Puteri emergente şi noile paradigme în mediul internațional de securitate

Cunoasterea - Descarcă PDFCristian, Alexandru (2023), Puteri emergente şi noile paradigme în mediul internațional de securitate, Cunoașterea Științifică, 2:3, 69-76, https://www.cunoasterea.ro/puteri-emergente-si-noile-paradigme-in-mediul-international-de-securitate/

 

Emerging powers and new paradigms in the international security environment

Abstract

The new security environment is characterized by dynamism, asymmetry and the reintroduction of some ideas, but also the change of some general concepts about the global security architecture. After 1989, the principle that dominates international relations is understanding between states, a principle that gives birth to a new security architecture. Also, the international security system is seen through the prism of two paradigms, the competitive and conflictual and the multidimensional security. After 1989, three theories marked the evolution of the world. The theory of the end of history, the theory of civilizational conflict and the theory of waves of political changes.

Keywords: emerging powers, paradigms, security, international relations, the theory of the end of history, the theory of civilizational conflict, the theory of waves of political changes

Rezumat

Noul mediu de securitate este caracterizat de dinamism, asimetrie şi repunere în matcă a unor idei dar şi schimbarea unor concepţii generale despre arhitectura globală de securitate. După anul 1989, principiul ce domină relaţiile internaţionale este înţelegerea între state, principiu ce dă naştere unei noi arhitecturi de securitate. De asemenea, sistemul internaţional de securitate este văzut prin prisma a două paradigme, cea competiţional conflictuală şi cea a securităţii multidimensionale. După anul 1989, trei teorii au marcat evoluţia lumii. Teoria sfârşitului istoriei, teoria conflictului civilizaţional şi teoria valurilor schimbărilor politice.

Cuvinte cheie: puteri emergente, paradigme, securitate, relaţiile internaţionale, teoria sfârşitului istoriei, teoria conflictului civilizaţional, teoria valurilor schimbărilor politice

 

CUNOAȘTEREA ȘTIINȚIFICĂ, Volumul 2, Numărul 3, Septembrie 2023, pp. 69-76
ISSN 2821 – 8086, ISSN – L 2821 – 8086
URL: https://www.cunoasterea.ro/puteri-emergente-si-noile-paradigme-in-mediul-international-de-securitate/
© 2023 Alexandru Cristian. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

 

Puteri emergente şi noile paradigme în mediul internațional de securitate

Dr. Alexandru Cristian[1]

alexandrucristian87@yahoo.com

[1] Universitatea Națională de Apărare „Carol I” / MApN

 

Noul mediu de securitate este caracterizat de dinamism, asimetrie şi repu­nere în matcă a unor idei dar şi schimbarea unor concepţii generale despre arhitec­tura globală de securitate. După anul 1989, principiul ce domină relaţiile internaţio­nale este înţelegerea între state, principiu ce dă naştere unei noi arhitecturi de secu­ritate[1]. De asemenea, sistemul internaţional de securitate este văzut prin prisma a două paradigme, cea competiţional conflictuală şi cea a securităţii multidimensio­nale[2].

După anul 1989, trei teorii au marcat evoluţia lumii. Teoria sfârşitului isto­riei, teoria conflictului civilizaţional şi teoria valurilor schimbărilor politice[3]. Războiul Rece a fost o înfruntare a două mari puteri cu o abordare diferită politică, economică şi geopolitică. Puterea thalassocratică americană a învins puterea telu­ro­cratică rusă. Imperiul rus avea o insaţiabilă foame de spaţiu, spunea Nicolae Iorga, exact ca vechiul Imperiu Mongol. Thalassocraţia era o lume a Vestului, a schim­bului comercial, a capitalismului, o lume atlantică, o putere maritimă prin excelenţă[4]. Telurocraţia era o lume a Estului, o lume închisă, plină de întinderi enor­me de spaţiu, o lume terestră, spirituală[5]. Aceste concepţii au modelat lumea şi continuă să o modeleze. Noile puteri sunt în căutare de modele economice, poli­tice, geopolitice. Sunt puteri ce îşi caută un rol în arhitectura globală de securitate. Thalassocratice sau telurocratice sunt puteri cu resurse uriaşe, dar cu o insuficientă capacitate de a raţiona poziţia lor. Sunt puteri intermediare, emergente.

Impactul statelor BRICs asupra scenei mondiale

Statele BRICs însumează 40% din populaţia lumii şi 25% din puterea econo­mică. Teritoriul statelor BRICs este de 38 de milioane de kilometri pătraţi. Impac­tul fiecărui stat membru este diferit pe scena globală. Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud au resurse, o economie şi o industrializare dezvoltate în mod diferit. Totuşi, cele mai importante state BRICs sunt China şi India. China este caracterizată de o continuitate culturală, cea mai liniară civilizaţie din istorie, India este caracterizată de o uriaşă diversitate culturală şi etnică[6]. O caracteristică subli­niată de istorici este că India a fost unificată doar din afara graniţelor, Imperiul Mogul şi Imperiul Britanic au fost motoarele unificării în trecut.

Rusia este caracterizată de o unitate culturală încă din Evul Mediu, condusă de ideea celei de a Treia Rome. Este o naţiune proto-slavă ce a atins puterea maxi­mă între secolele XVIII-XX. Brazilia este un stat unificat încă dinaintea apariţiei unei economii integrate. Statul brazilian prezintă o singularitate geopolitică, absen­ţa unor factori de risc extern dar şi a unor ameninţări majore[7].

Timp de două secole, statele BRICs nu au avut interacţiune în niciun dome­niu. De abia în anul 1980, grupul iniţial BRIC, a început să relaţioneze, susţine de Almeida. Între aceste state şi restul lumii se observă o întârziere economică dato­rată unor factori istorici, sociali, culturali şi economici. Revoluţiile socialiste în China şi Rusia, statul planificat în India, naţionalismul brazilian au fost factori ce au înfrânat dezvoltarea[8].

După 1945, istoria economică a celor cinci state a fost diferită. Rusia şi China au fost excluse din ecuaţia economică internaţională, Brazilia a adoptat un model capitalist formal, India a fost adepta unui capitalism naţional, autarhic, Africa de Sud a fost supusă unei forme de conducere opresive ce a împiedicat dezvoltarea prin limitarea flexibilităţii laborale.

În timpul Războiului Rece, China era involuată din punct de vedere econo­mic, Rusia trăia într-o manipulare continuă, de aceea nu putem aprecia cu exacti­tate potenţialul economic al statului, Brazilia a fost dominată de protecţionism, iar India de un capitalism de stat ce a produs subdezvoltare şi o modernizare insufici­entă. După anii 1990, cele 4 state şi ulterior Africa de Sud s-au transformat în mod incredibil. În prezent, vorbim de China şi ne gândim la uzina lumii, de India şi ne referim la computerul lumii, de Brazilia şi o comparăm cu o grădină a lumii, de Rusia şi ne imaginăm staţia de gaz a planetei, iar de Africa de Sud ca un vis al întregii Africi.

Factorii ce au produs această nemaiîntâlnită dezvoltare au fost: explozia tehnologică în China, dezvoltarea industriei extractive în Rusia, competitivitatea enormă în Brazilia, tehnologia informaţiei care devine principalul pilon economic în India, reformele majore desfăşurate în Africa de Sud[9]. China a fost o emulaţie a Japoniei în Era Meiji, India a realizat un salt enorm de la o economie de subzis­tenţă la una de acumulare a capitalului. Rusia, deşi s-a dezvoltat, are două obsta­cole în calea dezvoltării; resursele finite şi declinul demografic[10]. Principala pro­vo­care a Indiei o reprezintă sutele de mii de muncitori ce intră în fiecare an în piaţa de muncă, muncitori care  trebuie integraţi altfel ţara este condamnată la stagnare. Brazilia are un bonus în ceea ce priveşte sporul demografic, populaţia activă tânără.

Altă deosebire între statele BRICs este rolul pe scena economică mondială. Dacă Brazilia şi India sunt fondatoare ale GATT, Rusia şi China erau excluse, făcând parte dintr-un sistem economic închis[11].

Impactul statelor dezvoltate asupra BRICs este covârşitor prin modelul pe care acestea îl oferă. State cu o economie de piaţă, interdependente, cu o regle­men­tare fiscală şi monetară puternice, cu dinamism social şi economic. Dintre toate statele BRICs, Brazilia este statul cu cea mai avansată structură capitalistă şi cea mai modernă societate, susţine de Almeida. Marile dileme ale statelor BRICs sunt probleme cu care se confruntă orice stat aflat în curs de dezvoltare, probleme sociale, sărăcie, şomaj, insuficienta dezvoltare a sistemului educaţional şi sanitar, o guvernare deficitară şi o stare de insecuritate generală[12].

La sfârşitul secolului XX şi la începutul secolului XXI, a apărut fenomenul apariţiei statelor în curs de dezvoltare. Sunt două viziuni care analizează apariţia acestui fenomen. Prima viziune este cea istorică şi anume modelul capitalist, occidental, vestic este într-un declin şi trebuie înlocuit. A doua viziune este cea economică şi anume că sistemul economic capitalist trece printr-un ciclu de criză structurală, început în anul 1994 cu criza peso-ului mexican şi culminând cu criza economico-financiară ce a debutat în SUA în anul 2007. În prezent, în sistemul eco­no­mic mondial sunt trei categorii de ţări. Prima categorie este cea a statelor dezvoltate, a doua categorie a ţărilor în curs de dezvoltare şi ultima categorie a statelor slab dezvoltate sau subdezvoltate.

Pentru a fi un stat dezvoltat trebuie ca produsul intern brut per capita să fie de peste 10.000 de dolari, pentru a fi stat în curs de dezvoltare trebuie să ai un produs intern brut între 1.000-10.000 dolari, iar pentru a fi un stat subdezvoltat sub 1000 de dolari[13].

În anul 1980, statele în curs de dezvoltare produceau 2,5 miliarde de dolari iar statele dezvoltate 8,16 miliarde de dolari. În anul 2010, statele în curs de dezvol­tare produceau 21 de trilioane de dolari, iar statele dezvoltate 41 de trilioane de do­lari[14]. Observăm o evoluţie pozitivă a statelor în curs de dezvoltare, dar şi o redi­men­­­sionare a comerţului. Datorită dezvoltării tehnologice, comerţul şi economia s-au dezvoltat într-un ritm uluitor – în mai puţin de jumătate de secol, acestea s-au mărit de peste 100 de ori.

Evoluţia statelor în curs de dezvoltare este ascendentă datorită uriaşei „re­sur­­se” pe care o au la dispoziţie, piaţa liberă la nivel mondial. În anul 2000, erau 477 de firme, cu importanţă economică mondială în statele dezvoltate şi 23 de firme în statele în curs de dezvoltare, în anul 2010, erau 425 de firme în statele dezvoltate iar în cele în curs de dezvoltare erau 75[15]. Marile companii din statele dezvoltate au ajuns în prezent să-şi externalizeze mai mult de jumătate din pro­ducţia lor totală. Prin­cipalul motiv este atractivitatea pieţelor în curs de dezvoltare prin faptul că for­ţa de muncă şi costul de producţie consumă mai puţine resurse în acele economii. Piaţa automobilelor a suferit o schimbare dramatică. Dacă, în anul 2000, erau fabri­cate 30.000 de autovehicule în China, în 2010, erau fabricate 1,5 milioane de auto­ve­hicule, mai mult decât producţia combinată de autovehicule a Canadei şi a SUA[16].

În ceea ce priveşte statele BRICs, acestea au evoluat de la state în curs de dezvoltare la puteri emergente până la poziţia de hegemoni regionali cu aspiraţii de lideri globali. Venitul global al statelor BRIC era, în anul 2000, 20% din venitul global mondial, iar în anul 2010 34%, în prezent, este de peste 40%[17]. În statele în curs de dezvoltare, observăm fenomene precum creşterea economică rapidă, mări­rea cererii şi ofertei la bunuri de consum pentru clasa de mijloc. SUA au avut, în secolul XX, cea mai mare clasă de mijloc; după toate estimările viitorului, China va egala clasa de mijloc a gigantului american anul acesta, în 2015[18].

Teza BRICs este că acest grup de state, în anul 2020, va deţine jumătate din venitul global. O a doua teză este că statele BRICs după anul 2050 vor depăşi sta­te­­le G7 şi vor desena o nouă arhitectură financiară globală[19]. Provocarea viitorul pentru statele BRICs este convergenţa economică, concluzionează Richard Mpoyi. Acest fenomen produce dezvoltare economică şi reduce clivajul intern. Conver­gen­ţa economică este un proces prin care statele emergente ajung să aibă economii ase­mă­nătoare cu statele dezvoltate, implementând mecanisme separate sau asemă­nă­toare. O altă definire a convergenţei economice este creştere progresivă a econo­mi­ilor în curs de dezvoltare, o mărire a veniturilor şi o acumulare mai mare de ca­pi­tal[20]. Conform acestei teorii, Estul are o încetinire a ratei de dezvoltare, deşi este mai competitiv în anumite domenii. Creşterea clasei de mijloc determină creş­terea consumului ce atrage capitalul uman şi financiar ce duce la dezvoltarea statelor în curs de dezvoltare.

Impactul BRICs asupra arhitecturii economice viitoare, dar şi asupra siste­mu­lui internaţional de securitate este greu de apreciat datorită imposibilităţii de a aproxima evenimentele ce vor avea loc într-un mediu atât de dinamic şi de com­plex. Cooperarea profundă şi instituţionalizarea acestui forum de state va fi o tran­zi­ţie către o nouă arhitectură financiară. SUA şi UE vor rămâne nişte poli de putere importanţi dar, dacă BRICs îşi va menţine cooperarea la un asemenea nivel, ne putem aştepta ca, în 25 de ani, lumea să se ghideze după BRICs, nu după Washington şi Bruxelles. Tranziţia către acest nou pol de putere va fi lentă, de du­rată. Nu trebuie să ignorăm că statele BRICs au încă serioase probleme în ceea ce priveşte dezvoltarea. Dacă nu şi le vor rezolva, BRICs va deveni forumul statelor etern emergente şi subdezvoltate. Timpul şi istoria vor judeca aceste evoluţii, isto­ria are sau nu are sens dar are din plin surprize şi ironii[21].

Emergenţă şi noi paradigme ale mediului internaţional de securitate

Noul mediu de securitate este eterogen şi greu de descris. Viitorul secu­rită­ţii glo­bale este dependent de schimbările majore la nivel sistemic. Aşa cum am vor­bit în capitolul anterior al tezei de doctorat, ne aşteptăm la schimbarea paradig­mei inter­na­ţionale de securitate. În prezent, trăim într-o situaţie preparadigmatică. Siste­mul internaţional de securitate este caracterizat de dinamism, complexitate şi noutate. Dinamismul este dat de viteza cu care se schimbă şi se raportează situaţiile pre­zen­te la cele viitoare dar şi la cele trecute, complexitatea este reprezentată de pro­­fun­zimea schimbărilor mediului internaţional de securitate iar noutatea este caracte­rizată de imposibilitatea definirii exacte a noului sistem internaţional de securitate.

Emergenţa economică este un fenomen nou apărut pe scena mondială, este un proces ce poate ajuta la schimbarea paradigmei internaţionale de securitate. Dacă actuala paradigmă este că sistemul internaţional de securitate este anarhic posibil, viitoarea paradigmă este cea a unui sistem global internaţional cu un for superior de conducere dar şi de control, un guvern mondial care să vegheze la prezervarea securităţii internaţionale.

Noile paradigme ale mediului internaţional de securitate vor fi influenţate de poziţia statelor emergente. Forumul de state BRICs va fi influenţat de lumea vii­toa­re ce se zbate între un viitor hobbesian, malthusias sau kantian. Lumea ho­bbe­siană va fi una a înfruntării permanente. Starea de anarhie a sistemului interna­ţional va fi paradigma după care se va conduce lumea. Neorealismul agresiv va fi principalul curent de gândire în relaţiile internaţionale. Absenţa unui Leviatan va produce un conflict ce va fi, posibil, echilibrat de frică şi teamă. Va exista un nou echilibru al terorii între marile state deţinătoare de arme neconvenţionale, arme cu o putere uriaşă de nimicire. Va fi o lume a războiului, polemologia va învinge irenologia[22].

Lumea malthusiană va fi una a sărăciei, a foametei, a subdezvoltării.

A­ceas­tă lume va dezvolta şi o lume hobbesiană a competiţiei pentru hrană şi alte re­surse dar şi a conflictului pentru dominare. Lumea postmalthusiană va fi una dis­topică. Populaţia va fi controlată, fiecare familie nu va mai avea drept de a hotărî câţi urmaşi să aibă, va exista practica eutanasierii, a eugeniei. Lumea aceasta va fi una în care omul nu va mai fi liber pe instinctele sale, va fi sfârşitul libertă­ţii[23].

Lumea kantiană este o utopie, un vis de aur al omenirii. Lumea kantiană va fi formată din federaţii de state care au la bază principii democratice, cooperează şi colaborează. O lume în care domneşte pacea, pericolul nu este prezent, absenţa riscurilor şi vulnerabilităţilor va duce la dezvoltarea maximă a societăţii umane[24].

În această lume a viitorului, statele emergente vor trebuie să-şi găsească un loc în care dezvoltarea, competiţia şi inegalitatea şanselor va fi prezentă. Noua   lu­me emergentă va fi o lume în care paradigmele internaţionale de securitate se pot suc­ceda în mod rapid dar în care cooperarea, competiţia, conflictul pot fi prezente. Însuşi fenomenul emergenţei dă naştere unei noi paradigme, lumea statelor emer­gente. O nouă lume care se naşte, care pune în discuţie ierarhia marilor puteri, o lu­mea a doua, a puterilor de mijloc, a semi-periferiei care, într-un viitor greu de pre­zis, va ataca reduta civilizaţiei occidentale şi cornul cu abundenţă al capitalis­mului vestic.

Bibliografie

[1] Lt.col.dr. Constantin Hlihor, Noua arhitectură de securitate în scenariile de după Războiul Rece, în volumul Interferenţe Geopolitică-Istorie, Editura Militară, Bucureşti, 1999, p. 245.

[2] Idem.

[3] Ionel Nicu Sava, „Disoluţia sistemului socialist şi integrarea euro-atlantică a ţărilor est-europene. Implicaţii şi semnificaţii strategice”, în volumul Geopolitica, Integrarea, Globalizare, Editura Mica Valahie, Bucureşti, 2003,   p. 361.

[4] Ionel Nicu Sava, Euro-Atlanticism sau Eurasianism? Introducere în geopolitica relaţiei transatlantice, în op. cit, p 371.

[5] Idem.

[6] Paulo Roberto de Almeida, The Brics’ role in the global economy, Trade and International Negotiations for Journalists, Rio de Janeiro, 2009, p.1.

[7] Ibidem, p.2.

[8] Ibidem, p.3.

[9] Ibidem.

[10] Ibidem, p.5.

[11] Ibidem.

[12] Ibidem, p.9.

[13] Richard, T. Mpoyi, „The Impact of the BRICs Thesis”, în Journal of Applied Business and Economics vol 13 (3) 2012, Middle Tennessee State University, 2012, p.37.

[14] Idem.

[15] Ibidem, p.38.

[16] Ibidem, p.39.

[17] Ibidem.

[18] Ibidem, p.41.

[19] Ibidem, p.42.

[20] Ibidem, p.43.

[21] Alexandru Cristian, op. cit., p. 209.

[22] Alexandru Cristian, Înfruntând viitorul cu Hobbes, Malthus şi Kant, disponibil online la: http://www.oranoua.ro/ alexandru-cristian-infruntand-viitorul-cu-hobbes-malthus-si-kant/, accesat la  6 noiembrie 2014.

[23] Idem.

[24] Idem.

Ipoteza hipercivilizațiilor

Cunoasterea - Descarcă PDFFarcaș, Dan D. (2023), Ipoteza hipercivilizațiilor, Cunoașterea Științifică, 2:3, 48-61, https://www.cunoasterea.ro/ipoteza-hipercivilizatiilor/

 

The hypothesis of hypercivilizations

Abstract

The article presents the hypothesis of hypercivilizations as a possible explanation for several inexplicable phenomena, reported and examined by a large number of credible people. Among these are the Unidentified Aerospace Phenomena (UAP/UFO), recently recognized by  the US Congress and government as real and unexplained. Some consequences for humanity if the hypothesis turns out to be true are also considered.

Keywords: hypercivilizations, Unidentified Aerospace Phenomena, UAP, UFO

Rezumat

Articolul expune ipoteza hipercivilizațiilor, ca o posibilă explicație pentru mai multe fenomene inexplicabile, raportate și examinate de un mare număr de persoane credibile. Între acestea sunt și fenomenele aerospațiale neidentificate (FAN/OZN), recunoscute recent de Congresul și guvernul SUA ca reale și fără explicații. Sunt luate în considerare și unele consecințe pentru omenire dacă ipoteza se dovedește adevărată.

Cuvinte cheie: hipercivilizații, fenomene aerospațiale neidentificate, FAN, OZN

 

CUNOAȘTEREA ȘTIINȚIFICĂ, Volumul 2, Numărul 3, Septembrie 2023, pp. 48-61
ISSN 2821 – 8086, ISSN – L 2821 – 8086
URL: https://www.cunoasterea.ro/ipoteza-hipercivilizatiilor/
© 2023 Dan D. Farcaș. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

 

Ipoteza hipercivilizațiilor

Dan D. Farcaș[1]

dandfarcas@yahoo.com

[1] Academia Română – Comisia de Biometrie

 

O planetă rară

Universul este inimaginabil de mare. În galaxia noastră (Calea Lactee) există aproximativ 200 de miliarde de stele, mai mult sau mai puțin asemănătoare cu Soarele, având planete care se rotesc în jurul lor. Iar în partea de Univers pe care o putem observa cu instrumentele noastre există sute de miliarde de alte galaxii asemănătoare (unii spun chiar două trilioane).

Condițiile de care am beneficiat pe Pământ sunt mult mai rare decât se crede îndeobște: o planetă pietroasă, posedând practic toate elementele chimice stabile din natură (corpul omenesc are nevoie de o bună parte dintre ele), o gravitaţie capabilă să reţină apa şi atmosfera (spre deosebire de ceea ce s-a petrecut la vecina noastră, planeta Marte), faptul că timp de peste 4 miliarde de ani, Pământul a rămas în interiorul „zonei locuibile circumstelare”, având orbita foarte apropiată de un cerc, astfel încât pe suprafaţa sa a existat mereu apă lichidă (spre deosebire de Venus, care a devenit un iad al efectului de seră), nici prea multă, nici prea puţină, faptul că în interiorul Pământului au existat suficiente elemente radioactive pentru a menţine o temperatură capabilă să producă, printre altele, tectonica plăcilor, deci să formeze munţi şi ţărmuri foarte lungi şi neregulate, A fost de asemenea importantă acea compoziție specială a crustei care o făcea capabilă să se îndoaie și să se rupă. Ca rezultat, la ora actuală aproape 30% din suprafața Pământului nu este acoperită de apă, o proporție ideală între pământ și ocean (dacă suprafața Pământului ar fi fost perfect netedă, ea ar fi fost complet acoperită de un ocean adânc de 2,7 km). În plus, continentele au o distribuție echilibrată pe glob.

A fost esențial că ziua a avut 24 de ore, ceea ce a asigurat ca diferenţele de temperatură între zi şi noapte să fie rezonabile, ca și înclinarea, de 230, a axei de rotaţie, care a asigurat o succesiune benefică a anotimpurilor. În ambele condiții fericite de mai sus, un rol important l-a avut satelitul nostru natural – Luna – cel mai mare satelit natural din Sistemul Solar, raportat la planeta pe care o însoţeşte. Ea produce, între altele, maree importante în oceane, dar și în scoarța pământească. Acest „masaj” al crustei eliberează și echilibrează, puțin câte puțin, energiile telurice, care altfel ar putea deveni devastatoare. De asemenea, fluxurile și refluxurile produse de Lună au stabilizat și au încetinit ritmul de rotație al Pământului.

Un alt mare benefic a fost planeta Jupiter, care, prin masa sa, de 318 de ori mai mare decât cea a Pământului, a acţionat ca un „aspirator gravitaţional”, eliberând spaţiul din jurul nostru de mulţi asteroizi şi meteoriţi care altfel s-ar fi putut îndrepta către noi. Dacă Jupiter nu ar fi fost în poziția sa actuală, numărul de asteroizi care cad pe Pământ putea fi chiar și de 10.000 de ori mai mare, ceea ce ar fi pus sub semnul întrebării complexitatea biosferei. În schimb, dacă planetele gigant Jupiter şi Saturn ar fi fost mai mari, sau mai aproape de Soare, ele ar fi putut destabiliza şi chiar distruge Pământul.

Scutul furnizat de câmpul magnetic pământean, datorită miezului de fier și nichel al planetei noastre, ne-a protejat de particulele cosmice periculoase. Un astfel de scut nu se găseşte pe orice corp ceresc. Au fost şi alte şanse: faptul că nu au trecut pe aici stele rătăcitoare care puteau perturba orbita Pământului, scoţând-o din zona favorabilă, faptul că Soarele nu face parte dintr-un sistem dublu, că ne-am aflat în „zona galactică locuibilă”, nici prea aproape de centrul galaxiei, unde exploziile violente ale unor supernove ar steriliza periodic planeta, dar nici prea departe, la periferie, unde nu există destule elemente grele.

Deci chiar dacă, teoretic, în Galaxie există multe planete de tipul Pământului, doar extrem de puține au fost la fel de norocoase, neîntrerupt, timp de 4,5 miliarde de ani. Dar, în covârşitoarea majoritate, până și în locurile norocoase, viaţa există doar la nivel microbian. Biosfera planetei noastre a trecut cu succes, de câteva ori, „la mustaţă”, de pericolul de a reveni şi a rămâne definitiv în stadiul bacterian. Chiar şi pe o planetă atât de binecuvântată cum este Pământul, un eventual vizitator cosmic, sosit într-un moment ales la întâmplare, n-ar fi putut întâlni, în 6 cazuri din 7, decât alge şi bacterii și doar într-un caz dintr-un milion o ființă capabilă de scris și de citit.

Luând în considerare toate condițiile favorabile necesare, rezultă că în galaxia noastră ar putea exista, optimist, nu mai mult de o sută de locuri în care, mai devreme sau mai târziu, să se nască o „civilizaţie tehnologică”, asemănătoare cu cea de care oamenii beneficiază pe Pământ (nave cosmice, internet, inginerie genetică etc.). Dar nu este imposibil nici să fim singurul loc din Galaxie în care s-a atins vreodată acest nivel. Aceasta este aşa-numita „Ipoteză a Pământului Rar” emisă de Peter D. Ward şi Donald Brownlee în 2004. Astronomii Guillermo Gonzalez şi Jay W. Richards au fost chiar mai pesimişti. Ei au estimat că în galaxia noastră s-ar putea naşte doar 0,01 civilizaţii tehnologice, ceea ce înseamnă că am fi singura civilizație din 100 de galaxii.

În plus, s-a estimat că doar 2% din galaxii sunt suficient de „bogate în metale” pentru a asigura existenţa unor planete de tipul Pământului. Dar, chiar şi cu aceste estimări pesimiste, ar mai rămâne loc pentru vreo 20-30 de milioane de civilizaţii în Universul observabil. Desigur, aflate la distanțe imposibil de străbătut, cu mijloacele cunoscute sau imaginate.

Hipercivilizațiile

Pe Pământ, viața a avut nevoie de aproximativ 4 miliarde de ani, de la începuturi până la civilizația tehnologică. Universul are însă cel puțin 13,8 miliarde de ani. Iar astronomii ne asigură că viața putea să apară, pe alte planete, mult mai devreme decât la noi și putea să atingă stadiul de civilizație tehnologică, cea în care ne găsim noi la ora actuală, chiar cu miliarde de ani înaintea noastră.

Conform unei opinii răspândite, într-un anumit stadiu de evoluție, civilizațiile tehnologice se autodistrug, cu o mare probabilitate, prin catastrofe ecologice, militare etc., mai ales ca o consecință a dorinței de posesiune, a agresivității, a xenofobiei și a intoleranței. Doar un număr mic de civilizații, aproape sigur neagresive și înțelepte, supraviețuiesc. Carl Sagan estima, de pildă, că şansele de supravieţuire ale omenirii sunt, în secolul XXI, de 40%, iar pe termen lung, de numai 1%.

Puținele civilizații supraviețuitoare vor continua să existe și să se dezvolte apoi, timp de milioane (dacă nu chiar miliarde) de ani, transformându-se, în acest răstimp, cu siguranță, în altceva, în ceva care depășește cu mult tot ce ne-am putea imagina, dar căruia i-am putea, totuși, să-i dăm un nume, acela de hipercivilizație.

Noi înșine în câteva sute de ani sperăm să ne mutăm cópiile noastre perfecte în realitatea virtuală, unde să rămână și după moarte, să realizăm poate și nemurirea biologică, să descoperim principii de fizică permițând comunicarea și poate teleportarea, cu viteze mult superioare celei a luminii. Dar în cazul hipercivilizațiilor nu este vorba de o evoluție de sute sau mii de ani, nici măcar de milioane, ci de un avans al cunoașterii de sute de milioane, poate chiar miliarde de ani. Este extrem de plauzibil că reprezentanții hipercivilizațiilor ar putea controla multe alte legi ale timpului, spațiului, dimensiunilor, tipurilor de materie, dar și ale vieții, conștiinței și așa mai departe, într-un mod care este de neconceput deocamdată pentru noi. Între altele, probabil ar putea călători prin Cosmos fără limitările impuse de viteza luminii, ori ar putea deveni nemuritori, fie biologic, fie trecând într-o realitate virtuală, fie spiritual ori luând alte forme, deocamdată inimaginabile pentru noi.

O rezervație prețioasă

Condițiile care au asigurat evoluția vieții și a inteligenței pe Pământ sunt, cum am arătat, extrem de rare. Chiar și în scenariul cel mai optimist, se poate estima că în galaxia noastră o civilizație tehnologică apare, în medie, doar o dată la multe milioane de ani. Este deci extrem de puțin probabil ca pe o rază de zeci de mii de ani lumină în jurul nostru să existe vreo civilizație aflată la un nivel de evoluție comparabil cu al nostru, adică să folosească radioul pentru comunicare, nave ori sonde spațiale pentru a ajunge la alte corpuri cerești etc. Deci, în particular, strădaniile SETI de scanare a cerului pentru un semnal par minate nu doar de un super-optimism privind civilizațiile cosmice, ci și de prejudecăți care pierd complet din vedere dimensiunea timp.

Hipercivilizațiile ar fi putut avea, în schimb, suficiente mijloace pentru a ajunge pe Pământ, încă de acum sute de milioane de ani. Ele puteau remarca astfel caracterul extrem de rar și extrem de prețios al ecosistemului pământean, capabil să genereze în timp o civilizație tehnologică. Nu ne-au invadat (fie și pentru a ne îndruma), deoarece, dacă au supraviețuit atât de mult timp, nu pot fi decât pașnice și să prețuiască orice formă de viață și inteligență, utilizând o atitudine ecologică de neintervenție. Pare deci plauzibil că, după ce au descoperit Pământul, acest loc rar, ei au rămas aici, lângă noi, până azi, pentru a ne monitoriza discret, în speranța că vom putea deveni eventual o viitoare hipercivilizație. Ar putea manifesta o răbdare extraordinară în condițiile în care ar stăpâni, prin legi necunoscute nouă, și dimensiunea timp.

Pare plauzibil de asemenea că, pe lângă principiul neintervenției ecologice, hipercivilizațiile ar avea și alte motive să nu influențeze evoluția culturii umane. Astfel, în particular, nu ne vor oferi tehnologiile lor, pentru că, din cauza agresivității noastre, acestea ar deveni imediat arme. Am putea deveni periculoși nu doar pentru noi ci chiar la nivel cosmic. Un alt motiv pentru nedezvăluirea științei, tehnologiei, artei și a altor valori pe care le posedă este că un contact oficial, deschis, ar anihila, prin aculturație, orice specificitate și originalitate a culturii noastre, deci orice șansă de a ne maturiza în felul nostru. Totuși, ei ar putea exercita asupra noastră intervenții discrete, de pildă prin probleme ori pentru a încerca să ne reducă agresivitatea și să ne stimuleze grija pentru ecosistemul pământean.

Există două ipoteze extraterestre

Prezența hipercivilizațiilor în jurul nostru nu e o ipoteză nouă. Și Enrico Fermi, după ce a evaluat șansele existenței unor civilizații extraterestre vechi, se întreba în 1950: „Ar trebui să fie aici. Unde sunt?” Dar așteptând un semnal radio din Cosmos, sau o invazie, ori o aterizare pe peluza Casei Albe, în mod sigur ne uităm într-o direcție greșită. De pildă, s-ar putea ca evoluția hipercivilizațiilor să fi fost mai degrabă spirituală decât materială.

Faimosul autor SF Arthur C. Clarke scria: „O tehnologie suficient de avansată nu poate fi deosebită de magie”. Într-adevăr, dacă am întâlni acțiunile unei hipercivilizații, nu ne-am crede ochilor și am prefera să le ignorăm. Suferim în acest domeniu, cu toții, de o „cecitate mentală”, în urma unei „hipnoze culturale”. Acest fapt se manifestă, printre altele, în prejudecăți precum: că între noi și presupușii extratereștri diferențele în evoluție sunt de cel mult câteva milenii, că sunt la fel de agresivi și puși pe cuceriri ca și noi, că ar fi logic să ne propună tratate pentru a ne da tehnologiile lor, contra a ceva din partea noastră, și așa mai departe.

În realitate, diferența dintre o hipercivilizație și noi, ca nivel de evoluție, este probabil ca cea dintre noi și un mușuroi de furnici. Și noi, dacă întâlnim o colonie a unei specii noi și prețioase de furnici, vom institui în zona aceea o rezervație, cu accesul asigurat doar cercetătorilor. Aceștia vor putea captura câteva exemplare, le vor examina, le vor atașa poate transmițătoare și le vor da drumul să se întoarcă în mușuroi, urmărind pe ecranul calculatorul cele transmise. Dar în niciun caz nu vor merge la regina coloniei să-i propună o colaborare sau să-i ofere tehnologii. Și Giuseppe Cocconi și Philip Morrison atrăgeau atenția, în 1959, într-un articol care a stat la baza proiectelor SETI, că probabilitatea schimbului de informații între noi și o civilizație care ne-a devansat cu milioane de ani, este nulă.

E adevărat, omenirea nu este o populație de furnici ci o potențială viitoare hipercivilizație, dar diferența rămâne deocamdată aceeași.

Cu cele de mai sus, înțelegem că există, de fapt, două „ipoteze extraterestre”: (1) cea primitivă, minată de prejudecățile diferențelor minime între nivelurile de evoluție, cele enumerate mai sus, ipoteză considerată onorabilă de unii oameni de știință, și promovată de producțiile SF, și (2) ipoteza hipercivilizațiilor.

Existența hipercivilizațiilor în preajma noastră, după cum am argumentat mai sus, este o construcție teoretică, bazată, în bună măsură, pe inferențe statistice. Este firesc în acest caz să ne întrebăm (ca în cazul oricărei teorii): există și dovezi care să o confirme? Observăm vreo „magie” care să trădeze prezența hipercivilizațiilor? Răspunsul este afirmativ și putem ilustra aceasta prin cel puțin cinci categorii de asemenea „magii”.

Fenomenul OZN ca dovadă

Un prim tip de „magie” ar putea fi fenomenul OZN. În peste 80 de ani, în toată lumea, au fost adunate oficial zeci de mii de rapoarte și mii de fotografii și filme. Mii de documente OZN, până acum secrete, ca și câteva filme radar sau prin termoviziune, au fost făcute publice în ultimul timp de structuri guvernamentale, care garantează autenticitatea lor. Militari din toate țările avansate au examinat evenimentele inexplicabile, adesea prin proiecte dedicate. Piloți din întreaga lume s-au confruntat cu ele, uneori cu consecințe tragice. Congresul și guvernul SUA au recunoscut recent, prin documente și audieri publice, că fenomenul OZN este real și fără explicații. Există proiecte și grupuri de lucru guvernamentale dedicate OZN și, în ultimii trei ani, s-au implicat în investigarea fenomenului și cercetători universitari și chiar NASA. În rapoartele militare americane din ultimii ani s-a recunoscut că cel puțin unele OZN-uri au un comportament inteligent, folosesc o fizică pe care n-o înțelegem, nu sunt fabricate de niciuna dintre marile puteri, nu sunt fenomene naturale, nici obiecte banale greșit identificate. Nimeni nu le cunoaște originea; n-ar putea fi oare aceasta hipercivilizațiile?

Armata a fost întotdeauna extrem de interesată de OZN-uri. Pe de o parte – sperând să descopere noi principii, pentru zbor sau pentru arme – au ținut secrete cazurile „sensibile”. Pe de altă parte, întrucât nu puteau face nimic împotriva OZN-urilor, nu puteau recunoaște deschis această neputință și nici nu știau să explice publicului larg ce anume se întâmplă, militarii au decis să reducă interesul public pentru fenomenul OZN, supunând observațiile unei politici oficiale de negare, demistificare și ridiculizare. Un punct de pornire a fost faimosul „Robertson panel”, organizat de CIA în 1953. Acțiunea de negare a și reușit în bună măsură, cu largul concurs al mass-media. Ulterior, spațiul public a fost invadat și de „dovezi” OZN evident false, fabricate în bună parte de agenții guvernamentale, pentru a dezinforma adversarii din „Războiul Rece”, dar și pentru a duce în derizoriu interesul public vizând fenomenul OZN.

Efectul a fost un tabu care s-a extins asupra subiectului de 70 de ani. Și astăzi, mulți reprezentanți ai științei oficiale și ai mass-media „serioase” continuă să afirme că ceea ce numim OZN-uri trebuie să fie: ​​obiecte secrete create de om, fenomene naturale prost înțelese, farse, iluzii sau orice altceva, deoarece „nu pot exista extratereștri pe Pământ” (ceea ce este și adevărat, în cazul ipotezei extraterestre primitive). Aceste explicații „științifice” sunt primite cu ușurare de marea masă a populației. Este o atitudine firească, prin care societatea în ansamblu își apără viziunea tradițională, osificată, despre realitate, cea care îi dă fiecărui om siguranța că este stăpână, în linii mari, pe existența sa, o viziune în care extratereștrii sunt cel mult personaje SF, nicidecum parte a realității. Subminarea acestei viziuni provoacă, la majoritatea oamenilor, o reacție negativă viscerală.

Alte „magii” ca dovadă

O a doua categorie de „magii” care poate fi propusă ca dovadă a prezenței hipercivilizațiilor în jurul nostru o reprezintă răpirile extraterestre. Acestea sunt raportate din toată lumea și orice ufolog cu o oarecare experiență le-a întâlnit. Ele se desfășoară, aparent după un același scenariu, compus din aceleași etape, cu aceleași zeci de detalii, așa cum au relatat mii de martori, de peste tot și din toate păturile societății, martori care nu s-au consultat între ei și nu erau la curent cu literatura de specialitate. Mii de cazuri au fost examinate amănunțit, inclusiv de către cadre universitare, fără a găsi o explicație acceptabilă. Doar ca un exemplu, menționăm conferința dedicată răpirilor OZN, din 13-17 iunie 1992, de la Massachusetts Institute of Technology, cu implicarea profesorului John Mack psihiatru de la universitatea Harvard. Specialiștii aveau spre examinare 2000 de cazuri. Circa 100 fuseseră supuși, ca un lot martor, unor baterii complete de teste psihiatrice, fiind găsiți normali.

Răpirile sunt efectuate cu discreție, iar cei care le controlează încearcă să șteargă, prin sugestie, amintirea incidentului din mintea victimei. Mărturiile adunate au conturat, în opiniile specialiștilor, două posibile obiective ale acestui proces: un program de hibridare, poate pentru îmbunătățirea speciei umane, și unul de îndoctrinare, pentru a ne face să avem mai multă grijă de mediul nostru natural. Ambele obiective sunt îndeplinite fără a altera specificul nostru cultural.

Oricât ar fi de neverosimil, după opiniile mai multor autori, entitățile care intră în contact direct cu cei răpiți par a fi, cel mai probabil, bio-roboți sau specimene ale unor noi rase sau specii umane, derivate din strămoșii noștri, în „rezervații anexe”. Creatorii lor – reprezentanții autentici ai hipercivilizațiilor – se pare că nu vor sau nu pot „să-și arate fața” în mod nemijlocit.

Un al treilea grup de „magii” care ar putea servi ca argument pentru prezența hipercivilizațiilor este format din tradițiile popoarelor din întreaga lume, din miturile și personajele folclorice: zâne, iele, pitici, spiriduși etc. În multe locuri, aceste apariții sunt considerate a fi încă prezente. Am examinat în România un caz, cu mai mulți martori, în care „fata pădurii”, un personaj folcloric de tipul ielelor, cunoscut într-o zonă întinsă din nordul țării, a fost văzută coborând și urcând într-un OZN.

Mulți ufologi, între care primul a fost Jacques Vallée, încă din anii 1960, și-au exprimat convingerea că fenomenul OZN și fenomenele asociate acestuia nu pot fi simple vizite ale unor civilizații extraterestre (așa cum prevede ipoteza extraterestră primitivă: invazie, tratate etc.), ci ceva mult mai complex. Fenomene precum întâlnirile OZN, răpirile sau experimentele genetice asupra oamenilor, par să fi avut loc încă din cele mai vechi timpuri, luând însă înfățișări potrivite culturii locale și momentului de manifestare. Ele continuă și în zilele noastre, într-o formă tehnică, potrivită mentalității noastre. Aceste fenomene par să sugereze că o putere nepământeană se manifestă peren asupra omenirii, sub forma unui sistem de control, folosind arhetipurile inconștientului colectiv al zonei culturale sau al epocii respective. Nu cumva cei ce dețin acest sistem de control sunt hipercivilizațiile?

Un al patrulea tip de „magie” ar putea fi aparițiile unor personaje sfinte printre oameni. Efectele care le însoțesc au multe caracteristici comune cu întâlnirile cu OZN: lumini impresionante, levitație, jocul soarelui etc. Pe lângă acestea, în cele mai vechi scrieri religioase, de pildă în Biblie sau în Apocrife, există relatări și despre alte particularități comune: răpiri în ceruri, aluzii la experimente genetice sau apeluri pentru păstrarea sănătății Pământului. Vallée a realizat, în 1989, o comparație între observațiile OZN și aparițiile Fecioarei Maria. Am remarcat și în România această analogie, cu observația că aparițiile sfinte (aproape 10 găsite de mine) sunt invariabil ale unui moș cu barba albă. Este încă o dovadă că acel „sistem de control” folosește arhetipurile culturale ale locului.

Un al cincilea tip de dovezi ar putea proveni din alte fenomene „paranormale”. Proiectele militare de vizionare la distanță par să fi fost realizate folosind inconștientul colectiv (de care vorbea Carl G. Jung, în 1916). Acesta ar putea fi, de fapt, o super-memorie, de tip realitate virtuală, conectată la mințile tuturor oamenilor și în care gândurile și viețile lor, precum și multe alte informații, ar fi înregistrate continuu. Prin procese ca: channelling, scriere automată, xenoglosie, radiestezie etc., un medium poate obține uneori informații din această super-memorie.

Extracorporalitatea (Out of the body experience – OBE) și experiența morții iminente (Near death experience – NDE) sugerează că o persoană ar putea avea și un „corp spiritual”, pe lângă cel fizic. Corpul spiritual ar putea fi în conexiune cu înregistrarea vieții persoanei din acea supermemorie, o înregistrare care rămâne acolo chiar și după ce corpul fizic dispare. Unele fapte cunoscute, pe care nu le mai detaliem aici (de pildă David Paladin care se credea Vasili Kandinski, sau unele presupuse „reîncarnări”) sugerează că „dublul spiritual” înregistrat în supermemorie ar putea păstra chiar rudimente de conștiință și inițiativă. Un contact (rezonanță?) al unei ființe umane cu o astfel de înregistrare ar putea explica presupusele cazuri de reîncarnare, de posesie și poate chiar apariția unor fantome. În același mod, s-ar putea realiza și o anumită formă de călătorie în timp, însă nu în realitate ci în copia acesteia.

Această super-memorie, sau inconștient colectiv, se suprapune destul de bine cu presupusele „Înregistrări Akashice” din teosofie, cu „Cartea Vieții”, menționată în scrierile religioase ori cu noosfera lui Teilhard de Chardin sau Vernadsky. Este inevitabilă întrebarea: acest inconștient colectiv, sau Akasha, este oare o emergență naturală a evoluției omenirii și/sau o entitate controlată (și poate chiar creată) de o hipercivilizație? Unele argumente, printre care mesajele apocaliptice primite de multe persoane, aparent din această sursă, înclină balanța spre a doua variantă.

O problemă multimilenară

În ciuda omniprezentei „hipnoze culturale” raționaliste, care respinge realitatea „magiilor” evocate mai sus, ele n-au putut fi eliminate în totalitate din conștiința colectivă. Ideea că o putere și o conștiință stau deasupra noastră și intervin în activitățile pământești preocupă de mii de ani mințile oamenilor. Faptele acumulate și transfigurate prin tradiții, religii, mituri, basme, dar mai nou și ufologia, sau chiar producțiile științifico-fantastice, au tot reînnoit această problemă. Mai ales în ultimii ani, prin înregistrări de înaltă calitate, distribuire internet etc. a crescut numărul și vizibilitatea mărturiilor despre manifestări ciudate care pot fi atribuite unei asemenea prezențe.

Știința va spune că mărturiile, oricât ar fi de multe, nu dovedesc nimic, întrucât vorbesc despre miracole sau magii care nu sunt posibile conform legilor pe care le cunoaștem azi despre realitate. Pentru a contesta aceste legi, ar fi necesare „dovezi extraordinare” care să poată fi observate, eventual chiar experimentate, în mod reproductibil, în laboratoare, de către orice sceptic. Din păcate, cu mici excepții, acest lucru nu este posibil pentru „magiile” evocate.

Religiile recunosc existența unei puteri superioare, precum și mărturiile miracolelor, dar aici întâlnim o altă problemă. Fiecare dintre diferitele religii este convinsă că ea, și numai ea, este cea care deține, în toate detaliile, adevărul suprem și ultim asupra naturii puterii superioare aflată deasupra noastră. Dar există peste zece mii de religii în lume, 150 dintre ele având cel puțin un milion de adepți fiecare. Iar „Adevărurile Ultime” ale unora dintre religii contrazic, uneori fundamental, pe cele ale altora. Disputa pentru a dovedi cine are dreptate durează de mii de ani și, deși a fost scăldată în sângele a milioane de martiri, totuși nu s-a ajuns la un acord cu privire la cine are dreptate. Și nu există niciun semn că, într-un viitor previzibil, se va obține o soluție pe care toată lumea s-o accepte.

La cele de mai sus, se adaugă problema că știința neagă, mai mult sau mai puțin vocal, ceea ce susțin religiile. Filosofia europeană a ultimelor secole a găsit o soluție de compromis pentru a depăși această contradicție, susținând că există, de fapt, două realități distincte, adică două lumi: una materială, în care știința este metoda potrivită și alta spirituală, care este domeniul religiilor sau al filosofiei. Este evident o soluție temporară, pentru că miracolele, despre care vorbesc toate religiile, se petrec în lumea materială, deci cele două lumi nu pot fi despărțite.

Înțelegem că ipoteza hipercivilizațiilor, inclusiv „magiile”, ar putea oferi un răspuns la problemele de mai sus.

Nevoia de o știință lărgită

Acceptând cele expuse, rezultă că omenirea pare a fi supravegheată, de foarte mult timp, de o prezență care folosește nenumărate deghizări, adecvate locului și epocii în care se manifestă. Dar șansele pe care le avem de a afla mai multe despre adevărata natură și despre intențiile acestei prezențe par limitate.

Așa cum spuneau, acum 100 de ani, biologul J.B.S.Haldane și, ulterior, astrofizicianul Arthur Eddington, „realitatea nu doar că este mult mai stranie decât ne imaginăm dar este chiar mai stranie decât am fi în stare să ne imaginăm”. Pentru a cunoaște și înțelege această realitate foarte complexă, oamenii se pot baza doar pe simțurile, mințile și instrumentele lor, toate limitate biologic și cultural. De exemplu, știința actuală nu poate aborda riguros fenomene precum: OZN-uri, răpiri, channelling, OBE, NDE și multe altele, întrucât cere ca toate dovezile să fie observabile și/sau experimentabile de orice sceptic. Ca reacție, mai mulți oameni de știință au început să ceară o schimbare de paradigmă către o „știință post-materialistă”. Asta ar însemna, printre altele: (1) să acceptăm că există o singură realitate, în același timp și materială și spirituală, în care conștiința joacă un rol esențial, (2) să ne schimbăm modul de tip „sau/sau” de a raționa, cu unul de tip „și/și” și (3) să acceptăm mărturia ca dovadă, desigur în anumite condiții și folosind instrumente statistice adecvate.

Există o finalitate?

Dacă admitem prezența hipercivilizațiilor în jurul nostru, nu putem decât să speculăm privitor la intențiile acestora față de umanitate. Așteaptă oare, de mii de ani, ceva de la noi? Are prin aceasta omenirea un scop final, în sens teleologic?

Desigur, civilizația pământeană este o potențială viitoare hipercivilizație. În acest caz, nu era oare mai simplu să fim supuși la un proces de selecție, educare și instruire, pentru a scurta acest proces? Un răspuns este sugerat de miturile vechi, care fac aluzie la o interdicție de a transmite oamenilor cunoștințe. În Cartea lui Enoch, îngerii care i-au învățat pe oameni diverse meșteșuguri au fost pedepsiți de divinitate, fiind „azvârliți în văgăuni pline de jar”. Adam și Eva au fost alungați deoarece au mâncat rod din pomul cunoașterii, Prometeu a fost pedepsit pentru că i-a învățat pe oameni să facă focul. Aceste mituri sugerează că ar fi putut exista o interdicție privind dezvăluirea unor cunoștințe care să abată omenirea de la evoluția sa firească. De aici ar putea rezulta că puterea care ne monitorizează așteaptă (și poate chiar culege deja) niște fructe ale viziunii noastre originale asupra realității, viziune care nu se poate dezvolta decât în absența intervențiilor externe.

Pe lângă aceasta, numeroase mesaje pe care unii „contactați” afirmă că le-au primit, mesaje care devin relevante prin numărul și consistența lor, sugerează că „puterile superioare” așteaptă să ne maturizăm înainte de a intra oficial în contact cu noi. Aceleași surse conturează două criterii pentru această maturizare: (1) a face ca, la toți oamenii, respectul pentru frumos, mai ales pentru cel al spiritului uman, să prevaleze asupra instinctelor animalice de agresiune, posesie, egoism, xenofobie etc. Acest respect se traduce în iubire față de toți oamenii, independent de apartenența și concepțiile lor, ca și în ocrotirea a tot ce este viu, generând pace și un bine universal; și (2) toată lumea să renunțe la pretenția că deține adevăruri ultime (dacă acestea nu sunt dovedite prin fapte unanim acceptate) și să adopte o gândire pluralistă, care folosește, în mod sistematic, în raționamente și în luarea deciziilor, toate adevărurile disponibile asupra unui anumit subiect, chiar dacă unele dintre aceste adevăruri se contrazic între ele. Ca un exemplu: fiecare om și ierarh nu doar să admită că toate religiile (împreună cu ateismul etc.) sunt egal de îndreptățite, ca strădanii de a ajunge la sacru, dar să și iubească orice om pentru credința sa particulară, oricât ar fi ea de diferită de cea proprie.

Omenirea se află la o răscruce. O cale este acceptarea generalizată a acestor cerințe, poate utopice, dar nu irealizabile. Cealaltă cale este cea a autodistrugerii. În câteva secole, știința și tehnologia vor crea mijloace de exterminare mult mai eficace și mai accesibile decât armele nucleare. O asemenea „armă absolută” va fi și folosită, cu o mare probabilitate, la un moment dat. Aceasta din cauza agresivității, xenofobiei, a setei noastre de putere și de posesie (și posibil în numele unor „Adevăruri Ultime”), ducând la anihilarea speciei umane.

Până la momentul „marelui filtru” (folosind termenul propus în 1998 de Robin Hanson) care să încline balanța într-o parte sau în cealaltă, se pare că ne-a rămas un răgaz de cel mult câteva secole. În acest interval, omenirea fie se va autodistruge, fie se va maturiza ridicându-se pe palierul următor, cel al iubirii pentru frumosul uman și al practicării gândirii pluraliste, făcând primii pași pentru a intra în rândul hipercivilizațiilor.

Desigur, nu uităm că toate cele de mai sus circumscriu doar o ipoteză plauzibilă. Urmează ca viitorul să îi dea sau nu dreptate.

 

Notă: Ideile expuse în acest articol se găsesc argumentate și dezvoltate în cartea „Hyper-civilizations – An answer to ET contacts on Earth”, publicată în 2019 la Editura „Flying Disk Press” (trad. rom. Hipercivilizaţiile şi prezenţa extraterestră pe Pământ, Ed. Școala Ardeleană 2020).

 

Bibliografie

  • Courtney Brown, Ph.D., Cosmic Voyage – Scientific Discovery of Extraterrestrials Visiting Earth, Dutton, Penguin Books, 1996;
  • Courtland D. B. Bryan, Close Encounters of the Fourth Kind, Penguin Books, 1996;
  • Lyn Buchanan, The Seventh Sense, Paraview Pocket Books, a Division of Simon & Schuster, 2003; (trad.rom. Al şaptelea simţ, Ed.Daksha, 2008);
  • Cartea lui Enoh, Editura Miracol, Bucureşti, 1997;
  • Giuseppe Cocconi, Philip Morrison, Searching for Interstellar Communications; Nature, volume 184, pages 844–846 (19 September 1959);
  • Patrick Cooke, The Greatest Deception: The Bible UFO Connection, The Oracle Research Institute, 2005;
  • Ioan Petru Culianu, Out of this World: Otherworldly Journeys from Gilgamesh to Albert Einstein, Shambhala, Boston, 1991; (trad.rom. Călătorii în lumea de dincolo, Ed.Nemira, 1994);
  • Richard M. Dolan, UFOs and the National Security State. Cronology of a Cover-up, Hampton Roads Publishing, (vol.I, 2002, vol.II, 2009);
  • Barry H. Downing, The Bible and Flying Saucers, Berkley Books, New York, 1989;
  • Dumitru Constantin-Dulcan, Mintea de dincolo, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2013;
  • Mircea Eliade, Myths, Dreams and Misteries, Harper and Row, New York, 1957;
  • Dan D. Farcaș, Hyper-civilizations An Answer to ET Contacts on Earth, Flying Disk Press, 2019; (trad.rom. Hipercivilizaţiile şi prezenţa extraterestră pe Pământ, Ed. Școala Ardeleană 2020);
  • Dan D. Farcaș, OZN Azi – Pentagonul recunoaște, Ed.Dharana, 2020;
  • Guillermo Gonzalez and Jay W. Richards, The Privileged Planet: How Our Place in the Cosmos Is Designed for Discovery, Regnery Publishing, Inc., 2004;
  • Robin Hanson, The Great Filter – Are We Almost Past It?, 1998, https://web.archive.org/web/20100507074729/http://hanson.gmu.edu/greatfilter.html;
  • Budd Hopkins, Missing Time: A Documented Study of UFO Abductions, Richard Marek Pubs, 1981;
  • Allen Hynek. The UFO Experience: A scientific enquiry, Henry Regnery Company, Chicago, 1972; (trad.rom. Experienţa OZN: O cercetare ştiinţifică, Ed.Dacia, 1978)
  • Carl G. Jung, Flying Saucers: A Modern Myth of Things Seen in the Skies, Signet Books, New York, 1969;
  • Leslie Kean, UFOs: Generals, Pilots and Government Officials Go on the Record, Crown Archetype, 2010; (trad.rom. OZN, un mister neelucidat. Generali, piloţi şi oficialităţi depun mărturie, Lifestyle publishing, 2011);
  • Victor Kernbach, Dicţionar de mitologie generală, Ed. Albatros, Bucureşti, 1995;
  • Dorothee Koechlin de Bizemont, L’Univers d’ Edgar Cayce, Ed.Robert Laffont, Paris, (Vol:1-4), 1985, 1987, 1992, 2000; (trad.rom. Universul lui Edgar Cayce, Ed. Sagittarius, Iaşi, 1993, 1995);
  • John Mack M.D., Abduction, Human encounters with aliens, Ballantine Books, New York, 1995;
  • John E. Mack, M.D., Passport to the Cosmos, Crown Publishers, 1999;
  • Manifesto for a Post-Materialist Science, http://opensciences.org/about/manifesto-for-a-post-materialist-science, 2014;
  • Robert A. Monroe, Journeys out of the body, Doubleday, 1971; (trad.rom. Călătorii extracorporale, Editura Z, 1997)
  • Raymond A. Moody, Life after Life, Bantam Books, New York, 1976.
  • Nick Pope, Open Skies, Closed Minds. For the first Time, a Government UFO Expert Speaks Out, Pocket Books, Simon & Shuster, 1997;
  • Carl Sagan, Cosmos, Random House, New York, 1980;
  • Rupert Sheldrake, Morphic Resonance: The Nature of Formative Causation, Park Street Press, 2009;
  • Russell Targ, Limitless Mind. A Guide to Remote Viewing and Transformation of Consciousness, New World Library, 2004; (trad.rom. Puterea fără limite a minţii, Lifestyle Publishing, 2011);
  • Kevin J. Todeschi, Edgar Cayce on the Akashic Records, ARE Press, 1998;
  • Jacques Vallée, Passport to Magonia: From Folklore to Flying Saucers, H. Regnery Co, 1969;
  • Jacques Vallée, Dimensions: A Casebook of Alien Contact, Ballantine Books, 1989; (trad.rom. Alte dimensiuni, Ed. Savas Press, 1993);
  • Jacques Vallée and Chris Aubeck, Wonders in the Sky. Unexplained Aerial Objects from Antiquity to Modern Times, Jeremy P. Tarcher / Penguin, 2009;
  • Peter D. Ward, Donald Brownlee, Rare Earth: Why Complex Life Is Uncommon in the Universe, Copernicus Books, 2004;
  • Stephen Webb, If the universe is teeming with aliens… where is everybody? Fifty solutions to the Fermi paradox and the problem of extraterrestrial life, Copernicus Books, 2002;

Etica în inteligența artificială: provocări și perspective

Cunoasterea - Descarcă PDFBidașcă, Sebastian (2023), Etica în inteligența artificială: provocări și perspective, Cunoașterea Științifică, 2:3, 101-106, https://www.cunoasterea.ro/etica-in-inteligenta-artificiala-provocari-si-perspective/

 

Ethics in Artificial Intelligence: Challenges and Prospects

Abstract

This paper emphasizes the importance of ethical debates in the field of Artificial Intelligence (AI) and explores the challenges and dilemmas related to the advanced capabilities of AI systems, the ethical norms necessary to guide the development and use of AI, and future perspectives in the field of ethics in AI, including the interaction between humans and intelligent machines in the future. This aspect is essential in drawing attention to the impact that AI has on society and the ethical challenges it poses, providing a rigorous and balanced analysis that encourages reflection and ongoing debate in this rapidly expanding field.

Keywords: artificial intelligence, ethics, dilemma, perspective, analysis

Rezumat

Lucrarea subliniază importanța dezbaterilor etice în domeniul Inteligenței Artificiale (IA) și explorează provocările și dilemele legate de capacitățile avansate ale sistemelor de IA, normele etice necesare pentru ghidarea dezvoltării și utilizării IA, și perspectivele viitoare în domeniul eticii în IA, inclusiv interacțiunea între oameni și mașini inteligente în viitor. Aceast aspect este esențial în a atrage atenția impactului pe care IA o are asupra societății și a provocărilor etice pe care le ridică, oferind o analiză riguroasă și echilibrată care încurajează reflectarea și dezbaterea continuă în acest domeniu în continuă expansiune.

Cuvinte cheie: inteligența artificială, etică, dilemă, perspectivă, analiză

 

CUNOAȘTEREA ȘTIINȚIFICĂ, Volumul 2, Numărul 3, Septembrie 2023, pp. 101-106
ISSN 2821 – 8086, ISSN – L 2821 – 8086
URL: https://www.cunoasterea.ro/etica-in-inteligenta-artificiala-provocari-si-perspective/
© 2023 Sebastian Bidașcă. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

 

Etica în inteligența artificială: provocări și perspective

Sebastian Bidașcă

bidascasebastian@gmail.com

 

Introducere

Inteligența artificială a devenit o forță puternică în societatea noastră, cu aplicații tot mai diverse și cu un impact tot mai semnificativ asupra vieților noastre. Odată cu progresul tehnologic accelerat, este esențial să ne concentrăm și asupra aspectelor etice legate de inteligența artificială.[1] În acest articol, vom explora provocările și perspectivele în ceea ce privește etica în inteligența artificială, evidențiind aspectele cheie care necesită atenție și dezbateri.

I. Definirea eticii în inteligența artificială

Pentru a înțelege implicațiile etice ale inteligenței artificiale, trebuie să definim ce înseamnă etica în acest context. Etica în inteligența artificială se referă la regulile și principiile morale care ghidează dezvoltarea, implementarea și utilizarea tehnologiilor de inteligență artificială. [2] Există mai multe principii etice care sunt aplicate în dezvoltarea și utilizarea IA precum:

Transparența și responsabilitatea: Sistemele de inteligență artificială ar trebui să fie transparente, astfel încât să se poată înțelege cum se iau deciziile și să se poată fi responsabilizate în cazul unor consecințe negative.

Echitatea: IA trebuie să fie dezvoltată și utilizată într-un mod care să evite discriminarea și să asigure tratamentul echitabil al tuturor indivizilor, indiferent de rasă, gen, religie sau alte caracteristici personale.

Confidențialitatea și protecția datelor: Datele utilizatorilor și informațiile personale trebuie protejate și utilizate numai în limitele stabilite de utilizatori sau de legile și regulamentele aplicabile.

Siguranța și securitatea: Sistemele de IA trebuie să fie proiectate și implementate într-un mod care să asigure securitatea și să minimizeze riscurile pentru utilizatori și societate.

Beneficiile sociale: IA ar trebui să fie utilizată în scopul aducerii de beneficii sociale și îmbunătățirii vieții oamenilor, evitând exploatarea sau producerea de daune.[3]

II. Deontologie vs. consecințialism în spectrul inteligenței artificiale

Deontologia se concentrează pe datoria morală și pe respectarea regulilor și principiilor etice.[4] În contextul IA, deontologia se referă la stabilirea unor principii și norme clare care trebuie respectate în dezvoltarea și utilizarea sistemelor de inteligență artificială. Aceasta poate include principii precum drepturile fundamentale, confidențialitatea datelor și responsabilitatea.[5]

Consecințialismul, pe de altă parte, se axează pe consecințele acțiunilor și pe maximizarea bunăstării generale.[6] În ceea ce privește IA, consecințialismul explorează modul în care tehnologia poate aduce cele mai mari beneficii pentru societate și cum pot fi minimizate daunele potențiale. Se analizează impactul social, economic și ecologic al sistemelor de IA și se iau în considerare consecințele pe termen lung ale acțiunilor întreprinse.[7]

Deși există diferențe între cele două abordări, este important să se recunoască că etica în IA implică adesea o combinație a acestora. Este necesară o abordare echilibrată, care să respecte regulile și principiile etice fundamentale, dar și să țină cont de consecințele acțiunilor. Astfel, dezvoltarea și utilizarea IA pot fi ghidate de o etică robustă și responsabilă.

III. Provocări etice în inteligența artificială

Provocările etice în inteligența artificială (IA) reprezintă o temă de mare importanță în dezvoltarea și utilizarea acestei tehnologii în rapidă evoluție. Pe măsură ce IA devine tot mai sofisticată și autonomă, apar dileme etice complexe și preocupări referitoare la impactul său asupra societății și a individului.

  1. a) Luarea deciziilor automate și bias-ul algoritmic:

Unul dintre aspectele majore ale inteligenței artificiale este capacitatea sa de a lua decizii automate pe baza analizei datelor. Cu toate acestea, există riscul ca aceste decizii să fie influențate de bias-ul algoritmic, care poate perpetua discriminarea și inechitatea socială. Este esențial să abordăm această problemă și să dezvoltăm algoritmi și modele care să fie imparțiali și echitabili.

  1. b) Protecția datelor și confidențialitatea

O altă provocare importantă în domeniul eticii în inteligența artificială este protecția datelor și confidențialitatea. Utilizarea tehnologiilor de inteligență artificială implică adunarea și procesarea cantităților masive de date personale. Este crucial să asigurăm că aceste date sunt protejate, utilizate în mod responsabil și că există consimțământ adecvat din partea utilizatorilor.

  1. c) Responsabilitatea și transparența

Pe măsură ce inteligența artificială devine tot mai sofisticată și complexă, devine dificil să înțelegem modul în care ia decizii și să identificăm cine este responsabil pentru consecințele acestor decizii. Este important să dezvoltăm mecanisme și regulamente care să garanteze transparența în luarea deciziilor automate și să atribuim responsabilitatea în mod clar.

  1. d) Autonomie

Apar dificultăți atunci când sistemele de supraveghere generează probleme legate de autonomie, mai exact, capacitatea unei persoane de a acționa în conformitate cu propriile interese și valori. Sistemele predictive, care se bazează pe algoritmi, pun în pericol autonomia elevilor și a profesorilor, precum și abilitatea lor de a-și controla propria viață. Utilizarea algoritmilor pentru a face predicții despre acțiunile individuale pe baza informațiilor acestora ridică întrebări legate de corectitudine și libertatea personală. Astfel, riscurile analizei predictive includ perpetuarea prejudecăților și discriminărilor sociale existente, precum și a stratificării sociale.[8]

IV. Perspective asupra eticii în inteligența artificială

Desigur, inteligența artificială are și perspective pozitive și avantaje semnificative în ceea ce privește societatea noastră. Inteligența artificială aduce cu sine o serie de beneficii care pot îmbunătăți viața oamenilor și pot contribui la progresul societății. Printre acestea se numără:

  • Eficiență și automatizare: IA poate realiza sarcini repetitive și laborioase mult mai rapid și mai eficient decât oamenii. Aceasta poate duce la creșterea productivității și la eliberarea resurselor umane pentru activități mai valoroase și creatoare.
  • Soluții personalizate: Tehnologiile de IA pot furniza soluții personalizate pentru nevoile individuale ale oamenilor. De exemplu, asistenții virtuali pot adapta interacțiunea lor în funcție de preferințele utilizatorilor, oferind o experiență unică și personalizată.
  • Avans în domeniile științifice: IA poate accelera descoperirile și inovațiile în diverse domenii, cum ar fi medicina, astronomia, chimia sau fizica. Algoritmii avansați pot analiza seturi masive de date și pot identifica modele sau relații complexe care ar putea scăpa detectării umane.
  • Asistență medicală îmbunătățită: Utilizarea inteligenței artificiale în medicină poate ajuta la diagnosticarea și tratarea afecțiunilor, facilitând detectarea precoce a bolilor și oferind soluții personalizate de tratament. De asemenea, roboții asistenți pot oferi suport în îngrijirea pacienților, eliberând astfel personalul medical pentru activități mai complexe.
  • Mobilitate autonomă: Dezvoltarea vehiculelor autonome reprezintă un alt beneficiu semnificativ al IA. Acestea pot contribui la reducerea accidentelor rutiere și la eficientizarea transportului, oferind o alternativă mai sigură și mai ecologică.[9]

Este important să subliniem că, în timp ce avantajele aduse de inteligența artificială sunt notabile, trebuie să abordăm și aspectele etice asociate utilizării acesteia pentru a asigura că impactul său este benefic pentru societate și că drepturile și demnitatea umană sunt protejate.

Concluzii

Etica în inteligența artificială este o temă crucială și actuală în societatea noastră. Provocările legate de bias-ul algoritmic, protecția datelor și responsabilitate necesită o atenție deosebită și eforturi constante. Cu toate acestea, perspectiva pozitivă a beneficiilor aduse de inteligența artificială în diferite domenii ne arată potențialul său semnificativ în îmbunătățirea vieților noastre. Dezvoltarea și implementarea inteligenței artificiale trebuie să fie ghidate de principii etice solide și să se desfășoare într-un cadru legal și reglementat. Prin colaborarea dintre specialiști în domeniul tehnologic, eticieni, legislatori și societate în ansamblu, putem construi o inteligență artificială responsabilă și benefică pentru toți.

În final, trebuie să ne asigurăm că dezvoltarea și utilizarea inteligenței artificiale se bazează pe principii de transparență, responsabilitate și echitate. Trebuie să promovăm dialogul deschis și implicarea tuturor părților interesate pentru a aborda provocările etice și pentru a îmbrățișa perspectivele pozitive pe care IA le aduce.

Bibliografie

  1. Ce este inteligența artificială și cum este utilizată? | Actualitate | Parlamentul European. (2021, Martie 30): https://www.europarl.europa.eu/news/ro/headlines/society/20200827STO85804/ce-este-inteligenta-artificiala-si-cum-este-utilizata
  2. 2. AI Ethics | IBM: https://www.ibm.com/topics/ai-ethics
  3. Etica Inteligenţei Artificiale. Cât de inteligent putem utiliza IA? | Pp. 5-6. : https://www.cnr-unesco.ro/uploads/media/f951_etica_ai.pdf.pdf
  4. dexonline. Deontologie – Definiție Și Paradigmă | Dexonline. https://dexonline.ro/definitie/deontologie
  5. Ozone, T. (2019, Mai 8). Deontological AI Ethics. Medium. https://medium.com/@tim_ozone/deontological-ai-ethics-c8de98211497
  6. Sfetcu, N. (2019, Iulie 2). Consecințialism, MultiMedia: https://www.telework.ro/ro/consecintialism/
  7. Josiah D. F. (2020, Martie 31). Consequentialism and Machine Ethics – Towards a Foundational Machine Ethic to Ensure the Ethical Conduct of Artificial Moral Agents | Montreal AI Ethics Institute: https://montrealethics.ai/consequentialism-and-machine-ethics-towards-a-foundational-machine-ethic-to-ensure-the-ethical-conduct-of-artificial-moral-agents/
  8. Akgun, S., & Greenhow, C. (2021, Septembrie 22). Artificial intelligence in education: Addressing ethical challenges in K-12 settings – AI and Ethics. SpringerLink. https://doi.org/10.1007/s43681-021-00096-7
  9. University, S. C. Artificial Intelligence and Ethics: Sixteen Challenges and Opportunities. Artificial Intelligence and Ethics: Sixteen Challenges and Opportunities – Markkula Center for Applied Ethics. https://www.scu.edu/ethics/all-about-ethics/artificial-intelligence-and-ethics-sixteen-challenges-and-opportunities/

Note

[1] Ce este inteligența artificială și cum este utilizată? | Actualitate | Parlamentul European,  (2021, Martie 30): https://www.europarl.europa.eu/news/ro/headlines/society/20200827STO85804/ce-este-inteligenta-artificiala-si-cum-este-utilizata

[2] AI Ethics | IBM: https://www.ibm.com/topics/ai-ethics

[3]Etica Inteligenţei Artificiale. Cât de inteligent putem utiliza IA? | Pp. 5-6. : https://www.cnr-unesco.ro/uploads/media/f951_etica_ai.pdf.pdf

[4] dexonline. Deontologie – Definiție Și Paradigmă | Dexonline:. https://dexonline.ro/definitie/deontologie

[5] Ozone, T. (2019, Mai 8). Deontological AI Ethics. Medium.: https://medium.com/@tim_ozone/deontological-ai-ethics-c8de98211497

[6] Sfetcu, N. (2019, Iulie 2). Consecințialism , MultiMedia: https://www.telework.ro/ro/consecintialism/

[7] Josiah D. F. (2020, Martie 31). Consequentialism and Machine Ethics – Towards a Foundational Machine Ethic to Ensure the Ethical Conduct of Artificial Moral Agents | Montreal AI Ethics Institute.: https://montrealethics.ai/consequentialism-and-machine-ethics-towards-a-foundational-machine-ethic-to-ensure-the-ethical-conduct-of-artificial-moral-agents/

[8] Akgun, S., & Greenhow, C. (2021, Septembrie 22). Artificial intelligence in education: Addressing ethical challenges in K-12 settings AI and Ethics, SpringerLink: https://doi.org/10.1007/s43681-021-00096-7

[9] University, S. C. Artificial Intelligence and Ethics: Sixteen Challenges and Opportunities. Artificial Intelligence and Ethics: Sixteen Challenges and Opportunities – Markkula Center for Applied Ethics: https://www.scu.edu/ethics/all-about-ethics/artificial-intelligence-and-ethics-sixteen-challenges-and-opportunities/

A apărut revista Cunoașterea Științifică, Volumul 2, Numărul 2, Iunie 2023

postat în: Media 0

Revista Cunoașterea Științifică, Volumul 2, Numărul 2, Iunie 2023A apărut revista Cunoașterea Științifică, Volumul 2, Numărul 2, Iunie 2023
ISSN 2821– 8086 ISSN – L 2821 – 8086, DOI: 10.58679/CS33642. Preț: 9,99 lei
Cunoașterea Științifică (PDF, EPUB, MOBI pentru Kindle) https://www.cunoasterea.ro/revista/revista-cunoasterea-stiintifica-volumul-2-numarul-2-iunie-2023/

Revista Cunoașterea Științifică este o publicație trimestrială din domeniile științei și filosofiei, și domenii conexe de studiu și practică.

Cuprins:

EDITORIAL
Cunoașterea științifică – Metodologii, de Nicolae Sfetcu

ȘTIINȚE NATURALE
Drobeta Turnu Severin Heavy Water Plant: Functioning and Shutting Down, de Nicolae Sfetcu
Pandemia: Women and Policewomen, de Albert Torma

ȘTIINȚE SOCIALE
Poziția statelor emergente în raport cu politica externă şi de securitate comună a Uniunii Europene, de Alexandru Cristian
Parohia în textul sfintelor canoane și în practică bisericească, de Dumitru Mazilu
Abandonul școlar în România, de Alexandra Mocanu
Despre calitatea de paroh-administrator în funcționarea unei unități parohiale moderne, de Dumitru Mazilu
Anime culture in Romania, de Alexandra Mocanu

ȘTIINȚE FORMALE
Identity and Artificial Intelligence in The Adventures of Pinocchio, de Nicolae Sfetcu

FILOSOFIE
Teorii cauzale ale referinței, de Nicolae Sfetcu

RECENZII CĂRȚI
Reconstrucția rațională a științei prin programe de cercetare, de Nicolae Sfetcu

1 43 44 45 46 47 48 49 65