Aurel, David V. (2024), Argumente privind schimbarea imnului de stat, Cunoașterea Științifică, 4:1, https://www.cunoasterea.ro/argumente-privind-schimbarea-imnului-de-stat/

 

Arguments regarding changing the national anthem

Abstract

According to the Explanatory Dictionary of the Romanian Language, the phrase „National Anthem” or „state anthem” is defined as „a solemn song that appeared with the formation of national states and was officially adopted as a symbol of national state unity„.

The national anthem is the solemn male song that appeared with the formation of the Romanian national state and was officially adopted, as a mirror of history, as well as a symbol of national identity and unity. It is a triumphal melody, capable of exalting the spirit of solidarity towards fellow human beings, as well as the will to defend the Romanian nation in difficult times. Its purpose is to maintain and develop the patriotic feeling of Romanian citizens.

In Europe, in the 18th century, almost all European monarchies had adopted their anthem. Some organized competitions in which the greatest composers of the era participated. In the 19th century, each national state adopted its own national anthem.

One of the outlets through which a large part of the nationalist energy of the second half of the 20th century breathed was sport, which was also the engine for promoting national anthems. The anthem was sung on the occasion of various ceremonies organized by state institutions or public activities. Starting with 1920, the national anthem was sung to athletes who won gold medals at the Olympics. The custom has diversified, and today most major national sports competitions begin with the singing of national anthems.

Anthems have two shades: national anthems or patriotic anthems. Since the difference between patriotism – that is, love for the country, for some places and objects – and nationalism – love for the people of your own nation – is not easy to understand, the two ideologies are often confused, even in the minds of their supporters. They contain messages and exhortations to physical or armed struggle against enemies.

In a single century, Romania has had six state anthems, as those who came to power each time established a different national day, different state symbols, and a different anthem.

Keywords: national anthem, România, Deșteaptă-te române, Imnul Regal, Poema, Zdrobite cătușe, Te slăvim Românie, Tricolor

Rezumat

Conform Dicționarului Explicativ al limbii române, sintagma „Imn național” sau „imn de stat” este definită drept „cântec solemn apărut o dată cu formarea statelor naționale și adoptat oficial ca simbol al unității naționale de stat”.

Imnul de stat este cântecul bărbătesc, solemn, apărut odată cu formarea statului național român și adoptat oficial, ca oglindă  a istoriei, precum și simbol al identității și unității naționale. Este o melodie triumfală, capabilă să exalte spiritul de solidaritate față de semeni, precum și voința de apărare a națiunii române în momente dificile. Menirea acestuia este de a întreține și dezvolta sentimentul patriotic al cetățenilor români.

În Europa, în secolul al XVIII-lea aproape toate monarhiile europene își adoptaseră imnul. Unele au organizat concursuri la care au participat cei mai mari compozitori ai epocii. În secolul al XIX-lea, fiecare stat național au adoptat propriul Imn național.

Una dintre supapele pe unde a răsuflat o mare parte din energia naționalistă din a doua jumătate a secolului XX a fost sportul, care a constituit și motorul de promovare a imnurilor naționale. Imnul a fost cântat cu ocazia diferitelor ceremonialuri organizate de instituțiile statelor sau activități cu caracter public. Începând cu anul 1920, sportivilor câștigători ai medaliilor de aur la Olimpiade, li se intona Imnul național. Obiceiul s-a diversificat, iar astăzi majoritatea competițiilor naționale sportive importante încep cu intonarea imnurilor naționale.

Imnurile au două nuanțe: imnuri naționale sau imnuri patriotice. Întrucât, diferența între patriotism – adică iubirea față de țară, față de niște locuri și obiecte – și naționalism – iubirea față de oamenii din neamul tău – nu este ușor de înțeles, cele două ideologii se confundă deseori, chiar și în mintea susținătorilor lor. Acestea conțin mesaje și îndemnuri la lupta fizică sau armată împotriva vrășmașilor.

Într-un singur secol, România a avut șase imnuri de stat, întrucât cei care au venit la putere au stabilit de fiecare dată o altă zi națională, alte însemne de stat, un alt imn.

Cuvinte cheie: imnul național, România, Deșteaptă-te române, Imnul Regal, Poema, Zdrobite cătușe, Te slăvim Românie, Tricolor

 

CUNOAȘTEREA ȘTIINȚIFICĂ, Volumul 4, Numărul 1, Martie 2025, pp. xxx
ISSN 2821 – 8086, ISSN – L 2821 – 8086
URL: https://www.cunoasterea.ro/argumente-privind-schimbarea-imnului-de-stat/
© 2024 David V. AUREL. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

 

Argumente privind schimbarea imnului de stat

Conf. univ. dr. David V. AUREL[1]

aurelvdavid@yahoo.com

[1] Cercetător independent

 

Geneza Imnului Național

• În cele două principate românești – Moldova și Muntenia -, preocupări concrete pentru scrierea unei poezii reprezentative, subsumate unei melodii acceptate de popor, care să devină Imn al românilor au apărut prin anul 1840, deci înainte de unirea acestora. În acel an s-a născut ideea ca la sărbătorile oficiale să se intoneze un imn oficial, mai ales în prezenţa domnitorului țării. Însă, poezia și melodia adiacentă, care au fost asumate în timp scurt de către marea masă a românilor, au fost găsite abia în vemea revoluției pașoptiste de la 1848-1849.

Ideea naşterii imnului naţional la români a fost descrisă astfel de către poetul George Coşbuc în lucrarea „Un concurs literar la 1848”: [1]

„Era în anii revoluţiei, 1847, 1848. Începuseră frământările în Europa. Muntenia şi Moldova fierbeau, iar în Ardeal românii se pregăteau să apuce armele. La noi, dincoace de munţi nu aveam, nu puteam să avem, o gazetă care să vorbească verde şi să îndrăznească a-şi spune focul. Însă, în Ardeal exista o astfel de gazetă, gazeta săptămânală a ardelenilor: „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” redactată de George Bariţiu. 

George Bariţiu a simţit nevoia unui cântec războinic, unei „Marsellieze” a românilor, în Ardeal. Pentru că nu avea pe nimeni cui să se adreseze, el i-a scris lui Eliade şi apoi s-a adresat tuturor poeţilor din principate să facă un cântec, o ”Marsellieză” a românilor. Eliade, pentru că nu avea nimic gata, i-a trimis lui Bariţiu poezia scrisă de Cârlova, prin 1834, care purta titlul „Marşul lui Cârlova”. Lui Eliade, această poezie i se păru cea mai potrivită, şi era într-adevăr singura cu caracter eroic, din acea vreme (Poezia a fost publicată la 5 ianuarie). 

După puţin timp, Eliade i-a trimis lui Bariţiu un cânt de cinci strofe semnat „Un român”, şi intitulat „Hora Ardealului“, publicat la 14 iunie. Acest cântec s-a cântat multă vreme în Ardeal, pe o melodie veche de doină, dar acest cântec nu era nici războinic, nici eroic şi, în afară de versurile „a sosit ziua dreptăţii, ziua sfânt-a libertăţii“, nu are nimic din ceea ce îi trebuie unui cântec naţional. 

Marşul lui Cârlova, a devenit un fel de crez al românilor din Ardeal. A făcut lucruri mari în Ardeal. Dar el nu spunea ceea ce le trebuia românilor. Era clar, trebuia să vină şi alţi poeţi să îşi încerce forţele şi norocul. 

Primul a fost Alecsandri, care, publică la 24 mai poezia, deja publicată sub cenzură în Moldova, „Cătră Români”. Aceasta a fost cu mult mai puternică decât a lui Cârlova, dar nu cea potrivită pentru a deveni o “Marsellieză” a ardelenilor şi a întregului neam românesc, pentru că era prea parţială în cereri şi revendicări, prea teoretică fără să expună nimic practic şi să pună degetul pe rană. 

După Alecsandri, a încercat Andrei Mureşanu, care „şi-a publicat al său “Răsunet”. Acesta a fost publicat la 21 iunie tot în aceeaşi foaie, în care publicase şi Alecsandri. Dintre cele cinci poezii, numai una mai trăieşte azi şi se mai recită. Aceasta nu e a celui mai bun poet, ci a celui mai slab poet. Mureşanu a devenit mare, cu siguranţă prin faptul că a scris această poezie. „Fără îndoială, Mureşanu, ca ardelean, ştia cel mai bine ce are şi ce trebuie spus ardelenilor; a priceput însă, să spună păsurile neamului întreg”.

• În acel moment, sașii din Transilvania au creat propriul imn, intitulat „Siebenbürgenlied” (Cântec de Transilvania), ale cărui versuri glăsuiau doar despre frumusețea Transilvaniei cea „împrejmuită de Carpați”:

 „Transilvanie, mândră țară |

cu puteri și bogății |

de Carpați împrejmuită, |

cu verdeață răsădită, |

plai cu aur și cu vii”.

Împrejurările în care a fost scrisă celebra poezie, care apoi a constituit suportul ideatic al imnului de stat sunt descrise de soţia poetului român ardelean Andrei Mureşanu.[2] Aceasta a relatat că „…prin a doua jumătate a lunii mai 1848 erau adunaţi la Braşov mai mulţi fruntaşi ai românilor din Principate, între care Bălcescu, unul sau amândoi fraţii Brătieni, Magheru, Cezar Bolliac, Alecsandri, Gh. Sion, Bolintineanu, fraţii Goleşti şi alţii, dintre care unii se înapoiaseră de la Adunarea Naţională din Blaj, la care luaseră parte. În Braşov, aceşti fruntaşi din Ţara Veche se întâlneau adeseori cu fruntaşii locali ai românilor, cum erau cei doi Mureşeni, Iacob şi Andrei, cu Bariţ, cu protopopul Popazu şi cu dr. Vasici. (…).

• În toiul revoluției pașoptiste, Vasile Alecsandri a publicat în nr.21 din 24 mai 1848 al revistei „Gazeta de Transilvania”, editată la Brașov de George Barițiu, poezia „Către români”, prin care a făcut apel la luptă pentru independență și unitate națională.
• Pe la sfârșitul lunii mai 1848, Andrei Mureșanu s-a întors acasă de la o asemenea întrunire, târziu după miezul nopţii, fiind foarte agitat. Soția sa a relatat să „El nu s-a culcat, ci s-a aşezat la masa de scris şi a scris până târziu, după ce se făcuse ziuă, mai sculându-se din când în când de la masă şi plimbându-se prin odaie, citind din ceea ce scrisese. Erau strofe din Deşteaptă-te, române!”,[3] scrisă ca un ecou la poezia lui Vasile Alexandri. Aceasta a fost concepută ca un îndemn la lupta care să-i însoțească și însuflețească pe revoluționarii români din Transilvania de la 1848.

Despre aceasta, publicistul George Bariţiu a consemnat: „După munca zilei ieşeam amândoi aproape regulat pe la cinci ore la aer curat. Astă dată Andrei venise la mine înainte de amiază ca să eşim spre pădure, că are să-mi mai citească ceva. Era Deşteaptă-te, române! – Oare cenzura ceva zice? – Vom încerca într-un noroc. Censorul cel mai sever va pleca de acasă, numai câteva zile să aşteptăm. – Până atunci doară îi voi afla şi o arie”. Această stratagemă a reuşit, versurile lui Andrei Mureșanu au trecut cenzura și au văzut lumina tiparului dintr-o greșeală a abatelui catolic Kovács Antal. Poezia a fost publicată în limba română cu litere slavone în suplimentul „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, nr.25 din 21 iunie 1848.[4] După apariţie, abatele catolic a recunoscut că nu a citit textul, crezând că este unul de dragoste, altminteri nu ar fi permis publicarea acestuia.

• După ce versurile au fost puse pe hârtie, s-a pus problema identificării unui cântec adecvat, menit să pună şi mai bine în valoare mesajul acestora. După cum a consemnat Gheorghe Ucenescu -, elev și colaborator al lui Anton Pann -, în casa poetului Andrei Mureșanu din Brașov s-au întâlnit Nicolae Bălcescu, Ion Brătianu, Gheorghe Magheru, Cezar Bolliac și Vasile Alecsandri, pentru „a căta” o melodie pentru poezia „Un răsunet”, care să fie cântată de români.[5]

Gheorghe Ucenescu, a consemnat că încă din anul 1844, fiind învățător și cantor la Biserica Sfintei Treimi de pe Tocile – comuna Bolgarsechiu (Șcheiul de Sus, din marginea orașului Brașov), poetul Andrei Mureșianu, ca rude­nie cu parohul Vonifatie Pitiș, venea vara des la grădinile parohului pentru aer și pentru cerașe. „Sosind furiosul an 1848, poetul căuta o melodie după care să compue un sonet care să se cânte între amicii ce era să se adune în grădina parohului pentru petrecere de seară, cu mâncări și băuturi, în onoarea cerașelor”.

Gheorghe Ucenescu a cântat mai multe „cântece de probă”, iar după ce a cântat cântul «Din sânul maicii mele», po­etul a rămas impresionat, cerându-i lui Gheorghe Ucenescu ca, „pe Duminica viitoare”, să se afle și el împreună cu oaspeții invitați la grădină „ca să cânte după melodia aleasă poezia ce o va compune până atunci”.

În „Duminica hotărâtă”, poetul a venit împreună cu „4 Domni români”, așezându-se cu toții pe iarbă verde și cu cerașe înainte. Andrei Mureșan i-a dat lui Gheorghe Ucenescu poezia făcută, intitulată „Deșteaptă-te Române”. Acesta  i-a probat puține rânduri și văzând că tot melosul este potrivit de minune, l-a cân­tat cu vocea lui tânără și puternică „până la fine”. A mai repetat odată melodia, astfel că „toți Domnii învățând melodia din auz, cântau împreună, mulțămind și urând multă viață și sănătate marelui poet”. Gheorghe Ucenescu a scris că: „Din ziua aceia cântul ‘Deșteaptă-te Române’ s-au făcut cel mai plăcut și fa­miliar, iar eu eram poftit în toate părțile ca să-l cânt și să învăț tinerimea a-l cânta mai bine și regulat”.

Despre paternitatea melodiei vorbește și Mitropolitul Iosif Naniescu al Moldovei. Acesta i-a mărturisit lui Gavriil Musicescu că în perioada în care era diacon în cadrul Episcopiei din Buzău, Episcopul Chesarie l-a trimis la București pentru a-i asculta pe „maeștrii cântărilor bisericești din acele vremuri”. Aici l-a întâlnit pe Anton Pann, cu care a făcut „cunoștință și prietenie”. Într-una din zilele lunei septembrie 1839, Anton Pann i-a scris „cu mâna lui acest cântec în notațiunea psaltichiei”, manuscrisul original fiind păstrat de mitropolit. După un timp, Gavriil Musicescu a primit manuscrisul menționat, alături de următoarea notă de subsol: „Poesia de față, „Din sânul maicei mele”, este scrisă de însusi mâna răposatului Anton Pann care mi-a dat-o mie când am făcut cunostință cu el întâia dată, în anul 1839”.

• În anul revoluționar 1848, guvernul provizoriu a hotărât ca în fiecare județ populația să fie convocată pentru a depune jurământul pe Constituție. În 29 iulie 1848, la Râmnicu-Vâlcea s-a organizat o manifestație solemnă. Funcționarii administrației de district, garda națională și locuitorii s-au întâlnit în parcul Zăvoi, pe câmpia de la marginea orașului. Pe o tribună, special amenajată, s-a citit textul Constituției, iar comisarul extraordinar, D. Zăgănescu, a ținut un discurs. Printre cei care au depus jurământul pe acest act fundamental a fost și Anton Pann. În Raportul nr.10 al Comisarului extraordinar al districtului Vâlcea, D. Zăgănescu, către Ministerul trebilor din Lăuntru al Ţării Româneşti, datat în 30 iulie 1848, publicat în „Monitorul Oficial” nr. 14 din 26 august 1848, era consemnat că „ieri, joi 29 ale curgătoarei luni”, cetăţenii din Râmnicu Vâlcea au manifestat „într-o câmpie înconjurată cu arbori ce este la marginea cetăţii pentru constituţie, iar garda naţională a răspuns printr-un număr însemnat de arme cu salve detunătoare”. Aflându-se în acest „pompos constituţiu şi d-lui Anton Pann, profesor de muzică, împreună cu câţiva cântăreţi de aceeaşi profesie, au alcătuit o muzică vocală cu nişte versuri prea frumoase puse pe un ton naţional plin de armonie şi triumfal, cu care a ajuns entuziasmul de patrie în inimile tuturor românilor”.[6]

Astfel, poezia pe versurile căreia s-a compus o melodie solemnă, pe măsura versurilor, a ajuns până la noi sub denumirea de „Deșteaptă-te, Române!”.[7] Nicolae Bălcescu a afirmat că acest cântec a devenit un fel de „Marseilleză a românilor”.

„Un răsunet” a devenit simbol al luptei de eliberare și îndemn la trezirea conștiinței naționale, răspândindu-se foarte repede mai întâi în Transilvania, apoi în celelalte provincii românești. Publicistul și scriitorul Iosif Vulcan (1841-1907) l-a definit drept „testamentul sfânt al apostolilor noştri şi evanghelia naţională scrisă cu litere de aur”.

• La dorința lui Anton Pann, melodia a fost armonizată de un „muzicant boem”, fiind publicată pe la anul 1860, într-un caiet intitulat «Flori române» împreună cu alte jocuri naționale, iar „melodia originală” se vede în gazeta «Musa Română», nr.2/1888, la începutul „Putpuriului românesc”. Dumitru Georgescu Kiriac a transformat melodia lui Andrei Mureșanu într-o variantă mai energică și mai ritmată, în măsură de 4/4, care a circulat apoi în Regatul României.[8]

 Titlul „Deșteaptă-te, române!”, care s-a impus, preluând expresia din prima strofă a „Răsunetului”, a fost, în același timp o deviză socială și națională; socială, deoarece a impus o permanentă stare de a asigura trecerea spre o lume nouă, iar națională, deoarece a alăturat această deșteptare tradiției istorice.[9] Imnul conținea acest sublim „acum ori niciodată”, prezent și în alte imnuri naționale, de la „paion”-ul cu care grecii au luptat la Marathon și Salamina până la „Marseilleza” Revoluției franceze.

NOTĂ: În legătură cu autorul melodiei, circulă trei variante:[10]

– părintele versurilor şi al melodiei este Andrei Mureșanu: Susana Mureşanu relatează: „Andrei Mureşanu şi-a luat băieţii de români de la gimnaziul catolic din localitate şi băieţi de la şcoala primară a neguţătorilor români şi s-a dus cu ei pe Tâmpa, cântând Deşteaptă-te, române! După o melodie veche, tărăgănată, care i s-a potrivit. Când s-a coborât de pe Tâmpa, băieţii îl cântau de minune. E bine deci să se ştie că melodia lui Deşteaptă-te, române! Tot poetul Mureşanu i-a dat-o, cum povestesc mai sus, şi acest imn mai întâi a fost cântat, pe urmă a fost publicat”; compozitorul Iacob Mureşianu, fiul lui Andrei Mureșanu a răspuns astfel unei întrebări formulate de redacţia „Astra” din Iaşi: „Autorul poeziei, cât şi a melodiei imnului Deşteaptă-te, române!, este Andrei Mureşanu. Armonizată însă a fost de un muzic boem la dorinţa autorului, şi s-a publicat într-un caet intitulat Flori române, împreună cu alte jocuri naţionale, pe la 1860. Melodia originală se vede în Muza Română, nr. 2/1888, la începutul putpuriului românesc”.

– compozitorul ucenic al lui Anton Pann, George Ucenescu, este autorul melodiei: O consemnare autobiografică manuscrisă a discipolului lui Anton Pann, angajat al Bisericii Sf. Nicolae din Scheii Braşovului a indicat următoarea variantă cu privire la autorul moral al melodiei: „Poetul Andrei Murăşanu, ca rudenie cu parohul Bonifaţie Pitiş, venea vara des la grădinile parohului pentru aer şi pentru cireşe. Sosind furiosul an 1848, poetul căuta o melodie după care să compuie pentru acest an un sonet (sic!) care să se cânte între amicii ce era să se adune la grădina parohului pentru o petrecere de seară – cu mâncări şi beuturi în onoarea cireaşelor. Am cântat multe cântece de probă, iar sosind la următorul cânt, Din sânul maicii mele, şi cântându-l, a rămas poetul pe lângă această melodie”.

– culegătorul de cântece vechi, Anton Pann, a fost autorul melodiei: însă, nu există nici o sursă care să îl asocieze pe Anton Pann cu geneza celebrului cântec; mai mult, deşi cântecul religios Din sânul maicii mele,care stă la originea melodiei actualului Imn de Stal al României, a fost într-adevăr consemnat şi publicat de folclorist (abia în anul 1850!), el era unul cu circulaţie foarte mare în epocă.

În concluzie, Andrei Mureşanu a fost autorul propriu-zis al versurilor şi autor moral al melodiei transformate în Imn al românilor, asumat înainte de formarea statului român moden. La ora actuală sunt rezerve faţă de acceptarea orașului Râmnicu Vâlcea ca loc unde s-a cântat pentru prima oară „Deşteaptă-te, române!”. Anton Pann nu a consemnat niciodată că ar fi interpretat acest cântec, în acel an, în acea localitate.

Locul unde s-a cântat prima oară a fost orașul Brașov.

• În anul 1856, Vasile Alecsandri, unul dintre cei mai însuflețiți luptători pentru Unire, a publicat poezia „Hora Unirei”, în revista „Steaua Dunării”, patronată de Mihail Kogălniceanu. Aceasta a fost pusă pe muzică de compozitorul Alexandru Flechtenmacher, fiul unui jurist sasstabilit în Principatul Moldovei, devenind populară în cele două Principate. Prima oară, Hora Unirii s-a jucat, se pare, la Craiova, în 9 octombrie 1857, unde sentimentul unionist era puternic, fiind imortalizată de pictorul Theodor Aman în lucrarea „Horă a Unirii la Craiova”. „Hora Unirii” a fost cântată și jucată de ambele părți ale Milcovului cu ocazia dublei alegeri a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, fiind descrisă de Mihai Eminescu drept „cea mai frumoasă horă a neamului românesc”.

Hora Unirii, s-a impus în mod firesc „imn național”, devenind, începând cu ianuarie 1859,  de facto, imnul Principatelor Unite, precum și cea mai cântată melodie a vremii. Din timpul domniei lui Alexandru Ion Cuza se cântă în fiecare an, la 24 ianuarie, când se aniversează „Unirea cea Mică”, adică unirea Moldovei și Munteniei.

„Hai să dăm mână cu mână Cei cu inimă română, Sa-nvârtim hora frăției Pe pământul României! * Iarba rea din holde piară! Piară dușmănia-n țară! Între noi să nu mai fie Decât flori și armonie! * Măi muntene, măi vecine Vino să te prinzi cu mine Și la viață cu unire Și la moarte cu-nfrățire! * Unde-i unul nu-i putere La nevoi și la durere Unde-s doi puterea crește Și dușmanul nu sporește!

Amândoi suntem de-o mamă De-o făptură și de-o seamă, Ca doi brazi într-o tulpină Ca doi ochi într-o lumină. * Amândoi avem un nume, Amândoi o soarta-n lume. Eu ți-s frate, tu mi-ești frate, În noi doi un suflet bate! * Vin’ la Milcov cu grăbire Să-l secăm dintr-o sorbire, Ca să treacă drumul mare Peste-a noastre vechi hotare, * Și să vază sfântul soare Într-o zi de sărbătoare Hora noastră cea frățească Pe câmpia românească!”

1. PRIMUL IMN DE STAT (1862)

• Primele preocupări instituționale pentru crearea Imnului de Stat al României au apărut în anul 1862, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.[11] Atunci s-a organizat un concurs public, al cărui premiu era de 100 de galbeni, pentru desemnarea imnului tânărului stat constituit în 24 ianuarie 1859 prin unirea Principatelor Române. Câștigător a fost desemnat compozitorul și violonistul neamț Eduard A.Hubsch, în vârstă de 29 de ani, născut în Slovacia, cu studii la Praga și Viena, care venise la Iași pentru că se îndrăgostise de o româncă, ajungând capelmaistru. El a prezentat o melodie fără versuri, intitulată „Marș triumfal și primirea steagului și a Măriei Sale Prințul Domnitor”, cu care a câștigat concursul, iar cu banii obținuți s-a mutat la București, care devenise capitala Principatelor Unite. Acel marș triumfal a rămas imnul de stat timp de 22 de ani (Este folosit și în prezent, fiind cunoscut ca Marşul de întâmpinare al Armatei Române, intonat la primirea demnitarilor străini, precum și pentru politicienii de rang înalt ai țării).
• În acel timp, în Transilvania a devenit foarte cunoscut printre români cântecul „Deșteaptă-te, române”. Momentul alegerilor pentru Dieta Transilvaniei din anul 1863 a fost definitoriu pentru impunerea, de la sine, a acelui cântec, drept Imn al românilor. Românii au profitat de prevederile Diplomei din octombrie 1860, dar mai ales ale Patentei din februarie 1861, putând să organizeze alegeri bazate pe sistemul censual și să intre în viaţa politică a principatului Transilvăniei.[12]

Intrarea românilor în sistemul politic public al Transilvaniei a descătuşat energii acumulate de mult timp, una dintre formele de manifestare fiind cântul. De pildă, pentru pregătira alegerilor din comuna Teaca, „În 30 Juniu demineaţia la 6 ore s-au ţinut serviciul Dumnezeiesc, pontificând D. protopop Gabriele Cheţianu în frunte la 20 preoţi şi un diacon. Pe la mijlocul serviciului Dumnezeiesc s-a sfinţitu steagul sub ceriul liber. După aceea s-a răsfirat afară, (la) care corul a cântat: “Deşteaptăte Române”. (…)

În 1 Juliu s-au începutu earăşi cu serviciul Dumnezeiesc, flamura petrecută de chorul cu “Deşteaptăte Române”, ca şi în ziua dintâia, însă către amiază simţindu-se că nemeşii intrighează pe faţă, neîndestulare comună, şi indignare în contra lui Hoszu”.

Într-o altă relatare din acelaşi an 1863, la încheierea alegerilor într-o altă circumscripţie: „Preşedintele vru a mai vorbi, dar alegătorii prorupseră la vivate mai entusiastice decât veru când altădată, comisiunea rămase încremenită. Tenerimea “Deşteaptă-te Române”, musica imnului poporal (subl. n.), şi aşa se fini astă alegere atâta de dubiu, despre a cărei bun resultat numai eu nu am desperatu”.

În anul 1863, la Braşov a avut loc adunarea generală a ASTRA. În cadrul manifestărilor publice prilejuite de acest eveniment a fost inclus şi un recital la pian al lui Iacob Mureşianu, fiul redactorului „Gazetei Transilvaniei”. Acesta a interpretat „imnul naţional şi familial „Deşteaptă-te, Române!” de Andrei Mureşanu.

În 10 Mai 1866, principele Carol I a fost întâmpinat la sosirea în țară cu acest Imn – care nu avea versuri – și s-au răsăpândit fotografii ale principelui de către fotograful Curţii, Carol Pop de Szathmari, cât şi celălalt important fotograf bucureştean, Franz Duşek. Aceștia au preluat fotografii aduse de aghiotantul tânărului principe, în uniformă germană. Imediat după ce a intrat în ţară, principelui Carol I i-au fost făcute câteva fotografii îmbrăcat în civil. Deşi îl aştepta o uniformă de general al Armatei Române, el nu a vrut să o îmbrace până când nu a depus jurământul pe Constituţie. În pictura de mari dimensiuni numită „Constituanta”, făcută în anul 1869 de Th. Aman, a fost prezentat momentul în care domnitorul Carol I a rostit jurământul ţinând mâna pe Constituţie.

În ziua de 10 mai 1866, în Palatul Mitropoliei, Carol I de Hohenzollern a depus jurământul de credinţă. După care, în limba franceză, le-a cerut românilor încredere: „Punând piciorul pe acest pământ sacru, am devenit român. Vă aduc o inimă cinstită, intenţii curate, o voinţă fermă de a face binele, un devotament fără margini faţă de noua mea patrie şi acel neclintit faţă de legi pe care le-am luat de la strămoşii mei. Cetăţean azi, mâine dacă trebuie soldat, voi împărţi cu voi soarta bună sau rea. Trăiască România!”.

În contextul în care armatele turceşti erau la Dunăre, principele Carol I a făcut gestul de mare curaj de a folosi în textul jurământului numele „România”, ne-recunoscut încă de Turcia. Imediat după aceea a îmbrăcat unifiorma de general al armatei române.

În paralel cu eforturile diplomatice de a linişti Înalta Poartă, Carol I a făcut peste câteva săptămâni o adevărată declaraţie de Independenţă. Articolul 1 al Constituţiei adoptate în iunie 1866 spune că „Principatele-Unite-Române constituie un singur Stat indivisibil, sub denumirea de România” şi nu menţionează în nici unul din cele 133 de articole suzeranitatea turcească.

În anul 1867 s-a înfiinţat Inspectoratul General Muzicilor Militare din ţară, condus de Eduard A. Hübsch. În anii care au urmat după proclamarea regatului au apărut voci critice care pledau pentru schimbarea imnului de stat. Însă, prestigiul şi funcţia înaltă a lui Eduard A. Hübsch au asigurat continuitatea acestuia. El a condus destinele muzicilor militare până în anul 1894, când a murit la Sinaia.

• După ratificarea Independenţei României de toate Puterile europene, la 10 Mai 1881, România a fost ridicată la statutul de Regat, adică stat suveran. Astfel, prinţul Carol I a devenit rege al României, fiind nevoie de un imn regal. Poetul Vasile Alecsandri, un apropiat al reginei Elisabeta, a scris versurile pentru viitorul „Imn Regal Român”, iar „Marşul pentru Întâmpinarea Steagului şi a Domnitorului” a devenit Imnul Regal. Muzica a rămas cea compusă în anul 1861 de căpitanul Eduard A. Hübsch, șeful Muzicii Regimentului 2 de Linie Român. Ofițerul Eduard A. Hübsch a devenit ulterior, în vremea Principelui Suveran Carol I, inspectorul Muzicilor Militare.

2. AL DOILEA IMN DE STAT (1884)

„Marşul pentru Întâmpinarea Steagului şi a Domnitorului” a fost intonat la proclamarea României ca regat, în ziua de 10 mai 1881, însă, în mod oficial a fost cântat ca imn de stat în anul 1884, la încoronarea regelui Carol I. „Imnul Regal” a fost aproape de sufletul românilor de atunci, contribuind la realizarea unei legături strânse între dinastia de Hohenzollern şi poporul român. Acesta a devenit Imnul de Stat al României, simbolul muzical al suveranității și mândriei naționale, personificate de Rege. Compoziția a fost folosită ca imn oficial al țării în perioadele în care forma de guvernământ a României a fost monarhia, fiind cunoscut și sub denumirea de „Trăiască Regele!”, după cuvintele cu care începe prima strofă.

La cinci ani de la moartea lui Eduard Hübsch, deci în anul 1899, tânărul George Enescu a inclus Imnul Regal la sfârșitul lucrării sale „Poema Română”. Aceasta este cea mai cunoscută versiune, fiind și cea mai completă și mai frumoasă. Imnul regal a fost cunoscut de români după cuvintele cu care începe prima strofă: „Trăiască regele!”.

Trăiască Regele În pace și onor De țară iubitor Și-apărător de țară.*Fie Domn glorios Fie peste noi, Fie-n veci norocos În război, război.* O! Doamne Sfinte, Ceresc părinte, Susține cu a Ta mână Coroana Română!

Trăiască Patria Cât soarele ceresc, Rai vesel pământesc Cu mare, falnic nume.*Fie-n veci el ferit De nevoi, Fie-n veci locuit De eroi, eroi.* O! Doamne Sfinte, Ceresc Părinte, Întinde a Ta mână Pe Țara Română!

*

În procesul de pregătire a Armatei, muzicile militare, aflate sub conducerea lui Eduard Hübsch, au ajutat nu numai moralul soldaţilor, ci mai ales planurile tactice ale generalilor în timpul bătăliilor de la sud de Dunăre. În armata română, muzica militară a menținut spiritul ostaşilor și i-a încurajat pe câmpul de luptă. Un instrument relevante în acest Cel mai bun instrument era gornistul care marca un moment de asalt final, de început de luptă sau de regrupare a oştirii.[13]

• Melodia „Deșteaptă-te, române” a continuat să fie Imnul național al românilor, iar Imnul regal a rămas Imnul de stat. Prima înregistrare a melodiei „Deșteaptă-te române” s-a făcut pe disc, în anul 1900, în S.U.A., în interpretarea solistului Alexandru Pascu.
• În 11 martie 1907, cântecul „Deșteaptă-te, române!” a fost publicat în ziarul „Basarabia” din Chișinău.[14] Ca urmare, la nici un an de la fondare, ziarul a fost interzis, tipografia şi redacţia arse, iar redactorii săi au fost arestaţi şi deportaţi. În 22 aprilie 1907 pe cont propriu şi sub conducerea lui Alexis Nour, la Chişinău, gubernia Basarabia, apăruse ziarul „Viaţa Basarabiei”, difuzat până la 25 mai 1907. Acesta apărea şi „cu litere româneşti pentru marele public inteligent al Basarabiei şi tuturor ţărilor locuite de români”, motiv pentru care a dispărut după numai şase numere.
• În anul 1910 fanfara Batalionului 2 Pionieri din Bucureștireunită cu fanfara Regimentului „Ștefan cel Mare” din Iașiau realizat cea dintâi înregistrare instrumentală a cântecului „Deșteaptă-te, române!”, iar corul „Ion Vidu” din Lugoj a înregistrat pentru prima dată pe disc varianta corală a imnului național. Însă, I.L.Caragiale a lansat un îndemn profetic:[15] „Am ascultat „Pe-al nostru steag e scris unire”. Asta-i! Asta-mi place! Bravos, băieţi! Asta-i adevărată, şi nu „Deşteaptă–te, române”! Aia-i tânguitoare, mă, şi noi am plâns destul până acuma. Mă, de – acum să nu mai cântaţi pe ţăran cu plete lungi şi cu fluierul de cioban la buze. Azi fluieră trenul. Să-i faceţi pe ţărani un popor european. Să nu-i mai cântaţi opinca aia murdară. S-o curăţaţi, să spălaţi piciorul ţăranului şi să-i daţi încălţări noi. Scurt! Să nu ne mai tânguim!”.
• În 14 aprilie 1917, în Basarabia s-a înființat „Asociaţia (obştea) învăţătorilor moldoveni din Basarabia şi de dincolo de Nistru” ca reacție la jignirea adusă lor de către reprezentantul guvernului țarist, care a susținut la congresul tuturor învățătorilor din Basarabia din 10-13 aprilie 1917 că limba „băștinașilor” este săracă, asemenea celei folosite de eschimoși, având în jur de 100 de cuvinte și, prin urmare, aceasta nu poate fi folosită în școli.
• În anul 1917 Rusia a aprobat ca foștii prizonieri ardeleni din lagărele din Ucraina care doreau să se înroleze voluntari în armata română să se deplaseze spre frontul românesc. Încă la 1 mai 1917, la Odesa, la marea manifestaţie moldovenii veniţi de pe toate fronturile au defilat, în frunte cu bravul ofiţer de stat major, basarabeanul Emanoil Catelli, cântând imnul bardului Mureşanu, „Deşteaptă‑te, române!”, având toţi pe piept tricolorul românesc. Între 25-28 mai 1917 a avut loc primul congres al învăţătorilor români din Basarabia, la care Alexei Mateevici (autorul actualului imn al R.Moldova), spunea răspicat că „N-avem două limbi şi două literaturi, ci numai una, aceeaşi cu cea de peste Prut. Aceasta să se ştie din capul locului, ca să nu mai vorbim degeaba…Noi trebuie să ajungem numaidecât la limba românească. Lucrul drept poate înflori numai dacă se întemeiază pe idei drepte. Trebuie să ştim de unde ne tragem, căci altfel suntem nişte nenorociţi rătăciţi. Trebuie să ştim că suntem români, strănepoţi de-ai romanilor. Aceasta trebuie să le-o spunem şi copiilor şi tuturor celor neluminaţi. Să-i luminăm pe toţi cu lumina dreaptă”. Alexei Mateevici îi scria în vara anului 1917 lui Ioan Pelivan: „Însă poporul deja să deșteaptă; soarele renașterii a început să arunce și asupra românimei basarabene razele sale strălucitoare și înviorătoare”. Poetul s-a sfârșit din viață în 13 august 1917 (stil vechi), în Chişinău, fără să apuce unirea Basarabiei cu România.

În 6 iunie 1917, în piaţa din spatele gării din Chişinău, Partidul Naţional Moldovenesc a făcut o primire caldă ardelenilor, prilejuind „o înălţătoare manifestaţie de bucurie între fraţii de acelaşi sânge”. Ziarul „Cuvânt moldovenesc” (nr. 47 din 8 iunie 1917) a relevat contribuţia lui Simion Murafa la această manifestaţie: „Fraţii transilvăneni erau înşiruiţi frumos în dosul gării, sub ascultarea comandanţilor. Ascultau cuvântările moldovenilor şi după fiecare cuvântare, corul lor cânta un cântec. Şi cântau aşa de frumos că ochii moldovenilor s-au umezit de lacrimi. Cel dintâi Simion Murafa (care va fi ucis de bolșevici pentru acest gest în 20 august 1917) le-a dăruit din partea moldovenilor un steag roşu, galben şi albastru. Le-a spus să-l ducă la izbândă şi să nu se oprească până ce n-au dat slobozenie tuturor românilor…”.

Basarabeanului Simion Murafa a rostit următoarea cuvântare: „Astăzi voi aţi trecut Nistrul şi să ştiţi că acum nu mai sunteţi pe pământ străin, ci sunteţi între fraţi de-ai voştri. Nu ne-aţi cunoscut, ne-aţi crezut morţi; ei bine, noi numai am dormit; de acum ne-am deşteptat şi noi la viaţa naţională, de acum voim să fim şi noi o parte conştientă a neamului românesc. Trecerea voastră prin Basarabia nu ne-a putut lăsa rece. Am alergat cu toţii să vă vedem, să vă îmbrăţişăm şi să ne unim pentru totdeauna sufletele. Ca să vă aduceţi viaţa voastră întreagă aminte de ziua aceasta a înfrăţirii noastre, vă dăm un semn de amintire. Prin mine moldovenii vă oferă acest steag tricolor: simbolul unităţii noastre naţionale. Pe el erau să fie scrise cuvintele: „Libertate sau Moarte”. Primiţi-l cu dragostea cu care vi-l dăm şi-l duceţi cu bine peste Prut, peste Milcov, peste Olt, peste Mureş şi peste Crişuri, fluturaţi-l triumfător peste întreaga întindere românească şi implantaţi-l apoi în numele nostru pe turnul cetăţii de la Alba Iulia. Duceţi-l la biruinţă, sau muriţi pentru idealul care vă însufleţeşte”.

Gestul lui Simion Murafa a fost caracterizat de Petru Nemoianu drept „un testament politic al fraţilor basarabeni, din vremea când nici ei, nici noi nu făceam parte din România de astăzi”.

• În 13 august 1917, Mihail Berezovschi s-a prezentat în fața unei adunări dedicate cunoașterii limbii române, împreună cu corul Seminarului Teologic din Chișinău. A interpretat atunci, pentru prima oară, „Deșteaptă-te, române”, și a trebuit să-l repete de trei ori, la cererea celor de față (Textul mai fusese publicat, în anul 1907, în ziarul „Basarabia”).
• „Deșteaptă-te, române” a continuat să fie cântat ca „imn național” în primul război mondial, care pentru români a fost războiul de reîntregire, contribuind simbolic la făurirea României Mari; astfel:[16]

– în agitatele luni noiembrie şi decembrie 1918, batrâna „Gazetă” a reapărut sub titlul „Glasul Ardealului”; în mai multe numere, trimiterile directe la poezia lui Andrei Mureşanu indicau prezenţa incontestabilă a spiritului imnului în sânul opiniei publice; în articolul de fond intitulat „Acum ori niciodată”, publicat în „Glasul Ardealului”, nr.4 din 14 noiembrie 1918, a consemnat astfel agitaţia dinaintea marii adunări de la Alba Iulia: „Ridicaţi capetele voastre, fraţi Români spre ceriuri şi cu credinţa moştenită dela străbuni aprindeţi în sufletele voastre făclia curată a iubirii de neam, căci iată a sosit ceasul fatal, când ni se cere poate ultima sforţare a bărbăteştei hotărâri. Orice jertfă am aduce acum, ea dispare în faţa măreţiei momentului, căci cutremurând adâncurile Vă zicem: Acum ori niciodată!”;

– gazeta „Glasul Ardealului”, nr. 25, din 11 decembrie 1918, a reeditat 11 dintre strofele poeziei; deşi marea majoritate a românilor ardeleni cunoşteau celebrele versuri, editorii publicaţiei vroiau să se asigure că nu va exista nici un braşovean care să nu aibă măcar versurile; același ziar a descris serviciul divin din prima zi a Crăciunului, astfel: „Biserica Sfântului Nicolae plină – tixită de credincioşi între cari şi o companie de vânători. Au celebrat toţi trei preoţii, în frunte cu părintele-protopop Dr. V. Saftu. Corul măestrului G. Dima a stăpânit sufletele mulţumite. Solo din priceasnă al Doamnei G. Dima, cu vocea-i de un alt duios ne-a pătruns în faţa “Tainei streine”. Pastorala Dlui episcop dela Arad, I. Pap, plină de reflexii şi sfaturi înţelepte, a fost ascultată azi cu toată mândria conştiinţei naţionale a credincioşilor fericiţi. Obştea întreagă a intonat imnul naţional (subl. n.) “Deşteaptă-te române” şi s-a îndepărtat sufleteşte mulţumiţi (sic), că Dzeu i-a făcut parte să ajungă acest cel mai fericit Crăciun românesc”;

– înainte ca generalul H.M.Berthelot, aflat în vizită la Braşov, să i se cânte Marseilleza, de către corul maestrului G. Dima, ilustrul oaspete a fost întâmpinat astfel: „Uralele: Trăiască Generalul Berthelot! Vive la France! Trăiască România Mare! nu mai conteneau. Mulţimea adunată a intonat “Deşteaptă-te Române”, iar Generalul aclamat din toate părţile a fost condus la liceul român”.

• Precum se știe, în Basarabia, în lunile octombrie-noiembrie 1917, odată cu începuturile revoluției rusești și cu dezintegrarea puterii politice din Imperiul Rus, a fost ales Sfatul țării din Basarabia, care a proclamat Republica Democratică Moldovenească, ca parte a unei viitoare Rusii federale. În 21 noiembrie 1917, pe melodia „Deșteaptă-te, române” s-au deschis lucrările Sfatului Țării, iar în 2 decembrie 1917 s-a proclamat autonomia Republicii Democratice Moldovenești față de statul rus. În acel context, „Deșteaptă-te, române”, a devenit imn de stat.
• Între 17-18 decembrie 1917, la Tiraspol a avut loc Primul Congres al Moldovenilor din Stânga Nistrului, prezidat de Ștefan Bulat (tânăr învățător transnistrean, absolvent al Seminarului Pedagogic de la Bairamcea). Moldovenii de peste Nistru dețineau în Sfatul Ţării 10 mandate. Pe clădirea unde s-a desfășurat congresul, profesorul Georghe Mare a arborat tricolorul.

Congresul a votat, sub semnul tricolorului, crearea de şcoli naţionale cu predare în limba română şi alfabet latin; introducerea limbii române în biserici; justiţia în limba băştinaşilor; medici români la sate; moldovenii să facă armată în oastea naţională. Transnistreanul Ștefan Bulat atenţiona că „dacă vom lăsa Ucraina să taie o ramură azi, alta mâine, din copacul nostru va rămâne buturuga”. Trimisul Radei ucrainene a urat în încheiere „Slavă Moldovei slobode”. La finalul congresului, toți cei de față, cu steagul național în frunte, au plecat pe ulița de căpetenie a târgului Tiraspol.

În 24 ianuarie 1918, Republica democratică moldovenească și-a proclamat independența. La 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Țării, organul conducător al republicii, a votat unirea Republicii Democratice Moldovenești cu România. Votul de unire cu România a fost dat prin 86 voturi pentru, 3 împotrivă și 36 abțineri. Tratatul de la Paris (1920) a confirmat unirea Basarabiei cu România.

În Basarabia, „Deșteaptă-te, române!” a durat ca imn de stat până în 27 martie 1918, când s-a realizat unirea cu România și s-a adoptat Imnul regal.

• În toamna anului 1918 s-au deschis peste Nistru școli românești în cele mai mari sate moldovenești. Cu cărți școlare aduse din Basarabia s-a început peste Nistru și organizarea bibliotecilor populare. În orașele Dubăsari și Grigoropol, precum și în satele Lunca, Coșnita și Molovata s’au jucat și piese de teatru, mai ales din V. Alecsandri. În Transnistria „Deșteaptă- te, române” s-a mai cântat încă vreo câțiva ani, până la intrarea sub stăpânirea bolșevicilor.
• După Marea Unire din anul 1918 s-au ridicat voci că e nevoie de un nou imn naţional. Lumea s-a împărţit în două. Unii care voiau să întrebe poporul ce părere are: „Ne trebuie un nou Imn?”; ceilalţi au spus, mai raţional: „Acum nu e cazul să schimbăm toată ziua, bună ziua imnul care rămâne un simbol naţional”. Au fost și voci care au spus despre melodia lui Hübsch că este „prea germană”, lucru care nu poate fi dovedit muzicologic în nici un fel. Dar din fericire, imnul vechi a rămas.
• „Deșteaptă-te, române” a însoțit suferințele românilor în vremea marii tragedii de rupere a frontierelor în vaa anului 1940. În 1 decembrie 1940, la mai bine de două luni de la instaurarea regimului legionar în România, şi în urma abdicării regelui Carol al II-lea, Transilvania era ruptă în două. Prin pierderile teritoriale de după Dictatul de la Viena din 1940, românii ardeleni s-au aflat aproape în aceeaşi situaţie de dinainte de 1918, poate chiar mai gravă. În acele condiții, „Gazeta Transilvaniei” a apărut sub mesajul „Număr festiv, scris în duh legionar”, iar sub poza lui Andrei Mureșanu, mare cât jumătate de pagină, au fost tipărite nemuritoarele sale versuri „Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină, / Decât să fim sclavi, iarăşi, în vechiul nost pământ”.[17] „Deștaptă-te, române” a fost unul dintre puţinele cântece mai vechi agreate de propaganda legionară. Martori contemporani şi-au amintit ulterior cum emisiunile radioului public începeau cu intonarea imnului „Deşteaptă-te, Române!”, fiind apoi reluat de mai multe ori de-a lungul zilei.

Ulterior, Mişcarea Legionară a inclus textul lui Andrei Mureşanu în „Cărticica de Cântece” recomandate aderenţilor şi simpatizanţilor sub titlul: „Marşul anului 1848”.[18]

• „Deșteaptă-te, române” a continuat să fie cântat ca Imn național al românilor și în vremea celui de-al doilea război mondial, pentru români fiind războiului de eliberare a teritoriilor ocupate de sovietici și de naziști.
• După lovitura de stat de la 23 august 1944, acest imn a fost cântat în mod spontan de români, și emis pe toate stațiile radio. Însă, după „eliberarea” României de armatele sovietice, deşteptarea cerută de Andrei Mureşanu a devenit improprie, aducând mai degrabă aminte de libertatea pierdută, decât de cea câştigată.[19]

3. AL TREILEA IMN DE STAT (1948 – 1953)

• După 30 decembrie 1947, schimbarea regimului politic din România a atras după sine desființarea monarhiei și instaurarea dictaturii proletariatului, iar „Imnul regal” a fost interzis. De asemenea, au fost interzise mai multe marșuri și cântece patriotice, inclusiv „Poema română” compusă de Geore Enescu, intonarea ori fredonarea lor fiind pedepsite cu închisoarea. Interzicerea Imnului Regal şi a referirilor la monarhie a început chiar de la Academia Regală de Muzică, Conservatorul „Ciprian Porumbescu” (acum Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti). Mihail Jora, rectorul acestei instituţii, a fost printre victime. Când s-a anunţat abdicarea forţată a regelui Mihai s-a sculat în picioare la o şedinţă publică şi a rugat pe toată lumea să ţină un moment de reculegere pentru monarhie. Acest lucru i-a adus ostracizarea, fiind dat afară şi de la Conservator şi de pe listele Uniunii (câţiva ani a trăit câţiva ani la limita subzistenţei, iar pe urmă a fost reabilitat şi respectat).

Astfel, s-a pus problema creerii Imnului de stat pentru Republica Populară Română. În 4 ianuarie 1948, în ziarul „Flacăra” a fost publicat cel de-al treilea Imn de stat al României, denumit „Zdrobite cătușe”, pe versuri de Aurel Baranga și melodia de Matei Socor – membru al partidului Comunist Român din perioada ilegalității. Acesta a fost o melodie cu versuri de propagandă, în care era proslăvită Republica Populară și prietenia cu poporul sovietic eliberator:

Zdrobite cătușe în urmă rămân În frunte-i mereu muncitorul, Prin lupte și jertfe o treaptă urcăm, Stăpân pe destin e poporul * Trăiască, trăiască Republica noastră, În marș de năvalnic șuvoi; Muncitori și țărani, cărturari și ostași Zidim România Republicii noi.

În lături cu putredul vechi stăvilar E ceasul de sfântă’ncordare Unirea și pacea și munca-i stegar’ Republicii noi populare. * Spre țelul victoriei mari ne îndreptăm E ceas de izbânzi viitoare Credință în muncă și luptă jurăm Republicii noi populare.

Însă, în conştiinţa opiniei publice, în ciuda opoziţiei oficialităţilor a rămas melodia cântecului „Deșteaptă-te, române”. Acesta a devenit simbol al rezistenţei față de regimul totalitar, fiind cântat cu obstinență în unele medii culturale, atrăgând represalii din partea puterii politice. Astfel, în ianuarie 1948 Imnul Regal a trecut în clandestinitate. Însă, atât familia regală, cât și simpatizanții monarhiei utilizează frecvent acest imn, cu ocazia sărbătorilor și a evenimentelor naționale oficiale.

4. AL PATRULEA IMN DE STAT (1953-1977)

• În anul 1953, în plin proces de sovietizare a României, a fost introdus al patrulea Imn, numit „Te slăvim, Românie”, pe versurile poeților Eugen Frunză și Dan Deșliu, muzica aparținând lui Matei Socor. Atunci, puterea politică a hotărât ca poporul să se bucure de faptul că armata sovietică era încă în țară și că elitele României își aflau sfârșitul la închisoare, iar libertatea de expresie devenise o amintire interzisă. A doua strofă sublinia prietenia cu Uniunea Sovietică şi ideologia leninistă. Aceasta a fost cenzurată începând cu anul 1960, iar la scurt timp, imnul a rămas doar în interpretare instrumentală.

Te slăvim, Românie, pământ părintesc Mândre plaiuri sub cerul tău pașnic rodesc E zdrobit al trecutului jug blestemat Nu zadarnic, străbunii eroi au luptat Astăzi noi împlinim visul lor minunat. Puternică, liberă, Pe soartă stăpână Trăiască Republica Populară Română * Înfrățit fi-va veșnic al nostru popor Cu poporul sovietic eliberator. Leninismul ni-e far și tărie si avânt Noi urmăm cu credință Partidul ne-nfrânt, Făurim socialismul pe-al țării pământ.

Puternică, liberă, Pe soartă stăpână Trăiască Republica Populară Română * Noi uzine clădim, rodul holdei sporim Vrem în pace cu orice popor să trăim Dar dușmanii de-ar fi să ne calce în prag Îi vom frânge în numele a tot ce ni-e drag Înălța-vom spre glorie al patriei steag Puternică, liberă, Pe soartă stăpână Trăiască Republica Populară Română

Acest imn a fost utilizat și în primii ani de după numirea lui Nicolae Ceauşescu în fruntea statului. Acesta a sesizat neconcordanțele între cuvintele textului și realitățile țării, căutând variante de înlocuire a imnului de stat, care să nu mai facă referire la perioada de ocupare a țării de către trupele sovietice.

• În anul 1971, în plin război rece, dintr-o eroare de protocol a avut loc un incident diplomatic, în care a fost implicat imnul de stat al României socialiste. În 8 octombrie 1971, la ceremonia de deschidere de la primul meci din finala Cupei Davis desfășurat în orașul Charlotte, statul North Carolina din SUA, a fost intonat din greșeală Imnul Regal!

Organizatorii solicitară și primiră în avans de la Ambasada României la Washington partitura cu imnul de stat, dar fanfara militară a arătat că deține partitura, fără a verifica dacă este cea corectă. Ion Țiriac, membru al echipei României de tenis, alături de Ilie Năstase, a atras atenția organizatorilor asupra greșelii, remediată rapid. Știrea a făcut însă înconjurul lumii, gafa organizatorilor fiind intens mediatizată, fapt ce a determinat reacția rapidă a diplomaților români din Statele Unite ale Americii. Aceștia au fost nevoiți să-și informeze superiorii de la București, arătând că a fost vorba de o eroare de protocol regretabilă. Incidentul menționat nu a avut vreun impact asupra relațiilor bilaterale, finala Cupei Davis din anul următor fiind jucată la București, prin bunăvoința părții americane.

• În 28 martie 1974, Marea Adunare Națională a instituit funcția de președinte al Republicii Socialiste România. Nicolae Ceaușescu a fost ales în unanimitate, devenind primul președinte al României. Acesta a susținut ca Imnul de stat al României, care să fie, în același timp, și imnul românilor, să fie melodia patriotică „Pe-al nostru steag e scris unire”, compusă de Ciprian Porumbescu în anul 1880, pusă pe versurile lui Andrei Bârseanu pentru a fi imnul societății studențești „România Jună” din Viena.

Însă, melodia fusese deja aleasă, din anul 1912 de Albania, ca Imn Național al albanezilor, la propunerea poetului Victor Eftimiu, albanez de origine. Melodia este și astăzi Imnul Național al Albaniei. În acest sens, Nicolae Ceaușescu a dispus ca melodiei respective să-i fie schimbat titlul şi versurile, pentru a se încadra în ideologia partidului comunist. Astfel s-a născut o versiune hibrid cunoscută ca „E scris pe tricolor unire”! De asemenea, s-a încercat pe căi diplomatice să se negocieze cu conducerea comunistă de la Tirana pentru ca aceştia să-şi conceapă un nou imn, dar preşedintele Albaniei, Enver Hodja, a refuzat cu vehemenţă să înapoieze României cântecul lui Ciprian Porumbescu.

Astfel, în anul 1977, la propunerea lui Nicolae Ceaușescu s-a ales un nou imn de stat al Republicii Socialiste România, pentru care a fost aleasă compoziția patriotică „Trei culori” – „Tricolorul”, cu muzică și versuri de Ciprian Porumbescu.

Muzica a rămas, însă textul a fost modificat, fiind impregnat cu ideologia epocii comuniste. Există mai multe variante ale „tricolorului”, iar ultima strofă din versiunea anului 1977 suna așa: Iar tu, Românie mîndră, | Tot mereu să dăinuiești | Și în comunista eră | Ca o stea să strălucești. Astfel, imnul de stat, numit „Trei culori cunosc pe lume” a avut următorul conținut:

Trei culori cunosc pe lume, Amintind de-un brav popor, Ce-i viteaz, cu vechi renume, În luptă triumfător.Multe secole luptară Străbunii noştri eroi, Să trăim stăpâni în ţară, Ziditori ai lumii noi.Roşu, galben şi albastru Este-al nostru tricolor, Se înalţă ca un astru Gloriosul meu popor.Suntem un popor în lume Strâns unit şi muncitor Liber, cu un nou renume Şi un ţel cutezător.

Azi partidul ne uneşte Şi pe plaiul românesc Socialismul se clădeşte Prin elan muncitoresc.Pentru-a patriei onoare, Vrăjmaşii-n luptă-i zdrobim, Cu alte neamuri sub soare, Demn, în pace să trăim.Iar tu, Românie mândră, Tot mereu să dăinuieşti Şi în comunista eră Ca o stea să străluceşti.

• „Deșteaptă-te, române” i-a însoțit și pe muncitorii brașoveni în timpul revoltei din 15 noiembrie 1987. Muncitorii de la uzina „Steagu Roșu” au început să cânte această melodie, mulți dintre ei nemaiștiind versurile. Răbufnirea muncitorilor braşoveni a readus mesajul și spiritul de speranță în conştiinţa publică. Muncitorii revoltaţi se întrebau ce se poate face, unde ar putea merge pentru a fi ascultaţi. Evident, sediul Comitetului judeţean de partid era locul cel mai potrivit, astfel încât coloana protestatarilor, mult mai mică de această dată, a decis să părăsească uzina. În jurul orei 10, în faţa spitalului judeţean brașovenii au cântat „Deşteaptă-te, Române!”, simțindu-se eliberați de frică și teroare.
• În timpul așa-zisei Revoluții române din decembrie 1989, imnul național s-a înălțat pe străzi, însoțind masele de oameni ieșiți pe străzi la manifestații, risipind frica de moarte și unind poporul în câștigarea deplinei libertăți.
• Este intersant de remarcat că în 21 decembrie 1989, la mitingul care i-a pecetluit soarta, Nicolae Ceaușescu a rostit două versuri din cântecul patriotic „Deșteaptă-te române”, care se auzise la Timișoara: „Murim mai bine-n luptă cu glorie deplină / Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost pământ”.

În 22 decembrie 1989, primul cântec al Televiziunii Române Libere a fost „Pui de Lei”, apoi, după ora 17.oo pe ecranele televizoarelor din toată ţara a apărut sigla TVR, pe melodia „ Trei Culori”, în varianta originală a lui Ciprian Porumbescu, iar la câteva minute după ora 19.oo a apărut Sigla TVR, fără fundal muzical, iar, în continuare, la orele 19,24 a apărut din nou sigla TVR,  cu melodia „Trei culori”. Iar după ora 23.oo, Sigla TVR şi „ Tricolorul” instrumental şi „ Deşteaptă-te române”.

În noaptea dinspre  22 spre 23 decembrie s-au emis mai multe „imnuri patriotice” diferite, dintre care s-au remarcat „ Trei Culori”, „ Deşteaptă-te române”, și „ Eroi au fost, eroi sunt încă”, impunându-se în final „Deșteaptă-te, române!”.

Astfel, „Deșteaptă-te, române” a devenit pentru acele vremuri, atât imn de stat, cât și imn național, înlocuind, în pe neobservate și fără a intui consecințele, vechiul imn de stat, cunoscut sub numele de „Trei culori”.

V. AL CINCILEA IMN DE STAT AL ROMÂNIEI (1990 – prezent)

• Începând din ziua de 25 ianuarie 1990, imnul de stat al României a devenit, prin hotărâre a noii conduceri politice a țării, cântecul „Deșteaptă-te, române!”,[20] compus din versurile a unsprezece strofe ale poemului „Un răsunet”, de Andrei Mureșan, melodia fiind culeasă de Anton Pann și adaptată de Gheorghe Ucenescu. La ocazii festive se interpretează strofele 1, 2, 4 și 11:

*

„Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată, croiește-ți altă soarte,
La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani.
*
Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!
*
Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine,
Româna națiune, ai voștri strănepoți,
Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viața-n libertate ori moarte!” strigă toți.
*
Preoți, cu crucea-n frunte căci oastea e creștină,
Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’pământ!”

• În noul context geopolitic, românii de la răsărit de Prut au profitat de faptul că puterea sovietică, se afla în situație grea, trosnind din toate încheieturile. Astfel, prin hotărârea Parlamentului nr.691-XIII din 27 august 1991 cu privire la Imnul de Stat al Republicii Moldova, Imn de Stat în Republica Moldova a devenit „Deșteaptă-te, române”. Acest fapt a trezit speranțele românilor de peste Prut, dar și a patrioților români, de a se uni cu România. Însă, datorită oscilărilor guvernului de la București în politica externă, precum și ridicarea Rusiei pe ruinele Uniunii Soviecice, momentul reunificării a fost pierdut, iar forțele antiunioniste au revenit pn viața politică a Republicii Moldova.

Patrioții români moldoveni au procedat cu precauție și au reușit să mențină identitatea națională, iar în anul 1994, prin hotărîrea Parlamentului nr. 140-XIII din 7 iunie 1994 cu privire la Imnul de Stat al Republicii Moldova, „Deșteaptă-te, române” a fost înlocuit cu poezia „Limba noastră”, scrisă de Alexe Mateevici (1888–1917), care cuprindea 12 strofe de câte patru versuri fiecare. Poezia este un elogiu adus limbii române (fără ca numele limbii să apară explicit) și un îndemn pentru prețuirea ei.

• În 22 iulie 1995, deputații din Parlamentul Republicii Moldovaau aprobat strofele 1, 2, 5, 8 și 12 ale poeziei „Limba noastră“ drept imn naționalși oficial al Republicii Moldova. Muzica cântecului a fost compusă de Alexandru Cristea, iar aranjamentul a fost realizat de Valentin Dînga.[21] Pentru imn, poezia „Limba noastră” a fost reorganizată în 5 strofe, a câte 4 versuri fiecare.

„Limba noastră-i o comoară În adâncuri înfundată Un șirag de piatră rară Pe moșie revărsată. * Limba noastră-i foc, ce arde Într-un neam, ce fără veste S-a trezit din somn de moarte, Ca viteazul din poveste. * Limba noastră-i frunză verde, Zbuciumul din codrii veșnici, Nistrul lin, ce-n valuri pierde Ai luceferilor sfeșnici. *

Limba noastra-i limbă sfântă, Limba vechilor cazanii, Care-o plâng și care-o cântă Pe la vatra lor țăranii. * Răsări-va o comoară În adâncuri înfundată, Un șirag de piatră rară Pe moșie revărsată”.*

În România, ziua de 29 iulie a fost decretată „Ziua imnului național”, ținând seama că „imnul național” a fost cântat pentru prima dată în 29 iulie 1848, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.

*

• Deci, între 1848-1995, în Romnia s-au folosit următoarele imnuri de stat:

           – Un răsunet  (1848-1856): Versuri: Andrei Mureşanu; Muzica: Există o controversă asupra paternităţii, între numele lui Andrei Mureşanu, Anton Pann şi Grigore (Gheorghe) Ucenescu;

–  Hora Unirii (1856-1862) – Versuri: Vasile Alecsandri; Muzica: Alexandru Flechtenmacher;

– Marș triumfal și primirea steagului și a Măriei Sale Prințul Domnitor (1862 -1884) – a fost imnul Principatelor Române; în perioada comunistă, dar şi în prezent este folosit ca Marș de întâmpinare al Armatei României, la primirea demnitarilor străini și a politicienilor de rang înalt ai țării; Muzica: Eduard Hübsch;

– Imnul Regal (1884-1944) – Versuri: Vasile Alecsandri; Muzica: Eduard Hübsch; 

– Zdrobite cătuşe (Imnul Republicii Populare România  1948 – 1953) – Versuri: Aurel Baranga; Muzica: Matei Socor;

–  Te slăvim, Românie (Imnul Republicii Populare România 1953 – 1977) –  Versuri: Eugen Frunză şi Dan Deşliu; Muzica: Matei Socor;

– Trei culori  (Imnul Republicii Socialiste România  1977 – decembrie 1989)  – Versiunea originală este  cântecul Tricolorul, muzică şi versuri Ciprian Porumbescu; în anul 1977, textul a fost modificat de Nicolae Ceauşescu.

– Deşteaptă-te, române! (Un răsunet) (decembrie 1989 – prezent).

7. DE CE SE IMPUNE SCHIMBAEA IMNULUI DE STAT?

Imnul de stat „ Deşteaptă-te române”, legiferat în urmă cu 30 de ani, este un simbol al idealurilor politice, sociale şi naţionale ale țărilor române la mijlocul secolului al XIX-lea, respectiv un „simbol al Revoluţiei române de la 1848”. Acesta:

– are ca domeniu de referință un neam „somnolent”, asuprit de „barbarii de tirani”;

– conține mai multe versuri sunt anacronice, depresive, în trei dintre cele patru strofe nelipsind cuvântul „moarte”;

– le cere românilor să-și asume starea de popor „adormit”, „învins”, „prăbuşit” și „sugrumat”;

– somează poporul român „să se deștepte”, adică să se trezească „din somnul cel de moarte”, îndemnându-l ca „acum ori niciodată” să-și croiască altă soartă;

– aruncă vina pe dușmani pentru nereușitele neamului;

– sugerează „mărețelor umbre” – în care sunt cuprinși Mihai, Ștefan și Corvin – să privească la „româna națiune” și la ai lor strănepoți;

– folosește metafore precum „sânge de roman” și „un nume de Traian”, prin care dacii, strămoșii reali ai românilor sunt scoși din istorie.

Astăzi, în prima jumătate a secolului XXI, poporul român este un popor liber, care și-a creat un stat național, unitar, independent și suveran. Imnul de stat „Deșteaptă-te, române!” nu mai exprimă valorile, interesele și nevoile naţiunii române și statului roman în actualul context geopolitic. Drept urmare, oameni impicați în viața cetății au început să exprime în scris nevoia de schimbare a Imnului de stat al României, întrucât un imn de stat trebuie să mobilizeze, să emane bunătate şi energie, să transmită un mesaj pozitiv despre starea și idealurile românilor.

• De curând, academicianul Adrian Toader-Wiliams a scris imnul numit „Un suflet de român“[22] şi a iniţiat o campanie prin care le cere autorităţilor să înlocuiască imnul naţional, despre care spune că nu face decât să le reamintească românilor de starea de permanent adormire. Acesta a cerut Parlamentului, guvernului și președinției formarea unei comisii speciale pentru înlocuirea Imnului, pe motiv că imnul actual „inspiră tristețe”, „ba chiar insultă, denigrează neamul românesc, iar mai nou nu respectă directivele CE”.[23]

O propunere de schimbare a Imnului Naţional al României şi a Zilei Naţionale a susținut și Dan Toma Dulciu.[24] Potrivit concepției sale, înlocuitorul actualului Imn de stat să fie textul poeziei lui Mihai Eminescu „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”, şi anume strofa primă şi strofa ultimă. Melodia corespunzătoare acestui text (uşor de reţinut, optimist şi cunoscut de milioane de români) ar urma să fie orchestrată de către muzicieni, în urma unui concurs naţional de selecţie.

*

Eu consider că soluția cea mai bună este întoarcerea la „Tricolor”, simbolul heraldic etnospiritual al dacilor, strămoșii neamului românesc.

Note

[1]http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2012/07/povestea-imnului-desteapta-te-romane-relatata-de-george-cosbuc/

[2]Andrei Mureșanu a fost originar din Bistrița, fiind instruit pe băncile școlilor Blajului. Din generația poetului fac parte cărturari, istorici și publiciști de prestigiu, precum: Timotei Cipariu, Aron Pumnul, August Treboniu Laurian, Simion Bărnuțiu și George Bariț, cu toții greco-catolici, și făcând parte din cea de-a doua generație a Școlii Ardelene. În anul 1838 s-a mutat la Brașov, pentru a lucra ca institutor la școala condusă de George Bariț. Aici a început să colaboreze la gazetele lui Bariț, cu poezii și articole. Tot la Brașov, și-a întemeiat familia, s-a căsătorit cu Suzana Greceanu, care i-a dăruit opt copii. A fost printre fruntașii Revoluției de la 1848. După înfrângerea revoluției, în 1849, Andrei Mureșanu a trecut în Muntenia, împreună cu Bariț. Aici a fost luat prizonier de armata țaristă și dus până în nordul Moldovei. La întoarcere s-a stabilit la Sibiu, ca funcționar și traducător la „Buletinul oficial al guvernului”, serviciu în care nu s-a putut adapta. Și-a continuat, în paralel, activitatea publicistică și de traducere. Din anul 1861, când a fost pensionat, a trăit în sărăcie. A continuat să o ducă greu, motiv pentru care Societatea ASTRA i-a acordat un premiu de 50 de galbeni. În noaptea de 11 spre 12 octombrie 1863, poetul a murit la Brașov, în lipsuri materiale, după un îndelungat „morb nervos”, după cum nota presa vremii.

[3] http://muzeulmuresenilor.ro/2013/09/03/; Valer Rus, Povestea-Imnului-Național

[4] Medeea Stan, Cum a luat naștere imnul revoluționar al românilor, „Adevărul”, 1 decembrie 2017.

[5] Zeno Vancea, Creația muzicală românească în sec. XIX-XX, Editura muzicală, București 1968, p.80.

[6] http://muzeulmuresenilor.ro/2013/09/03/. Valer Rus, Povestea-Imnului-Național

[7] Vasile Oltean, Imnul Naţional „Deşteaptă-te, române!”, Ediția a II-a, Editura „Salco”, Braşov, 2005.

[8] Revista „Musa Română“, nr.10 din 1894.

[9] Viorel Cosma, De la Cântecul zaverei la Imnurile unității naționale, Timișoara, 1978.

[10] http://muzeulmuresenilor.ro/2013/09/03/; Valer Rus, Povestea-Imnului-Național

[11] https://adevarul.ro/locale/alexandria/care-fost-imn-stat-romaniei-melodia-fost-aleasa-concurs-premii- 100-galbeni

[12] http://muzeulmuresenilor.ro/2013/09/03/; Valer Rus, Povestea Imnului Național.

[13] Vasile Vasile, Vârstele imnului „Deşteaptă-te, române!”, în „Studii şi cercetări de istoria artei”, tom 43, Editura Academiei RSR, 1966.

[14] https://www.timpul.md/articol/desteapta-te-romane-a-fost-pentru-prima-data-imn-oficial-in-republica-demoscratica-moldoveneasca-%281917-1918%29-144954.html

[15]https://bgrmihailsturdza.wordpress.com/2014/02/01/1-februarie/.

[16]http://muzeulmuresenilor.ro/2013/09/03/; Valer Rus, Povestea Imnului Național

[17] http://muzeulmuresenilor.ro/2013/09/03/; Valer Rus, Povestea Imnului Național

[18] https://dulciu.wordpress.com/620-2/. Dan Toma Dulciu, Propunere de schimbare a Imnului Naţional al României şi a Zilei Naţionale, în Studii și articole  

[19] http://muzeulmuresenilor.ro/2013/09/03/; Valer Rus, Povestea Imnului Național

[20] Decret-lege nr. 40 privind Imnul de stat al României, publicat în „Monitorul Oficial” nr. 0015 din 25 ianuarie 1990.

[21] Legea cu privire la Imn a fost publicată în „Monitorul Oficial al Republicii Moldova” nr. 45-46/555 din 17 august 1995.

[22]https://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/un-clujean-vrea-schimbe-imnul-stat-romaniei-blestemul-adormirii-desteapta-te-romane-mandrul-un-suflet-roman

[23] (https://www.mediafax.ro/social/un-academician-cere-comisii-speciale-de-schimbare-a-imnului); Vasile Magradean, Un academician cere comisii speciale pentru schimbarea Imnului, 23.02.2017 

[24] https://dulciu.wordpress.com/620-2/. Dan Toma Dulciu, Propunere de schimbare a Imnului Naţional al României şi a Zilei Naţionale, în Studii și articole