5 nov. 2023

Sesiunea de comunicări științifice ”Ziua cercetătorului şi proiectantului din Romania”

de | postat în: Media | 0

ACADEMIA ROMANA
Comitetul Roman de Istoria si Filosofia Stiintei
Divizia Istoria Stiintei

Intelligence Studies Center for Security and Applied Geopolitics / CSIS&GA

I N V I T A Ț I E

In ziua de 17 noiembrie 2023 , Ora 10, Divizia Istoria Stiintei Comitetul Roman de Istoria si Filosofia Stiintei din cadrul Academiei Romane si Intelligence Studies Center for Security and Applied Geopolitics / CSIS&GA vor organiza cea de-a II-a sesiune anuala de comunicări științifice de toamnă cu tema

Ziua cercetătorului şi proiectantului din Romania

Sesiunea de comunicări științifice ”Ziua cercetătorului şi proiectantului din Romania”

Simpozionul  stiintific dedicat  lui   Emil Racovita,  biolog român, membru al Academiei Române, fondatorul biospeologiei, explorator al Antarcticii (75 de ani de la moarte,  n. 1868),   Horia Hulubei , fizician – o personaliate de exceptie a stiintei romanesti   (50 de ani de la  moartea lui) precum și   lui George Emil Palade –omagiu pentru citologul american de origine română George Emil Palade care a elucidat ultrastructura celulelor; a descoperit (în 1953) ribozomii (particule subcelulare care-i poartă numele), .  

In ziua de 17  noiembrie 2023 , Ora 10,  Divizia Istoria Stiintei Comitetul Roman de Istoria si Filosofia Stiintei  din cadrul Academiei Romane si   Intelligence Studies Center for Security and Applied Geopolitics / CSIS&GA vor organiza sesiune anuala de comunicări științifice cu Tema ,  Ziua cercetătorului şi proiectantului din Romania! Aniversată  anual în ziua de 19 noiembrie .

Această zi a fost aleasă în semn de omagiu faţă de activitatea savantului american de origine română – George Emil Palade (născut pe data de 19 noiembrie 1912), unul dintre creatorii biologiei celulare moderne și laureat în 1974 al premiului Nobel pentru ”descoperirile privind organizarea structurală şi funcţională a celulei”.

Simpozion stiintific dedicat  lui marilor savanți romîni   Emil Racovita,  biolog român, membru al Academiei Române, fondatorul biospeologiei, explorator al Antarcticii (75 de ani de la moarte,  n. 1868),   Horia Hulubei , fizician – o personaliate de exceptie a stiintei romanesti   (50 de ani de la  moartea lui) precum și   lui George Emil Palade – citologul american de origine română George Emil Palade care a elucidat ultrastructura celulelor; a descoperit (în 1953) ribozomii (particule subcelulare care-i poartă numele).  

Ziua cercetătorului şi proiectantului din Romania (PDF)

5 nov. 2023

Biserica, o realitate mistică și instituțională ca un liant între trecut, prezent și viitor

de | postat în: Arhiva, Filosofie | 0

Mazilu, Dumitru (2023), Biserica, o realitate mistică și instituțională ca un liant între trecut, prezent și viitor, Cunoașterea Științifică, 2:4, DOI: 10.58679/CS76737, https://www.cunoasterea.ro/biserica-o-realitate-mistica-si-institutionala-ca-un-liant-intre-trecut-prezent-si-viitor/

 

The Church, a mystical and institutional reality as a link between past, present and future

Abstract

The history of humans with the primary period, records in various religious, cultural, scientific sources concepts and which ideas show that the Church has a missionary role and a factor of spiritual and social balance, adding to it the role of a source of emanation of principles and norms based on the scriptures the divine scriptures as well as from the unwritten laws of tradition.

The Church has been actively involved in solving many social and other conflicts up to those that take care of the confusions, depressions and crises pressing on the psyche and spirit of believers.

All this entitles us to appreciate that the Church constitutes both a mystical reality and an institutional reality, a duality on which I wish to bring some arguments and personal opinions.

Keywords: church, reality, mystic, institution, missionary, conflicts

Rezumat

Istoria omenirii începând cu perioada primară, consemnează în diverse izvoare religioase, culturale, științifice concepte și idei care arată că Biserica are rol misionar și de factor de echilibru spiritual, social adăugându-i-se rolul de sursă de emanație de principii și norme bazate pe slovele dumnezeieștii scripturi precum și din legile nescrise ale tradiției.

Biserica s-a implicat activ în rezolvarea multor conflicte sociale și de altă natură până la cele care țin de confuziile, depresiile și crizele ce apasă asupra psihicului si spiritului credincioșilor.

Toate acestea ne îndreptățesc să apreciem ca Biserica se constituie atât o realitate mistică dar și o realitate instituțională, dualitate asupra căreia doresc să aduc câteva argumente și păreri personale.

Cuvinte cheie: biserica, realitate, mistic, instituție, misionar, conflicte

 

CUNOAȘTEREA ȘTIINȚIFICĂ, Volumul 2, Numărul 4, Decembrie 2023
ISSN 2821 – 8086, ISSN – L 2821 – 8086, DOI: 10.58679/cs76737
URL: https://www.cunoasterea.ro/biserica-o-realitate-mistica-si-institutionala-ca-un-liant-intre-trecut-prezent-si-viitor/
© 2023 Nicolae Sfetcu. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

 

Biserica, o realitate mistică și instituțională ca un liant între trecut, prezent și viitor

Dumitru Mazilu[1]

mitimaz@yahoo.com

[1] Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Justinian Patriarhul” al Universității București

 

Istoria omenirii începând cu perioada primară, consemnează în diverse izvoare religioase, culturale, științifice concepte și idei care arată că Biserica are rol misionar și de factor de echilibru spiritual, social adăugându-i-se rolul de sursă de emanație de principii și norme bazate pe slovele dumnezeieștii scripturi precum și din legile nescrise ale tradiției.

Biserica s-a implicat activ în rezolvarea multor conflicte sociale și de altă natură până la cele care țin de confuziile, depresiile și crizele ce apasă asupra psihicului si spiritului credincioșilor.

Toate acestea ne îndreptățesc să apreciem ca Biserica se constituie atât o realitate mistică dar și o realitate instituțională, dualitate asupra căreia doresc să aduc câteva argumente și păreri personale.

În primul rând, termenul de mistică o realitate eclesială nu se poate confunda cu misticismul care este un fenomen disparat de acțiunile și legile eclesial.

Mistica este ansamblul conceptelor filosofico-religioase, care afirmă posibilitatea unei comuniuni a omului lui Divinitatea si care presupune asimilarea unor cunoștințe și cultivarea unor trăiri obținute pe această cale. Pe cale de consecinta, mulți specialiști în domeniu o denumesc”mistică creștină”[1] înțeleasă ca acea formă de contact uman cu transcendența lui Dumnezeu.

Am identificat faptul că, în societatea contemporană Biserica este asimilată drept o realitate mistică[2] și a devenit obiectul de cercetare din mai multe perspective în special din punct de vedere teologic[3].

În contextul menționat mai sus, apreciez că, Biserica considerată o realitate mistică trebuie să sprijine formarea și evoluția noastră spirituala si sa umple vidul dintre rațional și credință și să devină un mediu de echilibru interior.

Cu privire la termenul de instituțional, trebuie să avem în vedere că instituțiile reprezintă un set de reguli, proceduri de înțelegere și norme de comportament moral și etic desemnate să constrângă comportamentul indivizilor cu scopul de a maximiza avuția sau utilitatea principiilor.[4]

Deci, Biserica din perspectiva statului este o instituție ca multe altele şi beneficiază de aceleaşi drepturi şi îndatoriri ca orice instituţie. Biserica este obligată de lege să-şi defăşoare activităţile în rigorile ei iar dacă o activitate a acesteia contravine legilor, ea nu se poate desfăşura sau trebuie oprită. Privită ca fiind extensia pământeană a lui Dumnezeu, unii inversează viziunea drept urmare Biserica este cea care ar trebui să conducă societatea, respectiv, legile credinţei ar trebui să fie deasupra legilor statului şi toată lumea ar trebui să le respecte. Nerespectarea lor este un păcat şi va atrage mânia lui Dumnezeu, în acest sens, un mare gânditor a  spus:

When we want to investigate church laws, let us imagine ourselves as pioneers, pioneers and bold explorers of the Kingdom of God dominated by living, thinking and creative imagination springing from the power of prayer and communion with the holy mysteries of Christ.

Traducere text: Când dorim să cercetăm legile bisericești să ne închipuim ca niște pioneri pionierii si exploratorii îndrăzneți ai Împărăției lui Dumnezeu dominați de trăire, gândire și imaginație creatoare izvorâte din puterea rugăciunii și a împărtășirii cu sfintele taine ale lui Hristos.[5]

(Gene Getz ”Dinamica Bisericii”)

Biserica, în calitate de instituţie, este obligată de lege să se comporte în conformitate cu legile adoptate de govern. La fel de bine ritualul bisericii este sacru și Biserica tot ca instituţie consideră că nimeni nu are dreptul la imixtiune în această chestiune, pentru că atentează la libertatea religioasă a cetăţenilor.Toate acestea sunt cauzate de rolul dublul al Bisericii, care este obligată de situaţie să împace limbajul religios cu cel laic şi să facă o apropiere între ceea ce reprezintă legile divine și ceea ce reprezintă  legile lumeşti, o astfel de abordare fiind  aproape imposibilă.

Am identificat câteva aspecte de ordin teoretic si practic care mi-au relevat ideea referitoare la existenta unui echilibru între cele două realități mistico-institutionala și care au făcut ca Biserica, un organism viu și mereu adaptabil la cerințele actualei societăți, să-și urmărească scopul și anume: ”mântuirea membrilor ei după cuvintele veniți binecuvântați fii ai lui Dumnezeu de moșteniți împărăția cerurilor(…)„

În primul rând, Biserica întrunește condițiile unei realități sacre si ale unei entități sociale care posedă o structură și o organizare instituțională. Biserica în aceste condiții se manifestă în timp și în spațiu ca un organism viu și depozitar al harului dătător de viață[6], mai ales când vorbim despre importanța hotărârilor sinodale (dogmatice și canonice-o structură fundamentală)[7] care contribuie în acest sens la valorificarea și dezvoltarea atât pe orizontală cât și pe verticală a societății.

O asemenea dezvoltare este condiționată de implicarea permanentă a credinciosului în viața bisericească, înțeleasă ca o participare asumată ce îl ajută să fie deplin conștient de imposibilitatea unei înțelegeri abstracte asupra felului în care Biserica își exercită calitatea de organism viu.

Nicoale Berdiaev[8] se exprimă în acest sens: ” Biserica este o realitate mistică și instituțională care ”chiar dacă deține și elemente fizice, psihice și sociale totuși nu ne permitem să o considerăm tangibilă fiindcă ea nu aparține lumii lucrurilor văzute, nu este o realitate empirică”.[9]

De aceea rolul ei de a crea legătura pe verticală și pe orizontală în demersul dezvoltării spirituale/duhovnicești, face dovada apartenenței lumii nevăzute. Posibilitatea înțelegerii acestei dimensiuni existențiale în care Biserica își are originea este condiționată de exercițiul trăirii și a cultivării valorilor spirituale care pot fi menținute prin  credință și fapte vrednice urmat în sânul comunității eclesiale.[10]

Sfântul Nicolae Cabasila unul dintre cei mai consacrați în materie de scrieri liturgice tratează problema misticității Bisericii și forma ei instituțională si  consideră că autentica realitate a acesteia stă dincolo de ziduri, ierarhie, rituri și întruniri misionare însă nici acestea nu pot fi excluse.

Profesorul Anghelopoulos I. a tradus unul dintre manuscrisele care conțin sfaturi filocalice ale sfântului NK care fac referire la aspectul mistic și instituțional al Bisericii și este ferm convins de ideea faptului ei credincioșii gândesc cele două aspecte ale Bisericii într-o continuă sincronizare constituind unul dintre secretele de succes ale vieții eclesiale.

Text original: Πρέπει να κοιτάξω στην Εκκλησία, δεν μπορεί να γίνει κατανοητή ως μέσα σε μέσα σε μέσα. Δεν μας επιβάλλεται ως εξωτερική πραγματικότητα. Αυτό που μας φαίνεται ότι παίρνουμε δεν είναι η εγγενής φύση του. Δεν είναι η εκκλησία ένας ναός από πέτρες, δεν είναι σύναξη πιστών, δεν είναι μια ενορία που αποτελείται από ανθρώπους; Επιπλέον, δεν είναι θεσμός που ρυθμίζεται από νομικό κανόνα, αν και όλα αυτά τα στοιχεία αποτελούν μέρος της ύπαρξής του. Δεν έχει εξωτερικά όρια και σημάδια, που θα καθόριζαν την εσωτερική του φύση και θα μπορούσαν να τη διαφοροποιήσουν από το είναι.

Traducere: ” Viaţa spirituală este în mod metafizic socială şi nu individualistă, iar Biserica, în sensul profund al cuvântului, are o natură spirituală socială. Trebuie să mă uit la Biserică, ea nu poate fi înțeleasă ca înăuntru. Nu ni se impune ca realitate exterioară. Ceea ce se pare că primim nu este natura sa inerentă. Nu este biserica un templu de pietre, nu este o adunare de credincioși, nu este o parohie formată din oameni? Mai mult, nu este o instituție reglementată de o normă juridică, deși toate aceste elemente fac parte din existența acesteia. Nu are granițe și semne exterioare, care să-i definească natura interioară și să o diferențieze de ființă.”,

(Nicoale Cabasila Manuscris nr 34929 din lucrarea ”Gândiri Filocalice uitate”)[11]

Se simte nevoia pentru această corelare în special în mediul social motiv pentru care unii teologi vorbesc despre sincronizarea socială, argumentând că Biserica noastră: ”reprezintă viața de comuniune a oamenilor cu Dumnezeu, cea care prin cuvânt și rugăciune, prin ordine și canonicitate(respectarea rânduielilor, legilor canonice), cultivă darul unității un generator de libertate religioasă unde nu este loc de dezbinare și nici indiferență egoistă. Este o expresie a comuniunii și a intensei cooperări insuflate cu multă delicatețe atât comunităților de credincioși cât mai ales la nivel interinstituționali”.[12]

O înțelegere asupra felului cum funcționează această sincronizare a celor două aspecte ale Bisericii este dată de explicația francezului Jean-Marie Aubert[13], anume ca, acestea își au originile în Evanghelia lui Hristos (expresie a Revelației dumnezeiești ) și în codexurile civile (instituțional) ambele contribuind în egală măsură la instruirea spirituală și socială a indivizilor (credincioșii, oamenilor) în vederea continuei lor evoluții atât pe verticală cât și pe orizontală. Constată  că pe parcursul acestui proces s-a păstrat nealterată demnitatea umană care dintotdeauna s-a raportat la respectarea atât a legilor și tradiției canonice dar și a legilor civile.  Jean-Marie Aubert  cu privire teoria sincronizării spunea[14]:

Text original: ”Il est important d’ancrer la réflexion social de l’Église sur l’Apocalypse, mais cette dernière restera à jamais clairement supérieur en contenu, destination et but. L’Évangile est la principale source de formation sociale, avec la précision que les étapes historiques de l’humanité peut aussi la recevoir au niveau social sans la perte de son caractère divin, sinon refuser un doctrine sociale dérivée de l’Évangile, signifie une transformer la doctrine sociale de l’Église en une doctrine simple œuvre humaine”. C’est pourquoi l’Église, réaffirmant avec constance la dignité transcendant de la personne, a pour principe d’action le respect de ses formes d’organisation et de fonctionnement.

 Traducere text : Este important să fundamentăm gândirea socială a Bisericii pe Revelaţie, dar aceasta din urmă va rămâne veşnic net superioară prin conţinut, destinaţie şi scop. Evanghelia este principala sursă de instruire socială, cu specificaţia că etapele istorice ale umanităţii o pot primi şi la nivelul social fără pierderea caracterului său divin, altfel “a refuza o doctrină socială derivată din Evanghelie, înseamnă a transforma doctrina socială a Bisericii într-o simplă operă umană.  De aceea Biserica reafirmând statornic demnitatea transcendentă a persoanei umane cultivă în paralel și responsabilitatea respectării formelor de organizare și funcționare a acesteia.”[15]

(Jean-Marie Aubert, ”Morale sociale pour notre temps„)

Biserica este un simbol al demnității și cultivării tradițiilor canonice pe care le transmite societății. Biserica în aceste circumstanțe o înțelegem ca fiind un liant între trecut-prezent și viitor atunci când vorbim de manifestarea multor interese legate de forma de organizare și funcționare a ei.[16]

De ce de viitor? Biserica își manifestă grija față de generațiile viitoare din rândul cărora se consideră că vor forma noi și noi mărturisitori și închinători ai lui Hristos  care pe lângă misiunea la care au fost chemați, aceștia vor trudi la îmbogățirea tezaurului canonic și legislativ civil atât de necesare dezvoltării și protejării formelor de organizare și funcționare ale Bisericii.

În acest sens redăm cuvintele lui Ioanid Romanide care afirma:

Text original: ” Στους κόλπους της Εκκλησίας διορίζονται και εκλέγονται Άγιοι Ομολογητές Πατέρες, ώστε οι ανακαλύψεις των Θείων Σλάβων να τοποθετούνται σε διατάγματα, κανονικούς νόμους και πνευματικές συμβουλές, όλα συνθέτοντας ένα πνευματικό θησαυροφυλάκιο σχεδιασμένο να εγκαθιδρύει τάξη και ειρήνη στις ζωές μας. πιστούς.”

Traducere text: În sânul Bisericii sunt rânduiți și aleși Sfinți Părinți mărturisitori pentru ca descoperirile dumnezeieștii slave să fie așezate în rânduieli, legi canonice și sfaturi duhovnicești, toate alcătuind un tezaur spiritual hărăzit să stabilească ordinea și pacea  și buna organizare eclezială pentru bunul mers al vieții duhovnicești a credincioșilor noștri.[17]

(Ioannis Romanides ”Dogmatica Patristică Ortodoxă”)

Prin susținutul efort la ”(…)cultivarea binelui social și moral(…)[18] într-o societate din ce în ce mai divizată, Biserica dă consistență dinamismului misionar și social al reprezentanților și membrilor  care o alcătuiesc, chemați să o slujească manifestând implicare, interes conștient și asumat.

În mod particular, așa după cum știm de la marii noștri canoniști, biserica ortodoxă nu trebuie considerată doar ”o realitate mistică”[19] ci și o realitate instituțională cu o implicare conștientă și asumată în viața societății și a credincioșilor pentru a fi mai bine înțeleasă în țara noastră  care e din ce în ce mai polarizată mai ales din punct de vedere economic.

În acest context societal foarte nefavorabil sedimentării valorilor morale creștine, Biserica noastră  trebuie să fie  colacul de salvare întrucât aceasta este o realitate care unește în sine tot ceea ce există, adică Dumnezeu și creația Sa. [20] De ce? Pentru că scopul ei fundamental este mântuirea membrilor ei dacă stăm și ne gândim la simplul fapt că ea este- ”chemată să-L urmeze pe Domnul nostru Iisus Hristos” și să îi aducă la Hristos pe toți cei ce doresc să fie învederați de lumina învierii.[21] Un alt argument poate fi acela că prin eforturile sale permanente Biserica ocupă o poziție centrală în viața comunităților de oameni, care ”cred în Hristos, legați prin legătura credinței și a dragostei”.[22]

Biserica poate fi asociată cu alte societăți omenești, sub aspectul ei de comunitate de oameni(…)[23] , însă nu trebuie gândit așa. Biserica este mult mai mult de cât am crede. Ea a fost întemeiată pentru ca să contreze în spațiul eclezial toată suflarea creștinească -chemată să se folosească de la Sfinții Apostoli și până în zilele noastre -de acele ”(…) ”mijloace sfințitoare”[24] dar și pentru ca această suflare să fie sfințită. Este un angajament și o slujire deosebită motiv pentru care nu întâmplător ea este numită și ”centrul creației”[25]sacru al omului fiindcă asupra lui planează întreaga responsabilitate mai ales atunci când are în răspundere coordonarea, organizarea și respectarea principiilor canonice ale acestui ”ethos eclesial”.

Sigur ele își găsesc aplicabilitatea în viața personală, în viața de familie și în relațiile cu ceilalți membrii ai societății. Deci vorbim de o asumare. Nu este ușor pentru oameni o astfel de asumare, mai ales că într-un mediu eclesial-de tipul celui anterior descris- ținta este ”înaintarea către ethosul final(viața ce veșnică)”.

Biserica spuneam nu trebuie redusă doar la caracterul ei mistic desigur acest aspect nu trebuie să genereze diminuarea importanței acestuia. Însă acestui caracter trebuie să-i fie asociat și acceptată ideea că această entitate, Biserica, posedă și un caracter instituțional, de unde rezidă faptul că și Biserica prin rolul ei instituție dispune de o organizare și de o structură -adică tot atâtea mijloace care o ajută foarte mult să fie asimilată și urmărită de membrii unei ”lumi ce ea însăși este posesoarea unei mentalități instituționale și juridice”.

Biserica își vădește cursivitatea și discreția mișcărilor progresive în ”aria învățăturilor de credință ” pe care nu o dă la o parte în tot acest periplu misionar la care a fost chemată. [26]

Biserica din acest punct de vedere manifestă un interes major legat de necesitatea adaptării și aplicării normelor de drept și cele ce țin de fondul dogmatic și patristic în societate încă din perioada primară.

De aici totul se desfășoară într-un mod coerent. Este normal ca aceste preocupări să fie oarecum un firesc al dinamicii Bisericilor. Folosesc pluralul pentru că lucrurile de acest gen se petrec în sânul fiecărei Biserici fie că vorbim de cele locale (din perioada primară), fie că vorbim de cele care au obținut statutul de Biserică autocefală sau autonomă fie că vorbim de noile modificări specifice perioadei secolului al XX-lea care deja anunța premisele unor transformări ale căror provocări nu le poate răspunde decât numai prin străduita modelare și adaptare a conținutului legislativ în materie, a formelor care privesc exprimarea și a metodelor de aplicare, nedepășind în niciun chip fondul ecleziologic.

Încă din secolul al III-lea[27] Biserica începe să își concentreze atenția asupra modului de comunicare și de explicitare a principiilor și normelor canonice având la bază comunicarea și valorificarea reflecțiilor de ordin teologic tocmai pentru a genera stabilitate și ordine în toate acele comunități creștine aflate într-o continuă dezvoltare.

Mai mult decât atât perioada  primară a creștinismului nu a fost indiferentă la dezvoltarea și răspândirea acelor percepte religioase care articulau în cuprinsul lor acea  legătură dintre mistic și social în ceea ce privesc activitățile misionare ale Bisericii.

Perioada primară este recunoscută prin felul în care  problematica mistică devenea un punct de sprijin pentru partea socială a Bisericii, acest fapt  asigura acesteia un echilibru în zona de răsărit a Imperiului Bizantin, respectiv Cezareea, Constantinopolul, Alexandria, etc.

Totodată, se remarca faptul că măiestria de a îmbina religiosul (misticul) cu partea legislativă (civilă și canonică) asigură Bisericii o  originalitate aparte si îi pune în valoare  capacitatea de a oferi tot ceea ce îi este mai bun omului, aici referindu-ne la imagine şi simbol, la trăire și la bunăvoința aplicării necondiționate a canonului.

Teologul Guillaume de Jerphanion, un cercetător atent al teologiei patristice din primele secole creștine, a lasat[28]  câteva puncte de vedere ale unor sfinți părinți trăitori în veacul al III-lea și al IV-lea care s-au arătat interesați de evoluția și promovarea dinamismului eclesiologic căruia îl recunoaște ca o realitate mistică și instituțională si care confirmă  că Biserica constituie un factor de influență în societate suficient cât să se poată asigura stabilitate și ordine.

Eusebiu de Cezarea unul dintre figurile originale ale Bisericii primare cunoștea foarte bine felul în care Biserica Primară și-a dăruit  moștenirea asumată a Adevărului revelat știut fiind faptul că cu greu comunitățile de creștini era terorizați de atrocitățile domniei dioclețiene.

O reflecție referitoare la concepția eusebiană cu privirea la dubla calitate a Bisericii aparține profesorului și teologului Jean Gaudemet care afirma: ”Biserica în secolul al III-lea și- a extins influența atât la nivelul comunităților creștine dar și în rândul claselor înaltei societăți imperiale. Biserica este înțeleasă ca o forță ce știe cum să-și îmbine cele două capacități/relități cea mistică și cea de tip socială.” [29]

Sfântul Justin Martirul acceptă prin felul gândirii sale filosofice și teologice că Biserica este spațiul unde se înfiripă primele întâlniri dintre „sacru/mistic și social, considerând această simfonie rezultatul unei simfonii care poate influența constructiv  modul de gândire și de trăire a spiritualității într-o perioadă istorică plină de cruzime.

Biserica este cea care a contribuit la saltul calitativ al culturii creștine .

Redăm mai jos un aspect al gândirii justiniene:

Text original:  ”Ecclesia, a primis Christianis saeculis, gradatim demonstravit communitatem christianam fundari debere fide, actionibus et observantia legum et traditionis. Hac de causa, Ecclesia agnoscitur adhuc fons mystici ac socialis aditus”.[30]

Traducere de text: Biserica, încă din primele veacuri creștine a  demonstrat  pas cu pas că o comunitate creştină trebuie să se sprijine pe credință, valoarea faptei și pe respectarea legilor și a tradiției. Prin aceasta Biserica este recunoscută întotdeauna a fi  un inepuizabil izvor de abordări  mistice și sociale.

Așa se explică faptul că nici Biserica Ortodoxă Română, nu face excepției de la toate cele mai sus arătate. Reprezentată de iscusințele și strădaniile cărturărești ale marilor personalități -ale căror roade s-au concretizat atât prin vechile noastre pravile cât și prin colecțiile nomocanonice -Biserica Ortodoxă Română își asuma cu multă conștiinciozitate calitatea de  păstrătoare a milenarismului canonic autentic.

Tezaurul canonic național s-a bucurat de atenția marilor cărturari și a marilor canoniști care au intervenit prin contribuțiile lor la valorificarea și actualizarea acestuia atât prin introducerea unor completări a principiilor și normelor specifice Ortodoxiei Românești, precum și prin adaptarea fondului canonic la condițiile obiective în care aceasta se găsea.[31]

Odată cu obținerea autocefaliei de Biserică Ortodoxă Română, aceasta i-a revenit datoria de a păstra nealterate principiile și manifestările canonice și liturgice pe care le implică, în demersul Ortodoxiei Universale dar și în spațiul tuturor acelor state în care ea își desfășoară activitatea. Dinamismul Bisericii Ortodoxe care își exercită influența asupra bunului mers al vieții religioase și sociale în societate, suscită și interesul canoniștilor, cei care vor contribui pe de o parte la păstrarea convingerilor că- tradiția canonică nu este nici una depășită sau învechită și pe de cealaltă parte că tradiția canonică este un nesecat izvor de inspirație, cel puțin pentru teologia canonică a secolului al XX-lea. De aceea dinamismul Bisericii se exprimă și prin criteriul selecției-atât de necesar creștinilor în procesul lor de maturizare spirituală[32]

În acest sens, membrii Bisericii, ierarhi, preoți și diaconi dar și mărturisitori ai dreptei credințe trebuie să își asume cu foarte multă responsabilitate chemarea . Când Mântuitorul spune luați jugul meu”(Matei 11,29) de fapt îndeamnă să fim responsabili în actul misionar la care am fost chemați conștienți fiind că o astfel de răspundere nu este una ușoară.

Consider că aprofundarea întelegerii relației actuale dintre cele două realități ne va oferi o imagine destul de completă pentru a găsi răspunsuri la cum trebuie Biserica noastră să răspundă la provocările de orice fel venite dinspre societățile aflate în forme de polarizare morală diferite.

Bibliografie

  • [1] ”Această denumire este identificată în lucrarea Enciclopedia Britanică și care este definită drept o realitate apartenentă Bisericii lui Hristos, Biserica Apostolică și Sobornicească care face trimitere la posibilitățile umane de experimentare cognitivă a ultimei realități, de înțelegere a lui Dumnezeu prin dreapta credință”, în Gene A. Getz ”Dinamica Bisericii”, ghid de studiu, Editura BEE International, Dallas, 1994, p. 44
  • [2] Ibidem, p. 46.
  • [3] Ibidem, p.87.
  • [4] Douglass C. North – Instituții, schimbare instituțională și performanță economică. Chișinău: Știința, 2003
  • [5] Gene A. Getz ”Dinamica Bisericii”, ghid de studiu, Editura BEE International, Dallas, 1994, p. 78;
  • [6] †Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ”Biruință prin jertfă. Demnitate prin unire. Slujitori ai Bisericii pe Front și la unirea din 1918”, în Biserica Ortodoxă Română și Marea Unire, Vol. I, Ed. Basilica, București, 2018, p. 5
  • [7] Pr. Prof. Dr. George Grigoriță,  ”Teologia Canonică și Dreptul Bisericesc: O relație sinergică și complementară”, în ”În lumina lui Hristos. Omagiu Părintelui Prof. Univ. Dr. Ștefan Buchiu”,  Editura Basilica, București, 2023, p. 28.
  • [8] Ibidem, p,55.
  • [9] Ibidem, p.58.
  • [10] Ibidem, op.cit.. p. 144.
  • [11]  Nicoale Berdiaev, ”Biserică și lume”, http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Berdiaev%20-%20Biserica_si_lumea.htm, această interpretare este făcută în urma traducerii textului original al manuscrisului grecesc ce aparține lui Nicoale Cabasila  cf. manuscrisului R. 34929, col. 1361, din Dosarul 7081 cot. LM.11, care se află la Biblioteca Națională de la Paris secția Departamentului de Manuscrise grecești.
  • [12] Ibidem.
  • [13] Unde?
  • [14] Unde?
  • [15] Jean-Marie Aubert, ”Morale sociale pour notre temps”, cf. Manuscris 25002, în Dosarul 11147/cota 20052 din 16 ianuarie 1892.
  • [16] Pr. Prof. Univ. Dr. Ștefan Buchiu, ”Teologie Dogmatică Ortodoxă ”, Vol II, Editura Basilica, București 2022.
  • [17] Ioannis Roamanides ”Dogmatica Patristică Ortodoxă o expunere concisă”, Trad. Dragoș Dâscă, Edit. Ecclesiast, Sibiu, 2010, p. 58, accesat la adresa https://archive.org/details/Ioannis_Romanidis_Dogmatica/page/n18/mode/1up
  • [18] Pr. Ioannis Romanides, op. cit., p. 60
  • [19] Pr. Ioannis Romanides, op. cit., p. 63
  • [20] Pr. Prof. Dr. Ștefan Buchiu, ”Teologie Dogmatică ortodoxă”, Vol. II, Editura Basilica, București, 2022, p. 224.
  • [21] Ibidem, p. 82
  • [22] Ibidem, p. 83
  • [23] Lect. Univ. dr. Iulian Mihai L. Constantinescu, ”Personalitatea juridică și capacitatea civilă a Bisericii privind dreptul de administrare a Patrimoniului”, apud, Lect. Univ. dr. George Grigoriță, ”Bunurile Bisericii ieri și astăzi”, Edit. Basilica, București, 2016, p. 200.
  • [24] ”Și fiind-că acésta nû se putea realisa, față cu condițiunile existenței pămêntești, (…) începênd cu Apostolii, să trăiască pănă la sfîrșitul vécurilor și pentru ca nicĭ odată să nu lipséscă din ea, atât organele instituite de D-deŭ pentru sfințirea omului, cât și mijlócele sfințitóre.”, † Silvestru Episcop de Canev, ”Theologia dogmatică ortodoxă-cu expunere istorică a dogmelor”, trad. de arhim. Gherasim Miron, Vol. IV, București, Tipografia Cărților Bisericești, 1903, p. 223.
  • [25] ”La chiesa è contemporaneamente l’immagine del mondo nella sua totalità e nelle sue espressioni parziali. Questo fatto deriva dall’origine primordiale della chiesa creata da Dio stesso. Essa è prima di tutto l’immagine del Creatore e, poi, come immagine, rappresenta in modo simbolico e tipologico tutto il mondo”, Nikos A. Matsoukas, ”Teologia Dogmatică e simbolica ortodossa”, Edizioni Dehoniane, Roma, 1996, p. 211.
  • [26]  (…)”el constiuie un simplu instrument pe care Biserica, în parte l-a adoptat, iar în parte l-a elaborat în condiții determinate, și pe care îl folosește pe o scară mai restrânsă sau mai largă, după împrejurări de timp și de loc, având întotdeauna țelul ei final, adică situându-l mereu în perspectivă soteriologică(…)”, Pr. Porf. Liviu Stan, ”Contribuții și poziții ale teologilor români la problemele de drept bisericesc”, în Rev. Studii Teologice, Seria a II-a, Anul XXII, Nr. 3-4, Martie- Aprilie, 1971, p.149.
  • [27] Lect. Univ. dr. Iulian Mihai L. Constantinescu, ”Personalitatea juridică și capacitatea civilă a Bisericii privind dreptul de administrare a Patrimoniului”, apud, Lect. Univ. dr. George Grigoriță, ”Bunurile Bisericii ieri și astăzi”, Edit. Basilica, București, 2016, p. 200.
  • [28] Unde?
  • [29] ”Le moment où l’Eglise, reconnue officiellement par Constantin, acquiert une situation juridique et bientôt une place privilégiée dans l’Empire (déjà en 318 ; cf. Cod. Theod. 1, 27, 1) fournissait un point de départ incontesté. Les institutions se transforment ou s’organisent d’une manière plus ferme sous la poussée des nouveaux convertis, les communautés chrétiennes qui avaient vécu dans une autonomie locale relative, se retrouvent dans un Eglise officielle et mieux unifiée, la société ecclésiastique, désormais établie dans le monde, devra se définir par rapport au pouvoir séculier et, très vite, se prémunir contre lui. Le terminus ad quem était plus difficile à fixer”, în Jean Gaudemet, L’Église dans l’Empire romain (IVe-V siècles) Revue des Sciences Religieuses, Edit. Universite de Strasbourg, nr. 3, Strasbourg, 1958, p. 291-294, accesat la adresa web: https://www.persee.fr/doc/rscir_0035-2217_1959_num_33_3_2230_t1_0290_0000_1
  • [30] ”Există în acest sens câteva pasaje sugestive, prin care Sfântul Iustin îşi exemplifică învăţătura hristologică cu caracter apologetic. În Apologia a II-a, el comentează pe larg valoarea Bisericii în relația cu statul, afirmând calitatea unei vieţii creştine în rândul comunităților în ciuda nenumăratelor cazuri de micenici care mărturisindu-L pe Hristos sfârșeau sub tăișul sabiei”, în Jaroslav Pelikan, ”Tradiţia creştină o istorie a dezvoltării doctrine”, vol. I, Edit. Polirom, București, 2004, p. 55. Accesat: https://archive.org/details/jaroslav-pelikan-traditia-crestina-vol.-2
  • [31] ”Ceea ce trebuie reținut în primul rând din munca alcătuirilor de pravile, este faptul că aceștia și generațiile care le-au urmat, aceștia s-au străduit mereu să dea cadrului ecleziologic  principii și norme juridice și canonice care să nu părăsească fondul pravilelor și nici să nu dea extirpe nimic din tâlcuirea și adâncirea învățăturilor dogmatice ale Sfintei Biserici”, Pr. Porf. Liviu Stan, ”Contribuții și poziții ale teologilor români la problemele de drept bisericesc”, în Rev. Studii Teologice, Seria a II-a, Anul XXII, Nr. 3-4, Martie- Aprilie, 1971, p.150.
  • [32] Pr. Prof. Dr. Constantin Preda, ”Despre parohie și oameni”, adresa web: https://alephnews.ro/cultura/parintele-profesor-constantin-preda.
23 oct. 2023

Măsurarea formei populației pentru înțelegerea tendințelor demografice

de | postat în: Arhiva, Numărul 4, Științe formale, Volumul 2 | 0

Cunoasterea - Descarcă PDFSfetcu, Nicolae (2023), Măsurarea formei populației pentru înțelegerea tendințelor demografice, Cunoașterea Științifică, 2:4, 96-105, DOI: 10.58679/CS44916, https://www.cunoasterea.ro/masurarea-formei-populatiei-pentru-intelegerea-tendintelor-demografice/

 

Measuring population shape to understand demographic trends

Abstract

Measuring population shape refers to the analysis of the distribution of individuals within a population in terms of specific characteristics or traits. Population shape can provide valuable information on the composition and structure of a population, which can be important to various fields such as demography, biology, economics, and the social sciences. There are several ways to measure population shape, and the choice of method depends on the specific context and characteristics being analyzed. Demographic segmentation is based on consumer demographic variables such as age, income, family size, socio-economic status, etc.

Keywords: measurement, population shape, population distribution, demography, segmentation, sample

Rezumat

Măsurarea formei populației se referă la analiza distribuției indivizilor în cadrul unei populații în ceea ce privește caracteristicile sau trăsăturile specifice. Forma populației poate oferi informații valoroase asupra compoziției și structurii unei populații, ceea ce poate fi important pentru diverse domenii, cum ar fi demografia, biologia, economia și științele sociale. Există mai multe modalități de măsurare a formei populației, iar alegerea metodei depinde de contextul specific și de caracteristicile analizate. Segmentarea în funcție de demografie se bazează pe variabile demografice ale consumatorului, cum ar fi vârsta, venitul, dimensiunea familiei, statutul socio-economic etc.

Cuvinte cheie: măsurare, forma populației, distribuția populației, demografie, segmentare, eșantion

 

CUNOAȘTEREA ȘTIINȚIFICĂ, Volumul 2, Numărul 4, Decembrie 2023, pp. 96-105
ISSN 2821 – 8086, ISSN – L 2821 – 8086, DOI: 10.58679/CS44916
URL: https://www.cunoasterea.ro/masurarea-formei-populatiei-pentru-intelegerea-tendintelor-demografice/
© 2023 Nicolae Sfetcu. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

 

Măsurarea formei populației pentru înțelegerea tendințelor demografice

Nicolae Sfetcu[1]

nicolae@sfetcu.com

[1] Cercetător – Academia Română – Comitetul Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii (CRIFST), Divizia de Istoria Științei (DIS)

 

Introducere

Măsurarea formei populației se referă la analiza distribuției indivizilor în cadrul unei populații în ceea ce privește caracteristicile sau trăsăturile specifice. Forma populației poate oferi informații valoroase asupra compoziției și structurii unei populații, ceea ce poate fi important pentru diverse domenii, cum ar fi demografia, biologia, economia și științele sociale. Există mai multe modalități de măsurare a formei populației, iar alegerea metodei depinde de contextul specific și de caracteristicile analizate. Demografii folosesc diverse metode și instrumente pentru a analiza și descrie structura populațiilor, deoarece oferă perspective esențiale asupra trecutului, prezentului și viitorului unei societăți. Forma unei populații, adesea reprezentată prin structurile de vârstă și sex, ne permite să înțelegem mai bine tendințele demografice, schimbările societale și să luăm decizii politice informate.

Segmentarea în funcție de demografie se bazează pe variabile demografice ale subiecților, cum ar fi vârsta, venitul, dimensiunea familiei, statutul socio-economic etc.

Segmentarea demografică

Segmentarea demografică presupune că subiecții cu profiluri demografice similare vor prezenta modele de comportament, motivații, interese și stiluri de viață similare și că aceste caracteristici se vor traduce în preferințe similare de acțiune. (Bentley, 2023) În practică, segmentarea demografică poate folosi orice variabilă care este utilizată de colectorii de recensământ ai națiunii. Variabilele demografice tipice și descriptorii acestora sunt după cum urmează:

  • Vârsta: De ex. sub 5 ani, 5-8 ani, 9-12 ani, 13-17 ani, 18-24 ani, 25-29 ani, 30-39 ani, 40-49 ani, 50-59 ani, 60+ ani. Una dintre cele mai comune moduri de a măsura forma populației este prin structura de vârstă. Structura de vârstă a unei populații oferă informații despre distribuția indivizilor în diferite grupuri de vârstă, de obicei organizate în categorii. Forma acestei piramide de vârstă poate dezvălui caracteristici demografice esențiale:
    • Populații tinere: Când baza piramidei este mai largă decât secțiunile superioare, indică o populație tânără. Acest lucru sugerează de obicei o rată ridicată a natalității și o creștere rapidă a populației. Deși acest lucru poate fi un semn al unei economii în creștere, pune, de asemenea, provocări legate de educație, asistență medicală și oportunități de angajare pentru generația mai tânără.
    • Populații în vârstă: În schimb, când secțiunile superioare ale piramidei sunt mai largi, indică o populație în vârstă. Acest lucru rezultă adesea din scăderea ratei natalității și creșterea speranței de viață. Deși îmbătrânirea populației poate fi asociată cu o creștere mai scăzută a populației, ele se pot confrunta cu probleme legate de sistemele de pensii, asistența medicală și penuria de forță de muncă.
    • Populații stabile: O piramidă de vârstă echilibrată, de formă dreptunghiulară sugerează o populație stabilă. Ratele natalității și ale mortalității sunt în general în echilibru, ceea ce duce la o creștere constantă a populației. Astfel de populații au de obicei tendințe demografice mai previzibile și pot suferi o presiune mai mică asupra serviciilor sociale.
  • Sex: Structura sexuală, cunoscută și sub numele de raportul de gen, este un alt aspect critic al măsurării formei populației. Acest indicator demografic ne ajută să înțelegem distribuția bărbaților și femeilor într-o anumită populație. Un raport de sex echilibrat are de obicei un număr egal de bărbați și femei, dar dezechilibrele pot avea implicații sociale și economice semnificative:
    • Dominanța masculină: O populație cu un număr mai mare de bărbați decât de femei poate rezulta din factori precum migrația, discriminarea de gen sau disparitățile în speranța de viață. Astfel de dezechilibre pot afecta dinamica socială, modelele de căsătorie și piețele muncii.
    • Dominanța feminină: În schimb, o populație cu un număr mai mare de femei poate rezulta din factori precum violența bazată pe gen sau ratele diferențiate de mortalitate. Aceste dezechilibre pot influența modelele de căsătorie și structurile familiale, ducând la consecințe sociale și economice.
  • Ocupație: Profesionist, independent, semiprofesionist, administrativ/manager, vânzări, meserii, minier, producător primar, student, sarcini la domiciliu, șomer, pensionar
  • Clasa socială (sau statutul socio-economic): O proporție declinată pe sexe poate avea un impact asupra forței de muncă, influențând dinamica forței de muncă și salariile. Factorii politici trebuie să abordeze problemele legate de dezechilibrele de gen și să încurajeze participarea ambelor sexe.
  • Starea civilă: Necăsătorit, căsătorit, divorțat, văduv
  • Etapa de viață de familie: Tânăr singur; tânăr căsătorit, fără copii; familie tânără cu copii sub 5 ani; mai mare căsătorit cu copii; mai în vârstă căsătorit, fără copii care locuiesc acasă, mai în vârstă locuiesc singuri
  • Mărimea familiei/numărul de persoane aflate în întreținere: 0, 1-2, 3-4, 5+
  • Venit și asistență socială: Populațiile îmbătrânite necesită sisteme solide de pensii și servicii de sănătate, care trebuie să fie durabile. Trebuie luate măsuri proactive pentru a aborda provocările unei societăți care îmbătrânește.
  • Asistență medicală și educație: Înțelegerea structurii de vârstă ajută la planificarea serviciilor de sănătate și educaționale. Populațiile tinere necesită investiții în școli și asistență medicală orientată spre tineret, în timp ce populațiile în vârstă au nevoie de îngrijire specializată pentru vârstnici. Realizări educaționale: școală primară; școala secundară, liceu finalizat, studii universitate, licență; studii postuniversitare sau superioare
  • Proprietate de casă: Închiriere, casă proprie cu ipotecă, casă deținută în mod direct
  • Etnie: Europeană, asiatică, africană, aborigenă, polineziană, melaneziană, latino-americană, afro-americană, indiană americană, etc.
  • Religie: Ortodoxă, catolică, protestantă, musulmană, evreiască, budistă, hindusă, altele

 

Măsurarea formei populației are implicații de anvergură pentru factorii de decizie, guverne și societate în ansamblu.

În practică, cea mai mare parte a segmentării demografice utilizează o combinație de variabile demografice. De exemplu, o abordare de segmentare dezvoltată pentru Noua Zeelandă de către Nielsen Research combină mai multe variabile demografice, inclusiv vârsta, stadiul de viață și statutul socio-economic. Produsul de segmentare proprietar, cunoscut sub numele de geoTribes, segmentează piața din NZ în 15 triburi, și anume: Rockafellas – Familii mature bogate; Achievers – Familii ambițioase mai tinere și de vârstă mijlocie; Fortunats – pensionari și prepensionari cu siguranță financiară; Crusaders – singuri și cupluri orientați spre carieră; Preppies – Copii maturi ai părinților înstăriți; Independents – Tineri singuri și cupluri; Suburban Splendour – Familii mature din clasa mijlocie; Twixters – Copii maturi care locuiesc acasă; Debstars -Familii tinere extinse din punct de vedere financiar; Boomers – Prepensionari ai familiei cu guler alb; True Blues – Familii mature cu guler albastru și singuri sau cupluri pre-pensionați; Struggleville – Familii tinere și de vârstă mijlocie care se luptă; Grey Power – Pensii mai bune; Survivors – Pensionari care trăiesc cu venituri minime și Slender Meanz – Oameni care trăiesc în circumstanțe defavorizate.

Vizualizarea a două abordări ale segmentării demografice folosind una și două variabile. Credit: BronHiggs/Wikimedia, licența CC BY-SA 4.0. Traducere și adaptare Nicolae Sfetcu

 

Utilizarea variabilelor de segmentare multiple necesită în mod normal analiza bazelor de date utilizând tehnici statistice sofisticate, cum ar fi analiza clusterului sau analiza componentelor principale. Trebuie remarcat faptul că aceste tipuri de analiză necesită dimensiuni foarte mari ale eșantionului. Cu toate acestea, colectarea datelor este costisitoare pentru firmele individuale. Din acest motiv, multe companii achiziționează date de la firme comerciale de cercetare de piață, multe dintre ele dezvoltă software proprietar pentru a interoga datele. Pachetele proprietare, cum ar fi cel menționat în exemplul precedent geoTribes al lui Nielsen, oferă clienților acces la o bază de date extinsă împreună cu un program care permite utilizatorilor să interogheze datele printr-o interfață „folositoare”. Cu alte cuvinte, utilizatorii nu au nevoie de o înțelegere detaliată a procedurilor statistice „back-end” folosite pentru a analiza datele și a deriva segmentele de piață. Cu toate acestea, utilizatorii trebuie încă să fie calificați în interpretarea constatărilor pentru a fi utilizate în luarea deciziilor de marketing.

Metode de măsurare

Măsurarea formei populației se referă la analiza distribuției indivizilor în cadrul unei populații în ceea ce privește caracteristicile sau trăsăturile specifice. (Mahbobi și  Tiemann, 2015) Forma populației poate oferi informații valoroase asupra compoziției și structurii unei populații, ceea ce poate fi important pentru diverse domenii, cum ar fi demografia, biologia, economia și științele sociale. Există mai multe modalități de măsurare a formei populației, iar alegerea metodei depinde de contextul specific și de caracteristicile analizate.

Iată câteva metode comune pentru măsurarea formei populației:

  • Histograme și distribuții de frecvență:
    • Histogramele sunt reprezentări grafice care afișează distribuția valorilor unei populații în diferite intervale sau compartimente. Ele oferă o imagine de ansamblu asupra formei populației.
    • Distribuțiile de frecvență rezumă datele arătând numărul de indivizi care se încadrează în anumite intervale sau categorii. Acestea pot fi reprezentate sub formă de tabel sau ca histogramă.
  • Măsuri ale tendinței centrale:
    • Măsuri precum media (medie), mediana (valoarea medie) și modul (valoarea cea mai frecventă) pot oferi informații despre tendințele centrale ale distribuției unei populații.
    • Măsurile de asimetrie pot indica gradul de asimetrie în distribuție. O distribuție declinată pozitiv are o coadă dreaptă lungă, în timp ce o distribuție declinată negativ are o coadă lungă din stânga.
  • Măsuri de dispersie:
    • Măsuri precum intervalul, varianța și abaterea standard pot ajuta la evaluarea gradului de răspândire a punctelor de date ale populației. O variație mare sau o abatere standard indică o dispersie mai mare.
    • Intervalul intercuartil (IQR) poate descrie răspândirea a 50% din mijlocul punctelor de date, care este mai puțin afectată de valori aberante.
  • Kurtosis:
    • Kurtosis măsoară „coada” unei distribuții. Distribuțiile leptokurtice au cozi grele, în timp ce distribuțiile platikurtice au cozi mai ușoare.
  • Distribuții de probabilitate:
    • Funcțiile de densitate de probabilitate (PDF) descriu probabilitatea de a observa valori în diferite părți ale distribuției. Distribuțiile obișnuite de probabilitate includ distribuția normală (în formă de clopot), distribuția Poisson și distribuția exponențială.
  • Diagrame cuantile-cuantile (Q-Q):
    • Diagramele Q-Q compară cuantilele datelor observate cu cuantilele unei distribuții teoretice (de exemplu, distribuția normală). Abaterile de la o linie dreaptă pot indica abateri de la distribuția presupusă.
  • Curba Lorenz:
    • Curba Lorenz este adesea folosită pentru a analiza veniturile sau distribuțiile averii în economie. Reprezintă vizual ponderea cumulată a unei variabile față de ponderea cumulată a populației.
  • Coeficientul Gini:
    • Coeficientul Gini cuantifică inegalitatea veniturilor sau a bogăției în cadrul unei populații. Acesta variază de la 0 (egalitatea perfectă) la 1 (inegalitatea perfectă).
  • Tabele de viață:
    • În demografie, tabelele de viață sunt folosite pentru a descrie ratele de mortalitate specifice vârstei și speranța de viață în cadrul unei populații.
  • Indici de formă:
    • Au fost dezvoltați diferiți indici matematici și teste statistice pentru a cuantifica forma unei distribuții, cum ar fi coeficientul de asimetrie sau măsurătorile Kurtosis.

Alegerea metodei depinde de natura datelor și de întrebările specifice pe care doriți să le abordați. Măsurarea formei populației este un aspect fundamental al analizei datelor și poate oferi informații valoroase pentru luarea deciziilor și cercetarea în diferite domenii.

Măsurarea formei eșantionului

Măsurarea locației unui eșantion se face exact așa cum se face localizarea unei populații. Cu toate acestea, măsurarea formei unui eșantion se face puțin diferit decât măsurarea formei unei populații. Motivul din spatele diferenței este dorința ca măsurarea eșantionului să servească drept estimator imparțial al măsurării populației. Dacă am lua toate eșantioanele posibile de o anumită dimensiune, n, dintr-o populație și am găsi varianța fiecăruia și apoi am găsi media acestor varianțe ale eșantionului, media ar fi puțin mai mică decât varianța populației.

Puteți vedea de ce este așa dacă vă gândiți bine. Dacă ați ști media populației, ați putea găsi Σ((x – μ)2/n) pentru fiecare eșantion și ați avea o estimare imparțială pentru σ2. Cu toate acestea, nu știți media populației, așa că va trebui să o deduceți. Cel mai bun mod de a deduce media populației este de a utiliza media eșantionului x. Varianța unui eșantion va fi apoi găsită prin medierea împreună a tuturor Σ((x – x)2/n).

Media unui eșantion este, în mod evident, determinată de locul în care se află membrii eșantionului. Dacă aveți un eșantion care este în mare parte din partea superioară (sau dreaptă) a distribuției unei populații, atunci media eșantionului va fi aproape sigur mai mare decât media populației. Pentru un astfel de eșantion, Σ((x – x)2/n) ar subestima σ2. Același lucru este valabil și pentru eșantioanele care provin în cea mai mare parte din partea joasă (sau stângă) a populației. Dacă vă gândiți la ce fel de eșantioane va avea Σ((x – x)2/n) care este mai mare decât populația σ2, veți realiza că sunt doar acele eșantioane cu câțiva membri foarte mari și câțiva membri foarte mici – și nu sunt foarte multe eșantioane de genul acesta. Până acum ar fi trebuit să vă convingeți că Σ((x – x)2/n) va duce la o estimare părtinitoare a lui σ2. Puteți vedea că, în medie, este prea mic.

Cum se poate găsi o estimare imparțială a varianței populației, σ2? Dacă Σ((x – x)2/n) este în medie prea mic, trebuie să facem ceva pentru a-l face puțin mai mare. Vrem să păstrăm Σ(x – x)2, dar dacă îl împărțim cu ceva puțin mai mic, rezultatul va fi puțin mai mare. Statisticienii au aflat că următorul mod de a calcula varianța eșantionului are ca rezultat un estimator imparțial al varianței populației:

s2 = Σ(x – x)2 / (n – 1)

Dacă am prelua toate eșantioanele posibile de o anumită dimensiune, n, dintr-o populație și am găsi varianța eșantionului pentru fiecare dintre aceste eșantioane, folosind această formulă, media varianțelor eșantionului ar fi egală cu varianța populației, σ2.

Rețineți că folosim s2 în loc de σ2 și n în loc de N, deoarece aceasta este pentru un eșantion și dorim să folosim literele romane mai degrabă decât literele grecești, care sunt folosite pentru populații.

Există un alt mod de a vedea de ce împărțim cu n – 1. De asemenea, trebuie să abordăm ceva numit grade de libertate, care sunt cheia în cealaltă explicație. Pe măsură ce parcurgem această explicație, ar trebui să puteți vedea că cele două explicații sunt corelate.

Imaginați-vă că aveți un eșantion cu 10 membri, n = 10, și doriți să-l utilizați pentru a estima varianța populației din care a fost extrasă. Scrieți fiecare dintre cele 10 valori pe o bucată de hârtie separată. Dacă știți media populației, puteți începe calculând toate cele 10 (x – μ)2. Cu toate acestea, în cazul obișnuit, nu știți μ și trebuie să începeți prin a găsi x din valorile de pe cei 10 membri pentru a le folosi ca o estimare a lui m. După ce ați găsit x, puteți pierde oricare dintre cele 10 valori și totuși puteți găsi valoarea care a fost pe restul pierdut din celelalte 9 valori. Dacă aveți de gând să utilizați x în formula pentru varianța eșantionului, doar 9 (sau n – 1) din x sunt liberi să ia orice valoare. Deoarece numai n – 1 din x-uri pot varia liber, ar trebui să împărțiți Σ(x – x)2 la n – 1, numărul de (x-uri) care sunt cu adevărat libere. Odată ce utilizați x în formula pentru varianța eșantionului, utilizați un grad de libertate, lăsând doar n – 1. În general, ori de câte ori folosiți ceva pe care l-ați calculat anterior dintr-un eșantion într-o formulă, utilizați un grad de libertate.

O mică idee va lega cele două explicații. Prima explicație se bazează pe ideea că x, estimatorul lui μ, variază în funcție de eșantion. Deoarece x variază în funcție de eșantion, se folosește un grad de libertate în a doua explicație.

Abaterea standard a eșantionului se găsește pur și simplu luând rădăcina pătrată a varianței eșantionului:

s = √[Σ(x – x)2 / (n – 1)]

În timp ce varianța eșantionului este un estimator imparțial al varianței populației, deviația standard a eșantionului nu este un estimator imparțial al deviației standard a populației – rădăcina pătrată a mediei nu este aceeași cu media rădăcinilor pătrate. Acest lucru determină statisticienii să folosească varianța acolo unde se pare că ar încerca să obțină abaterea standard. În general, statisticienii tind să folosească varianța mai mult decât deviația standard. Aveți grijă cu formulele care utilizează varianța eșantionului și deviația standard. Asigurați-vă că o utilizați pe cea potrivită. De asemenea, rețineți că multe calcule vor găsi abaterea standard utilizând atât formulele de populație, cât și de eșantion. Unii folosesc σ și s pentru a arăta diferența dintre formulele de populație și eșantion, alții folosesc sn și sn-1 pentru a arăta diferența. (Sfetcu, 2022)

Concluzie

Măsurarea formei populației prin structurile de vârstă și sex este un instrument crucial atât pentru demografi, cât și pentru factorii de decizie politică. Oferă perspective valoroase asupra tendințelor demografice, ajutând societățile să planifice viitorul, să abordeze provocările și să valorifice beneficiile compoziției unice a populației lor. Înțelegând și reacționând la forma unei populații, putem lua decizii informate care asigură bunăstarea și prosperitatea societăților noastre într-o lume în continuă schimbare.

Bibliografie

 

Acesta este un articol cu Acces Deschis (Open Access) distribuit în conformitate cu termenii licenței de atribuire Creative Commons CC BY SA 4.0 (https://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0/).

21 oct. 2023

Puncte de vedere asupra proiectului de democratizare a Orientului Mijlociu Extins

de | postat în: Arhiva, Numărul 4, Științe sociale, Volumul 2 | 0

Cunoasterea - Descarcă PDFTănase, Tiberiu (2023), Puncte de vedere asupra proiectului de democratizare a Orientului Mijlociu Extins, Cunoașterea Științifică, 2:4, 82-95, https://www.cunoasterea.ro/puncte-de-vedere-asupra-proiectului-de-democratizare-a-orientului-mijlociu-extins/

Viewpoints on the project of democratization of Middle East Extended

Abstract

Middle East was included in the American project of the Grand Orient (from Morocco to Afghanistan); this project, to which international financial institutions have been associated – and, to an extent,  the EU – aim to: transform this geopolitical ensemble into a space characterized by stability, democracy, economic development, in which fanaticism and any kind of intolerance  to be excluded; the harmonization of the Muslim society traditions with industrial and post-industrial civilization model; fighting poverty, malnutrition and inter-ethnic and inter-confessional conflicts through economic development, democracy, guaranteeing human rights, regional and international cooperation, prohibition of the proliferation of weapons of mass destruction, the eradication of terrorism events of any kind etc.

The ambitious project of American neoconservatives – to pretend, almost effortlessly Iraq into a „core irradiation of democracy” in the Greater Middle East – has vanished, and now we are witnessing the outbreak of new conflicts adjacent with some older, open or latent, that can expand, and instead of a core of democracy we have outbreaks of war that can extend.

Keywords: Grand Orient, project, transformation, ensemble, geopolitics, fanaticism, intolerance, democracy, economic development, cooperation

Rezumat

Orientul Mijlociu a fost inclus în proiectul american al Marelui Orient (din Maroc până în Afganistan); acest proiect, căruia i-au fost asociate instituțiile financiare internaționale – și, într-o măsură, UE – își propune: să transforme acest ansamblu geopolitic într-un spațiu caracterizat de stabilitate, democrație, dezvoltare economică, în care să fie excluse fanatismul și orice fel de intoleranță.; armonizarea tradițiilor societății musulmane cu modelul de civilizație industrială și postindustrială; combaterea sărăciei, malnutriției și a conflictelor interetnice și interconfesionale prin dezvoltarea economică, democrația, garantarea drepturilor omului, cooperarea regională și internațională, interzicerea proliferării armelor de distrugere în masă, eradicarea evenimentelor teroriste de orice fel etc.

Proiectul ambițios al neoconservatorilor americani – de a pretinde, aproape fără efort, Irakul într-o „iradiere centrală a democrației” în Orientul Mijlociu Mare – a dispărut, iar acum asistăm la izbucnirea unor noi conflicte adiacente cu unele mai vechi, deschise sau latente și, în loc de un nucleu al democrației, avem izbucniri de război care se pot extinde.

Cuvinte cheie: Marele Orient, proiect, transformare, ansamblu, geopolitică, fanatism, intoleranță, democrație, dezvoltare economică, cooperare

 

CUNOAȘTEREA ȘTIINȚIFICĂ, Volumul 2, Numărul 4, Decembrie 2023, pp. 82-95
ISSN 2821 – 8086, ISSN – L 2821 – 8086
URL: https://www.cunoasterea.ro/puncte-de-vedere-asupra-proiectului-de-democratizare-a-orientului-mijlociu-extins/
© 2023 Tiberiu Tănase. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

 

Puncte de vedere asupra proiectului de democratizare a Orientului Mijlociu Extins

PhD Tiberiu Tănase[1]

tanasetiberiu2@gmail.com

[1] DIS – CRFST – Academia Romana

 

Orientul Mijlociu a fost inclus în proiectul american al Marelui Orient (din Maroc, în Afganistan); acest proiect, la care s-au asociat şi instituţii financiare internaţionale – şi până la o limită şi UE – vizează: transformarea ansamblului geopolitic într-un spaţiu de stabilitate, democraţie, dezvoltare economică, din care fanatismul de orice fel şi intoleranţa să fie excluse; armonizarea tradiţiilor societăţii musulmane cu modelul civilizaţional industrial şi post-industrial; combaterea sărăciei, malnutriţiei, conflictelor interetnice şi interconfesionale, prin dezvoltarea economică, democraţie, garantarea drepturilor omului, cooperarea regio-nală şi internaţională, interzicerea proliferării armelor de nimicire în masă, eradicarea manifestărilor terorismului de orice fel, etc.

Ambiţiosul proiect al neoconservatorilor americani – de a preface, aproape fără efort Irakul într-un „nucleu de iradiere a democraţiei” în Marele Orient Mijlociu – s-a risipit, si in prezent asistam la declansarea unor noi conflicte alaturi de altele mai vechi deschise sau latente ce se pot extinde, iar   loc de un nucleu  al democraţiei avem noi focare de razboi ce se pot extinde .

Din 2004, Orientul Mijlociu a fost inclus în proiectul american al Marelui Orient (din Maroc, în Afganistan); acest proiect, la care s-au asociat şi instituţii financiare internaţionale – şi până la o limită şi UE – vizează: transformarea ansamblului geopolitic într-un spaţiu de stabilitate, democraţie, dezvoltare economică, din care fanatismul de orice fel şi intoleranţa să fie excluse; armonizarea tradiţiilor societăţii musulmane cu modelul civilizaţional industrial şi post-industrial; combaterea sărăciei, malnutriţiei, conflictelor interetnice şi interconfesionale, prin dezvoltarea economică, democraţie, garantarea drepturilor omului, cooperarea regio-nală şi internaţională, interzicerea proliferării armelor de nimicire în masă, eradicarea manifestărilor terorismului de orice fel, etc. [1]

În lipsa unei baze social-economice,  democratizarea prea rapidă favori-zează grupările musulmane radicale, astfel încât proiectul presupune nu numai stimularea forţelor democratizării din societăţile locale, ci şi susţinerea lor economică, organizaţională, politică, de securitate. Implicarea NATO în regiunea extinsă a Orientului Mijlociu are caracter partenerial, având ca premisă faptul că Alianţa poate doar „să ajute ţările din regiune să se ajute singure”.

Viziunea americană asupra viitorului Marelui Orient propune crearea de proiecte politice în sprijinul consolidării securităţii şi stabilităţii regiunii.

Faţă de proiectul SUA de democratizare a Marelui Orient, atitudinea statelor  arabe s-a dovedit destul de rezervată. Iniţiativa americană nu a beneficiat de o susţinere entuziastă a Casei regale Saudite, care, ca şi Egiptul, Siria şi Tunisia, a exprimat rezerve, evidenţiind pericolele destabilizării locale şi regionale. La 2 martie 2004, Liga Arabă a atras atenţia că modernizarea Orientului trebuie să se realizeze din iniţiativa autohtonilor.

UE a prezentat, de asemenea, rezerve semnificative, iar Federaţia Rusă consideră că, în societăţile arabe tribale, o democratizare rapidă ar produce anarhie şi terorism. SUA au intenţionat atragerea UE şi NATO în acest proces de remodelare în regiunea petroliferă numărul 1 a lumii; multe grupări arabe privesc însă Iniţiativa Washingtonului ca pe o formă nouă de „expansiune” a Occidentului de felul cruciadei sau ca o „expansiune iudeo-creştină”.[2]

Reuniunea la nivel înalt a Ligii Statelor Arabe (LSA)[3] de la Alger, din primăvara anului 2004, proiectată ca moment de referinţă în abordarea reformei într-o viziune pan-arabă, a primit un răspuns mai degrabă modest din partea participanţilor: au fost prezenţi ceva mai mult de jumătate dintre şefii de stat şi guvern ai statelor membre, iar printre absenţii de marcă s-au remarcat regele Abdallah al II-lea al Iordaniei – unul dintre promotorii reformei – şi primul moştenitor al Arabiei Saudite – conducătorul de facto al regatului.

Declaraţia de la Alexandria subliniază că reforma ,,trebuie să pună baza temeinică a cooperării regionale, care va făuri o entitate arabă pozitivă şi funcţională pe scena internaţională“.

Reacţiile rezervate ale mediilor politice şi publice arabe faţă de proiectele democratizării zonei au generat reconsiderarea formulelor iniţiale ale acestora. Componenta principală este accentuarea paternităţii regionale (regional ownership) care trebuie să se regăsească în reformele politice. Exprimarea disponibilităţii NATO de a sprijini eventualele demersuri interne în acest sens este menită să prevină dezvoltarea impresiei că stimularea democratizării în statele respective ar reprezenta, de fapt, o tendinţă de restaurare a dominaţiei străine în condiţiile globalizării, sau că ar fi un efect al acesteia din urmă.

Progrese ale democratizării mediului politic se înregistrează, totuşi, în Maroc, Egipt, Kuwait, Bahrein, Qatar, Arabia Saudită.

Diferiţi comentatori şi politicieni acuză Washingtonul că, prin proiectul Marelui Orient, ar urmări crearea unei „sfere de influenţă” occidentale de dimensiuni impresionante. În opinia lor, instalarea NATO în Afganistan (la intersecţia traseelor dintre Asia de Est, Asia Centrală şi Asia de Sud), coroborată cu operaţiile Coaliţiei internaţionale în Irak (în „rezervorul de hidrocarburi” al lumii) şi concentrarea de mari proporţii de forţe aero-navale americane în zona Golfului ar indica obiectivele „imperiale” ale Administraţiei Bush. În replică, Moscova şi Beijingul ar avea dreptul să întărească Grupul de la Shanghai şi să coaguleze în jurul acestuia un nou „pol mondial”, prin includerea Indiei, Iranului, Pakistanului şi a altor state.[4]

Odată cu încetarea Războiului Rece şi, mai ales, după 11 septembrie 2001, statele arabe au fost puse în faţa unei opţiuni dificile: fie acceptarea reformei interne, care să cuprindă şi democratizarea, fie expunerea la creşterea presiunilor externe.

Relaţiile dintre statele occidentale şi unele dintre statele din Orientul Mijlociu Extins au ajuns în stadii diferite: fie statutul de aliat al Occidentului a fost menţinut (Egipt, Iordania, Maroc, Arabia Saudită, Pakistan), fie nu (Iranul).

Relaţiile pozitive, generate de interese strategice comune, au condus chiar la edificarea unor structuri rezistente la ,,şocuri“ conjuncturale: Turcia şi Israelul sunt exemplele clasice ale acestui gen de evoluţie a relaţiei cu Occidentul, împreună cu statele membre ale Consiliului de Cooperare al Golfului[5].

Activitatea politică din statele regiunii are trăsături care o deosebesc structural de formaţiunile din spaţiul european, american sau chiar şi asiatic. Este dificilă identificarea unor forţe politice coerente şi credibile care, în perspectivă, să promoveze reforma. O situaţie aparte în contextul regional este furnizată de câteva cazuri naţionale: palestinian, libanez, irakian şi iranian.

Există, pe de o parte, o serie de trăsături comune în evoluţia forţelor politice din aceste spaţii: situaţii conflictuale cronice; ascensiunea şi afirmarea tot mai puternică a componentei religioase în mesajul politic; influenţa diasporei naţionale.

Pe de altă parte, există o serie de trăsături specifice fiecăreia dintre cazuri:

  • în cazul ANP avem de a face cu structuri în curs de tranziţie de la starea de formaţiuni de luptă la cea de partid politic, în Liban, istoria par­tidelor politice se confundă în mare parte cu istoria comunităţilor religioase, iar  în Irak, partidele politice urmează evoluţia perioadei post-dictatoriale;
  • influenţele externe au surse diferite – în interiorul ANP, Israelul este un factor determinant, urmat de Egipt şi, într-o măsură mai redusă, alte state arabe; în Liban, Siria şi Iranul influenţează evoluţia Hezbollahului; în Irak, influenţe de provenienţă ne-arabă – încercările de transpunere a modelelor occidentale de organizare politică din  partea  unor  reprezentanţi  al Occidentului, sau ale unor  politicienii autohtoni reveniţi din exil; factorii ira­nian, saudit şi sirian se dovedesc, de asemenea, influenţi;
  • gradul de libertate de mişcare în organizarea şi desfăşurarea acţiunilor politice este variabil – în teritoriile palestiniene, ocupaţia israeliană este un obstacol important în limitarea acţiunilor organizatorice; în Liban, prezenţa militara siriană, până la retragerea din 2005, nu a putut împiedica fundamental activitatea partidelor, chiar dacă a reuşit să prevină organizarea unei rezistenţe eficace anti-siriene; în Irak, situaţia de insecuritate acută este distribuită inegal  pe tot cuprinsul ţării, creând „oaze de normalitate“ relativă în afara ,,triunghiului sunit.

În  cele mai multe cazuri, „opoziţia democrată“ este reprezentată fie de structuri fragile, fie de personalităţi cu influenţă internă limitată. ,,Deşertul politic“ pe care îl reprezintă lumea arabă este dominat moschee, transformată în forum de manifestare politică. Mişcările militante – Hezbollah, Hamas – acţionează pentru obţinerea statututlui de partide politice.

Reformatorii liberali, în care mulţi îşi pun speranţa pentru democratizare, sunt, în majoritate, intelectuali lipsiţi de susţinători orga­nizaţi. În Egipt, de exemplu, mişcarea „Kifay“ (Destul!) nu poate să mobilizeze mai mult de câteva sute de persoane. În ţară există peste 16.000 de asociaţii civice înregistrate,  reprezentative, însă, doar în mediul urban, cu un mesaj orientat preponderent către clasa de mijloc. Alternativa o reprezintă mişcările islamiste – în primul rând Fraţii Musulmani.

Credibilitatea programelor reformiste ale guvernanţilor arabi este aproape nulă, în primul rând în rândurile propriului public. Reforma este interpretată în sensul memoriei colective a potenţialului pe care îl deţine ,,unitatea arabă“, catalizator al realizării idealului istoric al integrării intra-arabe, dar şi afirmarea naţionalistă.

Persistenţa motivului integrării arabe este simptomatică pentru generaţia post-naţionalistă, care încearcă să identifice soluţiile necesare contracarării efecte-lor negative generate de globalizare.[6] ,,Motorul“ dezvoltării, la nivelul zonei arabe, a rămas petrolul, ceea ce a condus la un ritm susţinut de creştere, ca urma­re a creşterilor preţului acestei materii prime, începând din 2002.

Integrarea politică a fost, în ultimele decenii, ca şi în prezent, departe de a se concretiza: rivalitatea politică dintre Siria şi Irak (generată relaţiile ostile care existau cadrul Partidului Baas Arab Socialist[7]), conflictul dintre Maroc şi Algeria (care susţine, în continuare, secesiunea Saharei Occidentale), criza declanşată de Irak în august 1990, prin invadarea Kuweitului, ca şi atitudinea Siriei faţă de Liban.[8]

Naţionalismul şi Islamul sunt determinante în plan intern şi regional, iar promotorii lor îşi percep starea ca fiind inferioară celei la care sunt îndreptăţiţi de trecutul istoric, patrimoniu cultural şi de civilizaţie. După obţinerea independenţei de către statele arabe[9], etapele următoare au marcat întreruperea sau abandonarea reformelor politice, economice şi sociale, ca şi construcţia instituţiilor statale demo-cratice. Autoritatea statului s-a accentuat, iar corupţia şi proiectarea greşită a priorităţilor de dezvoltare, chiar şi în condiţiile existenţei resurselor necesare, au condus la sărăcire, oprimarea libertăţii de exprimare, ignorarea aspiraţiilor unei părţi importante a populaţiei.

În consecinţă. Parad, curentele islamice constituie, în cele mai multe cazuri, opoziţia politică din statele arabe moderne oxul este evident, întrucât acestea promovează opoziţia faţă de valorile occidentale, caracterizate în primul rând de democraţie.

Obiectivele democratizării Orientului Mijlociu Extins se structurează, astfel, pe cel puţin două planuri: pe de o parte, sunt vizate regimurile retrograde şi, pe de altă parte, forţele retrograde ale opoziţiei.

Orientul Mijlociu –   zonă-cheie din punct de vedere energetic în plan mondial, dar si de conflicte continue

Orientul Mijlociu rămâne o zonă-cheie din punct de vedere energetic în plan mondial, în pofida escaladării continue a conflictelor, datorită rezervelor abundente de petrol şi gaze naturale, precum şi al facilităţii de exploatare[10].

Resursele de hidrocarburi fac din monarhiile din Golf, din Irak şi Iran actori esenţiali ai pieţei petrolului brut mondial, deoarece aproape două treimi din rezervele de petrol cunoscute ale planetei se găsesc în Orientul Mijlociu: Arabia Saudită deţine un sfert din rezervele cunoscute, respectiv 262,7 miliarde de barili, urmată de Irak (112,5 miliarde)[11], Emiratele Arabe Unite (97,8 miliarde), Kuweit (96,5 miliarde) şi Iran (93,1 miliarde)[12].

Ţările Golfului Arabo-Persic deţin, de asemenea, 40% din rezervele de gaz cunoscute, iar producţia lor a crescut, în special în Qatar, care a devenit a treia ţară producătoare din lume, după Rusia şi Iran.

Controlul politic şi militar asupra Orientului Mijlociu şi bazinului M. Caspice ar echivala cu dominaţia asupra a ¾ din rezervele mondiale de petrol pentru următorii 50 de ani.[13]

În schimb, lipsa apei a devenit provocare majoră, multe din ţările Orientului Mijlociu fiind deja sub pragul de penurie, estimat la 1.000 m3 pe cap de locuitor pe an, iar unele la  mai puţin de jumătate din această cantitate. Folosind veniturile obţinute din petrol, ţările Golfului au recurs la desalinizare pentru a obţine apă potabilă în cantitate mare, acoperindu-şi necesarul aproape 100%, în cazul  Kuweitului. În prezent, Regatul Haşemit (Iordania) şi Israelul au un deficit de apă de aproape 300 de milioane de m3 anual, iar  în  Fâşia Gaza,  deficitul atinge  80  de

milioane de m3 anual.[14] În Iordania, pentru a găsi o soluţie la acuta problemă a apei, autorităţile mizează pe două infrastructuri strategice: barajul Unităţii pe fluviul Yarmouk, construit în cooperare cu Siria şi aproape terminat, şi mai ales exploatarea pânzei freatice de la Disi, la frontiera saudită.

Regiunea este structurată pe baze tribale şi de clan, familia şi comu-nitatea având roluri sociale foarte importante. Creşterea demografică este foarte ridicată, depăşind în mod evident dezvoltarea economică. Majoritatea statelor sunt tributare exportului de hidrocarburi, economii dezvoltate fiind realizate doar în Israel, Turcia şi parţial în Iran.

Orientul Mijlociu se caracterizează printr-o inegală distribuţie a puterii între state şi prin regimuri politice preponderent autoritare. Israelul democratic deţine avantaje economice şi politico-militare notabile. Turcia (democraţie relativ stabilă), Iranul şi Arabia Saudită (ambele fundamentaliste) – la care se adaugă şi Egiptul (la început de democratizare) – sunt piese esenţiale în stabi-litatea regională. [15] Etapa actuală, de după Războiul Rece,  se caracterizează prin regresul lent al regimurilor dictatoriale şi autoritare.

Principalele vulnerabilităţi şi pericole interne ale regiunii provin din: tensiunile etno-culturale dintre popoarele arabe, turce, indo-europene sau cele dintre arabi şi israelieni; rivalităţile între musulmani sunniţi şi şiiţi, cele dintre grupările politico-religioase şi cele laice şi dintre grupările politico-religioase moderate şi radicale. Există de asemenea conflictele tradiţionale, de felul celor dintre palestinieni-israelieni, kurzi-turci, kurzi-arabi, kurzi-iranieni, azeri-iranieni, arabi – creştini-arabi, musulmani turci-armeni, etc.[16]

Istoria recentă a regiunii se caracterizează prin căutarea identităţii politice, a refacerii „unităţii marii naţiuni arabe”, cristalizării „unui front pan-musulman”, modernizării laice şi integrării în procesele mondializării. Islamismul radical şi terorismul, poziţia geostrategică, resursele de hidrocarburi ale Orientului Mijlociu se află în atenţia marilor puteri.

Iranul şiit şi fundamentalist (pe cale să transforme în putere nucleară), Siria Baasistă, grupările pro-siriene din Liban şi teritoriile Palestiniene (Hezbollah, Hamas, Jihadul Islamic) se opun încă tendinţelor de remodelare regională[17] o rezistenţă ce apelează atât la fundamentalismul religios, cât şi la variate formule de naţionalism şi intoleranţă etnică şi culturală.[18]

Concluzii

În Orientul Mijlociu, mozaicul etnic şi religios complex, ca şi delimitarea unor state ca rezultat al evoluţiilor istoriei moderne, prelungeasc actualele conflicte şi pot să antreneze altele noi. În ultimii doi ani, în zonă s-a prelungit criza irakiană (Irakul  trecând în faza de  război civil), cea palestiniană,  conflictele dintre Israel, Hamas şi Hezbollah, a continuat criza programului nuclear iranian, au fost instalate forţe internaţionale în sudul Libanului şi se conturează o divizare a regiunii într-un „front arab” sunnit şi un „front iranian”, cuprinzând şiiţii, Siria, Hezbollah, Hamas, sprijiniţi de Occident, respectiv Federaţia Rusă şi China.

Fragmentarea Irakului şi un război civil intra-islamic, cuplat probabil cu unul arabo-kurd în nordul ţării, ar putea reprezenta evoluţia tragică a unei situaţii aparent fără ieşire. Se ştie că trupele americane şi cele aliate, implicate în reconstrucţia forţelor militare şi de securitate irakiene au dificultăţi enorme în a constitui batalioane mixte, pluri-confesionale şi multietnice.[19]

Conflictele, sau riscurile de conflict nu sunt doar rezultatul intervenţiilor puterilor externe sau a celor regionale. În Orientul Mijlociu şi Asia Centrală se desfăşoară numeroase conflicte etnice sau  religioase (Armenia şi Azerbaidjan cu  privire la Nagorno-Karabah, rebeliunile  kurzilor din Irak, Turcia şi Iran, şiiţii în Irak etc.), peste care se suprapun intervenţii străine, cu efecte devastatoare (Afganistan, Irak, Liban).

Pe de altă parte, ostilitatea latentă dintre cele două ramuri majore ale Islamului se prelungeşte în întreaga regiune a Orientului Mijlociu Extins, fiind de amintit existenţa unor comunităţi şiite semnificative în Kuweit, Arabia Saudită, Liban, Emiratele Arabe Unite (Qatar), Bahrein, Pakistan şi mai puţin în Afganistan, Turcia etc. Opinia comună este aceea că mentorul şi instigatorul acestor revolte şiite şi marele strateg din umbră care manevrează aceste tensiuni este Iranul teocratic, «patria» şiiţilor de pretutindeni. Iranul este îndeobşte considerat rivalul «natural» al Arabiei Saudite şi Egiptului, pentru obţinerea dominaţiei regionale.[20]

Leadershipul din Arabia Saudită, Egipt, Iordania nu se îndoieşte că Tehera-nul a comandat declanşarea conflictului dintre Israel şi Liban, îndemnând Hezbollahul să atace pe teritoriul israelian, sau în cel mai bun caz susţinând tacit acţiunea. Prin aecasta, Iranul şi-a atins câteva obiective: în primul rând a abătut atenţia opiniei publice mondiale şi a leaderilor politici occidentali de la problema nucleară (posibilitatea sancţiunilor dictate de Consiliul de Securitate al ONU), inaugurănd chiar un centru de producţie al apei grele la Arak, în al doilea rând a transformat Hezbollah, grup local de rezistenţă, în vedeta holllywoodiană a lumii musulmane (atrăgând entuziasmul şi admiraţia multor arabi sunniţi, care l-au descris ca fiind singura forţă musulmană capabilă să facă faţă Israelului[21]), şi, în  al treilea rând, a subminat serios efortul SUA de a transforma zona Greater Middle East[22] (GME ) într-una a păcii, democraţiei, toleranţei şi modernizării.[23]

Iranul, nucleul islamului şiit, nu este însă scutit de riscuri şi vulnerabilităţi interne. Minorităţile etnico-religioase care doresc autonomie lărgită, sau chiar secesiune, (kurzii din Nord-Vest, arabii din Vest, balucii din Sud-Est şi azerii, care, deşi sunt majoritar şiiţi (ca şi cei din Azerbaijan), nu pot fi consideraţi integral loiali statului irakian – ei vorbesc o limbă diferită şi doresc o identitate naţională proprie.

Clasa politică de la Teheran conştientizează riscul ca mişcarea de unificare a azerilor să se facă în dauna Iranului şi în beneficiul Azerbaijanului, acesta fiind principalul motiv al sprijinului iranian pentru Armenia, legat de conflictul din Nagorno Karabah. Aşadar efectul de spil over al conflictului şiism-sunnism poate destabiliza finalmente şi pe principalul său presupus beneficiar.[24]

În plus, în urma ascensiunii şiismului, care este asociat cu planurile hegemo-nice ale Teheranului, Egiptul, Arabia Saudită, Iordania (poate şi Turcia) îşi vor mări cheltuielile de înarmare, vor  iniţia un sistem de alianţe militare şi vor reduce nivelul de democraţie internă, din motive de securitate, astfel încât, paradoxal, Iranul ar risca să se regăsească într-o situaţie mai precară decât înainte de căderea regimului lui Saddam Hussein.

În zona Golfului, Iranul şi Arabia Saudită îşi disputată hegemonia, în continuare, după ce saudiţii au susţinut Irakul împotriva Iranului, dar şi Kuwaitul contra Irakului şi Iranului. Un pericol major ar fi, însă, realizarea unei alianţe şiite între Irak şi Iran.

În zona Marelui Orient Mijlociu (GME)[25] se află circa 140 milioane de şiiţi, iar semiluna şiită se întinde din Liban până în Iran. O extindere a conflictului dintre cele două confesiuni ar destabiliza întreaga regiune, degenerând în război civil transfrontalier.

Lentoarea sau stagnarea procesului democratizării Orientului Mijlociu provin din arderea etapelor într-un mediu nepregătit pentru aceasta, impactul globalizării rapide  asupra unor sisteme caracterizate prin evoluţii lente, lipsa de perspectivă a  absolvenţilor de învăţământ superior, care devin şomeri cu diplomă.

Ambiţiosul proiect al neoconservatorilor americani – de a preface, aproape fără efort Irakul într-un „nucleu de iradiere a democraţiei” în Marele Orient Mijlociu – s-a risipit, si asistam la focare de conflicte deschise sau latente ce se pot extinde si generaliza ,in loc de un nucleu  al democraţiei avem un focar de confict  extins .

Astfel , Irakul a devenit punctul de atracţie al fanaticilor islamişti din tot Orientul, şi chiar din Europa; atentatele teroriste au detonat un conflict sângeros între eternii rivali din cadrul islamului, şiiţiii şi sunniţii.[26] De asemenea evoluţiile survenite în contextul primăverii arabe î spaţiul locuit de kurzi au deschis noi oportunităţi de afirmare a acestei problematici din perspectiva liderilor kurzi de a-şi afirma aspiraţiile către democraţie şi autopdetrminare,într-un context regional în continuă schimbare [27].

Egiptul este teatrul unor conficelor interne continuee. Şi  traversează o perioadă de criză care a atins punctul culminant pe 3 iulie 2013 , când armata l-a demis pe preşedintele islamist Mohamed Morsi, în ceea ce mulţi analişti consideră a fi o lovitură de stat militară. În prezent, preşedinte interimar al Egiptului este Adly Mansour, şeful Curţii Constituţionale.

Pentru Siria se desfăşoară un conflict sectarian în expansiune , care afectează nu numai regiunea ci între Orientul din martie 2011 când la Damasc are loc protestul Ziua Demnităţii , în cursul căruia se solicita eleiberarea de tinuţilor politici şi în aceiaş  zi la Dara <a un număr d eaprticipanţi la un miting sun t ucişi de forţele de scuritate guvernamentale , ceea ce provoacă ciocniri violente .> Violenţele din Siria provocaseră  pană în iunie 2013 – 93 000 d e morţi civili. Polarizarea atât de radicală a păţior aflate în conflict în Siria face ca soluţia militară cât şi cea negociată , sa pară difici d epus în paractică. Mai mult conflictul a reaprins tensiuni î vecinii Siriei  cei mai vulnerabili   Irak şi Liban , care traversează recente războaie civile .

Violențele din Siria s-au extins și în Liban, confruntările extinzându-se încă din prima jumătate a anului 2012[28]. Ciocnirile au avut loc în orașul Tripoli din Liban , al doilea ca mărime după capitala Beirut din 12 mai 2012 . Divergențele privind problema siriană a reprezentat scânteia care a declanșat luptele , generând temeri pentru noi lupte extinse. Ciocnirile din mai- iunie 2012 au avut la origine arestarea musulmanului sunnit libanez , Shadi Mawlawi , un critic cunoscut al regimului Assad , suspectat de apartența la un grup terorist, care acționeaza în Siria .

În zona Marelui Orient Mijlociu (GME)[29] se află circa 140 milioane de şiiţi, iar semiluna şiită se întinde din Liban până în Iran. O extindere a conflictului dintre cele două confesiuni ar destabiliza întreaga regiune, degenerând în război civil transfrontalier.

Lentoarea sau stagnarea procesului democratizării Orientului Mijlociu provin din arderea etapelor într-un mediu nepregătit pentru aceasta, impactul globalizării rapide  asupra unor sisteme caracterizate prin evoluţii lente, lipsa de perspectivă a  absolvenţilor de învăţământ superior, care devin şomeri cu diplomă.

Ambiţiosul proiect al neoconservatorilor americani – de a preface, aproape fără efort Irakul într-un „nucleu de iradiere a democraţiei” în Marele Orient Mijlociu – s-a risipit. În loc de focar al democraţiei, Irakul a devenit punctul de atracţie al fanaticilor islamişti din tot Orientul, şi chiar din Europa; atentatele teroriste au detonat un conflict sângeros între eternii rivali din cadrul islamului, şiiţiii şi sunniţii.[30]

În prezent se desfăşoară un nou demers pentru soluţionarea problemelor de  securitate, foarte numeroase în zonă, susţinut de marile puteri şi instituţiile internaţionale.

Istoria a demostrat că frontierele  considerate soluţie au devenit problema nu numai între statele  vecine i şin înteriorul aceluiasi stat. Proiectul iniţial denumit  Project of democratization of Middle East Extended nu mai pare viabil dar redesenare frontierelor va continua şi probabil se va realiza şi reproiectarea concretă a frontierelor şi poate  apariţia unor noi etităţi statale.   

Bibliografie

  • coord. Teodor Frunzeti,Vladimir Zodian, Lumea 2013. Enciclopedie Politica si Militara , Editura RAO, 2013 .
  • coord. Vasile Simileanu, Flavius  Caba –Maria, Orientul Mijlociu– Provocari şi certitudini, – Scoala Inetrenaţională de vară , Biblioteca Metropolitană Bucureşti, Ediţia a II-a 5-11 august, 2013 , Editura Top Form, 2013 .
  • dr  Teodor Frunzetti dr. Vladimir Zodian coordonatori – LUMEA 2011 –Enciclopedie politica si  Militară Studii Strategice si si de securitate Editura Centrului Tehnic – Editorial al Armatei BUCUREŞTI, 2011.
  • coord. Teodor Frunzeti,Vladimir Zodian,  Lumea 2007 – Enciclopedie Politică şi Militară, Studii strategice şi de securitate, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti, 2007.
  • Le Monde Diplomatique – Atlas, ediţia română, SC Societatea de Editură LMD SRL, 2006 .
  • Şerban F. Cioculescu, „Şiţi versus suniţi – un război «de falie» în cadrul islamului?”, articol publicat în revista „Geopolitica”, an IV, nr.19, Editura Top Forum, Asociaţia de Geopolitică “Ion Conea”, Bucureşti, 2006.
  • Alexandru Antonescu, articolul „Capcanele Mesopotamiei”, publicat în revista „Lumea”, nr. 1/2007.
  • [1]Anca Ioniţă , Reconfigurarea frontierelor în Orientul Mijlociu şi Nordul Africii, Infosfera nr 2/2013,.
  • El Benni Ammar, Luiza Moraru, El Benni Ammar, Luiza Moraru, Ion Zara,   Libanul Istoria recentă neterminată a unei tragedii naționale , fa, București, 2012, p. 13.

Note

[1] Lumea 2007 – Enciclopedie Politică şi Militară, Studii strategice şi de securitate, coord. Teodor Frunzeti,Vladimir Zodian, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti, 2007, p. 460.

[2] Idem, op. cit., p. 519.

[3] Înfiinţată în 1945, LSA include 22 de state, având ca limbă principală araba. Au mai aderat, de asemenea, două state musulmane non-arabe: Djibouti şi Somalia.

[4] Idem, op. cit., p. 461.

[5] Din Consiliul de Cooperare al Golfului, înfiinţat în 1981, fac parte: Kuwaitul, Bahreinul, Qatarul, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Omanul.

[6] În 1964 a fost semnat un tratat care prevedea înfiinţarea pieţei arabe comune; în 1981, membrii LSA au semnat Acordul pentru facilitarea şi promovarea comerţului intra-arab, după care au apărut trei organisme intra-arabe – Consiliul de Cooperare al Golfului (CCG), Consiliul Arab de Cooperare (Egipt, Iordania, Irak şi Yemen) şi Uniunea Maghrebului Arab (UMA). Toate aceste iniţiative au avut însă rezultate modeste în planul comerţului intra-arab.

[7] Partidul Socialist al Renaşterii Arabe a fost înfiinţat la Damasc, în 1943, având ca obiectiv unitatea „marii naţiuni arabe”. Deşi recunoaşte islamismul ca o parte esenţială a moştenirii acesteia, promovează laicitatea. A venit la putere în Siria în 1963, iar în Irak în 1968, cele două ramuri fiind constant ostile (la mijlocul anilor ’80, Siria a susţinut Iranul împotriva Irakului). Fiecare ramură a reprezentat instrumentul unei puteri personale: Hafez al-Assad, în Siria (mort în 2000, urmat de fiul său, Bashar) şi Saddam Hussein, până în 2003, în Irak.

[8] În 1987 armata siriană a revenit în forţă în Liban, de unde s-a retras abia în 2005, în urma presiunii internaţionale generate de asasinarea lui Rafiq Hariri. Aplicarea rezoluţiei 1559 a Consiliului de Securitate nu a condus şi la normalizarea relaţiilor dintre cele două ţări.

[9] Siria şi Libanul în 1946, Irakul în 1932, Egiptul în 1922, Kuweitul în 1961, Bahreinul, Qatarul şi Emiratele Arabe Unite în 1971.

[10] Le Monde Diplomatique – Atlas, ediţia română SC Societatea de Editură LMD SRL, 2006 – Articolul „Orientul Mijlociu – petrol, apă şi strategii”, pp. 150-151

[11] Producţia zilnică a Irakului de petrol brut este de cca. 1,8 milioane de barili, departe de obiectivul ambiţios al noilor autorităţi de la Bagdad, de 4 sau chiar 6 milioane de barili/zi. Climatul de violenţă împiedică însă restabilirea  infrastructurilor.

[12] Le Monde Diplomatique – Atlas, ediţia română, SC Societatea de Editură LMD SRL, 2006 – Articolul „Orientul Mijlociu – petrol, apă şi strategii”, p. 152

[13]  Vasile Nazare, „De la geopolitica forţei la geopolitica petrolului”, articol publicat în GeoPolitica,  Revista de Geografie Politică, GeoPolitică şi GeoStrategie, Anul IV- Nr.16-17, Editura Top Form, Asociaţia de GeoPolitică „Ion Conea”, Bucureşti, 2006,  p.179.

[14] Situaţie care se explică, între altele, prin suprapopulare şi, până în august 2005, prin implantarea de colonii evreieşti. Înainte de a se retrage din Gaza, israelienii au forat o serie de puţuri la frontiera acestui teritoriu pentru a capta apa care se scurge din Cisiordania şi care vine să alimenteze pânza freatică de coastă – Idem.

[15] Ibidem.

[16] Lumea 2007 – Enciclopedie Politică şi Militară, coord. Teodor Frunzeti,Vladimir Zodian, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti, 2007, p. 460.

[17] Începând din 1990, SUA au stimulat cu tenacitate o direcţie de remodelare regională şi de integrare în economia mondială, la care s-a asociat – preponderent economic – şi UE – Idem, pp. 536.

[18] Idem, op. cit., p. 536.

[19] Şerban F. Cioculescu, „Şiţi versus suniţi – un război «de falie» în cadrul islamului?”, articol publicat în revista „Geopolitica”, an IV, nr.19, pp. 79-86, Editura Top Forum, Asociaţia de Geopolitică “Ion Conea”, Bucureşti, 2006,  p. 81.

[20] Ibidem.

[21] Nicholas Blanfort ,”Shia crescent pierces heart of Arab world “, July 17, 2006,

http://www.timesonline.co.uk/article” 251-2273521,00.html

[22] Concept geografic creat de universitari şi cercetători americani, afiliaţi  cu precădere Departamentului Apărării din SUA,la mijlocul anilor ’90 şi secolului trecut. Acesta se referă la o regiune vastă, cuprinsă între Maroc şi Bangladesh, formată din state preponderent islamice, cu economii deficitare, risc de terorism şi proliferare a armelor de distrugere în masă, deficit demografic şi stabilitate neconsolidată. G. W. Bush, actualul preşedinte al SUA, a lansat la finele lui 2002 planul de democratizare şi modernizare politico-economică a GME, intervenţiile din Afganistan şi Irak înscriindu-se în acesta.

[23] Şerban F. Cioculescu, „Şiţi versus suniţi – un război «de falie» în cadrul islamului?”, articol publicat în revista „Geopolitica”, an IV, nr.19, pp. 79-86, Editura Top Forum, Asociaţia de Geopolitică “Ion Conea”, Bucureşti, 2006, p. 82.

[24] Idem, pp. 84-85.

[25] Greater Middle East.

[26] Alexandru Antonescu, articolul „Capcanele Mesopotamiei”, publicat în revista „Lumea”, nr. 1/2007, p. 14.

[27]Anca Ioniţă , Reconfigurarea frontierelor în Orientul Mijlociu şi Nordul Africii, Infosfera nr 2/2013,   p44

[28] El Benni Ammar, Luiza Moraru, Libanul Istoria recentă neterminată a unei tragedii naționale  op. cit p. 89-90  .

[29] Greater Middle East.

[30] Alexandru Antonescu, articolul „Capcanele Mesopotamiei”, publicat în revista „Lumea”, nr. 1/2007, p. 14.

1 … 34 35 36 37 38 39 40 … 65