Radiografia ecosistemului de cercetare din România: Centralitate, colaborare și influență

Radiography of the Romanian Research Ecosystem: Centrality, Collaboration and Influence

Dr. Ec. Ioana PETCU[1]
ioana.petcu@ici.ro

[1] Cercetăţor știintific gr. III, ICI București\X K*

Abstract

This radiography is intended to be a synthesis of the study developed in 2025 by Adrian Hatos and Smaranda Liana Cioban-Kudelca, entitled „Centrality and influence in research in Romania – What network analysis says about the participation and success of research entities in the Centers of Excellence competition”, published by Babeș-Bolyai University Publishing House, Cluj University Press.

Keywords: ecosystem, research, Romania

Rezumat

Această radiografie se dorește a fi o sinteză a studiului elaborat în anul 2025 de către Adrian Hatos și Smaranda Liana Cioban- Kudelca, cu titlul “Centralitate și influență în cercetarea din România – Ce spune analiza reţelelor despre participarea și succesul entităţilor de cercetare în competiţia Centre de excelenţă”, publicat la Editura Universităţii Babeș-Bolyai, Presa Universitară Clujeană.

Cuvinte cheie: ecosistem, cercetare, România

 

CUNOAȘTEREA ȘTIINȚIFICĂ, Volumul 5, Numărul 3, Septembrie 2026, pp. 31-36
ISSN 2821 – 8086, ISSN – L 2821 – 8086,
URL: https://www.cunoasterea.ro/radiografia-ecosistemului-de-cercetare-din-romania/
© 2026 Eusebiu Jean TIHAN. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

 

Licența CC BY-NC-ND: Această licență permite reutilizatorilor să copieze și să distribuie materialul pe orice mediu sau format numai în formă neadaptată, numai în scopuri necomerciale și numai atâta timp cât atribuirea este atribuită creatorului.

 

Introducere

Lucrarea „Centralitate și influență în cercetarea din România” reprezintă una dintre cele mai ample analize asupra ecosistemului românesc de cercetare și inovare realizate prin prisma metodologiilor de analiză a rețelelor sociale (Social Network Analysis – SNA). Studiul investighează structura colaborărilor instituționale generate în cadrul competiției „Centre de Excelență” (CoEx), lansată de UEFISCDI în 2024 și finanțată prin programul PNRR, urmărind să identifice actorii centrali ai sistemului, mecanismele de cooperare și dezechilibrele structurale existente în cercetarea românească.

Contextul și relevanța cercetării

Autorii lucrării au pornit de la premiza că dezvoltarea cercetării moderne depinde tot mai mult de capacitatea instituțiilor de a funcționa în rețele colaborative complexe. În contextul european actual, cercetarea interdisciplinară, mobilitatea academică și parteneriatele instituționale reprezintă factori esențiali pentru competitivitate și inovare. În acest sens, Uniunea Europeană promovează activ formarea de rețele științifice prin programe precum Horizon Europe și prin consolidarea Spațiului European al Cercetării (ERA).

România este analizată ca un caz relevant datorită discrepanțelor majore dintre instituțiile de cercetare în ceea ce privește accesul la resurse, gradul de internaționalizare și participarea la consorții europene. Studiul subliniază faptul că anumite universități și institute de cercetare au reușit să devină noduri centrale în rețelele academice, în timp ce alte instituții rămân periferice și slab integrate în fluxurile de cunoaștere și finanțare.

Programul „Centre de Excelență” constituie cadrul empiric al cercetării. Acesta a avut ca obiectiv consolidarea capacității naționale de cercetare prin crearea unor consorții interdisciplinare capabile să genereze excelență științifică și impact societal. Programul a beneficiat de un buget total de aproximativ 1,6 miliarde lei și a urmărit finanțarea unui număr de 24–26 de mari rețele colaborative.

Obiectivele studiului

Lucrarea “Centralitate și influență în cercetarea din România” a urmărit să răspundă unui set complex de întrebări privind structura și dinamica rețelelor de cercetare din România:

• identificarea actorilor centrali ai ecosistemului de cercetare;
• analiza relațiilor de tip nucleu–periferie;
• determinarea rolului proximității geografice în formarea consorțiilor;
• identificarea instituțiilor care funcționează ca punți între comunități academice;
• evaluarea impactului centralității asupra succesului în competițiile de finanțare.

În total, studiul analizează 109 proiecte și 196 de entități participante, incluzând universități, institute naționale de cercetare, companii private, ONG-uri și parteneri internaționali.

Fundamentul teoretic: rețelele de cercetare

Autorii au construit un cadru teoretic solid pornind de la literatura internațională privind rețelele colaborative. Rețelele de cercetare sunt definite drept structuri colective prin care organizațiile își combină resursele, expertiza și infrastructura pentru a rezolva probleme complexe și interdisciplinare.

Un aspect central al lucrării este accentul pus pe ideea că rețelele de cercetare nu sunt doar agregări spontane de organizații, ci rezultate ale unor politici publice și mecanisme instituționale. Agențiile de finanțare, precum UEFISCDI sau Comisia Europeană, joacă un rol esențial în modelarea structurii acestor rețele prin condițiile de eligibilitate și stimularea colaborării interdisciplinare.

Lucrarea prezintă și riscurile asociate centralizării excesive a rețelelor:

• apariția unor elite instituționale dominante;
• dificultatea accesului noilor participanți;
• distribuția inegală a resurselor;
• dependența întregului sistem de câțiva actori centrali.

Metodologia: analiza rețelelor sociale (SNA)

Din punct de vedere metodologic, autorii au utilizat instrumente avansate de analiză a rețelelor sociale pentru a măsura:

• densitatea rețelei;
• centralizarea;
• structurile nucleu–periferie;
• golurile structurale;
• tipurile de centralitate instituțională.

Noduri și conexiuni: Instituțiile participante au fost tratate ca „noduri”, iar colaborările dintre acestea ca „legături” sau „conexiuni”. Intensitatea colaborării este măsurată prin numărul de proiecte comune.

Centralitatea: Lucrarea utilizează patru măsuri principale de centralitate:

• Degree Centrality (DC) – măsoară numărul conexiunilor directe ale unui actor;
• Betweenness Centrality (BC) – indică rolul de intermediar sau broker între diferite grupuri;
• Closeness Centrality (CC) – reflectă rapiditatea cu care un actor poate accesa restul rețelei;
• Eigenvector Centrality (EC) – măsoară influența unui actor în funcție de importanța partenerilor săi.

Autorii au explicat faptul că instituțiile cu scoruri ridicate de centralitate au o capacitate mai mare de a atrage resurse, de a coordona proiecte și de a influența direcția cercetării naționale.

Principalele rezultate ale cercetării

a. Existența unei rețele puternic centralizate

Una dintre concluziile majore este că ecosistemul românesc de cercetare prezintă o structură puternic centralizată și ierarhizată. Câteva instituții dominante concentrează majoritatea conexiunilor și exercită o influență disproporționată asupra rețelei. Aceste instituții funcționează ca hub-uri academice și controlează accesul la resurse, expertiză și parteneriate. În același timp, multe organizații rămân periferice și au puține conexiuni directe cu nucleul central.

1. Structura nucleu–periferie

Analiza evidențiază existența clară a unei structuri de tip „core-periphery”. Nucleul este format din universități mari și institute de cercetare cu experiență în proiecte internaționale și capacitate administrativă ridicată. Instituțiile periferice sunt slab conectate și au acces limitat la fluxurile majore de informație și finanțare. Autorii avertizează că această structură poate genera:

• inegalități sistemice;
• blocarea accesului noilor actori;
• inerție instituțională;
• reducerea diversității inovative.

b. Rolul actorilor-broker

Un rezultat important este identificarea instituțiilor care ocupă „goluri structurale” și funcționează ca brokeri ai rețelei. Aceste organizații conectează subcomunități altfel separate și facilitează circulația cunoașterii între domenii și regiuni. Autorii consideră că aceste poziții sunt extrem de valoroase strategic deoarece stimulează inovarea și interdisciplinaritatea.

c. Impactul proximității geografice

Studiul confirmă existența unei puternice concentrări geografice a rețelelor de cercetare în regiunea București–Ilfov. Instituțiile din această zonă sunt mai bine conectate și mai influente decât cele din alte regiuni ale țării. Se observă astfel o polarizare teritorială a cercetării românești, cu efecte directe asupra capacității regionale de inovare și dezvoltare.

d. Corelația dintre centralitate și succesul la finanțare

Una dintre cele mai importante concluzii empirice este că poziția centrală într-o rețea reprezintă un predictor puternic al succesului în competițiile de finanțare. Instituțiile centrale au șanse semnificativ mai mari să coordoneze proiecte și să obțină resurse financiare. Această concluzie susține ideea unui „efect Matei” în cercetare: organizațiile deja influente tind să devină și mai influente prin acumularea continuă de resurse și conexiuni.

Implicații strategice și recomandări

Lucrarea formulează o serie de recomandări importante pentru politicile publice din domeniul cercetării:

1. dezvoltarea unor rețele mai incluzive

Autorii recomandă politici care să faciliteze integrarea actorilor periferici și reducerea dependenței sistemului de câteva instituții dominante.

1. sprijinirea regiunilor mai slab conectate

Este necesară stimularea colaborărilor interregionale și dezvoltarea infrastructurii de cercetare în afara Bucureștiului.

1. încurajarea sectorului privat și ONG

Studiul remarcă subreprezentarea companiilor private și a organizațiilor neguvernamentale în consorțiile de cercetare, aspect care limitează transferul tehnologic și inovarea aplicată.

1. consolidarea capacității manageriale

Succesul instituțional este strâns legat de existența unor structuri administrative performante, capabile să gestioneze proiecte complexe și parteneriate internaționale.

Concluzii generale

Lucrarea analizată “Centralitate și influență în cercetarea din România “ oferă o radiografie profundă și relevantă a ecosistemului românesc de cercetare într-un moment de transformare instituțională și integrare europeană accelerată. Cercetarea demonstrează că rețelele de colaborare nu sunt neutre, ci reflectă distribuții de putere, acces diferențiat la resurse și mecanisme cumulative de influență. Analiza arată că România dispune de nuclee academice performante și bine conectate, dar și de dezechilibre structurale importante care afectează coeziunea și competitivitatea sistemului național de cercetare. În acest context, politicile viitoare trebuie să urmărească simultan excelența și incluziunea, dezvoltând mecanisme care să stimuleze colaborarea deschisă, inovarea interdisciplinară și accesul echitabil la resurse. Prin utilizarea analizei de rețea, studiul realizat în cele 216 pagini depășește abordările tradiționale bazate exclusiv pe indicatori bibliometrici sau financiari și oferă o perspectivă strategică asupra modului în care cunoașterea circulă și se organizează în România contemporană.

Sursa bibliografică

HATOS, A., & CIOBAN-KUDELCA, S. L. (2025). Centralitate şi influenţă în cercetarea din România/ Ce spune analiza reţelelor despre participarea şi succesul entităţilor de cercetare în competiţia „Centre de excelenţă”?. Presa Universitară Clujeană. https://editura.ubbcluj.ro/index.php/puc/catalog/book/3999

 

Petcu, Ioana (2026), Radiografia ecosistemului de cercetare din România: Centralitate, colaborare și influență, Cunoașterea Științifică, 5:3, 31-36, https://www.cunoasterea.ro/radiografia-ecosistemului-de-cercetare-din-romania/