Un submarin pierdut în istorie

Joi pe 28 iulie 1881, apărea un articol în ”The Sydney Morning Herald”. În articol se vorbea despre un nou submarin inventat de un român, Trajan Teodoresco, inginer din Galați. Informația a fost preluată și de alte publicații. Unele publicații au tratat subiectul mai pe scurt, altele au oferit mai multe detalii . Cele ce urmează reprezintă o sinteză a informațiilor oferite de presa vremii.

Potențiala contribuție a inginerului și inventatorului român George „Gogu” Constantinescu în edificarea Castelului Peleș prin elaborarea teoriei moderne a betonului armat

Palatul Peleș constituie o operă arhitectonică nespecifică mediului cultural românesc și în general a celui balcanic. De o frumusețe aparte și încadrându-se în mod splendid în peisajul natural aproape sălbatic, această construcție aparte a reprezentat o provocare deosebită pentru arhitecții și inginerii acelei epoci a sfârșitului de secol XIX. Realizat în mare parte abia către începutul sec. XX și în primii ani ai acestui secol, Palatul Peleș (împreună cu o serie de construcții adiacente) a trebuit să corespundă mai întâi condițiilor dure specifice climatului alpin, dar și factorilor de mediu legați de caracteristicile geologice, de terenul aflat în pantă (pe versant) și mai ales, de prezența și acțiunea apei curgătoare subterane și de suprafață. În acest context s-a dovedit necesară recurgerea la tehnologia betonului armat, o tehnologie încă puțin cunoscută și chiar controversată la începutul sec. XX. Cu toate că arhitecții și inginerii direct implicați în acest proiect au fost străini, de diverse naționalități, în epoca în care s-au făcut cele mai importante construcții și lucrări de ranforsare și extindere la Palatul Peleș în România (și în lume) exista un singur inginer care a stabilit teoria modernă a betonului armat și modurile de realizare a construcțiilor pe bază de beton armat. Acesta a fost inginerul și inventatorul român George „Gogu” Constantinescu, pionierul mondial al betonului armat. Deși nu există dovezi explicite privind vreo implicare directă a lui Constantinescu în lucrările de la Peleș, totuși, tehnologia betonului armat era cea stabilită de el în acea epocă, iar expertiza și rezultatele sale științifice în mod indubitabil au contribuit la realizarea construcțiilor de beton armat din cadrul proiectului Peleș.

Utilizarea bremsstrahlung inversat în obținerea fuziunii nucleare controlate

Realizarea laserului la începutul anilor ’60 ai secolului trecut a deschis o serie de perspective care nici măcar nu fuseseră presupuse până în acel moment. Printre altele, cercetătorii ruși L.I. Gudzenko și L.A. Shelepin preconizau, la mijlocul anilor ’60, realizarea la un moment dat a unui nou tip de laser care să poată funcționa la o frecvență specifică foarte mare, iar valoarea acestei frecvențe să poată fi variată și controlată după cum doresc utilizatorii. Din păcate, momentul în care a fost realizat în sfârșit un tip de laser capabil să se apropie de aceste performanțe a venit mult mai târziu: laserul cu electroni liberi (FEL) imaginat începând cu 1976. Studiind fenomenul bremsstrahlung inversat, Gudzenko și Shelepin și-au dat seama că radiația de frânare dintr-o plasmă termonucleară ar putea fi colectată de un fascicul laser capabil să penetreze mediul termonuclear.

Conferința Națională ”Take Ionescu”. Anul Avram Iancu. Lupta românilor pentru drepturi naționale

postat în: Media 1

Conferința Take Ionescu, ediția a patra, de la Sinaia, se va desfășura anul acesta, în perioada 13-14 septembrie. În 2024 se împlinesc 200 de ani de la nașterea eroului național, Avram Iancu, un moment de referință pentru a redescoperi marile epoci de dezvoltare a nației române. De aceea, tema oferită de Conferința Take Ionescu, din acest an, este ”Anul Avram Iancu. Lupta românilor pentru drepturi naționale”. Conferința Take Ionescu este organizată de Consiliul Județean Prahova, în parteneriat cu Muzeul de … Citeşte mai mult

S-ar putea să nu existe infinitul, decât în nostalgia noastră după starea originară, pierdută, din Grădina Edenului

Acest articol face referire și este în același timp o completare a lucrării Modelul Big Bang Rece (Ionescu, 2021), numită în continuare MBBR sau lucrarea de bază, care a fost tipărită în cadrul editurii Tribuna Economică, în anul 2021, cu ISBN 987-973-688-429-0; lucrarea este listată și pe Internet.

Întrucât MBBR afirmă un univers discret și finit, noi argumentăm ipoteza că infinitul nu există în realitatea fizică, el fiind doar un concept matematic. Dacă, din punct de vedere fizic, infinitul nu există, atunci nu putem vorbi nici despre continuu și ca urmare nici despre o singularitate Big Bang infinit de mică și de densă și asta deoarece noțiunea de singularitatea este strict legată de domeniul analizei matematice a continuului mulțimii numerelor reale care nu poate fi aplicată la un spațiu discret.

În acest articol demitizăm ideea pornită de la Aristotel că timpul este infinit și facem aceasta tocmai la sugestia marelui filozof de a consulta un arbitru credibil care să decidă, o dată pentru totdeauna, dacă în realitate există loc pentru infinit.

Amestec de combustibil ieftin și ecologic destinat arderii catalitice în cazanele termoenergetice și motoarele de ardere internă, o soluție pentru Europa

Scăderea consumului de carburanți fosili se poate face prin introducerea în amestecul combustibil a apei și a unor aditivi care să permită disocierea chimică a apei și apariția unor reacții secundare de combustie. Apa poate face obiectul disocierii chimice sub acțiunea unor agenți chimici cum ar fi carbura de calciu (carbidul) sau oxidul de calciu (varul nestins) din reacțiile respective formându-se carburanți (acetilena) cu bune proprietăți energetice și oxidanți (oxigen gazos obținut prin stingerea varului). Utilizarea unor aditivi (10% din amestec) formați dintr-un amestec de var nestins, carbid și carbon activ în combinație cu un carburant clasic (solid, lichid sau gazos în proporție de 10% în amestec) și un surplus important (cca 80% din amestecul total) de apă, conduce la obținerea unui combustibil cu temperatură înaltă de ardere, cost total mult mai scăzut decât orice combustibil clasic și funcționare în regim ecologic. Acest amestec este trimis mai întâi pe suprafața unui ecran catalizator (suprafață incandescentă) și de acolo în focar (camera de ardere). Metoda aduce îmbunătățiri importante în energetică (tehnologia cazanelor de termocentrale) și transporturi (tehnologia motarelor de combustie internă) deschizând posibilitatea scăderii impresionante a consumului de carburanți fosili și a scăderii costurilor de exploatare. Prezentăm rezultatele experiențelor noastre privind obținerea de noi rețete de combustibili și aplicații ale acestora. Am stabilit că se pot aduce importante îmbunătățiri în schema cazanelor din termocentrale, generatoarelor de aburi de orice gabarit, dar în special cele de aplicații industriale, precum și motorelor de combustie internă. Metoda se înscrie în efortul general de reducere a consumului de carburanți fosili și reducere a noxelor produse de mașinile termice. Considerăm că schemele propuse pot face obiectul multor îmbunătățiri, conducând la reducerea cu 90% a consumului de carburant fosil și la obținerea unui combustibil bazat pe calcar (ca materie primă), o materie primă aflată pe Terra în cantități mult mai mari decât petrolul/gazele naturale, mult mai ușor de prelucrat și care poate fi recuperată din conținutul gazelor eșapate, permițând utilizarea acestor produse de ardere în vederea regenerării, adică a fabricării altor cantități de combustibili. Rețeta noastră presupune un combustibil ieftin, larg întâlnit în natură, ușor de fabricat, parțial regenerabil, ecologic.

Proiectul Romteleghid între legendă și realitate istorică

Proiectul Romteleghid” (denumire intrată ca atare în folclor, dar nu neapărat o denumire veridică și oficială) a fost direct legat de Regimul Ceaușescu și de ambițiile de creștere a puterii militare în favoarea României. Cu toate acestea, activitățile științifice și preocupările care au condus la formarea bazelor acestui proiect sunt mult anterioare Regimului Ceaușescu. În fapt, totul a pornit încă de la cumpăna dintre secolele XIX și XX, prin studierea fenomenelor naturale de formare a electricității atmosferice și mai ales, a transportului prin aer (fulgerele orizontale) a unor fascicule de particule încărcate pe distanțe foarte mari. Inițial (la finele sec.XIX) aceste fenomene naturale au fost observate, apoi s-a încercat explicarea lor în primul deceniu al sec. XX și ulterior, încă din perioada Primului Război Mondial, au fost realizate experimente destinate obținerii unei tehnologii de transport dirijat a fasciculelor de purtători prin atmosferă utilizând anumite emisii electromagnetice independente și un dispozitiv original destinat modulării acestor emisii. Astfel, pe parcursul deplasării modulate/dirijate a fasciculelor de purtători, acestea interacționează cu gazele atmosferice, le ionizează și extrag, astfel, noi sarcini electrice, amplificându-se.

De la instinctele primitive la cunoașterea avansată: evoluția inteligenței umane

Evoluția inteligenței umane este o abordare complexă, care se întinde pe milioane de ani. Aceasta cuprinde dezvoltarea treptată a abilităților cognitive care disting Homo sapiens de alte specii. Evoluția inteligenței umane a fost condusă de factori precum selecția naturală, presiunile mediului și dinamica socială. De la primii hominizi la Homo sapiens modern, evoluția inteligenței umane a fost marcată de dezvoltarea abilităților cognitive complexe, inclusiv limbajul, rezolvarea problemelor și cooperarea socială. Acest articol explorează reperele cheie în evoluția inteligenței umane, examinând factorii biologici, de mediu și sociali care au contribuit la această transformare remarcabilă.

Într-un Univers în care spațiul și timpul sunt discrete, viteza maximă posibilă este finită. Contracția Lorentz și dilatarea timpului într-un univers discret

Acest articol face referire și este în același timp o completare a lucrării Modelul Big Bang Rece (Ionescu, 2021), numită în continuare MBBR sau lucrarea de bază, care a fost tipărită în cadrul editurii Tribuna Economică, în anul 2021, cu ISBN 987-973-688-429-0.
I. Ne propunem să demonstrăm că într-un univers discret, viteza maximă este finită și anume egală cu unitatea.
II. Deoarece afirmația conform căreia spațiul nu poate fi discret, ci continuu prinde din ce în ce mai mult teren, ne propunem să argumentăm de ce această afirmație este falsă și în plus redefinim formula contracției Lorentz pentru un univers discret.
III. Analizăm noțiunile de dilatare și contracție a timpului.

Campanii de publicitate inovatoare pentru instituții culturale: Explorarea oportunităților și cadrului de parteneriat public-privat

Această lucrare investighează strategii inovatoare de promovare a organizațiilor culturale prin parteneriate public-privat, concentrându-se pe colaborări cu agenții de publicitate. Acesta abordează nevoia de metode de promovare eficiente prin explorarea diverselor strategii de publicitate inovatoare, inclusiv gamificarea ca exemplu. Obiectivele includ identificarea nevoilor de promovare ale organizațiilor culturale, evaluarea beneficiilor și provocărilor parteneriatului public-privat și propunerea unui cadru practic de implementare. Metodologia presupune 3 interviuri calitative cu funcționari publici și personal contractual responsabil de comunicare, relații publice și publicitate în cadrul organizațiilor culturale. Constatările arată că, în timp ce parteneriatele public-privat pot spori eforturile de promovare, lipsa de expertiză în rândul personalului instituțional ridică provocări. Lucrarea propune un cadru cuprinzător pentru o colaborare eficientă, susținut de exemple practice, subliniind rolul esențial al parteneriatelor public-privat în modernizarea strategiilor de promovare în sectorul public.

1 2 3 4

Articles published according to the current editorial policy