Apreutesei, Viorel (2025), Din ce este format universul. Ipoteze intuitive, Cunoașterea Științifică, 4:4, 37-51, https://www.cunoasterea.ro/din-ce-este-format-universul-ipoteze-intuitive/

 

What is the Universe Made of? Intuitive Hypotheses

Abstract

This paper is a theoretical construction of fundamental research, a paradigm shift from the current presentation of the foundations of the Universe. The phenomena at the base of the Universe do not allow, at least at the current level of experimental research possibilities, answers that would confirm or refute, unequivocally and experimentally reproducibly, the validity of the hypotheses of the paper’s construction.

Keywords: Universe, matter, motion, space, particles, interactions between particles, time, energy, force, temperature, pressure, vacuum, field, gravity

Rezumat

Prezenta lucrare este o construcție teoretică de cercetare fundamentală, o schimbare de paradigmă față de prezentarea actuală a fundamentelor Universului. Fenomenele de la baza Universului nu permit, cel puțin la nivelul actual al posibilităților de cercetare experimentală, răspunsuri care să confirme sau să infirme, fără echivoc și reproductibil experimental, valabilitatea ipotezelor de construcție a lucrării.

Cuvinte cheie: Univers, materie, mișcare, spațiu, particule, interacțiuni dintre particule, timp, energie, forță, temperatură, presiune, vid, câmp, gravitație

 

CUNOAȘTEREA ȘTIINȚIFICĂ, Volumul 4, Numărul 4, Decembrie 2025, pp. 37-51
ISSN 2821 – 8086, ISSN – L 2821 – 8086
URL: https://www.cunoasterea.ro/din-ce-este-format-universul-ipoteze-intuitive/
© 2025 Viorel APREUTESEI. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

 

Din ce este format universul. Ipoteze intuitive

Ing. Viorel APREUTESEI[1]
viorel.apreutesei@gmail.com

[1] Cercetător independent, absolvent al Institutului Politehnic Gh. Asachi Iași

 

Dedic această lucrare regretatului meu dascăl Giurcă Virgil, lector al disciplinei „Bazele cercetării experimentale a mașinilor termice”, Catedra de mașini termice, Institutul Politehnic Gheorghe Asachi, Iași care m-a încurajat să caut și prin eforturi proprii, începând cu anii studenției, răspunsuri pentru lumea de dincolo de aparențe.

Introducere

Ce suntem, de unde venim, unde ne ducem? Universul, așa cum îl percepem noi prin observații directe, cu aparatură de observare sau din teorii, a apărut de undeva sau a fost din totdeauna? Dacă a apărut cândva, care sunt originile lui și când va dispărea? Care sunt elementele capabile să mențină tot ce percepem sau bănuim că există ȋn jurul nostru?

Sunt doar câteva întrebări care ne produc instinctiv curiozitate, fascinaţie şi teamă, dar şi dorinţa nestăvilită de a căuta explicații accesibile nouă. Fiecare generaţie adaugă teorii noi la aventura cunoaşterii și abandonează ce consideră nepotrivit ȋn teoriile predecesorilor. Cred că este mai util să căutăm tot timpul decăt să acceptăm teorii fără acoperire în realitate, prezentate ca descoperiri noi, deși ar trebui prezentate doar ca ipoteze noi. Descoperirea înseamnă demonstrarea unei realități din jurul nostru și nu doar interpretări ipotetice! De la gânditorii greci, cu cele patru elemente din care considerau ei că este format Universul, pământ, apă, aer și foc, până la fizica newtoniană și fizica cuantică, corifeii științei universale au depus eforturi considerabile pentru a explica Universul! Operele lor sunt moștenirea noastră! De la ele plecăm mai departe!

Am început și eu aventura cunoașterii căutând în literatura de specialitate explicații teoretice pentru fenomenele întâlnite în practica inginerească: energie, presiune, căldură, temperatură, forță, cȃmp, gravitație, etc. Explicațiile nu au fost suficiente și am constatat că, pentru a înțelege fenomenele din jurul nostru, trebuie cunoscut din ce este format Universul! Aceste împrejurări m-au determinat să caut și explicații proprii, în afara celor prezentate în literatura actuală de specialitate. Pe baza ipotezelor proprii, am elaborat o teorie extrem de simplificată, numită „Din ce este format Universul. Ipoteze intuitive”.

Teoria prezentată este fundamentată ipotetic pentru a răspunde unei întrebări ancestrale a umanității: din ce este format tot ce percepem sau bănuim că există în jurul nostru? Este una din  întrebările care ne invită să deschidem fascinanta ușă a cunoașterii intimității materiei pentru a căuta răspunsuri care să lumineze întunericul din spatele ei! Ca întrebare, preocuparea este generată de reflexe instinctive individuale, dar ar fi benefic să fie și un efort al educației, de promovare în direcția cercetării,  transmisă din generație în generație. Ca răspuns, preocuparea se înscrie în aventura cunoașterii umane atunci când teoriile sau demonstrațiile autorilor sunt demne de luat în seamă.

Îndemnul lăuntric pentru a aborda această temă are la bază două premise: a) la baza generării tuturor fenomenelor Universului lucrurile ar putea fi infinit mai simple decât aparențele macroscopice; b) intimitatea materiei și a Universului este probabil fascinantă, dar de ce ar trebui să fie guvernată de legi care nu se mai regăsesc în lumea accesibilă nouă?

Lucrarea este fundamentată voluntar pe simplitate maximă, dar care să asigure un minimum de coerență a explicațiilor posibil de acceptat pentru lumea reală din jurul nostru! Ipotezele principale care definesc noua paradigmă a construcției Universului sunt proprii și au în spate aproape 40 de ani de experiență și studii teoretice inginerești, documentate din lucrările unui număr mare de autori la care am avut acces.

Lucrarea tratează doar „cărămizile” care ar putea forma Universul și legăturile dintre ele și nu își propune ipoteze pentru apariția sau evoluția lui. Consider că există un singur Univers și formarea lui din nimic, dintr-o singularitate, printr-o explozie inițială, conform teoriei Bing-Bang, nu este compatibilă cu prezenta lucrare. Ce dispare sau apare într-o zonă a Universului, este altceva!

1. Ipoteze de fundamentare a teoriei

• Toate formele de existență se manifestă în jurul nostru în unicul loc disponibil, probabil infinit, numit Spațiu;
• Noi și tot ce există în jurul nostru suntem structuri din entități indivizibile numite particule! „Substanța” din care sunt formate particulele are denumirea consacrată de materie. Este ca și cum toate formele de existență ar fi formate din fire de nisip! Firele de nisip ar fi echivalentul particulelor și nisipul ar fi echivalentul materiei. Este ca și cum și noi, oamenii, am fi formați din fire de nisip legate între ele fir cu fir, ne-am hrăni cu fire de nisip, am respira fire de nisip, pereții venelor noastre ar fi formate din fire de nisip și prin ele ar curge fire de nisip, etc, pe scurt, este ca și cum am fi o lume din fire de nisip;
• Voi considera materia o formă de existență obiectivă, nedeformabilă (rigidă), constantă și indestructibilă;
• Particulele se mișcă continuu și perpetuu. Nu există particule staționare;
• Universul este un organism viu, o structură organizată, formată doar din două forme fundamentale de existență: Materie și Spațiu;
• Legea cauză-efect este expresia organizării Universului!

2. Timpul

Cu toate că timpul este considerat formă fundamentală de existență în teoria cunoaşterii, consider că, în realitate, timpul nu este o formă obiectivă de existență! Timpul este doar o mărime fizică adoptată în practică pentru măsurarea convenabilă a mișcării! Nu există ceva independent de materie sau din materie care poate fi numit timp absolut, același (constant) pentru Univers, continuu, o „axă” a timpului la care să se poată raporta evoluția Universului. Timpul constant, măsurat cu un ceasornic natural sau artificial, reprezintă de fapt distanţa parcursă cu viteză constantă de un element declarat doar că „măsoară” timpul. Suntem educaţi să percepem că o serie de fenomene au un timp constant de desfăşurare, dar, de fapt, ele se desfăşoară cel mult cu viteză constantă (viteza luminii în vid, viteza de rotaţie a Pământului, etc.).

3. Structura particulelor

Particulele nu sunt puncte materiale! Ele au dimensiune! Particulele au, probabil, forme geometrice extrem de variate, de la sferă plină sau cu goluri, până la cele mai complicate forme pline sau cu găuri: filiforme, ramificate, cu ochiuri, cârlige, tip scai, etc. Toate aceste forme sunt adaptate necesității particulelor de a se cupla între ele, ca o construcție de lego, pentru a forma structuri de particule.

Particulele sunt diferite între ele numai prin structură geometrică şi volum de materie. Cantitatea de materie din fiecare particulă este determinată de volumul plin cu materie al particulei. Voi considera cantitatea de materie a oricărei particule ca fiind masa particulei, notată cu „m”. Masa particulei este o proprietate fundamentală a particulei și nu se poate pierde. Pentru că materia nu poate fi explicată, nici masa nu poate fi explicată! Masa oricărei particule este o mărime constantă pentru că materia este rigidă și indestructibilă. Ipoteza variaţiei masei prin transformrea ei în energie și invers, la viteze comparabile cu viteza luminii, ar putea fi interpretări eronate ale unor fenomene fără vizibilitate.

Există probabil un număr infinit de particule, deosebindu-se între ele prin trei caracteristici constante: formă, volum și masă. Combinațiile dintre cele trei caracteristici formează o diversitate extrem de mare de structuri geometrice pentru particule.

4. Energia particulelor

Mișcarea continuă și perpetuă a oricărei particule este una din ipotezele fundamentale ale prezentei teorii. Particulele pot avea mișcarea blocată doar una față de alta sau de altele simultan, dar ele se vor mișca împreună în ansamblul format! Prin mișcare, particula își modifică continuu poziția în Spațiu, după traiectorii extrem de complexe. Nu există mișcare înainte și înapoi pe aceeași direcție. Dacă ar exista această mișcare, înainte de a schimba sensul mișcării, particula trebuie să se oprească, situație interzisă prin ipoteză fundamentală! Mișcarea oricărei particule se poate produce în orice direcțiile, cu o viteză variabilă „w” strict mai mare ca zero! Pentru că mișcarea particulelor nu poate să dispară, nu pot exista particule cu viteză zero. Particula este definită de trei caracteristici constante: volum, formă şi masă şi una variabilă, viteza. Forma, volumul și masa particulelor determină atât densitatea de materie dintr-un spațiu gol, notat cu „V”, dar și efectele provocate între particule datorită coliziunilor provocate de mișcarea lor.

Mișcarea continuă a particulei cu viteză variabilă „w” înseamnă mișcarea continuă a masei particulei cu viteza variabilă „w”, ca și cum materia din particulă ar curge continuu! Datorită mișcării, influența masei particulei este menținută continuu amplificată cu coeficientul variabil „w”! Această amplificare poate fi exprimată cantitativ prin produsul m × w. Produsul m × w a fost denumit inițial cantitate de mişcare. Ȋn fizica modernă este denumit impuls. Semantic, impulsul este definit ca o variaţie bruscă, intensă şi de scurtă durată a unei mărimi variabile. Dar, cât timp nu intervine nici o cauză externă, viteza particulei rămȃne constantă și, în consecinţă, produsul m × w rămâne și el constant şi nu poate fi denumit impuls decât în momentul modificării vitezei. În perioada când viteza nu se modifică, denumirea de impuls este nepotrivită. Conceptului impuls îi voi atribui o altă relaţie matematică, adecvată cu fenomenul fizic. Voi numi produsul m × w, notat cu „e”, energia particulei! Ea este energie absolută! Voi interpreta energia particulei ca fiind capacitatea particulei de a-și deplasa continuu masa proprie „m” cu viteza „w”, conform relației (1):

 

Energia unei particule este:     e = m × w   (1)

 

Energia particulei nu este primită din afara ei! Energia particulei este o caracteristică intrinsecă a materiei din ea!

Se poate spune că orice particulă de materie din Univers reprezintă și o particulă de energie din Univers sau, cu alte cuvinte,  orice particulă de materie din Univers reprezintă și o cuantă de energie din Univers!

5. Transmiterea energiei particulelor. Impulsul și forța particulelor

Existenţa materiei sub formă de particule impune transmiterea energiei particulelor printr-un fenomen universal, discontinuu, din particulă în particulă. Singurul mod de transmitere a energiei este contactul direct dintre particule, generat prin coliziuni între ele. Datorită structurii geometrice a particulelor, contactul dintre două particule care intră în coliziune nu este frontal, instantaneu și punctiform. Particulele vor rula una peste alta sau vor rămâne în contact o perioadă de timp pe care o voi numi timp de contact sau perioadă de contact, notat cu „Δt_c”. În perioada contactului dintre două particule, ele ȋși pot păstra energia nemodificată, schimbȃndu-și doar direcția de mișcare sau pot schimba ȋntre ele o cantitate de energie pe care o voi nota cu „Δe”. De fapt se schimbă numai vitezele pentru că masele rămȃn aceleași. Energia transmisă Δe determină numai modificarea vitezei cu o valoare „Δw”. Energia se modifică numai cȃnd se modifică viteza particulei ca valoare, nu și cȃnd se modifică direcția particulei. Energia nu depinde de direcția de mișcare a particulei. Cantitatea de energie Δe transmisă la contactul dintre două particule este aceeași pentru fiecare particulă. Singura deosebire este aceea că o particulă cedează Δe și cealaltă primește Δe.

Energia transmisă de o particulă oarecare este:

 

± Δe = ± (e_finală – e_inițială)= ± [(m × w_finală) –  (m × w_iniţială)] = ± m × (w_finală – w_iniţială) = ± m × Δw   (2)

 

Semnul ± arată că Δe poate fi  primită sau cedată.

Cantitatea de energie transmisă de particulă la o coliziune o voi numi impuls și îl voi nota cu „i”, conform relației (3):

 

Impulsul unei particule este:    i = Δe   (3)

 

Impulsul Δe se transmite în perioada de contact dintre particule, Δt_{c ,} perioadă dată de vitezele celor două particule dar și de formele lor geometrice!

 

Perioada de contact a particulei este:   Δt_c = t_{c final} – t_{c inițial}   (4)

 

Viteza de transmitere a energiei în perioada de contact Δt_c o voi numi forță de impact a particulei, notată cu „f”, mărime fizică dată de relațiile (5).

 

Forța de impact a particulei este:  f = ± Δe / Δt_c  =  ± m × Δw / Δt_c        (5)

 

Pentru că materia este rigidă, forțele de impact apar totdeauna numai în perechi egale și opuse! Dacă nu ar fi așa, particula care acționează cu forță mai mare ar deforma particula care se opune cu forță mai mică și materia s-ar distruge! Ȋntre particulele care nu sunt în contact, nu există forţe! Cȃt timp nu sunt ȋn contact, particulele se mișcă din inerție (cu alte cuvinte, cu viteza rămasă de la ultimul contact). Mișcarea este inseparabilă de masă. Mișcarea și masa particulelor nu se pot pierde. Ȋn consecință, energia nu se poate distruge dar se poate redistribui prin transmitere ȋntre particule, ca valoare strict egală ȋntre cȃt se cedează și cȃt se primește.

Impulsul este un fenomen efemer. El apare numai în perioada coliziunii dintre particule și numai atunci când există și transfer de energie! Pot exista și coliziuni fără schimb de energie dar pe acestea nu le consider impulsuri!

6. Interacțiunile dintre particule

Energia necesară descompunerii substanțelor demonstrează existența unor interacțiuni ȋntre componentele lor. Teoriile actuale explică stabilitatea structurii obiectelor prin patru tipuri de interacţiuni: forţe nucleare tari care leagă particulele pentru a forma nucleul, forţe nucleare slabe care leagă nucleele pentru a forma atomii, forţe electromagnetice ale electronilor care leagă atomii pentru a forma molecule și forţe gravitaţionale care menţin planetele pe traiectoriile sistemului planetar.

Pentru interacțiunile dintre particule voi avansa următoarea ipoteză: toate interacțiunile dintre particulele oricărei structuri (nuclee, atomi, molecule, planete, etc.) sunt simple legături prin contact generate de cuplarea la nivel de particulă, similar ca la construcțiile de lego. Cuplările se produc prin contact direct între suprafețele particulelor datorită geometriei suprafețelor! Cuplarea sau decuplarea particulelor prin, respectiv, din proeminențele lor se produce prin coliziuni, cu sau fără schimb de energie, datorită mișcării lor! Rolul de cuplă între două particule îl pot îndeplini chiar unele particule cu rol de element de cuplare! Tăria acestor cuple, extrem de diversificate, de la cuplări foarte slabe sau aproape inexistente, până la cuplări foarte puternice, este determinată de trei cauze principale: forma particulelor, masa particulelor și viteza mişcării particulelor. Pentru că materia este indestructibilă, o cuplă nu se poate rupe! Ea trebuie doar desfăcută, ca fenomen invers cuplării!

7.  Structuri de particule

Dacă ipoteza existenței particulelor este adevărată, atunci tot ce există în jurul nostru (nuclee, atomi, molecule, elemente chimice, substanțe, obiecte, planete, constelații, etc) este format din particule cuplate ȋntre ele sub formă de structuri de particule. Pentru simplificare de noțiuni, orice structură de particule, împreună cu particulele libere din structură, o voi numi generic corp. Cel mai simplu corp este format din două particule cuplate între ele. Corpurile conțin și particule libere printre particulele cuplate.

Structurile de particule sunt generate într-un număr extrem de mare și pot avea forme extrem de variate, de la țesături de suprafețe deschise, ramificate sau lanțuri deschise până la țesături spațiale de suprafețe închise, ca o cămașă de zale. Țesăturile de suprafețe spațiale închise formează o categorie de corpuri speciale, cu rol de concentratori de masă și energie. Ca exemple, cu denumirile actuale consacrate, ar putea fi nuclee, structuri de combustibili, găuri negre, etc.  Aceste corpuri mențin în interior, închise în cămașa de zale, ca într-o capcană, mase și energii concentrate! La desfacerea cuplelor care formează cămașa de zale, eliberarea acumulării de energie și masă poate fi explozivă!

Nu există corp izolat pentru că toate corpurile, fără excepție, schimbă între ele energie și particule care migrează între corpuri în condiții determinate! Mișcarea particulelor generează corpuri (obiecte, ființe, planete, molecule, atomi, elemente chimice, aer, pămȃnt, apă, constelații, celule, etc.) și fenomene (gȃndire, memorie, lumină, sentimente, energie, foc, gravitație, coliziuni, presiune, temperatură, căldură, informație, forțe, cutremure, miros, văz, auz, gust, pipăit, etc.). Mișcarea particulelor și schimbul de particule dintre corpuri modifică permanent conturul și structura corpurilor. Ele rămân doar aparent identice dar, de fapt, vor fi mereu altele, modificarea continuă fiind singura regulă, fără excepție. Corpurile se transformă continuu, dar particulele doar se transmit corpurilor nou „născute”, fără să se piardă nici o particulă și fără ca mișcarea lor să ȋnceteze. Exemple: nașterea și moartea ființelor vii, apariția sau dispariția gȃndurilor, a memoriei, a vieții pe Pămȃnt, a sentimentelor, apariția sau dispariția planetelor, a speciilor, etc.

Pentru orice corp cu N particule, masa corpului, notată cu M, este dată de suma maselor tuturor particulelor existente în corp, conform relației (6):

 

Masa unui corp este:  M = ∑m_i = m₁ + m₂ + m₃ + m₄ +………..+ m_N    (6)

8. Energia corpurilor

Dacă pentru o particulă individuală de materie energia poate fi exprimată prin relaţia (1), pentru un corp cu N particule, energia, notată cu „E”, este dată de suma energiilor tuturor particulelor, conform relațiilor (7):

 

Energia unui corp este:  E= ∑e_i = (m₁ × w₁) +  (m₂ × w₂) +……. +  (m_N × w_N) = ∑(m_i × w_i)     (7)

 

Dacă orice particulă are formă geometrică bine definită și stabilă, pentru nici un corp nu se poate delimita un contur geometric stabil. Datorită mișcării continue a particulelor, forma conturului imaginar al corpurilor se modifică permanent. Pentru că nu toate particulele unui corp sunt legate între ele, simultan cu modificarea permanentă a conturului, există un schimb permanent de particule între interiorul și exteriorul corpului. Acest schimb permanent de particule reprezintă un schimb permanent de masă și energie între interiorul și exteriorul corpului. Datorită primirii energiei din exterior sau cedării de energie către exterior, și între particulele corpului există un transfer permanent de energie impusă de tendința de echilibrare. Transferul de energie între particulele oricărui corp sau între corp și exteriorul lui, notată cu „ΔE”, se poate face numai prin impulsuri (coliziuni), conform relațiilor (8).

 

Energia transferată în corpuri și între corpuri este:  ΔE = ∑Δe_i =  ∑i_i = ∑(m_i × Δw_i)      (8)

 

Energia transmisă între particulele unui corp sau între corp și exteriorul lui este definită în fizica clasică prin noțiunea de căldură, notată cu Q, conform relațiilor (9):

 

Căldura  este:  Q = ΔE = ∑Δe_i =  ∑i_i = ∑(m_i × Δw_i)      (9)

 

Din punct de vedere fenomenologic, concepția că energia se „transformă” ȋn căldură este fără sens fizic pentru că energia nu se transformă ȋn altceva și căldura nu este altceva decȃt un sinonim pentru „energie transmisă”.

Pentru că viteza nici unei particule nu poate să scadă la zero, nici energia unui corp nu poate fi transmisă integral.

Suma impulsurilor transmise de particule în unitatea de timp „t” definesc mărimea fizică numită putere, notată cu P şi poate fi exprimată prin relațiile (10):

Puterea este:  P = (∑i_i) / t = (∑Δe_i) / t        (10)

9. Temperatura corpurilor

Deplasarea simultană a tuturor particulelor dintr-un corp are denumirea consacrată de agitaţie termică. Pentru o singură particulă, la nivelul actual al cunoașterii, nu se poate determina viteza. În schimb, pentru corpuri se poate aprecia, cel puțin ca diferențe între corpuri, o viteză medie de mișcare, aceeași pentru fiecare particulă, prin cel mai profund concept din termodinamică numit temperatură absolută. Din relația (1), viteza se poate exprima sub forma dată de relația (11):

 

Viteza unei particule este:  w = e / m    (11)

 

În consecință, prin aceeași cauzalitate, se poate imagina determinarea unei viteze medii de mișcare a particulelor, notată cu „w_m”, exprimată ca raport între suma energiilor particulelor, E, și masa acestor particule, M, conform relațiilor (12):

 

Viteza medie a particulelor unui corp este:   w_m  = E / M   (12)

 

sau, ȋnlocuind pe E din relațiile (7) și pe M din relațiile (6), viteza medie se poate exprima conform relației (13) și poate fi considerată temperatura absolută a oricărui corp, notată cu T.

 

Temperatura absolută a unui corp este:  T = w_{m  =} ∑( m_i × w_i) / ∑m_i      (13)

 

Temperatura poate fi interpretată ca viteză medie de mișcare a particulelor sau ca energie a unității de masă dintr-un corp.

Temperatura absolută nu poate fi zero pentru că energia nu poate fi zero. Temperatura este o măsură a vitezei de mișcare a tuturor particulelor dintr-un corp și nu are sens noțiunea de temperatură a unei particule. Pentru o singură particulă, din relația (13), se obține că temperatura este egală cu viteza particulei. Temperatura absolută este pozitivă pentru că se calculează ca raport dintre două mărimi pozitive. Dacă există mișcare, temperatura are o valoare determinată, pozitivă, pentru că energia are o valoare strict mai mare ca zero! Dacă nu ar exista mișcare, particulele ar fi ȋn repaus și temperatura ar fi zero, fenomen interzis pentru că mișcarea nu se poate pierde. Ȋn consecință, temperatura de „zero” Kelvin din termodinamică nu poate fi atinsă pentru că energia nu poate fi zero!

Relația teoretică (13) pentru temperatura unui corp este confirmată în practică de ecuația calorimetriei, ecuație determinată experimental. La încălzirea unui corp dat, fără schimb de masă cu exteriorul, din relațiile (12) și (13), se pot scrie relațiile pentru temperaturile inițială, conform relației (14), respectiv pentru temperatura finală a corpului, conform relației (15):

 

T_inițială = ∑(m_i × w_{i inițială}) / M    (14)

 

T_finală = ∑(m_i × w_{i finală}) / M    (15)

 

Diferența dintre temperatura finală și temperatura inițială dată de relațiile (14) și (15), este:

 

ΔT = [∑(m_i × w_{i finală}) – ∑(m_i × w_{i inițială})] / M =  {∑[m_i × (w_{i finală} – w_{i iniţială})]} / M    (16)

 

sau

 

ΔT = [∑(m_i × Δw_i)] / M    (17)

și, conform relațiilor (9),

 

ΔT = Q / M    (18)

sau

 

Q = M × ΔT  (19)

 

Pentru un corp concret, este necesară o corecție cu o constantă, notată cu „k”, care să țină cont de mărimea particulelor și de legăturile dintre ele, în funcție de substanța din care este format corpul. În cazuri reale, relația (19) devine:

 

Q = M × k × ΔT  (20)

 

Relația (20) pentru încălzirea unui corp, determinată prin ipotezele teoriei „Din ce este format Universul. Ipoteze intuitive” este identică cu ecuația calorimetriei din fizică, stabilită experimental, conform relației (21):

 

Q = m × c × Δt   (21)

 

În ecuația calorimetriei (21), Q este căldura primită de corp, m este masa corpului, Δt este diferența de temperatură a corpului la încălzire, în grade Celsius și c este căldura specifică a corpului, constantă pentru un corp dat. Constanta este în funcție de substanța din care este format corpul și este necesară pentru că, la aceeași căldură primită de aceeași masă de corp, diferența de temperatură, Δt, va fi diferită în funcție de structura și legăturile din interiorul corpului. Este cunoscută din fizică egalitatea dintre diferențele de temperatură măsurate în grade Celsius și diferențele de temperatură măsurate în temperatură absolută.

10. Presiunea și  vidul absolut

Presiunea exercitată de particulele dintr-un volum de gaz „V”, notată cu „p”,  poate fi interpretată ca fiind energia specifică a unității de volum, conform relației (22):

 

Presiunea exercitată în exterior de către particule este:  p = E / V     (22)

 

Sau, ținând cont de relaţia (12),  relaţia (22) devine:

 

p = (M × T) / V     (23)

 

Conform relaţiei (23), într-un volum V poate fi presiune zero numai când în acel volum nu există particule pentru că temperatura nu poate fi zero. Vidul absolut este un spațiu lipsit de materie (particule).

Relația teoretică (23) pentru presiunea unui gaz este confirmată în practică de legea transformării izoterme a gazelor, determinată experimental de Boy și Mariotte.

Pentru același volum de gaz aflat la temperatură constantă, presiunea din relația (23) se va modifica la variația volumului conform relațiilor (24) și (25):

 

p₁ = (M × T) / V₁   (24)

şi

p₂ = (M × T) / V₂   (25)

 

sau

p₁ × V₁ = M × T   (26)

şi

p₂ × V₂  = M × T   (27)

 

sau,

p₁ × V₁ = p₂ × V₂     (28)

 

în care p₁ și V₁ sunt presiunea inițială, respectiv volumul inițial al gazului iar  p₂ și V₂ sunt presiunea

finală, respectiv volumul final al gazului.

Relaţia (28), determinată prin ipotezele teoriei „Din ce este format Universul. Ipoteze intuitive”, este aceeaşi cu legea descoperită experimental de Boyle în 1660.

11. Câmpul de atracţie şi gravitaţia

Datorită rigidităţii materiei, efectul coliziunii dintre particule este totdeauna o respingere sau o menținere a lor în contact pentru o perioadă de timp, dar particulele nu vin una către alta din vreo cauză existentă în cele două particule! În schimb, mișcarea corpurilor unul către celălalt din cauze existente în interiorul corpurilor, numită atracţie, constatată experimental în electricitate, magnetism şi gravitaţie, a devenit o evidenţă incontestabilă, deși nu există forţe care să tragă de la distanţă corpurile unul către altul.

Mișcarea particulelor oricărui corp generează coliziuni între particulele din interiorul corpului,  coliziuni care se transmit din particulă în particulă și la particulele oricărui corp din jur. În urma coliziunilor, particulele pot schimba sau nu energie între ele. Coliziunile cu schimb de energie le-am numit impulsuri. Coliziunile fără schimb de energie transmit între particule doar prezența lor, menținându-le starea energetică de moment. Există un număr extrem de mare de categorii de coliziuni, în funcție de viteza, forma și masa fiecărei particule, de legăturile dintre particule și de schimbul de masă (particule) dintre corpuri. Transmiterea coliziunilor din particulă în particulă o voi numi undă. Sunt două tipuri de unde: unde energetice, când coliziunile transmit impulsuri și unde non energetice, când coliziunile nu modifică starea energetică a particulei. Fiecare particulă din Univers este emițător de unde pentru particulele din jur și receptor de unde de la particulele din jur. Frecvența și intensitatea undelor, diferențiate în funcție de categoriile de particule care le produc, sunt esența tuturor manifestărilor din Univers, așa cum le percepem noi sau doar le bănuim că există. Universul este un mediu, un câmp de unde care interacționează permanent între ele.

Dacă între particule individuale nu pot exista decât respingeri sau mențineri în contact, între corpuri pot exista atât respingeri cât și atracții, dar și atracțiile sunt generate tot prin respingeri sau mențineri în contact între particulele corpurilor! Mișcarea particulelor este permanentă și în toate direcțiile simultan, fără necesitatea intervenției unei cauze externe pentru a o întreține, însă mișcarea lor este organizată pentru a determina corpurile pe care le formează să se deplaseze pe o direcție impusă! Deplasarea oricărui corp în Spațiu este determinată de existența în corpul respectiv a unui număr minim de particule care au aceeași direcție de mișcare și sunt capabile să se opună mișcării celorlalte particule din corp și să ducă întregul corp în direcția impusă de ele, particule pe care le voi numi particule dominante. Pentru a obliga un corp să se deplaseze pe o direcție de mișcare impusă, particulele dominante din corp trebuie obligate, prin coliziuni, să-și schimbe sau să-și mențină orientarea mișcării lor în direcția de mișcare impusă corpului! Orientarea mișcării particulelor dominante se produce prin menținerea asupra lor a undelor care generează câmpuri electrice, magnetice sau gravitaționale. Pentru atracția dintre două corpuri, trebuie orientată doar mișcarea particulelor dominante din corpul atras către corpul care atrage și corpul atras se va duce singur către corpul care atrage! Pentru respingerea dintre două corpuri, trebuie orientată doar mișcarea particulelor dominante din corpul respins în altă direcție față de corpul care respinge și corpul respins se va îndepărta singur de corpul care respinge! Între corpuri, trimiterea de unde este reciprocă, însă corpul care obligă orientarea mișcării particulelor dominante ale altui corp către el sau respingerea față de el depinde de masa și energia fiecărui corp. Orientarea reciprocă a particulelor dominante din corpuri, prin unde generate permanent de toate particulele, este esența universală a atracției sau respingerii electrice, magnetice sau gravitaționale pentru că, probabil, există și respingere gravitațională și nu numai atracție gravitațională! Fenomenul atracției sau respingerii determină mișcarea corpului după o direcție rezultantă, ca medie a mișcării tuturor particulelor corpului și apare numai ȋntre corpuri.

Concluzii

O primă concluzie este aceea că pentru introducerea conceptelor și analiza mișcării particulelor nu este necesară relativizarea la vreun reper, observator sau sistem de referință inerțial. Particulele sunt forme de existență absolută în perioada în care nu sunt în contact cu alte particule, nefiind influențate cu nimic de existența sau manifestarea altor particule din Univers.

A doua concluzie este că prezenta teorie elimină necesitatea legii conservării energiei, a legii conservării masei si a principiilor termodinamice. Acestea devin simple consecințe ale ipotezelor pe care se bazează construcția teoriei.

De asemeni, prin interpretările prezentate, este posibilă deducerea strict teoretică a unor relații matematice demonstrate doar pe cale experimentală pentru legea Boyle-Mariotte și ecuația calorimetriei.

Se poate adăuga unificarea interacțiunilor din interiorul corpurilor și dintre corpuri cu gravitația, pe aceleași baze fenomenologice.

Pentru că există un deziderat extrem de justificat în cercetare de a găsi o teorie unitară a fenomenelor de la baza Universului, lucrarea are și ea tendințe către acest deziderat. De asemeni, am introdus ipotezei organizării materiei și, în acest fel, lucrarea deschide calea unei punți de legătură între religie și știință!

Bibliografie

Albert Einstein,  Cum văd eu lumea, Ed. Humanitas, București, 1992