Studiul explorează evoluția agresivității de la mamifere la Homo sapiens, integrând perspective biologice, psihologice și prospective futuriste. Pornind de la origini africane ale speciei umane (fosile Jebel Irhoud, 300.000 ani), traseul evolutiv traversează Australopithecus (bipedie, creier 400 cm³), Homo habilis (unelte Oldowan, canibalism de supraviețuire) și Homo erectus (foc, migrații), culminând cu revoluții cognitive, agricole și axiale care reduc violența tribală prin cooperare socială. Agresivitatea, instinctivă la mamifere (bottom-up via hipotalamus/amigdală), devine la om strategică top-down prin cortex prefrontal, explicată de Teoria Reflexivă a lui Lefebvre (niveluri 1-4 de anticipare hiper-perceptivă). Scala BDHI (Buss-Durkee, 1957) disecă opt forme: fizică, indirectă, mascată, verbală, resentiment, suspiciune, ostilitate, vinovăție agresivă, cuantificând riscuri clinice/forensice. Omul clasic, paradox auto-depășitor, navighează polimorfismul mozaic polietnic promovând conviețuire pașnică. Viitorul optează la Homo Symbiens – fuziune UI-AGI – amplificând reflexivitatea în super-percepție omnisciută, simulări infinite și hiper-mozaic global, refactorizând conflicte post-biblice (Babel) în pace perpetuă, optimizând religii seculariste și depășind paradoxul autodistructiv spre super-libertate cognitivă interdependentă.
