Primele femei medic din România

Ana-Maria Cristian

Istoria medicinei românești a fost configurată de contribuțiile semnificative ale unor personalități, atât masculine, cât și feminine, care au participat la dezvoltarea și consolidarea științei medicale. În etapa incipientă a organizării asistenței sanitar-medicale, implicarea femeilor s-a manifestat preponderent în domeniul îngrijirii bolnavilor, acestea activând în calitate de cadre sanitare cu pregătire medie, formate în cadrul școlilor sanitare. Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, accesul femeilor la studii medicale superioare a devenit posibil, facilitând integrarea acestora în cadrul facultăților de medicină generală.

O figură emblematică în acest sens este Maria Cuțarida Crătunescu (1857–1919), prima femeie din România care a obținut titlul de doctor în medicină. Aceasta a absolvit studiile liceale la Școala Centrală, continuându-și formarea în Elveția, la Zürich. Și-a început studiile medicale la Universitatea din Montpellier, unde a obținut licența în medicină, ulterior finalizându-și stagiul clinic la Paris. Tot în capitala Franței, în cadrul Facultății de Medicină, și-a susținut teza de doctorat, obținând titlul de doctor în anul 1884, cu o lucrare dedicată cancerului de col uterin și metodelor de tratament ale acestuia. Instituția în care a studiat a fost ulterior integrată în structurile universitare cunoscute sub denumirile de Université Paris-Descartes (Paris V) și Université Paris-Diderot (Paris VII), reunite astăzi în cadrul Université Paris-Cité.

Olga Tulbure Secară (1856–1927) se remarcă drept prima femeie admisă ca studentă la o facultate de medicină generală din România. Activitatea sa profesională a debutat în cadrul spitalului din Techirghiol, ulterior emigrând în Statele Unite ale Americii, unde și-a continuat practica medicală în orașul Los Angeles.

Un alt nume de referință în medicina românească este Sofia Ionescu-Ogrezeanu, considerată drept prima femeie neurochirurg din România și una dintre primele la nivel mondial. Născută la Fălticeni în anul 1920, aceasta a urmat cursurile Universității de Medicină și Farmacie în perioada 1939–1945. În timpul formării sale, a efectuat stagii practice în oftalmologie și medicină internă, însă interesul său s-a orientat ulterior către neurochirurgie. A fost cooptată în echipa de neurochirurgie a Spitalului nr. 9 din București, sub conducerea profesorului Dimitrie Bagdasar, fondatorul neurochirurgiei românești. Prin activitatea sa profesională, a contribuit semnificativ la dezvoltarea acestui domeniu medical în România.

Sofia Ogrezeanu a făcut parte din echipa profesorului Dumitru Bagdasar, alături de medici precum Constantin Arseni, Ionel Ionescu și State Drăgănescu. În parcursul său profesional, aceasta a avut oportunitatea de a colabora cu personalități marcante ale medicinei, precum Francisc Rainer, George Emil Palade și Alfred Rusescu. Activitatea profesională și-a încheiat-o odată cu decesul, în martie 2008.

O altă personalitate de referință, recunoscută atât la nivel național, cât și internațional, a fost medicul geriatru Ana Aslan (1897–1988), cunoscută pentru contribuțiile sale fundamentale în domeniul gerontologiei și pentru elaborarea unor formule destinate încetinirii procesului de îmbătrânire. Aceasta a fondat primul institut medical din lume dedicat ameliorării stării de sănătate a persoanelor vârstnice, instituționalizând astfel o direcție inovatoare în practica medicală. De asemenea, Ana Aslan a introdus conceptul de „longevitate activă”, definit prin protejarea, menținerea și optimizarea funcțiilor organismului la vârsta înaintată. Întreaga sa activitate științifică a fost consacrată studierii procesului de îmbătrânire din multiple perspective – biologică, clinică, terapeutică, psihologică și socială. În cadrul cercetărilor sale, Ana Aslan a evidențiat rolul procainei în tratamentul profilactic al îmbătrânirii, demonstrând atât importanța substanței, cât și principiile de dozare adecvată. Procaina a fost caracterizată prin efectele sale eutrofice și regeneratoare asupra organismului uman.

În anul 1952, Ana Aslan a descoperit și a dezvoltat vitamina H3, cunoscută ulterior sub denumirea comercială Gerovital, produs utilizat în geriatrie și care a stat la baza dezvoltării unor formule dermato-cosmetice antirid. Ulterior, în 1980, a creat, în colaborare cu farmacista Elena Polovrăgeanu, produsul Aslavital, destinat încetinirii proceselor de îmbătrânire cutanată, dar utilizat și profilactic în afecțiuni cu componentă cerebrală și cardiovasculară.

În același timp, preocupările sale au inclus și domeniul pediatric, unde a conceput și patentat produsul Aslavita de uz infantil, destinat ameliorării simptomatologiei asociate copiilor cu deficiențe intelectuale, evidențiind astfel caracterul complex și interdisciplinar al contribuțiilor sale științifice

Prima femeie chirurg din România și, totodată, una dintre primele la nivel mondial, a fost Martha Trancu-Rainer (1875–1950), soția profesorului de anatomie Francisc Rainer. Distinsă personalitate a medicinei românești, aceasta a fost, de asemenea, membră a Academiei de Științe Medicale din România. Formarea sa profesională s-a desfășurat sub îndrumarea reputatului profesor Victor Babeș, în domeniul anatomiei patologice. În anul 1904, Martha Trancu-Rainer a obținut specializarea în chirurgie generală, ulterior activând ca medic specialist în cadrul Spitalului Colentina.

Prima femeie din România care a deținut un portofoliu ministerial a fost medicul neuropsihiatru Florica Bagdasar, care a ocupat funcția de ministru al Sănătății Publice în perioada 26 septembrie 1946 – 29 august 1948. Personalitate remarcabilă prin devotamentul profesional, aceasta a contribuit semnificativ la combaterea malariei pe teritoriul României și și-a consacrat activitatea dezvoltării asistenței neuropsihiatrice și educaționale a copilului. De asemenea, implicarea sa în elaborarea primelor instrumente de alfabetizare, inclusiv a abecedarului, a reprezentat un moment important în procesul de educație națională.

În calitate de director al Centrul de Igienă Mentală din București, Florica Bagdasar a coordonat activitatea unei instituții dedicate tratării copiilor cu deficiențe de dezvoltare intelectuală, precum și a celor cu tulburări de comportament, incluzând anxietatea, depresia sau tulburările obsesiv-compulsive. Totodată, aceasta a colaborat îndeaproape cu soțul său, profesorul Dimitrie Bagdasar, participând la diverse intervenții neurochirurgicale, precum puncții ventriculare, compresiuni subtemporale, decompresiuni în aria rolandică, volete frontoparietale și laminectomii. Activitatea profesorului Bagdasar a fost susținută și de contribuțiile medicului Maria Maniu Niculescu, care și-a dedicat cercetările studiului morfologiei și patologiei sistemului extrapiramidal.

Contribuția femeilor medic la dezvoltarea medicinei românești este incontestabilă, acestea remarcându-se nu doar pe plan național, ci și prin realizări de anvergură internațională. În acest context, se evidențiază și activitatea medicului oftalmolog Adela Leonida Paul (1890–1928), una dintre primele specialiste în domeniu din România. Aceasta s-a remarcat prin utilizarea curentului electric în tratamentul cataractei, inovând practica medicală a epocii. De asemenea, implicarea sa în sprijinirea copiilor nevăzători s-a concretizat prin înființarea unei tipografii dedicate reproducerii materialelor în sistem Braille, inclusiv manuale pentru învățământul primar și liceal. Activitatea sa managerială a inclus conducerea Spitalului de Oftalmologie Vatra Luminoasă, instituție de referință în domeniul oftalmologic.

Medicul Elena Lempp (1887–1964) se numără printre primii specialiști în obstetrică-ginecologie din România, deținând funcția de medic-șef al Maternității Filantropia din Craiova, precum și pe cea de medic-șef chirurg al Spitalului Crucii Roșii din același oraș.

Prima femeie care a ocupat o catedră universitară de medicină în România a fost Elena Densușianu-Pușcariu (1875–1966), reputat medic oftalmolog și șef al Clinicii Universitare de Oftalmologie din cadrul Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași. Aceasta este considerată, totodată, prima femeie profesor universitar de oftalmologie la nivel mondial. Elena Densușianu-Pușcariu provenea dintr-o familie de intelectuali, fiind sora lui Ovid Densușianu, cunoscut istoric român și autor al unor lucrări de sinteză privind istoria militară a poporului român. A fost căsătorită cu Emil Pușcariu, profesor de histologie la Facultatea de Medicină din Iași și fondator al Institutului Antirabic din Iași, instituție cunoscută astăzi sub denumirea de Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva”.

Dezvoltarea imagisticii medicale a cunoscut un avânt considerabil în urma descoperirii razelor X de către Wilhelm Röntgen, în anul 1895. În acest context, profesorul Dimitrie Gerota este recunoscut drept unul dintre pionierii radiologiei și radioterapiei în România, iar profesorul George Severeanu a realizat, la sfârșitul secolului al XIX-lea, primul aparat Röntgen în spațiul românesc. Prima femeie radiolog din România a fost Cornelia Moga (1885–1962), care, după absolvirea Facultății de Medicină din Budapesta, s-a specializat în radiologie la München și Hamburg, ocupând ulterior funcția de medic primar radiolog la Spitalul Orășenesc din Arad.

Ștefania Mărăcineanu (1882–1944), fizician român de prestigiu, a avut contribuții semnificative la dezvoltarea medicinei, atât pe plan național, cât și internațional. Activitatea sa științifică, desfășurată în colaborare cu Marie Curie, a fost asociată cercetărilor privind radioactivitatea, contribuind la progresele în domeniul radioactivității artificiale. Rezultatele cercetărilor sale au avut un impact important asupra dezvoltării radioterapiei în tratamentul afecțiunilor oncologice.

Doctorul Mioara Mincu (1933–2008) s-a remarcat ca medic și pedagog, fiind considerată fondatoarea școlii moderne de asistență medicală din România. Aceasta a contribuit la dezvoltarea și consolidarea învățământului destinat asistenților medicali, prin înființarea și susținerea unor instituții postliceale și programe universitare de profil. A deținut titlul de medic primar în sănătate publică, doctor în științe medicale și funcția de șef de lucrări la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”. De asemenea, a ocupat funcții de conducere, fiind director al Spitalului „Sfântul Ioan” din București și al Policlinicilor „Stela” și „Batiștei”.

În ansamblu, contribuțiile primelor femei medic din România au fost remarcabile, acestea având un rol esențial în dezvoltarea și modernizarea medicinei românești.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Bercuș I. C., Pagini din trecutul medicinei – Vol. I, Editura Medicală, București, 1970.
2. Brătescu Gheorghe (coord.), Spitale vechi și noi, Editura Medicală, București, 1976.
3. Felix Iacob, Istoria igienei în România în secolul al XIX-lea și starea ei la începutul secolului al XX-lea, București, Institutul de arte grafice „Carol I”, 1901.
4. Fialla Ludovic, Reminiscenţe din rezbelul româno-ruso-turc al anului 1877 şi rolul Societății de Cruce Roşie în timp de pace şi rezbel, București, 1892.
5. „Flamura Prahovei”, supliment, Ploieşti, aprilie 1977.
6. Gheorghe M. George, Incursiuni pe lungul drum al istoriei medicinei românești și universale, Editura A.G.I.R., București, 2015.
7. Gherasim Leonida, Vinereanu Dragoș, „Istoria cardiologiei românești în context european”, capitol în cadrul volumului File din istoria medicinei românești – istoria disciplinelor fundamentale și a specialităților medicale de () Voicu Victor, Popescu Irinel, Editura Academiei Române, București, 2020.
8. Oprea Paul Ionel, File din istoria medicinei militare 1918-2018, Editura Imprimeria Ardealul, Cluj-Napoca, 2018.
9. Petrilă Dora, Martin S. Martin, Spitalul Fundeni – Istorie, Destine, Editura Humanitas, București, 2004.
10. Setlacec Dan, Medicina românească/Medicina europeană – 1859-1916, Editura Medicală, București, 1995.
11. Setlacec Dan, Medicina românească/Medicina europeană – 1918-1940, Humanitas, București, 1998.
12. Sevastos Mihail, Monografia spitalului Ploiești, Editura Fundației Europene Titulescu, Ploiești, 2002.
13. Sîrbu Vasile, „Participarea medicilor la războiul de întregire a neamului și la Marea Unire de la 1918”, disponibil on-line la https://colegiul-medicilor.ro/2018/03/30/prezentarea-dlui-prof-dr-vasile-sirbu-la-adunarea-generala-a-cmr-din-30-martie-2018-participarea-medicilor-la-razboiul-de-intregire-a-neamului-si-la-marea-unire-de-la-1918/ (consultat la 24.11.2025).
14. Teodorescu Stoica, Istoricul Liceului „Sfinții Petru şi Pavel” din Ploiești. 75 de ani de la înființare (1864-1939), Tipografia Comerțului, Ploiești, 1940.
15. Vătămanu Nicolae, De la începuturile medicinei românești, Editura Științifică, București, 1966.
16. Vătămanu Nicolae, Medicina veche românească, Editura Științifică, București, 1970.
17. Vătămanu Nicolae, Originile medicinii românești, Editura Medicală, București, 1979.
18. Voicu Victor, Popescu Irinel, File din istoria medicinei românești – Istoria generală, Editura Academiei Române, București, 2020.
19. Voicu Victor, Popescu Irinel, File din istoria medicinei românești – Istoria disciplinelor fundamentale și a specialităților medicale, Editura Academiei Române, București, 2020.

.

Ana-Maria Cristian (n. 28 decembrie 1983, Slatina, județul Olt) este medic primar cardiolog și doctor în medicină, titlu obținut în cadrul Școlii de Studii Avansate a Academiei Române. A urmat cursurile Facultății de Medicină Generală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Craiova în perioada 2002–2008.

Formarea profesională a continuat prin rezidențiat în cardiologie la Spitalul Militar Central „Dr. Carol Davila”, între anii 2008–2014. Ulterior, a activat în calitate de medic specialist cardiolog în cadrul MedLife București, în intervalul 2015–2020. Din anul 2020, își desfășoară activitatea la Spitalul „Prof. Agrippa Ionescu”, în cadrul Secției Balotești.

Competențele sale profesionale include ecocardiografia Doppler, ecografia transesofagiană și managementul sănătății publice. Pe lângă activitatea clinică și științifică, a manifestat un interes constant pentru domeniul istoriei medicinei, concretizat în elaborarea de eseuri și articole de specialitate.

Breviar de istorie a cardiologiei românești (PDF)