bisericii este atât mântuirea membrilor ei dacă stăm și ne gândim la simplul fapt că ea este- ”chemată să-L urmeze pe Domnul nostru Iisus Hristos” dar și acela de a pune la dispoziție întreg pachetul legislativ și canonic necesar să îi aducă la Hristos, condiție a transparenței  și corectei iconomisiri a atot ceea ce poate dobândi ca și bun patrimonial.  Prin acest echilibru  Biserica responsabilizează clerul ca să rămână în Hristos, legați prin legătura credinței și a dragostei dar și prin buna chiversinire a tuturor darurilor pe care prin bunăvrerea Sa le rânduiește cum se poate mai folositor”.

Prin aceea ce am expirmat anterior nu intenționez decât să conduc  la ideea că între înțelesul canonic și cel civil al aspectului de bun patrimonial nu se face diferență atunci când vine  vorba de responsabilitatea gestionării și dobândirii unui astfel de drept.

Atât preotul paroh -iconomul patrimoniului parohia cât și comunitatea de credincioși nu poartă între ei pe linia răspunderii în materie semnul egal.  Nu trebuie gândit așa. Biserica a fost întemeiată pentru ca să contreze în spațiul eclezial administrativ atât valori sacramentale și de utilitate gospodărească bunuri care prin natura lor pot fi de două categori: bunuri patrimoniale sacrametale care sunt private de dreptul de înstrăinare și bunuri imobile și mobile care pot fi utilizate prin natura lor fie în regim de împrumut fie prin regim de achiziție din partea terțelor persoane donatare [2].

Biserica este rânduită chiar din  vremea apostolică  și până în zilele noastre -să se folosească sau să primească  ”mijloace sfințitoare cu valoare ssacramentală incluse în categoria volorilor patrimoniale dar și de mijloace mobile și imobile care prin servitutea lor constitue bogăția sau tezaurul patrimonial palpabil[3]  pentru ca toată suflarea ce se deservește  și beneficiază de pe urma lor să se numească o binecuvântată și ajutată pentru a spori spiritual și societal.

A deține un patrimoniu prin dubla lui categorie costituie penttru preotul paroh rural -asumarea unui angajament: (….) jur înaintea bunului Dumnezeu și înaintrea Chiriarhului meu că îmi voi lua angajamentul de a-mi chivernisi a mea casă și Biserica”. În aceste circumstanșe se explică asumarea răspunsului afirmativ și angajatoriu de a propăși spre  o astfel de slujire slujire deosebită.

Cu tot ceea ce deține patrimonial Biserica și deci din punct de vedere administrativ parohia poate să fie  numită și ”centrul creației”[4], care prin excelență abordează  sacrul.

În aceste circumstanțe asupra parohului planează întreaga responsabilitate administrativă și iconomică coordonate care sunt fundamentale pentru o bună  organizare și respectare a  principiilor canonice ale acestui ”ethos eclesial”.

Dacă până acum am descris printr-o formă succintă ce motivează o astfel de responsabilă administrare a patrimoniul eclezial sacru și material, în continuare voi încerca mai întâi să expun câteva informații istoriografice cu privire la exercitatrea dreptului de administrare a bunurilor patrimoniale bisericești, apoi voi încerca să identific câte prevederi canonice și civile care stau la baza exercitării acestui drept  însoțite de  abateri care produc sau generează efecte de ordin canonic și penal, ca urmare a  nerespectării ordinii procedurale în materie.

La baza acestor exemple sursa informațională au asigurat-o studiile de cercetare în materie  ale celor mai de seamă canoniști ai secolului al XX-lea, cei care s-au aplecat cu foarte mare atenție asupra acestui sensibil subiect. Mai mult decât atât tot ei sunt cei care în tratatele lor aduc exemple concrete privind corecta gestionare a patrimoniului parohial adăugând și exemple de abateri disciplanare precum și încadrarea acestora în această privință  .

Dacă în primele trei secole dreptul de administrare a bunurilor parohiale aparține a exclusiv episcopilor[5] care la rândul îl transferau prin delegare, diaconilor și preoților.

Începând cu secolul al IV-lea se conturează din punc de vedere juridic și canonic, noțiuniule de bun al Bisericii sub denumirea de res Ecclesiae sau sub denumirea de bun bisericesc(bona ecclesiastica) care deschide o perspectivă argumentativă din punct de vedere juridicși canonic dreptul de administrare.

Aceste perspective se referă strict la:

1. În primele secole creștine se formulează unele canoane sau reguli pastorale noi prin Biserica au reușit să pună început elaborării statututlui bunurilor, modalitatea de administrare și sancționarile canonice ca urmare a deselor situații de încălcare a acestui statut.

”Il y a eu un défaut constant d’harmonie, qui s’explique par la lutte de deux principes, l’élément païen et l’élément chrétien, dont la fortune n’a pas toujours suivi une marcheuniforme. (…) Aussi la conclusion de mon travail sera celle-ci : le droit romain a été meilleur sous l’époque chrétienne que dans les âges antérieurs les plus brillants; tout ce qu’on a dit de contraire n’est qu’un paradoxe ou un malentendu. Mais il a été inférieur aux législations modernes, nées à l’ombre du christianisme et mieux pénétrées de son esprit”[6]

1. Concomitent cu formularea acestui stataut și statul a depus foarte mult efort în reglementarea unui set de legi privind exercitarea dreptului administrativ care până în ziua de astăzi a suferit mutiple amendamente fără să piardă din vedere reponsabilitatea și asumarea juridică și canonică a gestionării unui patrimoniu.

Aici  este important să subliniem că la baza formulării acestei ramuri de drept stă dreptul roman.

1. Liantul dintre canonicitate și legislativul civil în materie îl constiuie dreptul roman, în sensul că lui i se datorează reciprocitatea dintre cele două.

Ulterior când se clarifică drepturile și obligațiile pe care le poate deține o parohie precum și asimilarea ei ca unitate administrativ teriotirială de sine stătătoare dar aflată sub ascultare chiriarhală, se definitivează din punct de vedere normativ și dreptul de administrare a bunurilor drepturile și obligațiile legate de modul de gestionare a bunurilor bisericești.

În paralel acest drept se constitue ca un drept de proprietate. La rândul lui dreptul de proprietate reprezintă și un drept real principal.

Acestei structuiri i se adaugă și setul de norme disciplinare care crează un front comun cu setul de prevederi și metodele lor disciplinare canonice, exprimându-se prin aceasta relația de simfonie dintre domeniul dreptului canonic și cel civil

È senza dubbio molto comune ricordare che sia i diritti civili che quelli canonici sancisce il    principio del diritto o della libertà di associazione, sotto l’espressione integrum est. [7]

Traducere: Este, fără îndoială, foarte obișnuit să ne amintim că atât drepturile civile, cât și cele canonice consacră principiul dreptului sau libertății de asociere, sub expresia integrum est.[8]

În decursul veacurilor normele canonice au rămas nealterate iar cât privește relația lor cu  normele de drept civil mereu acestea au asigurat o transparență veridică. Acest lucru se datorează și faptului că principiile de ddrept civil care derivă din cele ale dreptului romanic, au fost preluate și aplicate și în practica eclezială fiind, desigur, adaptate potrivit necesităților și transformărilor de ordin eclesial și societal. Nu doresc să insist foarte mult asupra acestei legături de simfonie dintre cele două, dar afost necesar să știm de unde își au izvorul de inspirație aceste principii ecleziastice ale dreptului bisericesc și de ce între acestea și cele ale dreptului civil nu există acel perete despărțitor.

În partea a doua a cestui articol voi încerca să exemplific felul cum normele canonice împreună cu cele civile devin aplicabile pentru o coerentă și atentă exercitare a dreptului de administrare actuală abunurilor bisericești ale unei parohii care se pot constitui ca obiecte sau bunuri patrimoniale mobile, imobile și sacramentale.

De asemenea în exemplificările ce vor urma voi adăuga și partea de abateri și modul lor de sancționare  pornind de la prevedrile cannice și cele civile actualizate.

Exemplul 1: Însușirea de bunuri. Pot exista situații în care clericii și chiar mirenii susutrag din bunurile bisericii(obiecte, fonduri bănești, donații în bunuri și alimente, obiecte de cult etc.) pe care le pot valorifica în interes personal dar prin complictate.

1.1. Redarea textului canonic și identificarea cuvintelor cheie

”Eπίσκοπος à πρεσβύτερος ή διάκονος κοσμικὰς φροντίδας μὴ ἀναλαμ- βανέτω᾽ εἰ δὲ μή, χαθαιρείσθω”.[9]

Traducere: Episcopul, preotul sau diaconul să și asume preocupări de corectă administare a bunurilor bisericești. În caz contrar,  dacă a manifesta preocupări lumești prin însușirea în interes personal al vreunui bun bisericesc să fie caterisit.

Analiză canonică: în cuprinsul acestui text identificăm expresia ”să-și asume preocupări lumești rușinoase” care constituie un imperativ. Prin expresia ”preocupări lumești” -în sensul ei restrâns- canonul șase apostolic răspunde  din punct de vedere juridic mai multor reglementări după cum urmează:

1. a) Codul Penal: aspectul rușinos al faptelor comise de un cleric au la bazăși ”participația”[10] deoarece preotul nu săvârșește unul singur astfel de abateri, ci se folosește de diferiți ”complici”[11] care în orice moment pot constitui furnizori de date cu privire la timpul și modul săvârșirii unor astfel de infracțiuni.

 

 

1. b) Codul civil: Cuvântul cheie din cuprinsul textului canonului 6 care face legătura cu art. 1369 este cel de ”asumare” care prin similitudine echivalează cu termenul de asumare/răspundere civilă pentru fapta proprie și răspunderea altor persoane.

• ”răspunderea pentru fapta proprie”[12]-aici este implicat subiectul activ al abaterii -în cazul de față -preotul paroh -administratorul unității parohiale -cel care a i-a determinat pe complici să cauzeze prejudiciul ;
• ”răspunderea altor persoane”[13]-aici sunt implicați complicii la fel și considerați subiecți activi -(cântăreț, pangarist, consilieri, persoane apropiate etc.) care fiecare au ajutat cu bună știință să prejudicieze motiv pentru care răspund solidar cu autorul faptei.

 

1.2. Sancționarea abaterii

În textul canonului apostolic (can.16 cartg.) întâlnim expresia”preoții și diaconii să nu fie întreprinzători sau administratori și nici să nu-și procure hrana printr-o muncă rușinoasă sau necinstită și să nu-și însușească bunuri ce nu i se cuvin de drept.”  care ca și tip de abatere se poate corobora și cu (participația), astfel că subiectul activ preotul paroh) și cei aflați în complicitate devin pasivi de sancționări din puncte de vedere penal, civil, regulamentar canonic și statutar.

Exemplul 2 : Pot exista situații când clerici și mireni pot să înstrăineze bunuri patrimoniale fără acordul chiriarhului sau a consiliului parohial. Exemple de astfel de înstrăinări:

1. Înstrăinerea icoanelor de pe catapeteasmă și nerecuperarea lor ;
2. Înstrăinarea mobilierului bisericesc înainte de a fi supus casării și eliminării lui din inventarul bisericii;
3. Înstrăinarea de terenuri agrigole și păduri, fânețe și pajiști terțelor persoane care pot aduce mari prejudicii;
4. Înstrinarea obiectelor de cult și nerecuperarea lor la termen;
5. Înstrăinarea diverselor cărți de rânduială a căror valoare istorică este de mare importanță
6. Înstrăinarea cărților din biblioteca parohială și nerecuperarea lor etc.

Redarea textului canonic și identificarea cuvintelor cheie:

Ὥστε μηδένα À πρεσβύτερον ἢ διάκονον ἔκληψίν τινα λαμβάνειν καὶ ὥστε τοὺς ἀναγνώστας γαμετὰς λαμβά- γειν”.[14]

Traducere: De asemenea, s-au acceptat ca episcopii, preoții și diaconii să nu fie întreprinzători sau administratori mincinoși eliberând bunuri diferite ale bisericii fără ale recupera.

1. a) Codul Penal: expresia ”să nu fie întreprinzători ” este mai mult o formă de exprimare artificială în spatele căreia se ascunde – faptele de ilicite care devin prin natura lor -fapte penale pentru care cei în cauză sunt pedepsiți conform legii în vigoare.

Din punct de vedere penal ”participația”[15] este pedepsită cu închisoare de la 3luni la 6 luni  deoarece preotul nu săvârșește unul singur astfel de abateri, ci apelează la ”complici”[16] . Această situație este una rușinoasă și nedemnă atât pentru cleric dar mai cu seamă și pentru cei ce acceptă să țină tonul unor astfel de preocupări necreștinești.

1. b) Codul civil: Cuvântul cheie din cuprinsul textului canonului 16 care face legătura cu art. 14 este cel de ”recuperare” care prin similitudine echivalează cu termenul de răspunderea civilă privind restituirea prejudiciului”[17]

• ”răspunderea civilă a inculpatului”[18]-aici este implicat subiectul activ al abaterii -în cazul de față -preotul paroh -administratorul unității parohiale -cel care a i-a determinat pe complici să cauzeze prejudiciul ;
• ”răspunderea altor persoane”[19]-aici sunt implicați complicii la fel și considerați subiecți activi -(cântăreț, pangarist, consilieri, persoane apropiate etc.) care fiecare au ajutat cu bună știință să prejudicieze motiv pentru care răspund solidar cu autorul faptei.

 

Ca și remarci concluzive această relație de recirpocitate dintre prevederile canonice și cele civile expuse într-un mod practic prin exemplele oferite se atrage atenția asupra:

1. a) Biserica este și ea o instituție cu valoare juridică în care sunt prezente pe baza unui inventar, tot felul de bunuri cu caracter mobil, imobil și scramental care generează dreptul de administrare și folosire a acestora, având la bază norme canonice și civile.
2. b) Preoții trebuie să fie pe deplin asumați atunci când primesc cu binecuvântare chiriarhală calitatea juridică și canonică de administratori ai bunurilor parohiale conștienți că în cazul orcărei abateri: furt sau înstrăinare ale acestora, pot produce efecte de ordin penal și pot suporta consecințele legisației în materie de la simpla suspendare a acestui drept până la caterisire și chiar executare de pedeapsă fie prin detenție fie la domiciliu.

Aceste lucruri demonstrază încă odată că principiile canonice fundamentale pentru administrarea patrimoniului parohial genereasă necesitatea aplicării prin cororborare și nu separat, ținându-se cont și de hotărârile Stautare ale Bisericii .[20]

Bibliografie

[1] Pr. Prof. Dr. Ștefan Buchiu, ”Teologie Dogmatică ortodoxă”, Vol. II, Editura Basilica, București, 2022, p. 224.

[2] Lect. Univ. dr. Iulian Mihai L. Constantinescu, ”Personalitatea juridică și capacitatea civilă a Bisericii privind dreptul de administrare a Patrimoniului”, apud, Lect. Univ. dr. George Grigoriță, ”Bunurile Bisericii ieri și astăzi”, Edit. Basilica, București, 2016, p. 200.

[3] ”Și fiind-că acésta nû se putea realisa, față cu condițiunile existenței pămêntești, (…) începênd cu Apostolii, să trăiască pănă la sfîrșitul vécurilor și pentru ca nicĭ odată să nu lipséscă din ea, atât organele instituite de D-deŭ pentru sfințirea omului, cât și mijlócele sfințitóre.”, † Silvestru Episcop de Canev, ”Theologia dogmatică ortodoxă-cu expunere istorică a dogmelor”, trad. de arhim. Gherasim Miron, Vol. IV, București, Tipografia Cărților Bisericești, 1903, p. 223.

[4] ”La chiesa è contemporaneamente l’immagine del mondo nella sua totalità e nelle sue espressioni parziali. Questo fatto deriva dall’origine primordiale della chiesa creata da Dio stesso. Essa è prima di tutto l’immagine del Creatore e, poi, come immagine, rappresenta in modo simbolico e tipologico tutto il mondo”, Nikos A. Matsoukas, ”Teologia Dogmatică e simbolica ortodossa”, Edizioni Dehoniane, Roma, 1996, p. 211.

[5] Il Codice di Dirito canonico attribuise al Vescovo la reppresentanza dela diocesi « in tutti i negozi giuridici »  (can. 393 e can. 190 )A. Bucci, ”Le radici storiche della formazione giuridica del concetto di bene ecclesiastico”, în: Appolinaris, LXXVII(2004), 1-2, p 387, apud Lect. Univ. Dr. Georgică Grigoriță, Prevederi canonice privind dreptul de administrare a bunurilor bisericii, în Bunurile Bisericii Ieri și Azi, Revista Colecția Studia Canonica, Vol. II, Ed. Basilica, București, 2016, p.177.

[6] De asemenea, concluzia muncii mele va fi aceasta:  Dreptul roman era mai bine sub era creștină decât în ​​cele mai strălucite epoci anterioare; tot ce avem spus despre el dimpotrivă este doar un paradox sau o neînțelegere. Dar era inferior legislației modernă, născută în umbra creștinismului și pătruns mai bine de mintea lui. Traducere de text din M. Troplong, De l`enfluence du Chrestianisme sur le droit civil des romains, Paris, 1943, pp. 211-231.

[7] L. Capogrossi Colognesi, Proprieta e diritti reali. Usi e tutela della proprieta fondiatria nel diritto romano, Editore: Il Cigno, Roma, 1999, p. 187.

[8] On observera rapidement que ce canon utilise, seul au milieu d’un catalogue des droits des fidèles qui préfère généralement l’expression ius est, la formule integrum est. Pour une interprétation de l’usage de ces deux expressions différentes. Traducere:  Vom observa rapid că dreptul canonic folosește un set de reguli normative emulând cu actele normative de drept civil, generând această armonie sau simfony asimilează expresia ius est, formula integrum est”, în D. Le Tourneau, « Réflexions sur la partie “De Christifidelibus” du Code », A.C., 28, 1984, p. 173-189.

[9] Can. ap. 14 (10-15) cf.  Périclès-Pierre JOANNOU ”LesCanonsDesSynodesParticuliers” în Rev. Discipline Generale Antique, (Ν᾿ -IX” 8) t. LL 2, Tipografia Italo-Orientale, Roma 1952, adresa Web https://archive.org/details/JoannouFontiDisciplineGeneraleAntiqueIVeIXeS.Vol.1.2;

[10] Participanții sunt persoanele care contribuie la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală în calitate de autori sau complici”, cf. art.23, în Legea 15 din 21 iunie 1968 respectiv Codul Penal/1968, republicat în Monitorul Oficial nr. 65. Din 16 apr. 1997.

[11] Complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârşirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită, cf. art. 26, în Legea 15 din 21 iunie 1968 respectiv Codul Penal/1968, republicat în Monitorul Oficial nr. 65. Din 16 apr. 1997.

[12] ”Cel care l-a îndemnat sau l-a determinat pe altul să cauzeze un prejudiciu, l-a ajutat în orice fel să îl pricinuiască sau, cu bună – ştiinţă, a tăinuit bunuri ce proveneau dintr-o faptă ilicită ori a tras foloase din prejudicierea altuia răspunde solidar cu autorul faptei.”, cf. art.145, Codul Civil/2012.

[13] cf. art. 1369, Cap. IV, Secțiunea a 3-a, în Legea 287/2009, republicată la zi și consolidată și publicată în Monitorul Oficial nr. 255/2012,cf. Legea 138/2014, cf. Legea 60/2012.

[14] Can. ap. 14 (10-15) cf.  Périclès-Pierre JOANNOU ”LesCanonsDesSynodesParticuliers” în Rev. Discipline Generale Antique, (Ν᾿ -IX” 8) t. LL 2, Tipografia Italo-Orientale, Roma 1952, adresa Web: https://archive.org/details/JoannouFontiDisciplineGeneraleAntiqueIVeIXeS.Vol.1.2;

[15] Participanții sunt persoanele care contribuie la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală în calitate de autori sau complici”, cf. art.23, în Legea 15 din 21 iunie 1968 respectiv Codul Penal/1968, republicat în Monitorul Oficial nr. 65. Din 16 apr. 1997.

[16] Complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârşirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită, cf. art. 26, în Legea 15 din 21 iunie 1968 respectiv Codul Penal/1968, republicat în Monitorul Oficial nr. 65. Din 16 apr. 1997.

[17] Cf. Art. 14, lit. (a) în natură, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, prin desfiinţarea totală ori parţială a unui înscris şi prin orice alt mijloc de reparare;

[18] ”Cel care l-a îndemnat sau l-a determinat pe altul să cauzeze un prejudiciu, l-a ajutat în orice fel să îl pricinuiască sau, cu bună – ştiinţă, a tăinuit bunuri ce proveneau dintr-o faptă ilicită ori a tras foloase din prejudicierea altuia răspunde solidar cu autorul faptei în privința recuperării prejudiciului”, art. 145, Codul Civil/2012.

[19] cf. art. 1369, Cap. IV, Secțiunea a 3-a, în Legea 287/2009, republicată la zi și consolidată și publicată în Monitorul Oficial nr. 255/2012,cf. Legea 138/2014, cf. Legea 60/2012.

[20] Lect. Univ. Dr. Georgică Grigoriță, Prevederi canonice privind dreptul de administrare a bunurilor bisericii, în Bunurile Bisericii Ieri și Azi, Revista Colecția Studia Canonica, Vol. II, Ed. Basilica, București, 2016, p.197