Constantin, George (2025), O lume în transformare: cartea, gândirea critică și creativitatea, Cunoașterea Științifică, 4:3, https://www.cunoasterea.ro/o-lume-in-transformare-cartea-gandirea-critica-si-creativitatea/

A World in Transformation: Books, Critical Thinking and Creativity

Abstract

We live in an era of accelerated change, in which technology, globalization and digital communication have profoundly reshaped the way we perceive and interact with the world. Information is available at the click of a button, but this abundance often comes with superficiality, misinformation and a decreasing capacity for concentration. In such a landscape, reading – in its classic and modern form – becomes not just an act of culture, but an essential practice for maintaining discernment, empathy and the capacity for deep reflection.

Keywords: book, critical thinking, creativity, transformation, reading

Rezumat

Trăim într-o eră a schimbării accelerate, în care tehnologia, globalizarea și comunicarea digitală au remodelat profund modul în care percepem lumea și interacționăm cu ea. Informația este disponibilă la un simplu click, însă această abundență vine adesea însoțită de superficialitate, dezinformare și o capacitate tot mai redusă de concentrare. Într-un astfel de peisaj, lectura – în forma sa clasică și modernă – devine nu doar un act de cultură, ci o practică esențială pentru păstrarea discernământului, a empatiei și a capacității de reflecție profundă.

Cuvinte cheie: cartea, gândirea critică, creativitatea, transformare, lectura

CUNOAȘTEREA ȘTIINȚIFICĂ, Volumul 4, Numărul 3, Septembrie 2025, pp. xxx
ISSN 2821 – 8086, ISSN – L 2821 – 8086,
URL: https://www.cunoasterea.ro/o-lume-in-transformare-cartea-gandirea-critica-si-creativitatea/
© 2025 George CONSTANTIN. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

O lume în transformare: cartea, gândirea critică și creativitatea

PhD George CONSTANTIN [1]
mariusgheorghita2@gmail.com

[1] Cercetător independent

1. Introducere

Cartea, ca simbol al cunoașterii și al introspecției, rămâne un instrument fundamental în formarea unei gândiri critice și a unei creativități autentice. Cititorul este invitat nu doar să absoarbă informații, ci să le pună sub semnul întrebării, să le compare, să le înțeleagă în context și să le reinterpreteze prin prisma propriei gândiri. Astfel, lectura devine un act activ, de construcție intelectuală, și nu o simplă recepție pasivă de conținut.

În același timp, creativitatea – deseori percepută ca un dar nativ – poate fi cultivată și rafinată prin contactul constant cu texte provocatoare, cu lumi imaginare și cu perspective diverse. Ficțiunea, eseistica, filozofia sau jurnalismul de calitate nu doar informează, ci stimulează gândirea laterală, empatia și capacitatea de a imagina alternative la realitatea prezentă.

Această lucrare propune o explorare a modului în care lectura poate susține și amplifica aceste două dimensiuni esențiale ale ființei umane: gândirea critică și creativitatea. Vom analiza rolul lecturii în formarea discernământului, vom evidenția legătura dintre ficțiune și imaginație, și vom discuta provocările contemporane în promovarea lecturii într-o lume dominată de ecrane și stimuli rapizi. Într-o „lume în transformare”, cartea nu este un artefact al trecutului, ci o cheie esențială pentru viitor.

2. Lectura ca fundament al gândirii critice

2.1 Definirea gândirii critice

Gândirea critică este, în esență, un exercițiu de libertate intelectuală. Ea presupune capacitatea de a examina ideile, argumentele și informațiile nu în mod pasiv, ci cu luciditate, metodă și discernământ. Etimologic, termenul critic provine din grecescul krinein – „a judeca”, „a distinge”, ceea ce indică o funcție esențială a conștiinței umane: aceea de a separa aparența de esență, iluzia de adevăr, convingerea de cunoaștere.

Filosofii iluminismului, precum Immanuel Kant, au formulat pentru prima dată exigența unei „rațiuni critice”, capabilă să se autoevalueze și să delimiteze validitatea cunoașterii. În celebra sa lucrare „Critica rațiunii pure”, Kant nu doar propune un model de analiză epistemologică, ci și instituie o atitudine de reflecție critică asupra condițiilor în care gândirea operează. Gândirea critică este, în această viziune, actul prin care individul refuză dogma și caută criterii proprii de judecată.

Într-un registru mai recent, filosofi precum Michel Foucault au extins ideea de gândire critică dincolo de câmpul epistemologic, către cel social și politic. Pentru Foucault, a gândi critic înseamnă a interoga formele de putere care structurează discursurile, instituțiile și normele dominante. Gândirea critică devine astfel o formă de rezistență intelectuală, o punere în criză a sistemelor de „adevăr” convenționale.

Din această perspectivă, gândirea critică nu este doar o abilitate intelectuală, ci o formă de angajament față de adevăr, față de autonomie și față de responsabilitatea personală în raport cu lumea.

2.2 Rolul lecturii în formarea gândirii critice

Lectura – mai ales lectura de profunzime – nu este o simplă absorbție de informații, ci un act de co-participare la construcția sensului. Lectura presupune un efort activ de decodare, comparare, inferență și reevaluare, toate fiind componente esențiale ale gândirii critice. Un text nu „se oferă” cu totul cititorului; el trebuie descifrat, pus în context, interogat. A citi în mod critic înseamnă a nu lua nimic de-a gata.

Textele filosofice, literare sau istorice constituie spații privilegiate pentru cultivarea gândirii critice, oferind un cadru în care reflecția se poate articula în mod profund și nuanțat. În cazul lecturii dialogurilor platoniciene, cititorul este invitat să participe la parcursul dialectic inițiat de Socrate — un demers ce nu urmărește furnizarea unor răspunsuri definitive, ci problematizarea constantă a ideilor și evidențierea tensiunilor interne ale discursului interlocutorilor. Acest proces maieutic, înțeles ca o formă de naștere a ideilor prin interogare și îndoială metodică, reprezintă în sine un exercițiu formativ de autoreflecție și discernământ rațional, un exercițiu de gândire critică.

Lectura unor opere ca „Despre spiritul legilor” de Montesquieu sau „Eseurile” lui Montaigne oferă nu doar conținuturi, ci și modele de gândire. În aceste texte, logica argumentului, intertextualitatea, ironia subtilă și apelul la experiență stimulează o atenție sporită asupra modului în care este construit sensul. Astfel, cititorul nu învață doar „ce” să gândească, ci mai ales „cum” să gândească.

Lectura formativă presupune o disponibilitate activă a conștiinței de a se expune unei pluralități de viziuni asupra lumii, de multe ori contradictorii, și de a susține în sine această tensiune fără a cădea în relativism sau dogmatism. Confruntarea cu idei divergente nu are ca scop un verdict final, ci rafinarea capacității de a înțelege și de a discerne în mijlocul ambiguității. Un exemplu semnificativ îl oferă lectura paralelă a lui Nietzsche și a lui Levinas: în timp ce primul radicalizează critica metafizicii occidentale și propune o reconfigurare a valorilor prin voința de putere și afirmarea individuală, cel de-al doilea fundamentează etica pe deschiderea radicală către celălalt și pe responsabilitatea infinită față de alteritate. A citi aceste două gândiri nu înseamnă a le opune într-un joc al alegerii, ci a învăța să locuiești spațiul intermediar al reflecției, acolo unde se naște adevărata autonomie intelectuală. Astfel, lectura devine un act formator prin excelență — un spațiu al libertății gândirii și al maturizării critice.

Pe plan cognitiv, lectura critică implică mai multe operații:

identificarea presupozițiilor autorului;
recunoașterea cadrului ideologic;
evaluarea coerenței argumentației;
analizarea limbajului și a retoricii;
raportarea ideilor la contextul istoric și cultural.

În epoca digitală, dezvoltarea acestor competențe devine urgentă. Abundența de conținut nu echivalează cu accesul la cunoaștere, iar lectura fragmentară de pe rețele sociale sau din articole de opinie riscă să genereze o gândire superficială, tributară prejudecăților sau manipulării. În acest sens, lectura susținută și atentă a textelor profunde devine un act de igienă mentală, o formă de rezistență în fața zgomotului informațional. Lectura nu se reduce la un simplu vector de acumulare cognitivă, ci operează ca un dispozitiv formativ al conștiinței, modelând structuri profunde ale gândirii — de la rigoarea logică a argumentației până la sensibilitatea etică față de celălalt, de la exercițiul introspecției până la deschiderea radicală către alteritate.

În contextul unei societăți democratice, această capacitate de reflecție critică nu este un lux intelectual, ci o condiție de posibilitate a autonomiei personale și a responsabilității civice. Gândirea critică se configurează astfel ca o practică filosofică a libertății: nu doar o reacție la realitate, ci o formă de a o înțelege, interoga și transforma.

2.3 Exemple concrete

În sprijinul ideii că lectura formează gândirea critică, putem apela la trei opere emblematice care nu doar transmit conținuturi valoroase, ci provoacă profund cititorul să reflecteze asupra realității, asupra ideologiilor dominante și asupra propriei interiorități.

„1984” de George Orwell

Romanul lui Orwell este, în esență, un avertisment împotriva totalitarismului, dar și o analiză subtilă a mecanismelor prin care gândirea umană poate fi modelată, controlată și, în cele din urmă, anihilată. Prin crearea unei lumi distopice în care „Partidul” domină toate aspectele existenței, Orwell sondează pericolul unui sistem care nu doar interzice libertatea, ci o rescrie.

Unul dintre conceptele centrale ale romanului este „dublugânditul” (doublethink): „A ști și a nu ști, a fi conștient de un adevăr complet în timp ce se spun minciuni atent construite… a uita tot ce este necesar de uitat, apoi a-ți aminti din nou exact atunci când este necesar” (Orwell, 1984). Acest mecanism ilustrează în mod magistral anularea gândirii critice prin cultivarea confuziei deliberate, a supunerii față de contradicții ideologice.

Lectura romanului dezvoltă vigilența intelectuală: cititorul este împins să chestioneze sursele de informație, rolul limbajului politic (vezi Noua vorba – Newspeak) și dinamica dintre adevăr și putere. Astfel, „1984” devine un exercițiu de gândire critică aplicată asupra realității contemporane, inclusiv în democrațiile moderne unde manipularea discursivă rămâne o practică subtilă.

„Procesul” de Franz Kafka

Romanul lui Kafka reflectă asupra alienării individului în fața unui sistem opac și birocratic, în care vinovăția este presupusă, dar niciodată clar enunțată. Personajul principal, Josef K., este arestat „fără a fi făcut nimic rău” – iar acest „nimic” devine terenul unei explorări existențiale a raportului dintre individ și autoritate.

Kafka nu oferă răspunsuri, ci cultivă ambiguitatea. Într-un celebru fragment, personajul se întreabă: „Procesul se va termina vreodată? Se va ști vreodată de ce sunt judecat?” (Kafka, Der Prozess). Întrebările lui Josef K. sunt, de fapt, întrebările cititorului: Ce înseamnă dreptate? Cine stabilește regulile și ce se întâmplă când nu le înțelegem?

Lectura Procesului îl învață pe cititor să se descurce într-un univers simbolic, să interpreteze metafore și tăceri, să distingă între realitate și coșmar. În acest fel, romanul funcționează ca un catalizator al gândirii critice – nu oferă certitudini, ci stimulează interogarea lor.

„Eseuri” de Michel de Montaigne

Montaigne este poate unul dintre cei mai autentici reprezentanți ai gândirii critice, prin chiar metoda sa: introspecție, relativism, scepticism bine temperat. El afirmă fără ocolișuri: „Ce știu eu?” (Que sais-je?) – o întrebare care sintetizează spiritul critic: o perpetuă suspendare a judecății dogmatice și o deschidere către auto-reflecție.

În Eseuri, Montaigne explorează natura umană, cultura, moartea, educația, în mod personal, dar bine ancorat în surse clasice. El nu impune un sistem de idei, ci propune un model de interogare a vieții. Într-un celebru pasaj, scrie: „Obișnuințele noastre ne înșală: suntem făcuți să vedem lumea prin lentilele lor” (Essais, Livre I). Astfel, Montaigne ne învață că gândirea critică începe cu neîncrederea față de propriile noastre certitudini.

Lectura operei lui Montaigne nu se limitează la transmiterea unui corpus ideatic, ci angajează o formă de modelare a conștiinței în registrul unei dispoziții reflexive marcate de suspiciune metodică, echilibru afectiv și deschidere către complexitatea experienței umane. Eseurile sale nu constituie doar un experiment literar, ci o veritabilă antropologie filosofică în stare incipientă, în care sinele este explorat nu ca esență fixă, ci ca proces fluid de autoexaminare. Montaigne anticipează, într-un mod profund original, sensibilitatea relativistă a modernității târzii, oferind totodată premisele unei gândiri pluraliste și proto-psihologice, în care alteritatea este întâmpinată nu cu judecată, ci cu înțelegere. În acest sens, Eseurile pot fi considerate o veritabilă paideia a discernământului — un exercițiu al gândirii care se abține de la certitudini premature și rămâne fidelă nu adevărului impus, ci unei forme interioare de onestitate intelectuală.

2.4 Lectura comparativă și sursele multiple

Lectura comparativă presupune nu doar alăturarea unor texte, ci și confruntarea dintre perspective, culturi, epoci și stiluri de gândire. Prin această metodă, cititorul dezvoltă o gândire mai complexă, capabilă să gestioneze ambiguitățile și nuanțele, să identifice teme recurente, dar și diferențe de viziune fundamentală.

De exemplu, compararea între 1984 a lui Orwell și Minunata lume nouă de Aldous Huxley scoate la iveală două forme de distopie: una construită pe control și frică, cealaltă pe hedonism și conformism. Împreună, cele două opere oferă o lecție profundă despre formele subtile ale dominației culturale și despre limitele libertății într-o societate de consum.

Lectura comparativă, în sensul ei cel mai profund, transcende frontierele genurilor și disciplinelor, devenind un exercițiu de gândire intertextuală care activează capacitatea de a naviga între paradigme conceptuale distincte. Atunci când, de pildă, Republica lui Platon este citită în paralel cu Contractul social al lui Rousseau, nu asistăm doar la o confruntare între două doctrine politice, ci la o dezvăluire a tensiunilor fundamentale care traversează ideea însăși de ordine politică și de justiție. Platon propune o cetate guvernată de ideea de Bine ca formă transcendentă, subordonând individul armoniei unei structuri ierarhice, în timp ce Rousseau reclamă suveranitatea poporului și legitimitatea politică derivată din voința generală, plasând autonomia individuală în centrul construcției sociale.

Această juxtapunere nu invită la o simplă alegere între două modele istorice, ci solicită cititorului o poziționare critică într-un spațiu de reflecție mediată, unde diferențele nu sunt negate, ci tematizate. Lectura devine astfel un act hermeneutic care implică nu doar reconstrucția intenției autorului, ci și articularea unui orizont propriu de înțelegere, prin care cititorul își asumă responsabilitatea interpretării. În acest sens, lectura comparativă nu este un simplu instrument pedagogic, ci o practică filosofică a distanței — un mod de a învăța să gândești între viziuni, nu doar în cadrul uneia singure.

Integrarea surselor multiple – scrise, vizuale, digitale – completează acest proces. De exemplu, documentare precum The Social Dilemma pot fi analizate critic în paralel cu eseurile clasice despre libertatea individuală (ex. Despre libertate de John Stuart Mill). Această abordare integrativă antrenează gândirea transdisciplinară și capacitatea de a sintetiza informații diverse.

Într-o lume saturată de informație și ideologie, lectura comparativă și multimodală este o formă de alfabetizare avansată, una care pregătește individul nu doar să „știe”, ci să aleagă conștient, să judece echilibrat și să decidă liber.

3. Lectura ca motor al creativității

Creativitatea este adesea percepută ca o trăsătură nativă, un „dar” misterios, dar în realitate ea se cultivă, se rafinează și se amplifică prin exercițiu constant și expunere la surse culturale diverse. Lectura este una dintre cele mai fertile surse pentru stimularea creativității – nu doar pentru că oferă imagini, concepte sau povești, ci pentru că obligă mintea să construiască, să vizualizeze și să umple goluri. Spre deosebire de imaginea vizuală gata livrată, cuvintele ne forțează să „inventăm” universuri în mintea noastră. Lectura devine astfel nu doar un consum pasiv de idei, ci un laborator mental de creație și re-creație.

3.1 Lectura și imaginația

Imaginația, spunea Gaston Bachelard, este „puterea de a face să existe ceea ce nu este” (La poétique de l’espace, 1957). Lectura activează exact această putere: cititorul nu este un simplu receptor, ci un co-autor al lumii imaginare propuse de text. Romanul nu oferă imagini concrete, ci semnale verbale pe care cititorul le transformă în experiențe mentale.

Imaginația este, în esență, spațiul în care gândirea își permite să fie liberă. Ea precede rațiunea în capacitatea de a forma idei și, adesea, o transcende prin capacitatea de a crea lumi posibile. În acest context, lectura devine o practică de modelare a imaginației – un ritual al evocării interioare, în care cuvintele funcționează drept catalizatori ai reprezentărilor mentale.

Spre deosebire de imaginea vizuală, care este oferită complet și gata de consum, lectura solicită participarea activă a cititorului. Așa cum observa Italo Calvino în „Literatura ca viață secundă”, „cititorul trebuie să producă, nu doar să primească; cuvintele nu sunt o imagine, ele sunt o cheie care deschide poarta viziunilor sale proprii”. Această „poartă” este imaginația – facultatea de a vedea ceea ce nu există încă, dar care poate deveni real prin forța interioară a minții.

Jean-Paul Sartre, în „Imaginația” (1936), considera că imaginea mentală este „o conștiință intențională orientată către absență” – în sensul că imaginăm tocmai ceea ce nu este prezent. Lectura este, astfel, o formă specială de absență plină, în care universurile ficționale devin posibile prin activarea afectivă și intelectuală a cititorului.

Un exemplu clasic al lecturii care amplifică imaginația este „Don Quijote de la Mancha” de Miguel de Cervantes. Eroul care „înnebunește de la prea multe cărți” își reconstruiește realitatea conform codurilor cavalerismului medieval, iar în acest proces cititorul este forțat să țină în echilibru două niveluri ale realului: cel obiectiv și cel imaginar. Când Don Quijote exclamă: „Realitatea este cum o percepi și cum alegi să o înfrunți”, el face o pledoarie pentru puterea transformatoare a imaginației. În mod paradoxal, nebunia lui devine o formă de libertate creativă.

De asemenea, în literatura pentru copii – cum ar fi „Poveste fără sfârșit” de Michael Ende – lectura este prezentată literal ca o poartă magică spre lumi fantastice. Protagonistul, Bastian, intră în carte, devenind parte din poveste: „Ceea ce ai citit, ai trăit. Ceea ce ai trăit, a devenit parte din tine.” Această viziune literară este profund simbolică: lectura este o imersiune care transformă și care creează un „teren fertil” pentru germinarea ideilor originale.

Așadar, lectura devine nu doar un act cognitiv, ci unul ontologic – ne transformă prin ceea ce ne permite să ne imaginăm. Prin intermediul cuvintelor, mintea este antrenată să vadă mai mult decât ceea ce este – să vadă ceea ce ar putea fi.

3.2 Ficțiunea – laboratorul creativității

Ficțiunea este o formă sofisticată de cunoaștere indirectă. În ciuda caracterului ei „nerealist”, ea ne oferă o înțelegere subtilă a realității umane – emoțională, etică, simbolică. Așa cum spunea Aristotel în Poetica: „Poetul nu spune ce s-a întâmplat, ci ce s-ar putea întâmpla conform verosimilului sau necesarului.” Prin urmare, ficțiunea nu este „falsă”, ci este o formă superioară de adevăr – unul care se naște din posibilitate, nu din actualitate.

Ficțiunea creează spații „de probă” – domenii în care cititorul poate testa idei, sentimente, decizii, fără a suporta consecințele lor în realitate. De aceea, Martha Nussbaum, în „Love’s Knowledge”, susține că literatura este o formă de etică aplicată: „Cititorul este invitat să se pună în pielea celuilalt, să experimenteze suferința, incertitudinea, dragostea – nu prin teorie, ci prin trăire literară.”

Un exemplu canonic este romanul „Crimă și pedeapsă” de Fiodor Dostoievski. Raskolnikov este un tânăr intelectual care comite o crimă dintr-o convingere „superioară” – că un om de geniu are dreptul să se ridice deasupra legii morale. Prin zbuciumul său interior, Dostoievski construiește un experiment filosofic despre bine și rău, despre vinovăție, despre libertate. „Am vrut să am curajul, dar nu l-am avut. Am vrut să fiu Napoleon, dar am fost doar un păcătos” – mărturisește el. Cititorul, implicat emoțional și intelectual, este forțat să-și regândească propriile criterii de judecată.

Într-un registru postmodern, „Povestiri despre nimic” de Jorge Luis Borges este un exemplu de ficțiune care funcționează ca joc logic și metafizic. Povestea „Biblioteca Babel” propune o bibliotecă infinită, care conține toate cărțile posibile – inclusiv pe cele fără sens. Borges scrie: „Unul dintre bibliotecari a descoperit o carte care conținea propria sa viață. Apoi a înțeles că tot ce va face e deja scris.” Această ficțiune generează idei despre destin, liber arbitru, sens și haos – și o face printr-o construcție imaginară, nu prin tratat filosofic.

Ficțiunea este așadar un „laborator de simulare a realității”, unde creativitatea se întâlnește cu reflecția critică. Este locul în care putem anticipa posibile lumi, putem construi identități alternative, putem imagina noi forme de viață.

În final, așa cum spunea Salman Rushdie: „Scriitorul creează ficțiune, dar cititorul creează realitatea” (Imaginary Homelands, 1991). Creativitatea nu este doar în operă, ci în actul de a o citi, de a o înțelege, de a o transforma într-un reper interior.

3.3 Lectura și gândirea laterală

Gândirea laterală, un concept introdus de psihologul maltez Edward de Bono în lucrarea sa “Lateral Thinking: Creativity Step by Step” (1970), desemnează abilitatea de a aborda problemele într-un mod creativ, prin ocolirea tiparelor logice convenționale. În loc să urmeze raționamente directe, gândirea laterală presupune schimbări de perspectivă, salturi mentale, asocieri neașteptate și soluții inovatoare care nu pot fi obținute doar prin deducție clasică. Într-un sens mai profund, gândirea laterală este o expresie a libertății interioare – o capacitate de a ieși din constrângerile impuse de rutina cognitivă și de a imagina realități alternative.

Lectura, în special lectura de ficțiune și eseistică filosofică, stimulează în mod direct acest tip de gândire. Spre deosebire de lectura strict informativă, care urmează o linie logică și intenționează să livreze un set de cunoștințe, lectura creativă provoacă cititorul să suspende certitudinile, să imagineze alte unghiuri de înțelegere și să conecteze idei disparate într-un mod original.

Lectura ca experiență disruptivă

În mod paradoxal, cele mai valoroase lecturi nu sunt cele care „confirmă” ceea ce știm, ci cele care ne destabilizează structurile de gândire. Astfel, gândirea laterală este adesea declanșată de întâlnirea cu texte ambigue, absurde sau simbolice, în care sensul nu este dat, ci se cere descoperit printr-o reconstrucție mentală personală.

Un exemplu clasic este lectura operei “Metamorfoza” de Franz Kafka. Transformarea inexplicabilă a personajului Gregor Samsa într-o insectă uriașă nu poate fi interpretată literal, dar nici complet metaforic. Textul funcționează ca o „cheie falsă” – forțând cititorul să abandoneze raționamentul tradițional și să caute sensul în zona paradoxului. De aici se nasc întrebări laterale: Ce este, de fapt, umanitatea? Poate identitatea fi redusă la aspectul fizic? Este realitatea doar o convenție?

Lectura unui astfel de text activează o serie de operații mentale creative: metaforizarea, dedublarea, inversiunea logicii obișnuite – toate elemente centrale în procesul de gândire laterală.

Intertextualitate și conexiuni neașteptate

Gândirea laterală este susținută și de ceea ce putem numi „lectură intertextuală” – abilitatea de a crea punți între opere, epoci și registre. Atunci când citim, de exemplu, “Divina Comedie” de Dante și “Mizerabilii” de Victor Hugo, putem realiza o asociere neobișnuită între ideea de mântuire religioasă și cea de mântuire socială. Astfel de conexiuni nu sunt evidente, dar lectura multiplă și comparativă le face posibile.

Edward de Bono susținea că „marea diferență între gândirea verticală și cea laterală este că prima exclude, iar cealaltă explorează”. Lectura este un mediu ideal de explorare pentru că nu are un singur răspuns corect; este deschisă la interpretare, contradicție și joc al sensurilor.

Un alt exemplu semnificativ este romanul „Zaira” de Matei Vișniec, în care protagonista trăiește simultan în mai multe registre ale memoriei și ficțiunii. Narațiunea nu este liniară, ci circulară, labirintică. Cititorul trebuie să navigheze între realitate, teatru, trecut și imaginație, într-un exercițiu constant de repoziționare a sensului. În acest caz, lectura devine un teren al gândirii laterale prin complexitatea sa narativă.

Lectura poetică și gândirea simbolică

Poezia, mai mult decât orice alt gen, este un catalizator al gândirii laterale. Prin natură, poezia este densă, polisemantică, abstractă. Ea obligă cititorul să pătrundă dincolo de cuvântul propriu, să caute esențe prin figuri, metafore, simboluri.

În poemul „Le Bateau Ivre” de Arthur Rimbaud, vasul devenit conștiință poetică afirmă: „J’ai vu quelquefois ce que l’homme a cru voir !” – („Am văzut uneori ceea ce omul a crezut că vede!”). Această distorsiune a percepției induce o viziune poetică laterală asupra lumii – în care realul și visul, exteriorul și interiorul, se contopesc.

În același sens, poezia lui Nichita Stănescu ne invită la un joc profund cu limbajul: „Cuvintele sunt niște ființe care trăiesc în fraze și mor în dicționare”. O astfel de frază nu poate fi interpretată prin gândirea verticală, logică, ci cere o interpretare metaforică, simbolică, afectivă – tipică gândirii laterale.

Beneficiile cognitive și educaționale ale gândirii laterale prin lectură

Stimularea gândirii laterale prin lectură are beneficii multiple în plan educațional:

crește flexibilitatea mentală, permițând adaptarea rapidă la contexte noi;
îmbunătățește capacitatea de rezolvare creativă a problemelor, inclusiv în domenii tehnice sau științifice;
antrenează toleranța față de ambiguitate și complexitate, esențială în secolul XXI;
contribuie la dezvoltarea empatiei și a imaginației sociale, prin identificarea cu personaje și situații limită.

Într-un sistem educațional care privilegiază adesea răspunsurile corecte în detrimentul întrebărilor bune, lectura devine un spațiu eliberator, în care elevul sau studentul poate experimenta ipoteze, paradoxuri, idei contradictorii – adică exact terenul fertil al gândirii laterale.

Lectura – un „atelier mental” pentru lumea complexă

Într-o lume marcată de incertitudine, interdependență și crize multiple (politice, sociale, ecologice, etice, tehnologice), gândirea laterală nu mai este un lux, ci o necesitate. Lectura, prin diversitate și profunzime, oferă antrenamentul necesar acestei competențe. A citi înseamnă a învăța să vezi diferit, să gândești altfel, să creezi neașteptat.

Așa cum spunea Italo Calvino în „Orașele invizibile”: „Orașele nu sunt ce sunt, ci ce închipuie fiecare că sunt.” În același fel, lectura nu este doar despre text, ci despre noi – cititorii – și despre felul în care alegem să construim realitatea din cuvinte. Prin lectură, învățăm nu doar ce gândim, ci cum să gândim lateral – adică liber.

3.4 Transformările lecturii: între pagină tipărită și ecran digital

Lectura, în esența sa, nu reprezintă doar un act de decodificare a semnelor, ci un proces complex ce implică percepția, memoria și reflecția. De-a lungul istoriei, forma în care interacționăm cu textul s-a transformat semnificativ. Cu trecerea de la cartea tipărită la ecranul digital, s-au deschis noi posibilități, dar și noi provocări. Această tranziție nu este doar tehnologică, ci și filozofică, având un impact profund asupra modului în care gândim și interacționăm cu cunoașterea.

3.4.1 Cartea tipărită – profunzime, ritm interior și memorare eficientă

Cartea tipărită are un caracter distinct față de orice alt suport de lectură. În primul rând, ea este un obiect tangibil, cu un ritm natural și o relație spațio-temporală care provoacă un tip unic de experiență. Citind o carte tipărită, există o liniște fonică asociată cu paginile care se răsfoiesc, o continuitate neîntreruptă care favorizează concentrarea profundă și, mai ales, un ritm interior al lecturii care ajută la reflectarea asupra conținutului. Acest tip de lectură presupune o imersiune completă în text, iar procesul de memorare este mult mai eficient decât în cazul lecturii digitale.

Studiile cognitive confirmă faptul că mintea umană asociază mai ușor conținutul citit pe hârtie cu spațiul paginii, iar acest lucru ajută la formarea unor repere mentale clare. Practic, spațiile albe dintre fraze și secțiunile din carte devin indicii care ajută cititorul să construiască o imagine mentală a textului. În plus, cititorul are o senzație fizică a paginilor și poate urmări progresul lecturii prin simpla observare a paginilor citite. Într-o eră a vitezei și a accesului instantaneu, acest proces de lectură lentă devine, paradoxal, un refugiu, un spațiu de introspecție profundă.

Italo Calvino, în „Dacă într-o noapte de iarnă un călător„, surprinde esența acestui act de lectură pe hârtie: „Lectura pe hârtie este o formă de fidelitate. Ești fidel paginii, ca unui chip pe care îl recunoști mereu”. Asemenea unui portret sau unui obiect de cult, cartea devine un companion intim, un obiect afectiv. În acest sens, lectura pe hârtie nu este doar un act intelectual, ci și unul afectiv, iar cartea devine un element esențial în construirea sinelui și a unei relații cu lumea exterioară.

3.4.2 Lectura digitală – accesibilitate, mobilitate și fragmentare

Pe de altă parte, lectura digitală, cu toate avantajele sale, generează un tip diferit de interacțiune cu textul. Ecranul permite un acces imediat la informație, mobilitatea este aproape nelimitată, iar diversitatea de surse și conținuturi este copleșitoare. Cu un simplu clic, orice text poate fi accesat oricând și oriunde, iar acest accesibilitate rapidă este un avantaj semnificativ într-o eră a informației.

Însă, acest mod de lectură este marcat de o schimbare importantă în modul în care procesăm și păstrăm informațiile. În timp ce cartea tipărită favorizează o imersiune în text, lectura digitală este adesea caracterizată de fragmentare. Cititorul este adesea întrerupt de notificări, hyperlinkuri și aplicații care îl trag într-o direcție diferită de cea a lecturii continue. În acest context, atenția devine un dar tot mai rar, iar capacitatea de a rămâne concentrat asupra unui text devine tot mai dificilă.

Nicholas Carr, în „The Shallows: What the Internet Is Doing to Our Brains„, subliniază pericolele acestei transformări: „Cu cât citim mai mult online, cu atât ne pierdem capacitatea de a citi profund și reflexiv”. Ecranul favorizează lectura tip „skimming„, în care cititorul „sare” rapid de la un punct la altul, fără a se opri suficient asupra sensului profund al cuvintelor. În loc să rămână ancorat într-o singură secvență de text, cititorul digital se pierde într-o rețea vastă de informații fragmentate, ceea ce reduce capacitatea de a înțelege sau de a integra pe deplin ceea ce citește.

Această problemă este agravată de mecanismele sociale și economice ale internetului, care sunt construite pe baza atenției fragmentate și a click-urilor rapide, iar acest lucru afectează nu doar modul în care consumăm informația, ci și cum o internalizăm. Dacă în trecut cartea era un spațiu al reflecției lente, internetul promovează un consum rapid și intermitent, ceea ce afectează nu doar memoria, ci și procesul de înțelegere profundă a textului.

3.4.3 Echilibru între cele două forme – o nouă alfabetizare

În fața acestor provocări, soluția nu constă în respingerea totală a unui suport în favoarea celuilalt, ci într-o adaptare flexibilă și conștientă a modului în care abordăm lectura. Paul Ricoeur, un gânditor important al secolului XX, spunea: „A citi este a alege. A interpreta este a responsabiliza sensul”. Alegerea între lectura pe hârtie și cea digitală nu trebuie să fie una exclusivistă, ci o alegere conștientă, în funcție de scopul urmărit.

Cartea tipărită rămâne ideală pentru momentele de reflecție profundă, când cititorul dorește să se piardă într-o lume de idei și să-și structureze gândirea în mod coerent. Este un obiect care încurajează concentrare și introspecție, un spațiu unde timpul se dilată și fiecare cuvânt poate fi savurat cu atenție.

În schimb, lectura digitală este adesea mai potrivită pentru informarea rapidă și pentru gestionarea unui volum mare de informație. Ea răspunde nevoii de mobilitate și accesibilitate, dar poate fi periculoasă dacă nu se practică o disciplină a atenției. O nouă formă de „alfabetizare cognitivă” devine astfel necesară, o formă în care cititorul este conștient de propriile moduri de lectură și de limitările și avantajele fiecărei forme de text.

Astfel, printr-o alegere responsabilă a suportului de lectură, putem să ne asigurăm că beneficiile ambelor forme – profunditatea cărții tipărite și rapiditatea și diversitatea lecturii digitale – pot coexista într-un echilibru care sprijină atât înțelegerea profundă, cât și accesul rapid la informație.

4. Provocări actuale în promovarea lecturii

În contextul unei lumi tot mai tehnologizate și conectate, promovarea lecturii întâmpină o serie de provocări. Această problemă devine și mai accentuată în rândul tinerilor, care par să fie din ce în ce mai puțin atrași de cărți și mai degrabă captivați de noile forme de divertisment digital. În plus, există inegalități semnificative în accesul la resursele culturale, iar concurența conținutului digital face ca lectura să fie considerată din ce în ce mai puțin relevantă pentru o mare parte a populației. Cu toate acestea, soluțiile nu sunt imposibile, iar inițiativele bine direcționate pot contribui la revitalizarea lecturii în societate.

4.1 Scăderea interesului pentru lectură în rândul tinerilor

Unul dintre cele mai mari obstacole în promovarea lecturii este scăderea interesului tinerelor generații față de carte. Tinerii sunt tot mai atrași de formatele digitale, care oferă un consum rapid și continuu de informație. Acest fenomen este accentuat de proliferarea conținutului vizual și interactiv, în special prin intermediul rețelelor sociale, jocurilor video și platformelor de streaming video, care sunt gândite să capteze atenția prin stimulente vizuale și auditive constante. Astfel, lectura devine o activitate care presupune un efort cognitiv mai mare și o răbdare pe care mulți tineri nu o mai manifestă în contextul unei culturi digitale dominată de rapiditatea consumului de informație.

Profesorul de psihologie cognitiva, Maryanne Wolf, în lucrarea sa „Reader, Come Home: The Reading Brain in a Digital World” atrage atenția asupra impactului negativ pe care mediul digital îl are asupra capacității de concentrare profundă: „Creierul nostru, atunci când citește o carte, activează anumite zone care ne ajută să înțelegem textul și să-l reținem. Pe măsură ce citim mai mult pe ecrane, aceste zone nu mai sunt activate corespunzător, iar rezultatul este o pierdere a capacității de a citi și de a înțelege profund”. Astfel, scăderea interesului pentru lectura pe suport tipărit nu este doar o problemă culturală, ci și una neurologică, care afectează profund dezvoltarea intelectuală a tinerelor generații.

În plus, preferința pentru formatele scurte și ușor digerabile – articole online, postări pe rețelele sociale, videoclipuri de câteva minute – contribuie la formarea unui deficit de răbdare. Lectura cărților, care presupune un proces mai lent și o interacțiune activă cu textul, este percepută adesea ca fiind plictisitoare sau, mai grav, irelevantă. O cercetare realizată de National Endowment for the Arts (NEA) în 2018 arată că în ultimii 30 de ani, citirea cărților a scăzut semnificativ în rândul tinerilor americani, iar acest declin este evident și în multe alte colțuri ale lumii.

4.2 Inegalități în accesul la lectură și la resurse culturale

Pe lângă scăderea interesului pentru lectură, un alt obstacol major în promovarea lecturii este inegalitatea în accesul la resursele culturale. Aceste inegalități sunt evidente între mediul urban și cel rural, dar și între familiile cu resurse și cele defavorizate. Accesul la biblioteci și la internet este esențial pentru formarea culturală, însă în multe zone, aceste resurse sunt limitate sau inexistente.

În mediul rural, de exemplu, bibliotecile sunt adesea insuficiente sau prost dotate, iar internetul nu este întotdeauna accesibil pentru toți tinerii. Această disparitate creează o barieră în calea egalității de șanse la formare culturală. Într-un studiu realizat de Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), se arată că accesul la educație și cultură variază semnificativ între regiunile urbane și cele rurale, iar acest lucru afectează dezvoltarea intelectuală a tinerelor generații. Accesul limitat la cărți, la internet sau la educație de calitate afectează capacitatea acestora de a beneficia de o formare completă și de a deveni cetățeni informați și implicați.

Această inegalitate este exacerbată de diferențele economice dintre familii. În multe zone defavorizate, părinții nu pot oferi copiilor lor acces la resurse culturale de calitate, iar acest lucru influențează dezvoltarea lor intelectuală și socială. Astfel, promovarea lecturii nu trebuie să se limiteze doar la creșterea interesului pentru cărți, ci și la asigurarea unui acces echitabil la resursele culturale esențiale.

4.3 Concurența conținutului digital și criza atenției

Un alt factor care împiedică promovarea lecturii este concurența intensă pe care o reprezintă conținutul digital. Rețelele sociale, jocurile video, platformele de streaming – toate aceste forme de divertisment sunt gândite să capteze atenția utilizatorilor prin stimulente constante și variate. Aceasta creează un mediu în care lectura este percepută ca „lentă” sau „plictisitoare” în comparație cu stimulii rapizi și interactivi ai platformelor digitale.

Cercetările realizate de psihologul și neurologul Daniel Levitin, autorul cărții „The Organized Mind: Thinking Straight in the Age of Information Overload”, subliniază că „mediile digitale care presupun un consum rapid de informație au un impact major asupra capacității noastre de concentrare. În fața acestui tip de stimuli constant, creierul uman se adaptează la un mod de procesare rapidă și superficială, ceea ce face ca lectura profundă să pară o activitate obositoare și ineficientă”. Această „criză a atenției” este un efect secundar al consumului digital constant și al procesului de multitasking, care slăbesc capacitatea de concentrare și de implicare profundă în activități intelectuale complexe, cum ar fi lectura cărților.

4.4 Soluții posibile și inițiative necesare

Deși provocările sunt multiple, soluțiile există și pot contribui semnificativ la revitalizarea lecturii și la încurajarea unei relații mai sănătoase cu cultura scrisă. Printre acestea se numără:

Crearea de cluburi de lectură interactive – Aceasta poate fi o modalitate eficientă de a încuraja tinerii să se implice activ în lectura cărților. Cluburile de lectură interactive pot combina discuțiile despre cărți cu evenimente sociale, concursuri și activități interactive care să capteze atenția tinerilor.
Integrarea tehnologiei în mod creativ (aplicații, audiobookuri) – Tehnologia nu trebuie să fie văzută ca un inamic al lecturii, ci ca un aliat. Aplicațiile de lectură, audiobook-urile și platformele online care permit accesul la cărți digitale pot contribui la crearea unui mediu favorabil cititului, chiar și în fața diversității de conținut digital.
Campanii naționale de promovare a lecturii – Guvernele și organizațiile culturale pot implementa campanii de sensibilizare care să promoveze beneficiile lecturii și să încurajeze tinerii să citească mai mult. Aceste campanii ar putea include evenimente culturale, festivaluri de lectură și inițiative educaționale.
Sprijin pentru biblioteci și librării independente – Bibliotecile și librăriile independente joacă un rol esențial în promovarea lecturii. Asigurarea unui sprijin adecvat pentru aceste instituții poate contribui la extinderea accesului la cărți și resurse culturale, mai ales în zonele defavorizate.
Implicarea profesorilor și a părinților în cultivarea obiceiului lecturii – Educația este cheia pentru cultivarea unui obicei sănătos de lectură. Profesorii și părinții trebuie să devină modele de lectură pentru tineri, încurajându-i să citească în mod constant și să aprecieze valoarea cărților.

În concluzie, provocările actuale în promovarea lecturii nu sunt de nerezolvat. Cu eforturi susținute, educație creativă și sprijin din partea instituțiilor culturale, putem construi o cultură a lecturii care să răspundă nevoilor și cerințelor lumii moderne.

5. Concluzii

Lectura, deși poate părea uneori un act simplu și cotidian, rămâne un pilon fundamental al dezvoltării intelectuale și emoționale a individului. Într-o eră marcată de expansiunea tehnologică și de expunerea continuă la fluxuri de informație rapidă și ușor digerabilă, actul lecturii devine o practică necesară pentru a răspunde provocărilor contemporane ale gândirii și ale înțelegerii lumii. Cartea, în acest context, nu este doar un suport fizic al cunoașterii, ci un vehicul al reflecției, al introspecției și al deschiderii către lumi și perspective diverse. În acest sens, lectura nu este doar un mijloc de a acumula informații, ci și un proces activ de formare a sensurilor și de construirea unui discurs personal coerent despre lume și despre sine.

Lectura ca antidot împotriva superficialității

Într-o eră în care suprafața domina adesea profunditatea, lectura devine un antidot împotriva superficialității. Accesul rapid la informație, accelerat de internet și tehnologia digitală, favorizează consumul superficial și pasiv al acestora. Tehnologia, cu toate avantajele sale, adesea promovează un tip de gândire fragmentată, în care informațiile sunt parcurse rapid și ușor, fără o înțelegere profundă a contextului sau a consecințelor acestora. Prin urmare, o mare parte din cultura contemporană tinde să se orienteze mai mult spre consumul rapid și distractiv, decât spre reflecția profundă și înțelegerea substanțială.

În contrast cu acest tip de procesare a informației, lectura cărților este un act intelectual care presupune timp, atenție și concentrare. Cartea, ca mediu de învățare, îndeamnă la o abordare mai lentă, mai reflexivă a cunoașterii. Citirea unui text scris pe hârtie permite o navigare profundă a ideilor, o ancorare a gândirii într-un spațiu care nu este fragmentat de notificări sau distrageri, așa cum se întâmplă în mediul digital. De asemenea, lectura cărților, mai ales a celor care abordează teme filosofice sau complexe, presupune un efort cognitiv semnificativ. Ea îndeamnă cititorul să meargă dincolo de suprafață, să pună întrebări și să se confrunte cu idei provocatoare, care nu sunt neapărat menite să ofere răspunsuri rapide sau clare, ci să stimuleze o gândire critică, profundă.

Astfel, lectura devine un refugiu pentru minte, un spațiu de cultivare a gândirii complexe. Într-o lume care favorizează soluții rapide și senzații imediate, cartea oferă un moment de liniște intelectuală, o oportunitate de a reflecta asupra lumii într-un mod care nu este dominat de presiunea timpului sau de necesitatea de a răspunde rapid la stimuli. Lectura este, prin urmare, un remediu necesar pentru superficialitatea informației contemporane și pentru ritmul accelerat al vieții moderne, care adesea limitează capacitatea noastră de a înțelege cu adevărat ce se află dincolo de aparențe.

Lectura ca hrană pentru gândirea critică și creativitate

Într-o eră a globalizării și a accesului la o cantitate imensă de informație, gândirea critică și creativitatea devin abilități esențiale. Lectura are un rol fundamental în cultivarea acestor trăsături fundamentale ale minții umane. Cartea nu doar că ne oferă informații, ci ne pune în fața unor perspective și idei care provoacă tiparele noastre de gândire. A citi înseamnă a învăța nu doar despre ceea ce ne este familiar, ci și despre ceea ce este diferit, despre viziuni și convingeri care nu coincid cu ale noastre. În acest sens, lectura dezvoltă capacitatea de a analiza, de a judeca și de a construi argumente, dar și de a înțelege și accepta puncte de vedere diverse.

În acest sens, gândirea critică nu se reduce doar la a descoperi erori sau contradicții, ci la a înțelege în profunzime complexitatea ideilor și a realităților cu care ne confruntăm. Lectura, în special a celor mai provocatoare texte filosofice, literare sau științifice, ajută la construirea unei minți analitice, capabile să facă distincții clare și să formuleze opinii fundamentate. De asemenea, prin lectura cărților, mintea este educată să fie mai deschisă și mai receptivă la noile idei, stimulând astfel procesul creativ. Cartea devine, astfel, un teren fertil pentru imaginație, un spațiu în care ideile pot să se dezvolte și să fie combinate în moduri noi și inovative.

Cunoașterea dobândită prin lectură permite individului să fie mai adaptabil, să gândească dincolo de soluțiile convenționale și să creeze noi posibilități. Într-o lume în care tehnologia avansează rapid și uneori în mod imprevizibil, gândirea creativă devine un atu esențial. Lectura, prin diversitatea sa de perspective și informații, este un catalizator al acestui tip de gândire inovatoare, care poate răspunde provocărilor lumii moderne.

Cartea ca ancora la lumea în schimbare

Într-o lume aflată într-o continuă transformare, unde certitudinile par să se disipeze iar informațiile circulă într-un ritm vertiginos, cartea rămâne un simbol al stabilității și al umanității. În fața incertitudinii economice, politice sau chiar ecologice, cartea poate fi un refugiu, un loc unde individul își poate regăsi echilibrul și sensul. Ea oferă un cadru pentru introspecție, pentru dialogul interior, dar și pentru dialogul cu alți oameni și cu alte culturi. În acest sens, lectura rămâne un mijloc prin care individul își poate construi sau reconstrui înțelegerea despre lume, despre sine și despre locul său în societate.

Cartea, în forma sa clasică sau digitală, rămâne un spațiu al libertății interioare. Ea este unul dintre puținele medii în care individul poate experimenta și explora idei fără a fi constrâns de limitele impuse de presiunile externe sau de tehnologie. Mai mult decât atât, lectura poate ajuta la menținerea unei conexiuni esențiale cu umanitatea. În fața unui progres tehnologic care adesea pune în discuție natura umană și valorile fundamentale ale individului, lectura ne reamintește de dimensiunea umană a cunoașterii, de faptul că, în ciuda tuturor schimbărilor din jurul nostru, suntem în continuare ființe care caută sens, înțelegere și comuniune.

Concluzie finală

În concluzie, lectura nu este doar un instrument al cunoașterii, ci și un act esențial al formării identității și al consolidării unei gândiri libere și autonome. Ea este, fără îndoială, un antidot necesar în fața superficialității și a rapidității cu care informațiile se perimează în lumea modernă. În plus, lectura hrănește gândirea critică și creativitatea, stimulând mintea să se dezvolte și să răspundă provocărilor lumii contemporane. În fața schimbărilor și incertitudinilor globale, cartea rămâne ancora care ne poate menține conectați la sensurile fundamentale ale umanității și la libertatea interioară, oferindu-ne stabilitate și claritate într-o lume tot mai complexă și mai imprevizibilă.

Bibliografie

Poetica. Trad. Alexandru Mironescu, Editura Științifică, 1965.
Bachelard, Gaston. La poétique de l’espace. Presses Universitaires de France, 1957.
Borges, Jorge Luis. Biblioteca Babel. În Ficciones, Editura Sur, 1944.
Calvino, Italo. Dacă într-o noapte de iarnă un călător. Trad. Ștefania Mincu, Editura Univers, 1983.
Calvino, Italo. Literatura ca viață secundă. Trad. Ștefania Mincu, Editura Univers, 1983.
Calvino, Italo. Orașele invizibile. Trad. Ștefania Mincu, Editura Univers, 1983.
Carr, Nicholas. The Shallows: What the Internet Is Doing to Our Brains. W. W. Norton & Company, 2010.
Cervantes, Miguel de. Don Quijote de la Mancha. Trad. Ion Frunzetti și Edgar Papu, Editura pentru Literatură Universală, 1965.
de Bono, Edward. Lateral Thinking: Creativity Step by Step. Harper & Row, 1970.
Dostoievski, Fiodor. Crimă și pedeapsă. Trad. Nicolae Gane, Editura Univers, 1972.
Ende, Michael. Poveste fără sfârșit. Trad. Ion Iliescu, Editura Univers, 1984.
Foucault, Michel. Arheologia cunoașterii. Trad. Bogdan Ghiu, Editura Univers, 1997.
Huxley, Aldous. Minunata lume nouă. Trad. Mihai Samarineanu, Editura Univers, 1969.
Kant, Immanuel. Critica rațiunii pure. Trad. Nicolae Bagdasar, Editura Științifică, 1969.
Kafka, Franz. Procesul. Trad. Gellu Naum, Editura Univers, 1969.
Kafka, Franz. Metamorfoza. Trad. Gellu Naum, Editura Univers, 1969.
Levitin, Daniel. The Organized Mind: Thinking Straight in the Age of Information Overload. Dutton, 2014.
Mill, John Stuart. Despre libertate. Trad. Ion Ghica, Editura Științifică, 1965.
Montaigne, Michel de. Eseuri. Trad. Dan Botta, Editura pentru Literatură, 1964.
Montesquieu, Charles-Louis de. Despre spiritul legilor. Trad. Ion Ghica, Editura Științifică, 1964.
Nietzsche, Friedrich. Nașterea tragediei. Trad. Ștefan Augustin Doinaș, Editura Humanitas, 1994.
Nussbaum, Martha C. Love’s Knowledge: Essays on Philosophy and Literature. Oxford UP, 1990.
Orwell, George. 1984. Trad. Mihnea Gafița, Editura Univers, 1965.
Dialoguri. Trad. Petru Creția, Editura Științifică, 1966.
Republica. Trad. Petru Creția, Editura Științifică, 1966.
Ricoeur, Paul. Interpretare și exces de sens. Trad. Ilie Gyurcsik, Editura Polirom, 2003.
Rimbaud, Arthur. Le Bateau Ivre. În Poésies, Gallimard, 1946.
Rousseau, Jean-Jacques. Contractul social. Trad. Ion Ghica, Editura Științifică, 1964.
Rushdie, Salman. Imaginary Homelands: Essays and Criticism 1981–1991. Granta Books, 1991.
Sartre, Jean-Paul. Imaginația. Trad. Ion Banu, Editura Politică, 1969.
Stănescu, Nichita. Epica Magna. Editura Junimea, 1978.
Vișniec, Matei. Zaira. Editura Cartea Românească, 2004.
Wolf, Maryanne. Reader, Come Home: The Reading Brain in a Digital World. Harper, 2018.

Similare

O lume în transformare: cartea, gândirea critică și creativitatea - Comitetul Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii (CRIFST) al Academiei Române

09/05/2025 | Răspunde

[…] Constantin, George (2025), O lume în transformare: cartea, gândirea critică și creativitatea, Cunoașterea Științifică, 4:3, https://www.cunoasterea.ro/o-lume-in-transformare-cartea-gandirea-critica-si-creativitatea/ […]

Încarc...