Gliga, Alexandru; Tănase, Tiberiu (2024), Diplomație medicală – securitatea sănătății într-un sistem medical „de campanie”, Cunoașterea Științifică, 4:1, 224-234, https://www.cunoasterea.ro/diplomatie-medicala-securitatea-sanatatii-intr-un-sistem-medical-de-campanie/

 

Medical Diplomacy – Health Security in a „Campaign” Medical System

Abstract

Medical diplomacy is becoming an area of great interest in the current context of globalization. Until the end of the 20th century a „field” (battlefield) medical system mainly referred to problems encountered during armed conflicts, territorial occupations and medical intelligence were mainly considered in military organizations. Today, with the intense phenomenon of globalization and the variety of problems faced by medical systems around the world, the need for knowledge, security and information management in the health sector are being raised to a new level. Preparing for crisis situations and understanding the concept of health security requires the integration of a detailed study and ongoing analysis of global demographics, geopolitics and biological dynamics in order to develop complex and coherent strategies that encompass as many factors as possible that may impact public health.

Keywords: medical diplomacy, health, security, medical system

Rezumat

Diplomația medicală devine un domeniu de mare interes în contextul actual al globalizării. Dacă până spre sfârșitul secolului 20 un sistem medical „de campanie” făcea cu precădere referire la problemele întâmpinate pe parcursul conflictelor armate, a ocupărilor teritoriale, iar intelligence-ul medical își găsea utilitatea în cadrul organizațiilor militare, astăzi, odată cu fenomenul intens al globalizării și cu problemele diverse cu care se confruntă sistemele medicale din întreaga lume, nevoia de cunoaștere, securitate și management informațional în domeniul sănătății sunt conștientizate la un alt nivel. Pregătirea pentru situații de criză dar și înțelegerea conceptului de stare de siguranță medicală presupune integrarea unui studiu detaliat și o analiză permanentă a demografiei, geopoliticii și dinamicii biologice la nivel global spre a se putea dezvolta strategii complexe și coerente care să cuprindă cât mai mulți factori ce pot impacta sănătatea publică.

Cuvinte cheie: diplomație medicală, sănătate, securitate, sistem medical

 

CUNOAȘTEREA ȘTIINȚIFICĂ, Volumul 4, Numărul 1, Martie 2025, pp. 224-234
ISSN 2821 – 8086, ISSN – L 2821 – 8086,
URL: https://www.cunoasterea.ro/diplomatie-medicala-securitatea-sanatatii-intr-un-sistem-medical-de-campanie/
© 2025 Alexandru GLIGA, Tiberiu TĂNASE. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

 

Diplomație medicală – securitatea sănătății într-un sistem medical „de campanie”

Alexandru GLIGA[1], Tiberiu TĂNASE[2]
dr.alexandrugliga@gmail.com, tiberiutanase26@gmail.com

[1] Disciplina Odontoterapie Restauratoare, U.M.F „Carol Davila”, 050474 București, România; Secția Endodonție, Departamentul Biotehnologie Medicală, Parodontologie, Restaurări dentare și Pedodonție, Universitatea din Siena, 53100 Siena, Italia;

[2] Academia Română – Comitetul Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii (CRIFST), Divizia de Istoria Științei (DIS)

 

Introducere

Diplomația medicală își dovedește incontestabil utilitatea în contextul globalizării și a translatării intereselor, preocupărilor, dificultăților și problemelor din sistemul de sănătate public de la un nivel restrâns, național, la unul de anvergură internațională [1-3]. Securitatea medicală poate fi amenințată nu doar într-un sistem medical în curs de maturizare ca cel din România, în care standardizarea este încă în lucru (ghiduri, protocoale, algoritmi clinici, trasee clinice)[4], dar și la nivel global, în rândul țărilor cu sisteme bine monitorizate, dacă procentul minorităților etnice va pune la încercare randamentul protocoalelor și a liniilor de tratament în vigoare [5-8].

Discuții

Cu toate că se discută de apariția conceptului de diplomație medicală încă de la jumătatea secolului 19 [9], conștientizarea importanței legăturii conceptuale între securitatea sănătății și sistem de sănătate public este încă în dezbateri [10]. Unul din exemplele cele mai recente care subliniază interdependența unui sistem de sănătate de un sistem de securitate a sănătății este pandemia COVID-19 [10]. In studiul realizat de Brown et al. în 2022 „The role of health systems for health security: a scoping review revealing the need for improved conceptual and practical linkages” se remarcă noțiunea de „securitate în sănătate” ca fiind des asimiliată în publicații cu siguranța în caz de urgență sau epidemii/pandemii [10], aspect care nu ține cont de o conceptualizare la nivel de stare de siguranță/securitate [10].

Într-un concept holistic și bine integrat securitatea națională de sănătate este pro-activă în egală măsură cu urgențele medicale și cu factorii patogeni cu acțiune pe termen mediu și lung (radiații, vreme, calitatea alimentației, etc), dar și cu orice alt factor care interesează și poate pune în pericol sănătatea publică. Totodată, există studii [11, 12] care certifică faptul că o strategie integrată duce nu doar la dezvoltarea sistemului medical, dar și la creșterea securității sănătății populației, chiar și în țări cu venituri mici și medii cum ar fi: Bangladesh, Cambogia, India, Tanzania, Thailanda, Vietnam sau Liban [10].

În anul 2021, în Marea Britanie se produc schimbări în denumirea unor instituții [13], aceste măsuri fiind, printre altele, un bun prilej de conștientizare a activităților, dar și a responsabilităților pe care o astfel de instituție le are la nivelul siguranței sănătății naționale. Ca analiză comparativă, în România, denumirea instituției cu același specific este Direcția de Sănătate Publică.

Figura 1 [13]

Semantica cuvântului securitate face referire la siguranță, la protecția și apărarea individului, a unei coumunități sau a unei națiuni împotriva primejdiilor. În ceea ce privește relația de asociere cu domeniul medical, activitatea unei instituții/direcții de acest profil ar trebui să asigure prin metode de cercetare, analiză, strategie și implementare protecția sănătății umane indiferent de amenințare (poluare, epidemii, pericole biologice, radioactivitate, condiții climatice severe, conflicte armate etc.). O astfel de activitate nu poate fi realizată decât într-un context de colaborare interinstituțională coroborat cu un management de nivel înalt.

Încă de la începuturile celui de-al doilea război mondial în Statele Unite ale Americii se demarează o activiate de centralizare a informației ce vizează domeniile medicale, intelligence-ul și securitatea națională [14]. Din iunie 1941, timp de 67 de ani, conceptul de Intelligence Medical a suferit transformări permanente [14]. Plecând inițial de la o subdivizie în cadrul Armatei Statelor Unite înființate la inițiativa șefului serviciului medical militar, această inițiativă ajunge să formeze „National Center for Medical Intelligence”, un centru național de protecție a intereselor S.U.A. la nivel global, ce operează alături de Ministerul Apărării, Ministerul Sănătății, C.I.A. și multe alte instituții de interes național și internațional [14].

Figura 2 [14]

Când se discută despre medicina de campanie, reacția publică poate fi reținută sau chiar circumspectă. Imaginea creată de medicina practicată în timpul conflictelor armate este una limitată istoric la neajunsurile întâmpinate pe perioada unei stări de război. Foarte important de subliniat însă este faptul că medicina de campanie a adus și multe descoperiri și progrese în domeniu [15-17].

Dificultățile din vreme de criză sunt totodată regăsite în problemele cu care multe state se confruntă chiar și în perioade de pace sau stabilitate epidemiologică. Infrastructura limitată, criza de personal, medicamente sau materiale insuficiente, sisteme publice suprasolicitate, standardizare și centralizare deficitară, fonduri limitate ș.a. sunt probleme curent regăsite în multe state fără ca acestea să traverseze situații de criză/alertă [18].

Profesorul Leon C. Megginson a afirmat: „Conform Originii speciilor lui Darwin, nu cea mai intelectuală dintre specii supraviețuiește; nu cea mai puternică supraviețuiește; ci specia care supraviețuiește este cea care este capabilă să se adapteze și să se ajusteze cel mai bine la mediul în schimbare în care se află” [19]. În fapt, un sistem medical performant ar trebui să fie reprezentat de capacitatea de răspuns a acestuia la orice fel de condiții și să se poată adapta, oferind randament, performanță și predicție și în perioadele de criză, indiferent de natura acestora. Din multiple cauze, sistemul medical românesc a fost nevoit să se adapteze în ultimii 35 de ani și să ofere predicție, constanță și securitate în serviciile medicale publice cu toate limitările și dificultățile datorate lipsei de fonduri (procent sub media EU din PIB alocat sănătății), crizei de personal, schimbărilor sociopolitice și economice constante [20, 21] și lista poate continua. Cu toate acestea, la nivelul anului 2021 datele eliberate de Institutul Național de Statistică arată că în România, 72.8% din populație se declară ca având o stare de sănătate bună și foarte bună, procent comparativ cu țările dezvotate ale Uniunii Europene, în timp ce speranța de viață la naștere rămâne la coada clasamentului European [18, 20].

Figura 3 [18]

În timp ce unele sisteme de sănătate se află în plin proces de eficientizare, alte state al căror sistem a atins un platou de dezvoltare se pregătesc să poată susține o eventuală perioadă de criză („de campanie”) care de această dată poate fi de altă natură decât cea epidemiologică, survenind ca urmare a intensificării fenomenului de globalizare. Securitatea sănătății trebuie astfel asigurată la nivel global prin politici coerente și strategii de dezvoltare realiste care prin diplomație medicală să ofere o stare de siguranță la nivel global [1]. Acest lucru poate fi realizat printr-un proces de analiză bine diferențiat, urmat de o planificare și de un program de cooperare orientat în perspectiva unei dezvoltări integrate a statelor cu coeficienți de performanță scăzuți și sisteme medicale precare [1, 22].

Destabilizarea unui sistem se poate produce de fiecare dată când intervin factori noi în ecuație, care, atunci când se discută de un sistem medical, aceștia pot fi diverși și pot include elemente demografice de natură etnică/rasială, sociale, culturale, economice, predispoziții, obiceiuri de viață, alimentație etc. Chiar dacă o astfel de situație poate fi mai ușor asimilată într-un sistem predictibil, bine centralizat și ajuns la maturitate, diplomația medicală privește către o securitate a sănătății la nivel global. Acest lucru implică bineînțeles un set de legi de sănătate internaționale (IHR) care din 1951 sunt prezente în agenda Organizației Mondiale a Sănătății spre a fi implementate și menținute în cadrul sistemelor de sănătate naționale [1].

Atât aspectele economice cât și cele culturale, religioase și geopolitice influențează și modelează felul în care sistemul de sănătate funcționează de jur imprejurul acestui glob [22]. În procesul dinamic și accelerat al globalizării, medicina este supusă unor încercări care s-au adeverit și acutizat odată cu experiența oferită de pandemia COVID-19 [7]. Securitatea sănătății la nivel mondial a fost pusă la încercare, iar sintagma „nimeni nu este în siguranță până când toată lumea nu va fi în siguranță” întărește conceptul în care medicina contemporană are nevoie stringentă de diplomație medicală tradusă prin cooperare internațională spre soluționarea cât mai rapidă a momentelor de criză și insecuritate într-o situație medicală „de campanie” [23].

Elementele demografice de tip etnic/rasial au fost și vor rămâne un subiect sensibil în ceea ce privește dinamica efectelor farmaceutice și a schemelor de tratament/vaccinare. Componenta demografică este în acest moment isuficient studiată și incomplet aprofundată în studiile clinice conduse [5], prin urmare, eventualele efecte cauzate de aceste variabile sunt greu de prevăzut la nivelul actual al cunoașterii.

Cum poate ajunge securitatea medicală sa fie amenințată de efectele globalizării?

Pe lângă elementele mai sus prezentate și alte componente care nu sunt tratate în acest articol (o nouă criză economică mondială, un conflict la nivel mondial etc.), globalizarea presupune o dinamică demografică greu de cuantificat, care poate în egală măsură să nu reprezinte o amenințare reală, dar reprezintă fără îndoială un subiect ce interesează diplomația medicală [1]. Cu toate acestea, dacă facem referire la momentul de debut al pandemiei COVID-19 (China, Wuhan, decembrie 2019), nici aceasta nu a reprezentat o amenințare reală până la momenul critic. În acest sens, politica de securitate medicală trebuie să prevină o eventuală perioadă de criză spre a nu ajunge ca medicina bazată pe dovezi știițifice să devină greu de practicat din cauza diversității rasiale multiple.

Deși greu de crezut în acest moment, însă o etnografie mixtă, cu populație metisă aflată la un procent considerabil (în prezent se discută încă de minorități), poate să modifice rezultatul și indicii de predictibilitate a tratamentelor sau schemelor de vaccinare de până la acel moment punând la risc securitatea medicală. Majoritatea studiilor clinice randomizate au fost realizate la nivel național și au fost extinse la scară internațională preponderent cu scop comparativ. Astfel de politici naționale sunt ușor de justificat având în vedere faptul că întotdeauna aspectele demografice, alături de specificitatea unei națiuni, au fost luate în calcul pentru dezvoltarea și definitivarea de scheme terapeutice (substanțe utilizate, dozaje, intervale de administrare etc.). Acest lucru este ușor de observat chiar la nivelul Uniunii Europene [24-26]. Subiectul rămâne însă unul sensibil la nivelul cercetătorilor, astfel că, din perspectiva Societății Europene de Cardiologie, schema de tratament preventiv a bolilor coronariene și ischemice este influențată de factori etnici și rasiali [26], în timp ce un alt studiu condus în Marea Britanie în anul 2021 subliniază că diferențele interetnice ce privesc farmacocinetica sunt neglijabile [8].

Un lucru general acceptat de toate școlile medicale este că în orice patologie tratamentul de elecție îl reprezintă prevenția, astfel că, dat fiind statusul actual al cunoașterii, o prevenire a unei situații nefavorabile nu poate fi decât binevenită. Un scenariu sumbru poate fi reprezentat de o nouă stare medicală de campanie, în care securitatea sănătății publice să fie amenințată de rezultate medicale lipsite de consecvență și predictibilitate. Prin urmare, multe din evidențele științifice după care a fost ghidată până la acel moment medicina nu mai produc efect, atrăgând după sine o resetare majoră a tuturor algoritmilor de până la acel moment.

Diplomația medicală poate împiedica un astfel de fenomen, chiar dacă anvergura acestuia nu prezintă în prezent un potențial apocaliptic. Starea de securitate medicală poate fi propagată la nivelul populației printr-o comunicare eficientă, dar și o implementare bună de strategii și măsuri proactive dezvoltate la nivel internațional, cu scopul de a asigura siguranța chiar și în scenariile mai puțin probabile.

Benjamin Franklin a spus „If you fail to plan, you are planning to fail”, sintagmă care se aplică în numeroase domenii de activitate, inclusiv în cel studiat de acest material, cei mai buni strategi fiind cei care își planifică inclusiv eventualul eșec pentru a putea minimiza pierderile.

Literatura de specialitate recomandă deja ca viitoarele studii clinice să se defășoare multirasial [5, 6] și să se țină cont de cât mai multe elementele definitorii care să poată evidenția eventualele diferențe și să eficientizeze și să updateze protocoalele terapeutice. O îndatorire ce revine Organizației Mondiale a Sănătății și care se poate concretiza tot cu ajutorul uneltelor diplomatice medicale, este formarea de echipe multicentrice care să aducă la un consens stadiul actual al cunoașterii la nivel global și să dezvolte o strategie de cercetare în acest sens spre a obține rezultate cu valoare clinică.

Din perspectivă națională, ar fi salutar ca în România să se analizeze oportunitatea înființării unui departament/instituții cu scop în menținerea securității sănătății populației prin activități de diplomație și intelligence medical.

Concluzii

Diplomația medicală joacă un rol definitoriu în fenomenul globalizării [1-3, 5, 6, 9, 27]. O dezvoltare a sistemului mondial de securitate medicală poate fi realizat doar cu dezvoltarea fiecărui sistem medical național în parte [10, 27, 28].  Chiar dacă acum pare de neprevăzut o stare medicală de campanie cauzată de contextul demografic al globalizarii, „paza bună trece primejdia rea”.

Bibliografie

1. KATZ, R.; KORNBLET, S.; ARNOLD, G.; LIEF, E.; FISCHER, J.E. Defining Health Diplomacy: Changing Demands in the Era of Globalization. Milbank Q. 2011, 89, 503–523, doi:10.1111/j.1468-0009.2011.00637.x.
2. Health diplomacy. Available online: https://www.emro.who.int/health-topics/health-diplomacy/index.html.
3. Global health needs global health diplomacy. Available online: https://www.emro.who.int/health-topics/health-diplomacy/about-health-diplomacy.html.
4. Strategia Națională de Sănătate 2023-2030 și Planului de Acțiuni Pentru Perioada 2023–2030. Available online: https://ms.ro/ro/transparenta-decizionala/acte-normative-in-transparenta/hotărâre-a-guvernului-privind-aprobarea-strategiei-naționale-de-sănătate-2023-2030-și-a-planului-de-acțiuni-pentru-perioada-2023-2030-în-vederea-implementării-strategiei-naționale-de-sănătate/.
5. Khalil, L.; Leary, M.; Rouphael, N.; Ofotokun, I.; Rebolledo, P.A.; Wiley, Z. Racial and Ethnic Diversity in SARS-CoV-2 Vaccine Clinical Trials Conducted in the United States. Vaccines 2022, 10, doi:10.3390/vaccines10020290.
6. Gibson, C.M.; Yuet, W.C. Racial and Ethnic Differences in Response to Anticoagulation: A Review of the Literature. Journal of Pharmacy Practice, 34, 685–693, doi:10.1177/0897190019894142.
7. Demographic perspectives of the impact of COVID-19 pandemic. Available online: https://iiasa.ac.at/projects/demographic-perspectives-of-impact-of-covid-19-pandemic.
8. Olafuyi, O.; Parekh, N.; Wright, J.; Koenig, J. Inter-ethnic differences in pharmacokinetics—is there more that unites than divides?. Pharmacol Res Perspect 2021, 9, e00890, doi:10.1002/prp2.890.
9. Fidler, D.P. The globalization of public health: the first 100 years of international health diplomacy. Bull.World Health Organ. 2001, 79, 842–849.
10. Brown, G.W.; Bridge, G.; Martini, J.; Um, J.; Williams, O.D.; Choupe, L.B.T.; Rhodes, N.; Ho, Z.J.M.; Chungong, S.; Kandel, N. The role of health systems for health security: a scoping review revealing the need for improved conceptual and practical linkages. Globalization and Health 2022, 18, 51, doi:10.1186/s12992-022-00840-6.
11. Ammar, W.; Kdouh, O.; Hammoud, R.; Hamadeh, R.; Harb, H.; Ammar, Z.; Atun, R.; Christiani, D.; Zalloua, P. Health system resilience: Lebanon and the Syrian refugee crisis. Journal of Global Health 2016, 6, doi:10.7189/jogh.06.020704.
12. Atun, R.; Weil, D.E.; Eang, M.T.; Mwakyusa, D. Health-system strengthening and tuberculosis control. The Lancet 2010, 375, 2169–2178, doi:10.1016/S0140-6736(10)60493-X.
13. Letter from Michael Brodie, PHE Interim Chief Executive and Jonathan Marron, DHSC Director General for Public Health. Available online: https://www.gov.uk/government/publications/location-of-public-health-england-phe-functions-from-1-october-2021/public-health-system-reforms-location-of-public-health-england-functions-from-1-october (accessed on 27 September2021).
14. Jonathan D. Clemente Medical Intelligence. Intelligencer: Journal of U.S. Intelligence Studies 2013, 20.
15. Van Way, C.3. War and Trauma: A History of Military Medicine. Mo.Med. 2016, 113, 260–263.
16. Van Way, C.3. War and Trauma: A History of Military Medicine – Part II. Mo.Med. 2016, 113, 336–340.
17. The impact of war on medical developments. Available online: https://www.bbc.co.uk/bitesize/articles/z8cvbqt#z2w4kty.
18. State of Health in the EU – Synthesis Report 2023. Available online: https://health.ec.europa.eu/state-health-eu/publications_en?f%5B0%5D=oe_publication_type%3Ahttp%3A//publications.europa.eu/resource/authority/resource-type/PUB_GEN.
19. The evolution of a misquotation. Available online: https://www.darwinproject.ac.uk/people/about-darwin/six-things-darwin-never-said/evolution-misquotation.
20. Petre, I.; Barna, F.; Gurgus, D.; Tomescu, L.C.; Apostol, A.; Petre, I.; Furau, C.; Năchescu, M.L.; Bordianu, A. Analysis of the Healthcare System in Romania: A Brief Review. Healthcare 2023, 11, doi:10.3390/healthcare11142069.
21. Vladescu, C.; Scintee, S.G.; Olsavszky, V.; Hernandez-Quevedo, C.; Sagan, A. Romania: Health System Review. Health.Syst.Transit 2016, 18, 1–170.
22. Mittelman, M.; Hanaway, P. Globalization of Healthcare. Glob Adv Health Med, 1, 5–7, doi:10.7453/gahmj.2012.1.2.001.
23. Kim, D.J.; Kim, A.I. Global health diplomacy and North Korea in the COVID-19 era. International Affairs 2022, 98, 915–932, doi:10.1093/ia/iiac048.
24. Esposito, S.; Principi, N. Differences in vaccinations in European Union. Human Vaccines 2008, 4, 313–315, doi:10.4161/hv.4.4.5587.
25. Peiró, S.; Maynard, A. Variations in health care delivery within the European Union. Eur.J.Public Health 2015, 25, 1–2, doi:10.1093/eurpub/cku223.
26. Tamargo, J.; Kaski, J.C.; Kimura, T.; Barton, J.C.; Yamamoto, K.; Komiyama, M.; Drexel, H.; Lewis, B.S.; Agewall, S.; Hasegawa, K. Racial and ethnic differences in pharmacotherapy to prevent coronary artery disease and thrombotic events. Eur Heart J Cardiovasc Pharmacother 2022, 8, 738–751, doi:10.1093/ehjcvp/pvac040.
27. Gross, M.L. 204C10Medical Diplomacy and the Battle for Hearts and Minds. In Military Medical Ethics in Contemporary Armed Conflict: Mobilizing Medicine in the Pursuit of just War; Gross, M.L., Gross, M.L., Eds; Oxford University Press, 2021; pp. 0.
28. Kluge, H.; Martín-Moreno, J.M.; Emiroglu, N.; Rodier, G.; Kelley, E.; Vujnovic, M.; Permanand, G. Strengthening global health security by embedding the International Health Regulations requirements into national health systems. BMJ Global Health 2018, 3, e000656, doi:10.1136/bmjgh-2017-000656.