Aioanei, Cristina-Cătălina. (2026), „Naționalități conlocuitoare” și viața acestora după Revoluția din 1989. Studiu de caz: Comunitatea armenilor din Botoșani., Cunoașterea Științifică, 5:2, https://www.cunoasterea.ro/nationalitati-conlocuitoare-comunitatea-armenilor-din-botosani/

 

„Cohabiting nationalities” and their life after the 1989 Revolution. Case study: The Armenian community from Botoșani.

Abstract

The evolution of a nation also involves knowing the past in order to avoid its recurrence, a past in which ethnic or national minorities called „cohabiting nationalities” in 1948 and „national minorities” in 1952 also took part. Considering the presence of Armenians in the lands of Botoșani prior to the city’s founding, we consider it imperative that their history be as well-known as possible both locally and nationally. At the local level, by knowing the history of the Armenian community in Botoșani, social cohesion, tolerance, and mutual respect are promoted, aspects that contribute to combating discrimination and educating future generations. At the level of society, national identity is defined by the history of one’s own country, a history that encompasses cultural diversity and its manifestations within Romanian society.

Although the past in this case is vaguely represented, and the sources of information regarding the Armenians in Romania during the communist era exist in a limited number, we chose this case study considering that the memory of our ancestors must be honored by knowing the history of the Romanian people and the minorities with whom they coexisted so that we can build an image as close as possible to the reality of the past that we can pass on to our descendants.

This paper aims to highlight, through a brief presentation, the manifestations of communism directed at the Armenian community in Botoșani, as a symbol of the Christian-Orthodox faith and of the Romanian trade, a people that stopped in the city of today’s Botoșani by an unfortunate event, the invasion of Armenia in 1045, a situation as a result of which, 903 years later, some of them again ended up losing what they managed to achieve. At the same time, we will present how Romanian society changed in relation to the entire Armenian community after the 1989 Revolution.

Keywords: cohabiting nationality, Armenian Church in Botoșani, Soviet Armenia, Union of Armenians in Romania, repatriation, freedom of the press

Rezumat

Evoluția unei națiuni presupune și cunoașterea trecutului pentru a evita repetarea acestuia, trecut la care au luat parte și minoritățile etnice sau naționale denumite „naționalități conlocuitoare” în anul 1948 și „minorități naționale” în anul 1952. Având în vedere prezența armenilor pe meleagurile botoșănene dinaintea existenței orașului, considerăm imperios necesar ca povestea lor să fie cât mai cunoscută atât la nivel local, cât și național. La nivel local, prin cunoașterea istoriei comunității armene din Botoșani sunt promovate coeziunea socială, toleranța și respectul reciproc, aspecte care contribuie la combaterea discriminării și la educația viitoarelor generații. La nivelul întregii societăți, identitatea națională este definită prin istoria propriei țări, istorie care cuprinde diversitatea culturală și manifestările acesteia în raport cu societatea românească.

Deși trecutul în acest caz este vag reprezentat, iar sursele de informații cu privire la armenii din România din vremea comunismului există într-un număr limitat, am ales acest studiu de caz considerând că amintirea strămoșilor noștri trebuie onorată prin cunoașterea istoriei poporului român și a minorităților cu care aceștia au conviețuit, astfel încât să putem construi o imagine cât mai apropiată de realitatea trecutului pe care să o transmitem mai departe urmașilor noștri.

Această lucrare își propune să evidențieze, printr-o scurtă prezentare, manifestările comunismului îndreptate asupra comunității armenilor din Botoșani, simbol al credinței creștin-ortodoxe și al comerțului românesc, un popor care s-a oprit și în orașul Botoșani ca urmare a invadării Armeniei din anul 1045, situație de pe urma căreia, 899 de ani mai târziu, o parte dintre aceștia a ajuns din nou să piardă ceea ce a reușit să agonisească. Totodată, vom prezenta modul în care societatea românească s-a schimbat în raport cu întreaga comunitate armeană după Revoluția din 1989.

Cuvinte cheie: naționalitate conlocuitoare, Biserica Armeană din Botoșani, Armenia sovietică, Uniunea Armenilor din România, repatriere, libertatea presei

 

CUNOAȘTEREA ȘTIINȚIFICĂ, Volumul 5, Numărul 2, Iunie 2026, pp. xxx
ISSN 2821 – 8086, ISSN – L 2821 – 8086
URL: https://www.cunoasterea.ro/nationalitati-conlocuitoare-comunitatea-armenilor-din-botosani/
© 2026 Cristina-Cătălina AIOANEI. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

 

„Naționalități conlocuitoare” și viața acestora după Revoluția din 1989. Studiu de caz: Comunitatea armenilor din Botoșani.

Cristina-Cătălina AIOANEI[1]
cristina.aioanei@stud.ubbcluj.ro

[1] Masterand în cadrul programului de studii Managementul Securității în Societatea Contemporană, Facultatea de Istorie și Filosofie, Universitatea Babeș-Bolyai

 

Introducere

Este important să cunoaștem situația armenilor din Botoșani din vremea comunismului, având în vedere prezența lor pe aceste meleaguri dinaintea înființării orașului. Cunoașterea trecutului acestora pe pământul românesc reprezintă un element care accelerează evoluția națiunii prin dorința de însușire a experiențelor trăite de înaintașii noștri și a lecțiilor învățate de aceștia. Relațiile internaționale de astăzi au la bază relațiile de ieri, alianțele și scopurile comune sau contrare, respectiv deciziile luate în trecut de strămoșii noștri. În necunoștință de cauză, putem cădea pradă capcanei repetiției sau putem pierde valorile și drepturile pentru care au luptat strămoșii noștri.

În cadrul acestei lucrări am pornit în descoperirea drumului armenilor către orașul Botoșani de astăzi, prezentând ambiția și felul de a fi al acestora pentru a depăși fiecare obstacol ivit în cale, unele încă manifestându-se, apăsându-i cu greutate pe umeri. Am ales să concentrăm atenția asupra câtorva factori definitorii, respectiv practicarea religiei, învățământul în limba maternă, marginalizarea economică, repatrierea în Armenia sovietică și, în final, păstrarea identității, activitate cu un grad mare de dificultate, luând în considerare scăderea numerică a armenilor din România, respectiv din Botoșani.

Fundamente teoretice

Pentru a defini elementele identității culturale, etnice, religioase și lingvistice, vom prezenta definiții ale conceptelor de securitate, securitate societală și minoritate națională, întrucât acestea sunt indisolubil legate de identitatea etnică și lingvistică.

Dacă în perioada Războiului Rece, securitatea era definită prin prisma lipsei amenințării războiului și avea statul ca obiect-referent, Școala de la Copenhaga, prin lucrarea „Security: A New Framework for Analysis”, publicată în anul 1998, a introdus în studiile de securitate o nouă abordare a conceptului, respectiv conștientizarea importanței amenințărilor de ordin societal, economic și de mediu printr-o abordare multisectorială a securității. Astfel, statul rămâne definit drept obiect-referent pentru securitatea militară, politică, economică, a mediului, însă în situația securității societale s-a constatat un transfer către societate.

„Buzan și Wæver (1997) definesc securitatea societală drept abilitatea unei societăți de a persista în caracterul său esențial în condiții de continuă schimbare și amenințări posibile sau reale. Spre deosebire de securitatea socială ce are drept obiect-referent individul și bunăstarea economică a acestuia, definită de Coteanu și colaboratorii (2009, p. 999) ca „totalitatea reglementărilor juridice pentru asigurarea stării de siguranţă socială la nivelul de persoană, grup social sau populaţie totală, precum şi pentru protejarea persoanelor defavorizate sau marginalizate”, cea societală se concentrează asupra identității colective, având drept obiect-referent societatea, respectiv capacitatea de păstrare a valorilor culturale, lingvistice și religioase și identitare. (Buzan, Wæver și de Wilde, 2011).

Scurt istoric al comunității armene din Botoșani

Prima atestare a prezenței armenilor pe meleagurile românești apare în anul 967 pe o piatră tombală din Cetatea Albă, iar primii sosiți pe meleagurile botoșănene de astăzi, în secolele XIV și XV, au fost, de asemenea, armenii (Dumitrescu, Căpiță, & Manea, 2008, p. 39). Începând cu anul 1045, respectiv cu invadarea Armeniei de către Constantin Monomahul, poporul armean a fost nevoit să emigreze pentru a păstra vie identitatea poporului armean. Astfel, primii 40.000 de armeni au venit în Moldova în anul 1064 potrivit Egner și Popa (2012a, p. 1), deoarece „Botoșanii era așezat pe toate drumurile comerciale ale vremii care legau coloniile armene din Lvov (Occidentul Europei) cu cea din Crimeea (Orientul Asiei)”(Egner & Popa, 2012a, p.9), aflat la jumătatea distanței dintre cele două puncte de reper, reprezentând cea mai facilă variantă pentru păstrarea legăturii dintre aceste colonii.

Aici, minoritatea armeană a dezvoltat primul iarmaroc din zona Moldovei, considerând, totodată, Botoșanii drept cel mai potrivit loc pentru construirea unei biserici din lemn. Deoarece era situat la aproximativ 400 de kilometri de Lvov și la 440 de kilometri de Odessa, pe aceeași linie cu Hotin și Iași, orașul a fost ales drept popas pentru zilele de duminică. Un aspect important pentru dezvoltarea comunității a reprezentat faptul că, armenii înstăriți în Armenia au reușit să aducă în Botoșanii și averea lor, fapt care le-a facilitat acomodarea și dezvoltarea comerțului.

Au urmat apoi câteva serii de migrații în anul 1239, odată cu invazia mongolă, în anul 1319 ca urmare a unui cutremur și în anul 1342 din cauza asasinării regelui armean Leon și a încercării de a impune religia catolică poporului armean creștin-ortodox. Valurile migraționiste au reunit comunități mari de armeni în Botoșani și Suceava care au contribuit la promovarea și protejarea identității culturale.

Aceștia au construit biserica de piatră „Sfânta Născătoare” în anul 1350 sau poate chiar mai devreme, ”documentele și cercetările arheologice depărtând spre începuturi însăși atestarea orașului Botoșani”(Egner & Popa, p. 7), cea mai veche biserică din țară, urmată de bisericile din Siret și Suceava (1388), cea mai recentă biserică armeană construită pe teritoriul României de astăzi fiind cea din Constanța, construită în anul 1880. Comunitatea s-a bucurat de învățământ în limba proprie, desfășurat chiar în curtea bisericii armene din Botoșani. În anul 1786 a fost construită școala armeană din Botoșani, a cărei profesori făceau parte tot din comunitate.

Mai târziu, în anul 1881, ia naștere Comunitatea Armeană din Botoșani ca entitate juridică având ca obiectiv principal păstrarea identității și cultului armean, înființarea școlilor în limba maternă, precum și întrajutorarea și susținerea bolnavilor, săracilor și orfanilor (începând din anul 1919, fiind constituită Uniunea Armenilor din România).

Armenii din România în perioada comunistă. Comunitatea armenilor din Botoșani

Securitatea societală susține elementele tradiționale de limbă, cultură, identitate și religioase atât pentru majoritate, cât și pentru minorități. În ceea ce privește minoritatea armeană, o valoare importantă a identității colective este reprezentată de limba armeană, aceasta fiind păstrată de către armeni prin construirea de școli prin Biserica armeană cu predare în limba armeană, având chiar și în zilele noastre în București o școală de weekend, urmată de cea religioasă, reprezentând unul dintre principalele motive pentru care au ales să plece din Armenia în anul 1342, preferând să își părăsească țara natală în loc să renunțe la religia creștin-ortodoxă, armenii fiind primul popor de această religie.

În prezent, importanța identității culturale se observă prin implicarea Uniunii Armenilor din România în organizarea de diferite evenimente culturale prin care reușește să împărtășească aceste valori ale comunității, respectiv prin organizarea de expoziții de artă, concerte, festivaluri de muzică tradițională și dansuri armenești.

În România comunistă, prin Constituția Republicii Populare Române emisă de Marea Adunare Națională și publicată în Monitorul Oficial numărul 87 din 13 aprilie 1948 au fost „garantate” următoarele drepturi: egalitatea prin articolul 16, iar dreptul de a studia în limba maternă a minorităților prin articolul 24: „În Republica Populară Română se asigură naționalităților conlocuitoare dreptul de folosire a limbii materne și organizarea învătămîntului de toate gradele în limba maternă”. Un alt articol important de menționat pentru prezentarea situației minorităților este articolul 31 care pretinde libertatea presei și a cuvântului. În anul 1952, potrivit Constituției Republicii Populare Române, „minoritățile naționale” înlocuiesc „naționalitățile conlocuitoare”, beneficiind de aceleași drepturi.

Practicarea religiei în timpul comunismului, confiscarea bunurilor bisericești și pierderea școlii cu predare în limba maternă

Dacă în anul 1919 Biserica Armeană din Botoșani se putea întreține ca urmare a arendării proprietăților aflate în gestiunea sa și a donațiilor, în anul 1948, bunurile din patrimoniul parohiei (cărți vechi, manuscrise armenești, lucruri și obiecte de cult cu valoare istorică) au ajuns în posesia Eparhiei comunității armene.

Figură 1. Armenii. Preluat din Porunca Vremii, 1942 (Anul 11, nr. 1200), p.4. https://adt.arcanum.com/ro/view/PoruncaVremii_1942_04/?pg=32&layout=s

 

Atitudinea față de minorități poate fi observată în diverse publicații, precum ziarul Porunca Vremii. Aceștia erau prezentați ca invadatori opozanți, deci dușmani ai regimului, constribuind astfel la discriminarea socială a acestora de către populația majoritară (vezi Figura 1).

Marginalizarea economică s-a produs în momentul în care mii de negustori armeni, cu averi considerabile, agonisite în urma muncii cinstite și transmise din generație în generație au fost siliți să predea statului toate afacerile de familie pentru a fi naționalizate. Un exemplu din Botoșani este Farmacia Ortansa Popovici, care a ajuns naționalizată în urma preluării abuzive a 5 camere deținute de comunitatea armeană de pe strada Mareșal Malinovschi (Egner & Popa, 2012b, p. 102).

De la intrarea în vigoare a Legii nr. 119 din 11 iunie 1948, cunoscută ca Legea naționalizării și a Decretului nr. 176 din 2 august 1948 pentru trecerea in proprietatea statului a bunurilor bisericilor congregațiilor, comunităților sau particularilor, ce au servit pentru funcționarea si întreținerea instituțiilor de învățământ general, tehnic sau profesional, Biserica Sfânta Maria nu a mai avut posibilitatea de a plăti un preot, reușind să păstreze doar doi angajați, respectiv un paracliser și un paznic al cimitirului, întrucât „cheltuielile bisericii armene în perioada comunistă sunt susținute de chiriile pe spațiile din clădirile comunității armene din Botoșani și din taxele de la cimitir” (Egner & Popa, p. 112), chirii care nu reușeau să acopere toate cheltuielile necesare bunei desfășurări a activităților religioase.

Lipsa preotului în Botoșani pentru comunitatea minoritară a determinat participarea armenilor la slujbele organizate în cadrul bisericilor ortodoxe române, conducând spre asimilarea acestora de către populația majoritară. Această asimilare reprezenta, de fapt, dorința Republicii Populare Române și a Republicii Socialiste România; nici vorbă de respectarea drepturilor minorităților garantate prin Constituție.

Ignorarea importanței păstrării valorilor identitare proprii pentru poporul minoritar poate fi observată în anul 1977, moment în care Eparhia și instituțiile statului preiau din patrimoniul Bisericii Armene din Botoșani până și arhiva acesteia. La 10 ani distanță, în anul 1987, este demolată clădirea fostei școli armene din curtea bisericii, construită în anul 1786.

„Naționalității conlocuitoare” i s-a permis redactarea revistei Ararat, constituită din articole în limba română, și redactarea revistei Nor Ghiank atât în limba armeană, cât și în limba română, din anul 1950, reviste care, asemeni tuturor publicațiilor, „beneficiau” de restricții. Totuși, spre deosebire de minoritățile care, aflându-se în număr mare pe teritoriu, au beneficiat de învățământ în limba proprie (etnicii maghiari), armenii nu au avut parte de același tratament, preferând în locul luptei pentru introducere în școlile românești a limbii armene să accepte programa propusă de structura de învățământ a regimului și să urmeze studiile universităților din orașele mari.

Pierderea elitei prin repatriere

Deși actualmente perioada comunistă este caracterizată de lipsa informațiilor oficiale cu privire la modul de viață al armenilor din Botoșani, în ceea ce privește întreaga comunitate de armeni din România, au fost descrise câteva momente importante prin cărți redactate și interviuri acordate după Revoluția din decembrie 1989 de către armenii din Transilvania, Moldova și București.

Ca urmare a studierii respectării drepturilor garantate prin Constituție, am constatat că libertatea presei era respectată în momentul în care aceasta transmitea laude la adresa regimului și cuvinte instigatoare la excluziune socială la adresa tuturor celor pe care regimul îi considera o amenințare, astfel, drepturile minorităților fiind garantate doar în scris, nu și în practică.

În ceea ce privește comunitatea, pe vremea comunismului, în 1944, anul ocupării Botoșaniului de către sovietici, Uniunea Sovietică a început prin a-i repatria pe armeni în Republica Sovietică Socialistă Armeană, proces care a micșorat comunitatea cu un procent de peste 10% (Egner & Popa, 2012a, p. 102).

În total, în Republica Populară Română s-a ajuns la un număr de 20.238 de armeni deportați la data de 1 ianuarie 1953 (Comisia Prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste, 2006, p.588), deportările oprindu-se după moartea lui Stalin, în primăvara aceluiași an.

Această repatriere a fost prezentată în publicațiile „Vocea Armeniei” și în „Scînteia” (vezi Figura 2) drept o laudă la adresa regimului, prin mărturii false ale celor repatriați ce prezentau o comunitate împlinită, cu locuri de muncă și case gratuite promise, fapt care s-a dovedit ulterior drept o minciună. Cei repatriați erau trimiși în lagăre de muncă fără nimic din ce au agonisit înainte de „repatriere”, fiind nevoiți să își reconstruiască viețile de la zero.

Figură 2. Un nou grup de armeni din Republica Populară Română a plecat în Armenia sovietică în 1948.

Notă. Preluat din Scînteia, iunie 1948 (Anul 5, nr. 1152). https://adt.arcanum.com/ro/view/Scinteia_1948_06/?pg=42&layout=s

Printre intelectualii armenii deportați în Armenia Sovietică s-a aflat și Hagop Djololian Siruni (ales membru post-mortem al Academiei Române în anul 2012), deportat sub acuzația de colaborare cu elemente ostile Sovietelor. După ce a fost reținut în 4 închisori din Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste și internat într-un lagăr de concentrare aflat în Siberia, a reușit să se reîntoarcă în țară, spre deosebire de mulți armeni din Romania, arestați la 28 decembrie 1944, care și-au găsit sfârșitul in Gulag (Cheterian, 2020).

Perioada comunistă a fost descrisă și de către Varujan Vosganian, liderul Uniunii Armenilor din România în perioada 1990-1996. Acesta menționează în cartea sa intitulată „Cartea șoaptelor” proveniența scrisorilor sosite din Armenia Sovietică, respectiv Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste însăși: „În scrisorile pe care cu sârg le scria Uniunea Sovietică pentru bunicul Garabet, nu erau nume de oameni, nu erau chipuri, nu erau sentimente” (Vosganian, 2012, pp. 137-138).

Scrisorile reale și adresate cu adevărat cititorului erau scrise astfel încât „când și când se strecura câte un cuvânt în românește, pentru ca cititorul rămas acasă să priceapă ce era de priceput” (Vosganian, 2012, p. 148), fapt care a reușit să-i mulțumească pe cititorii sovietici prin mâna cărora treceau scrisorile înainte de a ajunge la destinatar și care a provocat tristețe în jurul celor care au înțeles mesajul.

În cadrul unei ediții a ziarului „Porunca Vremii” din anul 1942 este exprimată dorința de asimilare a minorității armene în comunitatea românească, nicidecum susținerea pentru păstrarea valorilor identitare proprii. Această idee este transmutată în presa din anul 1945, de data aceasta sub forma de „propunere”: „O altă sugestie este tălmăcirea în limba românească a operelor scriitorilor aparținând popoarelor din U.R.S.S., ca cele ale scriitorului Mucarov sau ale celui uzbek Aibeg, precum și operele scriitorilor armeni” („Perspectivele colaborării culturale româno-sovietice”, 1945).

Figură 3. Armeni din România, în istorie și astăzi, interviu cu Paul BOGDAN, preot al Bisericii Armenești.

Notă. Preluat din ziarul Dilema Veche, 2009, (Anul 6, nr. 259). https://adt.arcanum.com/ro/view/DilemaVeche_2009-1/?query=dilema+veche%2C+2009%2C+interviu&pg=91&layout=s

Într-un interviu acordat de preotul Bisericii Armenești, Paul  Bogdan, este prezentat specificul situației deportărilor armenilor din Republica Populară România drept total opusul celor prezentate în media înainte de  Revoluția din 1989.

Presa din timpul regimului, cercetătorii și clasa intelectuală, au elaborat diverse studii „care nu fac decât să dezvolte tezele materialelor de partid, construind imagini idilice și apologizante și evitând orice critică a comunismului”(Botez, 1997, p.20).

Menținerea identității prin familie și biserică

În ciuda lipsei unui preot în comunitate care să slujească cât de des posibil la bisericile armene, ei și-au botezat copiii, s-au căsătorit și și-au înmormântat morții în ritul Bisericii Armene, reușind să păstreze identitatea colectivă, chiar și în contextul presiunilor de asimilare exercitate asupra lor. Acest fapt este demonstrat în zilele noastre prin Uniunea Armenilor din România (U.A.R.), care organizează diverse activități interactive, prezentări de elemente culturale definitorii prin Centrul Cultural Armean din București.

Minoritatea armeană din România după anul 1990. Aria de răspândire a armenilor din România pe județe

Din punctul de vedere al repartiției geografice realizată Institutul Național de Statistică (n.d), populația armeană alcătuită din 1213 armeni, este concentrată în București unde se află 390 de armeni și în județul Constanța, respectiv 3 în Năvodari, 4 în Ovidiu, 164 în Municipiul Constanța, 3 în Valu lu Traian, mai puțin de 3 în Murfatlar, 6 în Medgidia, mai puțin de 3 în Agigea, Tuzla, Mangalia și în Limanu. În celelalte județe răspândirea este următoarea:

Tabel 1. Repartiția armenilor din România pe județe.

Județ	Numărul total de armeni
Alba	*
Arad	*
Argeș	29
Bacău	40
Bihor	3
Bistrița-Năsăud	*
Botoșani	75
Brașov	14
Brăila	3
Buzău	*
Călărași	*
Cluj	83
Covasna	*
Dâmbovița	11
Dolj	11
Galați	23
Giurgiu	12
Gorj	3
Harghita	7
Hunedoara	*
Ialomița	3
Iași	37
Ilfov	43
Maramureș	47
Mehedinți	*
Mureș	10
Neamț	54
Olt	0
Prahova	6
Satu Mare	*
Sălaj	4
Sibiu	19
Suceava	35
Teleorman	*
Timiș	16
Tulcea	25
Vaslui	*
Vâlcea	*
Vrancea	*

Notă: Caracterul „*” reprezintă valori confidențiale.

 

Liderii politici din 1990 până în prezent și forma de organizare a Uniunii Armenilor din România

După anul 1990, comunitatea armeană a cunoscut oportunitatea de autodezvoltare a fiecărui individ din comunitate și a comunității ca un întreg, în special odată cu integrarea României în Uniunea Europeană.

În ceea ce privește minoritatea armeană, una dintre cele mai importante valori ale identității colective este limba armeană, aceasta fiind păstrată de armeni prin construirea de școli cu predare în limba armeană prin Biserica armeană, având chiar și în zilele noastre în București o școală de weekend.  Foarte importantă este și religia, reprezentând unul dintre principalele motive pentru care au ales să plece din Armenia în anul 1342, preferând să își părăsească țara natală în loc să renunțe la religia creștin-ortodoxă, armenii fiind primul popor de această religie. Importanța identității culturale se poate observa prin implicarea Uniunii Armenilor din România (UAR) în organizarea de diferite evenimente culturale prin care reușește să împărtășească aceste valori ale comunității, respectiv prin organizarea de expoziții de artă, concerte, festivaluri de muzică tradițională și dansuri armenești.

Comunitatea armenilor din România se bucură de reprezentare prin asociația de utilitate publică Uniunea Armenilor din România, constituită inițial la 25 ianuarie 1919 pentru sprijinirea armenilor refugiați în urma Genocidului din 1915, reprezentare de care nu au mai avut parte odată cu instaurarea regimului comunist. După Revoluția din 1989, se reînființează societatea pe 8 februarie 1990 prin decizie judecătorească cu scopul promovării intereselor comunității. Această formă de organizare a fost reprezentată permanent în forul legislativ al țării (denumit Parlament începând cu 23 mai 1991), iar în Consiliul Provizoriu de Unire Națională (2 februarie-20 mai 1990) a fost reprezentată de Sergiu Selian, Varujan Vosganian și Nșan Bogdan-Căuș.

În Parlamentul României, Varujan Vosganian a fost numit deputat al Uniunii Armenilor din România în perioada 1990-1996, iar după 1996, Uniunea a avut parte de încă un reprezentant, Varujan Pambuccian, ales deputat UAR după ce Varujan Vosganian a devenit senator din partea Uniunii Forțelor de Dreapta și, respectiv, președinte al Comisiei de Buget-Finanțe a Senatului. Anual, pe 24 aprilie, armenii comemorează Genocidul armean din perioada 1915-1923. Reprezentanții comunității din Parlamentul României, respectiv Varujan Vosganian, împreună cu Varujan Pambuccian, militează pentru recunoașterea Genocidului și de către România.

Uniunea Armenilor din România nu a avut reprezentare în Senat sau Guvern, însă Varujan Vosganian a fost ministru al Economiei și Comerțului în perioada 5 aprilie 2007-22 decembrie 2008 și ministru al Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri în perioada 21 decembrie 2012-6 martie 2013. Varujan Pambuccian este președintele Grupului Minorităților Naționale din Parlamentul României începând din anul 1996. (Uniunea Armenilor din România, n.d.).

În prezent, există 15 sucursale în toată țara: în Dobrogea, două sucursale – la Constanța și Tulcea; în Moldova, șase – la Bacău, Botoșani, Galați, Iași, Roman și Suceava; în Muntenia – o sucursală la Pitești; în Oltenia – o sucursală la Craiova; iar în Transilvania, cinci sucursale – la Baia Mare, Cluj-Napoca, Dumbrăveni, Gherla și Timișoara.

Respectarea și promovarea identității colective în perioada 1990-2024

Pe 1 februarie 1993, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei adoptă Recomandarea 1201/1993, definind în Titlul 1, Articolul 1, minoritatea națională drept un grup de locuitori de pe teritoriul României, care dețin titlul de cetățeni ai țării, prezintă „legături vechi, profunde și durabile” cu statul român și se diferențiază prin identitatea comună definită de etnie, religie, cultură și limba vorbită (Council of Europe, Parliamentary Assembly [PACE], 1993).

Ziua limbii, alfabetului și culturii armene

Ca urmare a adoptării de către Parlamentul României a Legii nr. 181 din octombrie 2019, potrivit articolului 1, data de 12 octombrie reprezintă Ziua limbii, alfabetului și a culturii armene.

Cursuri de limbă armeană

Începând din anul 2006, la sediul UAR din București s-a redeschis Școala Armeană din București și sunt organizate cursuri de limba armeană orientală de către profesoara Arșaluis Paronian, utilizând manuale din Armenia pentru grupe de copii din clasele a I-A și a II-A, grupe de elevi de clasa a X-a, iar din anul 2022 s-a înființat o grupă de copii cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani. La București, Constanța și Cluj, Școala Armeană își desfășoară activitățile săptămânal după o programă aprobată de Ministerul Educației (Ter-Ghukasian, 2024).

Publicarea dicționarului româno-armean

Editura Ararat a publicat peste 100 de titluri de carte pe teme conexe istoriei armenilor, iar Uniunea Armenilor din România a reușit să publice un dicționar român-armean și armean-român de 40.000 de cuvinte în anul 2008, întrucât limba armeană se încadrează în partea a II-A a Cartei Europene a limbilor regionale sau minoritare, deoarece la Recensământul din 2002 erau declarate ca vorbitoare de limbă armeană doar 694 de persoane (Consiliul Europei, n.d, p. 21, 26).

Școala de vară „Spyurq”

Ministerul Diasporei din Armenia, împreună cu Universitatea de Stat din Erevan organizează anual Școala de vară „Spyurq” pentru tinerii de origine armeană din diaspora. Aceasta se desfășoară pe o perioadă de câte patru săptămâni de curs, de obicei pe trei grupe, respectiv nevorbitori de limbă armeană, nivel inferior și nivel mediu.

Pe lângă activitățile de studiu cu parte teoretică și parte practică, se organizează și evenimente culturale, vizite la obiectivele turistice și cu valoare istorică și întâlniri cu oameni de cultură. La finalul cursului sunt oferite diplome și calificativ pozitiv pentru cei ce au absolvit cursul.

Comemorarea Genocidului Armean

Anual, pe 24 aprilie, armenii organizează diferite acțiuni pentru comemorarea Genocidului Armean din perioada 1915-1923, reprezentanții acestora din Parlamentul României militând pentru recunoașterea Genocidului de către România. (Uniunea Armenilor din România, n.d.)

În 2025, la comemorarea a 110 de ani de la Genocid, la ceremonia de comemorare a victimelor a participat Ambasadorul Republicii Armenia în România, Tigran Galstyan, adresând celor prezenți un mesaj cu privire la importanța recâștigării suveranității în conștiința colectivă, la sfârșitul ceremoniei fiind eliberați porumbei albi (Embassy of Armenia in Romania, 2025).

Festivalul Minorităților Naționale

În anul 2017, Uniunea Armenilor din România a organizat, la Botoșani, în parteneriat cu instituții de nivel local, Festivalul Minorităților Naționale pentru promovarea culturii minorităților, în special a minorității armene. La festival, comunitatea armeană s-a remarcat prin participarea Ansamblului Hayakaghak al Uniunii Armenilor din România (18 decembrie – Ziua Minorităților Naționale | Agenția de presă Rador, 2017).

Festivalul „Haykakan Șakar” din Timișoara

Uniunea Armenilor din România a organizat în perioada 5-6 august 2022 în Timișoara, prin sprijinul sucursalei din Timișoara, Festivalul „Haykakan Șakar” de muzică și dans tradițional. La acest festival au fost susținute și momente de dans tradițional românesc, maghiar, german și sârbesc, au fost proiectate și două filme în regia lui Armine Vosganian, încheindu-se cu un spectacol de teatru din partea trupei Didascalia, care a pus în scenă „În largul mării” de Slawomir Mrozek, în regia lui Vinicius Tomescu (Arzumanyan, n.d.).

Religie

Primii care au decretat creștinismul ca religie de stat au fost armenii în anul 301, deveniți creștini din anul 299 (Bejan-Piseru, 2011). Două exemple relevante pentru menținerea identității de grup la nivel religios sunt Biserica Sfânta Maria din Botoșani, construită în anul 1350, și Mănăstirea Hagigadar, construită în perioada 1512-1513 de către negustorul armean de vite Drăgan Donavac în satul Bulai din județul Suceava de astăzi, despre care legendele spun că, dacă este înconjurată în genunchi de 3 ori, îndeplinește dorințe. Mănăstirea Hagigadar a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava în anul 2004.

Relații diplomatice consulare

Deschiderea punctului consular temporar de la Botoșani, coordonat de către consulul Lia Mirzoyan în anul 2022, a însemnat, pe lângă recunoașterea importanței comunității armenilor din și pentru Botoșani, un punct de sprijin pentru cetățenii armeni surprinși de războiul din Ucraina pe teritoriul acesteia (Cărare, 2022).

Concluzie

În concluzie, comunitatea armenilor din România, prin prisma impactului pe care l-a avut asupra evoluției economice a orașelor și a aportului adus prin cultura lor, istoriei acestor meleaguri românești, face parte din identitatea societală, cunoașterea parcursului lor contribuind la combaterea discriminării, un fenomen des întâlnit în prezent, precum și la educarea viitoarelor generații.

Luând în considerare motivele pentru care au ajuns armenii pe meleagurile României, respectiv păstrarea identității și religiei, modul de cooperare dintre cei rămași în țară și cei repatriați în Armenia Sovietică în perioada totalitară de tip comunist și apoi modul în care armenii din diaspora păstrează strânse legături cu cei din Armenia se poate observa că această minoritate etnică a reprezentat atât înainte cât și în perioada regimului comunist, o comunitate unită prin propriile valori culturale, religioase și lingvistice în limita permisă de timpurile respective.

Bibliografie

1. (2014, aprilie 24). Destinație România: Cea mai veche biserică armenească din Europa se află la Botoșani. https://www.agerpres.ro/cultura/2014/04/24/destinatie-romania-cea-mai-veche-biserica-armeneasca-din-europa-se-afla-la-botosani-12-31-50
2. Arzumanyan, Arsen. n.d. “Prima Ediție a Festivalului „Haykakan Șakar” (Zahărul Armenesc) Din Timișoara.” Araratonline.Com. https://www.araratonline.com/?p=74312
3. 18 decembrie – Ziua Minorităţilor Naţionale Agenția de presă Rador. (2017, decembrie 18). Agenția de presă Rador. https://www.rador.ro/2017/12/18/18-decembrie-ziua-minoritatilor-nationale/
4. Bejan-Piseru, G. (2011, februarie 23). Recenzie: Istoria minorităţilor naţionale din România. Ercis.ro. https://ercis.ro/actualitate/viata201102.asp?id=201102102
5. Bogdan, P. (2009). Armeni din România, în istorie și astăzi: Interviu cu Paul Bogdan, preot al Bisericii Armenești. Dilema Veche, 6(259). https://adt.arcanum.com/ro/view/DilemaVeche_2009-1/?query=dilema+veche%2C+2009%2C+interviu&pg=91&layout=s
6. Botez, M. (1997). Lumea a doua. Editura Du Style.
7. Buzan, B., Waever, O. (1997). Slippery? contradictory? sociologically untenable? The Copenhagen school replies. Review of International Studies, 23(2), 241–250. doi:10.1017/S0260210597002416
8. Buzan, B., Wæver, O., & De Wilde, J. (2011). Securitatea: Un nou cadru de analiză. Editura CA Publishing.
9. Cheterian, V. (2020, April 22). Siruni: The witness to the great calamity. Daraj. https://daraj.media/en/siruni-the-witness-to-the-great-calamity/#:~:text=After%20the%20Soviet%20Army%20occupied%20Romania%2C%20Siruni,exiled%20to%20Siberian%20gulag%20for%20ten%20years
10. Comisia Prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste din România (2006). Raport final. București. https://ia800606.us.archive.org/20/items/ComisiaPrezidentialaPentruAnalizaDictaturiiComunisteDinRomania-Raport/ComisiaPrezidentialaPentruAnalizaDictaturiiComunisteDinRomania-RaportFinal-coord.VladimirTismaneanu.pdf
11. Consiliul Europei. (n.d.). Primul raport periodic privind aplicarea Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare în România. https://www.coe.int/t/dg4/education/minlang/report/periodicalreports/romaniapr1_ro.pdf
12. Constituția Republicii Populare Române din 1948, adoptată la 13 aprilie 1948. https://constitutii.wordpress.com/wp-content/uploads/2013/01/constituc5a3ia-republicii-populare-romc3a2ne-1948.pdf
13. Constituția Republicii Populare Române din 1952, adoptată la 27 septembrie 1952. https://legislatie.just.ro/Public/FormaPrintabila/00000G2UGKQIYVMGTAK2NJC8B9K1IBTS
14. Coteanu, I., Seche, L., & Seche, M. (Coord.). (2009). Dicționarul explicativ al limbii române(ed. a II-a rev.). Universul Enciclopedic Gold.
15. Council of Europe, Parliamentary Assembly. (1993, February 1). Recommendation 1201 (1993) on an additional protocol on the rights of national minorities to the European Convention on Human Rights. https://pace.coe.int/en/files/15235/html
16. Dumitrescu, D., Căpiță, C., & Manea, M. (Coord.). (2008). Istoria minorităților naționale din România: Material auxiliar pentru profesorii de istorie. București: Editura Didactică și Pedagogică. https://www.academia.edu/4069935/Dumitrescu_Doru_C%C4%83pi%C5%A3%C4%83_Carol_Manea_Mihai_coord_Istoricul_minorit%C4%83%C5%A3ilor_na%C5%A3ionale_din_Rom%C3%A2nia_Material_auxiliar_pentru_profesorii_de_istorie_Bucure%C5%9Fti_EDP_RA_2008_v_cap_Romi_p_207_215_citat_si_co_autor_CD_bibliografie_rromi_Gheorghe_Sar%C4%83u_
17. Egner, F. S., & Popa, V. (2012). Biserica armeană din Botoșani. Tipografia Mediator.
18. Egner, F. S., & Popa, V. (2012). Istoria comunității armene din Botoșani (1045–2012). Tipografia Mediator.
19. Egner, F. S., & Popa, V. (2012). Școala armeană din Botoșani. Tipografia Mediator.
20. Embassy of Armenia in Romania. (2025, April 27). Commemoration ceremony was held in Bucharest dedicated to the 110th anniversary of the Armenian Genocide. Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Armenia. https://romania.mfa.am/en/news/2025/04/27/commemoration-ceremony-was-held-in-bucharest-on-the-occasion-of-the-110th-anniversary-of-the-armeni/14309
21. Institutul Național de Statistică. (n.d). Rezultate definitive: Recensământul Populației și Locuințelor, runda 2021. https://www.recensamantromania.ro/rezultate-rpl-2021/rezultate-definitive/
22. Istoria minorităţilor naţionale din România. (2008). Editura Didactică şi Pedagogică, R.A.
23. Jurnalul Național. (1996, septembrie). Ediția din 1996, septembrie (p. 35). https://adt.arcanum.com/ro/view/JurnalulNational_1996_09/?pg=35&layout=s
24. Legea nr. 181 din 10 octombrie 2019 privind instituirea zilei de 12 octombrie (n.d.). – Ziua limbii, alfabetului și culturii armene. Portal Legislativ. https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/218828https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/218828
25. Munca unui savant armean în România. Hagop Djololian Siruni (2006). Editura Biblioteca Bucureștilor. https://ia600100.us.archive.org/28/items/munca-unui-savant-armean-in-romania-hagop-djololian-siruni/Munca%20Unui%20Savant%20Armean%20In%20Romania%20-%20Hagop%20Djololian%20Siruni.pdf
26. Perspectivele colaborării culturale româno-sovietice – Celebrul scriitor Boris Gorbanov la „Cartea Rusă”. (1945, septembrie 10). Scînteia, Anul 2(323), p. 2. https://adt.arcanum.com/ro/view/Scinteia_1945_09/?pg=34&layout=s
27. Porunca Vremii. (1942, aprilie 10). Anul 11, nr. 1200, https://adt.arcanum.com/ro/view/PoruncaVremii_1942_04/?pg=32&layout=s
28. Ter-Ghukasian, M. (2024, 30 iulie). CURSURILE DE LIMBĂ ARMEANĂ DE LA BUCUREȘTI | Interviu cu profesoara Arșaluis Paronian. araratonline.com. https://www.araratonline.com/?p=87217
29. Scînteia. (1948, iunie 24). Anul 5, nr. 1152, https://adt.arcanum.com/ro/view/Scinteia_1948_06/?pg=42&layout=s
30. Tudor Cărare (2022). Efectele RĂZBOIULUI: Armenia deschide un punct consular la Botoșani. Ro. botosani24.ro/efectele-razboiului-armenia-deschide-un-punct-consular-la-botosani-6788.html
31. Uniunea Armenilor din România. (2025, mai 21). Comunicat de presă – Uniunea Armenilor din România. Agerpres. https://agerpres.ro/comunicate/2025/05/21/comunicat-de-presa–uniunea-armenilor-din-romania–1451690
32. Uniunea Armenilor din România. (n.d.). Istoria comunității. https://www.uniuneaarmenilor.ro/istoria-comunitatii/
33. Vosganian, V. (2012). Cartea șoaptelor. Ediția a II-A. Editura Polirom.