Home » Blog » Arhiva » Volumul 2 » Numărul 1 » O scurtă istorie a investigării fenomenelor aerospațiale neidentificate

O scurtă istorie a investigării fenomenelor aerospațiale neidentificate

Farcaș, Dan D. (2022), O scurtă istorie a investigării fenomenelor aerospațiale neidentificate, Cunoașterea Științifică, 2:1, 45-62Farcaș, Dan D. (2022), O scurtă istorie a investigării fenomenelor aerospațiale neidentificate, Cunoașterea Științifică, 2:1, 45-62, https://www.cunoasterea.ro/o-scurta-istorie-a-investigarii-fenomenelor-aerospatiale-neidentificate/

 

A Brief History of the Investigation of Unidentified Aerial Phenomena

Abstract

Despite some opinions to the contrary, Unidentified Aerial Phenomenon (UAP), popularly called UFOs, do exist. They mostly manifest as aircraft, rockets, drones, very large light globes, etc. which cannot be identified as anything known, perform maneuvers inexplicable by the laws of our physics, and have apparently “intelligent” behavior. UFOs have been reported all over the globe since immemorial times. They left traces in legends, stories, traditions, shamanism, religion, ancient texts, etc.

Keywords: , Unidentified Aerial Phenomenon, UAP, UFO

Rezumat

În ciuda unor opinii contrare, Fenomenele Aerospațiale Neidentificate (FAN), numite popular OZN-uri, există. Ele se manifestă mai ales ca aeronave, rachete, drone, globuri luminoase foarte mari etc. care nu pot fi identificate ca ceva cunoscut, fac manevre inexplicabile prin legile fizicii noastre și au un comportament aparent „inteligent”. OZN-urile au fost semnalate, din toate timpurile, pe tot globul. Au lăsat urme în legende, poveşti, tradiţii, şamanism, religie, texte antice ș.a.m.d.

Cuvinte cheie: Fenomenele Aerospațiale Neidentificate, FAN, OZN

 

CUNOAȘTEREA ȘTIINȚIFICĂ, Volumul 2, Numărul 1, Martie 2023, pp. 45-62
ISSN 2821 – 8086, ISSN – L 2821 – 8086
URL: https://www.cunoasterea.ro/o-scurta-istorie-a-investigarii-fenomenelor-aerospatiale-neidentificate/
© 2022 Dan D. Farcaș. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

 

O scurtă istorie a investigării fenomenelor aerospațiale neidentificate

Dr. mat. Dan D. Farcaș, Președinte ASFAN

dandfarcas@yahoo.com

 

În ciuda unor opinii contrare, Fenomenele Aerospațiale Neidentificate (FAN), numite popular OZN-uri, există. Ele se manifestă mai ales ca aeronave, rachete, drone, globuri luminoase foarte mari etc. care nu pot fi identificate ca ceva cunoscut, fac manevre inexplicabile prin legile fizicii noastre și au un comportament aparent „inteligent”. OZN-urile au fost semnalate, din toate timpurile, pe tot globul. Au lăsat urme în legende, poveşti, tradiţii, şamanism, religie, texte antice ș.a.m.d.

Fenomenul OZN în România

Ion Hobana, Călin Turcu și alții au adunat multe relatări privind apariții OZN din țara noastră, din vechime, până după anul 2000. Prima semnalare cunoscută din România e cea din 8 noiembrie 1517, după cum scria Grigore Ureche: “sămn mare s-au arătat pe ceriu, c-au strălucit despre miadzănoapte ca un chip de om, de-au stătut multă vreame şi iară s-au ascuns în văzduh”.

Pe data de 15 octombrie 1595, când Mihai Viteazul, domnul Țării Românești, asedia orașul Târgoviște, temporar ocupat de turci, „s-a arătat deasupra taberei o mare cometă”. Fenomenul a durat o oră sau o oră și jumătate, după diferite surse. Nu putea fi cometă, deoarece acestea se văd mai multe zile în șir și din toată lumea, or nu există semnalări că fenomenul a mai fost văzut și în alt loc. În plus, se văd zile în șir, nu dispar după o oră.

Unele apariții par să fi impresionat și pe pictorii de biserici. Pe lângă câteva obiecte plutitoare stranii din biserici ortodoxe din Lainici, Tutana etc, pe o frescă din secolul al 16-lea sau al 17-lea din Biserica Mănăstirii, din Sighișoara, este reprodus, cu detalii, un obiect în formă de disc plutind deasupra unei clădiri de mari dimensiuni.

În România au fost inventariate peste 60 de apariții înainte de 1800 și multe altele după. În ianuarie 1913 nouă rapoarte militare și 14 articole de ziar menționau un obiect zburător, dotat cu un reflector puternic. Tehnica vremii nu permitea o asemenea realizare.

În 1939, în plină zi, nu departe de București, a avut loc o întâlnire de gradul III, martor fiind dr.geolog Gheorghe Pârvu. În anul 1968 a fost un „val” de 94 de observații. Cele mai importante au fost aproape de Cluj, în pădurea Hoia-Baciu. Aici, în 18 august, Emil Barnea a făcut mai multe fotografii bune ale unui OZN, caz popularizat internațional de Florin Gheorghiță.

În 1986 şi 1988, meteorologul Ion Lazeanu a observat, repetate ori, prin radar, la altitudinea de 30 km, deasupra Bulgariei, un OZN lung de circa un kilometru, care reacționa în anumite situații. În august 1991 un avion Tarom s-a prăbușit în Munții Retezat. Cu câteva zile înainte, 7 excursioniști au observat, în aceeași zonă, formațiuni luminoase stranii, imitând un oraș sau un aeroport. Avionul prăbușit transmitea, cu câteva secunde înainte de catastrofă, că vede luminile aeroportului și se pregătește să aterizeze.

În anul 1996, la Cerţeşti, sergentul de poliţie Marian Mancu şi paznicul voluntar Maricel Rusu au avut o întâlnire cu un OZN și cu trei umanoizi. OZN-uri au fost filmate la aeroportul din București Otopeni pe 13/14 august 1993, 14/15 iulie 1997 și 11 mai 2004. Pe 30.06.2001 un fenomen ca un carusel luminos se lățea și cobora, apoi se retrăgea și o lua de la capăt, deasupra satului Năneşti (Vrancea), în care, în tot acest timp a fost o pană inexplicabilă de curent. În Pupezeni, în toamna 2003, au fost observații repetate de OZN-uri. Pe 5 mai 2004, ora 21:00, un obiect neidentificat a fost capturat pe un film făcut la Râmnicu Vâlcea. Pe 13 aprilie 2012, ora 14:28, la nord de Ploiești, un martor a observat un obiect zburător alb, în formă de pălărie, şi a făcut mai multe fotografii ale obiectului. Dar asemenea cazuri au fost mult mai multe.

Sunt și câteva cazuri militare remarcabile. La Alexeni 1984 23 august a fost observat, prin radar și vizual, la altitudinea de 2-55 km., un obiect neidentificat, având viteza de 0-12000 km/h. Martor a fost viitorul general Emil Străinu. Pilotul de MiG pensionat Mihai Bărbuțiu a declarat abia în 2014 că a avut patru întâlniri OZN în 1957, 1966-1967 și în 1970 sau 71. Într-una dintre ele a primit ordin să tragă cu o rachetă asupra OZN-ului. În martie 1989 în jurul orei 21:20, la aeroportul militar Mihail Kogălniceanu, la nord de Constanța, o formațiune imensă în formă de V a fost văzută de mulți piloți din Regimentul 57. Doi martori independenți au relatat că în noiembrie 1992, în apropiere de orașul Buzău, trei elicoptere militare au fost rechemate din exercițiul desfășurat, după ce au fost flancate de o sferă luminoasă roșie cu diametrul de 20 de metri. Toți cei de mai sus au fost puși să semneze angajamente că nu vor divulga ce au văzut, ceea ce, cu trecerea timpului, unora li s-a părut absurd.

O bună parte dintre aceste cazuri au fost studiate de Asociaţia pentru studiul fenomenelor aerospaţiale neidentificate – ASFAN, singura structură cu personalitate juridică, non-guvernamentală și non-profit din România, dedicată exclusiv ufologiei. Ea a fost înfiinţată pe 28 septembrie 1998, luând în considerare aprobările Ministerului Cercetării și Tehnologiei și a primarului general al municipiului București. Primul președinte a fost Ion Hobana. Multe alte informații despre asociație și despre cazurile examinate se găsesc pe http://www.asfanufo.ro/

Mărturii internaționale

Fenomenul OZN este observat în toată lumea. Ca un exemplu, între 1983-87, pe valea fluviului Hudson s-a semnalat un val neobișnuit de apariții OZN. De pildă, pe 17.03.1983 seara, deasupra autostrăzii I-84, pe care navetiștii ieșeau din New York spre suburbii, s-a oprit, la o înălțime de 10-20 de metri, o formație de lumini multicolore, în forma unui V foarte deschis, cu anvergura de 50 de metri. Traficul s-a blocat, sute de persoane au coborât din automobile, mulți au telefonat la poliţie etc. După 15-20 de minute obiectul a plecat agale. Pe 24.03.1983 fenomenul s-a repetat pe Taconic Parkway. Au fost 300 de apeluri la poliție și mii de martori. Obiectul a fost descris ca un portavion sau un oraş zburător. Există sute de schițe, fotografii și filmări privind evenimentele. În lunile și anii care au urmat aparițiile au continuat sub alte forme. S-au avansat explicații: dirijabil, formaţie de avioane uşoare, elicoptere, holograme. S-au cercetat aeroporturile din zonă, fără a se găsi ceva. În plus, în timpul observațiilor, vântul bătea cu rafale de 50 de kilometri pe oră. Cazurile n-au fost explicate nici până azi.

Există un mare număr de rapoarte de la piloți civili şi militari care s-au întâlnit cu OZN-uri. După câteva accidente mortale, atât americanii cât și rușii și-au instruit piloții să evite să se apropie prea mult de aparițiile neidentificate.

După unele estimări, majoritatea OZN-urilor au legătură cu oceane, mări, lacuri. S-a observat că obiectele se deplasează, în mod inexplicabil, sub apă cu aceeași ușurință ca și prin aer.

Atât astronauţii americani cât și cei ruşi au raportat, mai mult sau mai puțin oficial, că au văzut sau au fost urmăriți de obiecte inexplicabile. Maurice Chatelain, fost șef al sistemelor de comunicare NASA, declara: „Toate zborurile Apollo și Gemini, au fost urmărite, de la distanță, dar, uneori, şi destul de aproape, de vehicule spațiale de origine extraterestră – farfurii zburătoare sau OZN-uri, cum doriți să le numiţi. De fiecare dată, astronauții au informat Centrul de control al misiunii, care a ordonat apoi tăcere absolută“.

Și colonelul astronaut Gordon Cooper a afirmat că: „în fiecare zi, în SUA, instrumentele noastre radar captează obiecte de formă și compoziție necunoscută pentru noi. Și există mii de rapoarte ale unor martori și o mare cantitate de documente pentru a dovedi acest lucru, dar nimeni nu vrea să le facă publice”.

Rușii au lansat două sonde spaţiale „Phobos” către planeta Marte. Doar Phobos 2 s-a putut sateliza. Pe 25 martie 1989, în timpul reorientării camerei acestei sonde, contactul s-a întrerupt brusc. S-a mai recuperat o imagine, pe care apărea o umbră inexplicabilă lungă de 20 km. Mult mai târziu s-a dat publicității ultima poză primită. Pe ea apare satelitul marțian Phobos, iar sub el un cilindru subțire, cu lungimea estimată la 20 de kilometri. S-a speculat că ar fi o „navă mamă”.

În ciuda unor afirmații contrare, și astronomii văd OZN-uri. Astronomul J. Allen Hynek, consultant al US Air Force timp de 21 de ani, scria că a făcut sondaje discrete în acest sens la congresele de astronomie. Un procent semnificativ de astronomi au spus că a văzut obiecte neidentificate, dar cereau anonimitate, deoarece orice declarație în acest sens era de natură să le ruineze cariera.

De ce istoria fenomenului OZN e mai ales militară

O istorie consistentă a investigării fenomenelor aerospațiale neidentificate nu se poate realiza decât având în centru domeniul militar. Militarii au fost singurii care au luat fenomenul în serios, încă de la început, iar preocuparea lor în acest sens poate fi urmărită în nenumărate documente oficiale autentice, aflate în arhive în bună măsură desecretizate.

Oamenii de știință s-au dezinteresat tot timpul, cu dispreț, de domeniu, deoarece nu puteau înțelege și explica, pe baza cunoștințelor actuale, ce se întâmplă și nici nu puteau aduce fenomenul, spre studiu, în laborator. Deci au preferat să afirme că fenomenelor neexplicate „probabil li se va găsi o explicație”, dar a te ocupa de ele e o pierdere de timp. Marele public instruit a îmbrățișat cu încântare această opinie, întrucât era liniștitor ca totul să fie explicabil și controlabil. Religiile, la rândul lor, nu puteau încadra aparițiile în litera dogmelor proprii, deci afirmau adesea că „sunt manifestări ale Satanei”. Așadar pentru marele public, fenomenul OZN era și neștiințific și antireligios, rămânând pe seama povestirilor SF, sau a tabloidelor, alături de nenumărate scorneli senzaționale.

Desigur, în tot acest timp, cel puțin din anii 1950 până azi, au existat și organizații de ufologi, interesați de studierea fenomenului, între care și câțiva universitari. Au apărut și cărți scrise cu responsabilitate. Acestea, din păcate, au avut un impact minor asupra marelui public, întrucât nu aveau confirmarea oficialităților și nu ofereau explicații unanim acceptabile.

Interesul militarilor era, în schimb, multiplu. Orice apariție OZN putea fi pusă pe seama unor adversari, care au făcut un salt tehnologic. Comportamentul inexplicabil incita la descoperirea unor principii inedite, care să fie folosite la noi arme. La fel de importante erau eventualele resturi materiale recuperate din OZN-uri, asupra cărora se putea aplica retroingineria.

Un alt avantaj al sectorului militar era că dispunea de o aparatură de vârf, putând culege înregistrări de primă calitate, ca și înalta credibilitate și expertiză a martorilor.

Faptul că interesul pentru fenomenul OZN a aparținut în principal militarilor a avut și evidente dezavantaje pentru avansul cercetării în domeniu. Dorind o proprietate exclusivă asupra eventualelor descoperiri, majoritatea informațiilor despre OZN-uri erau strict secrete. Motivarea investigării lor se făcea doar în cheia unei posibile amenințări la adresa siguranței naționale. În plus, față de marele public, militarii declarau că fenomenul nu-i interesează. De fapt, nu voiau să fie întrebați ce se petrece, întrucât era jenant să admită că nu puteau nici explica nici contracara fenomenul.

OZN-urile au început să intre în atenția militarilor în timpul celui de al doilea război mondial. Toate puterile beligerante au întâlnit așa numitele „foo fighters”, globuri luminoase care însoțeau avioanele. Nu le făceau rău și erau imune la armamentul de bord. În 1946, la început în Suedia, apoi în aproape toate țările europene, s-au semnalat mii de apariții ale unor misterioase „rachete fantomă”, rămase neexplicate până azi.

Pe 8 iulie 1947, la Roswell, conducerea flotei mixte 509 de bombardiere, pe atunci singurele din lume care purtau bombe atomice operaţionale, a dat un comunicat de presă că a intrat în posesia unei „farfurii zburătoare” de origine necunoscută, prăbușită în zonă. Comunicatul, preluat de Associated Press, a fost difuzat în toată lumea. La scurt timp, s-a declarat însă că a fost o confuzie și că a fost, de fapt, un balon. Deși confuzia era rușinoasă pentru ofițerii implicați, ei au fost, în scurt timp, avansați. În decursul deceniilor care au urmat, au apărut, treptat, sute de martori care vorbeau inclusiv despre ocupanți recuperați ai discului. În 1996, US Air Force a declarat că era un balon ultrasecret, apoi că s-au făcut experimente cu manechine aruncate de la înălțime etc. S-a dovedit că toate aceste afirmații contraziceau faptele. În același an a apărut cartea colonelului Philip Corso „După Roswell” (tradus și în românește), în care acesta afirma că a avut acces la resturi OZN recuperate, care au fost folosite pentru a dezvolta tehnologii și materiale pentru industria militară americană. La concluzii asemănătoare a ajuns și jurnalistul de investigație Anthony Bragalia.

S-a pus și întrebarea – de ce incidentul de la Roswell s-a petrecut în preajma singurelor avioane cu bombe nucleare? Era cumva un avertisment? Ulterior s-a descoperit că aparent interesul OZN-urilor pentru armele nucleare era constant. Din timpul războiului, dar și jurul anului 1950, Los Alamos și alte centre ale producției de arme nucleare erau vizitate sistematic de OZN-uri. Mai târziu vizitele s-au mutat la silozurile cu rachete balistice intercontinentale cu focos nuclear. De pildă, pe 16 martie 1967, după miezul nopții, Robert Salas, pe atunci locotenent major, era de gardă la un punct de comandă aflat la 29 de metri sub pământ la baza Air Force din Malmstrom (Montana). În timp ce de afară s-a anunțat prezența unui OZN, pe panoul de comandă, toate rachetele se comutau pe „no go”, deci lansarea devenea imposibilă. Nu a fost un caz singular. La o conferință convocată în 2010 la National Press Club din Washington DC, investigatorul Robert Hastings adunase depozițiile a 115 martori oculari la incidente asemănătoare.

Și la sovietici, pe 4 octombrie 1982, lângă localitatea Hmelniţki (azi în Ucraina) un OZN cu diametrul estimat la circa 250-300 de metri, plutea deasupra unei baze de rachete nucleare. Concomitent, codurile de lansare au fost alterate; s-a activat mesajul „se pregătește lansarea”, care n-a putut fi blocat, dar și-a revenit spontan după 15 secunde… Anumite surse spun că OZN-urile au fost prezente și la catastrofele de la centralele nucleare Cernobâl și Fukushima.

Întrucât în 1947 cazurile OZN raportate se înmulțiseră îngrijorător, US Air Force a decis să se implice. Se cunosc mai multe documente în acest sens. De pildă, generalul Nathan Twining șef al Statului Major al US Air Force, ulterior președinte al Şefilor Statelor Majore Reunite, scria între altele: „Fenomenul [OZN] este ceva real și nu o viziune sau o ficţiune”. În consecință au fost declanșate succesiv proiectele Sign (1948), Grudge (1949-51) și Blue Book (1952-69) pentru studierea fenomenului.

Eventualele rezultate ale cercetării trebuia să rămână necunoscute potențialilor adversari dar și marelui public. În 1950, într-un raport secret către guvernul canadian, raport între timp desecretizat, inginerul Wilbert B. Smith scria despre OZN-uri: „Această problemă este subiectul clasificat la cel mai înalt grad de secret al guvernului Statelor Unite, la un nivel încă mai înalt decât bomba cu hidrogen. Farfuriile zburătoare există; modul lor de operare este necunoscut, dar s-a depus în acest sens un efort important […] problema este considerată de autorităţi ca având o extraordinară importanţă”. Tot el scria în 1953: „Se pare că suntem confruntaţi, cu o foarte mare probabilitate, cu existenţa reală a vehiculelor extraterestre”.

Instalarea unui tabu

Un incident aparte s-a petrecut, în două nopți, în iulie 1952, în Washington DC. Obiecte luminoase neidentificate au survolat Capitoliul și alte zone strict interzise zborurilor. Au fost văzute pe radar și cu ochiul liber. S-au jucat de-a șoarecele și pisica cu avioanele de vânătoare ridicate la interceptare. Liniile de comunicație s-au blocat din cauza telefoanelor prin care oamenii se întrebau ce se întâmplă.

În conferința de presă care a urmat, cea mai mare de la terminarea războiului mondial, un meteorolog a afirmat că au fost doar niște „inversiuni termice” care au derutat radarele. În mod paradoxal, presa a acceptat încântată explicația.

Doar CIA a reacționat. În corespondența dintre directorii agenției scrie că, dacă un obiect metalic poate fi confundat cu un ecou venit de la o inversiune termică, „ne găsim în situația că, în cazul unui atac, să nu fim în stare să deosebim rapid un echipament real de o fantomă. Pe măsură ce tensiunea va crește, noi ne vom găsi confruntați cu un risc din ce în ce mai mare de alarme false și cu pericolul, încă și mai mare, de a lua ceva real drept fantomă”. Dar exista și posibilitatea unui război psihologic pentru a semăna „isterie de masă și panică”. Deci „pentru a reduce la minim riscul de panică, ar trebui instituită o politică națională referitor la ceea ce ar trebui spus publicului despre fenomen”…

Drept urmare, pe 14-17 ianuarie 1953 CIA a organizat așa numitul Robertson Panel, în care câtorva oameni de știință li s-au prezentat cazuri OZN. Răspunsul acestora a fost previzibil: „pot fi găsite explicații rezonabile pentru cele mai multe observații” iar „alte cazuri ar putea fi explicate într-o manieră similară”. Concluzia CIA a fost că important este să fie redus interesul public, prin negarea sau demitizarea sistematică a rapoartelor OZN prin mass media: televiziune, filme, articole publice și prin infiltrarea organizaţiilor civile OZN. Rezultatul a fost o politică de ridiculizare, în ochii marelui public, a fenomenului OZN şi a celor ce se ocupă de el. Iar în acest scop s-a obținul sprijinul marilor companii mass media. Au existat și acțiuni de intimidare, prin așa numiții „Men in black”. Astfel s-a instituit un veritabil TABU privind fenomenul OZN. Piloții care ar fi vorbit despre asemenea observații erau coborâți de la manșă și trimiși la vizite medicale cu lunile. Un cercetător care s-ar fi interesat de fenomen își punea cariera în pericol, iar martorii obișnuiți erau ridiculizați și considerați „plecați cu pluta”.

Roscoe Hillenkoetter, primul director al CIA (1947-50), a declarat în 1960: „În spatele scenei, ofițerii de rang înalt ai Air Force sunt serios preocupaţi de fenomenul OZN. Dar, prin secretul şi ridiculizarea practicate oficial, mulți cetățeni au fost determinați să creadă că obiectele zburătoare neidentificate sunt prostii.“

Amiralul Lord Hill-Norton spunea și el: „Am fost întrebat frecvent de ce, în calitatea mea de fost șef al Statului Major al Apărării [din Regatul Unit] şi fost președinte al Comitetului militar al NATO cred că există o muşamalizare a faptelor privind OZN-urile. Cred că guvernele se tem că, în cazul în care s-ar dezvălui aceste fapte, oamenii ar intra în panică. Eu nu cred deloc asta. Există o posibilitate serioasă că suntem vizitați de fiinţe din spatiul cosmic. Ar fi normal să aflăm cine sunt, de unde vin, și ce anume doresc.“

Alte declarații care ilustrează ideile care circulau atunci îi aparțin lui Hermann Oberth, unul dintre părinţii astronauticii moderne, care spunea în 1954: „OZN-urile sunt concepute şi dirijate de fiinţe inteligente de un nivel foarte înalt; aceste obiecte sunt nişte tipuri de maşinării interplanetare. Nu-şi au originea în sistemul nostru solar şi poate nici măcar în galaxia noastră”. În 1974 el reconfirma: „OZN-urile există, sunt foarte reale […] Sunt, posibil, manevrate de observatori inteligenţi, care aparţin unei rase care investighează ştiinţific Pământul de sute de ani”.

Proiectul „Blue Book” (1952-1969) al US Air Force a strâns în total 12618 observaţii OZN, dintre care 701 (deci peste 5%) în nici un fel explicabile, deși beneficiau de martori de încredere și timp suficient de observare. O evaluare făcută de Prof. Edward Condon de la Universitatea Columbia recomanda totuși sistarea proiectului, întrucât: „nu a contribuit la sporirea cunoașterii științifice”, OZN-urile „nu constituie o amenințare pentru siguranța națională” și „nu există dovezi pentru proveniența lor extraterestră”.

S-a aflat ulterior că proiectul „Blue Book” era în bună măsură un paravan. Într-un document scris de generalul Caroll H. Bolender se preciza: „rapoartele privind obiecte zburătoare neidentificate, care pot afecta securitatea naţională […] nu sunt parte a sistemului Blue Book”. Deci mai exista și o filieră secretă de raportare pentru acest tip de incidente.

Jumătate de veac de duplicitate

Din momentul sistării proiectului Blue Book, timp de aproape cincizeci de ani, oficialitățile răspundeau, în SUA, dar și în alte țări, la întrebările despre OZN-uri ale marelui public prin sintagme de tipul: „nu ne mai ocupăm”, „nu ne interesează”.

Atmosfera instituită este descrisă de Nick Pope, angajat civil timp de 21 de ani la Ministerul Aprării (MoD) din Regatul Unit și care a fost, în perioada 1991-94, şeful unui birou care se ocupa și de rapoarte OZN. El scria: „Nu puteam spune că se petrec nişte lucruri în spaţiul nostru aerian; piloţii le văd; sunt urmărite pe radar; uneori ridicăm avioane să le intercepteze, dar nu le putem prinde. Făcând astfel am fi admis că am pierdut controlul spaţiului nostru aerian… Marelui public îi spuneam că nu suntem interesaţi şi că totul e un nonsens, în timp ce în realitate, urmăream cu disperare toate detaliile fenomenului”.

O dovadă că oficialitățile țineau cont de existența fenomenului OZN este și „Acordul privind măsurile în vederea reducerii riscurilor unui război nuclear între URSS şi SUA” semnat în 1971 de miniștrii de externe Andrei Gromîko și William Rogers, în care articolul 3 stipula: „Părţile se angajează să se informeze una pe alta, imediat ce vor repera un OZN […] dacă astfel de fenomene pot provoca un pericol de dezlănţuire a războiului nuclear între cele două ţări”. Se spune că această clauză chiar a fost folosită.

Azi mai știm că regulamentele militare americane au prevăzut tot timpul ce trebuia să facă piloții care vedeau un OZN. De pildă, în 1954, Regulamentul Air Force AFR 200‑2 stipula că OZN-urile interesează autoritățile ca o „posibilă ameninţare” la adresa SUA, precum și pentru „aspectele tehnice implicate”, Mass-media urma să fie informată doar când „obiectul a fost identificat ca fiind convenţional.” În instrucţiunile Air Force AFI 10-206 existau chiar și în 2011 astfel de prevederi. La vremea aceea, problema OZN fusese plasată însă mai ales către NORAD (North American Airspace Defense Command), care a recunoscut că observa în medie cam un obiect neidentificat pe zi. 20% dintre acestea rămâneau neidentificate chiar și după cele mai riguroase investigații. S-a dovedit, prin documente desecretizate, că de acest domeniu au fost interesate și NSA, CIA și alte agenții.

De asemenea se cunoaște că în URSS, în perioada 1978-91 au existat două proiecte guvernamentale OZN: Setka MO și Setka AN. În Franța, în cadrul Centrului Național de Studii Spațiale (CNRS) din Toulouse, există, din 1977 până azi, un organism oficial destinat OZN-urilor, numit GEIPAN, care are sprijinul tuturor organismelor statului. Tot în Franța, în 1999, grupul de foști generali și specialiști militari „Cometa” a elaborat o cărțulie (apărută apoi și în românește), intitulată: „OZN-urile și apărarea: Pentru ce ar trebui să ne pregătim”, trimisă oficial, ca o scrisoare deschisă, președintelui Jacques Chirac și primului ministru Lionel Jospin. În text scrie, între altele: „Realitatea fizică a OZN-urilor, cu performanțe de zbor neatinse pe Pământ, controlate de ființe inteligente, este «cvasi-certă»” și „faptele acumulate de-a lungul anilor ne obligă să luăm în considerare ipoteza extraterestră, cu diversele sale variante […] singura care poate explica datele existente”.

Intoxicare şi dezinformare

La ora actuală, media senzaționalistă este saturată de informații nu doar despre OZN-uri ci și despre multe alte istorii stranii privind prezența extratereștrilor pe Pământ ori evenimente conexe. Dintr-o estimare personală, coroborată cu a unor cunoscători ai domeniului, din toate aceste informații 90-95% sunt falsuri!

O parte dintre falsuri sunt realizate de amatori de farse care vor să se distreze pe seama credulilor ori vor să tragă foloase din răspândirea unor știri senzaționale inventate. Foarte multe „informații” false au fost însă fabricate de agenții guvernamentale specializate în dezinformare. Astfel, încă din anii 1970, au fost distribuite, mai ales în rândul unor ufologi, știri privind pretinse grupuri ultrasecrete care au mijlocit colaborări ale guvernului SUA cu extratereștrii, ori privind baze subterane în care aceștia colucrează cu militarii americani și în care ar fi avut loc și orori. Un exemplu poate fi și faimoasa „Arie 51”, în care s-ar construi OZN-uri în colaborare cu extratereștri. Azi se știe că o bună parte din aceste „informații” au fost fabricate sau distribuite de Biroul de Investigaţii Speciale al Air Force (AFOSI), numit uneori și „ograda cu păsări”, întrucât anumiți agenți de acolo apăreau la televiziuni cu „dezvăluiri” senzaționale, filmați din spate și sub nume de păsări. Există, de asemenea, suspiciuni serioase că ar fi fost folosiți și „martori” cărora li s-au implantat amintiri false, prin mijloace aflate în afara legii.

Ținta acestor dezinformări oficiale era dublă. Pe de o parte, cu astfel de știri, erau intoxicați potențialii adversari ai națiunii, pe de altă parte se îngroșa vălul de ceață și de ridicol privind subiectul OZN, descurajând interesul marelui public.

Ca un exemplu, s-a relatat că un specialist în efecte speciale de la Hollywood ar fi fost solicitat, în 1955, de specialiști în războiul psihologic ai Forțelor Aeriene ale SUA să facă un număr de manechine, „corpuri extraterestre” mici, fără păr, cu capete mari. Fotografii ale „cadavrelor”, plasate strategic, urma să fie trimise apoi la Ambasada sovietică, chipurile din partea unui „binevoitor”. În plus, persoanele suspectate de simpatii comuniste puteau fi lăsate să zărească niște „corpuri extraterestre”, urmărindu-se apoi cu cine iau legătura. S-a mai aflat că au fost folosite și OZN-uri false, de fapt elicoptere deghizate, în operații „împotriva unui mare adversar străin”.

Dezinformarea OZN viza și marele public. Dacă OZN-urile puteau fi prezentate drept avioane experimentale, contribuabilul era mulţumit că există o explicaţie oficială pentru întregul fenomen OZN. Dacă, dimpotrivă, avioanele experimentale secrete ar fi fost luate drept OZN-uri, iar cei ce vedeau OZN-uri puteau fi prezentaţi drept lunatici, atunci scurgerea unor secrete sensibile putea fi uşor dezminţită. În sfârşit, amplificarea zvonurilor despre pacte guvernamentale cu extratereştrii, utilizând eventual în acest scop persoane cu o structură psihică exaltată, putea acoperi de ridicol, în ochii omului de pe stradă, tot fenomenul OZN.

Dezinformarea a fost practicată și de ruşi. Și aici au circulat zvonuri despre pacte, baze subterane și OZN-uri prăbușite. De pildă a fost foarte populară știrea privind un „OZN prăbușit” la Sverdlovsk în 1969, caz popularizat în filmul TV, din 1998, intitulat „The Secret KGB UFO Files”. S-a aflat repede că întreaga istorie, dată drept autentică, a fost fabricată de doi producători americani, cu largul concurs al unor colaboratori ruși. O istorie asemănătoare a avut și filmul englez „Alien Autopsy” (1996) despre presupuse înregistrări făcute cu ocazia autopsiei unui extraterestru la Roswell.

Sfârșitul negației

Pe 16 decembrie 2017, în The New York Times, care de mult timp nu mai abordase subiectul OZN, a apărut un articol senzațional în care se dezvăluia că Departamentul Apărării al SUA, care nega oficial în continuare orice interes pentru OZN-uri, a cheltuit de fapt 22 de milioane de dolari, între 2008 și 2012, pentru a studia ce sunt și cum funcționează OZN-urile (fără vreun rezultat). Știrea a explodat în toată presa „serioasă” care până atunci se abținuse de la acest subiect. Articolul arăta că banii s-au cheltuit în cadrul așa numitului „Program de identificare a amenințărilor aviatice avansate” (Advanced Aviation Threat Identification Program – AATIP), finanțat din inițiativa liderului de atunci al majorității din Senat, Harry Reid, și a fost realizat de o echipă organizată de magnatul aerospațial, miliardarul Robert Bigelow. Concomitent cu articolul au fost publicate și trei filmulețe cu OZN-uri captate prin aparatura de termoviziune de pe avioanele de vânătoare ale marinei. Au dat declarații și aviatorii și radariștii implicați. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului a trebuit să confirme realitatea informațiilor.

Unul dintre incidentele examinate a fost cazul portavionului „Nimitz” care efectua în 2004 exerciții în zona San Diego din Pacific. Timp de două săptămâni au fost reperate zilnic OZN-uri, prin radar și vizual. Pe data de 14 noiembrie, două avioane de vânătoare au fost trimise să intercepteze un asemenea OZN. Pilotul David Fravor a identificat obiectul, descris ca o bomboană „TIC-TAC” de mărimea unui F-18, și s-a angajat în urmărirea lui. La un moment dat OZN-ul a țâșnit și a dispărut, fiind regăsit de radare, peste câteva secunde, la o distanță de 60 de mile, într-un loc desemnat dinainte, în exercițiu, ca „punctul de întâlnire”. Un alt avion, pilotat de Chad Underwood a reușit imediat după aceea să filmeze obiectul.

Celelalte două filmulețe au fost realizate de piloți de pe portavionul „Theodor Roosevelt” în Atlantic. Ei spuneau că în perioada 2014-15 „aceste chestii erau acolo toată ziua”. Uneori au fost evitate coliziuni. După ce portavionul a fost trimis în Golful Persic, obiectele neidentificate au continuat să apară în jurul său.

Două personalități au contribuit decisiv la toate aceste dezvăluiri: Cristopher Mellon, fost subsecretar adjunct (pentru intelligence) al Departamentului Apărării și Louis Elizondo, fost șef al proiectului AATIP, care și-a dat în 2017 demisia din Pentagon, datorită adversității față de ideea dezvăluirii importanței fenomenului. Elizondo declara, între altele: „Atenție, acestea sunt fapte înregistrate prin aparatură militară de ultimă generație și nu că bunica a văzut niște lumini în curtea din spate”. Tot el sublinia că ideea autenticității dovezilor și a caracterului neidentificat este insuportabilă pentru mulți: „Aproximativ 30% dintre oameni, după experiența mea, nu reușesc absolut deloc să o proceseze. E prea mult; ei nu vor să vorbească despre asta. Chiar nu vor să se gândească la asta”. Un motiv ținea de religie…

Dezvăluirile și îngrijorarea piloților au determinat Congresul SUA să ceară să fie informat, prin briefinguri succesive, asupra incursiunilor FAN în zonele de antrenament militar, inclusiv asupra unor accidente evitate în ultimul moment. Amploarea fenomenului a făcut ca în legile de finanțare a militarilor și a structurilor de informații pe 2021, 2022 și 2023 să se prevadă, obligativitatea unei mai bune organizări a investigării FAN/OZN printr-o structură dedicată, care să aibă resursele necesare și să prezinte rapoarte periodice, inclusiv publice.

În urma acestor presiuni, Pentagonul și comunitatea de informații au fost obligate să înființeze încă în 2020 un grup operativ care să gestioneze problematica OZN. Acest grup operativ a fost reorganizat de mai multe ori, pentru a răspunde exigențelor Congresului. Grupul a trebuit să facă și un raport public despre tot ce se cunoaște în acest sens.

În consecință, pe 25 iunie 2021, s-a produs un alt pas important spre recunoașterea oficială a fenomenului OZN – Biroul directorului național de informații a făcut publică o „Evaluare preliminară: fenomene aeriene neidentificate”, având 9 pagini. A existat și un raport secret, mult mai voluminos, însoțit de multe filme, dar numai pentru anumiți membri ai Congresului.

În raportul public scria că au fost examinate 144 de rapoarte OZN, provenind doar din surse guvernamentale americane și din perioada 2004-2021. Majoritatea rapoartelor descriau obiecte care au întrerupt pregătirea pre-planificată sau alte activități militare. 80 de rapoarte au implicat observarea cu mai mulți senzori simultan. În 11 cazuri s-au raportat aproape-ciocniri, iar în 18 incidente s-au observat „modele neobișnuite de mișcare”: staționare pe vânt puternic, mișcare împotriva vântului, manevre bruște sau deplasare cu o viteză considerabilă, fără mijloace de propulsie vizibile, invizibilitate controlată și capacitatea „multimedii”, adică de a se deplasa cu aceeași ușurință în aer și sub apă. Dintre cele 144 de cazuri, 143 au fost declarate neidentificate. Nu erau deci nici creații omenești (americane, rusești, chinezești etc), nici fenomene naturale cunoscute (de pildă meteorologice), nici identificarea greșită a unor apariții banale.

Pentru 2022 nu s-a mai obținut decât organizarea, în Congresul SUA, pe 17 mai 2022, a unei audieri publice dedicată fenomenelor aeriene neidentificate, oricum prima de acest fel după mai mult de 50 de ani. Rezultatele audierii au fost rezumate prin următoarele constatări: OZN-urile sunt reale, OZN-urile posedă cel mai probabil o tehnologie reală, necunoscută nouă și OZN-urile sunt considerate de un interes național pentru Statele Unite.

Începând din 2020 s-a manifestat o competiție între structurile militare, care doreau să controleze organismele dedicate OZN-urilor și, implicit, datele sensibile care puteau fi aflate astfel, și Congres, care – prin intermediul legii bugetului – cerea o structură transparentă, deschisă spre marele public și spre oamenii de știință.

Și în legea de finanțare pentru 2023 Congresul cere o nouă organizație de sincronizare și standardizare a colectării, raportării și analizei incidentelor OZN, inclusiv a efectelor fiziologice adverse, organizație cu acces rezonabil la resurse. În plus, s-a propus ca cei care au semnat angajamente de nedivulgare privind observațiile OZN să poată vorbi, sub protecție guvernamentală, fără a fi pedepsiți. Toate aceste evoluții contribuie în prezent la diminuarea treptată a acelui tabu care însoțește cercetarea fenomenului.

Și alte puteri sunt interesate

La mai puțin de trei luni de la apariția articolului din New York Times, la începutul lunii martie 2018, Asociația ASFAN a primit o invitație pentru o întâlnire cu oficialități ale Ambasadei R.P.Chineză în București. La discuția care a avut loc, partea chineză dorea să afle un singur lucru: părerea membrilor ASFAN despre ce sunt de fapt OZN-urile. Se poate specula că nu am fost singurii care au fost întrebați.

În 16-17 octombrie 2018, s-a organizat la Moscova o Conferință OZN, intitulată „Forumul celor cinci continente”. Au fost invitați reprezentanți din 30 de țări, inclusiv România. Au participat 10 dintre cei invitați. Oficialitățile de stat și economice din Rusia și din China au avut o participare ieșită din comun. Costurile congresului au fost suportate de partea chineză (!). Obiectivul conferinței a fost organizarea unei coaliții internaționale OZN cu sediul în China, la care să fie atrase cele 30 de țări și care să ceară la ONU înființarea unui organism dedicat problemei contactelor extraterestre.

Întâlnirea următoare, din 2019, urma să se țină în China. La început au apărut câteva amânări, iar la sfârșitul anului partea chineză nu mai răspundea la mesaje. În aceste condiții, reprezentanții tuturor celorlalte țări au trecut, în condițiile pandemiei, la contacte pe internet pentru a păstra inițiativa. Ei au înscris oficial, în Portugalia, în 2021, asociația neguvernamentală, nonprofit International Coalition for Extraterrestrial Research (ICER), reunind reprezentanți și adjuncți din 30 de țări și păstrând obiectivele inițiale.

Una dintre acțiunile de răsunet cu o reprezentare semnificativă ICER a fost pe 24 iunie 2022, când Senatul Federal al Braziliei a găzduit o audiere publică de 5 ore, cu subiectul OZN. În Arhivele Naționale din Brasilia, există la ora actuală 20.000 de pagini de documente OZN produse de Forțele Aeriene braziliene, desecretizate și cu acces gratuit pentru public. Cu ocazia audierelor s-au prezentat detalii din două faimoase istorii OZN. Prima, numită Operação Prato (Operațiunea Farfuria), a forțelor aeriene braziliene, s-a derulat în 1977 și 1978, în jurul orașului Colares din statul brazilian Pará, examinând sute de cazuri de agresiune din partea unor globuri luminoase. Cealaltă a fost așa numita „noapte oficială braziliană OZN” din 19 mai 1986, când circa 20 de obiecte zburătoare neidentificate, sfere luminoase cu diametrul sau lungimea de la 30 de metri până la 1500 de metri, au blocat ore în șir sistemul brazilian de control al traficul aerian, mai ales deasupra triunghiului Rio de Janeiro, São José dos Campos şi São Paulo.

Pentru a înțelege contextul internațional, mai menționăm că în perioada 2008-2013 Ministerul Apărării din Regatul Unit a desecretizat 52000 pagini de documente OZN, între care raportul „Condign”, un memorandum ştiinţific şi tehnic de câteva sute de pagini privind OZN-urile, realizat, în cadrul structurii DI55 (Defence Intelligence 55).

Desecretizări masive de documente OZN au avut loc și în Belgia, Spania, Suedia, Rusia, Brazilia, Mexic, Chile, Uruguay, Peru, Danemarca, Finlanda, Canada, Australia, Noua Zeelandă etc. Deocamdată nu și în România.

Atitudinea oamenilor de știință

Am menționat că fenomenul OZN a fost respins sistematic de oamenii de știință, întrucât: (1) caracteristicile raportate contraziceau legile naturii, așa cum le cunoaștem noi azi și (2) fenomenul nu putea fi observat de oricine sau experimentat în laborator. După expresia lui Carl Sagan: „o afirmație extraordinară trebuie însoțită de dovezi extraordinare”. Or, aceste dovezi nu puteau fi obținute. Imaginile puteau fi contrafăcute, iar mărturiile, chiar și de bună credință, ale unor observatori experimentați, puteau fi subiective. În plus, datorită tabuului impus asupra domeniului, chiar dacă unele dovezi ar fi fost plauzibile, niciun cercetător nu s-ar fi încumetat să-și pună renumele și cariera în pericol abordând domeniul OZN.

Iată însă că recent, mai ales după „Evaluarea preliminară” difuzată în mai 2021, atitudinea oamenilor de știință a început să se schimbe ușor.

Ca două exemple, menționăm proiectul UAPx condus de Dr. Kevin Knuth, de la Universitatea din Albany. Începând încă din 2019, cu aparatură de înaltă performanță instalată în locuri în care au fost semnalate frecvent OZN-uri, au fost colectate 600 de ore de videoclipuri în infraroșu, peste 100 de ore de date radiologice și pentru particule de mare energie etc. În 2021, profesorul Avi Loeb de la Universitatea Harvard a lansat proiectul Galileo – urmărirea și înregistrarea unor OZN-uri prin telescoape de înaltă rezoluție. În ambele cazuri obiectivul este colectarea de date, despre fenomenele aerospațiale neidentificate, care să poată fi examinate în laborator.

În mai 2022, la scurt timp după audierile din Congres, și NASA a anunțat crearea unei echipe proprii de lucru având același obiectiv. O primă acțiune va consta în reexaminarea unor înregistrări controversate realizate de astronauți. Șeful echipei este David Spergel fost Profesor la Universitatea Princeton.

În decursul timpului, au fost avansate mai multe ipoteze încercând să explice fenomenul OZN: Fenomene naturale? Arme secrete? Invazie extraterestră? Intratereștri? Călători în timp? Azi toate aceste variante par extrem de puțin probabile.

La ora actuală, cel mai popular răspuns este „o inteligență non-umană”. Cuvântul „extratereștri” nu a fost evocat niciodată oficial, întrucât o ipoteză atât de controversată și chiar toxică ar avea nevoie de dovezi mult mai serioase decât cele disponibile. Există și o excepție. În noiembrie 2021, la întrebarea ce puteau fi cele 143 de cazuri neidentificate menționate în „evaluarea preliminară”, Avril Haines – directorul serviciilor de informații naționale SUA (Director of National Intelligence) – cea care supraveghează toate cele 16 agenții de inteligence americane, inclusiv CIA, NSA sau DIA, a răspuns: „Am fost destul de siguri că nu vom ajunge să caracterizăm fiecare dintre aceste [rapoarte OZN] în diferitele categorii […] există întotdeauna problema: «avem cumva și ceva pe care pur și simplu nu-l înțelegem și care ar putea veni pe căi extraterestre»?”

Poate cel mai aproape de un răspuns este Jacques Vallée, astrofizician şi doctor în informatică. El consideră OZN-urile „dovada existenţei altor dimensiuni, dincolo de spaţiu şi de timp.” Tot el mai spune: „Există un sistem de control spiritual al conștiinței umane, iar fenomenele paranormale, cum ar fi OZN-urile, sunt una dintre manifestările sale. Nu pot spune dacă acest control este natural sau sub puterea unei voințe supraumane. El ar putea fi determinat în întregime de legi pe care nu le-am descoperit încă.” Mai adăugăm că în Univers ar trebui să existe, cu o probabilitate aproape de certitudine, civilizații vechi de peste un miliard de ani. Poate explicația fenomenului OZN are legătură cu ele.

Bibliografie selectivă

  • Vladimir Ajaja, Evgenii Kruşelniţki, NLO vokrug nas (în ruseşte), Golos, Moscova, 1992;
  • Giuseppe Cocconi, Philip Morrison, Searching for Interstellar Communications; Nature, volume 184, pages 844–846 (19 September 1959);
  • Cometa, „Les Ovni Et La Defense: A quoi doit-on se préparer?”, 1999, https://www.bibliotecapleyades.net/sociopolitica/sociopol_cometareport01.htm#pdf files; (trad.rom. OZN-urile şi Apărarea. Pentru ce trebuie să ne pregătim, Ed. AltFel, 2000);
  • Philip J. Corso, William J. Birnes, The Day After Roswell, Simon & Schuster, New York, 1997 (trad.rom. După Roswell, 1998);
  • Richard M. Dolan, UFOs and the National Security State. Cronology of a Cover-up, Hampton Roads Publishing, (vol.I, 2002, vol.II, 2009);
  • Dan D. Farcaş, UFOs over Romania, Flying Disk Press, 2016; (trad.rom. OZN-uri deasupra României, Lifestyle Publishing, 2017);
  • Dan D. Farcaș, Fenomene aerospațiale neidentificate – Un ghid esențial OZN, Ed.Dharana, 2021;
  • Terry Hansen, The Missing Times – News Media Complicity in the UFO Cover-up, Xlibris, 2000;
  • Ion Hobana, Julien Weverbergh, OZN, o sfidare pentru raţiunea umană, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1971.
  1. Allen Hynek, Philip J. Imbrogno, Bob Pratt, Night Siege – The Hudson Valley UFO Sightings, Ballantine Books, New York, 1987;
  • Leslie Kean, UFOs: Generals, Pilots and Government Officials Go on the Record, Crown Archetype, 2010; (trad.rom. OZN, un mister neelucidat. Generali, piloţi şi oficialităţi depun mărturie, Lifestyle publishing, 2011);
  • Ion Lazeanu, Unusual phenomenon observed with radar device in Romania, în European Journal of UFO & Abduction Studies, vol 1(1) March 2000;
  • Nick Pope, Open Skies, Closed Minds. For the first Time, a Government UFO Expert Speaks Out, Pocket Books, Simon & Shuster, 1997;
  • Călin Turcu, Extratereştrii în România (vol. I și II), Ed. Obiectiv, 2005.
  • Jacques Vallée, Dimensions: A Casebook of Alien Contact, Ballantine Books, 1989; (trad.rom. Alte dimensiuni, Ed. Savas Press, 1993);

 

NOTĂ Textul urmează prezentarea făcută de autor, pe 5 octombrie 2022, în Aula Bibliotecii Academiei Române.

Follow Dan D. Farcas:
Email: dandfarcas@yahoo.com. Academia Română – Comisia de Biometrie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *