Numărul 4

Palatul Peleș constituie o operă arhitectonică nespecifică mediului cultural românesc și în general a celui balcanic. De o frumusețe aparte și încadrându-se în mod splendid în peisajul natural aproape sălbatic, această construcție aparte a reprezentat o provocare deosebită pentru arhitecții și inginerii acelei epoci a sfârșitului de secol XIX. Realizat în mare parte abia către începutul sec. XX și în primii ani ai acestui secol, Palatul Peleș (împreună cu o serie de construcții adiacente) a trebuit să corespundă mai întâi condițiilor dure specifice climatului alpin, dar și factorilor de mediu legați de caracteristicile geologice, de terenul aflat în pantă (pe versant) și mai ales, de prezența și acțiunea apei curgătoare subterane și de suprafață. În acest context s-a dovedit necesară recurgerea la tehnologia betonului armat, o tehnologie încă puțin cunoscută și chiar controversată la începutul sec. XX. Cu toate că arhitecții și inginerii direct implicați în acest proiect au fost străini, de diverse naționalități, în epoca în care s-au făcut cele mai importante construcții și lucrări de ranforsare și extindere la Palatul Peleș în România (și în lume) exista un singur inginer care a stabilit teoria modernă a betonului armat și modurile de realizare a construcțiilor pe bază de beton armat. Acesta a fost inginerul și inventatorul român George „Gogu” Constantinescu, pionierul mondial al betonului armat. Deși nu există dovezi explicite privind vreo implicare directă a lui Constantinescu în lucrările de la Peleș, totuși, tehnologia betonului armat era cea stabilită de el în acea epocă, iar expertiza și rezultatele sale științifice în mod indubitabil au contribuit la realizarea construcțiilor de beton armat din cadrul proiectului Peleș.