Română

Burnout-ul (epuizarea profesională), o stare de stres cronic legat de muncă, caracterizată prin epuizare, cinism (depersonalizare) și eficacitate profesională redusă, a trecut de la curiozitate clinică la o preocupare generală de sănătate ocupațională. Acest articol urmărește istoria conceptuală a burnout-ului, rezumă principalele modele teoretice și abordări de măsurare și examinează de ce schimbările sociale și tehnologice contemporane (cultura digitală permanentă, munca la pachet și pe platforme, intensificarea muncii și șocul COVID-19) i-au crescut atât vizibilitatea, cât și prevalența. Se întreabă dacă burnout-ul ar trebui considerat o „boală profesională” modernă, explorând (1) puterea dovezilor care leagă expunerile la locul de muncă de acest sindrom, (2) limitele de diagnostic și măsurare și (3) implicațiile pentru prevenție, politici și medicina muncii. Articolul concluzionează că, deși burnout-ul îndeplinește multe criterii ale unei afecțiuni de sănătate determinate de ocupație, ambiguitățile definitorii, suprapunerea cu depresia și standardele de diagnostic inegale fac ca eticheta de „boală profesională” să fie imperfectă. Totuși, tratarea burnout-ului ca un pericol legitim la locul de muncă, care necesită prevenție, supraveghere și protecții legale la nivel organizațional, oferă cea mai pragmatică cale de a reduce costurile sale umane și economice.