COZMA, Lucian Ștefan; GOLEA, Daniela Georgiana (2024), Potențiala contribuție a inginerului și inventatorului român George „Gogu” Constantinescu în edificarea Castelului Peleș prin elaborarea teoriei moderne a betonului armat, Cunoașterea Științifică, 3:4, https://www.cunoasterea.ro/potentiala-contributie-a-inginerului-si-inventatorului-roman-gogu-constantinescu/

 

The potential contribution of the Romanian engineer and inventor George „Gogu” Constantinescu in the construction of Peleș Castle by developing the modern theory of reinforced concrete

Abstract

The Peleș Palace is an architectural work definitely non-specific to the Romanian and in general to the Balkan cultural environment. Of particular beauty and splendidly fitting into the almost wild natural landscape, this particular construction represented a particular challenge for the architects and engineers of that era of the late 19th Century. Made mostly at the beginning of the 20th Century and in the first years of this Century, the Peleș Palace (together with a series of adjacent buildings) had to correspond first to the harsh conditions specific of the alpine climate, but also to some environmental factors related to the geological characteristics, to the land on the slope and above all, the presence and action of underground and surface running water. In this context, it proved necessary to resort to reinforced concrete technology, a technology still little known and even controversial at the beginning of the 20th Century. Although the architects and engineers directly involved in this project were foreigners, of various nationalities, in the Era when the most important constructions and reinforcement and expansion works were done at the Peleș Palace, in Romania (and also in the World) there was only one engineer who established the modern theory of reinforced concrete and the ways of making constructions based on reinforced concrete. This was the Romanian engineer and inventor George „Gogu” Constantinescu, the world pioneer of reinforced concrete. Although there is no explicit evidence regarding any direct involvement of Constantinescu in the works at Peleș, however, the technology of reinforced concrete was established by him at that time, and his expertise and scientific results undoubtedly contributed to the realization of reinforced concrete constructions within the entire Peleș project.

Keywords: George „Gogu” Constantinescu, Peleș Castle, reinforced concrete technology

Rezumat

Palatul Peleș constituie o operă arhitectonică nespecifică mediului cultural românesc și în general a celui balcanic. De o frumusețe aparte și încadrându-se în mod splendid în peisajul natural aproape sălbatic, această construcție aparte a reprezentat o provocare deosebită pentru arhitecții și inginerii acelei epoci a sfârșitului de secol XIX. Realizat în mare parte abia către începutul sec. XX și în primii ani ai acestui secol, Palatul Peleș (împreună cu o serie de construcții adiacente) a trebuit să corespundă mai întâi condițiilor dure specifice climatului alpin, dar și factorilor de mediu legați de caracteristicile geologice, de terenul aflat în pantă (pe versant) și mai ales, de prezența și acțiunea apei curgătoare subterane și de suprafață. În acest context s-a dovedit necesară recurgerea la tehnologia betonului armat, o tehnologie încă puțin cunoscută și chiar controversată la începutul sec. XX. Cu toate că arhitecții și inginerii direct implicați în acest proiect au fost străini, de diverse naționalități, în epoca în care s-au făcut cele mai importante construcții și lucrări de ranforsare și extindere la Palatul Peleș în România (și în lume) exista un singur inginer care a stabilit teoria modernă a betonului armat și modurile de realizare a construcțiilor pe bază de beton armat. Acesta a fost inginerul și inventatorul român George „Gogu” Constantinescu, pionierul mondial al betonului armat. Deși nu există dovezi explicite privind vreo implicare directă a lui Constantinescu în lucrările de la Peleș, totuși, tehnologia betonului armat era cea stabilită de el în acea epocă, iar expertiza și rezultatele sale științifice în mod indubitabil au contribuit la realizarea construcțiilor de beton armat din cadrul proiectului Peleș.

Cuvinte cheie: George „Gogu” Constantinescu, Castelul Peleș, tehnologia betonului armat

 

Potențiala contribuție a inginerului și inventatorului român George „Gogu” Constantinescu în edificarea Castelului Peleș prin elaborarea teoriei moderne a betonului armat

Lucian Ștefan COZMA[1], Daniela Georgiana GOLEA[2]

lucian.stefan@yahoo.fr, kolerdaniela@gmail.com

[1] Doctor în Științe Militare (Universitatea Națională de Apărare), fizician (Universitatea București)

[2] Doctorand în Securitate/Științe politice (Universitatea din Ruse „Angel Kanchev”, Bulgaria)

 

CUNOAȘTEREA ȘTIINȚIFICĂ, Volumul 3, Numărul 4, Decembrie 2024, pp.
ISSN 2821 – 8086, ISSN – L 2821 – 8086
URL: https://www.cunoasterea.ro/potentiala-contributie-a-inginerului-si-inventatorului-roman-gogu-constantinescu/
© 2024 Lucian Ștefan COZMA, Daniela Georgiana GOLEA. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

 

Introducere

Făcând multă vreme obiectul multor dispute și a pretențiilor patrimoniale, Palatul Peleș și complexul Peleș constituie o operă unică în România și aceasta nu atât prin masivitatea sau dimensiunea construcțiilor, ci mai ales prin stilul arhitectonic ales și prin arta desăvârșită a finisajelor interioare și exterioare, modul cum se încadrează în peisajul natural și felul în care a reușit să se constituie într-un cadru splendid destinat expunerii unor opere de artă de natură diversă: picturi, mobilă de artă, capitonaje de lemn, vitralii, sculpturi, broderii, ceramică etc. Unicitatea Palatului Peleș este dată de caracterul său de operă de artă, nu atât de aspectul ingineresc al construcției și dimensiunilor totale.

Un astfel de complex de construcții de artă a fost amplasat într-o zonă foarte dificilă din punct de vedere al arhitectului și inginerului constructor: pe panta unui versant, într-o regiune montană având un climat alpin destul de dur și în orice caz generator de multe probleme, dar și în apropierea unor cursuri de apă, toate acestea într-o regiune care în acel moment (cca 1870) era relativ izolată, greu accesibilă.

Un aspect mai puțin cunoscut este acela că realizarea unor asemenea construcții de artă în condițiile sus-amintite nu putea fi făcută decât prin aplicarea tehnologiei betonului armat, cel puțin pentru edificarea fundațiilor și a structurii de rezistență.

Este deplin cunoscut la ora actuală faptul că regele Carol I a apelat la arhitecți și ingineri constructori străini pentru realizarea acestui palat și a clădirilor auxiliare. De altfel, pentru realizarea decorațiunilor interioare și exterioare regele a apelat tot la specialiști străini.

Cu toate acestea, tehnologia betonului armat avea în acea epocă un singur mare specialist în România: inginerul George „Gogu” Constantinescu, ulterior devenit (în Marea Britanie) savant de talie mondială. Nu ne-a parvenit de nicăieri vreo dovadă a implicării directe a acestui savant român în vreuna din etapele (desfășurate peste mai bine de 4 decenii) șantierului Peleș, însă nici nu era necesară vreo astfel de implicare directă, pentru simplul motiv că tehnologia necesară betoanelor armate de la Peleș a fost stabilită (atât teoria cât și practica realizării unor astfel de construcții) chiar de către Gogu Constantinescu.

Prin urmare, rezultatele cercetărilor sale fie sub forma teoriei betonului armat fie sub forma modelelor concrete de executare a diverselor betoane armate, în mod sigur au fost aplicate la construcțiile din complexul Peleș, chiar dacă inginerul Constantinescu nu ar fi fost direct implicat în cadrul colectivului care a lucrat în cadrul acestui șantier.

Acest aspect va fi tratat de către lucrarea de față: rolul și importanța teoriei betonului armat și a modelelor de construcții pe bază de beton armat realizate de savantul român George „Gogu” Constantinescu în cazul Palatului Peleș și a construcțiilor din complexul Peleș.

1. Istoricul edificării complexului Peleș

Palatul Peleș a avut de la bun început un statut special fiind construit într-un loc ales chiar de către rege și sub directa sa îndrumare în ce privește proiectul și realizarea concretă a construcției. De altfel, construirea Palatului Peleș a durat peste 40 de ani și chiar și după mai bine de un secol încă se mai făceau adaptări și extinderi ale complexului de clădiri.

Deși lucrările au început teoretic în 1871, Palatul Peleș a fost considerat reședință reală destinată mai mult sau mai puțin activităților de vacanță, între anii 1883 și 1947. Construcția a fost naționalizată în anul 1948 și a funcționat ca muzeu între anii 1953 și 1975, ulterior între 1990 și momentul de față.

Începând cu anul 2007 acest palat a căpătat un regim juridic și patrimonial special și controversat: se află în patrimoniul fostului rege Mihai I, dar are și statutul de instituție publică aflată în administrația și folosința statului român. Practic, toate dezmembrămintele proprietății (posesia, superficia, uzul și uzufructul etc.) aparțin statului român, dar nuda proprietate este a familiei fostului rege. Aspectul patrimonial a fost de la bun început (1871 și respectiv, 2007) ciudat și contradictoriu, căci începând cu 1871 acest palat nu a fost realizat cu banii personali ai lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen (care fusese adus în 1866 în România și în acel moment nu dispunea de niciun fel de avere) ci din fondurile Casei Regale de România, ca instituție de stat, nu ca avere individuală a vreunei persoane fizice.

Mai mult, în anul 2007 (ca și în clipa de față, de altfel) România era și este republică, neavând un regim de guvernare atistocratic și nici un sistem social bazat pe existența unei clase nobiliare, așa cum au unele state europene de astăzi precum Marea Britanie, Suedia, Belgia, Olanda, Danemarca, Liechtenstein, Monaco și Luxemburg. Toate aceste State sunt fără dubiu monarhii, deci dispun în cadrul aparatului de stat de componenta monarhică de guvernământ (o casă regală, un rege și familii princiare care pot avea dreptul la tron etc.) precum și în organizarea lor socială dispun de un sistem al clasei nobiliare prevăzut cu o anumită ierarhie specifică și titlurile corespunzătoare acestei ierarhii (cavaler, baronet, baron, viconte, conte, marchiz/margraf, duce, infante, prinț, arhiduce, marele duce etc.); or, România fiind republică parlamentară în mod evident nu dispune de componentele formei de guvernământ monarhice și societatea românească nu are deloc vreo clasă socială nobiliară. Din accest punct de vedere s-a născut o mare controversă asupra faptului că republica România dispune actualmente de  o Casă Regală de România și de persoane care își arogă în mod public titluri nobiliare; mai mult, în momentul de față există patrimonii importante (construcții de mare valoare, terenuri și păduri etc.) care aparțin unei Case Regale a României, fără ca România să fie regat și fără ca societatea românească să posede o clasă nobiliară.

Lucrarea de față nu are ca obiect studiul juridic sau istoric al Casei Regale, dar a trecut totuși în revistă existența acestor aspecte controversate.

Fără niciun dubiu, istoricul Palatului Peleș și al întregului complex de clădiri din jurul acestuia este direct și strâns legat de pesoana și de viața Regelui Carol I, cel care a avut inițiativa de a stabili această reședință regală în fosta comună Podul Neagului și de a investi în dezvoltarea locală a întregii comunități. Regele Carol I avea să aleagă pentru construcția reședinței regale de vacanță un teren de aproximativ 1000 hectare vândut în anul 1871 de către Eforia Spitalelor în regiunea Piatra Arsă, în apropierea micii localități Podul Neagului.

Aspectul patrimonial face încă obiectul multor dezbateri, dar (așa cum am arătat) lucrarea de față nu are ca obiect studiul juridic patrimonial, motiv pentru care vom evita acest subiect. Turnarea primei părți a fundației destinate Palatului Peleș avea să se realizeze între anii 1873 și 1875. Deocamdată nu vom insista asupra acestui aspect, deoarece lucrarea de față îi va consacra paragrafele următoare. Să menționăm doar, că fundația și stabilitatea acesteea au reprezentat principalele provocări de la bun început, problemele apărând încă din primii ani și continuând la diverse intervale de timp până în momentul de față.

Cu toate acestea, începând cu anul 1874 comuna Podul Neagului devine Sinaia, iar asupra celor 24 de kilometri pătrați ai localității inițiale încep să se realizeze o serie de transormări profune: apar primele construcții de dimensiuni mari, se realizează sediile administrative specifice unui oraș, totodată este realizată și prospectarea terenului în vederea realizării complexului rezidențial al casei regale. Începând cu anul 1876 este realizată și principala linie de legătură cu regiunile de nord și de sud fiind edificată calea ferată care lega Ploiești de Predeal, via Sinaia. De altfel, ceremonia oficială a punerii pietri de temelie avusese loc în anul precedent, în august 1875.

Practic, Palatul Peleș și întreg complexul său de clădiri a fost realizat într-un proces discontinuu și eterogen într-un interval de 43 de ani, între anii 1871 și 1914, sub directa supraveghere și îndrumare a regelui Carol I.

În acest lung răstimp în conceperea și apoi modificarea, adaptarea și realizarea lucrării au fost implicații arhitecții Wilhem von Doderer (între anii 1872 și 1876), Johannes Schultz (devenit cu începere din 1873 diriginte de șantier, iar după plecarea lui Doderer, în 1876, a preluat funcția de arhitect pe care a deținut-o până în 1883), Emile Andre Lecomte du Nouy a condus lucrările între anii 1890 și 1892, apoi Karel Liman (între 1896 și 1924) și Jean Ernest. Fiecare din acești arhitecți au avut concepții relativ diferite.

Cel puțin între 1871 și 1914, proiectul Castelului Peleș a suferit foarte multe modificări, mai ales că regele Carol I a interacționat permanent cu persoanele care realizau proiectul și activitatea de șantier, deseori introducând ori solicitând modificări. Am putea spune că acest palat și construcțiile din cadrul complexului său au fost realizate oarecum aleatoriu, cu multe întreruperi și cu dese modificări ale proiectului inițial.

O pauză în lucrări s-a înregistrat odată cu moartea lui Carol I (în 1914) mai ales că și contextul Primului Război Mondial a fost grevant în ceea ce privește realizarea unor astfel de investiții. După Primul Război Mondial acest palat a devenit mult mai puțin locuit de către familia regală și a început să aibă și rolul de sediu de protocol pentru diverse vizite oficiale străine sau ceremonii. Plecarea precipitată a regelui Mihai I după abdicare (decembrie 1947) s-a făcut de altfel chiar de la Palatul Peleș.

Între ianuarie și martie 1948 o comisie de inventariere trimisă de la București a inventariat bunurile de patrimoniu. Ulterior, aceste bunuri au fost duse în diverse direcții iar unele dintre ele au dispărut atât din evidențe cât și din spațiile de magazinare. Odată cu 1953 s-a decis utilizarea Palatului Peleș în postura de muzeu, iar cea mai mare parte a construcțiilor auxiliare din cadrul complexului Peleș au fost puse la dispoziția artiștilor din epocă.

Starea generală a complexului Peleș se va înrăutăți astfel încât din anul 1975 se va lua decizia scoaterii acestuia din folosință și a mutării operelor de artă în alte locuri. Se fac lucrări importante de restaurare, o parte din acestea continuând până în 1989, în perioada anilor’80 complexul Peleș fiind uneori întrebuințat pentru vizitele și ceremoniile oficiale de nivel înalt.

Între 1990 și 1993 principalele construcții au fost deschise spre vizitare. Clădirea Foișor, inaugurată în 1881 a fost distrusă de un incendiu în 1932, apoi a fost refăcută în 1933 și în final, refăcută și extinsă în 1970 devenind mai târziu chiar vilă de protocol a Instituției Președențiale, ceea ce este și în momentul de față.

Proiectantul a fost inițial Wilhem von Doderer din partea Techniche Hochschule (Viena) care a întocmit nu mai puțin de trei anteproiecte, toate acestea fiind respinse de regele Carol I până în anul 1876. Ulterior, conducerea proiectului este preluată de arhitectul german Jochannes Schultz care stabilește proiectul de construcție aplicat în perioada 1879-1883. Începând cu 1890 intervine și arhitectul francez Emile Andre Lecomte du Nouy, care decide ca terasa din partea sudică să fie înlocuită de o nouă posțiune a construcției centrale, denumită Sala Maură. Nici concepția lui du Nouy nu reușește să se impună, noul arhitect devenind din 1894 cehul Karel Liman.

Acesta (Liman) va realiza între anii 1895 și 1897 alte noi porțiuni ale construcției principale, cum ar fi capela reginei de la etaj și tronsoanele reprezentând apartamentele din latura nordică, precum și alte componente. De altfel, tot sub conducerea lui Karel Liman se va introduce sursa electrică (în 1884 un grup electrogen, din 1897 o centrală electrică zonală) și rețeaua electrică a construcției principale (începând cu 1884) iar între anii 1903 și 1906 sunt realizate alte câteva tronsoane ale construcției principale, incluzând turnul central în care în anul 1907 va fi montat ceasul de producție bavareză, marca Johann Mannhardt. Între anii 1906 și 1914 sunt realizate terasele. Lucrările au continuat până în anul 1914.

La data de 27.09.1914 a murit regele Carol I iar odată cu aceasta au încetat momentan și lucrările de contrucție și extindere a complexului Peleș. Cel puțin au încetat lucrările așa cum erau dorite de Carol I. Ulterior aveau să mai fie realizate diverse extinderi ale unora dintre construcții, dar nu de talia celor realizate sub bacheta regelui Carol I.

În toată perioada în care s-au realizat construcțiile de la Peleș inginerii constructori au întâmpinat mari probleme mai ales din perspectiva elementelor de beton armat neapărat necesare în situația dată. Problemele acestea au continuat și mult după terminarea lucrărilor de șantier, de altfel fiind prezente și în momentul de față.

2. Problemele speciale întâmpinate de construirea Palatului Peleș

Marile probleme au fost cauzate de două elemente: configurația geologică zonală și prezența în apropiere a două importante cursuri de apă: Râul Peleș (adiacent, Pârâul Pelișor) și Râul Prahova. De altfel, în cadrul complexului Peleș fusese prevăzută și o cascadă destul de spectaculoasă, denumită Cascada Regina Maria dispusă în porțiunea finală a Râului Peleș, afluent al Prahovei. Aceasta a fost ca atare amenajată și a funcționat cel puțin în perioada 1906-1933 în dreptul Castelului Pelișor. Înainte de această cădere de apă amenajată de arhitecții proiectului Peleș se găseau o serie de terase cascade. Pârâul Pelișor mai poate fi văzut și în momentul de față în acea zonă a complexului Peleș.

Sub aspect geologic, zona de construcție unde se află complexul Peleș se află în depresiunea precarpatică formată de valea râului Prahova și este formată în principal din formațiunile originare perioadei Paleogen-Neogen (în sens general, Miocen) dar și cu unele componente provenite din regiunea dealurilor subcarpatice și la suprafață, formațiunile sedimentare din perioada Cuaternară. Zona cu formațiunile ei specifice corespunde unităților externe ale flișului cretacic și paleogen.

În ce privește regiunea unde s-au făcut lucrările de fundație, aceasta din punct de vedere geologic a conținut feciesurile Oligocenului, afectate de prezența unor cursuri de apă subterane și de suprafață: faciesul sistos argilo-marnos de grosime sub 200 metri format mai ales din șisturi argiloase și marnoase, de regulă disodiliforme și strate inferioare de gresie. La suprafață sunt depozite Cuaternare de pietrișuri și nisipuri cu grosimea între 10 și 20 metri din perioada Pleistocen.

Râurile Prahova și Peleș drenează zona în cauză iar acviferul freatic este menținut de depozite poroase permeabile, în special bolovănișuri și pietrișuri. Perimetrul este încadrat în macrozona seismică 71 cu perioada de revenire de cca 100 de ani. Din punctul de vedere al inundațiilor zona este încadrată potrivit cantității de precipitații între 100 și 150 mm/24 ore, cu riscuri legate de viiturile care se pot uneori forma pe cursul Râului Peleș. Din punctul de vedere al alunecărilor de teren, potențialul este mediu, depinzând foarte mult de evoluția apelor freatice, variațiile acestora fiind legate și de comportamentul apelor de suprafață.

Alunecările de teren sunt generate sau influențate de seisme inclusiv cele locale și de suprafață, cauzate de instabilitatea unor straturi geologice; de existența și manifestarea apei în straturile superficiale ale solului ca urmare a unor ploi abundente sau a secetei prelungite, de prezența și tipul vegetației forestiere, de producerea și ritmul de desfășurare al alternanțelor îngheț-dezgheț, de producerea unor vânturi puternice corelate cu alți factori locali, de presiunea și direcția de acțiune exercitată de apele subterane sau factori combinați. În zona de interes pentru complexul Peleș avem stratele de Sinaia, acestea fiind un fliş marno-grezos, diverse conglomerate şi gresii, marne ceunşii şi roşii.

În regiunea de sud-est a zonei Sinaia predomină conglomeratele poligene normale de calcare şi de şisturi cristaline. Depozitele cuaternare situate în general la suprafață sunt cele formate în perioada glaciaţiunii în Pleistocen, ulterior modelate de dinamica apelor de suprafață și subterane. În stratele de suprafață din Sinaia găsim gresii calcaroase (în pondere de cca 40% și formate mai ales din granule de cuarţ şi metacuarţit cu un abundent liant argilo-calcaros), calcare marnoase (în pondere de 30% și formând o pastă argilo-calcaroasă criptocristalină, uneori microcristalină) şi şisturi marnoase (tot 30%).

Toate aceste caracteristici locale peste care s-a suprapus specificul climatic (regim pluvionar abundent, rate crescute ale fenomenelor de îngheț/dezgheț) și prezența în apropierea construcțiilor complexului Peleș a unor ape curgătoare subterane și de suprafață (în situația terenului aflat în pantă) au condus la prezența permanentă a unor probleme arhitecturale deloc simple și necesitatea de a se recurge la tehnologia betonului armat.

Așa cum se va demonstra în paragraful următor, maestrul betonului armat în România era fără niciun dubiu inginerul și inventatorul George „Gogu” Constantinescu.

3. Gogu Constantinescu și betonul armat

Deși pare anacronic, Gogu Constantinescu a avut merite în realizarea construcțiilor de la Peleș. Inginerul și inventatorul George (Gogu) Constantinescu s-a născut în 1881, adică într-un moment în care deja începuseră lucrările pentru realizarea Palatului Peleș, cel puțin fiind achiziționat și prospectat terenul. Fără dubiu, nu putem face o legătură directă între activitatea lui Gogu Constantinescu și realizarea Palatului Peleș, acest eminent inginer român nefiind implicat în proiectul Peleș în niciuna din etapele edificării sale.

Cu toate acestea, activitatea științifică și inginerească a lui George (Gogu) Constantinescu s-a întins și în domeniul construcțiilor de mari dimensiuni și a acelora care necesită o rezistență deosebită, cum ar fi podurile, de pildă. Din acest punct de vedere Gogu Constantinsescu a fost pionierul construcțiilor de beton armat din România și unul dintre pionierii la nivel mondial în acest domeniu.

Lucrările sale științifice au fost întrebuințate de toți cei care au realizat în România construcții de beton armat în prima parte a sec. XX. În unele lucrări de acest gen inginerul Gogu Constantinescu a fost oficial și direct implicat, de altfel el conducând șantierele respective. În ceea ce privește lucrările pentru Palatul Peleș și alte construcții de pe platforma respectivă, acestea s-au desfășurat de-a lungul mai multor decenii și au presupus numeroase modificări ale proiectului inițial, mai ales că lucrarea a trecut prin mâna mai multor arhitecți care s-au succedat la conducerea lucrării.

Așa cum am arătat în paragrafele precedente, marea problemă în cazul proiectului Peleș a fost reprezentată de riscul de alunecare al terenului, din această cauză fiind necesară o fundație specială din beton armat. Fundația din beton armat a Palatului Peleș a fost prima de acest gen și la o asemenea dimensiune din România. Nu s-a ales această soluție tehnologică pentru că ar fi fost la modă, ci pentru că dimensiunea construcției și caracteristicile terenului impuneau o rezistență sporită a fundației. Cu toate că în momentul pornirii construcției Gogu Constantinescu abia se năștea, dar fiind că acest proiect s-a întins pe aproape jumătate de secol, experiența și rezultatele acumulate de Gogu Constantinescu au ajuns la un moment dat să fie aplicate în proiectul Peleș.

Aceasta este partea cea mai puțin cunoscută a acestui grandios proiect: zona în care s-a construit complexul Peleș este afectată de apele subterane și de acțiunea deloc neglijabilă a apelor de suprafață, totodată fiind dispus în pantă, pe unul din versanții Muntelui Vârful cu Dor. Lucrările la acest proiect au mers încet și discontinuu, cu multe întreruperi și modificări de proiect. Problemele au continuat și în perioada secolului XX, chiar și după anul 1947 fiind necesare în mai multe rânduri diverse lucrări de reabilitare deloc simple.

De altfel, extinderea complexului Peleș a continuat și în anii’70-80’ ai secolului trecut, în plin regim comunist. În ceea ce îl privește pe Gogu Constantinescu, acesta a studiat mai mai fizica mediilor continue aplecându-se în special asupra problemei transmisiei undelor mecanice în medii continue. De aici a și apărut domeniul sonicității al cărui părinte este.

George „Gogu” Constantinescu s-a născut la Craiova în data de 04.10.1881 și a fost absolvent ca șef de promoție în anul 1904 al Şcoalei Naţionale de Poduri şi Şosele (din Bucureşti). Lucrează în cadrul Ministerul Lucrărilor Publice (care superviza inclusiv lucrările de la Peleș) şi apoi devine asistent universitar în cadrul Şcoalei  Naţionale de Poduri şi Şosele. În anul 1908, Gogu Constantinescu solicită intorducerea pe scara largă și în unele situații chiar obligatorie prin lege a lucrărilor de beton armat, solicitare care este refuzată.

Împreună cu Tiberiu Ieremia, Constantinescu înființează o societate care se va ocupa de construirea mai multor poduri şi clădiri din beton armat. Cu această ocazie el va elabora o teorie proprie asupra betonului armat și realizează mai multe construcții experimentale care îi confirmă teoria. Rezultatele activităților sale în domeniul betonului armat aveau să fie publicate în cadrul lucrării „Elemente de beton armat” (1908).

Gogu Constantinescu este cel care a construit clădirea Parlamentului (situată și la ora actuală pe Dealul Mitropoliei), moscheea și cazinoul din Constanţa, mai multe poduri în Bucureşti şi în diverse alte locuri. Activitatea inginerească în mod special concentrată asupra betonului armat, Constantinescu a început-o din anul 1904, ca funcționar de stat în cadrul Serviciului de drumuri și poduri din structura Ministerului Lucrărilor Publice. Din această postură este posibil să fi avut primele contacte directe cu problema construcțiilor de mare anvergură din cadrul șantierului Peleș, care se referea la o lucrare publică: reședința familiei regale. Gogu Constantinescu a propunea în acei ani teoria deformației secțiunilor în cazul elementelor din beton armat, propunând ca în locul deformației liniare să fie aplicată o curbă hiperbolică, iar pornind de la această propunere a lansat teoriile privind calculul fisurilor în betoane. Încă din anul 1905 a recomandant precomprimarea secțiunilor la betoanele armate, observând slaba rezistență a betoanelor la întindere. Calculele și experimentele sale au mai vizat și aspectul aderenței la beton a armăturii, repartiția eforturilor asupra reazemelor și multe altele. O parte din rezultatele sale în materie de beton armat au fost prezentate în cadrul Expoziției Universale din anul 1906, din București.

Fiind bine primite aceste lucrări, lui Gogu Constantinescu i s-au încredințat lucrări de beton armat precum: cupola Camerei Deputaților, planșeele de la clădirea Bibliotecii Naționale de astăzi, planșeele de la Primăria Capitalei de astăzi și multe altele. Practic, Gogu Constantinescu a fundamentat teoria betonului armat în România fiind totodată și unul dintre pionierii mondiali ai acestui domeniu. În aceste condiții, toate lucrările din beton armat realizate în acea epocă îl citează pe George Constantinescu și se bazează pe rezultatele sale și teoriile elaborate de el, teorii care sunt valabile și în momentul de față.

Prin urmare, din moment ce lucrările de la Peleș au fost bazate pe tehnologia betonului armat, palatele acelea fiind printre primele mari construcții din România care au aplicat tehnologia betonului armat, devine logic faptul că teoriile și rezultatele inginerești aparținând lui Gogu Constantinescu au fost în mod inerent aplicate și la Peleș, ca și în cazul altor mari construcții de stat din primii ani ai secolului XX.

Pentru că în acei ani teoria lui Constantinescu era cea aplicată în materie de betoane armate, iar Palatul Peleș și construcțiile adiacente acestuia s-au bazat pe tehnologia betonului armat. Nu avem date sau informații certe privind vreo implicare directă a lui Gogu Constantinescu pe șantierul de la Peleș, unde s-au aflat diverși arhitecți și ingineri străini, dar în orice caz Ministerul Lucrărilor Publice era cel care superviza realizarea unor construcții de asemenea amploare, iar construcțiile de beton armat intrau exact în aria de expertiză a lui Gogu Constantinescu, el fiind chiar funcționar în Ministerul Lucrărilor Publice!

Este adevărat că încă dinainte de izbucnirea Primului Război Mondial, Gogu Constantinescu a plecat din România revenind în ţară abia după 1919, când este ales de altfel chiar membru de onoare al Academiei Române. În acest context, cu atât mai mult rezultatele sale în materie de beton armat devin mai importante, mai ales în cazul lucrărilor publice.

Plecând ulterior din România pentru o perioadă îndelungată, Gogu Constantinescu avea să revină abia în toamna anului 1961 la invitaţia prezidiului Academiei Române. În acel moment, George Constantinescu avea vârsta de 80 de ani și a primit diploma de Doctor Honoris Cauza din partea Institutului Politehnic din Bucureşti (fosta Şcoală Naţională de Poduri şi Şosele). Astfel, în februarie 1965 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar la finele aceluiași an, în data de 11.12.1965 avea să se stingă din viață.

Concluzii

Palatul Peleș și întreg complexul de construcții adiacente constituie un adevărat unicat arhitectonic și artistic în spațiul cultural românesc din următoarele motive:

• a fost edificat într-o regiune montană având un specific geologic și climateric cu totul deosebit din perspectiva realizării de construcții destinate unor întrebuințări de lungă durată;
• constituie o adevărată operă de artă realizată potrivit unor stiluri nespecifice mediului arhitectural românesc;
• a fost realizat în special de arhitecți și ingineri străini din Imperiul Austriac.

Alte interesante caracteristici ale acestei lucrări au fost acelea date de faptul că:

• proiectul a fost modificat în numeroase rânduri și realizarea complexului Peleș s-a făcut din mers trecând de-a lungul câtorva decenii prin mâna mai multor arhitecți-șef;
• specificul zonei și al construcțiilor vizate în cazul Peleș au condus la necesitatea de a întrebuința tehnologia betonului armat;
• construirea efectivă a majorității componentelor complexului Peleș s-a făcut într-o perioadă de peste 40 de ani;
• începând cu anul 1906 inginerul George „Gogu” Constantinescu a devenit oficial foarte activ în domeniul betonului armat și lucrând de altfel chiar în Ministerul Lucrărilor Publice, în anii următori influențând foarte mult evoluția tehnologiei betonului armat și devenind unul dintre pionierii mondiali ai acestui domeniu;
• deși nu există date/informații explicite privind implicarea directă a lui Constantinescu în lucrările de la Peleș, fără dubiu teoria și practicile stabilite de George Constantinescu în ddomeniul betonului armat au fost aplicate în realizarea Palatului Peleș și în ranforsările de mai târziu realizate la structura acestei construcții.

Astfel, Palatul Peleș (și celelalte construcții din complex) constituie una din marile realizări pe bază de beton armat de la începutul secolului XX, iar pionierul acestei tehnologii a fost și rămâne în istorie inginerul și inventatorul român George „Gogu” Constantinescu. În aceeași epocă, inginerul Constantiescu a fost direct implicat în realizarea unor mari opere de arhitectură și inginerie a betonului armat: componente ale Palatului Parlamentului, ale Ministerului Lucrărilor Publice, ale Casei de Comerț, ale Cazinoului din Constanța precum și o serie de poduri de diverse dimensiuni. Deși nu apare oficial în cadrul colectivului care a fost direct implicat în edificarea Palatului Peleș, faptul că acesta a întrebuințat tehnologia betonului armat ne conduce la ideea că prin rezultatele sale științifice de mare răsunet în acea epocă și vizând tocmai betonul armat, inginerul George Constantinescu a adus o importantă contribuție (fie și indirectă) în realizarea Palatului Peleș.

Bibliografie

1. CONSTANTINESCU, Gogu, Teoria sonicității, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1985;
2. LUNCAN, Radu; PREDESCU, Nicolae, Cunoașterea geonaturală a orizontului local. Îndrumări metodice, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1971;
3. PATRULIUS, Dan și colectiv autori, Harta geologică a României, scara 1:200,000, foaia 28-Braşov, Institutul Geologic al României, București, 1967;
4. PATRULIUS, Dan, Geologia Masivului Bucegi şi a Culoarului Dâmbovicioara, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1969;
5. POP, Ioan; MARCU, Ioan Lucian, Mari personalități: Gogu Constantinescu, Editura AGIR, București, 2013;
6. STĂNOIU Ion, Calpionelele Stratelor de Sinaia din regiunea situată între văile Motru şi Coşuştea (Carpaţii Meridionali) în Dare de Seamă a Institutului de Geologie, vol.64, nr.4 din 1978;
7. ŞTEFĂNESCU Marina, Calpionellele din Stratele de Sinaia de pe Valea Izvorului (sud de oraşul Sinaia), în cadrul Dării de Seamă a Institutului Geologic, vol.56, nr.4/1970;
8. ŞTEFĂNESCU Marina, Harta geologică a României, scara 1:50,000, foaia 129a-Comarnic, Institutul Geologic al României, București, 1976.