Cristian, Alexandru (2023), Poziția statelor emergente în raport cu politica externă şi de securitate comună a Uniunii Europene, Cunoașterea Științifică, 2:2, 48-56, https://www.cunoasterea.ro/pozitia-statelor-emergente-in-raport-cu-politica-externa-si-de-securitate-comuna-a-uniunii-europene/

The position of the emerging states in relation to the common foreign and security policy of the European Union

Abstract

The international system is characterized by dynamism, novelty and phenomena that follow each other very fast. The phenomenon of globalization is the main phenomenon of today’s world. Paul Virilio said that the end of geography is due to globalization. A global village will not need maps and physical delimitations. Security is a dynamic and active domain due to the heterocrity of the international security environment. An environment that captures, amazes through each strategic movement, geopolitical mutations often difficult to plan.

Keywords: emerging states, foreign policy, security policy, European Union

Rezumat

Sistemul internaţional este caracterizat de dinamism, noutate şi fenomene ce se succed cu o repeziciune foarte mare. Fenomenul globalizării este principalul fenomen al lumii de astăzi. Paul Virilio spunea că sfârşitul geografiei este datorat globalizării. Un sat global nu va avea nevoie de hărţi şi delimitări fizice. Securitatea este un domeniu dinamic şi activ datorat heteroclităţii mediului internaţional de securitate. Un mediu care surprinde, uimeşte prin fiecare mişcare strategică, mutaţii geopolitice de multe ori greu de preconizat.

Cuvinte cheie: state emergente, politica externă, politica de securitate, Uniunea Europeană

CUNOAȘTEREA ȘTIINȚIFICĂ, Volumul 2, Numărul 2, Iunie 2023, pp. 48-56
ISSN 2821 – 8086, ISSN – L 2821 – 8086, DOI: 10.58679/CS91286
URL: https://www.cunoasterea.ro/pozitia-statelor-emergente-in-raport-cu-politica-externa-si-de-securitate-comuna-a-uniunii-europene/
© 2023 Alexandru Cristian. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

Poziţia statelor emergente în raport cu politica externă şi de securitate comună a Uniunii Europene

Dr. Alexandru Cristian

alexandrucristian87@yahoo.com

Sistemul internaţional este caracterizat de dinamism, noutate şi fenomene ce se succed cu o repeziciune foarte mare. Fenomenul globalizării este principalul fenomen al lumii de astăzi. Paul Virilio spunea că sfârşitul geografiei este datorat globalizării. Un sat global nu va avea nevoie de hărţi şi delimitări fizice.

Securitatea este un domeniu dinamic şi activ datorat heteroclităţii me­diului internaţional de securitate. Un mediu care surprinde, uimeşte prin fiecare mişcare strategică, mutaţii geopolitice de multe ori greu de preco­nizat.

Cei mai mulţi analişti consideră că declinul puterii americane a înce­put după data de 11 septembrie 2001. În anul 2001, Jim O’ Neill de la Goldman Sachs a folosit pentru prima dată acronimul BRICs. Trebuie să specificăm că vom folosi litera ce descrie Africa de Sud micşorată pentru a evidenţia diferenţa şi raportul de putere dintre statele ce formează acest grup emergent. Un acronim ce reprezintă noile puteri care vor prelua treptat dar sigur hegemonia unilaterală a SUA; vor dobândi în primul rând o hegemonie economică, după aceea una politică şi geostrategică.

Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud sunt ţări cu o rată de creş­tere impresionantă. Emergenţa lor economică este contrastată de subdez­vol­tarea socio-economică. Teoria emergenţei susţine dobândirea unui atribut specific unui stat în sistemul relaţiilor internaţionale. Emergenţa se referă la dobândirea unei calităţi, de multe ori pozitivă, a unui stat. Spre exemplu, o rată mare de creştere economică, o dezvoltare a economiei, o dezvoltare puternică a unui sector al economiei.

Toate aceste puteri au fost definite de Parag Khanna drept lumea a doua – puteri intermediare care doresc să acceadă la statutul de mare putere. Puteri aflate în semi-periferie care se apropie vertiginos de centrul puterii mondiale. La înce­putul secolului XXI, conceptul de putere şi emergenţă se referă la un grup de state emergente, dar şi la actualitatea puterii americane. În opinia noastră, nu există un declin al puterii americane, ci o stagnare care este receptată ca un declin datorată apariţiei unor noi puteri în scena internaţională.

BRICs este o organizaţie internaţională şi un forum de state. Jim O’Neill a denumit acest grup de state o platformă de schimburi internaţio­nale. Deşi forumul de state este instituţionalizat, UE şi alte grupuri de state nu percep BRICs ca pe un tot unitar, ci mai degrabă ca pe o unitate concep­tuală. Scopul BRICs este insta­urarea unei noi arhitecturii financiare globale, statele membre sunt nemul­ţumite de poziţia pe care o au în lumea internaţi­onală dar şi în instituţiile financiare şi economice de guvernanţă la nivel mondial.

Brazilia este o putere dinamică şi emergentă, cu probleme sociale foar­te mari sărăcie, inechitate, şomaj. Rusia este o putere în declin demo­grafic şi în stagnare a evoluţiei economice. India este cea mai mare demo­cra­ţie din lume şi este un stat al paradoxului, statul BRICs cu cel mai dezvoltat sector terţiar şi cu cel mai mare număr de analfabeţi. China este locomotiva economică şi politică a BRICs, un stat cu o ascensiune lentă dar sigură. Africa de Sud este o putere dina­mică, un stat care urmăreşte dezvoltarea economică şi emergenţa pieţelor africane.

Uniunea Europeană se află la un punct de cotitură. Deşi greu încercată de criza economico-financiară şi de ascensiunea unor partide politice extre­miste, cre­zul UE rămâne neclintit şi pregătit pentru a înfrunta orice vicisitu­dine istorică. Coo­perarea dintre statele BRICs şi UE este una bilaterală realizată prin par­te­neriate strategice. Rusia şi UE traversează o dilemă geo­po­litică şi geostrategică denumită Ucraina. Sfârşitul acestei confruntări ne va contura viitorul Rusiei şi al UE, un viitor separat sau un viitor de cooperare şi colaborare, poate chiar o lărgire a UE către Extremul Orient. Ştim că geopolitica, ca şi istoria, au o doză de hazard şi de incognoscibil.

Puterile emergente în lumea internaţională la începutul secolului XXI

Sfârşitul secolului XX a fost o perioadă în care istoria părea să se opreas­că, ideea lui Fukuyama câştigase. Dar istoria ne arată în ce mod ne pu­tem înşela aşa că teoria ce se opunea, o teorie în aparenţă belicoasă şi greu de acceptat în euforia acelor ani, a avut de câştig. Conflictul civilizaţional a pro­vocat mutaţii semnifi­ca­tive la nivelul arhitecturii globale de securitate. După aceste evenimente, supre­maţia modelului occidental a fost pusă în dis­cu­ţie. Dezbaterea ştiinţifică şi acade­mică este efervescentă şi produce teorii ce anunţă înlocuirea paradigmei civiliza­ţionale a Vestului cu cea a Restului, parafrazând ideea istoricului Niall Ferguson.

Emergenţă şi dezvoltare- o analiză conceptuală

Lumea actuală este împărţită între state ce au puterea de a influenţa lu­mea internaţională şi de a aduce adnotări arhitecturii de securitate şi state ca­re nu pot face acest lucru. Este o lume a marilor puteri, unde repartiţia, ierarhia sau echi­li­brul sunt într-o continuă mişcare, spune profesorul Teodor Frunzeti. Econo­mia este baza dezvoltării unei societăţi, dar şi a unei naţiuni. Cu o economie puternică poţi câştiga războaie şi prestigiu, cu o economie slab dezvoltată te poţi aştepta la feno­me­ne precum pierderea independenţei eco­nomice şi politice sau a fragilizării capa­cităţii de a lua decizii la nivel glo­bal. Scena sistemului internaţional este un loc unde cea mai mare bătălie este cea pentru afirmare, este scena bătăliei istoriei înţeleasă în sens hege­lian.

Creşterea economică a unei ţări este o mărire a capacităţii de a furniza în măsură tot mai mare diferite bunuri economice, tehnologii înaintate şi adaptări insti­tuţionale spune economistul Simon Kuznets^[1]. O altă definire a creşterii econo­mice este creşterea venitului ca medie pe locuitori.

Marele economist al teoriilor dezvoltării François Perroux spunea că feno­me­nul creşterii economice este sporirea dimensiunilor economiei naţionale expri­ma­tă în totalul bunurilor şi serviciilor obţinute în decursul unei perioade^[2].

O definiţie generală a creşterii economice poate fi procesul de sporire a dimensiunilor rezultatelor economice prin combinarea şi folosirea factorilor de producţie şi reliefarea acestora prin indicatori macroeconomici (PIB, VNB).

Creşterea economică zero a apărut în anii 1970 şi a fost un concept lansat de Clubul de la Roma. O astfel de creştere înseamnă raţionalizarea creşterii econo­mi­ce datorată probabilităţii epuizării resurselor naturale şi a deteriorării mediului înconjurător^[3]. Acest concept a fost prezentat, în anul 1972, în celebrul raport „Limitele creşterii”. Limitarea creşterii este posibilă datorită raportului direct proporţional dintre creşterea economică şi populaţie în acelaşi timp. De aseme­nea creşterea economică poate fi şi negativă, se întâmplă acest lucru când rezulta­tele macroeconomice au o tendinţă de scădere.

Între creştere şi dezvoltare economică sunt diferenţe majore. Creşterea eco­no­mică este o sporire a dimensiunilor economice. Dezvoltarea economică este o modi­ficare structural calitativă în economia naţională dar şi în calitatea vieţii oame­nilor^[4]. Un al treilea proces apărut recent în economia mondială este emer­gen­ţa economică. Acest proces se referă la dobândirea unei calităţi a unui stat aflat în creştere economică, este un melanj între dezvoltare şi creştere economică.

Emergenţă şi subdezvoltare economică

Odată cu noile transformări ale capitalismului la nivel global, statele hege­mo­nice din punct de vedere economic au încetinit dezvoltarea şi au transferat re­sur­sele dezvoltării unor state aflate în linia a doua a dezvoltării, statele emergente. Spontaneitatea şi noutatea sunt caracteristicile lumii internaţionale după implozia URSS şi căderea Cortinei de Fier. Noutatea este apariţia unor noi state suverane, iar spontaneitatea este subliniată prin noile provocări ale relaţiilor internaţionale, de exemplu ameninţările asimetrice. Noutatea economiilor emergente constă în faptul că au schimbat modelul de producţie şi consum, ţările emergente şi-au crescut rolul în politica globală, mărindu-şi astfel şi importanţa geopolitică^[5]. Astfel teoria evo­luţiei emergente se referă la apariţia unor noi state cu noi atribuţii în scena globală.

Dacă dezvoltarea este un fenomen calitativ de transformare socială (edu­ca­ţie, sănătate, drepturi şi libertăţi, cultură) subdezvoltarea este o frână în calea aces­tor metamorfoze. Statele subdezvoltate sunt state care nu au parcurs etapele istoriei economice după Revoluţia Industrială din secolul al XVII-lea^[6]. Statele sub-dezvol­tate sunt nu numai sub-industrializate; în astfel de state, nevoile esenţiale ale oame­nilor nu sunt acoperite. Statele subdezvoltate au patru mari caracteristici. Prima caracteristică este sărăcia în masă, a doua caracteristică este prezenţa unei mari ine­galităţi în interiorul ţărilor dar şi între ţări, a treia caracteristică este exclu­derea ţării de la progresul ştiinţific şi tehnologic al lumii şi ultima caracte­ristică este insecu­ritatea în care trăieşte întreaga populaţie^[7].

Noile state emergente la nivel global sunt ţările denumite BRICs, grupul de state numit Next Eleven, statele-punte: Mexic, Indonezia şi Turcia. Principalele carac­teristici ale acestor state sunt: structură economică şi socială ce reprezintă un obstacol în calea dezvoltării (economie agrară, stat slab, structură socială inegală), dezmembrarea propriilor economii, industrializarea slabă, dezvoltarea socio-cul­turală slabă^[8]. Istoria ne arată că termenul de emergenţă este o invenţie a finanţiş­tilor, dar şi a economiştilor la nivel global, statele emergente sunt ţări semi-indus­tria­lizate, semiperiferice, susţine Jérome Sgard^[9].

Economiile emergente îşi au rădăcinile în criza din anii 1980, iar din anul 1985, odată cu dereglementarea, deschiderea comercială, liberalizarea sistemului bancar şi flexibilitatea laborală, noile state au devenit puteri economice emer­gen­te^[10]. Ţările în curs de dezvoltare sunt ţări interme­diare din punct de vedere economic, puteri medii, în aceste ţări  trăiesc 5 miliarde de oameni, o uriaşă presiune demografică asupra dezvoltării. Ţările emergente au ca şi prin­cipală caracteristică o creştere economică rapidă ce nu se reflectă în nivelul de trai al oamenilor^[11]. Mulţi ani s-a considerat că procesul colonizării a fost un obstacol în calea dezvoltării. Exemplele care pot schimba această concepţie sunt Canada, Australia şi, nu în ultimul rând, SUA. Dezvoltarea este un proces complex ce cu­prinde pe lângă factori socio-culturali şi elemente de psihologie naţională şi carac­teristici primordiale ale popoarelor. Nu trebuie să ignorăm şi elementul religios în dezvol­tarea unei naţiuni, concepţie admirabil descrisă de Max Weber.

Expresia „ţări subdezvoltate” a fost folosită prima oară în anul 1949 de către preşedinte american Harry S. Truman şi a fost ideea pe care s-a sprijinit doctrina îndiguirii (containment)^[12].

Pentru a măsura dezvoltarea unei ţări ai nevoie de patru criterii generale, conforme Programului de Dezvoltare al Naţiunilor Unite. Primul criteriu este pro­duc­tivitatea care permite un proces de acumulare al capitalului, al doilea – justiţia so­cială şi anume împărţirea echitabilă a bunăstării, al treilea – durabilitatea dezvol­tării şi a resurselor acesteia şi ultimul criteriu este că dezvoltarea trebuie rea­li­zată de populaţia însăşi a unui stat, aceasta nu trebuie realizată cu sprijin exterior^[13].

Lumea modernă înţelege prin dezvoltare o capacitate a statelor şi a popoa­relor de a putea fi reprezentate la nivel global prin valori, idei şi modelul pe care îl promovează. Sistemul internaţional a împărţit harta în mai mulţi centri în funcţie de nivelul dezvoltării, lumea întâi, lumea a doua, lume a treia şi lumea a patra. Lumea întâi este a statelor dezvoltate, lumea a doua – a statelor în curs de dezvol­tare sau state­lor emergente, lume a treia – a statelor slab dezvoltate, lumea a patra este a popoa­relor fără stat.

Pentru a considera un stat dezvoltat, acesta are de îndeplinit trei condiţii. Prima condiţie este ca poporul să trăiască mult şi sănătos, a doua – ca poporul să fie instruit, iar a treia – ca accesul la resurse să fie egal împărţit şi să provoace o exis­tenţă convenabilă^[14].

Cea mai corespunzătoare teorie a subdezvoltării unor state este cea promo­vată de Arthur Lewis, teoria dualismului economic. Dualismul economic presupu­ne existenţa unui sector modern, capitalist ce stimulează acumularea de capital în paralel cu existenţa unui sector tradiţional, precapitalist, de subzistenţă ce îngreu­nea­ză sectorul modern prin monopolizarea mâinii de lucru disponibile, împiedica­rea sectorului modern de a se dezvolta şi apariţia unui surplus agricol nejusti­ficat^[15].

Statele emergente BRICs sunt state cu o economie în expansiune, cu rate de creştere economică uluitoare de peste 7%, dar sunt ţări subdezvoltate datorită aces­tui dualism economic. India are o industrie de IT uriaşă şi este una dintre cele mai sărace ţări din lume, China este un gigant economic ce ne prezintă în interiorul său istoria economiei de la tradiţional la modern, Rusia este un gigant al hidrocar­bu­rilor cu o infrastructură inadecvată, Brazilia este o putere economică cu o crimina­litate alarmantă iar în Africa de Sud avansul tehnologic şi prezenţa rudimentaris­mu­lui economic este o normalitate. Emergenţa şi creşterea economică nu este ace­laşi lucru cu dezvoltarea, o ţară puternică are şi o societate puternică, iar un om puternic este un om plin de speranţe, dar şi de vise împlinite. Pentru mulţi locuitori ai Chinei sau Indiei, creşterea economică le-a ruinat toate aspiraţiile văzând cum alţii se îmbogăţesc şi ei nu pot să participe la această şansă. O ţară cu o armată pu­ter­nică, cu o economie cu un volum mare de tranzacţii, dar cu o populaţie sărăcită şi îngenuncheată, nu este şi nu va fi niciodată o mare putere, poate şi pentru că acel popor nu doreşte acest lucru^[16].

Dezvoltarea durabilă – o soluţie pentru viitorul dezvoltării

Pentru a defini dezvoltarea durabilă trebuie să subliniem ideea lui Edmund Burke despre viitor, ca despre un pact între generaţii. Viitorul unui popor nu tre­buie pus în pericol de nesăbuinţa oamenilor din prezent. Dezvoltarea durabilă este un proces ce stimulează dezvoltarea economică prin îndeplinirea cerinţelor prezen­te de consum care nu compromit sau prejudiciază resursele generaţiilor viitoare^[17].

Conferinţa de la Rio de Janeiro din anul 1992 a definit dezvoltarea dura­bilă, a determinat condiţiile de realizare a acestui tip de dezvoltare, a cuantificat dez­vol­tarea durabilă cu ajutorul unor indicatori şi a sprijinit implementarea aceste­ia^[18]. Pentru îndeplinirea dezvoltării durabile avem nevoie de câteva soluţii mini­me. O primă soluţie este redimensionarea creşterii economice prin stimularea unor laturi calitative şi nu cantitative. O a doua soluţie este eliminarea sărăciei în condi­ţiile satisfacerii nevoilor esenţiale. O altă propunere este aceea a unui control al creşterii populaţiei (un viitor malthusian al omenirii). Reorientarea tehnologică poate stimula apariţia unei dezvoltări durabile^[19].

Un indicator privind dezvoltarea unui stat este Indicele Dezvoltării Umane, IDU. Acest indice raportează dezvoltarea unei societăţi la speranţa de viaţă, gradul de alfabetizare şi gradul de cuprindere în învăţământ^[20]. Dezvoltarea durabilă este un concept complex, de certă orientare socialistă, care doreşte păstra­rea caracteris­ticilor fiinţei umane în vârtejul dezvoltării capitaliste. În concepţia unor istorici şi filosofi, dezvoltarea capitalistă aneantizează fiinţa umană.

Eco-dezvoltarea este în strânsă corelaţie cu dezvoltarea economică, con­cep­ţia reconcilierii omului cu natura este fundamentul filosofic al dezvoltării dura­bile^[21]. Bernard Comte definea dezvoltarea durabilă ca; respectul pentru mediul înconjurător, echitate socială şi rentabilitate economică^[22]. Pentru a fi dezvoltat deplin trebuie să ai o economie solidă, un popor sănătos şi un mediu înconjurător nealterat de efectele negative ale dezvoltării economice.

Bibliografie

[1] Stelian Pânzaru, Alexandru Ștefan, Creşterea şi dezvoltarea economică în context european şi mondial, p.95, disponibil online la: http://www.managementgeneral.ro/pdf/2_2008_7.pdf, accesat la  6 noiembrie 2014.

[2] Idem.

[3] Ibidem, p.96.

[4] Ibidem, p.97.

[5] Alexandru Cristian, Între Elefant, Urs şi Dragon, Editura RAO, Bucureşti, 2014, p. 30

[6] Philippe Deubel, Analyse économique et historique des sociétés contemporaines,  Person Education France, Paris, 2008, p. 465

[7] Ibidem, p.466

[8] Ibidem, p. 467

[9] Jérome Sgard, Qu’est-ce qu’une économie émergente, et est-ce encore dangereux?, disponibil online la: http://www.iddri.org/Evenements/Seminaires-reguliers/070314_sgard.pdf, accesat la 6 noiembrie 2014.

[10] Idem

[11] Yves Miezan Ezo, État des lieux de l’OpenSource dans les Pays en Voie de Développement, disponibil online la:  http://www.cnll.fr/static/old/12-ll-et-developpement.pdf, accesat la 06 noiembrie 2014.

[12] Ibidem, p.465.

[13] Ibidem, p.464.

[14] Ibidem, p.470.

[15] Ibidem, p.476.

[16] Alexandru Cristian, op.cit., p. 48.

[17] Stelian Pânzaru, Alexandru Ştefan, op.cit., p.99.

[18] Ibidem, p.100.

[19] Ibidem, pp 101-102.

[20] Ibidem, p.102.

[21] Ibidem, p.103.

[22] Bernard Comte, Le concept de dévelopment, p. 4, disponibil online la: http://conte.u-bordeaux4.fr/Enseig/Lic-ecod/docs_pdf/LeConceptDeDeveloppement.pdf, accesat la  6 noiembrie 2014.