Despre unele prevederi canonice și civile privind gestionarea actuala a bunurilor bisericești parohiale
postat în: Arhiva, Numărul 2, Științe formale, Volumul 3
0
Sunt ferm convins că într-un fervent al societății actuale, caracterizat de haos și dezbinări, Biserica folosindu-se și de aspectul procedural civil poate deveni colacul de salvare în gestionarea corectă a unui patrimoniu bisericesc la nivelul unei unități parohiale rurale.
Numai în aceste condiții se poate accepta unul dintre adevărurile potrivit căruia Biserica prin concomitența dintre canonicitate și procedura civilă este o realitate pe care preoții parohi ar trebui să știe și că prin tot ceea ce decid nu pot decât să își asume și să răspundă în egală măsură atât în fața instanțelor de judecată bisericească cât și în fața instanțelor de judecată civilă.