Mazilu, Dumitru (2023), Biserica, o realitate mistică și instituțională ca un liant între trecut, prezent și viitor, Cunoașterea Științifică, 2:4, DOI: 10.58679/CS76737, https://www.cunoasterea.ro/biserica-o-realitate-mistica-si-institutionala-ca-un-liant-intre-trecut-prezent-si-viitor/

 

The Church, a mystical and institutional reality as a link between past, present and future

Abstract

The history of humans with the primary period, records in various religious, cultural, scientific sources concepts and which ideas show that the Church has a missionary role and a factor of spiritual and social balance, adding to it the role of a source of emanation of principles and norms based on the scriptures the divine scriptures as well as from the unwritten laws of tradition.

The Church has been actively involved in solving many social and other conflicts up to those that take care of the confusions, depressions and crises pressing on the psyche and spirit of believers.

All this entitles us to appreciate that the Church constitutes both a mystical reality and an institutional reality, a duality on which I wish to bring some arguments and personal opinions.

Keywords: church, reality, mystic, institution, missionary, conflicts

Rezumat

Istoria omenirii începând cu perioada primară, consemnează în diverse izvoare religioase, culturale, științifice concepte și idei care arată că Biserica are rol misionar și de factor de echilibru spiritual, social adăugându-i-se rolul de sursă de emanație de principii și norme bazate pe slovele dumnezeieștii scripturi precum și din legile nescrise ale tradiției.

Biserica s-a implicat activ în rezolvarea multor conflicte sociale și de altă natură până la cele care țin de confuziile, depresiile și crizele ce apasă asupra psihicului si spiritului credincioșilor.

Toate acestea ne îndreptățesc să apreciem ca Biserica se constituie atât o realitate mistică dar și o realitate instituțională, dualitate asupra căreia doresc să aduc câteva argumente și păreri personale.

Cuvinte cheie: biserica, realitate, mistic, instituție, misionar, conflicte

 

CUNOAȘTEREA ȘTIINȚIFICĂ, Volumul 2, Numărul 4, Decembrie 2023
ISSN 2821 – 8086, ISSN – L 2821 – 8086, DOI: 10.58679/cs76737
URL: https://www.cunoasterea.ro/biserica-o-realitate-mistica-si-institutionala-ca-un-liant-intre-trecut-prezent-si-viitor/
© 2023 Nicolae Sfetcu. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

 

Biserica, o realitate mistică și instituțională ca un liant între trecut, prezent și viitor

Dumitru Mazilu[1]

mitimaz@yahoo.com

[1] Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Justinian Patriarhul” al Universității București

 

Istoria omenirii începând cu perioada primară, consemnează în diverse izvoare religioase, culturale, științifice concepte și idei care arată că Biserica are rol misionar și de factor de echilibru spiritual, social adăugându-i-se rolul de sursă de emanație de principii și norme bazate pe slovele dumnezeieștii scripturi precum și din legile nescrise ale tradiției.

Biserica s-a implicat activ în rezolvarea multor conflicte sociale și de altă natură până la cele care țin de confuziile, depresiile și crizele ce apasă asupra psihicului si spiritului credincioșilor.

Toate acestea ne îndreptățesc să apreciem ca Biserica se constituie atât o realitate mistică dar și o realitate instituțională, dualitate asupra căreia doresc să aduc câteva argumente și păreri personale.

În primul rând, termenul de mistică o realitate eclesială nu se poate confunda cu misticismul care este un fenomen disparat de acțiunile și legile eclesial.

Mistica este ansamblul conceptelor filosofico-religioase, care afirmă posibilitatea unei comuniuni a omului lui Divinitatea si care presupune asimilarea unor cunoștințe și cultivarea unor trăiri obținute pe această cale. Pe cale de consecinta, mulți specialiști în domeniu o denumesc”mistică creștină”[1] înțeleasă ca acea formă de contact uman cu transcendența lui Dumnezeu.

Am identificat faptul că, în societatea contemporană Biserica este asimilată drept o realitate mistică[2] și a devenit obiectul de cercetare din mai multe perspective în special din punct de vedere teologic[3].

În contextul menționat mai sus, apreciez că, Biserica considerată o realitate mistică trebuie să sprijine formarea și evoluția noastră spirituala si sa umple vidul dintre rațional și credință și să devină un mediu de echilibru interior.

Cu privire la termenul de instituțional, trebuie să avem în vedere că instituțiile reprezintă un set de reguli, proceduri de înțelegere și norme de comportament moral și etic desemnate să constrângă comportamentul indivizilor cu scopul de a maximiza avuția sau utilitatea principiilor.[4]

Deci, Biserica din perspectiva statului este o instituție ca multe altele şi beneficiază de aceleaşi drepturi şi îndatoriri ca orice instituţie. Biserica este obligată de lege să-şi defăşoare activităţile în rigorile ei iar dacă o activitate a acesteia contravine legilor, ea nu se poate desfăşura sau trebuie oprită. Privită ca fiind extensia pământeană a lui Dumnezeu, unii inversează viziunea drept urmare Biserica este cea care ar trebui să conducă societatea, respectiv, legile credinţei ar trebui să fie deasupra legilor statului şi toată lumea ar trebui să le respecte. Nerespectarea lor este un păcat şi va atrage mânia lui Dumnezeu, în acest sens, un mare gânditor a  spus:

When we want to investigate church laws, let us imagine ourselves as pioneers, pioneers and bold explorers of the Kingdom of God dominated by living, thinking and creative imagination springing from the power of prayer and communion with the holy mysteries of Christ.

Traducere text: Când dorim să cercetăm legile bisericești să ne închipuim ca niște pioneri pionierii si exploratorii îndrăzneți ai Împărăției lui Dumnezeu dominați de trăire, gândire și imaginație creatoare izvorâte din puterea rugăciunii și a împărtășirii cu sfintele taine ale lui Hristos.[5]

(Gene Getz ”Dinamica Bisericii”)

Biserica, în calitate de instituţie, este obligată de lege să se comporte în conformitate cu legile adoptate de govern. La fel de bine ritualul bisericii este sacru și Biserica tot ca instituţie consideră că nimeni nu are dreptul la imixtiune în această chestiune, pentru că atentează la libertatea religioasă a cetăţenilor.Toate acestea sunt cauzate de rolul dublul al Bisericii, care este obligată de situaţie să împace limbajul religios cu cel laic şi să facă o apropiere între ceea ce reprezintă legile divine și ceea ce reprezintă  legile lumeşti, o astfel de abordare fiind  aproape imposibilă.

Am identificat câteva aspecte de ordin teoretic si practic care mi-au relevat ideea referitoare la existenta unui echilibru între cele două realități mistico-institutionala și care au făcut ca Biserica, un organism viu și mereu adaptabil la cerințele actualei societăți, să-și urmărească scopul și anume: ”mântuirea membrilor ei după cuvintele veniți binecuvântați fii ai lui Dumnezeu de moșteniți împărăția cerurilor(…)„

În primul rând, Biserica întrunește condițiile unei realități sacre si ale unei entități sociale care posedă o structură și o organizare instituțională. Biserica în aceste condiții se manifestă în timp și în spațiu ca un organism viu și depozitar al harului dătător de viață[6], mai ales când vorbim despre importanța hotărârilor sinodale (dogmatice și canonice-o structură fundamentală)[7] care contribuie în acest sens la valorificarea și dezvoltarea atât pe orizontală cât și pe verticală a societății.

O asemenea dezvoltare este condiționată de implicarea permanentă a credinciosului în viața bisericească, înțeleasă ca o participare asumată ce îl ajută să fie deplin conștient de imposibilitatea unei înțelegeri abstracte asupra felului în care Biserica își exercită calitatea de organism viu.

Nicoale Berdiaev[8] se exprimă în acest sens: ” Biserica este o realitate mistică și instituțională care ”chiar dacă deține și elemente fizice, psihice și sociale totuși nu ne permitem să o considerăm tangibilă fiindcă ea nu aparține lumii lucrurilor văzute, nu este o realitate empirică”.[9]

De aceea rolul ei de a crea legătura pe verticală și pe orizontală în demersul dezvoltării spirituale/duhovnicești, face dovada apartenenței lumii nevăzute. Posibilitatea înțelegerii acestei dimensiuni existențiale în care Biserica își are originea este condiționată de exercițiul trăirii și a cultivării valorilor spirituale care pot fi menținute prin  credință și fapte vrednice urmat în sânul comunității eclesiale.[10]

Sfântul Nicolae Cabasila unul dintre cei mai consacrați în materie de scrieri liturgice tratează problema misticității Bisericii și forma ei instituțională si  consideră că autentica realitate a acesteia stă dincolo de ziduri, ierarhie, rituri și întruniri misionare însă nici acestea nu pot fi excluse.

Profesorul Anghelopoulos I. a tradus unul dintre manuscrisele care conțin sfaturi filocalice ale sfântului NK care fac referire la aspectul mistic și instituțional al Bisericii și este ferm convins de ideea faptului ei credincioșii gândesc cele două aspecte ale Bisericii într-o continuă sincronizare constituind unul dintre secretele de succes ale vieții eclesiale.

Text original: Πρέπει να κοιτάξω στην Εκκλησία, δεν μπορεί να γίνει κατανοητή ως μέσα σε μέσα σε μέσα. Δεν μας επιβάλλεται ως εξωτερική πραγματικότητα. Αυτό που μας φαίνεται ότι παίρνουμε δεν είναι η εγγενής φύση του. Δεν είναι η εκκλησία ένας ναός από πέτρες, δεν είναι σύναξη πιστών, δεν είναι μια ενορία που αποτελείται από ανθρώπους; Επιπλέον, δεν είναι θεσμός που ρυθμίζεται από νομικό κανόνα, αν και όλα αυτά τα στοιχεία αποτελούν μέρος της ύπαρξής του. Δεν έχει εξωτερικά όρια και σημάδια, που θα καθόριζαν την εσωτερική του φύση και θα μπορούσαν να τη διαφοροποιήσουν από το είναι.

Traducere: ” Viaţa spirituală este în mod metafizic socială şi nu individualistă, iar Biserica, în sensul profund al cuvântului, are o natură spirituală socială. Trebuie să mă uit la Biserică, ea nu poate fi înțeleasă ca înăuntru. Nu ni se impune ca realitate exterioară. Ceea ce se pare că primim nu este natura sa inerentă. Nu este biserica un templu de pietre, nu este o adunare de credincioși, nu este o parohie formată din oameni? Mai mult, nu este o instituție reglementată de o normă juridică, deși toate aceste elemente fac parte din existența acesteia. Nu are granițe și semne exterioare, care să-i definească natura interioară și să o diferențieze de ființă.”,

(Nicoale Cabasila Manuscris nr 34929 din lucrarea ”Gândiri Filocalice uitate”)[11]

Se simte nevoia pentru această corelare în special în mediul social motiv pentru care unii teologi vorbesc despre sincronizarea socială, argumentând că Biserica noastră: ”reprezintă viața de comuniune a oamenilor cu Dumnezeu, cea care prin cuvânt și rugăciune, prin ordine și canonicitate(respectarea rânduielilor, legilor canonice), cultivă darul unității un generator de libertate religioasă unde nu este loc de dezbinare și nici indiferență egoistă. Este o expresie a comuniunii și a intensei cooperări insuflate cu multă delicatețe atât comunităților de credincioși cât mai ales la nivel interinstituționali”.[12]

O înțelegere asupra felului cum funcționează această sincronizare a celor două aspecte ale Bisericii este dată de explicația francezului Jean-Marie Aubert[13], anume ca, acestea își au originile în Evanghelia lui Hristos (expresie a Revelației dumnezeiești ) și în codexurile civile (instituțional) ambele contribuind în egală măsură la instruirea spirituală și socială a indivizilor (credincioșii, oamenilor) în vederea continuei lor evoluții atât pe verticală cât și pe orizontală. Constată  că pe parcursul acestui proces s-a păstrat nealterată demnitatea umană care dintotdeauna s-a raportat la respectarea atât a legilor și tradiției canonice dar și a legilor civile.  Jean-Marie Aubert  cu privire teoria sincronizării spunea[14]:

Text original: ”Il est important d’ancrer la réflexion social de l’Église sur l’Apocalypse, mais cette dernière restera à jamais clairement supérieur en contenu, destination et but. L’Évangile est la principale source de formation sociale, avec la précision que les étapes historiques de l’humanité peut aussi la recevoir au niveau social sans la perte de son caractère divin, sinon refuser un doctrine sociale dérivée de l’Évangile, signifie une transformer la doctrine sociale de l’Église en une doctrine simple œuvre humaine”. C’est pourquoi l’Église, réaffirmant avec constance la dignité transcendant de la personne, a pour principe d’action le respect de ses formes d’organisation et de fonctionnement.

 Traducere text : Este important să fundamentăm gândirea socială a Bisericii pe Revelaţie, dar aceasta din urmă va rămâne veşnic net superioară prin conţinut, destinaţie şi scop. Evanghelia este principala sursă de instruire socială, cu specificaţia că etapele istorice ale umanităţii o pot primi şi la nivelul social fără pierderea caracterului său divin, altfel “a refuza o doctrină socială derivată din Evanghelie, înseamnă a transforma doctrina socială a Bisericii într-o simplă operă umană.  De aceea Biserica reafirmând statornic demnitatea transcendentă a persoanei umane cultivă în paralel și responsabilitatea respectării formelor de organizare și funcționare a acesteia.”[15]

(Jean-Marie Aubert, ”Morale sociale pour notre temps„)

Biserica este un simbol al demnității și cultivării tradițiilor canonice pe care le transmite societății. Biserica în aceste circumstanțe o înțelegem ca fiind un liant între trecut-prezent și viitor atunci când vorbim de manifestarea multor interese legate de forma de organizare și funcționare a ei.[16]

De ce de viitor? Biserica își manifestă grija față de generațiile viitoare din rândul cărora se consideră că vor forma noi și noi mărturisitori și închinători ai lui Hristos  care pe lângă misiunea la care au fost chemați, aceștia vor trudi la îmbogățirea tezaurului canonic și legislativ civil atât de necesare dezvoltării și protejării formelor de organizare și funcționare ale Bisericii.

În acest sens redăm cuvintele lui Ioanid Romanide care afirma:

Text original: ” Στους κόλπους της Εκκλησίας διορίζονται και εκλέγονται Άγιοι Ομολογητές Πατέρες, ώστε οι ανακαλύψεις των Θείων Σλάβων να τοποθετούνται σε διατάγματα, κανονικούς νόμους και πνευματικές συμβουλές, όλα συνθέτοντας ένα πνευματικό θησαυροφυλάκιο σχεδιασμένο να εγκαθιδρύει τάξη και ειρήνη στις ζωές μας. πιστούς.”

Traducere text: În sânul Bisericii sunt rânduiți și aleși Sfinți Părinți mărturisitori pentru ca descoperirile dumnezeieștii slave să fie așezate în rânduieli, legi canonice și sfaturi duhovnicești, toate alcătuind un tezaur spiritual hărăzit să stabilească ordinea și pacea  și buna organizare eclezială pentru bunul mers al vieții duhovnicești a credincioșilor noștri.[17]

(Ioannis Romanides ”Dogmatica Patristică Ortodoxă”)

Prin susținutul efort la ”(…)cultivarea binelui social și moral(…)[18] într-o societate din ce în ce mai divizată, Biserica dă consistență dinamismului misionar și social al reprezentanților și membrilor  care o alcătuiesc, chemați să o slujească manifestând implicare, interes conștient și asumat.

În mod particular, așa după cum știm de la marii noștri canoniști, biserica ortodoxă nu trebuie considerată doar ”o realitate mistică”[19] ci și o realitate instituțională cu o implicare conștientă și asumată în viața societății și a credincioșilor pentru a fi mai bine înțeleasă în țara noastră  care e din ce în ce mai polarizată mai ales din punct de vedere economic.

În acest context societal foarte nefavorabil sedimentării valorilor morale creștine, Biserica noastră  trebuie să fie  colacul de salvare întrucât aceasta este o realitate care unește în sine tot ceea ce există, adică Dumnezeu și creația Sa. [20] De ce? Pentru că scopul ei fundamental este mântuirea membrilor ei dacă stăm și ne gândim la simplul fapt că ea este- ”chemată să-L urmeze pe Domnul nostru Iisus Hristos” și să îi aducă la Hristos pe toți cei ce doresc să fie învederați de lumina învierii.[21] Un alt argument poate fi acela că prin eforturile sale permanente Biserica ocupă o poziție centrală în viața comunităților de oameni, care ”cred în Hristos, legați prin legătura credinței și a dragostei”.[22]

Biserica poate fi asociată cu alte societăți omenești, sub aspectul ei de comunitate de oameni(…)[23] , însă nu trebuie gândit așa. Biserica este mult mai mult de cât am crede. Ea a fost întemeiată pentru ca să contreze în spațiul eclezial toată suflarea creștinească -chemată să se folosească de la Sfinții Apostoli și până în zilele noastre -de acele ”(…) ”mijloace sfințitoare”[24] dar și pentru ca această suflare să fie sfințită. Este un angajament și o slujire deosebită motiv pentru care nu întâmplător ea este numită și ”centrul creației”[25]sacru al omului fiindcă asupra lui planează întreaga responsabilitate mai ales atunci când are în răspundere coordonarea, organizarea și respectarea principiilor canonice ale acestui ”ethos eclesial”.

Sigur ele își găsesc aplicabilitatea în viața personală, în viața de familie și în relațiile cu ceilalți membrii ai societății. Deci vorbim de o asumare. Nu este ușor pentru oameni o astfel de asumare, mai ales că într-un mediu eclesial-de tipul celui anterior descris- ținta este ”înaintarea către ethosul final(viața ce veșnică)”.

Biserica spuneam nu trebuie redusă doar la caracterul ei mistic desigur acest aspect nu trebuie să genereze diminuarea importanței acestuia. Însă acestui caracter trebuie să-i fie asociat și acceptată ideea că această entitate, Biserica, posedă și un caracter instituțional, de unde rezidă faptul că și Biserica prin rolul ei instituție dispune de o organizare și de o structură -adică tot atâtea mijloace care o ajută foarte mult să fie asimilată și urmărită de membrii unei ”lumi ce ea însăși este posesoarea unei mentalități instituționale și juridice”.

Biserica își vădește cursivitatea și discreția mișcărilor progresive în ”aria învățăturilor de credință ” pe care nu o dă la o parte în tot acest periplu misionar la care a fost chemată. [26]

Biserica din acest punct de vedere manifestă un interes major legat de necesitatea adaptării și aplicării normelor de drept și cele ce țin de fondul dogmatic și patristic în societate încă din perioada primară.

De aici totul se desfășoară într-un mod coerent. Este normal ca aceste preocupări să fie oarecum un firesc al dinamicii Bisericilor. Folosesc pluralul pentru că lucrurile de acest gen se petrec în sânul fiecărei Biserici fie că vorbim de cele locale (din perioada primară), fie că vorbim de cele care au obținut statutul de Biserică autocefală sau autonomă fie că vorbim de noile modificări specifice perioadei secolului al XX-lea care deja anunța premisele unor transformări ale căror provocări nu le poate răspunde decât numai prin străduita modelare și adaptare a conținutului legislativ în materie, a formelor care privesc exprimarea și a metodelor de aplicare, nedepășind în niciun chip fondul ecleziologic.

Încă din secolul al III-lea[27] Biserica începe să își concentreze atenția asupra modului de comunicare și de explicitare a principiilor și normelor canonice având la bază comunicarea și valorificarea reflecțiilor de ordin teologic tocmai pentru a genera stabilitate și ordine în toate acele comunități creștine aflate într-o continuă dezvoltare.

Mai mult decât atât perioada  primară a creștinismului nu a fost indiferentă la dezvoltarea și răspândirea acelor percepte religioase care articulau în cuprinsul lor acea  legătură dintre mistic și social în ceea ce privesc activitățile misionare ale Bisericii.

Perioada primară este recunoscută prin felul în care  problematica mistică devenea un punct de sprijin pentru partea socială a Bisericii, acest fapt  asigura acesteia un echilibru în zona de răsărit a Imperiului Bizantin, respectiv Cezareea, Constantinopolul, Alexandria, etc.

Totodată, se remarca faptul că măiestria de a îmbina religiosul (misticul) cu partea legislativă (civilă și canonică) asigură Bisericii o  originalitate aparte si îi pune în valoare  capacitatea de a oferi tot ceea ce îi este mai bun omului, aici referindu-ne la imagine şi simbol, la trăire și la bunăvoința aplicării necondiționate a canonului.

Teologul Guillaume de Jerphanion, un cercetător atent al teologiei patristice din primele secole creștine, a lasat[28]  câteva puncte de vedere ale unor sfinți părinți trăitori în veacul al III-lea și al IV-lea care s-au arătat interesați de evoluția și promovarea dinamismului eclesiologic căruia îl recunoaște ca o realitate mistică și instituțională si care confirmă  că Biserica constituie un factor de influență în societate suficient cât să se poată asigura stabilitate și ordine.

Eusebiu de Cezarea unul dintre figurile originale ale Bisericii primare cunoștea foarte bine felul în care Biserica Primară și-a dăruit  moștenirea asumată a Adevărului revelat știut fiind faptul că cu greu comunitățile de creștini era terorizați de atrocitățile domniei dioclețiene.

O reflecție referitoare la concepția eusebiană cu privirea la dubla calitate a Bisericii aparține profesorului și teologului Jean Gaudemet care afirma: ”Biserica în secolul al III-lea și- a extins influența atât la nivelul comunităților creștine dar și în rândul claselor înaltei societăți imperiale. Biserica este înțeleasă ca o forță ce știe cum să-și îmbine cele două capacități/relități cea mistică și cea de tip socială.” [29]

Sfântul Justin Martirul acceptă prin felul gândirii sale filosofice și teologice că Biserica este spațiul unde se înfiripă primele întâlniri dintre „sacru/mistic și social, considerând această simfonie rezultatul unei simfonii care poate influența constructiv  modul de gândire și de trăire a spiritualității într-o perioadă istorică plină de cruzime.

Biserica este cea care a contribuit la saltul calitativ al culturii creștine .

Redăm mai jos un aspect al gândirii justiniene:

Text original:  ”Ecclesia, a primis Christianis saeculis, gradatim demonstravit communitatem christianam fundari debere fide, actionibus et observantia legum et traditionis. Hac de causa, Ecclesia agnoscitur adhuc fons mystici ac socialis aditus”.[30]

Traducere de text: Biserica, încă din primele veacuri creștine a  demonstrat  pas cu pas că o comunitate creştină trebuie să se sprijine pe credință, valoarea faptei și pe respectarea legilor și a tradiției. Prin aceasta Biserica este recunoscută întotdeauna a fi  un inepuizabil izvor de abordări  mistice și sociale.

Așa se explică faptul că nici Biserica Ortodoxă Română, nu face excepției de la toate cele mai sus arătate. Reprezentată de iscusințele și strădaniile cărturărești ale marilor personalități -ale căror roade s-au concretizat atât prin vechile noastre pravile cât și prin colecțiile nomocanonice -Biserica Ortodoxă Română își asuma cu multă conștiinciozitate calitatea de  păstrătoare a milenarismului canonic autentic.

Tezaurul canonic național s-a bucurat de atenția marilor cărturari și a marilor canoniști care au intervenit prin contribuțiile lor la valorificarea și actualizarea acestuia atât prin introducerea unor completări a principiilor și normelor specifice Ortodoxiei Românești, precum și prin adaptarea fondului canonic la condițiile obiective în care aceasta se găsea.[31]

Odată cu obținerea autocefaliei de Biserică Ortodoxă Română, aceasta i-a revenit datoria de a păstra nealterate principiile și manifestările canonice și liturgice pe care le implică, în demersul Ortodoxiei Universale dar și în spațiul tuturor acelor state în care ea își desfășoară activitatea. Dinamismul Bisericii Ortodoxe care își exercită influența asupra bunului mers al vieții religioase și sociale în societate, suscită și interesul canoniștilor, cei care vor contribui pe de o parte la păstrarea convingerilor că- tradiția canonică nu este nici una depășită sau învechită și pe de cealaltă parte că tradiția canonică este un nesecat izvor de inspirație, cel puțin pentru teologia canonică a secolului al XX-lea. De aceea dinamismul Bisericii se exprimă și prin criteriul selecției-atât de necesar creștinilor în procesul lor de maturizare spirituală[32]

În acest sens, membrii Bisericii, ierarhi, preoți și diaconi dar și mărturisitori ai dreptei credințe trebuie să își asume cu foarte multă responsabilitate chemarea . Când Mântuitorul spune luați jugul meu”(Matei 11,29) de fapt îndeamnă să fim responsabili în actul misionar la care am fost chemați conștienți fiind că o astfel de răspundere nu este una ușoară.

Consider că aprofundarea întelegerii relației actuale dintre cele două realități ne va oferi o imagine destul de completă pentru a găsi răspunsuri la cum trebuie Biserica noastră să răspundă la provocările de orice fel venite dinspre societățile aflate în forme de polarizare morală diferite.

Bibliografie

• [1] ”Această denumire este identificată în lucrarea Enciclopedia Britanică și care este definită drept o realitate apartenentă Bisericii lui Hristos, Biserica Apostolică și Sobornicească care face trimitere la posibilitățile umane de experimentare cognitivă a ultimei realități, de înțelegere a lui Dumnezeu prin dreapta credință”, în Gene A. Getz ”Dinamica Bisericii”, ghid de studiu, Editura BEE International, Dallas, 1994, p. 44
• [2] Ibidem, p. 46.
• [3] Ibidem, p.87.
• [4] Douglass C. North – Instituții, schimbare instituțională și performanță economică. Chișinău: Știința, 2003
• [5] Gene A. Getz ”Dinamica Bisericii”, ghid de studiu, Editura BEE International, Dallas, 1994, p. 78;
• [6] †Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ”Biruință prin jertfă. Demnitate prin unire. Slujitori ai Bisericii pe Front și la unirea din 1918”, în Biserica Ortodoxă Română și Marea Unire, Vol. I, Ed. Basilica, București, 2018, p. 5
• [7] Pr. Prof. Dr. George Grigoriță,  ”Teologia Canonică și Dreptul Bisericesc: O relație sinergică și complementară”, în ”În lumina lui Hristos. Omagiu Părintelui Prof. Univ. Dr. Ștefan Buchiu”,  Editura Basilica, București, 2023, p. 28.
• [8] Ibidem, p,55.
• [9] Ibidem, p.58.
• [10] Ibidem, op.cit.. p. 144.
• [11]  Nicoale Berdiaev, ”Biserică și lume”, http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Berdiaev%20-%20Biserica_si_lumea.htm, această interpretare este făcută în urma traducerii textului original al manuscrisului grecesc ce aparține lui Nicoale Cabasila  cf. manuscrisului R. 34929, col. 1361, din Dosarul 7081 cot. LM.11, care se află la Biblioteca Națională de la Paris secția Departamentului de Manuscrise grecești.
• [12] Ibidem.
• [13] Unde?
• [14] Unde?
• [15] Jean-Marie Aubert, ”Morale sociale pour notre temps”, cf. Manuscris 25002, în Dosarul 11147/cota 20052 din 16 ianuarie 1892.
• [16] Pr. Prof. Univ. Dr. Ștefan Buchiu, ”Teologie Dogmatică Ortodoxă ”, Vol II, Editura Basilica, București 2022.
• [17] Ioannis Roamanides ”Dogmatica Patristică Ortodoxă o expunere concisă”, Trad. Dragoș Dâscă, Edit. Ecclesiast, Sibiu, 2010, p. 58, accesat la adresa https://archive.org/details/Ioannis_Romanidis_Dogmatica/page/n18/mode/1up
• [18] Pr. Ioannis Romanides, op. cit., p. 60
• [19] Pr. Ioannis Romanides, op. cit., p. 63
• [20] Pr. Prof. Dr. Ștefan Buchiu, ”Teologie Dogmatică ortodoxă”, Vol. II, Editura Basilica, București, 2022, p. 224.
• [21] Ibidem, p. 82
• [22] Ibidem, p. 83
• [23] Lect. Univ. dr. Iulian Mihai L. Constantinescu, ”Personalitatea juridică și capacitatea civilă a Bisericii privind dreptul de administrare a Patrimoniului”, apud, Lect. Univ. dr. George Grigoriță, ”Bunurile Bisericii ieri și astăzi”, Edit. Basilica, București, 2016, p. 200.
• [24] ”Și fiind-că acésta nû se putea realisa, față cu condițiunile existenței pămêntești, (…) începênd cu Apostolii, să trăiască pănă la sfîrșitul vécurilor și pentru ca nicĭ odată să nu lipséscă din ea, atât organele instituite de D-deŭ pentru sfințirea omului, cât și mijlócele sfințitóre.”, † Silvestru Episcop de Canev, ”Theologia dogmatică ortodoxă-cu expunere istorică a dogmelor”, trad. de arhim. Gherasim Miron, Vol. IV, București, Tipografia Cărților Bisericești, 1903, p. 223.
• [25] ”La chiesa è contemporaneamente l’immagine del mondo nella sua totalità e nelle sue espressioni parziali. Questo fatto deriva dall’origine primordiale della chiesa creata da Dio stesso. Essa è prima di tutto l’immagine del Creatore e, poi, come immagine, rappresenta in modo simbolico e tipologico tutto il mondo”, Nikos A. Matsoukas, ”Teologia Dogmatică e simbolica ortodossa”, Edizioni Dehoniane, Roma, 1996, p. 211.
• [26]  (…)”el constiuie un simplu instrument pe care Biserica, în parte l-a adoptat, iar în parte l-a elaborat în condiții determinate, și pe care îl folosește pe o scară mai restrânsă sau mai largă, după împrejurări de timp și de loc, având întotdeauna țelul ei final, adică situându-l mereu în perspectivă soteriologică(…)”, Pr. Porf. Liviu Stan, ”Contribuții și poziții ale teologilor români la problemele de drept bisericesc”, în Rev. Studii Teologice, Seria a II-a, Anul XXII, Nr. 3-4, Martie- Aprilie, 1971, p.149.
• [27] Lect. Univ. dr. Iulian Mihai L. Constantinescu, ”Personalitatea juridică și capacitatea civilă a Bisericii privind dreptul de administrare a Patrimoniului”, apud, Lect. Univ. dr. George Grigoriță, ”Bunurile Bisericii ieri și astăzi”, Edit. Basilica, București, 2016, p. 200.
• [28] Unde?
• [29] ”Le moment où l’Eglise, reconnue officiellement par Constantin, acquiert une situation juridique et bientôt une place privilégiée dans l’Empire (déjà en 318 ; cf. Cod. Theod. 1, 27, 1) fournissait un point de départ incontesté. Les institutions se transforment ou s’organisent d’une manière plus ferme sous la poussée des nouveaux convertis, les communautés chrétiennes qui avaient vécu dans une autonomie locale relative, se retrouvent dans un Eglise officielle et mieux unifiée, la société ecclésiastique, désormais établie dans le monde, devra se définir par rapport au pouvoir séculier et, très vite, se prémunir contre lui. Le terminus ad quem était plus difficile à fixer”, în Jean Gaudemet, L’Église dans l’Empire romain (IVe-V siècles) Revue des Sciences Religieuses, Edit. Universite de Strasbourg, nr. 3, Strasbourg, 1958, p. 291-294, accesat la adresa web: https://www.persee.fr/doc/rscir_0035-2217_1959_num_33_3_2230_t1_0290_0000_1
• [30] ”Există în acest sens câteva pasaje sugestive, prin care Sfântul Iustin îşi exemplifică învăţătura hristologică cu caracter apologetic. În Apologia a II-a, el comentează pe larg valoarea Bisericii în relația cu statul, afirmând calitatea unei vieţii creştine în rândul comunităților în ciuda nenumăratelor cazuri de micenici care mărturisindu-L pe Hristos sfârșeau sub tăișul sabiei”, în Jaroslav Pelikan, ”Tradiţia creştină o istorie a dezvoltării doctrine”, vol. I, Edit. Polirom, București, 2004, p. 55. Accesat: https://archive.org/details/jaroslav-pelikan-traditia-crestina-vol.-2
• [31] ”Ceea ce trebuie reținut în primul rând din munca alcătuirilor de pravile, este faptul că aceștia și generațiile care le-au urmat, aceștia s-au străduit mereu să dea cadrului ecleziologic  principii și norme juridice și canonice care să nu părăsească fondul pravilelor și nici să nu dea extirpe nimic din tâlcuirea și adâncirea învățăturilor dogmatice ale Sfintei Biserici”, Pr. Porf. Liviu Stan, ”Contribuții și poziții ale teologilor români la problemele de drept bisericesc”, în Rev. Studii Teologice, Seria a II-a, Anul XXII, Nr. 3-4, Martie- Aprilie, 1971, p.150.
• [32] Pr. Prof. Dr. Constantin Preda, ”Despre parohie și oameni”, adresa web: https://alephnews.ro/cultura/parintele-profesor-constantin-preda.