Mocanu, Alexandra (2023), Abandonul școlar în România, Cunoașterea Științifică, 2:2, 79-88, https://www.cunoasterea.ro/abandonul-scolar-in-romania/

 

School dropout rate in Romania

Abstract

Throughout our personal journey, family and school are the main pillars that introduce us to the term socialization and subject people to different scenarios that can be applied later in adult life. The two institutions co-exist together and collaborate in order to help raise future generations. School and family are the basis in education, the two should have a harmonious relationship for the good of children. The two influence the child’s school work and social life. The family is the first group a child interacts with in the early years of life. Then comes the educational institution, called school, which is a place of social interaction, where teachers and pupils communicate, new social relationships are established outside the family.

Keywords: school dropout, Romania, school, family, socialization

Rezumat

De-a lungul călătoriei noastre personale, familia și școala reprezintă principalii stâlpi care ne introduc termenului de socializare și supune oamenii diferitelor scenarii care vor putea fi aplicate mai târziu, în viața de adult. Cele două instituții trebuie să învețe să coexiste împreună și să colaboreze pentru a putea ajuta la creșterea viitoarelor generații. Școala și familia reprezintă baza în educație, cele două ar trebuie să aibă o relație armonioasă pentru binele copiilor. Cele două influențează activitatea școlară și viața socială a copilului. Familie reprezintă primul grup cu care un copil interacționează în primii săi ani de viață. După își face apariția instituția de învățământ, numită școala, care este un spațiu al interacțiunii sociale, unde profesorii și elevi comunică, se stabilesc noi relații sociale în afară de familie.

Cuvinte cheie: abandonul școlar, România, școala, familia, socializare

 

CUNOAȘTEREA ȘTIINȚIFICĂ, Volumul 2, Numărul 2, Iunie 2023, pp. 79-88
ISSN 2821 – 8086, ISSN – L 2821 – 8086
URL: https://www.cunoasterea.ro/abandonul-scolar-in-romania/
© 2023 Alexandra Mocanu. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

 

Abandonul școlar în România

Alexandra Mocanu

m.alexandra.maria.48@gmail.com

 

1. Introducere

Insuficiența veniturilor este una dintre cele mai întâlnite probleme în România, fiind recunoscută la nivelul populației, prin intermediul statisticilor și este un subiect foarte mediatizat atât la nivel național, cât și european [11].

Sărăcia afectează oamenii indiferent de vârsta lor, genul, iar în această problemă se poate interveni cu ajutorul diferitelor programelor oferite de către stat [11].

Potrivit unui raport Eurostat din 2021, România se află pe locul întâi cu privire la riscul de sărăcie și expulsiune socială cu o probabilitate de 41, 5 % pentru copii până în 18 ani, comparativ cu celelalte țări din Uniunea Europeană [12].

Fig. 1. Copiii expuși riscului de sărăcie și de excluziune socială.

Educația este definită ca un comportament uman, prin care o persoană se dezvoltă intelectual, psihologic, emoțional și profesional. Procesul educațional începe acasă, cel mai important mediu din viața unui copil, în care normele culturale se transmit din generație în generație. Educația în familie joacă un rol deosebit în formarea și dezvoltarea personalității sociale a copiilor. Alături de această instituție socială, școlile sunt un alt factor important care au rolul de a educa noile generații. Școlile, care sunt organizații sociale, au sarcina de a transmit elevilor sistemul de valori specific societății [6].

Educația este o ramură importantă a formării unei persoane, fiind reprezentată de școli, nu numai că îi formează pe copii, ci îi și integrează în societate. Educația este definită ca ansamblul de acțiuni sociale care propagă cultura, generează, organizează și direcționează învățarea individuală sau colectivă [17].

Educația din școli are rolul de a introduce noile generații în viața socială. Ea este responsabilă de dezvoltarea fizică, intelectuală și morală a copiilor [18].

Educația este o acțiune umană specifică, prin care o persoană se dezvoltă din punct de vedere intelectual, psihologic, social, emoțional și profesional. Eforturile educaționale încep în viața omului cu familia, care reprezintă cel mai potrivit mediu și este principalul mod de transmitere a normelor culturale [6].

Educația în familie joacă, de asemenea, un rol deosebit în formarea personalității sociale a copiilor. Școala este o organizație socială încredințată de comunitate să transmită elevilor, în conformitate cu criteriile lor pedagogice și psihofiziologice, un anumit sistem de valori al societății [6].

Ea este un spaţiu social care aduce împreună copii care provin din medii sociale diferite. Deşi populaţia şcolară se diferenţiază sub atâtea aspecte, prezenţa în şcoală a elevilor se face cu scopul bunei formări şi integrări sociale a acestora [6].

Mai bine spus, școala și familia reprezintă baza în educație, iar cele două instituții ar trebui să aibă o relație armonioasă pentru binele copiilor. Cele două influențează activitatea școlară și viața socială a copilului. Instituția de învățământ reprezintă un spațiu al interacțiunii sociale, unde profesorii și elevi comunică, se stabilesc noi relații sociale în afară de familie. Profesorii desfăşoară activităţi necesare pentru creşterea şi dezvoltarea armonioasă a  copiilor. Pentru ca aceste activități să se poată desfășura este nevoie de cooperare între cele două tabere, părinți și profesori.

Spațiul școlar este un element important în viața copiilor, iar potrivit lui Goodman este o „lume socială nouă” unde copilul va deveini integrat şcolar. Școala are sarcina de a învăța elevul să citească, să scrie, și să socotească, însă este un loc necesar pentru diferite experiențe importante în viața socială. Copilul va intra în contact cu noi relații, el va ajunge într-un spațiu unde toți elevii trebuie tratați egal.

În fiecare școală există o diversitate cu privire la grupul de oameni, din instituție, care au propriile credințe, relaţii, care ajută la creerea unui „aer“ [15] distinctiv, după cum spuneau Robinson şi Aronica.

Copilul va începe să facă parte din grupul de colegi, unde el va interacţiona cu colegii săi, iar în majoritatea cazurilor discuțiile și tematicile abordate nu sunt în controlul unui adultului [6].

În această etapă, se va observa apariția unor reguli nescrise impuse de ceilalţi membri al grupului. Astfel, cu ajutorul acțiunii de comunicare dintre copii, spaţiul şcolar devine un pas esențial în procesul de socializare al copilului. Clasa este spaţiul fizic din școală, unde au loc cele mai importante interacţiuni în mediul educaţional: interacţiunea dintre profesori și elevi, dar și dintre tineri. Componentele umane ale clasei, profesorii şi elevii, vor stabili raporturi sociale diverse, atât interindividuale, cât şi individual-colective. Aceste relaţii pot să aibă efecte majore asupra stării psihologice a fiecărui elev şi pot influenţa calitatea vieţii sale şcolare [6].

2. Relația școala-părinți

În urma diferitelor studii realizate de-a lungul anilor la nivelul țărilor member Uniunii Europene, au fost identificate patru motive pentru care familia își dorește o relație pozitivă și stabilă cu școala:

1. Din puncta de vedere juridc, părinții sunt responsabili pentru educația copiilor, legislația venind de partea lor și oferindu-le libertatea de a își crește copii în modul în care doresc;
2. Învăţământul reprezintă doar o etapă din educaţia copilului și o parte semnificativă a educației unui copil, aceasta având loc și în afara şcolii;
3. S-a pus accentul pe influența atitudinii părinților cu privier la rezultatele şcolare ale elevilor, în mod special asupra motivației de a învăța, punând în evidență anumite comportamente parentale pot avea un efect pozitiv asupra comunicării cu școala;
4. Grupurile sociale, părinţii şi profesorii, au dreptul de a influenţa modul de activitate şcolară.

Au fost identificate trei etape în evoluția relației dintre familie și scoală:

Prima etapa constituie în „şcoala autosuficientă”, în perspectiva căreia aceasta este o instituție închisă, care nu reprezintă o influență asupra familiei și nu va permite influența ei.

Această etapă are drept caracteristici:

• interacțiunea dintre părinți și școală are loc rar;
• părinții sunt de acord cu ideea de a nu interveni în ceea ce se întâmplă în școală;
• administrația este aleasă de către școală pentru părinți;
• părinții nu participă în organele administrative ale școlii, iar asociațiile cu părinți sunt descurajate [3].

În cea de-a doua etapă, apar incertitudinile profesorilor, iar aceștia admit influența familiiei, pe care o poate avea asupra elevilor privind rezultatele școlare, pe de altă parte, părinții continuă să creadă faptul că implicarea școlii este suficientă, iar ei nu trebuie să contrinuie.

Etapa aceasta se caracterizează prin:

• există tendința crescută de a acuza familia pentru rezultatele negative ale elevului;
• administrația școlară are tendința de a păstra aceeași atitudine, din etapa precedentă;
• relația dintre părinți și școală rămâne, în mare parte, neschimbată;
• încep să apară organizaţii voluntare ale părinţilor;
• sunt create consilii de gestiune şcolară, în care participarea părinţilor are un rol nesemnificativ;
• profesorii vor aborda relația familie-şcoală într-o manieră de importanţă secundară [3].

În faza finală se stabilește încredere mutală dintre părinți și profesori, apare colaborarea activă din parte ambelor tabere.

Caracteristicile specifice acesteia sunt:

• organizaţiile create de către părinţi sunt acceptate, de către școală și încurajate în participarea vieții elevilor;
• profesorii și consilierii profesioniști abordează probleme speciale legate de lucrul cu familiile;
• formarea cadrelor didactice pentru a putea fi abordată o relație armonioasă cu familia, reprezintă unul dintre factorii principali;
• sunt organizate cursuri de specialitate pentru profesori şi părinţi [3].

Cunoaşterea mediului familial în care trăieşte un copil va duce la o mai bună administrare a modului de realizare a actului de transmitere a cunoştinţelor, formarea de priceperi şi deprinderi. Informaţiile în legătură cu de mediul familial pot fi obţinute doar printr-o relaţie pozitivă cu părinţii şi prin implicarea activă a acestora în viaţa copilului.

Cercetările din domeniul psihologiei educației împart tipologiile parentale în două categorii:

1. Activi – reprezentați de către părinții care participă activ în procesul de dezvoltare și învățare al copului, aceștia consideră că rezultatele școlare ale elevului fac parte din responsabilitatea lor.
2. Pasivi – această tipologie, consideră că școala este singura instituție care trebuie să se ocupe de educația copilului, astfel ei nu vor se vor implica [1].

Diana Baumrind a realizat un studiu, unde s-au identificat trei tipuri de parenting. Au fost construite pe două dimensiuni cheie: sprijin parental și controlul strict. Eșantionul care a participat la acest studiu a fost format din 103 copii preșcolari din 95 de familii.

După testare, interviuri și studii, realizate la domiciliile respondenților, cercetătorii au identificat următoarele stiluri parentale: educație democratică, educație liberală, educație autoritară.  În 1983, Eleanor McCovey și John Martin au adăugat un al patrulea stil de parenting,acesta fiind cel indiferent sau cel neglijent [1].

În filosofia lui Baumrind, parentingul autoritar se concentrează pe controlul și supunerea copilului. Părintul tolerant subliniază exprimarea personală a copilului, unde există puțin control din partea părintelui, în timp ce stilurile parentale democratice respectă individualitatea copilului. Sunt create reguli clare care trebuie respectate și îi permit copilului înțelegere și respectarea opiniei [1].

Părinții neimplicați sau care evită responsabilitățile parentale, nu se ocupă de controlul copiilor și nu le acordă atenția de care au nevoie. Cercetării susțin că este aproape imposibil ca un părinte neglijent să devină un părinte democrat sau ca un părinte pasiv să devină un părinte activ [1].

3. Absenteismul şcolar

Absenteismul şcolar constituie o problemă semnificativă în prezent, fenomen care se întâlnește în mod special în rândul adolescenţilor, din păcate acesta afectează instituţiile de învăţământ, însă şi familiile care se confruntă cu respectiva formă de devianță.

Potrivit Dicționarului explicativ al limbii române cuvântul  absenteismul este definit drept un comportament al unei persoane care este adesea absent.

Cristea prezintă, cu ajutorul lucrării ei, „Dicționar enciclopedic de pedagogie”, absenteismul școlar ca fiind o cauză psihologică și socială, reprezentând absentarea în mod repetat de la orele unei discipline sau mai multe. Absentarea pe o perioadă lungă de timp este considerată principalul motiv care generează abandonul școlar [8].

Prin intermediul unui studiu realizat pe perioada 2012-2021, comform Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în aceasta perioadă rata a scăzut de la 17.8% în 2012, la 15.3% în 2021 [10].

Rata la care elevii păresesc în mod definitiv școala cuprinde vârstele între 18 și 24 de ani, iar majoritatea au ca ultimă formă de învățământ este clasa a VIII-a.

Mai mult de 15% dintre tinerii cuprinși cu vârsta între 18 și 24 de ani au terminat cel mult clasa a VIII-a, iar aceștia nu și-au continuat studiile. Astfel, dintr-o clasă cu 25 de copii, există șansi mari ca 4 dintre ei să renunțe la școală până în clasa a VIII-a sau imediat după finalizarea ei [10].

Figura 2. Grafic privind situația părăsirii timpurie a școlii.

Potrivit studiului, România a înregistrat o rată de abandon prematur de 15,3% în 2019, fiind înregistrată drept cel mai scăzut între 2012 și 2020, înainte ca în 2020 să crească.

Potrivit Ministerului European de Finanțe pentru reducerea acestui fenomen de abandon școlar s-au cheltuit 2.398.097.983 lei (484.581.713 euro la cursul actual al BNR de 4,9488 lei/euro).

Abandonului școlar este definită ca procentul de tineri cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani care au absolvit cel puțin clasa a VIII-a și care la acel moment abandonează școala fără studii sau pregătire profesională [13].

Aproape 16% dintre tinerii de 18-24 de ani nu fac mai mult de clasa a VIII-a și nu continuă studiile obligatorii. Cu alte cuvinte, într-o clasă de 25 de elevi, 4 vor abandona școala până în clasa a VIII-a [13].

Potrivit Institutului Național de Statistică, pe 1 ianuarie 2021, în România trăiesc 1.402.079 de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani. În 2020, tinerii cu vârstele între 18 și 24 de ani, 218.724 de tineri nu au absolvit clasa a VIII-a [13].

În anul 2020 s-au cheltuit cele mai multe resurse economice pentru aceast indicator. De atunci, au fost direcționate 711.237.553 de lei. În schimb, în 2012 a fost anul cu cele mai mici venituri alocate. În anul 2012 au fost alocați 42.668.217 de lei [13].

Figura 3. Grafic reprezentând cheltuielile Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

Trebuie menționate efectele abandonului școlar, ca fiind multiple, ducând la pierderea cunoștințelor, tentația spre delincvență, conflicte cu părinții și prietenii, dar și eșecuri repetate. Acestea includ instabilitatea socială și ocupațională din cauza educației limitate. Acesta afectea imaginea și stima de sine implicită dar, pe termen lung, pot apărea și alte probleme psihologice.

Astfel, fiind demonstrată necesitatea colaborării dintre școală și casă, acesta constituie un factor critic și relevant pentru reducerea fenomen de absenteism. Parteneriatele educaționale sunt de obicei integrante în pedagogia modernă și reprezintă o abordare flexibilă și deschisă a problemelor educaționale [2].

Cercetătorii V. Botnari și A. Scutaru evidențiază șapte principii de bază ale unui proiect educațional colaborativ, pe care le prețuim într-un parteneriat școală-familie, axat pe viață împotriva absenteismului:

1. Principiul angajamentului – cei implicați știu exact cât de mult efort este necesar pentru a implementa și realiza proiectul de parteneriat educațional.
2. Principiul succesului predefinit – se ține cont de indicatorii de evaluare a succesului fiecărui proiect, atât în ceea ce privește dezvoltarea, cât și produsul final, trebuie definite încă de la început înainte de începerea activității;
3. Principiul eficienţei sau consistenţei interne – se referă la interdependența, care există între domeniul de aplicare al proiectului, timpul alocat și calitatea așteptată a produsului final.
4. Principiul strategiei – acest principiu definește ce trebuie făcut și în ce moment;
5. Principiul controlului – toate proiectele trebuie să beneficieze de politici, proceduri stricte și eficiente de management și monitorizare;
6. Principiul canalului unic de comunicare – comunicarea pe un singur canal de comunicare înseamnă că deciziile nu ajung în mod eronat la unitățile de execuție, sunt inconsecvente sau influențează semnificativ progresul cu succes al proiectului;
7. Principiul mediului de activitate stimulativ – se creează mediu de lucru stimulant care să permită membrilor echipei să își atingă întregul potențial [2].

4. Concluzii

În dezvoltarea noastră ca persoane, familia și școala reprezintă principalii indicatori care ne introduc termenului de socializare, diferitelor scenarii care vor putea fi aplicate mai târziu, în viața de adult.

Cele două instituții trebuie să învețe să coexiste împreună și să colaboreze pentru a putea ajuta la creșterea viitoarelor generații.

Dacă nu există înțelegere și efort din partea lor, există posibilitatea de a avea un impact dezastruos în pregătirea elevilor. Acesta este un bun motiv realizarea campaniilor de informare și programe care vor ajuta în scăderea abandonului.

Trebuie menționat că ar trebui găsită o abordare diferită de implementare, pentru a avea rezultate net superioare, comparativ cu proiectele precedente.

Bibliografie

1. Bărnuțiu, M. (2020). Rolul familiei în formarea unor experți în domeniul STEM. Altarul Reîntregirii;
2. Mîsliţchi, V., & Chihai, V. (2021). Parteneriatul Şcoală-Familie–Factor relevant în diminuarea absenteismului şcolar în rândul adolescenţilor. In Dialog intercultural polono-moldovenesc (Vol. 4, pp. 287-301).
3. Mirela, Î. P. C. S. RELAŢIA ŞCOALĂ–FAMILIE.
4. Robinson, K., & Aronica, L. (2015). Şcoli creative: revoluţia de la bază a învăţământului. Editura Publica.
5. Andronache, R. N. (2021). Consolidarea cooperării școală-familie–condiție esențială a unei educații moderne și durabile. In Educația în fața noilor provocări (Vol. 2, pp. 12-17).
6. Onaga, F. (2022). STRATEGII RELAŢIONALE ÎN SPAŢIUL ŞCOLAR-PARTICULARITĂŢI SPECIFICE CICLULUI PRIMAR DE ÎNVĂŢĂMÂNT. Revista de Pedagogie, 80(1), 105-127.
7. Mizdran, M., & Băloi, F. C. (2022). Familia şi factorii criminogeni: desocializarea familială şi conflictul familial. Revista Naţională de Drept, 247(1), 177-190.
8. Cristea, S. (2015). Dicționar enciclopedic de pedagogie: Volumul I. AC. Didactica publishing house.
9. https://www.g4media.ro/romania-tara-cu-cei-mai-multi-tineri-din-ue-care-parasesc-scoala-timpuriu-in-clasament-urmeaza-spania-italia-bulgaria-si-ungaria.html
10. Edupedu (2021). România rămâne lider în topul Eurostat cu cei mai mulți tineri care au abandonat timpuriu școala – aproape 215.000 / Rezultatele în 2021 sunt ușor mai bune decât în 2020, în ciuda așteptărilor autorităților. [Online] Disponibil pe: https://www.edupedu.ro/romania-ramane-lider-in-topul-eurostat-cu-cei-mai-multi-tineri-care-au-abandonat-timpuriu-scoala-aproape-215-000-rezultatele-in-2021-sunt-usor-mai-bune-decat-in-2020-in-ciuda-asteptarilor-autorit/.
11. Eurostat (2021). 1 in 4 children in the EU at risk of poverty or social exclusion. [Online] Disponibil pe: https://ec.europa.eu/eurostat/web/products-eurostat-news/-/ddn-20211028-1https://ec.europa.eu/eurostat/web/products-eurostat-news/-/ddn-20211028-1.
12. Eurostat (2021). Persons at risk of poverty or social exclusion by age and sex. [Online] Disponibil pe: https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/ILC_PEPS01N__custom_1432797/bookmark/table?lang=en&bookmarkId=c1141eb4-38c0-4ab5-af29-9d47d7205187&page=time:2020.
13. Edupedu(2021). ANALIZĂ România a cheltuit peste 2 miliarde de lei din fonduri europene pentru reducerea ratei de părăsire timpurie a școlii în ultimii 9 ani, iar indicatorul a scăzut cu doar 2 puncte. [Online] Disponibil pe: https://www.edupedu.ro/analiza-romania-a-cheltuit-peste-2-miliarde-de-lei-pentru-reducerea-ratei-de-parasire-timpurie-a-scolii-in-ultimii-9-ani-iar-indicatorul-a-scazut-cu-doar-2-puncte/.
14. Edu(2012). Strategia privind reducerea părăsirii timpurii a școlii în România. [Online] Disponibil pe: https://www.edu.ro/sites/default/files/fisiere%20articole/Strategia%20privind%20reducerea%20parasirii%20timpurii%20a%20scolii.pdf.
15. Robinson, K., & Aronica, L. (2015). Creative schools. New York: Viking
16. CRISTEA, S. Dicționar enciclopedic de pedagogie. Vol. 1. București: didactica Publishing House, 2015. 831 p. ISBN 978-606-683-295-3.
17. Zamfir, C., & Vlăsceanu, L. (1993). Dicţionar de sociologie.
18. Durkheim, E. (1980). Educatie si Sociologie.