Furduescu, Bogdan – Alexandru (2025), Iluzia echilibrului viață-muncă, Cunoașterea Științifică, 4:4, 151-156, https://www.cunoasterea.ro/iluzia-echilibrului-viata-munca/

 

The Illusion of Work-Life Balance

Abstract

The ideal of „work-life balance” has long promised a harmonious coexistence between professional demands and personal fulfillment. Yet, in today’s hyperconnected and rapidly changing world of work, this ideal increasingly appears as an illusion. Technological acceleration, remote and hybrid work models, and the pervasive integration of artificial intelligence have blurred traditional boundaries between labor and leisure. This paper critically explores the evolution and paradox of work-life balance in the twenty-first century, considering the economic, organizational, and psychological implications of a society where „flexibility” often conceals intensified expectations. Drawing from contemporary studies in organizational behavior, sociology, and digital culture, it argues that the concept must evolve from „balance” to „integration” and „sustainability”, emphasizing self-determined boundaries, mindful use of technology, and institutional responsibility. Ultimately, the article proposes that the modern illusion of balance reflects not a failure of individuals to manage time, but a systemic failure to recognize human limits within the post-industrial digital economy.

Keywords: work-life balance, digital labor, hybrid work, flexibility, psychological well-being

Rezumat

Idealul „echilibrului viață-muncă” promite de mult timp o coexistență armonioasă între exigențele profesionale și împlinirea personală. Totuși, în lumea muncii de astăzi, hiperconectată și în rapidă schimbare, acest ideal apare din ce în ce mai mult ca o iluzie. Accelerarea tehnologică, modelele de muncă la distanță și hibride și integrarea omniprezentă a inteligenței artificiale au estompat granițele tradiționale dintre muncă și timp liber. Această lucrare explorează critic evoluția și paradoxul echilibrului dintre viața profesională și cea personală în secolul XXI, luând în considerare implicațiile economice, organizaționale și psihologice ale unei societăți în care „flexibilitatea” ascunde adesea așteptări sporite. Bazându-se pe studii contemporane despre comportamentul organizațional, sociologie și cultură digitală, lucrarea susține că acest concept trebuie să evolueze de la „echilibru” la „integrare” și „sustenabilitate”, punând accent pe limitele autodeterminate, utilizarea conștientă a tehnologiei și responsabilitatea instituțională. În cele din urmă, articolul propune că iluzia modernă a echilibrului nu reflectă un eșec al indivizilor în gestionarea timpului, ci un eșec sistemic de a recunoaște limitele umane în cadrul economiei digitale postindustriale.

Cuvinte cheie: echilibrul viață-muncă, munca digitală, munca hibridă, flexibilitate, bunăstare psihologică

 

CUNOAȘTEREA ȘTIINȚIFICĂ, Volumul 4, Numărul 4, Decembrie 2025, pp. 151-156
ISSN 2821 – 8086, ISSN – L 2821 – 8086
URL: https://www.cunoasterea.ro/iluzia-echilibrului-viata-munca/
© 2025 Bogdan – Alexandru FURDUESCU. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

 

Iluzia echilibrului viață-muncă

Dr. Mgt. Bogdan – Alexandru FURDUESCU[1]
bogdan.furduescu@ici.ro

[1] Institutul Național de Cercetare– Dezvoltare în Informatică – ICI București

 

Introducere

Puține expresii din discursul organizațional modern sunt la fel de atrăgătoare și evazive precum echilibrul dintre viața profesională și cea personală. Odată conceput ca un echilibru realizabil între performanța profesională și împlinirea personală, a devenit o mantră culturală. Cu toate acestea, realitatea modernă spune o poveste diferită. În ciuda programului flexibil, a oportunităților de lucru la distanță și a inițiativelor de wellness, sondajele dezvăluie în mod constant rate tot mai mari de epuizare profesională, conectivitate constantă și estomparea distincțiilor clare dintre „muncă” și „viață”. În esență, echilibrul viață-muncă a devenit o promisiune retorică într-o epocă care cere productivitate și receptivitate constante.

1. Rădăcinile istorice ale unui mit modern

Noțiunea de separare a muncii de viața personală a apărut odată cu industrializarea. În secolul al XIX-lea, pe măsură ce forța de muncă s-a mutat din case și câmpuri în fabrici, timpul a devenit măsurabil, fragmentat și comoditizat, concept definit de jurnalistul american Thomas L. Friedman ca fiind „procesul prin care un produs considerat inițial de lux devine marfă uzuală”. Ziua de muncă de opt ore, susținută de mișcările muncitorești, reprezenta nu doar o revendicare economică, ci și una morală: dreptul de a trăi dincolo de producție. Faimoasa triadă „opt ore de muncă, opt ore de recreere, opt ore de odihnă” simboliza atât progresul, cât și izolarea.

În secolul al XX-lea, în special în economiile postbelice, conceptul a evoluat. Cultura corporativă a început să recunoască faptul că suprasolicitarea reducea productivitatea, ceea ce a dus la forme timpurii de inițiative pentru echilibrul dintre viața profesională și cea personală, cum ar fi concediul plătit, săptămânile de lucru limitate și programele de sprijin familial. În anii 1980 și 1990, odată cu ascensiunea psihologiei manageriale și a dezbaterilor feministe privind gospodăriile cu venituri duale, echilibrul viață-muncă a intrat în lexicul corporativ. Totuși, acest echilibru era adesea conceput în cadrul limitelor tradiționale: locul de muncă era fizic, orele de lucru erau delimitate, iar tehnologia nu dizolvase încă limitele spațiale și temporale ale muncii.

2. Transformarea digitală și noua arhitectură a muncii

Revoluția digitală a fost inițial încadrată ca o forță de democratizare. Promisiunea era clară: tehnologia îi va elibera pe oameni de programe rigide, permițându-le să lucreze „oricând, oriunde”. În practică, această promisiune a produs ceea ce sociologul Judy Wajcman numește „societatea accelerării”. Viteza comunicării digitale necesită răspunsuri instantanee, ceea ce face ca deconectarea să fie riscantă din punct de vedere social și profesional.

E-mailul, mesageria instantanee și platformele de management de proiecte au prăbușit granițele temporale ale muncii. Inteligența artificială amplifică aceste dinamici. Pe de o parte, sistemele de inteligență artificială automatizează sarcinile repetitive și permit luarea deciziilor bazate pe date, eliberând teoretic timpul uman. Pe de altă parte, acestea cresc așteptările privind optimizarea și performanța constantă. Rolul lucrătorului devine nu acela de a îndeplini sarcini, ci de a supraveghea și îmbunătăți performanța algoritmică, creând o nouă încărcătură cognitivă și emoțională.

3. Paradoxul psihologic: libertate și oboseală

Muncitorul modern este prins într-o dublă legătură psihologică. Retorica flexibilității sugerează emancipare, dar experiența sa trăită produce adesea vinovăție și epuizare profesională. Când „echilibrul” depinde de disciplina personală mai degrabă decât de normele colective, indivizii internalizează responsabilitatea pentru disfuncțiile structurale. Se simt obligați să se gestioneze mai bine, să optimizeze somnul, dieta, timpul și emoțiile, toate acestea în timp ce navighează printre așteptări din ce în ce mai instabile.

Cercetări psihologice recente confirmă erodarea bunăstării în aceste condiții. Studiile din 2023 ale Organizației Mondiale a Sănătății (World Health Organization) arată că stresul legat de muncă și epuizarea profesională au devenit principalele cauze ale absenteismului și declinului sănătății mintale la nivel global. Pandemia a intensificat această tendință, lucrătorii care lucrează de la distanță raportând ore de lucru mai lungi și niveluri mai ridicate de oboseală digitală. Atenția parțială constantă, trecând de la roluri profesionale la roluri domestice, creează o formă de fragmentare cognitivă ce afectează atât creativitatea, cât și odihna.

4. Dinamica organizațională: Flexibilitatea ca element de control

Dintr-o perspectivă managerială, narațiunea echilibrului dintre viața profesională și cea personală a servit adesea scopuri strategice. Organizațiile care promovează culturi de lucru flexibile atrag talente și consolidează imaginea generală a angajatorului. Cu toate acestea, o astfel de flexibilitate este rareori simetrică. În timp ce angajații câștigă autonomie în ceea ce privește momentul în care lucrează, organizațiile mențin controlul asupra a ceea ce și cât trebuie să livreze. Digitalizarea muncii introduce noi forme de monitorizare, cum ar fi urmărirea apăsărilor de taste, metricile algoritmice de performanță, analiza atenției, estompând astfel linia dintre autonomie și supraveghere.

Mai mult, culturile organizaționale încadrează adesea bunăstarea ca un proiect individual, mai degrabă decât ca o obligație structurală. Atelierele de „îngrijire personală” și sesiunile de mindfulness, deși benefice, pot masca probleme mai profunde: volum de muncă nerealist, așteptări neclare și leadership deficitar. Atunci când bunăstarea este externalizată rezilienței individuale, iluzia echilibrului devine completă, angajaților fiindu-le cerut să se repare pe ei înșiși, nu sistemul.

5. Dimensiuni culturale și societale: Productivitatea ca moralitate

Dincolo de organizații, iluzia echilibrului dintre viața profesională și cea personală reflectă valori culturale mai largi. Societățile moderne echivalează productivitatea cu virtutea și odihna cu vinovăția. Rețelele de socializare intensifică această dinamică, transformând timpul personal într-un spațiu performativ, unde hobby-urile, fitness-ul și viața de familie devin conținut. Sinele nu mai este doar experimentat; este conceput pentru vizibilitate.

Clasa, genul și geografia rămân centrale în această discuție. Munca la distanță, de exemplu, aduce beneficii disproporționate profesioniștilor din domeniul financiar, în timp ce lucrătorii din servicii și cei manuali rămân legați de spații fizice și programe rigide. Femeile, în special, continuă să suporte povara muncii domestice neremunerate, ceea ce face ca echilibrul să fie structural inegal. Prin urmare, iluzia nu este doar psihologică, ci și socială: ascunde asimetrii de putere și privilegii în cadrul sistemului muncii.

6. Dincolo de iluzie, către o integrare sustenabilă

Recunoașterea iluziei este primul pas către transformare. Viitorul muncii nu se poate baza pe metafore depășite ale echilibrului ca jumătăți egale ale unei balanțe. Paradigma emergentă ar trebui să pună accent pe integrare și sustenabilitate. Integrarea recunoaște că munca și viața nu sunt sfere separate, ci domenii interconectate ale activității umane. Sustenabilitatea redefinește succesul ca reziliență, nu ca abilitatea de a face mai mult, ci de a continua în mod semnificativ, fără epuizare. Pentru a realiza acest lucru, organizațiile trebuie să treacă de la retorica bunăstării la arhitectura bunăstării. Guvernele și instituțiile trebuie să consolideze drepturile muncii adaptate la realitățile digitale, asigurându-se că flexibilitatea nu se traduce în precaritate. Pentru indivizi, integrarea durabilă necesită revendicarea libertății de acțiune în detrimentul atenției și timpului. Implicarea conștientă în tehnologia, utilizând instrumentele digitale mai degrabă decât fiind utilizat de acestea, devine crucială.

Concluzii

Iluzia echilibrului dintre viața profesională și cea personală nu este pur și simplu un eșec personal în gestionarea timpului, ci un miraj sistemic produs de o cultură care confundă conectivitatea cu angajamentul și flexibilitatea cu libertatea. În economia digitală a anului 2025, granițele dintre viața profesională și cea personală sunt mai permeabile ca niciodată, dar adevăratul echilibru rămâne evaziv, deoarece structurile care guvernează munca nu au evoluat pentru a proteja granițele umane. Calea de urmat necesită o trecere de la iluzie la autenticitate, de la flexibilitate superficială la sustenabilitate autentică. Această transformare necesită colaborarea dintre indivizi, organizații și factori de decizie politică pentru a redefini ce înseamnă „munca” în era inteligenței artificiale și a muncii la distanță. Numai recunoscând oamenii ca mai mult decât o resursă productivă, societățile pot depăși mitul echilibrului către o realitate a bunăstării integrate.

Bibliografie

• Eurofound (2024) – „Right to Disconnect in the Digital Workplace: Trends and Challenges in the EU”.
• Friedman, T. L. (2005) – „The Earth is Flat, a brief history of the 21st century”, Ferrar, Staus and Giroux ed, New York.
• Gregg, M. (2018) – „Counterproductive: Time Management in the Knowledge Economy”, Duke University Press.
• Hochschild, A. R. (1997) – „The Time Bind: When Work Becomes Home and Home Becomes Work”, Henry Holt.
• Microsoft Work Trend Index (2024) – „Annual Report: AI at Work Is Here. Now Comes the Hard Part”, Microsoft.
• Susskind, R. & Susskind, D. (2022) – „The Future of the Professions: How Technology Will Transform the Work of Human Experts”, Oxford University Press.
• Wajcman, J. (2019) – „Pressed for Time: The Acceleration of Life in Digital Capitalism”, University of Chicago Press.
• World Health Organization (2023) – „Mental Health and Work: Policy Brief”, WHO Publications.