Home » Blog » Arhiva » Volumul 1 » Numărul 2 » Dezvoltarea capabilităților europene în domeniul managementului crizelor

Dezvoltarea capabilităților europene în domeniul managementului crizelor

Cristian, Alexandru (2022), Dezvoltarea capabilităților europene în domeniul managementului crizelor, Cunoașterea Științifică, 1:2, https://www.cunoasterea.ro/dezvoltarea-capabilitatilor-europene-in-domeniul-managementului-crizelor/

 

Rezumat

Ca actor pe scena internațională, UE trebuie să facă fată noilor pericole, amenințări și provocări, cu atât mai mult cu cât urmărește să joace un rol în securitatea globală ceea ce implică asumarea de responsabilități sporite, așa cum sunt prezentate în anexă. Mediul global este caracterizat prin insecuritate, astfel Uniunea Europeană are nevoie de un mecanism complex de management al crizelor. Dezvoltarea unei astfel de capabilități atrage de la sine o altă problemă majoră, dezvoltarea unei capabilități a Uniunii. Există pericolul ca această nouă capabilitate să dubleze NATO sau există pericolul ca Uniunea să își dezvolte o capacitate dar fără puterea de a o proiecta. Un conflict ce se întrevede în viitor este între președintele Consiliului European și Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate, în opinia unor eurosceptici. Dezvoltarea acestor capabilități este necesară Uniunii ce se dorește un important actor pe scena internațională.

 

Cuvinte cheie: capabilități europene, managementul crizelor

 

CUNOAȘTEREA ȘTIINȚIFICĂ, Volumul 1, Numărul 2, Decembrie 2022, pp. x-x
ISSN 2821 – 8086, ISSN – L 2821 – 8086
URL: https://www.cunoasterea.ro/dezvoltarea-capabilitatilor-europene-in-domeniul-managementului-crizelor/
© 2022 Alexandru Cristian. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor

 

Dezvoltarea capabilităților europene în domeniul managementului crizelor

Alexandru Cristian

 

Ca actor pe scena internaţională, UE trebuie să facă faţă noilor pericole, ameninţări şi provocări, cu atât mai mult cu cât urmărește să joace un rol în securitatea globală ceea ce implică asumarea de responsabilități sporite, așa cum sunt prezentate în anexa nr. 6. Mediul global este caracterizat prin insecuritate, astfel Uniunea Europeană are nevoie de un mecanism complex de management al crizelor. Dezvoltarea unei astfel de capabilităţi atrage de la sine o altă problemă majoră, dezvoltarea unei capabilităţi a Uniunii. Există pericolul ca această nouă capabilitate să dubleze NATO sau există pericolul ca Uniunea să îşi dezvolte o capacitate dar fără puterea de a o proiecta. Un conflict ce se întrevede în viitor este între preşedintele Consiliului European şi Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate, în opinia unor eurosceptici. Dezvoltarea acestor capabilităţi este necesară Uniunii ce se doreşte un important actor pe scena internaţională.

Clauza de solidaritate a Uniunii Europene

Tratatul de la Lisabona este tratatul cel mai orientat spre integrarea deplină a Uniunii Europene. Fără acest fapt, Uniunea va fi un grup de state caracterizat prin laxitate şi superficialitate. Mecanismele UE trebuie să funcţioneze pentru cetăţenii europeni şi statele membre.

Clauza de solidaritate a UE este un mecanism de asistenţă mutuală ce utilizează mijloace civile şi militare şi este pusă în practică de statele membre ale Uniunii printr-un acord[1]. Această clauză este văzută ca o aprofundare a cooperării între state. Uniunea Europeană prevede că orice stat membru poate să apeleze la această cauză când se simte în pericol.

Articolul 222 al Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene prevede apariţia unei clauze de solidaritate între statele membre. Solidaritate în cazul unui atac terorist, a unei catastrofe naturale şi unui dezastru meteo-climatic[2].

Clauza se aplică pe uscat, mare şi în aer. Se aplică, de asemenea, navelor aflate în apele internaţionale dar şi aeronavelor aflate în apele internaţionale[3]. Clauza de solidaritate se aplică şi în cadrul infrastructurilor critice aflate pe teritoriul unui stat membru.

Pentru ca un stat să beneficieze de clauza de solidaritate trebuie să facă o cerere Comisiei Europene dar şi să notifice preşedinţiei Consiliului. Comisia Europeană şi Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene propun Consiliului modalitatea de punere în practică a clauzei[4].

Instrumentele prin care este pusă în practică această clauză sunt: strategia de securitate internă a Uniunii Europene, mecanismul de protecţie civilă, instru­mentul financiar de protecţie civilă, fondul de solidaritate al Uniunii Europene,  birourile de analiză a crizelor din cadrul Serviciului European de Asistenţă Externă, dar şi alte birouri de analiză din cadrul Comisiei sau Consiliului.

Clauza de solidaritate a UE este o transformare majoră a cooperării interi­oare a acesteia. Statele mai cooperează doar în domeniile clasice: economie, co­merţ, justiţie şi afaceri interne. De acum încolo, cooperarea este una profundă şi orientată către cetăţeanul european dar şi către stat. Clauza aceasta de solidaritate se poate pune în practică şi cu ajutorul corpului voluntar european de ajutor uma­nitar. Apărarea membrilor săi şi a cetăţenilor acestora este un obiectiv fundamental al Uniunii Europene. Fără acest obiectiv, Uniunea ar fi un forum politic fără cooperare şi colaborare dezvoltatoare de substanţă.

Obiectivul global 2010 – dezvoltări şi perspective

În noua lume complexă, Uniunea Europeană are nevoie de capabilităţi militare pentru a putea fi un actor relevant şi pentru a putea face ameninţărilor crescânde. În iunie 2004, Consiliul European de la Bruxelles a adoptat Obiectivul Global 2010 denumit şi Obiectivul Helsinki, după primul Obiectiv Global 2003 adoptat în anul 1999 la Consiliul European de la Helsinki.

Conform obiectivului, Uniunea Europeană trebuie să aibă instrumente efective pentru a opri o criză în desfăşurare. Instrumentele efective se referă la capabilităţi militare ce pot avea un important rol în cazul unei crize în desfăşurare sau capabilităţi pentru a stabiliza situaţia post-conflict[5]. Conform Tratatului privind Uniunea Europeană, aceasta poate participa la operaţii umanitare, operaţii de menţinerea păcii, operaţii de creare a păcii, operaţii de salvare şi căutare.

UE trebuie să acţioneze preventiv şi să fie capabilă să desfăşoare operaţii la diferite nivele de angajare[6]. Obiectivul global a dezvoltat mecanismul de rezerve comune ce pot fi împărţite (pooling and sharing). Acest mecanism înseamnă că statele membre ale UE pot folosi propriile capabilităţi sau capabilităţile altor state pentru a rezolva o criză. Un stat în cazul unei ameninţări poate acorda nişte capabilităţi unui alt stat urmând principiul solidarităţii europene[7].

Principalele obiective ale Obiectivului global 2010 sunt: crearea unei celule militar-civile, înfiinţarea unei agenţii europene de apărare, posibilitatea de a avea capabilitatea de transport strategic şi înfiinţarea până în anul 2010 a unui Coman­dament European de Transport Strategic, dezvoltarea unor grupuri de luptă rapide, construirea unui portavion până în anul 2008, dezvoltarea unor sisteme de comu­nicaţii moderne şi performante şi iniţierea unor antrenamente militare multinaţio­nale[8]. Până în anul 2010, au fost realizate o serie de obiective. Cele mai impor­tante obiective realizate au fost interoperabilitatea, desfăşurarea şi menţinerea tru­pe­lor dislocate, mecanismul Pooling and sharing, realizarea unor capabilităţi co­lective şi înfiinţarea Agenţiei Europene de Apărare[9]. Pentru a realiza gestio­na­rea crizelor în mod eficient este nevoie de o mix­tură de instrumente şi o intero­pera­bi­litate ce are ca bază o cooperare civil-mili­tară[10]. Interoperabilitatea în interiorul UE este necesară pentru desfăşurarea misiunilor internaţionale şi pentru îndeplinirea diverselor obiective.

Pentru dezvoltarea capabilităţilor în domeniul securităţii şi apărării, s-a creat Planul European de Acţiune privind Capabilităţile. Acesta a dezvoltat ulterior sistemul ISTAR privind schimbul de informaţii şi a propus un proiect spaţial pen­tru UE. Proiectul spaţial a fost un succes dezvoltându-se replica europeană a sis­te­mului global de poziţionare, sistemul global de navigaţie satelitară Galileo. Primul satelit european a fost lansat în anul 2005 urmând apoi o serie de succese în acest domeniu, astfel Uniunea Europeană a intrat în clubul select al puterilor spaţiale.

Cel mai important obiectiv atins de către ambele strategii de dezvoltare sunt grupurile de luptă europene, unităţi de luptă formate din contribuţii ale arma­telor naţionale europene. Conform Obiectivului Global grupurile europene de luptă trebuie să fie apte de operaţiuni militare între 5-10 zile, să fie desfăşurate în teatre de operaţii 30 zile cu posibilitatea rămânerii în teatrul de operaţii până la 120 de zile[11]. La decizia Consiliului, grupurile de luptă trebuie să fie pregătite pentru a acţiona.

Principalele misiuni ale grupurilor de luptă europene sunt: suportul rapid unor trupe existente, desfăşurarea rapidă şi pregătirea terenului unor forţe militare variabile ca număr şi operaţii de mici dimensiuni[12]. Două state care nu sunt membre ale UE, dar sunt membre NATO, participă la grupurile de luptă Norvegia şi Turcia.

În prezent, grupurile europene sunt în număr de 19. Trebuie menţionat că grupurile de luptă au dimensiuni de nivelul batalioanelor. Sunt 19 batalioane cu un total de 50-60.000 de oameni, 16 batalioane numără 1.500 de soldaţi, numai 3 batalioane numără 2.500 de soldaţi. Două batalioane sunt pregătite să fie des­fă­şurate în orice moment[13]. Cele mai puternice grupuri de luptă europene sunt considerate Grupul 107 format din Germania, Olanda şi Finlanda, Grupul Hispano-Italian, Grupul balcanic de luptă şi Grupul Weimar Polonia, Germania şi Franţa. Până în anul 2015, se pregăteşte constituirea unui grup de luptă al ţărilor de la Vişegrad cu un număr de 3.000 de soldaţi[14].

Grupurile de luptă europene vor dezvolta în viitor şi capabilităţi de nişă, dezvoltate numai în anumite state europene. Dintre aceste viitoare capabilităţi enu­merăm: dezvoltarea unor unităţi sanitare, capacitate pe care o va dezvolta Cipru, decontaminare chimică şi bacteriologică dezvoltată de Lituania, capacitate de trans­­port naval strategic dezvoltată în Grecia, Franţa va înfiinţa un coman­dament multinaţional de coordonare, Irlanda va dezvolta o unitate de genişti iar Finlanda unităţi specializate în lupta împotriva armelor biologice şi chimice, precum şi a mate­rialelor explozive[15]. Grupurile de luptă europene trebuie să aibă capaci­tatea de a lupta, de a avea sprijin logistic, un sistem C4I (comandă, control, comu­nicaţii, computere şi informaţii) bine pus la punct, o înzestrare militară pe măsură. Dez­voltarea grupurilor europene de luptă este un proces de lungă durată cu un orizont de timp greu de definit. Principala consecinţă a dezvoltării acestor grupuri de luptă va fi creşterea capabilităţii UE de a fi eficientă în gestionarea crizelor.

Consecinţele dezvoltării unei capabilităţi militare a Uniunii Europene

Politica externă şi de securitate comună a UE are un caracter interstatal şi se bazează pe principiul unanimităţii. PESC este baza politică de securitate a Uniunii Europene. Politica Europeană de Securitate şi Apărare (PESA) este capa­citatea operaţională şi instrumentul care răspunde prin mijloace civile şi militare la gestionarea crizelor[16].

Tratatul de la Lisabona a creat mecanismul de cooperare structurală per­manentă. Acest mecanism de cooperare ajută la dezvoltarea capacităţii militare a statelor membre[17]. Dezvoltarea unor capabilităţi militare a Uniunii Europene naşte critici acerbe. În opinia unor specialişti, acest mecanism dublează NATO. Dublarea Alianţei în domeniul securităţii şi apărării înseamnă un mesaj clar că Uniunea Europeană vrea să îşi dezvolte independent o armată. Această temere este împărtă­şită de analiştii de la Washington.

Visul integraţionist al Uniunii Europene prevedea o Europă ca un stat federal. Un stat federal cu o politică proprie, cu o economie proprie şi cu o armată proprie. Eşecul Comunităţii Europene de Apărare era previzibil în acel timp când Europa era măcinată după război şi militarizată aproape în toate domeniile. În zilele noastre, din ce în ce mai mulţi europenişti, politicieni sau formatori de opinie, lansează ideea separării de NATO şi de umbrela de securitate a SUA.

Cooperarea structurală permanentă are două dimensiuni. Prima dimensiune este reprezentată de voinţa de a participa cu forţe armate naţionale la operaţii multi­­naţionale. A doua dimensiune este că această cooperare poate dezvolta un grup multinaţional de forţe de reacţie rapidă în caz criză[18]. Analiştii de la Washington consideră că temerile lor sunt justificate şi că aceste obiective europene ascund dorinţa europenilor de a-şi dezvolta o armată europeană.

Politica Europeană de Securitate şi Apărare a suportat câteva modificări substanţiale prin Tratatul de la Lisabona. Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate, clauza de solidaritate, asistenţa mutuală anti-teroristă, noile misiuni de tip Petersberg, înfiinţarea Agenţiei Euro­pene de Apărare, cooperarea structurală permanentă[19]. Scopul principal al coo­pe­rării structurale permanente este creşterea cheltuielilor şi a investiţiilor în materie de apărare, ameliorarea capacităţii de a loca şi disloca forţe armate, programe de înzestrare coordonate de Agenţia Europeană de Apărare.

Agenţia are ca principal scop coordonarea politicilor de înzestrare ale sta­telor membre, a producţiei de armament şi a inovaţiei ştiinţifice în domeniul arma­mentului şi muniţiilor. Este o agenţie de cercetare ce urmăreşte înnoirea teh­nologică a armatelor statelor membre ale Uniunii Europene. Astfel, Dezvoltarea unei capabilităţi militare a Uniunii Europene va destabiliza relaţia cu Statele Unite ale Americii. O a doua consecinţă va fi epuizarea bugetelor statelor europene. Bugetul apărării al SUA este de şapte ori mai mare decât întreg bugetul UE..

O a treia consecinţă a dezvoltării unei capabilităţi militare va fi dublarea NATO şi inutilitatea participării europene în NATO. O ultimă consecinţă va fi un dezechilibru strategic la nivel euroasiatic prin provocarea Rusiei care este acum un partener economic important al UE. Dorinţa de a dezvolta capabilităţi militare iz­vo­­răşte din axioma că lumea este nesigură iar sistemul internaţional neguvernabil.

Dezvoltarea unor capabilităţi ale Uniunii Europene trebuie să se rezume doar la crearea unor unităţi de luptă mici, flexibile şi gata de intervenţie în caz de necesitate. Unităţi de reacţie rapidă în caz de pericole şi ameninţări ce nu sunt de anvergură la adresa securităţii şi apărării. Pentru ameninţările mari, statele membre UE pot folosi NATO şi uriaşa umbrelă de securitate transatlantică.

Securitatea europeană şi cea internaţională – o nouă paradigmă

În condiţiile unui mediu global plin de incertitudine, a unui sistem global plin de insecuritate, actorii statali trebuie să abordeze noi probleme şi ameninţări faţă de cele clasice. Securitatea este cumulul unor factori care ajută la integritatea teritorială şi economică a unui stat. Lipsa acesteia este un pericol pentru stat şi chiar un atentat la existenţa sa.

Securitatea, ca orice domeniu de anvergură globală, este într-o continuă transformare. Nu putem înţelege mediul global de securitate fără a lua în seamă faptul că fiecare stat este responsabil de securitatea sa. Fiecare stat este dator să-şi dezvolte o securitate naţională. Securitatea naţională este un atribut al statului prin care statul îşi apără cetăţenii, economia şi teritoriul de ameninţări şi pericole.

Uniunea Europeană este o organizare de state fondată pe principii demo­cratice imuabile. Mediul internaţional de securitate este nesigur, scena interna­ţională este neguvernabilă dar UE trebuie să rămână spaţiul democraţiei, păcii şi securităţii. De aceea trebuie să-şi adapteze securitatea la noile provocări globale.

Noua paradigmă de securitate la nivel global este securitate postmodernă, o securitate a zonelor democratice unde valorile şi drepturile omului sunt sacro­sancte. Lumea care nu aparţine acestei zone atacă aceste zone în speranţa de a zădărnici acest proces. Lumea postmodernă trebuie să-şi adapteze mecanisme de prezervare a securităţii după felul ameninţărilor. Noile ameninţări nu vor mai fi cele clasice, vor fi ameninţări asimetrice şi ameninţări la adresa economiei şi a sistemului informaţional a unui stat.

După sfârşitul erei bipolare, mulţi analişti ai scenei internaţionale au de­cre­tat declanşarea unui nou război, cel economic. În opinia acestora, geopolitica cla­sică era desuetă, astfel s-a dezvolte geoeconomia, un nou concept care să des­crie competiţia economică. Începutul secolului XXI pune în discuţie, accentuat, repar­tiţia, ierarhia şi echilibrul de putere în lume[20]. Suntem într-o lume pe cale de a deveni multipolară condusă de un concert de mari puteri[21]. Lumea secolului XXI va deveni o lume a stabilităţii hegemonice, după doctrina lui Charles Kindleberger[22]. Lumea secolului XXI va rămâne o lume huntingtoniană, uni-multipolară sau va fi o lume fărâmiţată dominată de mişcări browniene geopolitice. Este extrem de greu de prevăzut dar un lucru este cert că Uniunea Europeană nu se poate izola de tendinţele mondiale.

Anexa

Responsabilităţi sporite pentru UE

Responsabilităţi sporite pentru UE

Sursa: http://www.mapn.ro/diepa/eveniment/20060713/Brosura_PESA.pdf, accesat la data de 15 aprilie 2015

Note

[1] La P.E.S.D. après le Traité de Lisbonne, Center for Security Studies, Zürich, p.2, disponibil online la:  http://www.css.ethz.ch/publications/pdfs/CSS-Analysen-28-FR.pdf, accesat la 19.08.2014.

[2] Decizia Consiliului privind modalitatea de punere în aplicare de către Uniune a Clauzei de solidaritate, p. 2, disponibilă online la: www.ipex.eu sau http://www.europeana.ro/index.php/ 2010/12/13/clauza-de-solidaritate/, accesate la 21.03.2015.

[3] The platform for EU Interparliamentary Exchange, p.3, disponibil online la: www.ipex.eu, accesat la 30.03.2015.

[4] Idem.

[5] Obiectivul Global 2010, p.1, disponibil online la:  http://ue.eu.int/uedocs/cmsUpload/2010% 20Headline%20 Goal.pdf, accesat la 30.03.2015.

[6] Idem.

[7] Idem.

[8] Ibidem, p.3.

[9] Ibidem, p.1.

[10] Ibidem, p.4.

[11] Obiectivul Global 2010, p.3, disponibil online la:  http://ue.eu.int/uedocs/cmsUpload/2010%20Headline %20Goal.pdf, accesat la 26.03.2015.

[12] Grupurile de Luptă Europene, pp.3-4, disponibil online la:  http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms Upload/090720-Factsheet-Battlegroups_EN.pdf, accesat la 27.03.2015.

[13] EU Battlegroup, disponibil online la: http://www.globalsecurity.org/military/world/europe/ eu-battlegroups.htm, accesat la 29.03.2015.

[14] Grupul de la Vişegrad anunţă crearea unei unităţi comune de luptă,  6 martie 2013, disponibil online la: http://www.agerpres.ro/media/index.php/international/item/180032-Grupul-de-la-Visegrad-anunta-crearea-unei-unităţi de luptă, accesat la 30.03.2015.

[15] EU Battlegroups, disponibil online la: http://www.globalsecurity.org/military/world/europe/ eu-battlegroups.htm, accesat la 30.03.2015.

[16] La P.E.S.D. après le Traité de Lisbonne, Center for Security Studies Zürich, p.2, disponibil online la: http://www.css.ethz.ch/publications/pdfs/CSS-Analysen-28-FR.pdf, accesat la 29.03.2015.

[17] Idem.

[18] Idem.

[19] Idem.

[20] Teodor Frunzeti, Vladimir Zodian, op.cit., p.13.

[21] Idem.

[22] Mirela Băcanu Vasile, „Economia politică-recenzie la cartea lui Robert Gilpin”, în Sfera Politicii, nr. 151, disponibil online la. http://www.sferapoliticii.ro/sfera/151/art16-recenzie2.html, accesat la 25.03.2015.

Follow Alexandru Cristian:
Alexandru Cristian s-a născut la data de 23 octombrie 1987 în Brăila. Este scriitor, jurist și istoric român. Este specialist în istoria relațiilor internaționale, axându-se pe relații româno-americane, româno-israeliene, geopolitică și filosofie politică. Este autor al unor articole științifice în domeniul securității și apărării naționale, dreptului constituțional și penal, istoriei, geopoliticii, istoriei medicinei, relațiilor internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.