The Anti-Communist and Nationalist Origins of Interwar Romanian Theological Circles: New Data from the Archives of the Romanian Ministry of the Interior
Doctorand Mircea BEJENAR[1]
zalmoxis_eliade@yahoo.com
[1] Universitatea de Stat din Moldova, Scoala Doctorală de Științe Umaniste, Specialitatea Istorie
Abstract
This study traces the historical roots of interwar Romanian theological anti-communism, beginning with a long-standing Russophobia, fueled by Tsarist expansion toward the straits and by disappointment over Russia’s breach of promises regarding Romania’s territorial integrity (especially after the Congress of Berlin in 1878). The turning point was World War I: the Bolshevik Revolution of 1917 transformed Russia from an ally into a direct threat. The author details specific episodes, beginning with Russia’s separate withdrawal under the Treaty of Brest-Litovsk, the march of Bolshevik-aligned troops through the streets of Iași, the Soviet ultimatum of January 1918, the arrest of Romanian diplomat Constantin Diamandy in Petrograd, and the repressive actions of Cristian Rakovski in Odessa against Romanian refugees. These events, along with the Romanian army’s entry into Chișinău, are presented as the “birth of” Romanian anti-communism.
The Great Union of 1918 (Chișinău, Cernăuți, Alba Iulia) consolidated this anti-communism as an element of national identity, further strengthened by the defeat of Béla Kun’s Bolshevik regime in Hungary (1919). During the interwar period, this movement also took on an intellectual and religious dimension: the author lists key figures (Nichifor Crainic, Nae Ionescu, Mircea Eliade, Dumitru Stăniloae, and others) and publications (Gândirea, Criterion, Cuvântul) that linked Orthodox Christian spirituality with nationalism.
Keywords: anti-communism, theology, Russophobia, Bolshevism, Greater Union (Great Union), Romanian Orthodox Church, interwar Orthodox intellectual elite, student circles, nationalism, resistance, religious persecution
Rezumat
Studiul reconstituie rădăcinile istorice ale anticomunismului teologic românesc interbelic, plecând de la o rusofobie mai veche, alimentată de expansiunea țaristă spre strâmtori și de dezamăgirea provocată de încălcarea de către Rusia a promisiunilor privind integritatea teritorială a României (mai ales după Congresul de la Berlin, 1878). Punctul de cotitură e Primul Război Mondial: revoluția bolșevică din 1917 transformă Rusia din aliat în amenințare directă. Autorul detaliază episoade concrete, începând cu retragerea separată a Rusiei prin pacea de la Brest-Litovsk, defilarea trupelor bolșevizate pe străzile Iașului, ultimatumul sovietic din ianuarie 1918, arestarea diplomatului român Constantin Diamandy la Petrograd, până la acțiunile represive ale lui Cristian Rakovski la Odesa împotriva refugiaților români. Aceste evenimente, alături de intrarea armatei române în Chișinău, sunt prezentate drept „actul de naștere” al anticomunismului românesc.
Marea Unire din 1918 (Chișinău, Cernăuți, Alba Iulia) consolidează acest anticomunism ca element identitar național, întărit ulterior de înfrângerea regimului bolșevic al lui Béla Kun în Ungaria (1919). În perioada interbelică, acest curent capătă și o dimensiune intelectuală și religioasă: autorul enumeră figuri centrale (Nichifor Crainic, Nae Ionescu, Mircea Eliade, Dumitru Stăniloae ș.a.) și publicații (Gândirea, Criterion, Cuvântul) care au relaționat spiritualitatea creștin-ortodoxă cu naționalismul.
Miezul contribuției empirice a articolului privește documente inedite din arhivele Ministerului de Interne, care arată cum facultățile de teologie (Arad, București, Chișinău, Cernăuți, Cluj, Sibiu) au devenit spații de dezbatere anticomunistă, uneori cu accente antisemite (din cauza originii evreiești a unei părți a elitei bolșevice), ceea ce a atras supravegherea Siguranței asupra mișcărilor naționaliste precum legionarismul.
Concluzia articolului leagă această moștenire de persecuția religioasă din perioada comunistă postbelică (1944 și după), interpretând anticomunismul teologic drept o formă de rezistență ce a dobândit, în timp, o aură de sfințenie.
Cuvinte cheie: anticomunism, teologie, rusofobie, bolșevism, marea unire, Biserica Ortodoxă Română, elită intelectuală interbelică ortodoxă, mediul studențesc, nationalism, rezistență, persecuție religioasă
CUNOAȘTEREA ȘTIINȚIFICĂ, Volumul 5, Numărul 4, Decembrie 2026, pp. xxx
ISSN 2821 – 8086, ISSN – L 2821 – 8086
URL: https://www.cunoasterea.ro/originile-anticomuniste-nationaliste-ale-mediilor-teologice-romanesti/
© 2026 Mircea BEJENAR. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.
Licența CC BY-NC-ND: Această licență permite reutilizatorilor să copieze și să distribuie materialul pe orice mediu sau format numai în formă neadaptată, numai în scopuri necomerciale și numai atâta timp cât atribuirea este atribuită creatorului.
Relațiile dintre România și Rusia au fost marcate de-a lungul timpului de o serie de evenimente care au modelat percepțiile și atitudinile românilor față de vecinul său estic. Această dinamică complexă, însoţită de fenomenul creşterii rezistenţei faţă de marşul ţarilor ruşi către strâmtori şi mările calde, iar ulterior de sentimentele anticomuniste, își are rădăcinile în profunzimile istoriei românești, influențând decisiv cursul evenimentelor și formarea identității naționale. Evoluţia raporturilor româno-ruse în perioada modernă a cunoscut diverse etape.
Astfel, în anii de după introducerea Regulamentelor Organice, eforturile revoluționarilor din principatele române erau îndreptate împotriva suzeranității turcești, dar mai ales, în scopul îndepărtării protectoratului rusesc. În perioada prepașoptistă, nemulțumirea față de influența rusă în Principatele Române s-a manifestat mai cu seamă în rândul elitelor politice și intelectuale. Amplificarea sentimentului timpuriu de împotrivire faţă de politica imperialistă a Rusiei a fost determinat de experiențele negative din timpul și după războiul ruso-turc (1877-1878), în special de dezamăgirea profundă provocată de Congresul de la Berlin (13 iunie – 13 iulie 1878), unde promisiunile Rusiei privind integritatea teritorială a României au fost încălcate. După 1878, mitul „rolului protector” al Imperiului ţarist faţă de românii creştini a fost spulberat definitiv. Repulsia faţă de politica rusă a început să se răspândească dincolo de elite, devenind un sentiment împărtășit de masele largi. După ce țarul Alexandru al II-lea (1855-1881), şi-a încălcat promisiunea privind respectarea integrității teritoriale a României, s-a produs o schimbare majoră a percepției românilor despre ruși[1].
România Primului Război Mondial, membră a Antantei, alături de Rusia țaristă, a primit o lovitură fatală din partea acesteia, ca urmare a izbucnirii revoluției bolșevice din 25 octombrie/ 7 noiemrie 1917 și instaurării unui sistem politic de sorginte marxistă, denumit puterea sovietică. Prin lovitura de stat, pregătită şi coordonată de Vladimir Lenin şi Leon Troţki, Rusia a fost scoasă din războiul declarat imperialist, pentru ca pe 3 martie 1918 la Brest-Litovsk să încheie pacea separată cu Germania. România rămâne izolată și fără nici un sprijin extern pe frontul de est, cu două armate ruse cantonate și în plin proces de bolșevizare, având cea mai mare parte a teritoriului naţional ocupată de Germania, care o forțează să incheie pe 7 mai 1918 pacea de la Buftea. Acest tratat, deși a fost ratificat de parlamentul României în vara anului 1918, nu a fost promulgat vreodată de Regele Ferdinand I, deoarece România avea să reia războiul în noiembrie 1918 și le declară nule.
Frenezia revoluționară a trasformat rapid armata rusă din aliat într-un veritabil inamic, mai perfid chiar decât trupele germane și austriece, deoarece amenința direct ordinea constituțională din România.[2] Reacția României a fost fermă și rapidă, unităţile armatei române au trecut Prutul și au intrat în Chișinău în ziua de 8/21 ianuarie 1918, forțând astfel trupele rusești bolșevizate să se retragă pe linia Nistrului. Spectrul amenințător al bolșevismului pentru România este actul de naștere al anticomunismului românesc, drept urmare a metamorfozei rusofobiei moștenite.
Realitatea istorică de la acel moment se prezenta ca un tablou puţin îmbucurător pentru viitorul ţării. În contextul unei Românii învinse și ocupate de Germania, conform prevederilor Tratatului de pace de la Buftea din 7 mai 1917, circa 15 mii de soldați ruși cu drapele roșii au defilat pe străzile orașului Iași, în ziua de 18 aprilie/1 mai 1917. Această puternică manifestare bolșevică[3] a exercitat o presiune serioasă a străzii, impunând eliberarea din închisoare a unor importanți adepţi ai bolșevismului, printre care și Cristian Racovski, cetățean român de origine bulgară, unul din liderii PSDR, care s-au refugiat la Odessa, în Rusia, după acest eveniment, unde au înființat Comitetul de acțiune social democrat, care își propunea un program de refacere a mișcării muncitorești și schimbarea regimului politic din țară.
Imediat după victoria revoluției bolșevice, au urmat numeroase declarații și acțiuni antiromânești ai reprezentanţilor noii puteri bolșevice din Rusia[4]. Colegiului suprem autonom pentru problemele ruso-române, creat de către guvernul sovietic la Odesa, preconiza declanșarea unor evenimente după modelul celor din Rusia, inclusiv punerea în aplicare a unui plan de arestare a regelui Ferdinand și de instaurare a unei puteri sovietice la Iași. Consiliului Comisarilor Poporului (guvernul Rusiei sovietice), prin nota ultimativă din 31 decembrie 1917/13 ianuarie 1918, a solicitat guvernului României ca în decurs de 24 de ore să înceteze orice acțiuni împotriva militarilor ruși, angrenați în manifestări bolșevice antiromânești, avertizând că, în caz contrar, vor fi luate „cele mai severe măsuri militare”. În seara aceleeași zile, înainte de expirarea ultimatumului, V. I. Lenin a ordonat arestarea lui Constantin Diamandy, ministrul plenipotenţiar al României la Petrograd, împreună cu tot personalul diplomatic și consular, precum și membrii Misiunii militare române și deţinerea lor în fortăreaţa Petropavlovsk din Petrograd[5].
Ca urmare a intrării, la chemarea Sfatului Țării, a trupelor române în Chişinău pe 8/21 ianuarie 1918, Consiliul Comisarilor Poporului a făcut publică decizia sa din 13/26 ianuarie 1918 de retrage a trupele bolșevice pe linia Nistrului, ruperea unilaterală a relațiile diplomatice cu România și confiscarea tezaurului român depozitat la Moscova în perioada războiului mondial.
În perioada imediat următoare, autorităţile bolșevice au trecut la represalii pe scară largă împotriva cetățenilor români refugiați în Rusia, mulți din cauza războiului[6]. Cu deosebire s-au remarcat la Odesa acțiunile Colegiului suprem autonom pentru problemele ruso-române, condus de Cristian Rakovski, care a ordonat arestările în masă ale românilor și transportarea lor pe vase de război, sub pretextul întreprinderii unor măsuri de siguranță datorită stării de beligeranță intervenite în raporturile româno-ruse în noaptea de 27/28 ianuarie 1918. La 28 februarie /13 martie 1918, C. Rakovski îi informa pe V. Lenin și L. Troțki că scopul misiunii sale la Odesa era de „a alunga forțele române contrarevoluționare din Basarabia și de a provoca o mișcare revoluționară în România”[7].
Edificarea României Mari în anul 1918, prin actele de la 27 martie (Chișinău), 28 noiembrie (Cernăuți) și 1 decembrie (Alba-Iulia), precum și experiența românească anticomunistă dobândită în foarte scurt timp, atât față de agresivitatea Rusiei sovietice cât și prin eliminarea de către Armata Română a regimului bolșevic a lui Bella Kuhn din Ungaria, în 1919, a poziționat România ca avanpost geopolitic anticomunist al Europei democratice și antitotalitare. Consolidarea democratică a României Mari reclama noi reforme, ce urmăreau modernizarea și uniformizarea tuturor provinciilor ei. Bolșevismul a fost receptat ca o amenințare la adresa securitatății naționale. Furia ateismului sau a materialismului dezlănțuit de bolșevism, dorința expresă a lui Lenin de a distruge prin teroare biserica, reprimarea și lichidarea cu o violență rar întâlnită a slujitorilor acesteia, jefuirea și batjocorirea lăcașurilor de cult, planul general de luptă leninst[8] pe frontul antireligios, era cunoscut de societatea românească și a alertat comunitatea internațională)[9]. Biserica reprezenta pentru bolșevici o reală concurență ideologică și logistică[10].
Aşadar, Primul Război Mondial a adus o nouă dimensiune relației româno-ruse, în special prin consecințele revoluției bolșevice. Retragerea Rusiei din război și semnarea Păcii de la Brest-Litovsk au lăsat România într-o poziție vulnerabilă, amplificând sentimentele antiruse și punând bazele unei ostilități profunde față de ideologia comunistă. Acest context a fost catalizatorul pentru transformarea rusofobiei în anticomunism, o schimbare care avea să marcheze profund societatea și politica românească în deceniile următoare. Anul 1918, cu momentele sale unioniste semnificative de la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia, nu doar că a consolidat teritorial România Mare, ci a și cristalizat anticomunismul ca element central al ideologiei naționale. Experiențele ulterioare cu agresiunile sovietice și contribuția la înfrângerea regimului bolșevic din Ungaria în 1919 au întărit această orientare. Anticomunismul, îmbinat cu valorile naționaliste și creștine, a devenit astfel un stâlp definitoriu al identității naționale românești.
Curentul naționalist, care a guvernat epocă modernă românească în secolul al XIX-lea și a inspirat Marea Unire, s-a perpetuat ca principiu de educație identitară pentru noile generații și și în noile cadre constituționale. Noul naționalism[11] a devenit anticomunism de orientare antirusă și avea componente ecleziastice, intelectuale și populiste. Componenta intelectuală era reprezentată de așa-numita elită intelectuală interbelică prin Nichifor Crainic și revista „Gândirea”, Mircea Vulcănescu și revista „Criterion”, Nae Ionescu și ziarul „Cuvântul”, George Racoveanu și revista „Predania”, Nicolae Paulescu, Vasile Băncilă, preotul Dumitru Stăniloae, Eugen Lovinescu, Constantin Noica, Mircea Eliade, Lucian Blaga, Radu Dragnea, Corneliu Z. Codreanu și Mișcarea Legionară, etc. Centralitatea creștinismului ortodox nu depindea cu strictețe de credința religioasă, dar a devenit una din axiomele noilor naționaliști[12].
În acelși timp, naționalismul era promovat ca valoare moral-patriotică democratică de ambele biserici tradiționale românești, Biserica Ortodoxă Română și Biserica Greco-Catolică, la fel și în învățământul de toate gradele. Nu întâmplător, „cele mai importante direcții de recuperare a creștinismului și bisericii au fost naționalismul și așa-zisul spiritualism”[13], naționalism și spiritualism care au pus în dezbatere toate temele majore[14] ale vieții politice, naționale, culturale, religioase, economice: ortodoxie, etnocrație, creștinism și etnicitate, biserică, stat și națiune, tradiționalism, democrație și demofilie, totalitarism, antisemitism, cultură națională, persoană, comuniune și comunitate națională, calitatea națională a ființei umane.
Conform unor documente de arhivă ale Ministerului de Interne al României, anticomunismul teologic din perioada interbelică s-a manifestat cu precădere în mediul studenţesc. Cu deosebire universitățile au devenit agorele acestor dezbateri, ale naționalismului și spiritualismului, ale anticomunismului. La rândul lor și Facultățile de teologie de la Arad, București, Chișinău, Cernăuți, Cluj-Napoca, Sibiu, au receptat aceste dezbateri, cu atât mai mult cu cât veneau în sprijinul formării specificului misionar-religios, apologetic, de mărturisire a a valorilor credinței bisericii și de identificare a primejdiei ateismului bolșevic. Doar că naționalismul anticomunist avea și accente de antisemitism, din cauza originii evreiești a unei însemnate părți elitei fondatoare și conducătoare bolșevice din Rusia și a Internaționalei comuniste[15]. Astfel, această versiune a naționalismului românesc, în special legionarismul, era catalogat antidemocratic și primejduia ordinea constituțională a statului român. Din acest motiv membrii şi simpatizanţii acestei mişcări politice au intrat în vizorul instutuțiilor de supraveghere a Direcţiei Poliției și Siguranței Generale a Ministerului de Interne[16].
Anul 1918, cu momentele sale unioniste semnificative de la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia, nu doar că a consolidat teritorial România Mare, ci a și cristalizat anticomunismul ca element central al ideologiei naționale. Experiențele ulterioare cu agresiunile sovietice și contribuția la înfrângerea regimului bolșevic din Ungaria în 1919 au întărit această orientare. Anticomunismul, îmbinat cu valorile naționaliste și creștine, a devenit astfel un pilon definitoriu al identității naționale românești. Amplificarea aversiunii antiruse ca fenomen de masă şi transformarea sa în anticomunism până la nivel de implicare în cruciadă antibolșevică, a cuprins întreaga societate românească interbelică, devenind veghea misionarismului cultural și a celui teologic românesc până la actul de la 23 august 1944 și ocuparea României de armatele sovietice.
Perioada interbelică a înregistrat o intensificare a acestor sentimente, cu un mediu academic și teologic reflectând și promovând valorile naționaliste și anticomuniste. Universitățile și seminariile teologice au devenit centre de dezbatere și promovare a acestor idei, uneori intersectându-se cu tendințe antisemite, având în vedere asocierea evreilor cu mișcarea bolșevică. Această dinamică a avut repercusiuni profunde asupra evoluției societății și politicii românești. Doar instalarea şi menţinerea pentru o perioadă de peste patru decenii a unui regim dictatorial de sorginte sovietic în România și în teritoriile românești reocupate de URSS în 1944, a poziționat rezistența anticomunistă în coordonatele celei mai mari persecuții anticreștine din istorie, determinând încununarea anticomunismului teologic românesc cu nimbul sfințeniei.
Moștenirea sentimentului de respingere a imixtiunilor şi presiunilor imperiale ruse, alături de evoluția anticomunismului în România sunt astfel strâns legate de contextul istoric și politic al națiunii. Această transformare a sentimentelor și atitudinilor a influențat decisiv identitatea națională, politica internă și externă, precum și orientarea ideologică a României. Înțelegerea acestor evoluții este esențială pentru a aprecia complexitatea istoriei și culturii românești, într-o lume în continuă schimbare.
ANEXE
Telegramă cifrată a lui Romulus Voinescu, director general al Poliţiei şi Siguranței Generale a Ministerului de Interne, către Inspectoratul general de Poliție și Siguranță a Basarabiei, privind editarea la Chişinău a revistei „Gândul Neamului”
Nr. 29081 14 mai 1924, Bucureşti
Suntem informaţi ca în acel oraş apare de două ori pe lună revista „Gândul Neamului”, editată de studenţii creştini şi tipărită în str. Schmidt, nr. 122, fiind condusă de un comitet de la Seminarul Teologic din Chişinău[17].
Întrucât în această regiune este stare de asediu, rog interveniți pe lângă Comandamentul Militar pentru oprirea apariției acestei reviste.
Arhivele CNSAS, fond Documentar, dosar 008189, f. 6.
Raport al Inspectoratului General al Siguranţei din Basarabia către Direcţia Generală a Poliţiei şi Siguranței Generale a Ministerului de Interne al României, privind desfăşurarea festivităților de inaugurare al celui de-al doilea an de studii la Facultatea de Teologie din Chișinău
8 noiembrie 1927, Chișinău[18]
Astăzi, la orele 12, în localul Facuităţii de Teologie, s-a făcut inaugurarea celui de-al doilea an al acestei facultăţi, în prezenţa autoritaţilor: I.P.S.S. Arhiepiscopul Gurie, d-lui general Scărişoreanu, a numeroşi preoţi, studenţi, etc.
A luat cuvântul d-l [Constantin] Tomescu[19], profesor al acestei facultăți, care a făcut istoricul luptei pentru înfăptuirea acestui ideal al poporului moldovean de peste Nistru, o instituție superioară de cultură din capitala Basarabiei. D-sa arată influența morală și culturală pe care o exercită în Basarabia existența unei instituțiuni superioare de cultură, așa cum este Facultatea de Teologie și sforțările care s-au făcut pentru a se ajunge la acest rezultat fericit. Citează fragmente din discursurile pronunțate de diferiți oameni politici, cu ocazia acestei discuțiuni în parlament și în afară și face o mențiune specială pentru d-l Petrovici, fost ministru al Instrucțiunii și pentru I.P.S.S. Gurie, care au pus toată autoritatatea de care se bucurau, pentru a înfăptui această operă națională, fapt pentru care li s-a ridicat câte un bust în sala de recepție a Facultății de Teologie.
Arată progresele făcute în cursul anului trecut, rezultatele obținute, îmbunătățirile proiectate pentru viitor, sacrificiile făcute de stat și a diferitelor instituțiuni culturale, care toate au dus la rezultatul pe care îl costatăm astăzi. Chișinău, spune D-sa, trebuie să devină metropola științelor religioase pentru întreaga Moldovă, după cum Iașul este metropola științelor profane. Recunăscători tuturor celor care au contribuit în mică sau mare măsură, la realizare acestei mari opere naționale, care prin însăși existența ei va influența în modul cel mai fericit asupra tuturor ideilor comuniste, care încearcă prin diferite mijloace, să pătrundă în sufletul poporului nostru, ridicăm către Atotputernicul rugăciunea cea mai caldă pentru fericirea și consolidarea Patriei noastre.
D-l Ştefan Ciobanu[20], directorul Liceului real, face apologia vieţii, operei şi a admirabilelor, strălucitelor rezultate pe care le-a produs domnia celui mai mare rege al tuturor românilor, a regelui care va rămâne etern în sufletul şi amitirea românilor de pretutindeni. Descrie diferite faze pnrin care a trecut Domnia Sa de la intrarea în ţară până la emoţionata înhumare de la Curtea do Argeş şi roagă Cerul să dea linişte Celui intrat în veşnicie şi puterea urmaşilor şă continue opern începută de Marele lor înaintaş[21].
D-l Tomescu, în nunele Facultăţii de Teologie, mulţumeşte tuturor asistenţilor peutru osteneala ce şi-au dat de a veni să ia parte la deschiderea celui de al doilea an al Facultăţei de Teologie dir Chişinău.
Arhivele CNSAS, fond Documentar, dosar 008189, f. 9-10.
Copia după traducerea din limba rusă a articolului „O noapte neliniștită în Internatul Teologic. Care Basarabia… nu este pentru basarabeni”, publicat în ziarul chişinăuian „Poșta Basarabiei” nr. 3672 din 17 decembrie 1932, transmisă de către Inspectoratului General al Siguranţei din Basarabia către Direcţia Generală a Poliţiei şi Siguranței Generale a Ministerului de Interne al României[22]
17 decembrie 1932
Noaptea trecută studenţii de la Facultatea Teologică au fost foarte agitaţi. N-au dormit. Ei au discutat problema vieţii.
Chestiunea constă în următoarele: Studenţii regăţeni au trimis o delegaţie la Primăria locală, de la care au primit suma de 25 000 de lei ca subvenţie. Suma arătată a fost împărţită astfel: 80% pentru studenţii regăţeni şi 20% pentru studenţii basarabeni. Basarabenii s-au agitat şi într-adevăr. La Facultatea Teologică locală sunt 60% studenţi basarabeni şi 40% studenţi regăţeni.
Studenții regăţeni primesc subsidii însemnate de la comunele lor natale, pe care ei nu le împart cu studenţii basarabeni, iar acum când Primăria oraşului a dat un ajutor, studenții regăţeni au primit partea leului.
Studenţii persecutaţi au refuzat să primească „fărâmiturile”. De partea lor au trecut şi profesorii facultăţii. Toţi par a fi fraţi de sânge. Dar până în prezent nimic nu s-a hotărât.
Interesant de remarcat că studenţii regăţeni se deosebesc la facultate prin privilegii, iar studenţii basarabeni au o aparenţă destul de „sărăcăcioasă”. Va fi oare Basarabia a basarabenilor?!.
Arhivele CNSAS, fond Documentar, dosar 008189, f. 16.
Notă a Brigăzii Mobile din cadrul Poliţiei Generale a Statului, privind răspândirea sentimentului anticomunist în rândul studenţilor de la Facultatea de Teologie din Chișinău
4 decembrie 1933
Printre studenții Facultății de Teologie Chișinău se agită ideea formării unei organizații anticomuniste, al cărei scop ar fi începerea unei puternice contrapropagande comuniste la sate, unde această mișcare a început să se infiltreze.
Se intenționează ca să se formeze diferite echipe de studenți care să cutreiere satele și prin conferințe, serbări, filme de cinema, șezători literare, piese de teatru, să se arate primejdia comunismului.
Se crede că această organizație va avea asentimentul și ajutorul guvernului. Inițiatorul acestei idei este ziaristul [Elefterie] Negel din Chișinău, reprezentantul ziarului «Universul» pentru Basarabia.
Arhivele CNSAS, fond Documentar, dosar 008189, f. 24.
5 decembrie 1933. Adresa nr. 20375: „Avem onoare a vă raporta că studenţii de la Facultatea de Teologie din localitate (Chișinău – n.n) au primit condiţiunile puse de Rectorat, relativ la obligaţiunea de a nu activa în organizaţiile politice, fără să facă manifestaţii de protestare”.
Arhivele CNSAS, fond Documentar, dosar 008189, f. 19.
6 noiembrie 1934. Nota informativă a Inspectoratului de Poliție Chișinău: „Studenții de la Facultatea de Teologie din Chișinău, intenționează să ia atitudine hotărât ostilă contra unor profesori universitari ca, Constantinescu-Iași și, probabil, Ciobanu, a căror idei sunt departe de principiile naționaliste. Studenții din anul II de la Agronomie urmăresc cu interesc atitudinea colegilor de la Teologie”.
Arhivele CNSAS, fond Documentar, dosar 008189, f. 20.
20 decembrie 1934. Nota telefonică a Inspectoratului Regional de Poliție București către Direcția Generală a Poliției: „Inspectoratul Iași ne comunică că astă seară, la orele 22.48, cu trenul accelerat nr. 76, a plecat din Iași, cu destinația București, un număr de 20 studenți de la Facultatea de Teologie din Chișinău”.
Arhivele CNSAS, fond Documentar, dosar 008189, f. 28.
Raport al Inspectoratului General de Poliţie Cernăuţi către Direcţia Generală a Poliţiei şi Statului, privind sărbătorirea semicentenarului de la înființarea societății „Academia Ortrodoxă” din Cernăuți
Nr. 9901 30 mai 1934, Cernăuți
În 28 curent, societatea studenților în teologie «Academia Ortrodoxă» din Cernăuți, a sărbătorit jubileul semicentenar de la înființarea societății.
La orele 10 s-a celebrat în Catedrala din localitate un serviciu divin, la care a luat parte I.PS.S Mitropolitul Nectarie, precum și reprezentanții autorităților locale.
Cu această ocazie, a fost sfințit steagul «Academiei Ortrodoxe».
După oficierea serviciului divin, studenții teologi, formați în coloană de marș, s-au îndreptat spre Universitate, unde a avut loc o ședință festivă, la care I.P.S.S Mitropolitul Nectarie printr-o scurtă cuvântare a evidențiat meritele societății pe teren culturalm și național.
La orele 16 ședința a continuat în sala de recepție a Mitropoliei, cu cca 200 de participanți. Au vorbit: I.P.S.S Mitropolitul Nectarie[23], decanul Facultății de Teologie profesor Gheorghian, profesor univ. [Grigore] Nandriș, profesor Cuparencu, profesor [Dimitrie] Marmeliuc, primarul orașului, Episcipul Vorobchievici[24] și studenții Galatiuc, Străchineanu, Olinici și Trebici, toți membrii în fosta organizațiune a «Gărzii de Fier».
În cuvântările rostite, au scos în evidență lupta studenților teologi dusă pentru desrobirea neamului românesc de sub jugul dominațiunei austriece. Studentul Trebici a făcut aprecieri malițioase la adresa guvernului, accentuând că, studenții teologi cerând de la guvern un ajutor bănesc pentru confecționarea steagului, au fost respinși, în schimb însă, guvernul a subvenționat băncile evreiești din localitate cu suma de 400 000 lei. În continuare a criticat actualul guvern pe tema dizolvării «Gărzii de Fier», care este organizație naționalistă, pe când celelalate organizațiuni subversive și iredentiste sunt tolerate să ființeze. În timpul cuvântărei rostite de studentul Trebici, persoanele marcante aflate în sală, au părăsit indignate ședința. Seara a avut loc un banchet la care a luat parte și I.P.S.S Mitropolitul Nectarie.
Arhivele CNSAS, fond Documentar, dosar 008189, f. 27.
Notă a Inspectoratului Regional de Poliție București, privind probleme de organizare şi activitate ale studenţilor de la Facultatea de Teologie din București
28 ianuarie 1935, Bucureşti
În sânul studenților de la Teologie, se manifestă o oarecare nemulțumire față de președintele lor, care este Gh. Furdui.
I se aduc învinuiri că, de când e președinte, n-a activat suficient și toată acțiunea sa se răsfrânge asupra unei singure conferințe. În mai, mandatul său de președinte îi expiră și cu siguranâă nu va mai fi ales nici în comitet.
Gheorghe Furdui, simțind ostilitatea în contra sa a studenților de la Teologie, caută acum să se apropie cât mai mult de ei și vrera să organizeze o serie de șezători spirituale, care să ocupe un subiect de știință cu program critic.
Aceste conferințe urmează să se țină la Universitate cu începere de la 10 februarie. Pentru obținerea sălei, se va interveni pe lângă profesorul Nichifor Crainic, care să meargă la d-l Profesor doctor Gheorghiu, Rectorul Universității, ca să le aprobe. Între conferențiari vor fi și d-nii: Gerota, doctor Trifu, Rădulescu-Cluj și alții.
Arhivele CNSAS, fond Documentar, dosar 008189, f. 31.
Notă telegrafică a Inspectoratului Regional de Poliție Chișinău către Direcţia Generală a Poliţiei şi Siguranței Generale, privind aspecte ale activităţii studenţilor de la Facultatea de Teologie din Chișinău
25 martie 1935, Chișinău
În ziua de 16 martie a.c., a sosit la Chișinău studentul Traian Cotigă, luând parte la o ședință a cercului de studii, de pe lângă Facultatea de Teologie Chișinău.
Traian Cotigă a spus că se află într-un turneu pe la toate centrele universitatre, a combătut regionalismul dintre studenți, îndemnându-i să lupte cu forțe unite pentru a asigura unitatea sufletească și aceia a României noi. Generația care a luptat pentru România Mare a pierdut naționalismul, de aceia studențimea trebuie să strângă rândurile, pentru a realiza idealul național. A făcut un mic istoric al activității sale în vederea congresului studențesc din anul acesta, menționând că guvernul a aprobat în principiu congresul la începutul lunei decembrie 1934, ce urma să aibă loc la Arad, dar că s-a opus rectorul Universității din Cluj. A declarat că e foarte decis să organizeze congresul, chiar fără aprobarea guvernului sau a universității. Nu s-a fixat data, dar se crede că va fi la 18 sau 17 aprilie, la Arad. Participanții la congres își vor lua obligația să nu părăsească congresul, până nu se vor realiza dezideratele lor. A mai decis că intervențiile la autoritățile în drept să se facă în scris, pentru a nu mai fi înșelați ca anul trecut, când aprobarea s-a dat verbal și apoi a fost retractată. A cerut concursul studenților pentru obținerea aprobării congresului, deoarece piedicile sunt mari.
Studentul Trifa Viorel a spus că studenții din localitate se unesc cu mișcarea „Uniunea Studenților Creștini” din România. Eri, cu trenul de ora 12, Traian Cotigă a plecat în direcția Iași-București. Întrunirea a decurs în liniște.
Arhivele CNSAS, fond Documentar, dosar 008189, f. 33.
Notă privind constituirea Federației generale a studenților ortodoxi teologi din România
16 decembrie 1935
De curând s-a constituit Federația generală a studenților ortodoxi teologi din România. În ziua de 14 decembrie a.c comitetul acestei federații a hotărât să aducă la cunoștința Societăților studenților în teologie de la facultățile din țară, constituirea Federației în mod oficial și în acest scop va trimite către președinții Societăților studenților teologi următoarea adresă:
«14 decembrie 1935, Federația Generală a studenților Teologi Români Creștini: Domnule Președinte, Cu ocazia Cosiliului U.NS.C.R., profitând de prezența în București a mai multor președinți și delegați ai Societăților studențești teologice din ţară, de comun acord cu domniile lor, am hotărât ca Federația noastră, care există în principiu de ani de zile, să devină odată pentru totdeauna realitate. Pentru aceasta s-a ales un comitet compus din:
- Președinte, I. Rodeanu, președinte al Societății studenților teologi;
- Vicepreședinte, Viorel Trifa, fost președinte al C.S. Chișinău;
- Secretar general, Remus Cocoș, delegat al Societății studenților teologi București;
- Casier, Vlad Radu, delegat al Societății studenților teologi București;
- Membrii, Cosma, delegat al Societății studenților teologi Cernăuți; Gh. Arghiropol, președinte al Centrului studenților Cernăuți și Gh. Bică, președintele Centrului studenților Sibiu.
Acest comitet având ca prim scop organizarea pe baze solide a Federației, un pro-congres, organizarea congresului studenților teologi ortodoxi din România, iar ca deziderat de viitor, un congres pan-ortodox.
Domnule Președinte,
Pentru noi conducătorii actuali ai studențimii teologice, aceste deziderate au devenit imperative categorice. Astăzi, când dușmanii Bisericii sunt așa de numeroși și atacurile lor din ce în ce mai insistente, nu mai putem sta neorganizați. Ortodoxia așteaptă de la noi mai mult. Să nu uităm că suntem cea mai mare țară ortodoxă, actuală…. chestiunile de persoane sau altele de felul acesta, lăsați-le la o parte…..Pimii pași ai noștri au fost călăuziți de dl. Gh. Furdui, actualul președinte al U.N.S.C.R, care pentru sfaturile și munca d-sale a fost propus ca președinte de onoare al Federației….Am dori să știm și părerea Dvs. și în această chestiune”.
Arhivele CNSAS, fond Documentar, dosar 008189, f. 65-67.
Notă a Direcţiei Generale a Poliţiei priivind agitaţia legionară în rândul studenţilor din Cernăuţi
Nr. 461 3 martie 1936, Bucureşti
Teminându-se examenele, Centrul studențesc Cernăuți a început să agite studențimea pentru revendicări în cea mai mare parte irealizabile, în scop de propagandă legionară pentru gruparea întregei mase studențești în jurul centrului legionar.
Președintele centrului, comandant legionar, Filon Laurich, urmărește declararea grevei generale. Eri, înainte de amiază, președintele centrului a convocat studențimea într-o sală a Universității, formulând prin intermediul propagandistului legionar Vasile Posteucă, următoarele cereri […] În acest sens, centrul a alcătuit și un memoriu pe care-l va prezenta rectorului universității. Se așteaptă hotărârea recoratului, după care centrul va organiza mișcarea, care ar fi condusă în spirit legionar.
Arhivele CNSAS, dosar D 012694, vol. 6, f. 5.
Notă a Direcţiei Generale a Poliţiei priivind incidentele dintre studenți și evreii din Cernăuți
Nr. 560 13 martie 1936, Bucureşti
Ziarele minoritare evreiești din Cernăuți, dând știri inexacte și exagerate cu privire la incidentele petrecute între studenși și populația evreiască, în urma intervenției poliției, comandantul diviziei și d-l Comisar Regal al Corpului IV Armată au convocat pe toți directorii de ziare și le-au pus în vedere consecințele ce le vor suferi de pe urma agitatării populației și studenților prin știri mincinoase. Directorii de ziare au recunoscut inexactitățile publicate și au promis că nu vor mai publica decât știri controlate.
Senatul universitar în ședința de la 12 martie a hotărât eliminarea din toate universitățile a studentului Preminger, care a lovit pe profesorul Niculescu. Se constată că, deși agitatția studenților e în descreștere, păturile conducătoare ale evreilor, continuă a fi agitate, trimițând protestări prin ziare, împotriva măsurilor luate de autoritățile polițienești, care au interzis trecerea evreilor prin fața Universității, spre a se evita incidentele cu studenții.
În tot cursul zilei de ieri nu au fost semnalat nici un incident. Studenții evrei continuă a se abține de la cursuri.
Arhivele CNSAS, dosar D 012694, vol. 6, f. 7.
Notă a Direcţiei Generale a Poliţiei privind activitatea Comitetului Societății studenților teologi de la Universitatea din Bucureşti
4 februarie 1937, Bucureşti
Comitetul Societății studenților teologi, a hotărât să organizeze un ciclu de conferințe educative, într-un cadru naționalist legionar.
La aceste conferințe, vor fi invitați a vorbi profesorii Nae Ionescu, Mihail Manoilescu, Dragoș Protopopescu, Simion Mehedinți și alții.
În acest scop, Apostol Ion, președintele Societății studenților teologi, va interveni pe lângă decanul acestei facultăți, a da cuvenita autorizare ca aceste conferințe să se țină în amfiteatrul facultății. În cazul unui răspuns negativ, conferințele se vor ține într-o sală culturală.
Arhivele CNSAS, fond Documentar, dosar 008189, f. 69.
Notă a Direcţiei Generale a Poliţiei priivind activitatea grupului studenților legionari de la Facultatea de Teologie a Universităţii din Bucureşti
5 februarie 1937, Bucureşti
La sediul central al partidului «Totul pentru Țară» a avut loc, în după amiaza zilei de 4 februarie o nouă consfătuire a grupului studenților legionari de la Teologie.
S-a dat delegație legionarului instructor Ganciu de a conduce în mod provizoriu acest grup.
S-a discutat în continuare atitudinea pe care o are profesorul Nichifor Crainic față de mișcarea legionară, arătându-se că continuă a publica în «Sfarmă Piatră» articole jignitoare la adresa lui Corneliu Codreanu și a celorlalți fruntași ai Legiunei.
S-a hotărât ca grupul studenților legionari de la Teologie, printr-o intervenție indirectă, să atragă atențiunea profesorului Crainic de a înceta această campanie, atrăgându-i-se atenția că în caz contrar legionarii de la Teologie înțeleg să reacționeze împotriva d-sale.
Arhivele CNSAS, fond Documentar, dosar 008189, f. 70.
Notă a Inspectoratului de Poliţie al Basarabiei către Direcţia Generală a Poliţiei, privind manifestarea spiritului naţional în rândurile studenți de la Facultatea de Teologie din Chişinău
7 august 1937, Chişinău
La ordinul D-vs. Nr. 35967 din 7 iunie a.c., avem onoare a raporta că în ziua de 21 mai a.c., un număr de 30 de studenți de la Facultatea de Teologie din localitate, conduși de profesori au făcut o excursie la Mănăstirea Căpriana, de unde s-au înapoiat în ziua de 23 mai a.c. De la gară au venit la facultate cu tramvaiul, intonând cântece naționale.
Nu s-a luat nici o măsură de organele noastre, deoarece la scoborârea din tramvai s-au dus în liniște până la cămin, neproducând nici o manifestare cu caracter politic.
Arhivele CNSAS, fond Documentar, dosar 008189, f. 71.
Notă a Direcţiei Generale a Poliţiei privind dizolvarea Comitetului Societății studenților teologi de la Universitatea din Bucureşti
18 noiembrie 1937, Bucureşti
Comitetul Societății studenților teologi (dizolvată) se străduiește să obțină aprobarea de la decanatul Facultății de Teologie, pentru a putea ține o adunare generală pentru alegerea unui nou comitet și totodată pentru a obține recunoașetrea societății pe baza legei universitare din primăvara anului 1937.
Pe de altă parte grupul legionarilor teologi, contează că în eventuala adunare generală va reuși să aleagă un comitet legionar, dat fiind numărul mare de legionari și simpatizanți legionari înscriși în societate, în raport cu acel al studenților independenți.
Arhivele CNSAS, fond Documentar, dosar 008189, f. 73.
Note
[1] Dan Falcan, Războiul din 1877-1878, independența României și Marile Puteri, în Revista Historia Special, an XI, nr. 38, martie 2022, p. 8.
[2] Ioan Popa, Luiza Popa, Românii, Basarabia și Transnistria, Fundația Europeană Titulescu, Centrul de Studii Stategice, București, 2012, p. 65.
[3] Ibidem, p. 66.
[4] Ibidem, pp. 66-69.
[5] Oficialii români au fost eliberați după două zile, în urma protestului energic a douăzeci de misiuni diplomatice străine din Rusia, care au acuzat autoritățile bolșevice de încălcarea flagrantă a imunității diplomatice.
[6] Grigore Procopiu, Parlamentul în pribegie (1916-1918), Bucureşti, Editura Universitaria, 1992.
[7] Relaţiile româno-sovietice. Documente, vol. I, 1917–1934, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1999, p. 28.
[8] Ioan C. Popa, Mecanisme de putere ale regimului totalitar communist în perioada bolșevismului, Fundația Europeană Titulescu, Centrul de Studii Strategice, București, 2011, p. 169.
[9] Manuel Mireanu, Marea Unire și discursul anticomunist, 2019 în https://www.criticatac.ro/marea-unire-si-discursul-anticomunist ” – În primăvara lui 1919 în timpul Conferinței de Pace de la Paris, necesitatea eliminării comunismului din Europa devenise mai mult decât o chestiune strategică. Anticomunismul ajunsese în sfârșit un discurs bine articulat ideologic. În contextul foametei postbelice, a grevelor numeroase, a revoltelor soldaților francezi din Odessa și a declarării republicilor comuniste în Ungaria și Bavaria, liderii Antantei au declarat comunismul ca fiind principalul lor dușman. Mai mult, se pare că existau deja mii de soldați ruși în teritoriul Franței în timpul Conferinței, iar aceștia, nefiind neapărat bolşevizati, dădeau semne de neliniște și violență.
Astfel, în timp ce negociau pacea la Paris, liderii Antantei organizau planuri ofensive împotriva Ungariei și Rusiei. Cel mai concret astfel de plan a aparținut mareșalului Foch, care a organizat în martie 1919 o adevărată ‚cruciada’ internațională împotriva comunismului. ‚El a propus folosirea de trupe poloneze, cehe, finlandeze, grecești, alb-rusești, sârbe și românești pentru a stârpi orice urmă de simpatie pro-bolșevică din Europa Centrală și de Est și pentru a avansa în Rusia”;
[10] Radu Preda, Comunismul, o modernitate eșuată, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2009, p. 139.
[11] Peter Sugar, Naționalismul est-european în secolul al XX-lea, Editura Curtea Veche, București, 2002, p. 236
[12] Ibidem, p. 238.
[13] George Enache, Intelectualii și Ortodoxia în România interbelică, în Ortodoxie și Putere politică în România contemporană, Editura Nemira, București, 2005, p. 455-456.
[14] Constantin Schifirneț, Geneza modernă a ideii naționale, Editura Albatros, București, 2001, pp. 435-550; Constantin Mihai, Biserica și elitele interbelice, Editura Institutul European, 2009, p. 43.
[15] Florin Mătrescu, Holocaustul Roșu, vol.II, Editura Irecson, București, 2008, pp. 42-58.
[16] În anexa prezentului articol, pentru prima oară, sunt puse în circuitul istoriografic unele materiale de arhivă inedite care reflectă dezvoltarea curentului naționalist/anticomunist în mediul studențesc teologic din România interbelică, prezente la Arhivele CNSAS în fondul documentar „Societatea Studenților în Teologie din România (1924-1942)” și „Mișcarea studențească, 1937-1946”-
[17] În ziua de 11 mai 1924, de la Chişinău, a fost transmisă următoarea notă informativă: „La cantina studenților din str. Gutenberg, se vinde revista «Gândul Neamului», editată de studenți creștini din Chișinău, tipărită în str. Smidt 122, acel oraș și condusă de un comitet de la Seminarul Teologic Chișinău. Revista apare de două ori pe lună”. Arhivele CNSAS, fond Documentar, dosar 008189, f. 5.
[18] Textul raportului a fost însoţit de adresa nr. 19374 din 10 nov. 1927: „Avem onoare a vă înainta, spre ştiinţă, darea dn seamă asupra festivităţilor deechiderii Facultăţii de Teologie din Chişinău, care a avut loc în ziua de 8 noiembrie a.c.”. Arhivele CNSAS, fond Documentar, dosar 008189, f. 8.
[19] Constantin N. Tomescu (1890-1983), profesor şi publicist, primul prodecan al Facultăţii de Teologie din Chişinău (1926-1940), personalitate marcantă a culturii româneşti din perioada interbelică.
[20] Ştefan Ciobanu (1883-1950), fruntaş al mişcării naţionale româneşti din Basarabia, membru al Sfatului Ţării (1917-1918). Istoric, autor a numeroase studii şi lucrări despre literatura română veche. Profesor la Facultatea de Teologie din Chișinău (1926-1938). Membru (din oct. 1918) şi vicepreşedinte (1944-1948) al Academiei Române.
[21] Este vorba de regele Ferdinand I al României, decedat la 20 iul. 1927 şi înmormântat la mănăstirea Curtea de Argeş.
[22] Textul transmis a fost însoţit de adresa Nr. 20756 din 28 decembrie 1932, semnată de Constantin Maimuca, şef al Inspectoratului General al Siguranţei din Basarabia: „Avem onoare a vă înainta alăturat copie după traducerea din ruseşte a articolului «O noapte neliniștită în Internatul Teologic. Care Basarabia… nu este pentru basarabeni», publicat în ziarul «Poșta Basarabiei» nr. 3672 din 17 decembrie 1932. Din acest articol se vede cum se sapă prăpastia în tineretul universitar, făcându-se diferenţierea între «regăţeni» şi «basarabeni»”. Arhivele CNSAS, fond Documentar, dosar 008189, f. 15.
[23] Mitropolitul Nectarie (nume la naştere, Nicolae Cotlarciuc, n. 1875 – d. 1935), a avut rangul de Arhiepiscop al Cernăuţilor şi Mitropolit al Bucovinei între anii 1924 şi 1935.
[24] Ipolit Vorobchievici (1849-1939) , cărturar şi cleric ortodox român, episcop-vicar al Mitropoliei Bucovinei între anii 1919 şi 1939.
Bejenar, Mircea (2026 Originile anticomuniste, naționaliste, ale mediilor teologice românești interbelice. Noi date din arhivele Ministerului de Interne al României, Cunoașterea Științifică, 5:4, https://www.cunoasterea.ro/originile-anticomuniste-nationaliste-ale-mediilor-teologice-romanesti/
Lasă un răspuns