Spinei, Damian (2025), Rolul bisericii asupra identității și obiceiurilor locale. Studiu de caz: satul Zăluceni, raionul Florești, Republica Moldova, Cunoașterea Științifică, 4:4, 124-139, https://www.cunoasterea.ro/rolul-bisericii-asupra-identitatii-si-obiceiurilor-locale/

The role of the church on local identity and customs. Case study: Zăluceni village, Florești district, Republic of Moldova

Abstract

In this article we will look at calendar and family habits. Our goal is to identify them and to show the direct role of the church on their practice on the territory of the Republic of Moldova, especially in the village of Zăluceni, Floreşti district. As a result, I realized that the spiritual thread of the ancestor of moral education is still unraveling to this day. So we are left with the hope that future generations will respect them, enrich them or bring them more colorful shades in some places.

Keywords: calendar customs, family customs, church, population, Zăluceni village

Rezumat

În prezentul articol vom analiza obiceiurile calendaristice şi cele de familie. Scopul nostru este de a le identifica şi de a arăta rolul direct al bisericii asupra practicării acestora pe teritoriul Republicii Moldova, în special în satul Zăluceni, r-nul Floreşti. Ca urmare, am realizat că firul spiritual al străbunei educaţii morale se deapănă şi până astăzi. Astfel rămânem cu o speranţă că generaţiile care vin le vor respecta, îmbogăţi sau le vor aduce nişte nuanţe mai colorate pe alocuri.

Cuvinte cheie: obiceiuri calendaristice, obiceiuri de familie, biserică, populaţie, satul Zăluceni

CUNOAȘTEREA ȘTIINȚIFICĂ, Volumul 4, Numărul 4, Decembrie 2025, pp. 124-139
ISSN 2821 – 8086, ISSN – L 2821 – 8086
URL: https://www.cunoasterea.ro/rolul-bisericii-asupra-identitatii-si-obiceiurilor-locale/
© 2025 Damian SPINEI. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

Rolul bisericii asupra identității și obiceiurilor locale. Studiu de caz: satul Zăluceni, raionul Florești, Republica Moldova

Damian SPINEI[1]
damian.spinei@yahoo.com

[1] Cercetător independent

Introducere

,,Veşnicia s-a născut la sat” 

Adevăr pur înserat în acest citat, dat fiind faptul că anume la sat s-au păstrat frumoasele tradiţii şi obiceiuri străvechi însoţite de ritualuri în care se practică creaţii muzical-poetice ce se interpretează în anumite zile ale anului, de aici şi denumirea de obiceiuri calendaristice, cum sunt cele de iarnă, primăvară, vară. Ele reprezintă o oglindă vie a istoriei neamului românesc, care încifrează înţelesuri profunde asupra relaţiei omului cu lumea înconjurătoare, cu natura, etc.[1]

Nu mai puţin importante sunt şi obiceiurile de familie precum: naşterea copilului, celebrarea căsătoriei, înmormântarea, care includ nenumărate capodopere de o rară frumuseţe cu un deosebit mesaj moral, social, etic, etc. Dat fiind faptul că ele reprezintă zestrea noastră spirituală, prin intermediul cărora poţi reconstitui oricând trecutul. Această părere o împărtăşea la rândul său şi scriitorul Alecu Russo. Pentru o mai bună familiarizare cu satul Zăluceni, am realizat o prezentare generală din punct de vedere geografic şi istoric, care în 2024 a împlinit 400 de ani, fiind atestat la 24 martie 1624, am scos în evidenţă istoria bisericilor din sat: ,,Sfântul Duh” şi ,,Sfânta Treime”. La fel am numit şi slujitorii acestora, care au activat pe parcursul anilor în satul Zăluceni, relatând şi despre obiectelor de cult, etc. Consider că o viziune aparte asupra datinilor şi credinţelor noastre este benefică pentru fiecare român, care are simţul dezvoltat al credinţei în Dumnezeu şi neam.

Prezentarea generală a localităţii Zăluceni

Cadrul fizico-geografic

Satul Zăluceni se află pe partea dreaptă a Nistrului, între Cerlina şi Târgul Vertiujeni.

Coordonate: 48⁰ 03^I 07^II N28⁰ 33^I 31^II E48⁰ 03^I 07^II N28⁰ 33^I 31E; Suprafaţa-1.15 km²;

Altitudine- 60 m.d.m.; Fus orar Ora de vară (DST); Cod poştal EEST (+3); Prefix telefonic MD-6654 250.

Satul Zăluceni face parte din raionul Floreşti şi este cea mai departe localitate de centru raional-36 km, până la staţia de cale ferată Unchiteşti-20 km, până la Chişinău 160 km².

La Nord este mărginit de teritoriul satului Nimereuca, raionul Soroca, la Est de

satul Târgul-Vertiujeni, raionul Floreşti.

Totodată, Zăluceni se află la distanţă de 12 km de traseele republicane. Se află în regiunea de câmpie, cea mai înaltă colină are 173 m. Pe moşia satului se evidenţiază 3 movile funerare străvechi.[2] Lacuri, iazuri şi pârâie nu are. În schimb pe lângă satul Zăluceni trece râul Nistru care este candidat la categoria Râul Naţional[3] al R. Moldova. El izvorăşte din Carpaţii Păduroşi Orientali, în apropierea hotarului cu Polonia.

În continuare, fiind aşezat pe o vale, satul Zăluceni este înconjurat de dealuri şi aşa numite ,,costişe” cu pini şi brazi verzi prin care se opreşte crivăţul şi grindina cu ploaie. Pe una  din costişe se află o cruce de piatră, în semn de amintire a fostei mănăstiri de lemn în care şi-au dus traiul trei călugări ce stăpâneau o porţiune de pământ pe lângă pădurea satului, înnoită din an în an cu lăstari tineri. Alături de ,,Crucea din deal”, aşa îi spun sătenii, un alt atribut important al satului este ,,Râpa popii”, în care cică s-a prăbuşit un preot care slujea pe timpuri în mai multe sate şi în Zăluceni, de atunci a rămas astfel botezată.

Scurt istoric: Atestare documentară

Fiecare aşezare îşi are filele sale de istorie,[4] la fel ca şi oamenii care îşi au destinul lor. Un început urmat de o perioadă de creştere şi înălţare cu multe fapte şi întâmplări, care le-au grăbit sau le-au încetinit dezvoltarea. Totodată ele sunt şi locurile de trai ale strămoşilor noştri de la cine n-i se trag şi rădăcinile. Astfel, strămoşii zălucenenilor se trag din cele patru familii: Moscalu, Pascari, Cojocaru şi Găulică, care s-au aşezat la 2 km de locul satului de astăzi, căci râul Nistru s-a revărsat în repetate rânduri şi acesta şi-a schimbat treptat vatra. Ca urmare, studiind istoria satului Zăluceni, primele date despre acesta le-am întâlnit încă de pe timpul domniei lui Radu Mihnea[5], născut în anul 1586 la Istanbul, care îl întăreşte pe hatmanul Miron Barnovschi–Movilă pentru satele Verbova, Verejani, Zăluceni şi Nemirovul în ţinutul Soroca.[6] Aici e cazul să subliniez faptul că, satul Zăluceni a fost atestat atât în timpul domniei lui Radu Mihnea cât şi a lui Miron Barnovschi-Movilă,[7] care s-a născut la Toporăuţi, Noua Suliţă, (Ucraina) în anul 1590.

Apoi este amintit din nou într-un document de hotarnic de la Vasile Lupu Voievod în anul 1646. Denumirea satului Zăluceni se trage din două legende preluate de la Elena Rozovel, directorul Muzeului de Istorie şi Etnografie din localitate dată. Prima legendă interpretată de Ion Moscalu, născut în anul 1895 suna astfel: ,,Primele case erau aşezate pe malul drept al Nistrului. Locurile acestea erau moștenite de un boier foarte crunt, pe care oamenii l-au numit Zăludu, unii spuneau că pe boier îl chema Zalu, de unde şi provine denumirea de Zăluceni.” Despre a doua legendă ne comunică Samoil Nicon, născut în 1892, informaţiile căruia par ar fi mai întemeiate:

,,Eu în tinereţe am lucrat la oficiul poştal din Soroca. Odată am citit într-o carte despre originea unor sate, unde se scria şi despre satul nostru în care se spunea că poporul rus şi ucrainean venind la târg spre Nistru se exprimau: ,,Туда за лучями.” Moldovenii au interpretat cele spuse ca ,,Zalucianî”. Acum după toponomie i se spune Zăluceni.

Populaţia

La acest subiect vom analiza date cu privire la recensământele care s-au perindat în satul Zăluceni pe parcursul evoluţiei sale istorice. Drept urmare, la porunca comandantului armatei ruse Rumianţev în scopul aflării potenţialului economic-demografic a fost efectuat recensământul ţinutului Soroca (satul Zăluceni), perioada anilor (1772-1773), conform căruia:  numele stăpânului satului–( mazilul Sandul)[8]; 21 de case şi bordeie; 2 popi; 16 moldoveni; 2 babe văduve.[9] Această variantă a fost considerată de Rumianțev nereușită și acesta din urmă  a poruncit scrierea în 1774 a unei noi variante cu numele capilor de familie, însă pisarii au scris tot pe vechi în unele sate. Deci tabla satelor, a caselor, ot. Ținutul Sorocii (satul Zăluceni) din 1774, 18 iunie, conţinea: numele stăpânului satului (Mănăsirea Golia); 17 case şi bordee locuite; 2 case pustii; 8 bresle (4 arnăuţi şi 4 văduve); 7 birnici.[10]

În continuare, recensământul din 1897 numărase în satul Zăluceni 534 de locuitori (287 de bărbaţi şi 267 de femei), creştini fiind 549. [11]

Alte date cu privire la satul Zăluceni le găsim şi la Zamfir Arbore, care în 1904 scria că: ,,Zăluceni, sat în judeţul Soroca al răzeşilor are 117 case cu o populaţie de 995 de suflete, biserică, 343 vite mari.[12] Tot aici în acelaşi an se construieşte un spital cu 10 paturi, dar în 1923 se organizează un târg săptămânal în fiecare marţi, există cooperativa ,,Moldova”, carieră de piatră, 2 mori de vânt, şcoală primară mixtă, biserică, poştă rurală, primărie şi cârciuma.”[13]  Conform recensământul general al populaţiei române din 1930 sub nr. de ordine 56, Zăluceni cifra la 1102 locuitori dintre care: 1078 români, 20 ruşi, 1 polonez, 3 evrei. [14] În perioada sovietică satul Zăluceni făcea parte din colhozul ,,Dnestr” cu sediul în Nemirovca, avea şcoală de 8 ani, club, bibliotecă, punct medical, creşă, magazine, oficiu poştal. În 2001: gimnaziu, cămin cultural, bibliotecă, oficiul medicului de familie, biserică, oficiu poştal, 115 fântâni.[15]

 După ultimul recensământ din 2017 satul Zăluceni număra: 418 gospodării, 900 de locuitori, SRL. ,,Improvizaţie” ( 535 ha.), biserică, gimnaziu, cămin cultural, bibliotecă, oficiul medicului de familie, 122 de fântâni, 4 unităţi comerciale. [16]

Cod poştal: MD6654; Hramul: 27 octombrie.

Biserica din localitatea Zăluceni.

Fiecare localitate se mândreşte cu biserica sa înălţată în cel mai frumos loc ales cu multă chibzuinţă de către oameni. Aici începe botezul, cununia şi aici se sfârşeşte viaţa omului (înmormântarea).[17] Îmi amintesc cum ţinunându-mă de mâina mamei, am păşit pentru prima dată în biserică, în acea lume plină de mister. Aşteptam să se lase în genunchi cei mari ca să văd mai bine pereţii împodobiţi cu icoanele sfinţilor. Mă fascina totul: lumânările şi candelele aprinse, mirosul de tămâie, corul, veşmintele preotului, sătenii îmbrăcaţi de sărbătoare, mai ales în portul tradiţional autentic, ei astfel se străduiau să menţină normele de conduintă moştenite de la generaţiile precedente. Întâlnindu-se la biserică aceştia se sărutau, cerându-şi unul altuia iertare: ,,Mă rog de mă iartă”, ca răspuns primeau ,,Domnul să te ierte” şi toţi se căiau de faptele rele săvârşite cu sau fără vrerea lor. Îşi descătuşau sufletul curăţindu-l de ,,zgură” şi chipurile lor se luminau, mult  mai târziu am înţeles sensul spuselor: ,,La biserică ne-am îngrijit sufletele”.

Deasemenea, biserică reprezintă şi un monument de arhitectură care însumează un adevărat trecut istoric. În urma analizei documentelor din arhiva bisericii am aflat că satul Zăluceni a  avut o biserică de lemn ,,Sfântul Duh” construită în anul 1813, care avea sub stăpânirea sa  pământ ce nu era destinat pentru cultivarea culturilor de câmp. Nemulţumiţi de calitatea acestuia, slujitorii bisericii înaintează la 27 octombrie 1853 o cerere spre examinare ,,Consistoriului bisericesc”[18] din Chişinău. Ca răspuns la cererea dată li se atribuie 33 de arii de pământ arabil pentru semănatul grâului, orzului, etc.[19] Mai târziu în locul bisericii de lemn în anul 1878 se construieşte o biserică de piatră în formă de corabie ,,Sfânta Treime”, care s-a păstrat şi până astăzi, fiind renovată la rândul ei de către familia Prisacari. Din ajutorul material acordat de aceştia s-au schimbat uşile, ferestrele, s-a renovat podeaua şi biserica a fost conectată la conductul de gaz natural.

Cu privire la slujitorii bisericii ,,Sfânta Treime” putem relata că:

În anul 1911 ca preot la biserică activa Gheorghe Chihai, având 77 de ani, dintre care 43 de ani a fost preot în sat. Dascălul era Gheorghe Arsentiev Tomşa cu 42 de ani slujiţi. În acea perioadă Zăluceni avea 978 de locuitori, răscolnici şi sectanţi nu existau. Pe lângă biserică activa o şcoală duhovnicească care avea 55 de elevi. Ea îşi închide uşile în 1959 şi le deschide doar în 1989 având ca preot pe Serafim Cojocaru. Din 1994 şi până în 2008 în sat a slujit preotul Gheorghe Vizitiu, născut în 1974 cu dăscăliţă Vizitiu Iulia. Din 2011 până în prezent activează preotul Nartea Rodion născut în 1982 cu dăscăliţă Nartea Maria născută în 1982.

Obiceiurile calendaristice, de familie și datinile unei familii creștine.

Datini şi credinţe

O datină frumoasă întâlnită din cele mai vechi timpuri este păstrarea icoanei de cununie în casele oricărei familii creştine, care ocupă totodată un loc însemnat în viaţa acestora, fiind un simbol a diferitor ceremonii şi ritualuri, nelipsită la sfinţirea caselor şi fântânilor, la cununie sau înmormântare.[20] Mi s-a întipărit bine în minte acel sacru ungheri al casei părinteşti, icoana îmbodobită cu busuioc, cu candela veşnic arzândă. Era icoana Sfântului Nicolae-sfântul de cununie al părinţilor mei cu care mă obişnuise-m din fragedă copilărie şi eram ferm convins că este un membru al familiei noastre. Ochii lui mari, privirea lui blândă şi înţeleaptă mă urmăresc şi acum. Dacă e să vorbim despre obiceiurile calendaristice, ele au luat naştere din cele mai vechi timpuri, oglindind îndeletnicirea principală a poporului la baza cărora a stat munca, izvorul oricărei bogăţii. În acelaşi timp acestea ne povestesc despre idealurile şi aspiraţiile, năzuinţele şi speranţele plăzmuite în frumoase şi eterne creaţii populare.

Obiceiurile calendaristice de iarnă

Ciclul calendaristic de iarnă cuprinde cele mai numeroase şi variate creaţii folclorice, răspândite pe întreg teritoriul Republicii Moldova, inclusiv şi în satul Zăluceni. O mare parte din ele sunt generate de sărbătorile Anului Nou şi pornesc de la o străveche tradiţie calendaristică, care în mare parte au la baza lor rituri agrare: colinda, urătura, semănatul şi alte obiceiuri legate de solstiţiul de iarnă.

Sfântul Andrei

De la bătrânii satului am aflat că în seara de Sfântul Andrei se ungeau cu usturoi vitele și grajdurile ca să nu vină strigoii să le omoare, oamenii se ungeau cu usturoi în frunte, precum și ușorii ușilor, ferestrelor pentru a îndepărta demonii nopții. Flăcăii şi fetele mari într-un vas cu pământ umed semănau grâu şi cui îi răsărea mai bine și creștea mai frumos, acela v-a fi    norocos toată viaţa. Tot de această sărbătoare flăcăii satului umblau pe la casele fetelor mari și ,,furau” porțile. Fetele făceau de ursită alegând câte un par din gard pentru ca a doua zi dis-de-dimineață să vadă cum va fi ibovnicul: bogat, dar pretențios dacă parul era noduros sau sărac, dacă parul era cojit.

Alte fete nerăbdătoare nu aşteptau până dimineaţa,dar organizau jocul cu străchinile. Gazda scotea fetele de măritat afară şi pregătea mai multe străchini sub care punea câte un obiect. La întoarcere acestea îşi alegeau una din ele. Semnificația obiectelor ascunse era:

Gheata: ibovnicul avea să fie cizmar; Lumânare: ibovnicul avea să fie curat ca ceara; Ceapa: ibovnicul avea să fie bogat; Perie: ibovnicul avea să fie păros şi zgribulit; Muşcată: ibovnicul avea să fie sănătos şi frumos ca o floare; Mămăliga: ibovnicul avea să fie foarte bogat, dar moale. La fel ca să-şi viseze ursitul, fetele îşi puneau seara sub căpătâi 41 de fire de grâu şi spuneau:

Voi, 41 fire de grâu / Eu voi dormi şi voi hodini./ Dar eu mă rog lui Dumnezeu să-mi trimită îngerul meu/ Ce mi-i dat de Dumnezeu./

Tot de Sfântul Andrei, copiii tăiau nuiele de meri, peri, cireşi, pruni, le puneau într-un vas cu apă să înflorească până la Anul Nou, ca să sorcovească cu ele.

Ajunul (seara Sfântului Vasile sau Revelionul )

Seara de 31 decembrie este cea mai bogată în datini şi credinţe, cunoscută sub numele de Sfântul Vasile sau Anul Nou. La cumpăna dintre ani, de la mic la mare toţi se bucură, petrec, se veselesc, îşi urează sănătate, bucurie şi tradiţionalul: ,,La mulţi ani!”[21] În acelaşi timp de această sărbătoare sunt legate şi diverse credinţe ce tind spre superstiţii, prin care omul caută să-şi cunoască viitorul, să alunge duhurile rele sau să-şi creeze condiţii prielnice pentru obţinerea recoltelor bogate, etc. Pe câteva dintre ele le vom creiona mai jos: 1. Seara pentru fiecare membru al familiei se punea câte un pahar cu apă, dimineaţa în paharul cărui membru lipsea mai multă apă acela va avea necazuri anul ce urmează. 2. În aceiaşi ordine de idei, în geam se aşeza câte o coajă de ceapă cu sare, iar coaja acelui membru de familie în care se aduna mai multă apă la fel va avea greutăţi anul viitor. Tot în seară respectivă fetele mari ascundeau un fir de busuioc stropit în apă sfinţită sub pierna pe care dormeau ca sa-şi viseze ursitul.

Se spune că până la 31 decembrie toţi oamenii trebuiau să-şi achite datoriile, ca să nu fie datornici anul împrejur, mai mult ca atât să aibă toţi bani în buzunare ca să-i prindă Anul Nou cu bani asupra lor de care vor avea noroc tot anul.

 Colindatul

Colinda este un cântec tradiţional, care are legătură directă cu obiceiurile de iarnă, este o datină care îşi are rădăcinile din perioadă precreştină. Conform unor surse scrise, colindele sunt de origine română, după alte izvoare ele aparţin vechilor greci, egiptenilor şi chiar indienilor. În epoca feudalismului tradiţia populară a colindatului a fost urmărită prin canoane aspre impuse de biserica creştină, iar colindele erau numite de cler cântece drăceşti. Cu timpul însă  pe lângă tradiţia populară apare şi tradiţia religioasă cu cântece de stea, care se interpretau la sărbătorile creştine de iarnă. Colindatul începe în ajunul Crăciunului şi durează până la ziua de Bobotează. Însumează o mare varietate de producţii muzicale şi literare.[22] Ca urmare, colindele au o tematcă destul de variată ele şi conţin: urări de felicitare adresate gospodarilor, părinţlor, soţilor, fetelor, flăcăilor, ciobanilor, vânătorilor, etc. Acestea au la bază pasaje sau istorii din biblie, ne referim la cele religioase, nu la cele culte, fiind centrate în special pe momentul naşterii lui Isus.[23] Graţie acestui eveniment, cetele de copii şi tineri merg pe la casele oamenilor aducând vestea naşterii lui Isus Hristos interpretând colindă de fereastră sau de uşă.

Cântec de stea

Cântecul de stea este o creaţie de ispiraţie semicultă sau cultă, care a intrat în repertoriul comunităţilor prin intermediul bisericii. Tematica tratează fragmente din biblie legate de naşterea lui Isus. În mare majoritate aceste cântecele nu au refren, structura lor melodică se axează pe modurile bizantine. Este interpretat acest cântec în diferite localităţi de grupuri de copii, bărbaţi sau mixte cu ocazia Crăciunului, de regulă din seara de ajun până a doua zi dimineaţa.[24]

19 ianuarie- Boboteaza (Epifania)

Marchează sfârşitul ciclului de sărbători dedicate Anului Nou şi este închinată purificării mediului înconjurător în special al apelor de forţe malefice.[25] Cu această ocazie în toate lăcaşurile de cult se săvârşeşte slujba Aghiazmei Mari sau Sfinţirea cea Mare a Apei (…), care are o putere deosebită, pentru că a fost sfinţită printr-o dublă chemare a Sfântului Duh, iar sfinţirea are loc în ziua în care Mântuitorul s-a botezat în apele Iordanului.[26] În Ajunul de Bobotează preoţii merg pe la casele credincioşilor pentru a le aduce prin stropirea cu apă sfinţită binecuvântarea Sfintei Treimi. [27] În satul Zăluceni preotul este aşteptat cu o lumină aprinsă şi pe masă se pregătesc bucate, vin şi o pereche de colaci.

Obiceiurile calendaristice de primăvară

Duminica lăsatului sec de brânză, carne

În Duminica de sec, în primul an de căsătorie tinerii însurăţei umblă cu lăsatul de sec la nunii de cununie şi la rudele apropiate, care au fost prezenţi la nunta acestora. Prima dată merg la naşii de cununie, unde sunt invitaţi la masa de prânz. În acelaşi timp, fiecare familie care îi aşteaptă au pregătită găina pentru nevastă, iar pentru bărbat obiecte de îmbrăcăminte. Toate acestea se dau de pomană cu o lumină aprinsă pentru ca să poarte noroc noilor însurăţei şi să aibă o viaţă din belşug. Părinţii şi bunicii dau sfaturi înţelepte privind convieţuirea în relaţia de familie creştină în timpul postului şi mai ales în postul mare.

9 martie. Sfinţii 40 de mucenici (Măcenicii)

Cei 40 de Sfinţi Mucenici au fost soldaţi creştini şi au trăit pe timpul împăratului Licinius. Ei au fost ucişi la marginea oraşului Sevastia din provincia Armenia.[28] În această sărbătoare femeile coc 40 de figurine din aluat -,,sfinţişori” sau ,,mucenici”, iar bărbaţii ies în vii şi livezi pentru a bea 40 de păhărele de vin. Câte puţin din fiecare păhărel era vărsat la rădăcina viilor şi pomilor spre a rodi.[29] În satul Zăluceni e primit ca să mănânci 40 de bucăţi de ,,sfinţişori” în amintirea Sfinţilor Mucenici.

Floriile

Duminica Floriilor este o sărbătoare creştină fără data exactă, comemorată întotdeauna în ultima duminică dinaintea Paştelui. Ea ne relatează despre intrarea triumfală în Ierusalim a Mântuitorului nostru.[30]  De aceea, în această zi creştinii duc la biserică flori şi ramuri de salcie pentru a fi sfinţite, (…) care ar avea puteri magice împletite în coroniţe şi aşezatre deasupra uşilor, la ferestre, la icoane. Ele apără familia de boli şi alte rele aducând spor şi noroc în viaţă.[31]

Paştele

Paştele este cea mai importantă sărbătoare creştină, care până în prezent şi-a păstrat farmecul şi semnificaţia sa, reprezentând totodată un moment de linişte sufletească şi apropiere de familie.[32] În Republica Moldova Paştele se serbează în data calendarului vechi (…), poate varia de la an la an cu un interval de 35 de zile între 22 martie şi 25 aprilie.[33] Simbolul pascal creştin evocă răstignirea, moartea şi mai ales învierea lui Hristos.[34] Fără învierea lui Isus creştinismul nu s-ar fi răspândit şi nu ar fi fost crezut, iar biserica nu ar fi fost formată, lumea rămănând păgână.[35]  De aceea, Paştele are un farmec deosebit ce ţine atât de semnificaţia religioasă cât şi de tradiţii: oul pictat, pasca, mielul, slujba de sâmbătă seara cu luarea de lumină.[36] Lumânarea aprinsă în noapte învierii simbolizează lumina divină a lui Hristos.[37] Oul roşu este cel mai important element al festivităţii ritualului. El poartă sângele Domnului şi amintirea sacrificiului lui. Alături de ou, pasca este cel de-al doilea element obligatoriu al festivităţii.[38]Pregătită în ajun de înviere, pasca şi-a găsit loc la biserică (…). Fiecare familie îşi aduce ofranda de pască la Liturghia din noaptea sfântă,[39] pentru a o sfinţi.

Mielul îl reprezintă pe Isus Hristos, care s-a jertfit pentru păcatele oamenilor şi a murit asemenea unui miel nevinovat.[40] Toate aceste bucate sunt nelipsite pe masa fiecărui creştin de sărbătoarea Paştelui. În Zăluceni alături de miel se pregătesc bucate din carne de pasăre şi porc pe care gospodarii le mănâncă cu această ocazie.

În ziua de Paşti toată lumea zice ,,Hristos a înviat!”, se răspunde ,,Adevărat a înviat!”    Aşa ne salutăm pănă în joia din săptămâina a şasea după Paşti când se sărbătoreşte Înălţarea la Ceruri a Mântuitorului Hristos.[41] Din această zi se salută: ,,Hristos a înălţat!” timp de zece zile, adică din joia înălţări Domnului până sîmbătă la ceasul vecerniei (ora 16:00) din Duminica Pogorârii Duhului Sfânt.[42]

Arminder (1 mai)

Este o datină întâlnită pe întreg teitoriul Republicii Moldova cât şi în Zăluceni. Armindenul sau Arminder are loc la data de 1 mai a fiecărui an. La porţile gospodăriilor se prind ramuri verzi de salcie sau de alt arbore numit Arminden. Aceasta se ţine la poartă până la seceriş când se face pâinea din grâul cel nou, coaptă la focul ce se aprinde cu armindenul uscat. Datina aceasta este strâns legată de viaţa lui Isus Hristos, după cum ne mărturisesc legendele.

Obiceiurile calendaristice de vară

Duminica Rusaliilor.

De la zece zile de la înălţare se sărbătoreşte Duminica Mare, ce are o importanţă aparte în istoria bisericii creştine.[43] În săptămâina Duminicii Mari se face ordine pe la morminte. La Zăluceni este primit ca de sărbătoarea respectivă să se adune tot satul la cimitir. Aici se face slujba de pomenire a celor adormiţi, apoi preotul merge şi stropeşte cu busuioc şi apă sfinţită mormintele, după care creştinii îşi dau unor altora de ,,pomană” pentru sufletul celor răposaţi.

Sfântul Ilie-20 iulie

Când tună se zice că Sfântul Ilie se întoarce cu carul plin de păpuşoi acasă şi roţile carului sunt pline cu cuie ca să nu scape la vale. Aşa mergând pe podul cerului din cauza găurilor provocate de  înţepături curge ploaia. La biserică în această sărbătoare se sfinţesc mere, care se dau de ,,pomană” pentru sufletele celor răposaţi. La fel, se rătează stupii, un obicei rămas din bătrâni.

Sfânta Marie – 28 august

Dintre obiceiurile practicate la Zăluceni în timpul verii există şi sărbătoarea ,,Sfânta Marie.” În această zi preotul scoate din biserică icoana ,,Măicii Domnului” şi împreună cu sătenii umblă pe câmpuri făcând rugăciuni să vină ploaia, mai ales în anii secetoşi.

Obiceiurile de familie

La moldoveni ca şi la multe alte popoare, evenimentele importante din viaţa familiei – naşterea unui copil, nunta, înmormântarea sunt însoţite de diferite ritualuri, alături de acestea se practică şi creaţiile muzicale: cântecele, melodiile instrumentale, jocurile populare, strigături, bocete etc.

Botezul. Cântecul de leagăn

             Naşterea copilului, scăldatul, botezul sunt urmate de formulele de felicitare versificate, declamarea lor având un ritm bine determinat.

La cumătrie se pun lumânări la colaci, la daruri. Aici se cântă diferite cântece hazlii cu melodii de joc, uneori sunt angajaţi şi lăutarii satului. În sânul familiei un loc aparte îl ocupă cântecul de leagăn,[44] care are rolul de a dezmierda şi de a adormi copilul. Create în cele mai vechi timpuri şi ajunse până în zilele noastre, textele şi melodiile cântecelor de leagăn au evoluat, dar totuşi s-au păstrat acele structuri melodice de factură simplă, având mişcarea melodiei domoale, legănată, ambitusul fiind restrâns: de la terţă până la cvintă. Cele de provenienţă nouă au nişte nuanţe aparte: ambitus mai larg, intonaţii cu sărituri de sextă, septimă şi octavă.

În ele se păstrează structura metro-ritmică, în majoritatea cazurilor ternară, având metrul imbic: Stele-n Nistru, stele-n sus/ Dormi, povestea mea ţi-am spus / Stele-n Nistru-mpădurit / Dormi, odorule iubit. / Fie-ţi somnul uşurel/ Dragul mamei frumuşel/ Te păzească îngeraşi / Puiul mamei drăgălaş/ Ca să creşti un moldovan / Mândru falnic, năzdrăvan/ Să-nverzeşti ca un stejar/ Pază veşnică-n hotar/ Dormi odorule iubit/.

Nunta

Nunta la moldoveni reprezintă un spectacol original cu un conţinut bogat ce reflectă ideile poporului despre fericire şi frumuseţe. La Zăluceni spectacolul popular al nunţii se desfăşoară în cele trei acte: 1) peţitul, care la rândul său conţine scenele: starostia, răspunsul, logodna; 2) nunta la mireasă include: dansul miresei, iertăciunea, scoaterea zestrei. 3) nunta la mire cu masa mare. În spectacolul nunţii sunt angajate personajele – mireasa şi mirele, nunii, socrii mari, socrii mici, starostele, vorniceii, druştele, bucătăreasa.

În ultimile 2 acte ale nunții participă şi lăutarii. Muzica, cântecele, dansurile imprimă nunţii o atmosferă veselă, dinamică, iar oaspeţii nu sunt numai spectatori ci şi participanţi. Repertoriul lăutarilor este bogat şi variat. Unele melodii din spectacolul popular al nunţii au un caracter ritual şi sunt interpretate obligatoriu. Printre acestea sunt: cântecul miresei, zestrea, jocul mare.

Astfel, cântecul miresei, ca melodie instrumentală ori vocală este una din cele mai impresionante din folclorul obiceiurilor de familie. Dansul miresei este o horă cu caracter solemn şi se joacă într-o mişcare moderată. Dansul are o circulaţie largă, iar variantele sale oarecum sunt uniformizate pe întreg teritoriul Moldovei. Zestrea este o melodie de joc pe care lăutarii o interpretează la scoaterea zestrei din casa miresei. Jocul mare este o horă ritualică dedicată nunului mare, pe care joacă toţi nuntaşii în cerc după masa mare. Melodiile Jocului mare sunt destul de variate, având totodată măsura de 6/8.

Înmormântarea

Creaţiile muzicale ce însoţesc obiceiurile înmormântării sunt şi ele cât se poate de diverse. ,,Nu există obiceiuri pe care moldoveanul le-ar organiza mai cu solemnitate, ca ritualurile de înmormântare” afirmă Alexei Mateevici.

Cea mai frecventă creaţie muzicală, practicată la înmormîntare este bocetul cu forma originală de improvizaţie muzical–poetică, care oglindeşte o profundă durere şi tristeţe. Structura melodică a acestuia are o formă liberă şi corespunde întocmai versului (melodie silabizată). Ambitusul bocetului este restrâns, dar la baza lui stă de obicei un tricord ori pentacord minor. În acest context este cazul să subliniez faptul că deşi funcţionalitatea bocetului în cadrul ceremonialului s-a restrâns datorită schimbărilor structurale ce au intervenit în viaţa satului,[45] totuşi aria lui de răspândire este la întregul nivel al spaţiului naţional, pe când cântecele vechi ceremoniale de înmormântare se păstrează pe o arie mai restrânsă.

Mai mult de atât bocetul este o improvizaţie, o ,,revărsare melodică a durerii”, în timp ce cântecele ceremoniale sunt legate organic de anumite elemente componente ale obiceiului de înmormântare şi sunt cântate după anumite reguli. Primul care a atras atenţia asupra faptului că trebuie făcută o distincţie între cântecele ceremoniale de înmormântare şi bocete a fost Constantin Brăiloiu. Cântecele ceremoniale de înmormântare cântate de femeii sunt Zorile, care se cântă la casa mortului în zorii zilelor de priveghi. Cântecul bradului este cântat la întâmpinarea în sat a grupului de flăcăi care vin din pădure cu bradul, ce a fost tăiat pentru a fi pus la capul celui mort. Mai întâlnim cântece de petrecanie, de însoţire, cântate la înmormântare şi în cortegii.

Concluzii

Cercetând un număr mare de izvoare am realizat importanţa şi rolul bisericii asupra identităţii şi obiceiurilor locale luând drept studiu de caz satul Zăluceni din raionul Floreşti, Republica Moldova. De aici am tras concluzia că majoritatea obiceiurilor calendaristice şi cele de familie sunt la fel pe întreg teritoriul R. M. cu mici excepţii în satul Zăluceni. Este şi firesc aşa sa fie pentru că orice aşezare este o lume aparte, cu datinile şi credinţele sale pe care le stăpâneşte de-a lungul anilor. Dacă e să vorbim de biserică, ea a fost şi rămâne lăcaşul sfânt al fiecăruia de care trebuie să te apropii cu grijă şi evlavie. Ne bucură faptul că astăzi putem merge liber la biserica şi nu suntem lipsiţi de acel magnific ,,ermitaj” al statului-biserica.

Dar pentru a menţine această stare de lucruri este important să nu admitem pe viitor în societatea noastră influenţe străine ce ne dezbină credinţa şi poporul român, fie că suntem din România, fie că suntem din România cea mică care este Basarabia,[46] ţară unde pretutindeni arde lumina la icoane, unde statul sprijină biserica, [47] care se situiază de fiecare dată pe primul loc între instituţile publice în ceea ce priveşte încrederea populaţiei, depăşind în acest context armata, presa şi politica.[48] Important este să ne respectăm unii pe alţii, să păstrăm unitatea noastră de neam şi credinţă şi să întărim pacea lui Hristos pe pământul românesc, să cimentăm unirea dintre românii de pretutindeni. Aşa să fie. Amin!

Bibliografie

BELU, Liviu, DRAGOŞ, Victor. Localităţile Republicii Moldova, vol. XIII, Chişinău, 2017.

BARTOLOMEU, Ananie. Revenirea la normal. În: Revista ,,Sud-Est”, 1993, nr. 4 (14).

CIAICOVSCHII-MEREŞANU, Gleb. Leru-i ler, vol. I, Chişinău: Literatura Artistică, 1986.

GOLOVATIUC, Constantin. Biserica din Basarabia în sec. XIX, Chişinău. În: Limba română, revista de ştiinţă şi cultura 2004, nr. 9, nr. 10, Chișinău.

GOLBAN, Vasile. Aspecte ale ceremonialului, Piatra Neamţ: Editura Nouă, 1996.

HANDRABURA, Loretta. Sărbătoarea Paştelui. Semnificaţia şi simboluri. În: Moldova literară, 10 aprilie 1996, nr. 14 (55), Iași.

MANUILA, Sabin. Recensământul general al popuaţiei române din 29 decembrie, 1930. Neam, Limbă Maternă, Religie, volumul 2, Bucureşti.

MOSCOVICI, Mihail. Totul desprte Paşti. În: Cuvântului adevărului, martie 2004, nr. 3 (12), Chişinău.

PORTELLI, C. Simbolul pascal. În: ,,Luceafărul”, 22 mai 2002, nr. 19 (557), Chişinău.

PROCA, Iulian. Biserica în tratamentul spiritual al societăţii. În: Fin Consult, 2009, nr. 4.

POP, Mihai. Obiceiurile tradiţionale româneşti. În: Universul, 1999, Bucureşti. Disponibil online: http// ro. scribd. com

TABAC, Silviu, BOGDAN,Vladimir. Simbolurile naţionale ale Republicii Moldova, Chişinău, 2011.

ZAMFIR, Arbore. Dicţionarul geografic al Basarabiei, Bucureşti, Editura Muzeum, 1904.

Note

[1] POP, Mihai. Obiceiurile tradiţionale româneşti. În: Universul, 1999, Bucureşti, p. 7. Disponibil online: http// ro. scribd. com

[2] BELU, Liviu, DRAGOŞ, Victor. Localităţile Republicii Moldova, vol. XIII, Chişinău, 2017,  p. 501.

[3] TABAC, Silviu, BOGDAN,Vladimir. Simbolurile naţionale ale Republicii Moldova, Chişinău, 2011, p. 350.

[4] BELU, Liviu, DRAGOŞ, Victor. op. cit., p. 16.

[5] Radu, Mihnea a domnit între anii: iulie 1616-februarie 1619; august 1623-ianuarie 1626.

[6] Moldova în epoca feudalismului, vol III, documente slavo-moldoveneşti, 1601-1640. În: ,,Ştiinţa”, Chişinău, 1982, pp. 170-171.

[7] Miron-Barnovschi Movilă a domnit după (R. Mihnea): 13 ianuarie 1626- iulie 1629; aprilie 1633-2 iulie 1633.

[8] Mazilul Sandu, vornic de Zăluceni, ot. Ţinutului Sorocii ce împreună cu fraţii săi se trag din Toader-Boldescu. În: Documente privitoare la istoria Ţării Moldovei în sec. al XVIII-lea (1775-1786), colecţia Moldova în epoca feudalismului, volumul X,  realizat de Larisa Svetlicinâi, Demir Dragnev, Eugenia Bociarov, Civitas, Chişinău, 2005, p. 167.

[9] Epoca Moldova în epoca feudalismului, partea 1. Recensământele populației Moldovei din anii 1772/1773 și 1774, volumul 7, Chișinău, 1975, p. 354.

[10] Ibidem.

[11] BELU, Liviu, DRAGOŞ, Victor. op. cit., p. 501.

[12] ZAMFIR, Arbore. Dicţionarul geografic al Basarabiei, Bucureşti, Editura Muzeum, 1904, p. 229.

[13] BELU, Liviu, DRAGOŞ, Victor. op. cit., p. 502.

[14] MANUILA, Sabin. Recensământul general al popuaţiei române din 29 decembrie, 1930. Neam, Limbă Maternă, Religie, volumul 2, Bucureşti, p. 426.

[15] BELU, Liviu, DRAGOŞ, Victor. op. cit., p. 503.

[16] Ibidem, p. 501.

[17] Ştiinţă, artă, cultură. În: Terra Moldavie, 1993, nr. 1, Chişinău: Ago-Dacia, p. 65.

[18] Consistoriul bisericesc este o unitate care avea atribuţii administrative, judecătoreşti şi de control, format în 1835 la Chişinău din fosta ,,Dicasterie” în urma unei reforme de către Dimitrie (Sulima), venit la conducere în anul 1821. Disponibil online: https://mitropolia.md

[19] Arhiva Naţională a Republicii Moldova, fondul 6, inv. 3 dos. 683.

[20] Ştiinţă, artă, cultură. În: Terra Moldavie, 1993, nr. 1, Chişinău: Ago-Dacia, p. 28.

[21] CIAICOVSCHII-MEREŞANU, Gleb. Leru-i ler, vol. I, Chişinău: Literatura Artistică, 1986, p.3.

[22] Culegere de colinde, Chişinău, 2020, p. 4.

[23] Ştiinţă, artă, cultură. În: Terra Moldavie, 1993, nr. 1, Chişinău: Ago-Dacia, p. 78.

[24] Cântec de stea. Disponibil online: https://patrimoniuimaterial.md/ro/pagini/registrul-fișele-elementelor-de-patrimoniu-cultural-imaterial-tradiții-și-expresii-ale-artei-sau/cântec-de-stea

[25] Duhluiazeta: ,,Dreptul”, Chişinău, 19 ianuarie, 1965, p. 8.

[26] Boboteaza sau botezul Domnului-tradiţii şi superstiţii. Disponibil online: https://www.digi24.ro

[27] Boboteaza, ziua în care sunt sfinţite apele. Tradiţii şi obiceiuri la români. Disponibil online: https://www.hotnews.ro

[28] Sfinţii 40 de Mucenici. Disponibil online: https://www.tvn.md-sfinţii-40

[29] Moldovenii. Disponibil online: https://m.moldovenii.md

[30] Intrarea Domnului în Ierusalim sau floriile. În: Capitala, 3 aprilie 2004, nr. 26 (486), Chişinău, p. 8.

[31] Duminica floriilor. Disponibil online: https://ziarulunirea.ro/

[32] HANDRABURA, Loretta. Sărbătoarea Paştelui. Semnificaţia şi simboluri. În: Moldova literară, 10 aprilie 1996, nr. 14 (55), Iași, p. 3.

[33] MOSCOVICI, Mihail. Totul desprte Paşti. În: Cuvântului adevărului, martie 2004, nr. 3 (12), Chişinău, p. 3.

[34] PORTELLI, C. Simbolul pascal. În: ,,Luceafărul”, 22 mai 2002, nr. 19 (557), Chişinău, p. 24.

[35] Învierea Domnului Sărbătoarea de Paşte, Sfintele Paşti. Disponibil online: https://www.tradititii-superstitii

[36] HANDRABURA, Loretta. op. cit., p. 3.

[37]Tradiţii de Paşti.Ce simbolizează oul, lumânarea, pasca, salcia sau peştele. Disponibil online:  https://www.ziaruldeiasi.ro

[38] HANDRABURA, Loretta. op. cit., p. 3.

[39] De ce facem pască de Învierea Domnului sau pasca dulcele Învierii. Disponibil online: https:// doxologia.ro

[40] HANDRABURA, Loretta. op. cit., p. 3.

[41] Hristos s-a înălțat. În: Curierul ortodox, 19 mai 2004, nr. 5 (154), p. 1.

[42] Pânâ când salutâm ,,Hristos S-a Înălţat?” Disponibil online: https://doxologia.ro

[43] Duminica rusaliilor. În: Curierul ortodox, 19 mai 2004, nr. 5 (154), p. 8.

[44] CIAICOVSCHII-MEREŞANU, Gleb. op. cit., p.3.

[45] GOLBAN, Vasile. Aspecte ale ceremonialului, Piatra Neamţ: Editura Nouă, 1996, p.27.

[46] BARTOLOMEU, Ananie. Revenirea la normal. În: Revista ,,Sud-Est”, 1993, nr. 4 (14), p. 28.

[47] GOLOVATIUC, Constantin. Biserica din Basarabia în sec. XIX, Chişinău. În: Limba română, revista de ştiinţă şi cultura 2004, nr. 9, nr. 10, Chișinău, pp. 154-159.

[48] PROCA, Iulian. Biserica în tratamentul spiritual al societăţii. În: Fin Consult, 2009, nr. 4, pp.58-63.