Pătrașcu, Denisa Oana (2023), Sancțiunile internaționale, măsură suprastatală de coerciție, Cunoașterea Științifică, 2:4, 56-63, https://www.cunoasterea.ro/sanctiunile-internationale-masura-suprastatala-de-coercitie/

International sanctions, supra-state measure of coercion

Abstract

International sanctions are based on the United Nations Charter and follow the principles of ensuring global peace and stability. The violation of the principles of international law, or regarding the repeated and serious violation of human rights must have legal consequences up to measures related to the use of force, measures of diplomatic dialogue are applied, sanctions of an economic nature, followed by sanctions of a social nature, such as limiting access to other states, limiting diplomatic dialogue by withdrawing accredited diplomats. All these measures are aimed at putting pressure on the aggressor state or entity in order to stop the action that generates zonal or global instability. This article aims to present the legal framework for decision-making related to international sanctions and EU restrictive measures, as well as the obligations of citizens related to their implementation. International sanctions have an erga omnes character.

Keywords: sanctions, coercion, peace, global stability, diplomacy, international relations, European Union

Rezumat

Sancțiunile internaționale se bazează pe Carta Națiunilor Unite și urmează principiile asigurării păcii și stabilității globale. Încălcarea principiilor dreptului internațional, sau încălcarea repetată și gravă a drepturilor omului, trebuie să aibă consecințe juridice mergând până la măsuri legate de folosirea forței, măsuri de dialog diplomatic, sancțiuni de natură economică, urmate de sancțiuni de natură socială, precum limitarea accesului în alte state, limitarea dialogului diplomatic prin retragerea diplomaților acreditați. Toate aceste măsuri au ca scop exercitarea presiunii asupra statului sau entității agresoare pentru a opri acțiunea care generează instabilitate zonală sau globală. Acest articol își propune să prezinte cadrul legal pentru luarea deciziilor referitoare la sancțiunile internaționale și măsurile restrictive ale UE, precum și obligațiile cetățenilor legate de implementarea acestora. Sancțiunile internaționale au un caracter erga omnes.

Cuvinte cheie: sancțiuni, coerciție, pace, stabilitate globală, diplomație, relații internaționale, Uniunea Europeană

CUNOAȘTEREA ȘTIINȚIFICĂ, Volumul 2, Numărul 4, Decembrie 2023, pp. 56-63
ISSN 2821 – 8086, ISSN – L 2821 – 8086
URL: https://www.cunoasterea.ro/sanctiunile-internationale-masura-suprastatala-de-coercitie/
© 2023 Denisa Oana Pătrașcu. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

Sancțiunile internaționale, măsură suprastatală de coerciție

Dr. Jur. Denisa Oana Pătrașcu[1]

denisapatrascu@yahoo.com

[1] Academia Română – Comitetul Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii (CRIFST), Divizia de Istoria Științei (DIS)

1. Sancțiunile internaționale

Sancțiunile internaționale sunt măsuri luate la nivel suprastatal pentru a sancționa comportamentul unui stat, unui grup politico-militar, sau a unei grupări, respectiv persoane, care încalcă principiile Cartei Națiunilor Unite.

Potrivit prevederilor art. 5-6 din Carta ONU:

”Articolul 5 – Un membru al Națiunilor Unite împotriva căruia Consiliul de Securitate a luat măsuri preventive sau de executare poate fi suspendat de la exercitarea drepturilor și privilegiilor de calitate de membru de către Adunarea Generală, la recomandarea Consiliului de Securitate. Exercitarea acestor drepturi și privilegii poate fi restabilită de către Consiliul de Securitate.

Articolul 6 -Un membru al Națiunilor Unite care a încălcat cu insistență Principiile cuprinse în prezenta Cartă poate fi exclus din Organizație de către Adunarea Generală, la recomandarea Consiliului de Securitate.

Organizația Națiunilor Unite poate lua măsuri într-o mare varietate de probleme datorită caracterului său internațional unic și a puterilor conferite de Carta sa, care este considerată un tratat internațional. Ca atare, Carta ONU este un instrument de drept internațional, iar statele membre ale ONU sunt obligate să respecte aceasta. Carta ONU codifică principiile majore ale relațiilor internaționale, de la egalitatea suverană a statelor până la interzicerea folosirii forței în relațiile internaționale.”

În cazul existenței unui diferend între părți care ar pune în primejdie pacea internațională, Consiliul de Securitate, ca autoritate a Organizației Națiunilor Unite, le invită să rezolve diferendul ”prin tratative, anchetă, mediație, conciliere, arbitraj, pe cale judiciară, recurgere la organizații sau acorduri regionale sau prin alte mijloace pașnice, la alegerea lor[1]”, respectiv ”poate să  recomande procedurile sau metodele de aplanare corespunzătoare”[2] și ”va lua în considerare orice proceduri de rezolvare a diferendului deja adoptate de părți[3]”, având în vedere ca ”regulă generală, diferendele de ordin juridic trebuie să fie supuse de părți Curții Internaționale de Justiție, în conformitate cu dispozițiile Statutului Curții[4]”.

Potrivit art.41-42 din Carta Națiunilor Unite

”Consiliul de Securitate poate hotărî ce măsuri, care nu implică folosirea forței armate, trebuie luate spre a se da urmare hotărârilor sale și poate cere Membrilor Națiunilor Unite să aplice aceste măsuri. Ele pot sa cuprindă întreruperea totală sau parțiala a relațiilor economice și a comunicațiilor feroviare, maritime, aeriene, poștale, telegrafice, prin radio și a altor mijloace de comunicație, precum și ruperea relațiilor diplomatice[5]. În cazul în care Consiliul de Securitate va socoti ca măsurile prevăzute în Articolul 41 nu ar fi adecvate ori ca s-au dovedit a nu fi adecvate, el poate întreprinde, cu forțe aeriene, navale sau terestre, orice acțiune pe care o consideră necesară pentru menținerea sau restabilirea pacii și securității internaționale. Aceasta acțiune poate cuprinde demonstrații, măsuri de blocadă și alte operațiuni executate de forțe aeriene, maritime sau terestre ale Membrilor Națiunilor Unite.[6]”

Astfel, baza legală a sancțiunilor internaționale este art.41 al Cartei ONU, având caracter erga omnes pentru cetățenii statelor membre ONU.

În prezent, la nivelul CSONU există 15 regimuri de sancțiuni care se concentrează pe sprijinirea soluționării politice a conflictelor, neproliferarea nucleară și combaterea terorismului: Terorism (ISIL (Da’esh), Al-Qaida), Terorism (general), Irak, Sudan, Republica Populară Democrată Coreeană, Republica Democrată Congo, Libia, Guinea-Bissau, Republica Centraficană, Yemen, Sudan, Sudanul de Sud, Mali, Haiti, non-proliferarea armelor de distrugere în masă . Fiecare regim este administrat de un comitet de sancțiuni prezidat de un membru nepermanent al Consiliului de Securitate.

De asemenea, există 11 grupuri de monitorizare, echipe și panouri care sprijină activitatea a 12 din cele 15 comitete de sancțiuni[7].

Modalitatea de implementare a acestora la nivelul statelor membre ale UE este automată, chiar dacă U.E. preia modificările realizate de CSONU transpunându-le în legislația proprie (și publicate în Jurnalul Oficial al UE), de multe ori la câteva zile distanță. Astfel, pentru a nu exista situații de eludare a obligațiilor legate de implementarea regimurilor de sancțiuni internaționale la nivelul agenților economici aflați sub jurisdicția U.E. listele de persoane și entități ale CSONU se aplică distinct de cele emise de U.E. de la data publicării (opozabilității față de terți) a acestor modificări.

2. Măsurile restrictive emise de Uniunea Europeană

La nivelul Uniunii Europene, în baza art. 351 Tratatului de la Lisabona (TFUE) coroborat cu art. 24 și 29 TFUE, Uniunea Europeană (UE) preia în ordinea juridică comunitară sancțiunile stabilite de Consiliul de Securitate al O.N.U. în temeiul Capitolului VII al Cartei O.N.U. De asemenea, în temeiul art.75 și art.352 din T.F.U.E., U.E. poate adopta și măsuri autonome, pe lângă sancțiunile O.N.U. sau independente de acestea. De regulă, sancțiunile U.E. (cunoscute și ca măsuri restrictive) sunt stabilite în cadrul Politicii Externe și de Securitate Comune (P.E.S.C.), conform obiectivelor prevăzute la Titlul V al Tratatului de la Nisa privind Uniunea Europeană, în special în baza art. 11-11a.

Scopul măsurilor restrictive autonome ale U.E. este de a descuraja încălcările drepturilor omului, ale dreptului internațional (precum încălcarea suveranității sau integrității statale sau actele de terorism sau proliferare a armelor de distrugere în masă) sau de a induce schimbări în politicile care nu respectă statul de drept și principiile democratice (precum utilizarea armelor chimice sau atacurile cibernetice). Măsurile restrictive pot viza guvernele statelor terțe față de U.E., persoane juridice sau persoane fizice.

Pentru majoritatea regimurilor de sancțiuni, măsurile vizează persoane fizice și entități și constau în înghețarea fondurilor și resurselor economice și în interdicțiile de călătorie (acces pe teritoriul U.E.).

Măsurile restrictive ale Uniunii Europene includ măsuri care vizează sancțiuni cu privire incriminarea faptelor de terorism, activitățile de proliferare a armelor de distrugere în masă, inclusiv armele chimice, încălcările dreptului omului, anexarea unui teritoriu strain, destabilizarea deliberată a unei țări suverane și atacurile cibernetice. Măsurile restrictive vizează sancțiuni economice, prohibiții legate de importul sau exportul unor produse (care prin această măsură afectează economic sau care limitează dezvoltarea unor activități precum cea care a generat măsura restrictivă), interdicția de intrare pe teritoriul statelor membre a anumitor persoane sau a vaselor și aeronavelor statului sancționat, sancțiuni legate de restrângerea transmisiunilor pentru a limita propaganda și embargouri privind armamentul sau a produselor cu dublă utilizare.

U.E. poate adopta, de asemenea, măsuri sectoriale, cum ar fi măsuri economice care constau în interdicții de natură comercială (restricții la import și export sau accesare și financiare (de exemplu înghețări de fonduri și resurse economice, respectiv restricții asupra serviciilor financiare precum interdicția de oferire de servicii financiare precum asigurări, depozite bancare, cutii de valori, ș.a.m.d.) sau embargouri asupra vânzării armelor (interdicția de a exporta mărfuri stabilită în lista comună a UE privind produsele militare).

Există trei tipuri de regimuri de sancțiuni în U.E. În primul rând, există sancțiuni impuse de O.N.U. pe care U.E. le transpune în dreptul U.E. Toate sancțiunile adoptate de U.E sunt conforme cu dreptul internațional, inclusiv cu obligațiile statelor pentru respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În al doilea rând, U.E. poate consolida sancțiunile emise de Consiliul de Securitate al O.N.U. prin aplicarea unor măsuri mai stricte și suplimentare (de exemplu, față de Republica Populară Democrată Coreeana (RPDC). A treia situație este cea în care U.E. poate decide să impună regimuri de sancțiuni complet autonome (de exemplu, față de Siria, Venezuela, Ucraina, Federația Rusă).

Consiliul Uniunii Europene decide aplicarea sancțiunilor internaționale (măsurile restrictive) în cadrul Politicii Externe și de Securitate Comune (P.E.S.C.). Sancțiunile Consiliului U.E., adoptate prin hotărâri și detaliate în regulamente, sunt obligatorii pentru toate statele membre, care trebuie să pună în aplicare cadrul legal și instituțional pentru implementarea efectivă a măsurilor restrictive stabilite în astfel de acte juridice. În conformitate cu prevederile art. 215 din TFUE

”în cazul în care o decizie, adoptată în conformitate cu titlul V capitolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, prevede întreruperea sau restrângerea, totală sau parțială, a relațiilor economice și financiare cu una sau mai multe țări terțe, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată la propunerea comună a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate  și a Comisiei, adoptă măsurile necesare. Consiliul informează Parlamentul European cu privire la aceasta. În cazul în care se prevede într-o decizie, adoptată în conformitate cu titlul V capitolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, Consiliul poate adopta, în conformitate cu această procedura, măsuri restrictive împotriva unor persoane fizice sau juridice, grupuri sau entități fără caracter statal. Actele menționate la prezentul articol cuprind dispozițiile necesare în materie de garanții juridice.”

Sancțiunile economice cuprind sancțiunile financiare și sancțiunile comerciale.

Sancțiunile financiare reprezintă restricții privind angajarea în tranzacții financiare, investiții sau asistență financiară a unor persoane fizice, grupuri, entități juridice și statale, sau împotriva altor state, respectiv asupra entităților deținute sau controlate de acestea, vizate de Organizația Națiunilor Unite prin Consiliul de Securitate, Uniunea Europeană prin Consiliul Uniunii Europene sau ale autorităților naționale (precum Statele Unite ale Americii prin Trezoreria SUA), restricții care pot include obligativitatea de a îngheța activele, bloca sau respinge tranzacțiile financiare și de raporta autorităților competente.

Sancțiunile comerciale includ interdicția importurilor directe și indirecte și a exporturilor din sau către anumite țări sau jurisdicții care sunt subiect al sancțiunilor economice (”sanctioned countries”) și restricții asupra sectoarelor, bunurilor și serviciilor, a asistenței financiare pentru anumite produse și servicii ale entității sancționate, cum ar fi furnizarea de serviciilor de asigurare sau reasigurare sau servicii de asistență financiară către sau în beneficiul părților sancționate care vizează bunurile prohibite (ex. servicii de asigurare pentru aeronave aplicate în baza măsurilor restrictive ale UE față de Federația Rusă).

Obligația de a respecta prevederile sancțiunilor economice este independentă de mărimea tranzacției sau cota de business care ar putea fi afectată. Regimul juridic al sancțiunilor internaționale implică principiul aplicării erga omnes pe teritoriul U.E. sau al statelor membre ale O.N.U.  și al principiului că nu există reguli care să acopere toate situațiile, analiza făcându-se pentru fiecare situație în parte, raportată la rezoluția C.S.O.N.U. sau a regulamentului UE care stabilește acel regim de sancțiuni.

Uniunea Europeană are în acest moment implementate 35 de regimuri de sancțiuni, care vizează situația din Afghanistan, Belarus, Burundi, Republica Central Africană, Republica Populară Democrată Coreeană, Republica Democrată Congo, Guineea, Guineea Bissau, Haiti, Iran (drepturile omului), Iran (arme distrugere în masa), Irak, Liban, Libia, Mali,  Myanmar (Burma), Nicaragua, Republica Moldova, Somalia, Sudanul de Sud, Sudan, Siria, Tunisia, Turcia, Ucraina (integritate teritorială), Ucraina (măsuri sectoriale), Venezuela, Yemen, Zimbabwe, precum și regimuri distincte privind armele chimice, atacurile cibernetice drepturile omului, respectiv vizând terorismul (EU Al-Qaida), terorismul (UN Al-Qaida), terorismul (general).

Aplicabilitatea sancțiunilor este diferită în funcție de cerințele emitentului, iar operatorii economici nu trebuie să se angajeze sau să participe cu bună știință în activități care să eludeze sancțiunile economice. Eludarea include și omisiunea furnizării de informații sau ascunderea expunerii la sancțiuni economice și poate deveni infracțiune (în categoria de infracțiuni împotriva intereselor financiare ale UE). Potrivit prevederilor art.1 din Decizia Consiliului Uniunii Europene 2022/233[8] ”încălcarea măsurilor restrictive ale Uniunii constituie un domeniu al criminalității în sensul articolului 83 alineatul (1) al doilea paragraf din TFUE”. În conformitate cu prevederile art. 288 paragraful 4 din TFUE” decizia este obligatorie în toate elementele sale. În cazul în care se indică destinatarii, decizia este obligatorie numai pentru aceștia.” În prezent există un proiect de directivă[9] privind definirea infracțiunilor și a sancțiunilor pentru încălcarea măsurilor restrictive ale Uniunii.

În vederea respectării obligațiilor care le revin, pentru a reduce riscul intrării în relații de afaceri cu persoane desemnate, sau a tranzacțiilor cu persoane ce devin desemnate ulterior stabilirii relației de afaceri, entitățile depun diligențe pentru cunoașterea clientelei și verificării informațiilor furnizate de client, inclusiv a identității beneficiarului real, verificarea tuturor persoanelor implicate sau relevante care apar în contextul tranzacțiilor, înainte de efectuarea plăților.

În contextul identificării unei persoane desemnate cu ocazia realizării diligențelor de cunoaștere a clientelei, respectiv, a beneficiarului real al clientului, tranzacția nu se efectuează, fiind obligatorie raportarea sa către autoritatea competentă, fără informarea clientului. În realizarea diligențelor de raportare se va respecta legea locală și regimul sancțiunilor sub care persoana este sancționată/restricționată.

O altă obligație ce revine entității financiare este cea de identificare a tranzacțiilor sau a plăților respectiv a persoanelor rezidente în state sancționate, incluzând și serviciile financiare și riscurile acoperite în legătură cu aceste țări și jurisdicții. În acest caz, diligențele vizează identificarea arealului geografic incident tranzacției (rezidență, cetățenie, plată printr-o instituție financiară din acea jurisdicție), având ca obiectiv identificarea riscului geografic al afacerii și riscul de a efectua plăți către persoane desemnate. Identificarea acestora se realizează prin verificarea clauzelor contractului cu privire la existența sau nu a aplicării sancțiunilor economice, identificarea existenței unei conexiuni cu S.U.A. dacă tranzacția se referă la Cuba[10] (cel puțin originea bunurilor, plăți sau angajat S.U.A.), identificarea clientului și verificarea lui în bazele de date publice privind sancțiunile internaționale, identificarea riscurilor legate de sursa tranzacției dacă se referă la echipamente militare, cu dublă utilizare (produse care pot avea utilizare militară), chimice, de securitate cibernetică, cu privire la diamante (și care nu au certificare a procesului Kimberley – KPCS) sau care sunt prohibite în relație cu anumite jurisdicții. Se realizează verificări amănunțite dacă operațiunea are legătură cu Iran, Siria, Rusia sau Coreea de Nord (verificări ale listelor de entități sau persoane pentru clienți, beneficiarii reali, dețineri și/sau control al persoanei juridice). Alt element important este cunoașterea informațiilor legate de obiectul de activitate în special atunci când acesta are legătură cu arme sau echipament militar, produse cu dublă utilizare, tehnologie nucleară (Coreea de Nord, Iran), produse petroliere și petrochimice (Siria, Rusia), proiecte petroliere (ape adânci, în apele arctice sau de șist) și conducte de transport energetic (Rusia), servicii de reparație a navelor (Rusia, Coreea de Nord), aurul, cărbune (Coreea de Nord, Rusia), minereuri și minerale rare (Rusia, Coreea de Nord), articole de lux (Rusia, Siria Coreea de Nord), pietre prețioase, echipamente de comunicații (Iran, Rusia, Siria, Coreea de Nord).

Referințe

[1] Art.33 alin.(1) al Cartei Națiunilor Unite

[2] Art.36 alin.(1) al Cartei Națiunilor Unite

[3] Art.36 alin.(2) al Cartei Națiunilor Unite

[4] Art.36 alin.(3) al Cartei Națiunilor Unite

[5] Art.41 al Cartei Națiunilor Unite

[6] Art. 42 al Cartei Națiunilor Unite

[7] https://www.un.org/securitycouncil/sanctions/information

[8] Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 308/18 din 29.11.2022

[9] https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:52022PC0684

[10] Fără ca acest aspect să afecteze direct relațiile economice ale operatorilor economici europeni în relație cu entitățile din Iran și Cuba, potrivit Regulamentului UE de blocaj, Regulamentul (CE) nr. 2271/96 al Consiliului din 22 noiembrie 1996 de protecție împotriva efectelor aplicării extrateritoriale a legislației adoptate de către o țară terță, precum și a acțiunilor întemeiate pe aceasta sau care rezultă din aceasta