Eminescu este geniul poeziei, dar şi al publicisticii româneşti. Argumentul este dat de vasta operă cu caracter cultural, ştiinţific, social, politic, adică al ştiinţei şi artei conducerii societăţii româneşti. Folosirea poeziei, dar şi a publicisticii eminesciene, în şcolile de toate nivelurile şi în viaţa societăţii româneşti reprezintă probleme de actualitate, de permanenţă spirituală şi morală.
În fiecare an pe 15 ianuarie – se marchează „Ziua Culturii Naţionale”; pentru prima dată în urmă cu 14 ani (2011); potrivit iniţiatorilor, membrii Academiei Române, alegerea datei are legătură cu naşterea lui Mihai Eminescu (15.I.1850), în care „românii văd un poet reprezentativ pentru spiritualitatea şi forţa lor de creaţie”; propunerea legislativă (adoptată de Senat la 6 septembrie 2010 şi de Camera Deputaţilor la 16 noiembrie) mai prevede că autorităţile centrale şi locale vor sprijini material şi financiar manifestările şi acţiunile cultural-artistice dedicate acestei sărbători, iar TVR şi Radioul public vor realiza programe special !
Aurel, David V. (2024), „Starea nației” oglindită de Mihai Eminescu în „Icoane vechi și icoane nouă”, Cunoașterea Științifică, 4:1, 208-223, https://www.cunoasterea.ro/starea-natiei-oglindita-de-mihai-eminescu-in-icoane-vechi-si-icoane-noua/ The „State of the Nation” reflected by Mihai Eminescu in „Old Icons and New Icons” Abstract In the second half of October 1877, the young journalist and poet Mihai Eminescu, editor at the „Curierul de Iași”, who was in a precarious financial situation, was invited by Titu Maiorescu, founder of the „Junimea” Society, to join the editorial staff … Citeşte mai mult
„Cazul Eminescu” constituie unul dintre cele mai nefaste exemple de manipulare a conştiinţelor prin intermediul aşa-numiţilor „oameni politici”, al presei scrise şi al unor „experţi” cu metehne de critici sau cu pretenţii de istorici. În istoria modernă a României, „cazul Eminescu” este primul exemplu tipic al modului în care pana unui patriot şi gazetar autentic poate fi frântă de către forţe oculte, iar un geniu naţional poate fi pus în cămaşă de forţă de către o putere politică violentă. Prin eliminarea lui Eminescu din viaţa publică a fost comis un asasinat moral şi politic, asociat cu apelative şi epitete, precum: nebun, sifilitic, alcoolic, pericol public, atentator la adresa regelui, reacţionar, paseist, antisemit, xenofob, şovin etc. Cei care au avut interesul să-l asasineze moral şi politic au urmărit ca Eminescu să rămână în memoria românilor doar ca poet epuizat intelectual, cu toate că principala sa activitate, considerată „periculoasă”, a fost cea de ziarist şi de Înainte-Mergător pe calea făuririi României Mari. La mistificarea adevărului despre motivul înlăturării lui Eminescu din viaţa publică au participat, într-o cârdăşie tainică la momentul respectiv, forţe interne şi externe. Pentru a-l scoate dintre simbolurile naţionale, publicistica lui a fost mereu trecută sub tăcere, pentru posteritate el fiind prezentat doar ca un „poet romantic”, epuizat şi el în momentul 1883. „Ediţia Maiorescu” a poeziilor sale a lucrat continuu în acest sens, iar pentru unii încă mai „lucrează”.