Demnitatea în sine şi demnitatea ca sine ca repere ale atitudinii omului faţă de viaţa şi moartea sa

postat în: Media 0

Omul în totalitatea comunităţii sale ca o componentă alcătuitoare a ei este deopotrivă şi individ personalizat şi individ generalizat, adică este om în sine şi totodată şi om ca sine. În sine individul se raportează la sine, privindu-se ca într-o oglindă în care îşi recunoaşte  propria imagine, contemplând-o ca atare cu propria percepţie, iar ca sine el se raportează la lucrurile şi indivizii din realitatea înconjurătoare în aprecierea şi legăturile cărora el îşi recunoaşte propria prestaţie în relaţie directă sau indirectă cu ele (cu ei). Ceea ce reprezintă individul uman în sine constituie ceea ce putem numi demnitatea umană individuală, demnitatea în primordial de parcă el ar fi în postură de singur individ pe pământ. Din acest motiv nu poate exista vreun om ca să fie în afara demnităţii sale. Demnitatea îi asigură lui potenţial vital pentru a fi ceia ce este în sine pentru sine şi ceia ce este el ca sine pentru alţi indivizi umani. Aşa cum omul nu există absolut izolat de membrii comunităţii sale, el nu poate să-şi ascundă demnitatea  în sine de semenii care-l înconjoară, astfel  etalându-şi demnitatea în sine în exterior raportată la ei, în acest fel demnitatea în sine devenind demnitaea ca sine, adică raportată la cei care-l  înconjoară.  Deşi este privată parţial de consistenţă, demnitatea  ca sine intră în legătură directă cu cei carei mengează într-un fel sau altul viaţa şi îi ameninţă demnitata în sine, transsformând-o în demnitate ca sine. Astfel se face că doreşte omul sau nu doreşte prin felul  său de a fi el  trebuie şi este nevoit să-şi  expună  demnitatea  în sine în acest fel  fiind supusă influenţei din exterior cu voia sau fără voia sa.

Unele aspecte ale filosofiei lui Albert Einstein și Henri Bergson, timpul şi paradoxul lui Zenon în viziune critică nonsofisticată

În acest articol fac o investigare critică a unor aspecte de fond ale filozofiei lui A. Einstein, H. Bergson și așa-zisul paradox al lui Zenon și legăturile lor cu timpul. Se observă în abordările lor asupra timpului și a factorilor care iau parte la formarea acestuia în raport cu spațiul, și spațiul în raport cu timpul, precum și procesele de metamorfoză care au loc în relațiile lor cu mișcarea și schimbarea, o complicație și sofisticare a filosofiei mesajului şi metodelor folosite pentru discursul analitic şi a gândirii şi logicii filosofării. Aici caut să dezleg rețeaua sofisticată de gândire cu care se întreprinde exegeza lor filozofică a subiectelor în discuție doar asupra câtorva aspecte ale acestora, simplificând și clarificând astfel unele deducții la care am reușit astfel să ajung.

Materialism şi realitatea esteticii: Argumente şi contraargumente la scrisorile lui Friedrich Schiller privind educaţia estetică a omului (1/3)

Acest articol este o expunere esențială a descifrării rolului jucat de instinctele naturale ale ființei umane în fenomenologia complexă a realității care există între comportamentul său și structurile sale fiziologice materiale – o relație care dă naștere produsului de bază a ceea ce este ființa cu toate atributele ei care o determină ca ceea ce este și ceea ce este. Am inclus în concept care sunt aspectele legate de începuturile materiale ale structurilor biologice ale ființei umane, iar în conceptul care sunt modalitățile de manifestare estetică a acesteia în legătură directă cu procesele evolutive ale structurilor sale interioare într-un dinamică continuă numită armonie în ascensiune ca produs, dar și ca expresie exterioară a acestora, expresie care include estetica culturală, cea a artei, cea a frumosului și rolul pe care acesta îl joacă pentru autocunoașterea ființei. Am examinat influența pe care voința și rațiunea o au asupra comportamentului previzibil sau imprevizibil.

Articolele fără specificarea altei licențe CC au licența CC BY-NC-ND.