Constantin, George (2025), Etica intervalului și inteligența artificială – reflecții asupra limitelor conștiinței și responsabilității în era algoritmică, Cunoașterea Științifică, 5:1, https://www.cunoasterea.ro/etica-intervalului-si-inteligenta-artificiala/

 

The Ethics of the Interval and Artificial Intelligence – Reflections on the Limits of Consciousness and Responsibility in the Algorithmic Era

Abstract

This paper explores the philosophical and ethical implications of Artificial Intelligence (AI) within the framework of the “ethics of the interval” — a concept that refers to the space of reflection and responsibility emerging between human consciousness and technological autonomy. Drawing on phenomenology, hermeneutics, and contemporary AI ethics, the study investigates how this interval defines both the potential and the moral limits of artificial systems. The analysis proposes that the ethical horizon of AI does not lie solely in algorithmic control but in rethinking human self-awareness in relation to intelligent technologies. By reinterpreting concepts such as responsibility, temporality, and moral agency, the article argues that the preservation of the human interval — the reflective gap between action and meaning — is the true locus of ethical resilience in the age of intelligent machines.

Keywords: artificial intelligence, ethics of the interval, phenomenology, ontology, consciousness, responsibility

Rezumat

Acest articol explorează conceptul de „etică a intervalului” ca spațiu de reflecție și responsabilitate între om și tehnologie, în special în contextul dezvoltării inteligenței artificiale. Printr-o abordare fenomenologică și hermeneutică inspirată de Heidegger, Ricoeur și Gadamer, studiul propune o lectură ontologică a raportului dintre conștiință, algoritm și libertate. „Intervalul” este definit ca un loc al întâlnirii dintre intenție și acțiune, dintre decizie și consecință, unde se reactivează dimensiunea etică a ființei. Într-o eră dominată de automatism și eficiență, etica intervalului redeschide posibilitatea reflecției, a întârzierii semnificative și a recuperării conștiinței. Scopul cercetării este de a reinterpreta sensul responsabilității în era algoritmică, propunând o ontologie a limitei, a tăcerii și a discernământului.

Cuvinte cheie: etica intervalului, inteligență artificială, fenomenologie, ontologie, conștiință, responsabilitate

 

CUNOAȘTEREA ȘTIINȚIFICĂ, Volumul 5, Numărul 1, Martie 2026, pp. xxx
ISSN 2821 – 8086, ISSN – L 2821 – 8086
URL: https://www.cunoasterea.ro/etica-intervalului-si-inteligenta-artificiala/
© 2025 George CONSTANTIN. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

 

Etica intervalului și inteligența artificială – reflecții asupra limitelor conștiinței și responsabilității în era algoritmică

PhD George CONSTANTIN[1]
constantingeorge2018@gmail.com

[1] Cercetător independent

 

Introducere

Problematica eticii inteligenței artificiale (IA) se află astăzi în centrul reflecției filozofice globale, aducând în prim-plan întrebări fundamentale despre natura conștiinței, libertății și responsabilității. Într-o epocă dominată de tehnologiile algoritmice, gândirea etică nu mai poate fi separată de ontologia tehnicului. Inteligența artificială nu este doar un instrument al progresului, ci o provocare radicală adusă modului uman de a fi. Noțiunea de „etică a intervalului” propusă aici desemnează acel spațiu de reflecție în care se întâlnesc omul și mașina, subiectul și algoritmul, libertatea și determinismul. Intervalul este locul tensiunii dintre rațiune și sens, dintre calcul și conștiință. În acest spațiu intermediar se decide nu doar viitorul tehnologic, ci și destinul moral al umanității.

Lucrarea de față își propune să examineze semnificația acestui interval dintr-o perspectivă ontologică și etică, articulând un discurs care unește tradiția fenomenologică (Heidegger, Husserl, Ricoeur) cu dezbaterile actuale din etica tehnologiei (Floridi, Bostrom). În centrul reflecției se află ideea că adevărata responsabilitate etică în raport cu IA nu constă doar în reglementări juridice sau în limite tehnice, ci în capacitatea de a păstra deschis intervalul conștiinței umane — acel spațiu reflexiv în care sensul poate fi încă interogat.

1. Etica intervalului: între fenomen și tehnică

Etica intervalului poate fi definită ca o formă de reflecție asupra limitelor. Ea nu caută să stabilească doar coduri de conduită, ci să descopere spațiul în care libertatea se confruntă cu necesitatea. Într-un sens fenomenologic, intervalul este locul dintre — acel hiatus în care ființa se revelează în tensiune cu propria sa condiție tehnologică.

Martin Heidegger (2003) avertiza că tehnica modernă riscă să reducă ființa la simplu „stoc de resurse” (Bestand), transformând omul într-un funcționar al sistemului tehnologic. În acest context, etica nu mai poate fi doar o teorie a binelui, ci devine o ontologie a libertății — o modalitate de a menține deschisă distanța dintre om și lumea sa instrumentalizată.

Hans-Georg Gadamer (2001) propune, în Adevăr și metodă, o hermeneutică a înțelegerii care reabilitează dialogul dintre subiect și lume. Etica intervalului se înscrie în această tradiție: ea afirmă necesitatea unei „pauze ontologice” între acțiune și reflecție, între decizie și interpretare, ca spațiu al responsabilității.

Iata de ce intervalul nu este o ruptură, ci o tensiune creatoare — un spațiu de întâlnire în care sensul moral este mereu reconfigurat. Etica intervalului este, astfel, o etică a relației: nu a dominației asupra tehnicului, ci a coexistenței cu el.  Astfel, consideram ca intervalul etic este mai mult decât un spațiu epistemic, fiind, in aceeasi masura, si o formă de respirație ontologică. În el, omul reînvață tăcerea, contemplarea și limitele propriei puteri. Etica devine astfel o liturghie a conștiinței – nu o lege, ci o atenție trează față de ceea ce nu poate fi redus la calcul.

2. Inteligența artificială și problema conștiinței

Inteligența artificială aduce în discuție una dintre cele mai vechi întrebări filosofice: poate fi conștiința simulată? Problema nu este doar tehnologică, ci ontologică. Edmund Husserl (1994) arăta că orice conștiință este intențională — ea este mereu conștiință despre ceva. În schimb, inteligența artificială, bazată pe procesare de date și modele statistice, operează fără intenționalitate în sens fenomenologic. Algoritmul „învață”, dar nu înțelege; recunoaște tipare, dar nu are acces la sens.

Luciano Floridi (2013), în The Ethics of Information, susține că IA este o „entitate ontologică de nivel diferit” — un agent care manipulează informație, dar nu produce semnificație. Prin urmare, etica inteligenței artificiale trebuie să țină cont de acest decalaj dintre proces și conștiință.

În termenii propuși de articolul de față, acest decalaj constituie intervalul etic: distanța ontologică dintre înțelegerea umană și calculul algoritmic. Responsabilitatea morală se naște tocmai din menținerea acestui interval — din refuzul de a-l închide prin iluzii de echivalență între om și mașină.

3. Intervalul etic: între autonomie și responsabilitate

Etica intervalului nu se opune tehnologiei, ci o reorientează către sensul uman al acțiunii. În mod paradoxal, tocmai în epoca automatizării radicale apare nevoia de reîntemeiere a libertății.

Nick Bostrom (2014), în Superintelligence, avertizează asupra pericolului unei IA care ar putea depăși controlul uman. Dar adevărata problemă etică nu este doar tehnică, ci ontologică: pierderea controlului asupra sensului.

Responsabilitatea etică în raport cu IA nu se reduce la supraveghere sau reglementare, ci implică un act de reflecție asupra propriei noastre condiții de ființe tehnologice. Bernard Stiegler (2010) vorbea despre „farmaconul tehnologic” – ambivalența dintre puterea de creare și puterea de distrugere a tehnicii.

În cultura română, ethosul intervalului s-a manifestat dintotdeauna ca tensiune între rațiune și taină – de la Blaga la Noica –, ceea ce oferă, credem noi, un fundal simbolic fertil pentru o etică a responsabilității în era tehnologică.

În acest sens, intervalul etic este un spațiu de echilibru: între entuziasmul progresului și luciditatea critică. El cere o hermeneutică a acțiunii – o capacitate de a interpreta consecințele propriilor noastre inovații.

4. Etica intervalului ca dinamică a conștiinței și tehnologiei – Schema 1

În intervalul etic, eroarea este virtute, nu eșec. Când facem această afirmație avem în vedere următoarele:

• Eroarea ca semn al libertății: doar cine poate greși este responsabil.
• Eroarea ca oglindă a ambiguității: permite navigarea între intenție și consecință.
• Eroarea ca spațiu de reconfigurare a sensului: fiecare greșeală oferă posibilitatea reinterpretării deciziei.

IA, incapabilă de eroare morală, rămâne în afara intervalului, iar lipsa erorii este absența eticului. În fața presiunii algoritmice, intervalul etic se afirmă ca spațiu de rezistență:

• Rezistență față de reducerea eticii la optimizare.
• Rezistență față de ștergerea responsabilității individuale.
• Rezistență față de iluzia că tehnologia poate substitui experiența umană.

Astfel, intervalul devine bastionul suveranității morale, locul unde omul reafirmă libertatea de alegere și capacitatea de a greși cu sens.

Dimensiune	Descriere	Implicații etice
Ontologică	Distanța dintre ființă și tehnică (Heidegger)	Menținerea libertății în raport cu determinismul tehnologic
Fenomenologică	Tensiunea dintre intenționalitate și procesare (Husserl)	Recunoașterea limitelor conștiinței artificiale
Hermeneutică	Dialogul interpretativ între om și algoritm (Gadamer, Ricoeur)	Reflecție asupra sensului și responsabilității
Practică	Impactul IA asupra deciziilor sociale și morale	Regândirea eticii ca proces participativ

 

Această schemă sintetizează ideea centrală a eticii intervalului: conștiința morală se formează în tensiune, nu în coincidență. Etica este un spațiu intermediar, nu un sistem închis.

5. Timpul și memoria în etica inteligenței artificiale

Etica intervalului are o dimensiune temporală esențială. Inteligența artificială acționează în timp real, reducând intervalul dintre cauză și efect, dintre decizie și consecință. Omul, în schimb, trăiește într-un timp reflexiv, al înțelegerii și memoriei.

Paul Ricoeur (2001) arăta că memoria nu este o simplă reproducere a trecutului, ci o reconfigurare a sensului în prezent. În logica IA, memoria este stocare; în logica umană, este interpretare.

Această diferență evidențiază natura etică a intervalului temporal: între calculul instantaneu și reflecția întârziată se află responsabilitatea. A fi etic înseamnă a păstra timp pentru gândire, a reintroduce „întârzierea” în fluxul accelerat al tehnologiei.

În fața imperativului vitezei, etica tăcerii redevine formă de rezistență. A suspenda reacția automată, a recâștiga intervalul interior între impuls și acțiune – aceasta este forma supremă a libertății morale în era algoritmică.

6. Modelul etic al intervalului temporal – Schema 2

Decizia morală, în viziunea eticii intervalului, nu este nici reflex automat, nici soluție optimizată, ci o suspendare conștientă a acțiunii în fața complexității situației. Această suspendare implică tensiunea dintre mai multe dimensiuni simultane: intenție și consecință, lege și excepție, ideal și realitate. Ea presupune conștiența limitelor propriei cunoașteri și deschiderea către incertitudinea inerentă a vieții.

Temporalitatea eticului se opune timpului algoritmic: în vreme ce IA operează instantaneu, omul moral traversează un timp al reflecției, deliberării și ezitării. Această întârziere nu este pasivitate, ci manifestarea activă a responsabilității, imposibil de delegat. Intervalul temporal al deciziei etice include:

• Timpul reflecției: suspendarea acțiunii pentru analizarea consecințelor și contextului.
• Timpul dialogului interior: confruntarea valorilor personale și a normelor sociale.
• Timpul empatic: includerea perspectivei celuilalt, anticiparea suferinței și a impactului moral.

Temporalitatea eticului este astfel experiențială, subiectivă și ireductibilă la formule sau algoritmi.

Dimensiunile intervalului etic pe axa timpului arata in mod convingator faptul ca memoria faptelor (in special, memoria colectiva), responsabilitatea tragica a actului de decizie (cu implicatii morale) si capacitatea de a anticipa logic un segment al realului sunt virtuti specific umane, în timp ce tehnologiile inalte (inclusive IA) rămân în zona unei dileme binare,  neputând pătrunde în matrice multidimensională a conștiinței morale. Inteligența artificială (IA) nu poate experimenta tensiunea între valori inconmensurabile. Nu poate susține ezitarea ca act deliberativ. Nu poate integra experiența subiectivă și narativă a celorlalți. IA devine astfel oglindă și catalizator: nu înlocuiește deliberarea etică, ci o face vizibilă prin contrastul dintre calcul și reflecție umană.

• Trecut: Memoria ca fundament al sensului (Ricoeur, 2001)
• Prezent: Decizia ca act de responsabilitate (Arendt, 1958)
• Viitor: Anticiparea consecințelor tehnologice (Jonas, 1985)

Această schemă sugerează că etica inteligenței artificiale trebuie să reunească memoria, acțiunea și anticiparea într-un model unitar al responsabilității. Etica devine o formă de anamneză activă: o aducere-aminte a umanului în mijlocul mașinilor.

7. Concluzii: către o ontologie responsabilă a tehnicului

Etica intervalului nu oferă rețete morale, ci un cadru de reflecție. Într-o epocă în care algoritmii decid tot mai mult asupra vieții, a economiei și a culturii, a fi etic înseamnă a păstra viu intervalul dintre conștiință și automatism.

Responsabilitatea morală nu se poate externaliza către sisteme, ci rămâne atributul uman al sensului. În fața inteligenței artificiale, omul nu trebuie să-și apere superioritatea, ci profunzimea.

Etica intervalului propune, în fond, o reîntemeiere a ființei: o chemare la luciditate, memorie și solidaritate ontologică. În loc să ne întrebăm cât de inteligente pot deveni mașinile, ar trebui să ne întrebăm cât de responsabili putem rămâne noi.

Astfel, intervalul devine bastionul suveranității morale, locul unde omul reafirmă libertatea de alegere și capacitatea de a greși cu sens.

Bibliografie generală

• Arendt, H. (1958). The Human Condition. Chicago: University of Chicago Press.
• Bostrom, N. (2014). Superintelligence: Paths, Dangers, Strategies. Oxford: Oxford University Press.
• Floridi, L. (2013). The Ethics of Information. Oxford: Oxford University Press.
• Gadamer, H.-G. (2001). Adevăr și metodă. Trad. G. Cercel, C. Cioabă, S. Lavric & M. Arman. București: Teora.
• Heidegger, M. (2003). Ființă și timp. Trad. G. Liiceanu & C. Cioabă. București: Humanitas.
• Husserl, E. (1994). Meditații carteziene. Introducere în fenomenologie. Trad. A. Baumgarten. București, Humanitas.
• Jonas, H. (1985). The Imperative of Responsibility. In Search of an Ethics for the Technological Age. University of Chicago Press
• Constantin G. (2018). Teoria eșecului. Eșecul ca formă de manifestare pozitivă a diferenței. Argumente pentru o etică a intervalului. Iasi, editura Lumen.
• Ricoeur, P. (2001). Memoria, istoria, uitarea. Trad. I. Gyurcsik & M. Gyurcsik. București: Amarcord.
• Stiegler, B. (1998). Technics and Time: The Fault of Epimetheus. Stanford: Stanford University Press.
• Turkle, S. (2011). Alone Together: Why We Expect More from Technology and Less from Each Other. New York: Basic Books.