Mazîlu, Dumitru (2024), Dezvoltarea subsecventă a termenului de canon în primele secole creștine, Cunoașterea Științifică, 3:3, 147-156, DOI: 10.58679/CS29064, https://www.cunoasterea.ro/dezvoltarea-subsecventa-a-termenului-de-canon-in-primele-secole-crestine/

 

The subsequent development of the term canon in the early Christian centuries

Abstract

I am firmly convinced that in today’s fervent society, characterized by chaos and divisions, the Church can become a lifeline for all of us as long as it, through the holy canons, ensures a spiritual balance leading to the closeness to Christ. Only under these conditions can one accept one of the truths according to which the Church, through the concurrence of canonicity and ecclesiastical administrative law, can be accepted as a reality that all believers must follow by respecting the canonical principles.

Keywords: Church, holy canons, Christianity, canon, κανον

Rezumat

Sunt ferm convins că într-un fervent al societății actuale, caracterizat de haos și dezbinări, Biserica  poate deveni  colacul de salvare pentru noi toți atâta vreme cât aceasta prin sfintele canoane asigură un echilibru spiritual conducător către apropierea de Hristos. Numai în aceste condiții se poate accepta unul dintre adevărurile  potrivit căruia Biserica  prin concomitența dintre canonicitate și legea administrativ eclezială poate fi acceptată ca  o  realitate pe care toți credincioșii trebuie să o urmeze respectând principiile canonice.

Cuvinte cheie: Biserica, sfintele canoane, creștinism, canon, κανον

 

CUNOAȘTEREA ȘTIINȚIFICĂ, Volumul 3, Numărul 3, Septembrie 2024, pp. 147-156
ISSN 2821 – 8086, ISSN – L 2821 – 8086, DOI: 10.58679/cs29064
URL: https://www.cunoasterea.ro/dezvoltarea-subsecventa-a-termenului-de-canon-in-primele-secole-crestine/
© 2024 Dumitru MAZÎLU. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

 

Dezvoltarea subsecventă a termenului de canon în primele secole creștine

Pr. Dumitru MAZÎLU

prmazilu2012@gmail.com

 

Introducere

Sunt ferm convins că într-un fervent al societății actuale, caracterizat de haos și dezbinări, Biserica  poate deveni  colacul de salvare pentru noi toți atâta vreme cât aceasta prin sfintele canoane asigură un echilibru spiritual conducător către apropierea de Hristos.

Numai în aceste condiții se poate accepta unul dintre adevărurile  potrivit căruia Biserica  prin concomitența dintre canonicitate și legea administrativ eclezială poate fi acceptată ca  o  realitate pe care toți credincioșii trebuie să o urmeze respectând principiile canonice . [1] Scopul fundamental al Bisericii este atât mântuirea membrilor ei. Biserica este- ”chemată să-I slujească  Domnului nostru Iisus Hristos” concomitent cu misiunea  de a pune la dispoziția credincioșilor  întreg tezaurul canonic atât de necesar spre a-i aduce pe fiecare la starea bărbăției desăvârșite. Este o  condiție a transparenței  și corectei iconomisiri. Biserica este călăuză spre Hristos Domnul.

Prin acest echilibru  Biserica responsabilizează și clerul ca să rămână în Hristos,  prin legătura credinței și a dragostei dar și prin buna chiversinire a tuturor darurilor pe care prin bunăvrerea Sa le rânduiește cum se poate mai folositor”.

Prin aceea ce am expirmat anterior nu intenționez decât să conduc  la ideea că Biserica dispune de o strucutră care nu poate fi confundată cu legea civilă așa cum unii teoreticieni au avut în intenție să se exprime. Această structură derivă din însăți esența Bisercii.

Avem suficiente dovezi să spunem că Biserica avea deja o structură bine determinată a existenţei sale pe acest pământ lucru confirmat istoric chiar prin formarea primelor comunităţi creștine. Din acest punct de vedere cercetătorul Răzvan Perșa se exprima: ”Este adevărat  de la început abia ce apucase-ră  să se înveșmânteze în ţesătura istoriei, dar ţesătura era străvezie și prin ea se vedea limpede esenţa adevărată a Bisericii”.

Din această mare taină eclectică se naște și ideea de rânduială canonică ce are la bază actul noramtiv ce prin contragere poate fi exprimat prin termenul ”κανον”.

În prezentul referat mă voi strădui să realizez o expunere mai complexă cu privire la dezvoltarea subsecventă acestui termen începând cu zona antichității și continuând cu primele secole creștine. Mă voi folosi de o  analiză semantică și cea de ordin scripturistic spre a arăta câte  sensuri i-au putut fi atribuite acestui termen.

Analiza  semantică a termenului de ”κανον”

Pentru început trebuie să spunem că termenul de ”κανον” posedă o dificultate din punct de vedere semantic luând în calcul structura destul complexă. În opinia cercetătorului William Muus termenul are la bază o evoluție cronologică vastă chiar dacă din partea unor istorici au fost depuse eforturi susținute de a realiza: ”un excurs etimologic”. Tot William Muus susține că: termenul nu este unul foarte facil, din cauza diferitelor păreri care au încercat să aducă la suprafaţă adevăratul lui sens, însă fără nici o reușită. Nu au exiat argumente imbatabile care să exprime în mod clar  originea şi provenienţa termenului”.[2]

Termenul de ”κανον” și legătura acestuia cu semantemul[3] ebraic:

Părerile etimologice emise de cercetătorul Williams Muss au condus la în trei mari presupuneri. O primă presupunere etimologică, susţine că termenul κανoν are ca etimon lexemul ebraic הֶנ ָק) qanêh – care se traduce –trestie.

Această traducere este argumentată științific și de cercetătorul Victor Henh care arată că prin înțelesul de trestie nu trebuie confundat cu termenul  de ”Phragmites communis” care înseamnă stuf.

”The balance used by the ancient merchant when they spread out their wares on the seashore was no doubt an evenly poised cane; a straight cane formed the measure and the ruler, for we find kanon afterwards used in both these senses (”Phragmites communis”…), even now the populace cresciens of Naples prefer to measure by the canna rather than by the metre.”[4]

A doua supoziție etimologică arată că termenul κανoν constituindu-se ca și derivat al lui κανη de la καννα (trestie) ne dă de înțeles că prin înlocuirea vocalică a sunetelor η și α cu vocala ο  se demonstrează că termenul are o origine pre-grecească adică din antichitate.

Mai jos arătăm ce s-a întâmplat practic în perioada secolul I -V I.Hr. cu termenul anitic καννα:

Etimologia cuvântului κανoν, şi implicit al lui κaννα potrivit lui Josef Hofmen are o strânsă legătură și cu fondul lingvistic asiro-babilonian sau asirian. Legătura este făcută prin termenii  kanū sau kannu. S-a ajuns la concluzia că în limba ebraică termenul de הֶנ ָק qaneh are multiple conotații :

Sensul botanic al lui הֶנ ָק,

1. הֶנ ָק = trestie uriaşă, plantă oleaginoasă, trestie de zahăr;
2. הֶנ ָק obiect tubular, trestie de măsurat, măsură lineară aprox. 3 metri, tulpină, trunchi, coloană; os al mâinii, humerus; dimensiune.

Sensul tehnic al lui  הֶנ ָק,

1. desemna mai multe obiecte cu forma tubulară, caracteristica de a fi drepte, verticale.
2. desemna pentru a desemna un instrument de măsurare.

Dovezile scripturisitce ale folosirii termenului de ”κανον”

1. În Vechiul Testament termenul este folosit cu sensul mai mult tehnic.

Exempul 1: În cartea lui Iezechiel, termenul este folosit mi mult cu sensul de unitate de măsură la care în unele pasaje apare și cu înțelesul de instrument.

”Şi m-a adus acolo; şi, iată, un bărbat; înfăţişarea lui era ca o înfăţişare de aramă strălucitoare; în mâna lui era o sfoară de zidar şi o prăjină de măsurat; şi sta în poartă. (Iez. 40:3).

Observăm cum profetul se folosește în descrierea bărbatului  de expresiile

• hammiddâ qĕnēh (֣קְ נֵה הַמִּ דָּ֑ה primul termen pentru distanțe lungi echivalent cu σπαρτiον οἰκοδóµων
• pištîm-pĕtîl ( פְ תִ יל־פִּ שְׁ תִּ֥ים ) al doilea termen pentru distanțe scurte echivalent cu καλαµος µέτϛου

Exemplul 2. În cartea lui Iezecheil (40:5) apar  termenii:  qaneh, quanah folosiți cu înțelesul tehnic de  unelte. În Septuaginăp termenul este asimilat experiei grecești:  σπαρτiον οἰκοδóµων şi καλαµος µέτϛου (sfoară de constructori şi prăjină de măsurat), prima fiind folosită pentru a măsura distanţele lungi ale construcţiilor, iar a doua pentru distanţe scurte.

”Şi, iată, un zid de jur-împrejurul casei, pe dinafară; iar în mâna bărbatului, o prăjină3 a cărei măsură era de şase coţi socotind cotul cu palmă cu tot; şi a măsurat zidul din faţă: lăţimea era de o prăjină, iar lungimea lui era tot de o prăjină”. (Iez. 40:5)

Observăm cum profetul se folosește de termenul הֶנ ָק  qaneh pentru a arăta că aici se exprimă:

• הֶנ ָק prin unitatea de măsură: şase coţi
• הֶנ ָק pentru a numi un instrument folosit pentru întregul plan al templului .

Profesorul Răzvan Perșa spune că aici a fost nevoie de o analiză mai aprofundată, fiindcă acest termen folosea la identificarea acelor unități de măsură precisă pentru a oferii construcțiilor reprezentarea exactă din punct de vedere arhitectural.

Profesorul Robert Sheler spune că în această carte a Profetului Iezekeil termenul tehnic este folosit de 36-48 de ori:

”I am working from the canonical assumption that Ezekiel is a unity in its final form and that chapters 38–48 came from Ezekiel. Many scholars have noted the possibility of Ezekielian authorship especially for chapter(…) ”[5]

O altă sursă vechi testamentară în care găsim acest termen este cartea lui  Isaia:

1. ”Cei ce scot aur dintr’o pungă şi argint la greutate, îl vor cântări în cumpănă, vor plăti un argintar şi vor face un idol şi, plecându-se la pământ, i se vor închina” ( Isaia 46:6)

Obesrvăm că aici cuvântul הֶנ ָק qaneh este folosit pentru a indica

• הֶנ ָק echilibrul sau egaliatea
• הֶנ ָק termenul este folosit desemnează instrumnet: balanţă, cumpănă -fiind echivalentul termenului grecesc ζυγς (balanţă, jug).

Astfel, în scrierile vechi testamentare observăm că au creat premisele înțelesului de bază adică  cel de regulă, îndreptar. Reiterând, pe lângă înţelesul  cel tehnic  care putea indica obiecte ce posedau caracteristica verticalității şi exactitatății, ne este foarte ușor să credem că trecerea la înțelesul de îndreptar, corector sau corijabil sau chiar normativ nu  fost decât numai un pas.

Acest termen a înregitrat o evoluție semantică rapidă și în  literatura greacă:

a)termenul κανoν apare atât cu sens denotativ, ca prăjină, băţ, instrument folosit pentru măsurare în construcţii:

1. b) termenul κανoν apare și prin exprimarea genului metaforic: regulă, normă, standard, model, schemă, limită sau graniţă;

Așa se face că în  secolul 5 în. Hr. κανών va îmbrăca o eveluată formă semantică care indica:

1. Principiul exactităţii potrivit căruia termenul de κανoν  a fost asociat cu  termenul ἀκρβεια;
2. Principiul spiritual potrivit căruia termenul de κανoν va fi asociat cu înţelesul îndreptar spiritual;
3. Principiul etic potrivit căruia termenul se va apropia de cel actual și anume : regulă, normă, model
4. În Noul Testament

Pentru prima dată termenul de κανών este folosit în :

1. Epistola către Galateni : Şi toţi cei ce vor umbla după dreptarul acesta, pace şi milă asupra lor şi asupra Israelului lui Dumnezeu!
2. Epistola 2 Corinteni: Iar noi nu ne vom lăuda fără măsură, ci după măsura dreptarului cu care ne-a măsurat nouă Dumnezeu: aceea de a ajunge şi până la voi.

Pentru desemnarea regulilor și normelor canonice, tradiţia canonică folosește, pe lângă termenul καν’ν și termenii: ὅρος  , διταξις ὅρος [6].

Ca o continuitate a celor mai sus argumentate Maurice Lalmant  adaugă poziția sa ca și cercetător în materia prin care afirmă următoarele:

„En abordant la signification des canons et l’usage du terme dans les premiers siècles chrétiens, deux théories principales peuvent généralement être synthétisées[7]. La première part de la perception doctrinale et même ontologique des canons, montrant en même temps qu’ils sont très différents des lois laïques, postulant l’idée d’une différence fondamentale entre la tradition canonique byzantine et la tradition législative gréco-romaine.”

Traducere: În abordarea înţelesului canonelor și a folosirii termenului în primele secole creștine se pot sintetiza, percepţia doctrinară și chiar ontologică a canoanleor, arătând, în același timp, că ele sunt mult diferite de legile seculare, postulându-se ideea unei diferenţe fundamentale între tradiţia canonică bizantină și tradiţia legislativă greco-romană. [8]

De aici nu a fost decât doar un pas pentru a considera că  înțelesul principal de : regulă, normă, îndreptar- pe care îl capătă în mod concret în vremea apostolică a fost foarte ușor acceptat și în modul de aplicare concretă a învățăturilor de credință creștină al sfinților  părinți din primele secole creștine[9].

Pornind de la gândirea  eclesiologică neo-testamentară, creștinii primelor trei secole vor folosi termenul de canon  pentru a exprima :

1. ”totalitatea ordinii normative în Biserică, «suma normativului Bisericii», etalonul suprem pe care-l reprezintă Evanghelia ca ordine de viață a Bisericii (…), prescripțiile apostolilor transmise în tradiția vie a Bisericii și care normează și modelează viața Bisericii .”[10]

Secolul al III-lea este un secol al transformărilor. Aceste situații nu s-au arătat de loc favorabile asimilării și acceptării înțelesului de bază al termenului sub pretextul: ”canonul precede canoanele”[11].

Termenul în sine din păcate este supus unui flagel ca și înțeles. Chiar dacă termenul posedă o complexitate aparte, totuși acestuia nu i s-a putut oferi o protecție față de flagelul legislativ civil sau cum îl numesc unii istorici și  fenomenul legalist. Din această cauză în primele secole creștine pe fondul juridicizării Bisercii are loc :

Dispariția înțelesului distinct la termenului de κανόν:

1. Termenul de κανόνας εκκλησιαστικός devine comun ambelor tipuri de norme și aici ne referim la nomele evanghelice și cele sinodalice(hotărâri).
2. Termenul κανόν nu mai face distincție între ceea ce presupune

• norma evanghelică și cea apostolică („norma/ normans”)
• hotărârile bisericești de menţinere și confirmare a acesteia („norma normata”).

Asimilarea formală a „termenului de κανόνας εκκλησιαστικός   cu :

1. așa-numitele reguli ale jurisprudenţei romane și aici se dovedește prin aceea ce s-a petrecut în perioada lui Constanțiu. Este vorba despre procesul juridicizării care consta în adaptarea structurilor ecleziale pe sistemul administraţiei romane provinciale;
2. b) Biserica devine tot mai mult administraţie și birocraţie, fenomen legalist care a alterat înțelesul de bază a termenului. Nu era ușor într-o epocă constantiniană-ciudată în felul ei- să nu astistăm la o astfel de denaturare a termenului ca și mod de înțelegere și asimilare.

În secolului al IV-lea apare o schimbare prin folosirea termenului κανoν.

1. La sinodul ecumenic de la Constantinopol (381), termenul va suferi o nouă modificare a înțeleseului de bază. El va primi înțelesul de decizie un înțeles mai mult birocratic.
2. La sinodul local de la Antiohia din 330, termenul de κανόν va primi înțelesul de ”emisie sinodalică”. Și în această situație va primi un sens mai mult birocratic.

Așadar acest secol era considerat un secol al morfozei noționale care va provoca o alterare a noțiunii de bază adică nopțiunea biblică. Așa se explică de ce unii cercetători folosesc sintagma: canoul precede canoanele. Răspunsul este simplu: sinoadele au început să creeze canoane.

Aceste schimbări anunțau declanșarea  centralităţii sinodale a canonelor, atât de bine puse în valoare în perioada justiniană.

Partea totuși bună este că odată cu epoca justiniană teremnul de κανόv va fi asimilat cu înțelesul de regulă pastorale (kavoves..) așa cum rezultă din însuși conținutul ansamblului de norme sau reguli întâlnite sub denumirea  Novelele lui Justinian în număr de 169.

Asistăm la o augmentare a sinoadelor care, convocate pentru a răspunde la situații concrete din viața comunităților creștine, emană numeroase decizii doctrinale și disciplinare în acest sens.

Ca și concluzii arătăm următoarele:

Termenul de κανόνας εκκλησιαστικός va fi asimilat deciziilor sinodalice aici scopul fiind disciplinarea comunităților de creștini dar și disciplinarea clerului.

Termenul de κανόνας εκκλησιαστικός  va fi asimilat și hotărârilor disciplinare care erau înțelese de părinții sinodali drept reguli pastorale destinate reglementării unor aspecte de organizare și funcționare a Bisericii, fără a pretinde vreo valoare juridică pentru acestea.

Termenul de κανόνας εκκλησιαστικός  cu timpul, va fi asimilat înțelesului de reguli pastorale vor constitui echivalentul termenului (κανόνες – canones).

Termenul de κανόνας εκκλησιαστικός va obține spre sfârșitul secolului la V-lea  chiar valoare de lege (lex – νόμος) fiind acceptate și definitivate în concomitență cu  legi imperiale ce aveau ca scop reglementarea unor aspecte din viața Bisericii.

Prin complexitatea sa noțională, termenul de κανόν indiferent de transformăruile și mutațiile suferite, aceasta va fi mereu actual și asta pentru că răspunde  normativităţii morale, dogmatice și disciplinare prin care foarte ușor se poate exprima acțiunea mereu dinamică a Bisericii.

Bibliografie

1. ***Sfânta Scriptură, Editura IBM a BOR, 2012;
2. Buchiu, Pr. Prof. Dr. Ștefan, ”Teologie Dogmatică ortodoxă”, Vol. II, Editura Basilica, București, 2022;
3. George Pr. Prof. Dr. Grigoriță, Studiul şi importanţa apocrifelor Vechiului Testament, în «Almanahul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor», Slobozia, 2005, pp. 92-104 [republicat în «Ortodoxia» 2006, nr. 1-2, pp. 132-146].
4. Idem, Curia Romană în legislaţia canonică actuală a Bisericii Romano-Catolice, în «Almanahul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor», Slobozia, 2003, pp. 98-119.
5. Idem, ”Elemente introductive în dreptul civil și bisericesc”, Edit. Sophia, București, 2004
6. Ioan Ică Jr., Canonul Ortodoxiei, Deisis, Sibiu , 2008;
7. Victor Hehn, ”The Wanderings of plants and animals from their first home”, London, Edit. London Sonnenschien, 1885
8. William Muss-Arnolt, „On Semitic Words in Greek and Latin”, Transactions of the American Philological Association (1869-1896), Vol. 23, (1892

Note

[1] Pr. Prof. Dr. Ștefan Buchiu, ”Teologie Dogmatică ortodoxă”, Vol. II, Editura Basilica, București, 2022, p. 224.

[2] William Muss-Arnolt, „On Semitic Words in Greek and Latin”, Transactions of the American Philological Association (1869-1896), Vol. 23, (1892), pp. 108, accesat la adresa web: https://archive.org/details/jstor-2935792/page/n73/mode/2up .

[3] Semantem– Unitate de bază a lexicului, având o semnificație autonomă; morfem lexical, accesat la adresa web: https://dexonline.ro/definitie/lexem .

[4] Victor Hehn, ”The Wanderings of plants and animals from their first home”, London, Edit. London Sonnenschien, 1885, p. 227, acceast la adresa web https://iiif.wellcomecollection.org/pdf/b2178128x

[5] Nicolas Afanasiev, “The Canons of the Church: Changeable or Unchangeable”, p. 58.

[6] Deși se poate vorbi în jurul secolului al IV de folosirea mai multor termeni în vocabularul canonic, se poate constata o tendinţă de diminuare a numărului de termeni tehnici, ceea ce va duce la folosirea lui καν’ν ca termenul principal prin excelenţă, cu toate că au existat competitori, precum termenul ὅρος Analizând canoanele primului sinod ecumenic de la Niceea (325), vom observa că acest sinod, ca și alte sinoade, când se referă la propriile hotărâri disciplinare nu folosește cuvântul „κανoν”, ci un alt cuvânt, destul de uzat în actele sinodale, și anume „ὅρος, apud

[7] M. Lalmant susține că: părinţii de la sinodul I ecumenic numesc ansamblul de legi bisericești în materie disciplinară „κανov ἐκκλησιαστικ.ς”. Pentru desemnarea regulilor și normelor canonice, tradiţia canonică folosește, pe lângă termenul κανoν și termenii: ὅρος  , διταξις,.

[8]   „Astfel Sinodul de la Niceea promulgă un ekthesis pisteos („decret de credinţă”) sau simplu pistis (o „credinţă”), și 20 de horoi („hotărâri”); în textul lor acestea din urmă vorbesc de un kanon sau kanon ekklesiastikos. Faptul esenţial este că acesta nu este produsul hotărârilor unui sinod anterior — acestea sunt mereu horoi —, ci o instanţă preexistentă invocată, nu formulată, de sinod pentru a norma pe baza ei practica bisericească în cazuri de conflict. Ho kanon, „canonul” (identic cu kanon ekklesiastikos, „canonul bisericesc”, sau kanon tes Ekklesias, „canonul Bisericii”) este totalitatea ordinii normative în Biserică, „suma normativului Bisericii”, etalonul suprem pe care-l reprezintă Evanghelia ca ordine de viaţă a Bisericii, poruncile lui Dumnezeu și prescripţiile apostolilor transmise în tradiţia vie a Bisericii și care normează și modelează viaţa Bisericii. E instanţa prealabilă pe care sinoadele doar o invocă și pe care o apără de devieri și o confirmă doar (nu o formulează) ca pe „obiceiul cel vechi” al Bisericii. Altfel spus, hotărârile (horoi) sinoadelor erau la origine doar fixări contextuale, răspunzând unor probleme concrete, ale „canonului” evanghelic și apostolic al Bisericii. Prin extensiune au ajuns să fie numite „canoane” și înseși hotărârile (horoi) sinoadelor, dar numai ca fixare și confirmare cu un prilej anume a „Canonului Bisericii” apostolice.”, apud Ioan Ică Jr., Canonul Ortodoxiei,  Edit. Deisis, Sibiu  p. 136, accesat la adresa web: https://pdfcoffee.com/canonul-ortodoxiei-i-canonul-apostolic-al-primelor-secole-edit-diacon-ioan-i-ica-jr-pdf-free.html.

[9] Pr. Prof. Dr. George Grigoriță, op. cit., p.437

[10] Vezi Diac. Ică Junior ”Elemente introductive în dreptul civil și bisericesc”, Edit. Sophia, București, 2004, p. 25-39 apud, Pr. Prof. Dr. George Grigoriță, op. cit., p. 455;

[11] Ibidem, op.cit. 457;