Reglementări juridice actuale privind șomajul în domeniul transporturilor

Transportul reprezintă în general o  ramură de producere, ce are un caracter comercial. Transportul asigură necesitatea vitală a societăţii în materie de bunuri și servicii, prin transportul de mărfuri şi călători. Procesul de transport reprezintă totalitatea operaţiilor efectuate de mijloacele de transport la deplasarea în spaţiu şi timp a bunurilor materiale şi a pasagerilor. În condiţiile tranziţiei, piaţa muncii din România s-a format şi evoluează ca o piaţă a dezechilibrelor, piață pe care, în mod sistematic, oferta de muncă, la nivel global, sectorial și ocupaţional este superioară cererii sistemului economico-social. În domeniul transporturilor, dezechilibrele pieţei sunt determinate, în principal, de factori economici care  au condus la scăderea cererii de muncă, urmare a declinului drastic şi prelungit al economiei, al incoerenţelor şi inconsecvenţelor în planul reformei economice. Cercetarea de față va supune atenției aspectele referitoare la reglementările juridice actuale privind șomajul în domeniul transporturilor, urmărind să evidențieze dezechilibrele survenite la nivelul pieţei muncii ca urmare a lipsei unor măsuri sociale adecvate și schimbările legislative în materie de șomaj în domeniul transporturilor.

Articolele fără specificarea altei licențe CC au licența CC BY-NC-ND.