Mazilu, Dumitru (2023), Despre calitatea de paroh-administrator în funcționarea unei unități parohiale moderne, Cunoașterea Științifică, 2:2, 89-99, DOI: 10.58679/CS85488, https://www.cunoasterea.ro/despre-calitatea-de-paroh-administrator-in-functionarea-unei-unitati-parohiale-moderne/

 

About the quality of parish administrator in the operation of a modern parish unit

Abstract

The administration of the parish unit is also a civic obligation whose foundation we find in the Apostolic Tradition. This worthy occupation was attributed and recognized first to the Apostles and later to the bishops instituted by them and much later to the priests who held the legal title of parishioners. This article also wants to bring to attention the relationship between civil, canonical, statutory and regulatory-disciplinary laws regarding the legal duties of the parish priest in the administration of the parish unit in accordance with the provisions of the two articles, 27 and 28, of Law 489/2006.

Keywords: parish, administrator, parish priest, church practice, civil laws, canonical laws

Rezumat

Administrarea unității parohiale  este și o obligație civică al cărei fundament îl regăsim în Tradiția Apostolică . Această vrednică îndeletnicire a fost atribuită și recunoscută mai întâi Apostolilor și ulterior episcopilor instituiți de aceștia iar mult mai târziu  preoților care purtau titulatura juridică de parohi. Acest articol dorește să aducă în atenție  și relația dintre legile civile, cele canonice, cele statutare și regulamentar-disciplinare cu privire la atribuțiile legale  ale parohului în administrarea unității parohiale în acord cu prevederile a  două articole, 27 și 28, din  Legea 489/2006.

Cuvinte cheie: parohie, administrator, paroh, practică bisericească, legi civile, legi canonice

 

CUNOAȘTEREA ȘTIINȚIFICĂ, Volumul 2, Numărul 2, Iunie 2023, pp. 89-99
ISSN 2821 – 8086, ISSN – L 2821 – 8086, DOI: 10.58679/CS85488,
URL: https://www.cunoasterea.ro/despre-calitatea-de-paroh-administrator-in-functionarea-unei-unitati-parohiale-moderne/
© 2023 Dumitru Mazilu. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

 

Despre calitatea de paroh-administrator în funcționarea unei unități parohiale moderne

Pr. Mastrd. Dumitru Mazilu

mitimaz@yahoo.com

 

Administrarea unității parohiale[1] este și o obligație civică al cărei fundament îl regăsim în Tradiția Apostolică[2]. Această vrednică îndeletnicire a fost atribuită și recunoscută mai întâi Apostolilor și ulterior episcopilor instituiți de aceștia iar mult mai târziu[3] preoților care purtau titulatura juridică de parohi.

Încă de pe vremea apostolică -calitatea, drepturile și obligațiile administrării unui astfel de unități -care deținea și un patrimoniu -a constituit  o necesitate atât socială cât și o  realitate juridică, apărută pe fondul existenței unor repetate dezechilibre cu care Biserica s-a confruntat .

În decursul evoluției acestei îndeletniciri s-a ajuns ca până astăzi, bazele legale civile să fie omniprezente și garantează respectul față de lege și acordarea drepturilor cuvenite enoriașilor, și în acest sens, și studiul de față își propune să ofere cât mai multe informații utile legate de importanța acestui subiect.

Acest articol dorește să aducă în atenție  și relația dintre legile civile, cele canonice, cele statutare și regulamentar-disciplinare cu privire la atribuțiile legale[4] ale parohului în administrarea unității parohiale în acord cu prevederile celor  două articole 27, 28 din  Legea 489/2006.

Parohia este o unitate care deține capacitate juridică sau de drept, iar legiuitorul  a statuat faptul că paroh are capacitatea de a gestiona un patrimoniu în baza prevedrilor legale coroborat cu dreptul de a dobândi drepturi dar și de a-și asuma obligații.

Informațiile prezente sunt structurate și acoperă cele mai des întâlnite situații în sectorul administrativ-bisericesc la nivelul unei unități parohiale și ajută parohul în    calitatea juridică de administrator[5] în derularea  activităților  în special de ordin gospodăresc și a celor de dezvoltare.

Parohul este  o persoană cu capacitate civilă în baza căreia i se atribuie legal  drepturi dar și  obligațiile juridice pe langa cele statutare și canonice și obligațiile civile prevazute în noul Cod Civil (2012)[6], dar și dispoziţiile legale ale Legii cultelor 486/2009[7] care au un caracter de prevenție.

Alăturat acestor exemplificări abordarea acestui articol a presupus sistematizarea informațiilor de dreptului civil și penal care au la bază  asocierea dispozițiilor acestora cu cele ale prevederilor statutare și regulamentare.

Perioada cuprinsă între secolul al III-lea – secolul al XVIII-lea  este perioada  în care o unitate administrativ -bisericească era aflată sub directa administrare a episcopului,  fapt dovedit de dezvoltarea subsecventă a termenului de parohie. Aici se iau în considerație nenumăratele  transformări istorice coroborate cu marile tulburări(cruciade și războaie ) de pe urma cărora Biserica a avut mult de suferit.

Secolul al XVIII-lea este secolul în care parohia își definitivează înțelesul în sensul că  devine o unitate prin care atribuțiile administrativ-legale sunt preluate de preotul paroh-delegat al episcopului sau numit pe seama acesteia prin decizie.

Și în secolul al XIX-lea pe fondul transformărilor legislative în materie coroborate cu noile decizii în materie civilă, parohia a dobândit  calitatea de organism funcțional distinct dar aflat sub coordonarea și atenta purtare de grijă a episcopului, mai ales când vine vorba de decizii legate de  acțiunile civile și administrativ-bisericești.

Repetatele modificări legislative privind statutul parohiei precum și modalitățile de administrare ale acesteia, demonstrează dinamismul vieții bisericești.

Cu timpul parohia a fost asimilată drept acel organism funcțional care are coordonate clare de natură  procedurală atât civilă cât și canonică evidențiind în acest sens caracterul de ”simfonie dintre eclezial și statal”[8].

Cerințele statului privesc coordonatele tehnice, cele care asigură parohiei rolul de utilitate[9].

Cerințele societății civile scot la lumină acea relație stat-biserică în interesul respectării unor coordonate practice asupra cărora și-au concentrat atenția foarte mulți cercetători în domeniu dar mai cu seamă  și Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Referitor la aceste aspecte Preafericitul Părinte Patriarh mărturisea:

”Simfonia (…) din punct de vedere practic, are la bază un mod de relaționare ce se desfășoară între anumite limite și se fundamentează pe baza unor condiții invocate reciproc”.[10]

Parohia este considerată  un spațiu în care administrarea patrimoniului dar și a gestiunii parohiale tebuiesc puse sub condiția  asumării atât canonic și statutar  dar și legislativ civil – pentru asigurarea necesităților ecleziale. Asupra acestui aspect  Părintele Conf. Dr. Georgian Grigoriță, afirma:

”(…)dreptul de adminstrare a bunurilor, au fost preluate în practica Bisericii și adaptate potrivit necesităților eclesiale. (…) Biserica fiind organizată canonic în comunitățile locale recunoscute juridic are dreptul (…) de administrare a bunurilor care aparțin autorității Bisericii.”[11]

Administrarea parohială prin definiție constituie acea activitate administrativă care ”poate îmbrăca forme generale: acte juridice, acte civile și actele de drept ale muncii”.[12]

Principalul document legislativ care prezintă reglementările legale ale administrării parohiale este Legea 489/2006 . În conținutul acestei legi  articolele:27,28  fac referire la baza legală a administrării unei parohii. În cele ce urmează vom detalia puțin fiecare articol  pentru a vedea ce corespondent au acestea în alte alte surse de ordin legislativ.

Artic. 27.(1)

Textul din lege: ”  Cultele recunoscute şi unităţile lor de cult pot avea şi dobândi, în proprietate sau în administrare, bunuri mobile şi imobile, asupra cărora pot dispune în conformitate cu statutele proprii.”

Explicarea textului:

”Cultele recunoscute şi unităţile lor de cult (…)”

Odată cu aderarea  României la Uniunea Europeană,  un moment foarte important din viața bisericii a fost cel al recunoașterii cultelor pe teritoriul țării noastre. Referitor la acest moment de care ne leagă și înțelesul primei părți a al. (1) din acest articol, Pr. Prof. Univ. Dr. George Grigoriță spunea: ”Cu 5 zile înainte de aderarea României la Uniunea Europeană, a fost aprobat prin Decretul 1475/2006”, recunoașterea cultelor de pe teritoriul țării noastre”[13].

O continuitate a celor spuse anterior o dă  Preafericitul Părinte Patriarh Daniel prin următoarea apreciere: ”Prin această lege, Statul român a recunosut cultelor rolul spiritual (…) de parteneriat social”[14].

Biserica noastă ortodoxă a răspuns  noilor exigențe ale societății cu scopul a de  crea un mediu favorabil al stabilității privind raportul dintre sfera ecleziologică și cea statală. Acest lucur indică o expresie a manifestării ”simfoniei” a cărei definiție am prezentat-o în rândurile de mai sus. Printr-o analiză a acestui prim aliniat- se demonstrează faptul că  prima reglementare legală potrivit căreia o unitate parohială dispune de acea capacitate juridică sau de drept pe baza căreia aceasta poate să își desfășoare activitatea administrativă având la bază: norme canonice, norme statutare și norme civile. Această pluritate de norme definesc ”simfonia” de care Preafericitul Părinte Patriarh Daniel s-a folosi în a descrie relația stat-biserică.

Pentru ca cele anterior aduse ca explicații să devină și mai interesante voi încerca să continui prin a completa cu unele argumente care fac dovada cercetărilor întreprinse în acest domeniu.

Primul argument: dobândirea de bunuri patromoniale

Parohia ”(…)pot avea şi dobândi, în proprietate sau în administrare, bunuri mobile şi imobile asupra cărora pot dispune prin statutele proprii.

Acest temei legislativ confirmă faptul că la fel ca și în  reglementările canonice și statutare în reglementările legale- parohia – unitate juridică, dispune de:

1. a) Capacitatea de folosință prin care aceasta are în conținutul ei ”aptitudini abstracte”[15]din care se nasc :

• drepturi (ex.: dreptul de a deține în proprietatea sa acele bunuri mobile și imobile)[16],
• obligații civile (ex.: cele de diligență[17]) adică cele de maximă prudență, servitute care miximizează siguranța patrimoniului parohial.

Capacitatea de exercițiu: Practic, parohia dispune de un  patrimoniul alcătuit din bunuri mobile și imobile care nasc obligații legate de conservarea și inventarierea acestora.  Din aceste tip de capacitate rezultă dreptul de uzupaciune. Referitor la acest aspect, Părintele Conf. Dr. George Grigoriță spunea: ”dreptul de a administra bunurile Bisericii este un drept derivat din dreptul de proprietate (…)”[18].

Printr-o analiză comparativă, articolului 27 alin(1) îi corespund și reglementările canonice și statutare privind  modul de administrare a parohie(patrimoniu și gestiune contabilă). Din acest punc de vedere nu doresc decât să prezint succint prin următoarele două argumente:

1. a) administrare bunurilor pe baza unui statut= dispune pe lângă baza legislativ-civilă și statut propriu= în baza acestui amendament dispus în Legea 489/2006, Părintele Profesor George Grigoriță spunea: ”Biserica avea dreptul de a administra propriile bunuri sau pe cele ale Statului în baza noului noului Staut de organizare și funcționare a Bisericii Ortodoxe”[19].
2. b) administrare bunurilor pe baza prin Regulament propriu”.= adică prin propria legislație ce permite organismelor de autoritate[20] să supravegheze și să dețină controlul bunurilor mobile și imobile care dobândite prin titlu[21] și care pot fi insesizizabile și inprescriptibile [22].

Având propriile, legi canonice și statutare. Biserica nu se degrevează de acest responsabil raport cu autoritățile statului român. Toate se desfășoară sub egida dialogului și parteneriatului stat-biserică, în scopul menținerii echilibrului vieții sociale.

Art 28 al.(1)

Textul din lege: ”Unităţile locale ale cultelor pot avea şi întreţine, singure sau în asociere cu alte culte, cimitire confesionale pentru credincioşii lor. Cimitirele confesionale se administrează potrivit regulamentelor cultului deţinător. Identitatea confesională a cimitirelor istorice este protejată de lege”.

Textul acestui temei legal constiuie face referire la unul din zecile de exemple de bunuri pe care parohia se obligă să le administreze și să le întrețină potrivit normelor în vigoare.

În acest sens reglementarea legală de față insuflă parohiei datoria responsabilității în acțiunea de administrare a acestui bun patrimonial -cimitirul.

În baza acestui articol una din reglemntările legale pe care parohia se obligă să le respecte este cea a dreptului de adiminstrare a cimitirelor.

Dacă la articolul 27 am observant că beneficiem de o prezentare general a drepturilor și obligațiilor de administrare a unei unități de cult locale (parohia), art. 28 al.1 ne prezintă print-un exemplu concret, asupra căruia se impugn respectarea unor obligații atât civile cât și cele de ordin statutar și regulamentar canonic.

Redare  articol:

”Unităţile locale ale cultelor pot avea şi întreţine, singure sau în asociere cu alte culte, cimitire confesionale pentru credincioşii lor”

Analiză pe text:

1. a) Această primă parte a articolului 28 vine cu unul din exemplele concrete, care se înscrie în lista bunurilor imobile și anume cimitirile bisericești[23].
2. b) Printr-o analiză comparativă, acestui articol îi corespunde în sfera ecleziologică ”Regulamentul administrării cimitirelor parohiale și mânăstirești”.
3. c) În ambele acte normative întâlnim o serie de drepturi și obligații care definesc într-un fel capacitaea de exercițiu a unei unități parohiale cu privire la modul de administrare corectă a unui astfel de bun patrimonial.

Fiecare parohie sau unitate de cult locală, pe baza reglementărilor legale, poate să gestioneze și să ofere întreținere acestui tip de bun având în vedere că el poate constitui și un mijloc de obținere a unor”veniturilor execedente (…)rezervate întreținerii locașului și a presonalului clerical sau altor activități sociale”. [24]

 

Obligații:

a)pot fi înhumate și alte persoane(necredincioși/apartente altor culte) în cimitirele parohiale dacă nu există cimitire comunale [25];

1. b) se interzic executări de lucrări funerare sau construcții fără emiterea autorizației de construire;[26]
2. c) parohiile au obligația de a înmâna chitanță[27] în urma preceperii de taxe stabilite de organismul deliberativ -Consiliul Parohial.

Coroborat cu răspunderea statutară și canonică în privința administrării unui astfel de bun parohia prezintă și răspundere civilă din care se nasc obligații legate de respectarea unor reglementări legale care atacă mai multe ramuri: legea contabilității, legea proprietăților, legea construcțiilor și exemplele ar putea continua.

1. Potrivit legii contabilității parohul este obligat să emită respecte legile financiar contabile (utilizare de register chitanțiere)[28];
2. Potrivit legii arhivării actele de concesiune și alte documente aferente acestui tip de acțiune trebuie arhivate potrivit legilor în vigoare[29];
3. Obținerea dreptului de proprietate asupra parcelei cimitirului fără de care nu poate întreprinde alte acțiuni.[30]
4. Parohul nu are dreptul să emită avizul de construcție fără a dispune autorizația de construire pe care solicitantul lucrării este îndatorat să o prezinte oficiului parohial.[31]

 

ART. 29 (1) Cultele au dreptul exclusiv de a produce şi valorifica obiectele şi bunurile necesare activităţii de cult, în condiţiile legii.

O altă reglementare legală care vizează administrarea unității parohiale o constituie cea ”dreptul de producere si valorificare a obiectelor si vesmintelor de cult, precum si de tiparire a cartilor de cult, a celor teologice sau cu continut bisericesc, necesare practicarii cultului”[32].

Acest lucru presupune respectarea unui pachet de reguli care ca și în exemplul de mai sus -încadrează acțiunea în sine la mai multe temeiuri legale care au și fond constituțional.[33]

Răspunderea civilă a preotului paroh este secundată și de angajamentul privind respecatarea deciziilor luate atât la nivel de centre eparhiale cât și a deciziilor sau hotărârilor sinodale în conformitate cu prevederile statutare și regulamentar canonice, ”constituindu-se ca o expresie a coresponsabilitate în sânul Bisercii”[34].

1. Înregistrarea în actele contabile a documentelor emise de unitățile ierarhic superioare;
2. Procesul de inventar al colportajului;
3. Înregistrarea în registrele venituri și cheltuieli a sumelor obținute în urma valorificării obiectelor de cult;
4. Procesul verbal prin care se stabilește direcționarea bugetului obținut în urma valorificării obiectelor de cult.

 

Toate aceste prerogative constituie un cumul de responsabilități legale pe care parohul -persoană juridică- le are de îndeplinit în acțiunea sa de administrare a unității de cult. La derularea acestui proces statul-pe baza simfoniei- oferă o serie largă de avantaje, în sensul că oferă sprijin concretizat print-o variate de reglementări legale -coordonate ale unei eficiente administrări, așa cum se cuvine să se desfășoare într- un asemenea spațiu public destinate cultului în sine a altor acțiuni specifice – adică parohia[35].

Un plus de ca exemple de reglementări legale – gândite ca și drepturi privind  administrarea parohială:

1. Statul contribuie semnificativ la salarizarea personalului clerica/neclerical (art.10 alin.4);
2. Statul oferă parohiei fonduri necesare restaurării sau construirii de lăcașuri sfinte (art.10alin. 6);
3. Statul acordă unităților parohiale diferite facilități de ordin fiscal (art.11);
4. Statul susține și promovează sponsorizarea unităților de cult. (art.10. alin.3);
5. Statul susține și acordă o foarte mare atenție dreptului de proprietate sau de administrare a bunurilor parohiale mobile și imobile (art. 27.1);
6. Statul acordă parohiilor acel drept exclusive de a valorifica obiecte și bunurile necesare activității cultice. (29.1)” [36]

Concluzii

Administrarea parohială constituie o sarcină deosebit de importantă a parohului și buna ei exercitare implica  calitatea  relația stat-biserică și la nivel personal răspundere civilă  și răspunderea canonică în raport cu patrimoniul parohial.

Calitatea administrarii parohiei se reflecta foarte puternic și nivelul de  încredere și reciprocitate cu credincioșii ”cei care înțeleg să se întrunească pentru a-și manifesta colectiv libertatea de religie„[37].

Practica administrarii impune ca  toți parohii să fie pregătiți instituțional  în aplicarea bazei legală a administrării unei unități parohiale pentru a se îmbunătati rezultatele muncii noastre si pentru a se evita situatiile nedorite de nerespectare a cadrului legal si de a se evita  controversele  în relațiile cu credincioșii.

Note

[1] Calitatea civilă și statutar canonică prin care o unitate parohială deține drepturi și obligații asupra administrării, gestionării patrimoniului parohial(bunuri mobile și imobile), în

[2] Ioan N. Floca, ”Administrația bisericească parohială și legislația”, Ediția a II-a, Editura Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, 2002, p. 144;

[3] Perioada secolului al IX-lea nu aduce modificări concrete de organizare a unităților parohiale. Mai mult decât atât  instalarea unor astfel de altare portabile nu echivalează cu înființarea parohiatelor iar această situție a fost una de durată.  Acest proces este unul lent. Organizarea parohială mai vizibilă începe să fie confirmată prin unele transformări  câteva secole mai târziu, în Pr. Masterand Mazîlu Dumtru, ”Parohia în textul coanoanelor și în practică bisericească” , Revista ”Cunoașterea științifică”, https://www.cunoasterea.ro/parohia-in-textul-sfintelor-canoane-si-in-practica-bisericeasca/, accesat la date de 13.04.2023.

[4] Conform Fișei Postului, nr. 22241/2012.

[5] Cf.hot.sin.nr.4768/2007

[6] Cf. art. 194, alin.(1), Codul Civil/2012

[7] Cf. art. 28, din Legea 489/2006.

[8] În statele majoritar ortodoxe, realția Stat-Biserciă a urmat inițial principiul bizantin al simfoniei, adică al armoniei, al înțelegerii și al cooperării dintre două instituții distincte, care sunt unite de viața socială comună a oamenilo rîn dubla lor calitate de cetățeni ai Statului și credincioșiai Bisericii. Pentru mai multe detalii a se vedea Statutul pentru organizarea și funcționatrea Bisercii Ortodoxe Române, 2020, pp. 13-14;

[9] Cf. Art. 8 al. 1 din Legea 489/2006, pentru detalii a se vedea George Grigoriță, ”Lo statuto giuridico della Chiesa ortodossa romane seccondo la legge 489/2006 riguardante la liberta religiosa e il regime generale dei culti”, în Givanni CIMBALO, Federica BOTTI(eds.), Liberta di coscienza e diversita di appartenenza religioa nell`Est Europa,Bononia University Press, Bologna, 2008, pp. 111-149;

[10] Cf. IPS Daniel, Patrirhul Bisercii Ortodoxe Române, ”Importanța cooperării dintre Biserică și Stat în context european”, în DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Omagierea statului românesc și evocarea patriarhilor cărturari: lucrarea Bisericii în societate în anul 2019, Editura Basilica. București, 2020, p. 316;

[11] Lect. univ. dr. George Grigoriță, ”Prevederi canonice privind dreptul de adiministrare a bunurilor Bisericii”, în Colecția Canonică, vol II, Editura Basilica, București, 2016, p. 179-180;

[12] Arhid. Prof. Univ. Ioan N. Floca, Prof. Sorin Joantă, ”Administrație Bisericească parohială și legislație”, Ediția a II-a, Editura Universității Lucian Blaga, Sibiu, 2002, p.75;

[13] Pr. Prof. Univ. Dr. George Grigoriță, ”Ortodoxia românească în Uniunea Europeană”, ap. Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, 2020, p. 28;

[14] Daniel, Patriarhul Bisercii Ortodoxe Române, ”Libertatea cultelor religioase de a fi factori ai păcii sociale. Considerații privind noua Lege a cultelor”, în: Biserica Orotdoxă Română, CXXXVI(2008), 1-2, pp.128-130;

[15] Cf. art. 209, Codul Civil/2012.

[16] ”Acţiunile şi cererile în justiţie formulate de cultele religioase recunoscute în România, pentru constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate care priveşte construcţiile şi terenurile aferente, se soluţionează în contradictoriu cu autorităţile şi alte persoane interesate. Sintagma „autorităţile sau persoanele interesate” desemnează şi unităţile administrativ—teritoriale în a căror rază sunt amplasate construcţiile şi terenul aferent, pentru mai multe detalii a se vedea”(Codul civil de la 1864, art. 1837, 1847, 1890).

[17] Cf. art. 1481, alin. (2), Codul Civil/2012.

[18] Lec. Univ. Dr. George Grigoriță, ”Prevederi canonice privind dreptul de adiministrare a bunurilor Bisericii”, în Colecția Canonică, vol II, Editura Basilica, București, 2016, p.191.

[19] Ibidem, p.187.

[20] Ibidem, pp. 187-188.

[21] ”Bunurile sacre, respectiv cele afectate direct şi exclusiv cultului, stabilite conform statutelor proprii în conformitate cu tradiţia şi practicile fiecărui cult, dobândite cu titlu, ( Art.27, al.1, din Legea 489/2006).

[22] Bunurile sacre, respectiv cele afectate direct şi exclusiv cultului, stabilite conform statutelor proprii în conformitate cu tradiţia şi practicile fiecărui cult (…)sunt insesizabile şi imprescriptibile şi pot fi înstrăinate doar în condiţiile statutare specifice fiecărui cult. Art.27, al.1, din Legea 489/2006.

[23] ”Cimitirele parohiilor, mănăstirilor și eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române  sunt proprietatea acestora, ca unități locale de cult cu personalitate juridică„(cf. Art 2, Regulamentul cimitirelor din Biserica Ortodoxă Română/2020).

[24] Lec. Univ. Dr. George Grigoriță, op.cit p. 187.

[25] Cf. Art 47, al.1, Regulamentul cimitirelor din Biserica Ortodoxă Română/2020, 46.

[26] Cf. Art. art.2  din Legea 50/1991.

[27] Cf. Art. 6 alin.(1), din Legea 82/1991.

[28] Cf. Art. 7 alin. (3) din Legea 81/1990;

[29] Cf. Cap. IV, Art. 1. / din Legea 82/1990

[30] Cf. Art. 4 , Legea 102/2014

[31] Cf. Art. 37,alin.(6)   Regulamentul cimitirelor din Biserica Ortodoxă Română/2020, 46., cf. Art.11 Legea 102/2014

[32] ”Prin obiecte de cult, in sensul prezentei legi, se inteleg vasele liturgice, icoanele metalice sau litografiate, crucile, crucifixele, mobilierul bisericesc , cruciulitele si medalioanele cu imagini religioase specifice cultului, obiectele de colportaj religios si altele asemenea. Se asimileaza obiectelor de cult si calendarele religioase, precum si produsele necesare exercitarii activitatii de cult, cum ar fi tamiia si luminarile, cu exceptia celor decorative si a celor pentru nunti si botezuri” ( Art.1 din Legea 130/1992)

[33] În sedința de  a Camerei Deputaților din data de 7 iulie 1992 a fost adopată legea 103 cf. Art 74 alin.2 din Constituția Romîniei;

[34] Calitatea de administrator al bunurilor parohiale dar și acțiunile de valorificare a acestora(gama de bunuri care se pot valorifica-obiecte de cult sau obiecte de colportaj, etc) sunt aflate sub atenția sectoarelor de resort ale centrului eparhial: ”Supravegherea episcopului aspura modului de administrare a bunurilor (…)este o modalitate practică de exercitare a coresponsabilității clericale în Biserică”, în Lec. Univ. Dr. George Grigoriță, op.cit p. 192.

[35] Ibidem, op. cit. p. 193.

[36] – Lect. Dr. George Grigorița,  ”Cunoasterea legislatiei civile actuale, a actelor normative si a protocoalelor cu incidenta in domeniul libertatii religioase”, în Îndrumător tematic pentru cursurile preoțești în vederea dobândirii gradelor profesionale, București, 2015, pp. 255-278;

[37] Lec. Univ. Dr. George Grigoriță, ”Prevederi canonice privind dreptul de adiministrare a bunurilor Bisericii”, în Colecția Canonică, vol II, Editura Basilica, București, 2016, p.311.