Paradigme ale relației transatlantice. Noi perspective asupra securității europene și naționale

În data de 19 iunie 2026 s-a desfășurat la Cercul Militar Național (Sala de Marmură) dezbaterea „PARADIGME ALE RELAȚIEI TRANSATLANTICE. NOI PERSPECTIVE ASUPRA SECURITĂȚII EUROPENE ȘI NAȚIONALE” eveniment organizat cu prilejul Zilei Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării (1 Iulie). Evenimentul a reunit reprezentanţi ai mediului academic național și specialiști în informații pentru apărare, cu expertiză în domeniul securităţii internaţionale.

În cadrul dezbaterilor au fost abordate teme legate de provocările generate de evoluțiile recente din cadrul relației transatlantice, inclusiv pentru situația de securitate din regiunea Mării Negre, și posibilele implicații ale acestor evoluții asupra securității europene și naționale în contextul competiției strategice dintre marile puteri.

Dezbaterile au fost deschise prin alocuțiunea domnului General-maior ing. Constantin ILINCA, Locțiitor al Directorului General al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării, și închise printr-un discurs laudativ și de mulțumire față de modul în care s-a derulat evenimentul.

În cadrul dezbaterilor au luat cuvântul Acad. Daniel DĂIANU, Prof. univ. dr. Iulian CHIFU (Universitatea Națională de Apărare), Dr. Dragoș MATEESCU (Institutul Diplomatic Român), Prof. univ dr. Radu CARP (Universitatea București), Gl. mr. (r) dr. Adriean PÂRLOG, Gl. mag. (r) dr. Ilie BOTOȘ  – TBC, Prof. univ. dr. Ioan Mircea PAȘCU (SNSPA), Conf. univ. dr. Antonia COLIBĂȘANU (Geopolitical Futures/ New Strategy Center), Dr. Claudiu DEGERATU, Conf. univ. dr. Silviu NATE (Centrul de Studii Globale/ Univ. Sibiu).

Astfel, au fost abordate teme precum: ”NATO post-Haga. Certitudini și incertitudini”, ”Turcia-SUA-Europa. Relații și evoluții regionale în contextul actual”, ”Readiness 2030- o nouă provocare pentru conceptul de apărare europeană”, ”Interdependențe între conflictele Federația Rusă- Ucraina și Israel-Iran. Implicații pentru relația transatlantică”, ”Provocări geopolitice ale colaborării tehnologice SUA-România în sectorul energetic”, ”Relația transatlantică și schimbarea paradigmei securității naționale”, ”Războiul economic și consecințele sale pentru relația transatlantică”, ”Ambițiile și constrângerile Administrației Trump 2.0”, ”Relația transatlantică: diagnostic”. Totodată, în cadrul evenimentului a fost o sesiune de întrebări și răspunsuri prilej cu care au fost generate o serie de dezbateri.

Având în vedere diversitatea și multitudinea temelor dezbătute, în cadrul prezentei expuneri ne rezumăm să punctăm doar câteva aspecte care au făcut obiectul dezbaterilor.

Din prezentările făcute am reținut faptul că ne aflăm într-o lume care tinde să devină fără reguli și în care interesele economice asupra Taiwnului stau la baza conflictului SUA-China, deși, Taiwanul nu poate fi considerat un stat sau o națiune.

Administrația Trump 2 prin reprezentanții săi a dus la o erodare multilaterală în care diplomația nu va mai funcționa deși, pe fond, se militează pentru pace. Contestarea ordinii mondiale, pe motiv că nu mai servește intereselor Statelor Unite, a început în primul mandat Trump, dar cu mai puțina vigoare și mai degrabă pe tonul unor ajustări decât revoluții sau chiar distrugeri globale. În prezent, se consideră că ordinea mondială actuală ar dezavantaja SUA, împinsă în rolul de polițist global, și ar permite aliaților să fugă de responsabilitățile propriei apărări.

De asemenea, s-a vorbit de scindarea geografică a NATO din punct de vedere al responsabilității și s-a pus problema asigurării securitatății în Europa și cine o va asigura. Totodată, s-a vehiculat posibilitatea continuării NATO într-o formă modificată bazată pe un transfer de responsabilitate de la SUA.

Un alt subiect pe care l-am reținut se referă la adoptarea în urmă cu puțin timp a Cartei Albe a securității privind viitorul apărării europene.

Sintetizând discuțiile purtate referitoare la conținutul Cartei Albe am reținut faptul că în prezent există multiple amenințări la adresa Securității Europene. Dintre acestea, menționăm că revenirea unui război la scară largă în vecinătatea UE, în special războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, reprezintă o amenințare majoră la adresa securității UE și a ordinii europene și mondiale.

De asemenea, ordinea mondială este tot mai fragmentată și instabilă, cu riscuri în creștere iar declarațiile recente ale administrației SUA indică o posibilă schimbare de politică externă, cu riscul normalizării legăturilor cu Rusia, ceea ce impune Europei să-și consolideze securitatea și apărarea. Pe de altă parte, Rusia își extinde rapid capacitățile militare lângă granițele UE.

În acest context, China subminează ordinea internațională bazată pe reguli, având o politică externă asertivă, o politică economică concurențială ostilă și investind masiv în forțele armate, amenințând securitatea regională și globală.

De asemenea, conflictele, terorismul, instabilitatea și schimbările climatice din regiunea Sahel, Africa de Nord-Est și Libia prezintă riscuri grave pentru securitatea UE.

În ciuda eforturilor recente de îmbunătățire a pregătirii pentru crize, UE și statele membre rămân vulnerabile în diverse scenarii de criză. Totodată, UE se află sub atacuri hibride în interiorul frontierelor sale.

În acest context, apare necesitatea consolidării apărării europene. Astfel, UE trebuie să acționeze de urgență pentru a-și asigura propria securitate autonomă, a-și consolida parteneriatele și a-și reduce dependențele. Menținerea status-quo-ului nu mai este o opțiune.

De asemenea, este necesară o reformă și o consolidare urgentă a politicii de apărare a UE, adoptând o abordare holistică și integrând dimensiunea de apărare și securitate în majoritatea politicilor UE. Apărarea europeană necesită investiții masive (500 miliarde EUR în următorii zece ani) și soluții creative pentru finanțare publică și privată la scară largă. Statele membre trebuie să-și unească forțele și să sprijine o apărare europeană comună, planificând, inovând, dezvoltând, achiziționând, menținând și desfășurând capacități împreună.

Pe cale de consecință, UE trebuie să devină un adevărat furnizor de securitate, cu un grad crescut de pregătire pentru apărare și o veritabilă uniune europeană a apărării. Politica de securitate și apărare comună (PSAC) trebuie reevaluată, consolidată și făcută mai flexibilă, devenind principalul instrument al UE de combatere a războiului hibrid.

De asemenea, UE și statele membre trebuie să continue să sprijine ferm Ucraina, considerând că viitorul Europei se decide pe câmpurile de luptă ucrainene. Este necesară furnizarea urgentă de mai multe arme și muniții Ucrainei, inclusiv prin ridicarea restricțiilor privind utilizarea sistemelor de arme occidentale împotriva țintelor militare din Rusia. UE trebuie să-și extindă și să-și îmbunătățească operațiunile de instruire pentru forțele armate ucrainene. Totodată, asigurarea unei finanțări semnificative pentru sprijinul militar acordat Ucrainei, inclusiv prin alocarea a cel puțin 0,25% din PIB-ul statelor membre pentru acest scop și confiscarea activelor rusești înghețate. În final, de bun augur ar putea fi utilizarea lecțiilor învățate din Ucraina privind capacitățile avansate de război modern (drone, război electronic) și dezvoltarea unei strategii UE în acest domeniu.

Un alt subiect abordat a fost cel referitor la „readiness 2030”, respectiv, strategia Uniunii Europene de a-și consolida capacitățile de apărare și securitate pe termen lung, cu un orizont de timp specificat pentru anul 2030. Deși termenul exact „readiness 2030” nu este utilizat ca atare, ideea de pregătire (readiness) până în acest an este o temă recurentă și fundamentală în document.

Textul subliniază că UE se află la un moment de cotitură în istoria sa, confruntându-se cu amenințări majore și multiple, de la războiul din Ucraina și instabilitatea globală, până la ascensiunea altor puteri și atacuri hibride. În acest context, devine imperios necesar ca UE să-și asigure propria securitate autonomă și să devină un „veritabil furnizor de securitate”. Această ambiție nu este doar una pe termen scurt, ci necesită o planificare și investiții strategice pe termen lung, având ca obiectiv o pregătire completă până în 2030.

Conceptul de „readiness 2030” este îmbrățișat prin mai multe direcții cheie menționate în document. Până în 2030, UE își propune să nu mai fie doar un consumator de securitate, ci un actor capabil să proiecteze stabilitate și să se apere eficient. Aceasta implică o revizuire completă a modului de acțiune și investiție în securitate și apărare. Obiectivul este de a atinge un nivel înalt de pregătire, inclusiv pentru cele mai dificile situații militare. Aceasta necesită o nouă abordare a apărării, cu decizii ferme, planuri de acțiune și investiții atât în domeniul militar strict, cât și în sectoarele industrial, tehnologic și al informațiilor.

Până în 2030, se vizează o integrare mai profundă a capabilităților de apărare la nivelul UE. Aceasta include planificarea, inovarea, dezvoltarea, achiziționarea, menținerea și desfășurarea de capabilități împreună, într-un mod coordonat și integrat. Până în 2030, PSAC trebuie să devină mai flexibilă, mai robustă și capabilă să răspundă eficient amenințărilor hibride și să acționeze ca o politică de asigurare pentru securitatea Europei. Se insistă ca această capacitate să atingă capacitatea operațională deplină până în 2025, și să fie apoi actualizată pentru a face față celor mai extreme situații militare, sugerând o consolidare continuă până în 2030.

Raportul Draghi din 2024, menționat în text, estimează o nevoie de 500 de miliarde de euro în următorii zece ani, ceea ce se încadrează perfect în orizontul de timp al „readiness 2030” pentru a acoperi deficitele de investiții și a consolida baza industrială și tehnologică de apărare a UE.

Documentul subliniază necesitatea unei abordări integrate, care să includă nu doar aspecte militare, ci și reziliența societală, protecția infrastructurii critice (inclusiv submarine), combaterea războiului hibrid și coordonarea la nivelul întregii administrații.

Pentru a atinge acest nivel de pregătire până în 2030, textul propune mai multe instrumente și măsuri. Astfel, Cartea Albă privind viitorul apărării europene ar trebui să servească drept ghid strategic, definind obiective concrete pe termen scurt și lung, inclusiv pentru 2030, în ceea ce privește capacitățile, competitivitatea industrială și nevoile de investiții.

Busola Strategică, deși redactată înainte de 2022, se cere actualizarea și adaptarea ei pentru a reflecta noul mediu de amenințări și a servi ca bază pentru planificarea capabilităților.

Totodată, extinderea și finanțarea adecvată a programului privind industria europeană de apărare (EDIP) și a Instrumentului de sprijin pentru Ucraina (EDIP) sunt esențiale pentru a accelera dezvoltarea și producția de echipamente de apărare necesare.

Procese precum Planul UE de dezvoltare a capabilităților (PDC) și Procesul anual coordonat de revizuire privind apărarea (CARD) sunt cruciale pentru identificarea și soluționarea lacunelor de capacitate.

În completare, simulările periodice sunt considerate vitale pentru testarea procesului decizional și a coordonării operaționale, iar în loc de a produce „la cerere”, se propune o strategie de stocare a echipamentelor și munițiilor, pentru a asigura o reacție rapidă la o creștere susținută a cererii.

În esență, „readiness 2030” reprezintă ambiția strategică a Uniunii Europene de a-și consolida fundamental capacitatea de a se apăra și de a-și asigura propria securitate într-un mediu geopolitic tot mai ostil, prin investiții masive, o cooperare aprofundată și o planificare pe termen lung a capabilităților sale militare și civile.

Discuțiile purtate în cadrul dezbaterii din data de 19 iunie 2025 subliniază o realitate geopolitică alarmantă: Europa se află la o răscruce decisivă, confruntându-se cu amenințări multiple și complexe la adresa securității sale, a statelor membre și a cetățenilor săi. Revenirea războiului la scară largă în Ucraina, amplificată de agresivitatea crescută a Rusiei, instabilitatea globală, schimbările în politica externă a SUA și ascensiunea Chinei, impun acțiuni imediate și ambițioase.

De asemenea, se evidențiază un consens clar: menținerea status quo-ului nu mai este o opțiune viabilă. UE trebuie să devină un „veritabil furnizor de securitate”, capabil să-și asigure autonomia strategică și să-și consolideze reziliența. Această transformare necesită nu doar o creștere a ambiției, ci o revizuire fundamentală a modului în care Europa își planifică, investește și desfășoară capabilitățile de apărare. Se impune o abordare holistică, integrând dimensiunea de apărare și securitate în toate politicile UE, sprijinită de instrumente financiare și de reglementare adecvate.

Pe termen scurt, sprijinul ferm și necondiționat pentru Ucraina este crucial, deoarece viitorul securității europene se decide pe câmpurile de luptă ucrainene. Aceasta implică furnizarea urgentă și masivă de asistență militară, extinderea instruirii și integrarea industriei ucrainene de apărare în EDTIB.

Pe termen lung, viziunea „Readiness 2030” se conturează ca un obiectiv esențial, ce presupune o pregătire completă pentru cele mai extreme situații militare. Aceasta include dezvoltarea unei adevărate Uniuni Europene a Apărării, consolidarea PSAC, investiții masive (aproximativ 500 de miliarde de euro în următorul deceniu), o abordare strategică a riscurilor, exerciții periodice la nivelul UE și o trecere la o abordare de tip „stoc” în ceea ce privește echipamentele de apărare.

Europa trebuie să își asume o responsabilitate mai mare pentru propria securitate, cooperând strâns cu NATO, dar fiind, în același timp, capabilă să acționeze autonom atunci când este necesar. Este un apel la acțiune pentru unitate, inovație și investiții strategice, pentru a construi o Europă sigură, rezilientă și un actor credibil pe scena globală.