Falsificabilitatea lui Imre Lakatos în contextul programelor științifice de cercetare

Cunoasterea - Descarcă PDFSfetcu, Nicolae (2024), Falsificabilitatea lui Imre Lakatos în contextul programelor științifice de cercetare, Cunoașterea Științifică, 3:4, 3-11, DOI: 10.58679/CS77022, https://www.cunoasterea.ro/falsificabilitatea-lui-imre-lakatos-in-contextul-programelor-stiintifice-de-cercetare/

 

The Falsifiability of Imre Lakatos in the Context of the Scientific Research Programs

Abstract

This paper is an extension of a chapter from Imre Lakatos: Euristica și toleranța metodologică.[1] Imre Lakatos explored falsifiability in the context of the scientific method, criticizing earlier models of falsifiability, especially Karl Popper’s version. His critique led to the development of the sophisticated model of falsifiability, which emphasizes the cumulative nature of science, the importance of research programs, and the role of predictions in assessing the progress of scientific theories. This framework allows for a more flexible and historically grounded understanding of how scientific knowledge is constructed and refined over time.

Keywords: Imre Lakatos, Karl Popper, falsifiability, scientific methods, scientific research, dogmatic falsifiability, methodological falsifiability, sophisticated methodological falsifiability

Rezumat

Această lucrare este o extensie a unui capitol din Imre Lakatos: Euristica și toleranța metodologică.[2] Imre Lakatos a explorat falsificabilitatea în contextul metodei științifice, criticând modelele anterioare de falsificabilitate, în special versiunea lui Karl Popper. Critica sa a condus la dezvoltarea modelului sofisticat de falsificabilitate, care subliniază natura cumulativă a științei, importanța programelor de cercetare și rolul predicțiilor în evaluarea progresului teoriilor științifice. Acest cadru permite o înțelegere mai flexibilă și mai fundamentată istoric a modului în care cunoștințele științifice sunt construite și perfecționate în timp.

Cuvinte cheie: Imre Lakatos, Karl Popper, falsificabilitate, metode științifice, cercetarea științifică, falsificabilitatea dogmatică, falsificabilitatea metodologică, falsificabilitatea metodologică sofisticată

 

CUNOAȘTEREA ȘTIINȚIFICĂ, Volumul 3, Numărul 4, Decembrie 2024, pp. 3-11
ISSN 2821 – 8086, ISSN – L 2821 – 8086, DOI: 10.58679/CS77022
URL: https://www.cunoasterea.ro/falsificabilitatea-lui-imre-lakatos-in-contextul-programelor-stiintifice-de-cercetare/
© 2024 Nicolae SFETCU. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

[1] Sfetcu, Imre Lakatos.

[2] Sfetcu, Imre Lakatos.

 

Falsificabilitatea lui Imre Lakatos în contextul programelor științifice de cercetare

Ing. fiz. Nicolae SFETCU[1], MPhil

nicolae@sfetcu.com

[1] Cercetător – Academia Română – Comitetul Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii (CRIFST) , Divizia de Istoria Științei (DIS), ORCID: 0000-0002-0162-9973

 

Introducere

Imre Lakatos, un proeminent filozof al științei, a avut contribuții semnificative la înțelegerea cunoștințelor științifice prin conceptul său de programe de cercetare [1]. Unul dintre aspectele cheie ale filozofiei sale se referă la falsificabilitatea, pe care a explorat-o în contextul metodei științifice. Lakatos a criticat modelele anterioare de falsificabilitate, în special versiunea lui Karl Popper [2] care a subliniat că teoriile științifice ar trebui să fie structurate într-un mod care să permită falsificarea lor potențială prin dovezi empirice. Lakatos a introdus o abordare mai nuanțată a falsificabilității, pe care a clasificat-o în trei forme distincte: falsificabilitatea dogmatică (sau naturalistă), falsificabilitatea metodologică și falsificabilitatea metodologică sofisticată. Fiecare dintre aceste forme reprezintă o înțelegere diferită a modului în care teoriile științifice evoluează și răspund la respingere.

Falsificabilitatea dogmatică (sau naturalistă).

Falsificabilitatea dogmatică admite falsificabilitatea tuturor teoriilor științifice fără calificare, dar păstrează un fel de bază empirică infailibilă. Este strict empiricistă, fără a fi inductivistă: neagă faptul că certitudinea bazei empirice poate fi transmisă teoriilor. Astfel, falsificabilitatea dogmatică este cea mai slabă marcă a justificării.

Semnul distinctiv al falsificării dogmatice este recunoașterea faptului că toate teoriile sunt la fel de conjecturale. Știința nu poate dovedi nicio teorie, dar le poate respinge. Onestitatea științifică constă astfel în aceea de a specifica un experiment în așa fel încât, dacă rezultatul contrazice teoria, trebuie să renunțăm la teorie. Odată ce o propoziție este respinsă, ea trebuie să fie necondiționat respinsă. Propozițiile nefalsificabile sunt marcate ca „metafizice” și negate din punct de vedere științific.

Conform logicii falsificării dogmatice, știința crește prin înlăturarea repetată a teoriilor cu ajutorul unor fapte grele. Astfel, știința se desfășoară prin speculații îndrăznețe, care nu sunt niciodată dovedite sau chiar probabile, dar unele dintre ele sunt ulterior eliminate prin respingeri grele și concludente și apoi înlocuite de speculații încă mai îndrăznețe, noi și, cel puțin la început, nefalsificate.

Falsificarea dogmatică este considerată totuși imposibilă de Lakatos. Se bazează pe două ipoteze false și pe un criteriu prea restrâns de demarcare între știință și ne-știință. Prima ipoteză este că există o graniță naturală, psihologică, între propozițiile teoretice sau speculative, pe de o parte, și propunerile factuale sau observaționale (sau de bază), pe de altă parte („abordarea naturalistă” a metodei științifice). A doua ipoteză este că dacă o propoziție satisface criteriul psihologic de a fi faptică sau observațională (sau de bază) atunci este adevărată; se poate spune că a fost dovedită din fapte (”doctrina probelor observaționale, sau experimentale”). Aceste ipoteze sunt completate de un criteriu de delimitare: numai acele teorii sunt „științifice” care interzic anumite stări observabile ale lucrurilor și, prin urmare, sunt factual posibil de respins (dacă au o bază empirică).

Pentru empiriștii clasici mintea potrivită este o tabula rasa, golită de tot conținutul original, eliberată de orice prejudecată a teoriei. Dar se pare din munca lui Kant și Popper – și din activitatea psihologilor influențați de ei – că o asemenea psihoterapie empirică nu poate reuși niciodată. Prin urmare, nu există o delimitare naturală (adică psihologică) între propozițiile teoretice și cele observaționale.

Dar, chiar dacă ar exista o astfel de delimitare naturală, logica ar distruge încă cea de-a doua presupunere a falsificării dogmatice. Căci valoarea de adevăr a propozițiilor „observaționale” nu poate fi decisă în mod incontestabil: nicio propoziție factuală nu poate fi dovedită vreodată din un experiment. Propozițiile pot fi derivate numai din alte propoziții, ele nu pot fi deduse din fapte: nu se poate demonstra declarații din experiențe.

În cele din urmă, chiar dacă ar exista o delimitare naturală între declarațiile de observație și teorii, și chiar dacă valoarea de adevăr a declarațiilor de observație ar putea fi stabilită în mod incontestabil, falsificarea dogmatică ar fi în continuare inutilă pentru eliminarea celei mai importate clase a ceea ce este frecvent considerată ca  teorii științifice. Chiar dacă experimentele ar putea arăta rapoarte experimentale, puterea lor de refuz ar fi totuși limitată: exact cele mai admirate teorii științifice pur și simplu nu reușesc să interzică nicio stare observabilă a lucrurilor.

Justificaționiștii clasici au admis doar teoriile dovedite; justificaționiștii neoclasici pe cele probabile; falsificaționiștii dogmatici și-au dat seama că în oricare caz nicio teorie nu este admisibilă. Ei au decis să admită teorii doar dacă sunt falsificabile – de un număr limitat de observații. Dar, chiar dacă ar exista astfel de teorii falsificabile – cele care pot fi contrazise de un număr limitat de fapte observabile – ele sunt încă logic prea apropiate de baza empirică.

Falsificabilitatea metodologică

Falsificabilitatea metodologică este o marcă a convenționalismului. Există o delimitare importantă între teoriile „pasiviste” și „activiste” ale cunoașterii. „Pasiviștii susțin că adevărata cunoaștere este amprenta naturii pe o minte perfect inertă: activitatea mentală poate duce numai la părtinire și distorsiune. Cea mai influentă școală pasivistă este empirismul clasic. „Activiștii” susțin că nu putem citi cartea naturii fără activitate mentală, fără a o interpreta în lumina așteptărilor sau a teoriilor noastre. „Activiștii” conservatori susțin că suntem născuți cu așteptările noastre de bază; cu ele transformăm lumea în „lumea noastră”, dar trebuie să trăim pentru totdeauna în închisoarea lumii noastre. Activiștii revoluționari consideră că aceste cadre conceptuale ale noastre pot fi dezvoltate și înlocuite de altele noi și mai bune; noi suntem cei care ne creen „închisorile” și putem, de asemenea, să le demolăm.

Poincare, Milhaud și Le Roy s-au opus ideii de dovadă prin intuiție progresivă și au preferat să explice succesul istoric continuu al mecanicii newtoniene printr-o decizie metodologică luată de oamenii de știință: după o perioadă considerabilă de experiență empirică inițială, oamenii de știință pot decide să nu permită ca teoria să fie refuzată. Odată ce au luat această decizie, ei rezolvă (sau dizolvă) anomaliile aparente prin ipoteze auxiliare sau alte „stratageme convenționale”. Acest convenționalism conservator are totuși dezavantajul de a face imposibilă ieșirea din închisorile noastre, odată ce prima perioadă de încercare și eroare s-a încheiat și marea decizie a fost luată. Nu poate rezolva problema eliminării acelor teorii care au fost triumfale pentru o perioadă lungă de timp. Conform convenționalismului conservator, experimentele pot avea o putere suficientă pentru a respinge teoriile tinere, dar nu pentru a respinge teoriile vechi, stabile: în timp ce știința crește, puterea dovezilor empirice se diminuează. Criticii lui Poincare au refuzat să-i accepte ideea, că, deși oamenii de știință își construiesc cadrele conceptuale, vine o vreme când aceste cadre se transformă în închisori care nu pot fi demolate. Această critică a dat naștere la două școli rivale ale convenționalismului revoluționar: simplicismul lui Duhem și falsificarea metodologică a lui Popper.

Duhem acceptă poziția convenționaliștilor că nicio teorie fizică nu se destramă doar sub greutatea „refutărilor”, dare susține că poate încă să se prăbușească sub greutatea „reparațiilor continue” și a multor resturi încurcate când „coloanele sunt mâncate de viermi” și nu mai pot suporta „clădirea”; atunci teoria își pierde simplitatea originală și trebuie înlocuită. Dar falsificarea este atunci lăsată gustului subiectiv sau, în cel mai bun caz, modei științifice, și prea multă libertate este lăsată pentru aderarea dogmatică la o teorie favorită.

Popper și-a propus să găsească un criteriu care este mai obiectiv și mai dificil de contracarat. El nu a putut accepta emascularea empirismului, inerentă chiar și în abordarea lui Duhem, și a propus o metodologie care permite experimentelor să fie puternice chiar și în știința „matură”. Falsificaționismul metodologic al lui Popper este atât convențional, cât și falsificator, dar el diferă de convenționaliștii conservatori, considerând că declarațiile decise prin acord nu sunt universale, ci singulare; diferă de falsificatorul dogmatic, considerând că valoarea de adevăr a unor astfel de afirmații nu poate fi dovedită prin fapte, dar, în unele cazuri, poate fi decisă prin acord.

Convenționalismul conservator duhemian (sau „justificaționismul metodologic„) face nefalsificabile arbitrar unele teorii (universale) temporale, care se disting prin puterea lor explicativă, simplitate sau frumusețe. Convenționalistul revoluționar popperian (sau „falsificaționismul metodologic„) face imposibilă falsificarea arbitrară a unor afirmații singulare.

Falsificarea metodologică folosește teoriile noastre cele mai de succes ca extensii pentru simțurile noastre și lărgește gama de teorii care pot fi aplicate la testare cu mult dincolo de gama de teorii strict observaționale ale falsificatorului dogmatic. Necesitatea deciziilor de a delimita teoria testată de cunoștințele de fond neproblematice este o caracteristică a acestui tip de falsificaționism metodologic. Această considerație arată elementul convențional în acceptarea unei teorii într-un anumit context (metodologic) al statutului de „observator”. În mod similar, există un element convențional considerabil în decizia privind adevărata valoare reală a unei declarații de bază pe care o luăm după ce am decis ce „teorie observațională” să se aplice. O singură observație poate fi rezultatul tensionant al unei erori triviale: pentru a reduce astfel de riscuri, falsificatorii metodologici prescriu un anumit control al siguranței. Cel mai simplu control este de a repeta experimentul (este o chestiune de convenție de câte ori) prin fortificarea potențialului falsificator printr-o „ipoteză falsifiantă bine coroborată”. Falsificatorul metodologic subliniază de asemenea că, de fapt, aceste convenții sunt instituționalizate și susținute de comunitatea științifică; lista falsificatorilor „acceptați” este furnizată de verdictul experților experimentali. Acesta este modul în care falsificatorul metodologic își stabilește baza sa empirică.

Dar Lakatos consideră că această „bază” poate fi cu greu numită „bază” prin standarde justificative: nu există nicio dovadă în acest sens.

Falsificatorul metodologic realizează că, dacă vrem să reconciliem falibilismul cu raționalitatea (non-justificativă), trebuie să găsim o cale de a elimina unele teorii. Dacă nu reușim, creșterea științei nu va fi decât o creștere a haosului. Falsificatorul metodologic separă respingerea și eșecul dovedirii pe care falsificatorul dogmatic le-a confundat. Este un falibilist, dar falibilismul său nu-și slăbește poziția critică: el transformă propozițiile falsificabile într-o „bază” pentru o politică riguroasă. Pe aceste grupe el propune un nou criteriu de demarcare: numai acele teorii – adică propoziții non-observaționale – care interzic anumite stări „observabile” de lucruri și, prin urmare, pot fi „falsificate” și respinse, sunt „științifice” sau, pe scurt, o teorie este „științifică” (sau „acceptabilă”) dacă are o „bază empirică”. Acest criteriu scoate în evidență diferența dintre falsificarea dogmatică și cea metodologică.

Falsificatorul metodologic oferă o soluție interesantă pentru combinarea criticii greșite cu falibilismul. Nu numai că oferă o bază filosofică pentru falsificare, după ce falibilismul a tras covorul de sub picioarele falsificatorului dogmatic, dar, de asemenea, lărgește amploarea acestor critici în mod considerabil. Falsificând într-un nou cadru, el salvează codul atractiv de onoare al falsificatorului dogmatic: acea onestitate științifică constă în specificarea, în prealabil, a unui experiment astfel încât, dacă rezultatul contrazice teoria, teoria trebuie abandonată .

Există cel puțin două caracteristici cruciale comune atât falsificării dogmatice cât și falsificării metodologice, care sunt în mod evident disonante cu istoria reală a științei: că (1) un test este – sau trebuie făcut – ca un corn bifurcat în lupta între teorie și experiment, astfel încât în confruntarea finală numai aceștia să se confrunte reciproc; și (2) singurul rezultat interesant al unei astfel de confruntări este falsificarea (concludentă). Cu toate acestea, istoria științei sugerează că testele (1) sunt – cel puțin – lupte cu trei bifurcații între teorii rivale și experiment și (2) unele dintre cele mai interesante experimente rezultă, prima facie, mai degrabă în confirmare decât falsificare.

Dacă istoria științei nu susține teoria raționalității științifice, avem două alternative. O alternativă este abandonarea eforturilor de a oferi o explicație rațională a succesului științei. Metoda științifică (sau „logica descoperirii”), concepută ca disciplină a aprecierii raționale a teoriilor științifice – și a criteriilor de progres – dispare. Putem să încercăm să explicăm schimbările în „paradigme” din punct de vedere al psihologiei sociale. Aceasta este metoda lui Polanyi și a lui Kuhn. Cealaltă alternativă, propusă de Lakatos, este să încercăm cel puțin să reducem elementul convențional în falsificare (nu îl putem elimina) și să se înlocuiască variantele naive ale falsificării metodologice – caracterizate prin tezele (1) și (2) ) de mai sus – printr-o versiune sofisticată care ar da un nou raționament al falsificării și, astfel, metodologiei de salvare și ideii progresului științific.

Așa cum a subliniat Lakatos, teoria demarcării lui Popper se bazează pe presupunerea că există teste critice care fie falsifică o teorie, fie o coroborează. Totuși, Lakatos neagă că există teste critice în sensul popperian, în știință. El consideră că disjuncția „falsificare/coroborare” oferită de Popper este mult prea logică: necoroborarea nu este neapărat falsificare, iar falsificarea unei teorii științifice de nivel înalt nu este niciodată rezultată dintr-o observație izolată sau un set de observații. Astfel de teorii sunt, în general, acceptate, foarte rezistente la falsificare. Ele sunt falsificate, sau nu, argumentează Lakatos, nu prin teste critice popperiene, ci mai degrabă în contextul elaborat al programelor de cercetare asociate acestora, care ajung treptat la o stagnare, rezultând o distanță tot mai mare între fapte care trebuie să fie explicate și programele de cercetare în sine. Distincția lui Popper între logica falsificabilității și metodologia aplicată nu reușește, în cele din urmă, să dea dreptate deplină faptului că toate teoriile de nivel înalt cresc și trăiesc în ciuda existenței unor anomalii (adică evenimente/fenomene incompatibile cu teoriile). Existența unor astfel de anomalii nu este de obicei considerată de omul de știință ca un indiciu că teoria în cauză este falsă; dimpotrivă, el, de obicei și, în mod necesar, va presupune că ipotezele auxiliare care sunt asociate cu teoria pot fi modificate pentru a încorpora și explica anomaliile existente.

Falsificabilitatea metodologică sofisticată

Imtre Lakatos a propus o modificare a criteriului lui Popper pe care l-a numit „falsificabilitate sofisticată (metodologică)” Din această perspectivă, criteriul de delimitare ar trebui să se aplice nu unei ipoteze sau unei teorii izolate, ci mai degrabă unui întreg program de cercetare.

Pentru falsificatorul naiv, orice teorie care poate fi interpretată ca falsificabilă din punct de vedere experimental este „acceptabilă” sau „științifică”. Pentru falsificatorul sofisticat, o teorie este „acceptabilă” sau „științifică” numai dacă a coroborat conținutul empiric în exces față de predecesorul (sau rivalul) său, adică numai dacă duce la descoperirea de fapte noi. Această condiție poate fi analizată în două clase: noua teorie are un conținut empiric în exces („acceptabilitatea 1”) și că o parte din acest conținut în exces este verificat („acceptabilitatea 2”). Prima clauză poate fi verificată instantaneu printr-o analiză logică a priori; a doua poate fi verificată numai empiric și acest lucru poate dura un timp nedeterminat.

Pentru falsificatorul naiv, o teorie este falsificată printr-o declarație „observațională” (fortificată) care se află în conflict cu ea (sau mai degrabă, pe care decide să o interpreteze ca fiind în conflict cu aceasta). Falsificatorul sofisticat consideră teoria științifică T falsificată dacă și numai dacă o altă teorie T’ a fost propusă cu următoarele caracteristici:

  1. T’ are un conținut empiric în exces față de T: adică prezice fapte noi, improbabile sau chiar interzise de T;
  2. T’ explică succesul anterior al lui T, adică tot conținutul lui T este conținut (în limitele erorii observaționale) în conținutul lui T’; și
  3. parte din conținutul excesiv al lui T’ este coroborat.

Pentru explicitarea conceptului său, Lakatos ia ca exemplu o serie de teorii, T1, T2, T3, … în care fiecare teorie ulterioară rezultă din adăugarea unor clauze auxiliare (sau din reinterpretări semantice) ale teoriei anterioare pentru a acomoda unele anomalii, fiecare teorie având cel puțin conținutul neînvechit al predecesorului său. Să spunem că o astfel de serie de teorii este teoretic progresivă (sau „constituie o schimbare a problemelor teoretic progresiv”) dacă fiecare teorie nouă are un conținut empiric în exces față de predecesorul său, adică dacă prezice un fapt nou, neașteptat până acum. Să presupunem că o serie de teorii progresivă teoretic este, de asemenea, progresivă empiric (sau „constituie o schimbare a problemelor empiric progresiv”) dacă se confirmă și unele din aceste excese empirice, adică dacă fiecare teorie nouă ne conduce la descoperirea reală a unor noi fapte. În cele din urmă, numim o problemă progresivă dacă este atât progresivă teoretic, cât și empiric, și degenerată în caz contrar. Acceptăm problemele ca „științifice” doar dacă sunt cel puțin teoretic progresive; dacă nu sunt, le „respingem” ca „pseudoștiințifice”. Progresul este măsurat de gradul în care o schimbare de probleme este progresivă, de gradul în care seria teoriilor ne conduce la descoperirea unor fapte noi. Considerăm o teorie din serie „falsificată” atunci când este înlocuită de o teorie cu conținut mai coroborat.

Falsificabilitatea sofisticată schimbă astfel problema modului de evaluare a teoriilor la problema modului de evaluare a seriilor de teorii. Nu este o teorie izolată, ci doar o serie de teorii pot fi considerate a fi științifice sau neștiințifice: aplicarea termenului „științific” la o singură teorie este o greșeală de categorisire.

Onestitatea neojustificaționistă a cerut specificarea probabiliății oricărei ipoteze în lumina dovezilor empirice disponibile. Onestitatea falsificaționismului naiv a cerut testarea falsificabilirății și respingerea nefalsificabilității și falsificării. În cele din urmă, onestitatea falsificaționismului sofisticat cere ca să se încerce să se privească lucrurile din diferite puncte de vedere, să prezinte noi teorii care anticipează fapte noi și să se respingă teoriile care au fost înlocuite de cele mai puternice.

Potrivit lui Paul Thagard, Thagard, “Why Astrology Is a Pseudoscience.” o teorie sau disciplină este pseudoștiințifică dacă îndeplinește două criterii. Unul dintre acestea este că teoria nu reușește să progreseze, iar cealaltă că „comunitatea practicienilor face puține încercări de a dezvolta teoria către soluții ale problemelor, nu este preocupată de încercări de evaluare a teoriei față de celelalte și este selectivă în considerarea confirmărilor și a dezacordurilor.” O diferență majoră între abordarea sa și cea a lui Lakatos este aceea că Lakatos ar clasifica o disciplină non-progresivă drept pseudoștiințifică chiar dacă practicanții ei muncesc din greu pentru a o îmbunătăți și a o transforma într-o disciplină progresivă.

Concluzie

Teoria falsificabilității a lui Imre Lakatos oferă o viziune complexă și dinamică asupra progresului științific. Făcând distincția între falsificabilitățile dogmatică, metodologică și metodologică sofisticată, Lakatos oferă o înțelegere mai realistă a modului în care evoluează teoriile științifice. Critica sa față de falsificabilitatea naivă al lui Popper a condus la dezvoltarea modelului sofisticat de falsificabilitate, care subliniază natura cumulativă a științei, importanța programelor de cercetare și rolul predicțiilor în evaluarea progresului teoriilor științifice. Acest cadru permite o înțelegere mai flexibilă și mai fundamentată istoric a modului în care cunoștințele științifice sunt construite și perfecționate în timp.

Bibliografie

  • Lakatos, Imre. “The Methodology of Scientific Research Programmes.” Cambridge Core, 1978. https://doi.org/10.1017/CBO9780511621123.
  • Popper, Karl Raimund. The Logic of Scientific Discovery. Psychology Press, 2002.
  • Sfetcu, Nicolae. Imre Lakatos: Euristica și toleranța metodologică. MultiMedia Publishing, 2019.
  • Thagard, Paul R. “Why Astrology Is a Pseudoscience.” PSA: Proceedings of the Biennial Meeting of the Philosophy of Science Association 1978 (1978): 223–34.

Note

[1] Lakatos, “The Methodology of Scientific Research Programmes.”

[2] Popper, The Logic of Scientific Discovery.

 

Articol cu Acces Deschis (Open Access) distribuit în conformitate cu termenii licenței de atribuire Creative Commons CC BY SA 4.0 (https://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0/).

Castele în Spania

Cunoasterea - Descarcă PDFBoreschievici, Bogdan (2024), Castele în Spania, Cunoașterea Științifică, 3:4, 181-198, https://www.cunoasterea.ro/castele-in-spania/

 

Castles in Spain

Abstract

The study aims to present the emergence and development of an international database that manages patent literature from most States of the world. The article traces the conditions of the emergence of this database and the ways in which it was and is being further developed. It is the ESPACENET database initiated and managed by the European Patent Office and where information from the world’s patent literature is collected daily. Today, this database contains more than 15 million page-by-page searchable patent documents. If initially the base started with the year 1920, in recent years, through the efforts of the participating National Offices, the starting year of the content of the base came closer to 1850, the base becoming one of the major sources of documentation in the patent literature. The article attempts to review the history of efforts to complete and develop this database. The second part of the article is a small case study that suggests the possibilities of using the database by those interested in the history of technology as seen through patent literature.

Keywords: castles, Spain, databases, ESPACENET, patents, European Patent Office

Rezumat

Studiul își propune prezentarea apariției și dezvoltării unei baze de date internaționale care administrează literatura de brevet din majoritatea Statelor lumii. Articolul urmărește condițiile apariției acestei baze de date și modalitățile în care ea a fost și este dezvoltată în continuare. Este vorba despre baza de date ESPACENET inițiată și administrată de către Oficiul European de Brevete și în care se adună zilnic informațiile din literatura mondială din domeniul brevetelor. Astăzi, această bază conține mai mult de 15 milioane de documente de brevet consultabile pagină cu pagină. Dacă inițial baza se  începea cu anul 1920, în ultimii ani, prin eforturile Oficiilor naționale participante, anul de început al conținutului bazei s-a apropiat de 1850, baza devenind una dintre sursele majore de documentare din literatura de brevet. Articolul încearcă să treacă În revistă istoricul eforturilor de completare și de dezvoltare al acestei baze. Partea a doua a articolului este un mic studiu de caz care sugerează posibilitățile de utilizare a bazei de cei interesați de istoria tehnicii văzută prin literatura de brevete.

Cuvinte cheie: castele, Spania, baze de date, ESPACENET, brevete, Oficiul European de Brevete

 

CUNOAȘTEREA ȘTIINȚIFICĂ, Volumul 3, Numărul 4, Decembrie 2024, pp. 181-198
ISSN 2821 – 8086, ISSN – L 2821 – 8086
URL: https://www.cunoasterea.ro/castele-in-spania/
© 2024 Bogdan BORESCHIEVICI. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

 

Castele în Spania

Dr. ing. Bogdan BORESCHIEVICI[1]
bore_ro@yahoo.fr

[1] Comitetul Român pentru Istoria și Filozofia Științei și Tehnicii (CRIFST) din cadrul Academiei Române

 

Introducere

Anii ’90 au adus multe transformări în domeniul protecției proprietății industriale și în particular în domeniul brevetelor pentru invenții.

Sunt cel puțin trei evenimente majore care au determinat aceste transformări.

1, Astfel, în 1985 Oficiul European de Brevete – OEB, a propus utilizarea CDROM ca înlocuitor al hârtiei în schimbul de informații.

Totodată Oficiul European de Brevete a dezvoltat, pentru uz intern, un foarte complex sistem de documentare din literatura de brevet și non-brevet.

  1. Mijlocul anilor 90 va transforma internetul în unul dintre cele mai răspândite mijloace de comunicare și prin tehnologiile folosit, un sistem de comunicare foarte popular.
  2. În fine, Uniunea Europeană lansează strategia de dezvoltare economică bazată pe inovare. În consecință Comisia Europeană se va adresa Oficiului European de Brevete pentru a solicita sprijinul în implementarea acestei strategii.

Oficiul European de Brevete va răspunde publicând în internet o parte din bazele sale interne de date.

Perioada acoperită de aceste informații pornea de la 1920. Anul 1920 era data la care, după război, activitatea de brevetare începea să revină la normalitate.

Baza de date a căpătat numele de ESPACENET,și este alimentată zilnic cu informații provenind de la majoritatea Oficiilor naționale și de la OMPI.

Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale. Documentele de brevet, în format electronic, ajung  la Oficiul European de Brevete care administrează această bază.

Baza conține astăzi peste 15.000.000 de documente de brevet, adică cca. 200.000.000 de pagini,  și crește în continuare.

Accesul  la baza de date  este gratuit. Baza ESPACENET era și este accesibilă din orice punct al planetei în care există acces la internet.

Toate aceste realizări au determinat Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale – OMPI (WIPO), să recomande ca Oficiile naționale să se concentreze asupra colecțiilor naționale de documente de brevet așa încât fiecare colecție națională să fie reprezentată cât mai complet și mai corect în sistemul ESPACENET.

Recomandarea venea și într-o perioadă în care numeroase State europene și nu numai. își reconsiderau istoria națională a științei și tehnicii.

În 1995 am primit acordul conducerii Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci să creez un colectiv de restaurare a vechilor documente de brevet.

Colectivul a fost  format la cursuri ținute la Arhivele Naționale și acreditat pentru restaurarea de documente pe hârtie mai noi de anul 1850.

Era o perioadă în care contactele între oficiile naționale erau foarte frecvente. În cazul nostru, vizitatorilor le erau prezentate și realizările colectivului de restaurare
Mai mult, cu ajutorul directorului bibliotecii din Oradea,  Domnul Mălinaș , s-a reușit o conferință națională a restauratorilor din bibliotecile publice.

Informațiile despre activitatea de restaurare din Oficiul Român au devenit repede cunoscute la nivelul Oficiului European de Brevete care a inițiat organizarea și finanțarea unui proiect de mare anvergură care viza procesul de restaurare al documentelor de brevet , indexarea acestora și stocarea în baza de date ESPACENET.

În cadrul Oficiului român au fost scanate toate documentele de brevet înregistrate în România și existente în Arhivă, din perioada 1906 1975 și acestea au fost transmise către Oficiul European de Brevete.

Primul brevet înregistrat în România era ”Săpătoarea Ștefania” și cei curioși îl pot regăsi în baza de date ESPACENET. Sper sincer ca Oficiul Român să reușească să finalizeze procedurile de indexare a documentelor transmise Oficiului European de Brevete.

Revenind la proiectul Oficiului European de Brevete, prezentarea lui a stârnit un frumos interes din partea Oficiilor naționale.

De comun acord s-a hotărât ca trei oficii, respectiv cel român cel spaniol și cel austriac, să fie instituțiile care să ofere suportul de cunoștințe de care ar avea nevoie și alte Oficii Naționale care doreau să își restaureze documente din colecțiile naționale de documente de brevet.

Nu pot să nu menționez activitatea în domeniul recuperării documentelor vechi de brevet făcută de Oficiul Marii Britanii, de Oficiul francez și de Oficiul maghiar  asta ca să amintesc numai activitatea oficiilor pe care le-am cunoscut o personal.

La scurt timp am primit invitația Oficiului spaniol pentru schimb de experiență.
La acea dată, Oficiul spaniol își avea sediul în cadrul Ministerului Industriilor din Madrid. Colecția lor de brevete precum și arhiva erau amplasate în opt din cele 10 etaje subterane ale instituției

Toate spațiile erau climatizate iar documentele importante din arhive erau plasate suplimentar în spații în care praful avea puține șanse să le deterioreze.

Oficiul spaniol stabilise un acord de colaborare cu facultatea de istorie

Prin acest acord, de toate problemele legate de întreținere arhivei și de exploatarea conținutului ei se ocupa un profesor din cadrul facultății
împreună cu alte cadre didactice și cu studenții facultății. Erau revizuite toate documentele de brevet și nu numai, igienizate și restaurate dacă era cazul, indexate scanate, introduse în bazele de date.

Rezultatul era un număr important de  articole și studii care vizau istoria economică a Spaniei văzută prin literatura de brevet, studii care valorificau informația istorică cu recomandări pentru viața curentă, lucrări ample de Istoria tehnicii în Spania, teze de doctorat, unele susținute de chiar salariații Oficiului.

Am dorit să știm dacă, în baza de date care s-a creat, am putea regăsi brevete pentru invenții ale unor inventatori din România. Surpriza a fost mare: un număr de 42 cereri de brevet provenite din România în perioada 1880 – 1922. Insist pe această dată deoarece abia la 17 ianuarie 1906 este promulgată, de Regele Carol I,  prima lege asupra invențiilor în România.

La circa un an  după  vizita de la Madrid, un coleg de la Oficiul spaniol Gerafdo Penas, impresionat de emoția mea, a cărat o ladă de carton cu copile celor 42 de documentele de brevet românești, până la Geneva unde urma să ne întâlnim în cadrul unor reuniuni internaționale. Lada cântărea 15 kg. Documentele au fost scanate la Oficiul Român și, atât forma electronică cât și cea pe hârtie, au intrat în grija Arhivei.

Munca noastră de restaurare viza şi vizează punerea la dispoziția examinatorilor dar și specialiștilor în istorie generală, istorie economică sau alte segmente ale istoriei, izvoare provenind din literatura de proprietate industrială, literatură adusă într-o stare consultabilă.

Nai jos se regăsește lista conținând numărul de brevet, titlul invenției în limba spaniolă, titlul invenției în limba română, numele inventatorului – inventatorilor, localitatea de reședință la dara depunerii cererii, data cererii.

Câteva observații generale

Toate documentele identificate reprezintă brevete de invenție acordate unor cetățeni ce au avut reședința în localități aflate astăzi pe teritoriul României.

Analizând materialul existent este de remarcat faptul că brevetele identificate acoperă perioada 1886 – 1922. Se cere amintit cititorului neavizat faptul că legea Română din domeniul brevetelor datează din 1906.  Cu alte cuvinte numeroase cereri au fost depuse în Spania de oameni avizați în domeniu, înainte de existența legii . Grosul brevetelor provin din perioada dinaintea Marii Uniri. Și desigur apare legii naționale.

Prima întrebare care se năștea era dacă, în acea perioadă, cetățeni români au brevetat și în alte State.

A doua întrebare era dacă aceste brevete au avut efecte economice sau au contribuit la cunoașterea domeniului tehnic de care se ocupau.

Se cere reamintit faptul că prima tentativă a Regelui Carol I de a promulga o Lege asupra brevetelor pentru invenții datează din 1881. Regele a amânat promulgarea Legii la insistențele industriașilor români.

La 1883 este adoptată Convenția de la Paris asupra brevetelor pentru invenții, dată la care majoritatea Statelor europene aveau deja o Lege națională. Regatul României făcea primii pași în direcția industrializării.

Amplasate pe harta administrativă actuală a României se remarcă existenta cererilor de brevet provenind din toate zonele ţării astfel:

TABEL 1. Repartiția pe localități

ORAS Perioada Nr. brevete
Arad 1894 – 1920 6
Băicoi 1914 1
Bârlad 1893 1
Braşov 1903 1
Bucureşti 1897 – 1914 13
Cluj Napoca 1913 – 1914 2
Galaţi 1889 1
Gurahonţ 1915 1
Iaşi 1886 1
Târgul Mureş 1909 – 1912 3
Oradea 1909 1
Orăştie 1903 1
Piteşti 1897 – 1912 3
Ploieşti 1908 1
Roman 1923 1
Săvârşin 1898 1
Suceava 1913 1
Timişoara 1903 – 1906 3

 

Am reprodus mai jos câteva informații, sper edificatoare, despre aceste documente de brevet.

În tabelele 2 și 3  am publicat  lista conținând numărul de brevet, titlul invenției în limba spaniolă și română, numărul brevetului, numele inventatorului, data depunerii cererii precum și localitatea de reședință a inventatorului.

TABEL 2 Lista cuprinzând titlurile cererilor de brevet depuse în Spania de locuitori ai Țărilor Române în perioada 1886 – 1923

Număr Brevet Titul (SP) Titlul (RO) Inventator ORAS Data Cererii
9257 Una nueva hoja de sierra para hacer chapas de madera propias para ebanisteria Pânză de ferăstrău necesară obşinerii plăcilor din lemn pentru mobilier Mersing, Augusto Galaţi 14.02.1889
20507 Un sistema perfeccionado de agujas de seguridad para las lineas de ferrocarriles Sistem perfecţionat de macaze de securitate pentru calea ferată. Rogozea, Sava Pitesti 09.03.1897
23259 Una tenaza o acoplamiento automatico para transportes funiculares Gheară sau cuplă automată pentru transportul cu funicularul Seidner, Nicolas Savârşin 22.10.1898
22173 Una maquina para fundir caracteres tipograficos Maşină pentru turnarea caracterelor tipografice Meray-Horvat, Charles Arad 09.02.1898
21457 Uno telefono para corriente continua y alterna Telefon pentru curent continuu şi alternativ Kraft, Charles/ Huber, Carl/ Exner, J. Joseph Bucuresti 13.09.1897
15859 Una machina de rotacion continua para estampar las matrices O maşină cu rotatie continuă pentru ştanţarea matriţelor Meray-Horvath, Charles Arad 21.05.1894
5707 Una palenca para indicar si estan o no cargades las armas de fuego de retrocarga Pârghie pentru indicarea stării de încărcare a armelor de foc cu încărcare pe la culasă Flaischlen, G.G. Iaşi 15.02.1886
14137 Un procedimento para esterilizar el agua por medio de un aparato especial Procedeu pentru sterilizarea apei cu ajutorul unui aparat special Babeş, Victor, Babeş, Aurel Bucureşti 30.12.1892
14704 Un nuevo mecanismo de timbre mecanico para llamar o avisar Un nou mecanism cu sunet produs(?)  mecanic pentru chemare sau atenţionare Chiricutia, Constantin Bârlad 15.06.1893
31202 Un sistema de pincel o brocha de nueva construccion Un sistem de pensule sau perii de o construcţie nouă Vojtovits, Louis Braşov 16.02.1903
31698 Un procedimento para obtener mayor grado de pureza respectivamente mayor rendimento de alcohol en las fermentaciones alcoholicas de aquelos procedimentos en que se utiliza la malta Un procedeu pentru obţinerea unui grad mai mare de puritate respectiv a unui mai mare procent de alcool în fermentaţiile alcoolice în cadrul  procedeelor ce utilizează malţul. Somlo, Carl J. Timişoara 06.05.1903
32497 Un motor de viento Motor de vânt Muntean, Aurel de/ Birtler, samuel Orăştie 12.09.1903
36631 Un procedimiento para librar y utilizar una presion util en una camara de presion cualquiera mediante el mecanismo que se describe. Procedeu de eliberare şi utilizare a unei presiuni utile dintr-o cameră de presiune oarecare utilizând mecanismul descris Medveczky, Segismond de Arad 14.08.1905
37493 Un procedimiento para obtener mayor grado de pureza en las fermentaciones alcoholicas de aquelos procedimientos en que se utilice la malta Procedeu de obţinere a unui grad de puritate mai ridicat în fermentaţiile alcoolice în cadrul procedeelor ce utilizează  malţul Somlo, Carl J. Timişoara 10.01.1906
37763 Un procedimiento para obtener mayor grado de pureza respectivamente mayor rendimento de alcohol en las fermentaciones alcoholocas de aquellos procedimientos en que se utiliza la malta Procedeu pentru obţinerea unui grad mai mare de puritate respectiv a unui mai mare procent de alcool în fermentaţiile alcoolice în cadrul procedeelor ce utilizează malţul. Somlo, Carl J. Timişoara 17.02.1906
48467 Una caja de engrase para carruajes de ferrocarril Cutie de lubrificare pentru vagoanele de cale ferată. Cosmovici, G. C. Bucureşti 16.07.1910
41840 Un nuevo ferrocarril monorrrail equilibrado Nouă cale ferată monorai echilibrată Constantinescu, Gogu Bucureşti 23.10.1907
43310 Un procedimiento de refinacion del petroleo bruto, de sus derivados y de su destilacion. Un procedeu de rafinare a petrolului brut, a derivatelor sale şi de distilare a lor Edeleanu, Lazăr Ploieşti 22.05.1908
40413 Una arma de fuego de gran alcance Armă de foc cu bătaie mare Rogozea, Sava Piteşti 02.04.1907
45433 Un procedimiento mecanico para revestir paredes y tabiques. Procedeu mecanic de îmbrăcare a pereţilor şi pereţilor despărţitori Vass, Josef von Târgu Mureş 04.05.1909
45736 Una rueda elastica Roată elastică Gross, Alexander Oradea 18.06.1909
50138 Un recipiente colector aplicable a los peines. Recipient colector aplicabil la perii Alexandrescu, Mihail Bucureşti 22.03.1911
43731 Un aparato para fabricar helados, combinado con una instalatcion regrigerante. Aparat pentru fabricarea îngheţatei combinat cu o instalaţie frigorifică Soos, Karl Maros-Vaserhely

Tg Mureț

06.02.1911
53047 Mejoras en los generatores de vapores. Perfecţionarea generatoarelor de aburi Constantinecu, Gogu Bucureşti 09.05.1912
53019 Perfeccionamentos en carburadores para motores de combustion interna. Perfecţionarea carburatoarelor motoarelor cu combustie internă. Constantinecu, Gogu Bucureşti 06.05.1912
53025 Mejoras en los carburadores para maquinas de combustion interna. Perfecţionarea carburatoarelor pentru maşini cu combustie internă. Constantinecu, Gogu Bucureşti 04.05.1912
53026 Carburador perfeccunado. Carburator perfecţionat Constantinecu, Gogu Bucureşti 06.05.1912
52033 Un procedimiento e instalation mecanica para el implementio no interrumpido de mezclas poco fluidas de sustancias de de naturaleza diferente, o para el revoque y el establecimiento de muros por medio de mortero o de sustancias capaces de formar mortero. Procedeu şi instalaţie mecanică pentru implementarea neîntreruptă a amestecurilor puţin fluide formate din substanţe de natură diferită sau pentru retencuirea şi refacerea pereţilor cu ajutorul mortarului sau al substanţelor capabile de a forma mortar. Vass, Josef von Târgu Mureş 02.01.1912
52102 Un aparato porta-corbata. Un aparat port-cravată Grunberg, Arom Leibu Bucureşti 12.01.1912
52125 Un proyectil iluminator y explosivo con el canon correspondiente para su lanzamiento Proiectil luminos şi exploziv cu instalaţia de lansare corespunzătoare Rogozea, Sava Piteşti 17.01.1912
57369 Un ventana corrediza. Fereastră glisantă. Czeiler, Ştefan (junior) Arad 27.01.1914
55563 Un procedimento con los dispositivos correspondientes para la explotacion economica de fuerza motrix Procedeu şi dispozitiv corespunzător pentru exploatarea economică a forţei motrice Sandberg, Markus Suceava 12.05.1913
57445 Una caldera o aparato para destilar el petroleo y otras hidrocarburos liquidos, caldera cuyo fogon o fogones estan calendatos por corrientes electricas o resistencias electricas, mientras que los hidrocarburos o petroleo son obligados de …. Cazan şi aparat pentru distilarea petrolului şi a altor hidrocarburi lichide, cayan pentru care focarul sau focarele sunt încălzite cu curent electric sau rezistenţe electrice în timp ce hidrocarburile sunt obligate să ….. Delort, Tacite Băicoi 07.02.1914
58318 Una vaina para sables, espadas y sus analogos. Teacă pentru săbii, spade sau analoagele acestora. Pap, Luis / Trattner, Jacques Arad 26.05.1914
58340 Mejoras introducidas en los aeroplanos y aparatos analogos Îmbunătăţiri aduse avioanelor şi altor aparate analoage. Vericeano, Emilie Bucureşti 27.05.1914
60284 Un disposicion automatica de retencion para frenos de ferrocarril Sistem automat de blocare a frânelor utilizate la căile ferate Bora, Elemer Gurahonţ 12.05.1915
56346 Un producto industrial consitente en una leche artificial, con el procedimiento y dispositivo correspondientes para su fabricacion. Un produs industrial constând într-un lapte artificial, procedeu şi instalaţie de producere a acestuia Rigler, Gustav von Cluj-Napoca 03.09.1913
57609 Un procedimiento de extraccion de fracciones ricas en cobre de los minerales cupriferos y de las gangas. Procedeu de extragere a fracţiunilor bogate în cupru din mineralele cuprifere sau gangă. Azurit, Vegyi ipar Reszvenytarsasag Cluj-Napoca 26.02.1914
53661 Medios referentes a la regulacion automatica para la admision de liquidos en carburadores y disposiciones semejantes. Mijloc de reglare automată a admisiei de lichide în carburatoare şi dispozitive similare Constantinescu, Gogu Bucureşti 10.08.1912
52987 Una caja para objectos menudos. Cutie pentru obiecte mărunte Panku, Vintilă / Alexandrescu, Mihail Bucuresti 07.05.1912
73775 Un grupo generator de corriente electrica Grup generator de curent electric Biro, Aloys Arad 21.05.1920
86785 Una disposicion de direccion para vehiculos automoviles, para fines de ensenanza. Dispozitiv de direcţie pentru automobile având un scop didactic Dimitriu, Joan Roman 21.09.1923

 

TABEL 3.. Lista cuprinzând numerele cererilor de brevet depuse în Spania de locuitori ai Ţărilor Române în perioada 1886 – 1923 ordonate după anul de depunere

5707 Flaischlen, G G Iaşi 15 02 1886
9257 Mersing, Augusto Galaţi 14 02 1889
14137 Babeş, Victor/ Babeş, Aurel Bucureşti 30 12 1892
14704 Chiricutia, Constantin Bârlad 15 06 1893
15859 Meray-Horvath, Charles Arad 21 05 1894
21457 Kraft, Charles/ Huber, Carl/ Exner, J  Joseph Bucuresti 13 09 1897
20507 Rogozea, Sava Pitesti 09 03 1897
22173 Meray-Horvat, Charles Arad 09 02 1898
23259 Seidner, Nicolas Savârşin 22 10 1898
31202 Vojtovits, Louis Braşov 16 02 1903
31698 Somlo, Carl J Timişoara 06 05 1903
32497 Muntean, Aurel de/ Birtler, samuel Orăştie 12 09 1903
36631 Medveczky, Segismond de Arad 14 08 1905
37493 Somlo, Carl J Timişoara 10 01 1906
37763 Somlo, Carl J Timişoara 17 02 1906
41840 Constantinescu, Gogu Bucureşti 23 10 1907
40413 Rogozea, Sava Piteşti 02 04 1907
43310 Edeleanu, Lazăr Ploieşti 22 05 1908
45433 Vass, Josef von Târgu Mureş 04 05 1909
45736 Gross, Alexander Oradea 18 06 1909
48467 Cosmovici, G  C Bucureşti 16 07 1910
43731 Soos, Karl Târgu Mureş 06 02 1911
50138 Alexandrescu, Mihail Bucureşti 22 03 1911
52102 Grunberg, Arom Leibu Bucureşti 12 01 1912
53025 Constantinecu, Gogu Bucureşti 04 05 1912
53026 Constantinecu, Gogu Bucureşti 06 05 1912
52987 Panku, Vintilă / Alexandrescu, Mihail Bucuresti 07 05 1912
52033 Vass, Josef von Târgu Mureş 02 01 1912
53047 Constantinecu, Gogu Bucureşti 09 05 1912
53019 Constantinecu, Gogu Bucureşti 06 05 1912
53661 Constantinescu, Gogu Bucureşti 10 08 1912
52125 Rogozea, Sava Piteşti 17 01 1912
55563 Sandberg, Markus Suceava 12 05 1913
56346 Rigler, Gustav von Cluj-Napoca 03 09 1913
57445 Delort, Tacite Băicoi 07 02 1914
58318 Pap, Luis / Trattner, Jacques Arad 26 05 1914
57369 Czeiler, Ştefan (junior) Arad 27 01 1914
57609 Azurit, Vegyi ipar Reszvenytarsasag Cluj-Napoca 26 02 1914
58340 Vericeano, Emilie Bucureşti 27 05 1914
60284 Bora, Elemer Gurahonţ 12 05 1915
73775 Biro, Aloys Arad 21 05 1920
86785 Dimitriu, Joan Roman 21 09 1923

 

La 21,03,1923 erau înregistrate la Oficiul Spaniol 86785 de brevete.

Parcurgând lista, atenția cititorului va fi sigur atrasă de cel puțin trei nume: nume: Gogu Constantinescu, Edeleanu Lazăr și Victor și Aurel Babeș.

Mă voi rezuma să scriu că cele 12 brevete ale lui Gogu Constantinescu, obținute în Spania, par a nu fi fost cunoscute exegeților lui: Fac această afirmație cu multă rezervă. În schimb, nu pot să nu reamintesc faptul că în Clasificarea Internațională a brevetelor există o clasă, una din cele cca. 70.000, care poartă numele Gogu Constantinescu. Din informațiile mele este singura clasă, F16H43/02, care poartă numele unui inventator.

Sava Rogozea

Examinând însă titlurile brevetelor, atenția mi-a fost atrasă de brevetul lui Sava Rogozea din Pitești– ”Un sistema perfeccionado de agujas de seguridad para las lineas de ferrocarriles” sau în traducerea în limba română, ”Sistem perfecţionat de macaze de securitate pentru calea ferată.”. Data cererii depuse la Oficiul Spaniol; 09.03.1897.

M-a intrigat titlul brevetului. O documentare superficială în ”Patrimoniul Feroviar din Romanița – https://patrimoniulferoviar.ro/,”mi-a ațâțat curiozitatea.  O brevetare în străinătate era costisitoare și atunci și presupunea formalități destul de complicate. Ori, de obicei, o brevetare are, sau se presupune a avea,  un obiectiv economic.

Am revenit la Google și am continuat căutarea pentru Sava Rogozea, Spre plăcuta mea surprindere am găsit în ”Mari inventatori români în domeniul feroviar” următoarele;

”Ca si in multe alte domenii, aviație, fizica, chimie, telecomunicații, constructii, etc, si in cel feroviar, România a avut inventatori, de renume mondial. In fruntea lor se impune Anghel Saligny (la muzeul CFR exista un colt memorial”, unde se afla biroul sau de lucru), care a realizat: podul de la Cernavoda, folosit si azi, silozurile din beton- armat, din porturile Braila si Galati, a proiectat si construit numeroase sosele si cai ferate (dintre care amintim: Targu Ocna- Adjud, Barlad- Vaslui, etc), a realizat portul modern Constanta, etc. De asemenea, amintim si de: I. G. Duca (inginer, proiectant de sosele si cai ferate), Teodor Dragu (inginer; in 1887 inventeaza primul injector rational”, pentru incalzirea cazanelor locomotivelor cu combustibil lichid-pacura), George Cosmovici (inginer; inventeaza cutia de ungere, in 1906, si pulverizatorul; ambele inventii se afla expuse la muzeul CFR), Sava Rogozea (inventeaza macazul nederaiabil ), Tache Brumarescu (inventeaza un sistem originar, de cuplare automata a vagoanelor), Elie Radu (inginer; 1853-10 octombrie 1931; studiaza, proiecteaza si construieste, el singur, 475 km de cale ferata, studiaza si proiecteaza 175 km, construiti de alti ingineri, participa la constructia unor linii importante, cum ar fi: Pitesti- Curtea de Arges, Targu Ocna- Palanca, Bacau- Piatra Neamt, Barlad Galati, cu marele tunel de la Beresti, introduce sina de tip „greu”- 40-46 kg/ml, introduce,,stilul romanesc”, la constructia garilor de pe linia Targu Ocna- Palanca, cum ar fi mica si cocheta gara Brusturoasa, etc), inginerul Mihail Ramniceanu (realizeaza linia de pe valea Oltului

Neputând breveta în România, domnul Rogozea a brevetat în Spania. Devenit și mai curios am încercat să urmăresc posibila evoluție a invenției recurgând la baza de date menționată mai sus – ESPACENET. Am obținut o listă cu 32 de cereri de brevet depuse de domnul Rogozea în diferite țări.

O parte din aceste brevete se referă la cel în discuție. Rogozea va breveta în:

Nr. crt.  Țara Data Alte informații din brevet
1 Spania 08/08/97 Sistem perfecţionat de macaze de securitate pentru calea ferată.

Trăiește la Pitești, România

2 Danemarka 5 Martie 1897 brevet obținut în 26 Martie 1898, Clasa brevetului – 20 = Operare feroviară, dispozitive de comutare a căii…

Locuiește în Pitești, România

3 Elveția 12 Maetie1897 Locuiește în Pitești,România
4 Elveția 4 Aprilie 1900 LOcuiește în Pitești, România
5 Marea Britanie 1 Decembrie 1901 Date of Application, ‘1 Dec., 1901

Complete Specifioation Left. 73th Mar., 1902-Accepted, 181 May. 1902

PROVISIONAL SPECIFICATION.

„Improvements in Safety Deviees. for Railway Points or Sw’itches.”

l,. SAVA ROGOZEA, of Pitesti in the Kingdom. of Roumania, Technical Engineer,

do hel!e·by declare the nature of this invention ta bo as follows;-

6 Franța 1-august -1902 Brevet de quinze ans demandé le ,.:l août :l902 par M. ROGOZEA (Sava). pour dispositifs

de sécurité applicahles à tout endroit de la voie pour éviter les collisions de trains.

(Délivré le 25 novmnbl’e 1902; publié le 18 ITlars 1903.)

7 Franța 21/08/02 Brevet adițional – VEZI MAI SUS

DEUXIÈlIfE ADDITION, en date du 6 décembre 1902, au Brevet prt’s le 2 1 août 1902 parmM. ROGOZEA (Sava) , pour dispositifs de sécu~ité applicables à tout endroit de la voie

pour éviter les collisionsde trains. (Délivrée le 17 mars 1g03; publiée le 19 juin 1903.).

8 Danemarka 22 Noiembrie 1902 enția se referă tot la siguranța traficului feroviară etc

Locuiește la Paris.

9 ELVETIA 9 August 1905 ora 10 și 15 Invenția se referă tot la siguranța traficului ferobiar: Installation pour prévenir des collisions de trains de chemins de fer. Locuiește la Paris, Franța
10 FRanța 2 Martie 1906 Installation pour prévenir les collisions de trains de chemins de fer.

MM. JEAN-CONSTANTIN MAÏCAN et SAY! ROGOZEA résidant en France.

Dem.andé le 1.er septem.bre 1.905.

Délivré le 2 mars 1906. -.- Publié le 26 aVl’il 1906

11 FRANȚA 21 NOiembrie 1919 ora 15 46 Système d’appareils de sécurité pour chemins de fer.

~BI. ALBEII’l’ DE M·\RCHENA et SAlA HOGOZEA résidant en France (Seine).

De~andé le 21 novembre 1919, à.·15h 46=, à Paris.

Délivré le ~~9 mai 19~o. -_. Publié le ·~3 ao(‘!t 1!:):20.

(Demande de brel’et déposée en Belgique le 3 septemlJl’e 19 i 8. – Déclaration des (hipos’lUts.:J

Rogozea a depus primul brevet în Spania în 1897 când locuia în România. la Pitești.

Ulterior a depus cereri pentru breve  în țări care aveau deja o infrastructură feroviară dezvoltată pentru acele vremi.  Faptul că a revenit relativ frecvent asupra problemei securității traficului feroviar, până în 1919, ne determină să credem că această problemă era, cu adevărat importantă la acea vreme. Această observație ar putea constitui subiectul unui alt studiu.

Parcurgându tabelul constatăm faptul că Rogozea a părăsit România în jurul anilor 1901 – 1902.

Din datele furnizate de ESPACENET aflăm și alte informații indirect legate de invenția lui Rogozea:  existența în diferitele oficii a unor sisteme de clasificare a domeniilor tehnice, modificările survenite în titulaturii unor Oficii,  și altele asemenea.

În fine, cred că pentru cineva de specialitate ar fi interesant de urmări textul complet al cererilor, ceea ce probabil ar permite mai buna înțelegere a contribuiților lui Rogozea la domeniul siguranței transportului feroviar. Descărcarea brevetului în format pdf este gratuită. Nu am încercat să determin existența altor brevete în domeniul securității transportului feroviar  din aceea perioadă.

Numărul impresionant de brevetări în alte țări, sugerează ideea că brevetul ar fi avut un real succes economic. Din păcate, datele din Gazeta Oficială a Elveției dar și a Franței arată că brevetatul a fost decăzut din drepturi la cca 1 an și la 2 ani de la publicarea brevetului. Cu alte cuvinte brevetatul nu a reușit să pună pe piață invenția sa.

Cum brevetele lui Rogozea, vizau diferite state, potrivit principilor generale ale legislației în domeniu protecție proprietăți industriale, solicitantul de drepturi trebuia să fie reprezentat în fața oficiilor naționale  altele decât statul de rezidență, de un consilier de proprietate industrială acreditat în acele State.

De exemplu:

  • în Marea Britanie Rogozea a fost reprezentat de – ”WHEATLEY & MACKENZIE”
  • în Statele Unite de : S. Parette ți Gregory PHELAN
  • în Elveția de J. BAUR din Berna
  • în Danemarca de: Vertreter: Blum & Co
  • În Franța – Ch Baudey

M- a interesat și un alt aspect.

La 1474 în Republica Veneția  a fost promulgată legea  cunoscut în istorie ca parte venețiană. Era prima lege în domeniul protecției invențiilor prin brevet.
Dincolo de caracterul mercantil al legii, trebuie reținut faptul că legea formula câteva criterii de brevetabilitate a unei invenții, valabile și astăzi. Unul din aceste criterii spunea că invenția trebuie să fie nouă și necunoscută pe teritoriul Republicii Veneția. Cu alte cuvinte inventatorul trebuia să fie sigur că nu încalcă drepturile anterioare ale unui alt inventator. Descrierea invenției trebuia să fie depusă la autoritățile acreditate permițând astfel accesul la informații pentru alți inventatori.
Se deschidea drumul către organizarea brevetotecilor naționale create pe hârtie.

Mai târziu,  inventatorii erau îndemnați să citeze sursele de informare anterioare folosite și legate de invenția lor. Dacă nu făceau ei de exact acest lucru atunci verificarea anteriorității cererii era făcută examinatorul acesteia în măsura existenței procedurilor de examinare adecvate . Uneori, identificarea unor brevete anterioare similare cererii, conduceau la respingerea cererii depuse.
Dincolo de proceduri, aceste citări au avut și au, în opinia mea, și avantajul identificării impactului invenției date asupra evoluțiilor viitoare din domeniul tehnic de care aparține invenția.

Revenind la brevetele lui Rogozea constatăm că nicio cerere de brevet din cele legate de siguranța traficului  feroviar, nu citează brevet, articol sau o publicație anterioară. Nu am găsit brevete ulterioare care să citeze invențiile în domeniul siguranței traficului feroviar  brevetate de Rogozea. Se pare că invențiile lui nu au influențat dezvoltarea acestui domeniu.

Lucrurile se schimbă complet dacă ne uităm la brevetele lui  Rogozea legate de artilerie.
Revenind la lista brevetelor lui Rogozea, constatăm cu ușurință reorinetarea sa, în perioada 1912 – 1919, spre problemele  artileriei.

Imaginea pe care o obținem este substanțial diferită și m-am oprit numai la brevetului  intitulat  Torpedo-shooting device – dispozitiv de lansare a torpilelor.

Cererea de brevet este depusă în Statele Unite la 1 iulie 1816 iar brevetul este înregistrat la data de 13 aprilie 1920.

Brevetul lui Rogozea a expirat 13 aprilie 1937 cu mențiunea – înainte de termen rămânând în vigoare 17 ani de la publicare.

Brevetul a fost citat de 8 ori în brevetele ulterioare ale altor inventatori. astfel

1944-04- Olsen Charles Robert, Grenade launching tube and auxiliary cartridge therefor

1941-11-01- Mccullough Tool Company, Well casing perforating gun and cartridge 945-09-Ross Josiah – Grenade mortar and adapte

1942-05-1Us Sec War- Flying target unit

1954-09- Diving Corp – Power spear

1957-05-23 – Jr Joseph J Jaglowski – Explosive release actuator

1952-08- Charles A Johnstone – Apparatus for and method of varying initial velocity of hedgehog projector charges

1956-05-09 – Army Usa – Mortar and ammunition

De remarcat că unele brevete aparțin armatei SUA.

Data ultimei citări este anul 1956., cu alte cuvinte, soluția tehnică din 1916 a lui Rogozea va influența, o perioadă de 40 de ani, unele invenții ulterioare.

În descrierea invenției sale, Rogozea nu citează nici un brevet sau lucrare anterioară pe care să o fi consultat.

Absența unui dosar al invențiilor nu ne permite cunoașterea aspectelor legate de aplicarea invențiilor. Desigur, cu datele existente ne putem adresa Oficiului pentru alte informații.

Concluzie

Mă voi opri aici.  Am încercat să atrag atenția asupra potențialului de informații oferit de literatura de brevet și modul în care bazele de brevete pot facilita munca creatorilor din domeniul tehnic, a istoricului orientat spre lumea științei și tehnicii dar  și formarea tehnică în licee și facultăți.

În  acest studiu m-am concentrat pe prezentarea, foarte generală, a  bazei de date ESPACENET.

Nu este singură sursă de   informații din literatura de brevet, construită la la scară internațională prin colaborare internațională.

Astfel, Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale – OMPI (WIPO) a dezvoltat sistemul de documentare din literatura de brevet PATSOFT. Acest sistem, cooperează cu ESPACENET și alte sisteme din domeniu.

Există și  alte sisteme de documentare informatică, accesibile publicului în mod gratuit  și orientate spre documentarea din literatura de brevet.

Astfel de  sistemele de documentare publice sunt cele elaborate și administrate de Oficiile naționale. Numeroase Oficii au pus în acces public buletinele lor de proprietate industrială unele mergând până la primele numere publicate.

Oficiul de proprietate intelectuală al Uniunii Europene – EUIPO a dezvoltat și el un sistem de documentare din domeniul mărcilor și desenelor și modelelor industriale, permițând o documentare complexă pentru cel interesați.

Pe de altă parte statisticile bazate pe literatura de brevet au intrat de mulți ani de zile în preocupările OECD. Acesta oferă, de câțiva ani, posibilitatea efectuării  unor analize statistice care permit o destul de bună evaluare a stadiului dezvoltărilor științifice și tehnice în diferite state ale lumii.

Toate aceste sisteme de informare aflate în spațiul public permit complexe analize atâta le istoriei unor domenii tehnice văzute prin literatura de brevet cât și predicția dezvoltărilor viitoare ale diferitelor domenii tehnice astăzi aflate în stadion incipient.

Desigur, aceste predicții trebuiesc luate cu grijă, deoarece literatura de brevet este numai una dintre sursele de documentare asupra tendințelor evoluțiilor din domeniul Științei și tehnicii.

Un submarin pierdut în istorie

Cunoasterea - Descarcă PDFBuiu, Ioan Vasile; Boreschievici, Bogdan (2024), Un submarin pierdut în istorie, Cunoașterea Științifică, 3:4, 70-99, https://www.cunoasterea.ro/un-submarin-pierdut-in-istorie/

 

A Submarine Lost in History

Abstract

On Thursday, July 28, 1881, an article appeared in „The Sydney Morning Herald”. The article talked about a new submarine invented by a Romanian, Trajan Teodoresco, an engineer from Galati. The information was also picked up by other publications. Some publications dealt with the subject more briefly, others provided more details. The following is a synthesis of the information provided by the press of the time.

Keywords: submarine, Trajan Teodorescu, Galati, invention, patent

Rezumat

Joi pe 28 iulie 1881, apărea un articol în ”The Sydney Morning Herald”. În articol se vorbea despre un nou submarin inventat de un român, Trajan Teodoresco, inginer din Galați. Informația a fost preluată și de alte publicații. Unele publicații au tratat subiectul mai pe scurt, altele au oferit mai multe detalii . Cele ce urmează reprezintă o sinteză a informațiilor oferite de presa vremii.

Cuvinte cheie: submarin, Trajan Teodorescu, Galați, invenție, patent

 

CUNOAȘTEREA ȘTIINȚIFICĂ, Volumul 3, Numărul 4, Decembrie 2024, pp. 70-99
ISSN 2821 – 8086, ISSN – L 2821 – 8086
URL: https://www.cunoasterea.ro/un-submarin-pierdut-in-istorie/
© 2024 Ioan Vasile BUIU, Bogdan BORESCHIEVICI. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

 

Un submarin pierdut în istorie

Dr. ing. Ioan Vasile BUIU[1], Dr. ing. Bogdan BORESCHIEVICI[2]

bore_ro@yahoo.fr

[1] Comitetul Român pentru Istoria și Filozofia Științei și Tehnicii (CRIFST) din cadrul Academiei Române

[2] Comitetul Român pentru Istoria și Filozofia Științei și Tehnicii (CRIFST) din cadrul Academiei Române

 

Introducere

Joi pe 28 iulie 1881, apărea un articol în ”THE SYDNEY MORNING HERALD”. În articol se vorbea despre un nou submarin inventat de un român, Trajan Teodoresco, inginer din Galați.

Informația a fost preluată și de alte publicații. Unele publicații au tratat subiectul mai pe scurt, altele au oferit mai multe detalii[1]. Cele ce urmează reprezintă o sinteză a informațiilor oferite de presa vremii.

”Un tânăr inginer român, Trajan Teodoresco, a reușit să construiască o navă submarină care pune în umbră tot ceea ce s-a mai făcut în navigația submarină. Se spune că această ambarcațiune, până la o anumită mărime maximă și tonaj corespunzător, poate naviga sub apă timp de douăsprezece ore la o adâncime de 100 de picioare; ea poate, totuși, conform inventatorului, să fie coborâtă la peste 300 de picioare sub suprafața apei, în loc și fără a intra în contact cu atmosfera. La suprafața apei, vasul poate fi manevrat în aceleași condiții ca un vas cu aburi obișnuit. Viteza ei, nu este, totuși, atât de mare ca cea a vaselor cu aburi, dar mai mare decât a navelor cu pânze. Imersarea se efectuează pe verticală, fie brusc, fie succesiv, iar vasul complet este ridicat în același mod. Imersiunea și deplasarea sub ală se face cu ajutorul elicelor. Syb apă naca se deplasează fără zgomot.

Dacă o dată sub apă, ii este furnizată suficientă lumină care să le permită ce or de la bord să vadă toate obstacolele la toate distanțele până la 30 de picioare, mișcările ambarcațiunii pot fi reglate astfel încât să le evite. Se spune că aerul furnizat echipajului va dura de la alte douăsprezece până la paisprezece ore. În caz de nevoie, rezervorul care conține aer poate fi reumplut, în timp ce se află sub apă, pentru încă douăsprezece ore,  Puterea de propulsie a navei și scufundarea acesteia sunt indicate la Cueno zgomot.

Dacă toate aceste detalii sunt corecte, romanul va fi creat cel mai bun vas pentru războiul cu torpile.

Dar poate fi utilizat și la lucruri mai utile. În Canalul Matchin (Măcin), lângă Brăila, se află, din mai 1877, „Lutfi Djelit”, ce avea la bordul cufărului de război al flotilei turco-dunărene, în valoare de câteva milioane de piaștri. Ar putea fi posibilă recuperarea acestei sume cu ajutorul noii bărci marine, iar dacă experimentul ar avea succes, ar fi, în același timp, realizabil”.

Am reușit să recuperăm copia acestui document după câteva luni de zile cu ajutorul neprețuit a doi colegi de la British Library.

Numele inventatorului, transmis de noi, era scris corect, Trajan, numai că, apreciind că ar fi o eroare, descriere căutările în bibliotecă se făceau după Traian. Una dintre colegele de la cercetări documentare din din bibliotecă britanică a avut prezența de spirit să facă cercetarea folosind numele transmis de noi, Trajan.

Eram oarecum dezamăgiți că acest brevet de invenție nu figura În marile baze de date ale lumii.

Informațiile despre invenție au stârnit un val de interes în presa vremii, unele ziare franceze făcând comparații cu Jules Verne. Altele semnalau, în ianuarie 1882, prezența inventatorului la Londra pentru brevetare.

Explicația este, simplă, și ea se găsește în documentul cererii de brevet care ne-a fost furnizat. Inginerului Trajan Teodoresco  i s-a  refuzat cererea ca urmare a nerespectării condițiilor de formă cerute de Oficiul britanic.

Deși nu i s-a dat curs, prezentarea lui Teodorescu, insuficientă pentru a fi acceptată ca cerere, a rămas în arhivele oficiului britanic dar, din păcate, inventatorul nu a revenit cu o cerere întocmită corect. Ca urmare invenția lui Trajan Teodorescu nu a ajuns să fie cunoscută în totalitate. Mai jos reproducem copiile paginilor cererii de brevet.

Cerere Trajan Theodoresco

Pe prima pagină apare mențiunea –  COPIE de REZERVA A.D.1882, 19t JAWAARY. N° 284. Oficiului de Brevete

Domeniul tehnic de care aparține invenția, conform clasificării britanice a vremii –( n.a.), este:  Nave sau dispozitive pentru scopuri submarine Vase sau aparate pentru scopuri suhmarine.

Scrisoare – L ETTERS PATENT – adresată lui  Trajan Teodoresco, din Galați, din Regatul României, Inginer, pentru o invenție  „ÎMBUNĂTĂȚIREA NAVELOR SAU DISPOZITIVELOR PENTRU SUBMARINE”

Cererea este anulată din motiv de  nerespectare, de către proprietarul brevetului, a obligației de  a furniza cererea în conformitate cu  cerințele de redactare ale Oficiului de Brevete (Al Marii Britanii n.a.))

PRECIZAREA provizorie lăsată de Trajan Teodoresco la Oficiul Comisarilor de Brevete la 19 ianuarie 1882. Trajan  Teodoresco din Galați, Regatul României, Inginer, oferă o descriere rezumativă a conținutului cererii (pentru brevet n.a.).

Din descrierea cuprinsă în cele trei pagini pare a rezulta o construcție care are la bază un sistem de reglaj hidro- pneumatic cu funcționare prescrisă sau prin comandă manuală. Lipsa desenelor face dificilă înțelegerea invenției.

În anul 1852 are loc o revizuire profundă a legii britanice asupra brevetelor pentru invenții[2].

Noua lege impunea o procedură de depunere foarte precisă. Legea venea după numeroase dezbateri pro și contra brevetării, dezbateri care se purtau în numeroase State europene. Pentru Marea Britanie, dincolo de dezbaterile de principiu provenind din concepțiile, liberale sau a filosofiei naturale, se adăugau problemele legate de Sciția și Irlanda.

În Anexa 1 am reprodus, din textul Legii, formularul DECLARAȚIEI iar în anexa 2, formularul CERERII.

În Anexa 4 am reprodus formatul brevetului – PATENT LETTER.

Vom mai reține aici faptul că legea avea o serie de prevederi pentru inventatorii străini: erau acceptate cereri pentru brevet și dacă inventatorul avea în țara sa un brevete sau UN PRIVILEGIU recunoscut în țara inventatorului.

Textul cererii lui Traian Teodorescu nu respecta nici una din aceste condiții. Din motive pe care le vom prezenta mai jos, credem că lui Teodorescu i s-a făcut o favoare prin acceptarea documentului de mai sus sub condiția probabilă a revenirii du respectarea procedurii prevăzute de lege. Probabil că data declarației de mai sus ar fi fost luată în considerație la revenirea ci u cerere întocmită corect,

Vom mai face două observații:

I. Un străin care are un brevet sau UN PRIVILEGIU, obținut în țara sa, putea depune o cerere la Oficiul britanic, Mai mult, în cazul obținerii brevetului, acesta va expira la data expirării brevetului săi privilegiului inițial.

Ii. Orice inventator poate fi reprezentat de un reprezentant, (reprezentativ) autorizat din Marea Britanie[3].

Legat de acest ultim aspect vom reține că:

Le Chartered Institute of Patent Attorneys (CIPA) a été fondé en 1882 sous le nom de Chartered Institute of Patent Agents et incorporé par Charte royale en 1891.[1][2] La CIPA a changé de nom en juin 2006.[3]

Objets et fonction

La CIPA est désignée dans la Loi sur les services juridiques de 2007 comme l’organisme de réglementation agréé pour la profession de conseil en brevets au Royaume-Uni.[4] En vertu de la loi sur les services juridiques, la CIPA doit séparer ses activités réglementaires de son travail de représentation en tant qu’organisme professionnel des conseils en brevets. En 2010, la CIPA et le Chartered Institute of Trade Mark Attorneys (CITMA) ont créé le Conseil de réglementation de la propriété intellectuelle (IPReg)[5] pour entreprendre conjointement la réglementation des professions de conseil en brevets et de conseil en marques.

La CIPA tient le registre légal des conseils en brevets au nom du ministère des Affaires, de l’Énergie et de la Stratégie industrielle, qui relève du contrôleur général des brevets, des marques et des dessins et modèles de l’Office britannique de la propriété intellectuelle.[6]

Sistemul de privilegii pentru invenții funcționa în România încă din sec XVIII[4]. Vom prelua, pe scurt, din Monografia citată cazul lui Iacovenco

”La Secretariatul de Stat al Moldovei a fost depusa7 , la 21 aprilie 1855, de ca7 tre Paul Iacovenco, o cerere prin care se solicita un privilegiu pe 18 ani, pentru invenția cu titlul “Ambarcațiuni late cu pânza impermeabila ” Atât cererea, adresata7 domnitorului Grigore Al. Ghica, cât s,i descrierea invent,iei sunt redactate în limba franceza.

Pentru întocmai traducere, A. Gulianu”

Autorul, fiind un cunoscător al legii franceze privind brevetele de invenție, a prezentat descrierea si desenul invenției sale conform uzanțelor acestei legi, într-un limbaj tehnic, simplu si clar. Totodata7 , în descriere se scot în evidentă avantajele pe care le are construcția ambarcațiunii sale, fata7 de cele similare, cunoscute.

Inventatorul solicita un privilegiu, spre a se folosi exclusiv de invenția sa, în următoarele condiții:

Domnitorul Grigore Al. Ghica a pus urmatoarea rezoluție pe cerere:

“Sfatul nostru Extraordinar va lua îndeaproape considerat,e propunerea petitionarului si găsindu-o a fi folositoare pentru negotul tarii, să va acorda privilegiul cerut”. Ca urmare, Sfatul Administrativ Extraordinar, în sedint,a din 31 mai 1855, a aprobat acordarea privilegiului cerut pe un termen de 18 ani ”pentru plutirea pe Siret, dupa metodul propus, adica7 cu pânza7 ”, cu conditia ca punerea în aplicare a inventiei sa fie realizata7 într-un termen de un an si nu de trei ani, cum solicita inventatorul. Privilegiul acordat este întarit prin Actul domnesc nr. 765 din 11 iulie 1855(copia actului se afla7 la filele 7-8 din dosarul nr. 57/1855), care avea urma7torul cuprins:

Act domnesc Nr. 765 “Dumnealui Pavel Iacovencu, prin suplica din 21 aprilie a anului corent 1855, data7 domniei noastre, au cerut a i sa7 învoi privilegiul de 18 ani spre plutire pe Săretiu a vaselor de pânza7 cari sa7 vor înfiinta de dumnealui dupa7 planul fa7cut pe citata suplica7 , privilegiu care pre cât s-au socotit, fiind de folos si înflorire a negotului tării, pentru a ca7 uia sporire urmeaza7 cea mai mare a noastra stăruitoare dorintă , am rânduit Sfatului administrativ extraordinar ca sa ia îndeaproape consideratie propunerea petitionerului si gasindu-o a fofolositoare pentru negotul tării, sa7-i acordeze privilegiul cerut s,i deca7 tre el, cu urma7 toarele conditii:

  1. Dumnealui Pavel Iacovencu sa7 va folosi esclusiv de vasele late cu pânza impermeabila , pe termen de 18, adica7 optsprezece ani s,i nimeni nu va putea fără învoirea dumnealui sa întrebuinteze acest fel de navigatie.
  2. Sa binecuviintează [un] termen de… [ un an] pentru introducerea acestui mod de navigare, iar daca7 în acel termen dumnealui nu va izbuti a o introduce, privilegiul acesta va ramânea desfiintat.

3.Toate celelalte chipuri de navigare întemeiata7 pe print,ipurile vaselor late cu pânza impermeabila , vor fi considerate ca jignitoare drepturilor dumnealui, însă nu să va putea opune la întrebuintarea vaselor cu aburi, a vaselor late obicinuite, a plutelor sau la ori cari chip de navigare, întrebuint,at pâna7 acum în Moldova.

Prin acest al nostru domnesc act, întaim privilegiul de fată în conditiile de mai sus si în termenul statornicit de optsprezece ani cu începere chiar de astazi, pe cari dumnealui seful departamentului de finanse, potrivit regulii de asa mine va înainta cuvenita lucrare s,i publicarisirea lui prin foile ofitiale spre cunoștiința în de obste. Scrisu-s-au actul acesta la scaunul domniei noastre, în oras,ul Iasi în anul al 7-lea al domniei noastre la Moldavia. 21 iulie 1855″.

Mult timp nu am putut găsi mai multe informații asupra istoriei invenției. Ne-a ajutat întâmplarea.  Dar sigur ne-a ajutat eroarea colegilor de la British Library. Am încercat să folosim Traian în loc de Trajan și informațiile în limba română au curs.

Câțiva ani de zile am încercat să găsim detalii despre viața și invenția lui Teodorescu, în particular dacă invenția  inginerului a fost realizată și testată.

Mai întâi am găsit câteva informații în WIKIPEDIA[5]

Acestea ne-au condus spre alte documente românești și străine. Dacă în lucrările în limba română se utilizează, cu precădere, varianta Traian, străinii au utilizat scrierea corectă – Trajan.

Ceea ce ne-a bucurat a fost numărul remarcabil de lucrări care tratează istoria scafandreriei și unde numele lui Trajan – Traian Teodorescu apare cu mențiunea – Inginer român din Galați.

Ce s-a întâmplat de fapt? Am preluat răspunsul la această întrebare din lucrarea:  Din istoricul scafandreriei românești[6],-  text pe care îl cităm cât mai complet.

 ”Inginerul Traian Teodorescu din Galați în 1880 face o solicitare guvernului român cu privire la construirea unui ″batel submarin″ pe socoteala statului. Pentru moment, obține aprobarea de a-și construi submarinul la arsenalul statului, dar schimbarea ministrului de război face ca avizul să-i fie retras. Acesta insistă adresându-se cu o petite Adunării Deputaților care în ședința din 14 februarie 1881 hotărăște trimiterea cazului spre rezolvare la Comisia de petiţiuni.

O comisie a Ministerului de Război special constituită, analizează și aprobă principiile submarinului, recomandându-i totuși inginerului Teodorescu obținerea unui brevet de invenție în străinătate, lucru pe care acesta îl realizează în 1882 la Londra. În același an, el se adresează din nou Adunării Deputaților pentru obținerea creditului necesar construirii submarinului, nereușind decât smulgerea unui vot prin care i se recunoaște ″urgenta și cercetarea cererii domniei sale″. Deși presa din tară și chiar din străinătate a comentat și a susținut demersurile inginerului gălățean, acesta își pierde speranța de a-și vedea visul realizat. Soluția găsit a fost obținerea de fonduri şi construirea submarinului în străinătate. Ultima mențiune despre ″batelul submarin″ a lui T. Teodorescu consemnează începerea construcției sale la șantierul ″Escher Wys et Comp″ de pe râul Limmat în apropiere de Zurich . Într-o lucrare referitoare la evoluția submarinelor apărută în 1905 la Paris, T. Forest şi H. Noalhat fac referiri și la submarinul inginerului român recunoscându-se ″justețea principiului ce permite plonjarea sau ridicarea submarinului″

Despre invenție s-a scris destul de mult în reviste din Marea Britanie și, mai ales, din Australia.

Dar istoria invenției lui Teodorescu a fost intens urmărită în presa di  România. Ziarul care a urmărit cel mai îndeaproape evoluțiile legate de realizarea invenției lui Teodorescu a fost România Liberă[7].

În numărul din  6 martie 1883, România Liberă va  va publica o cronologie relativ completă a demersurilor lui Traian Teodorescu, demersuri având ca obiectiv susținerea financiară, de către Guvernul României, pentru realizarea submarinului  inventat de el.

Noi vom începe cu prezentarea familiei Teodorescu.

Câteva date despre familia Teodorescu

Am fost surprinși de faptul că cel puțin două ziare din Australia formulat o descriere amplă a invenției lui Traian Teodorescu, în timp ce notițele din alte ziare, Anglia Franța Germania, erau destul de la conice.

Informația din unele reviste australiene fac o descriere foarte amplă a structurii submarinului creând impresia că informațiile vin de la o sursă foarte bine documentată în aceste condiții am încercat să aflăm mai mult despre relația familiei Teodorescu cu Australia.

Primele informații au venit de la preotul Eugen Drăgoi care a răspuns unei solicitări a domnului Buiu. Reproducem mai jos textul integral al corespondenței.

”În anul 1924 Edward Granville Theodorescu, viitor vicepremier al Australiei, a făcut o vizită în România, ajungând și la Galați, în căutarea rudeniilor sale. Una din rudele sau apropiații protopopului (n-am reușit identificarea acestuia) Gh. Teodorescu din Galați, care a fost bunicul vicepremierului australian, a scris mai multe date despre familia Teodorescu. Manuscrisul (nr. inv. 8190) a ajuns, nu știu prin ce împrejurări și se află în arhiva Muzeului de Istorie „Paul Păltănea“ din Galați. Am publicat acest manuscris în două numere din mensualul gălățean Școala gălățeană (Protopopul Teodorescu, primul catihet în Galați. Mărturii inedite (I), în „Școala gălățeană“, nr. 260, decembrie 2018, p. 20);  Protopopul Teodorescu, primul catihet în Galați. Mărturii inedite (II), în „Școala gălățeană“, nr. 261, ianuarie 2019, p. 20). <Datele despre Traian Teodorescu, în cel de-al doilea material din Școala gălățeană>.

Am selectat pentru dvs. câteva fraze din manuscrisul respectiv, în care se vorbește de Traian Teodorescu:

„Din căsătoria preotului Gh. Teodorescu cu soția sa, Zoe, s-au născut cinci copii, dintre care două fete și trei băieți. Cel mai mare dintre copii a fost Măndița, după care au urmat, apoi, în ordinea lor de naștere, August, Basile, Traian și Eleonora. Știu că Traian s-a născut în 1857 și Eleonora în martie 1863, dar despre ceilalți nu știu sigur în ce an sunt născuți.  Probabil ca Basile să se fi născut în 1854 sau 1855.

Traian a studiat și el ingineria (ca și August, dar acesta la München, n. m.) la Politehnica din Lüsich în Elveția; pe vremuri presa s-a ocupat de un proiect al lui pentru construirea unui submarin fără alt rezultat. A servit cam un an la CFR iar mai târziu a fost inginer în serviciul capitalei noastre, București, de unde s-a retras acum câțiva ani pentru a-și pune în ordine drepturile la pensie. Traian se căsătorise în chip cam romantic cu văduva unui colonel rus, cu care însă a trăit numai vreo două luni, după care femeia, nemulțumită probabil de traiul prea monoton și lipsit de orice farmec pe care-l ducea, l-a părăsit și a plecat în Rusia, de unde nu s-a mai întors. Eleonora a făcut studii într-un pension de fete din Galați, a fost măritată de părinții ei la vârsta de 16 ani, a fost cel mai inteligent copil al soților Gheorghe și Zoe Teodorescu; astăzi e văduvă şi trăiește în București, pe strada Sfinților Apostoli, 20.

În Adevărul am găsit informații care, în mare, au completat cele deja aflate[8].

Un întreg cartier din capitala Autraliei, Camberra, poartă acum numele românului Edward Granville Theodore (supranumit „Red Ted”), fiul maistrului navalist Vasile Teodorescu, din Galaţi, şi nepotul protopopului de Covurlui, Gheorghe Teodorescu. Red Ted a fost adeptul politicii „fără doctrine”, considerând că singurul scop al aleşilor unei comunităţi este să lupte pentru binele oamenilor simpli.

Edward Granville Theodore, cunoscut sub numele de „Red Ted”, este o figură legendară a Australiei. Este considerat unul dintre fondatorii Australiei moderne, după o carieră politică şi administrativă fulminată, care l-a adus la un moment dat în postura de vicepremier al ţării cangurilor.

Celebru la Antipozi, Red Ted este practic necunoscut în România, cu toate că, potrivit mărturiilor istorice incontestabile, el este român la origine, lucru cu care, de altfel, s-a mândrit mereu. Ba chiar la un moment dat, în perioada interbelică, Edward Granville Theodore chiar a vizitat oraşul Galaţi, locul unde s-a născut tatăl său, pentru a-şi căuta rudele.

Edward Granville Theodore s-a născut pe 29 decembrie 1884, în oraşul australian Adelaide, dintr-o familie de emigranţi români originari din Galaţi, cu o poveste realmente fascinantă.

Tatăl lui, de profesie maistru navalist, se numea Vasile Teodorescu şi era fiul preotului Gheorghe Teodorescu, unul dintrei mai respectaţi slujitori ortodocşi din ţinutul Covuluiului.

După cum scrie profesorul Dumitru Găină (preot misionar ortodox în „ţara cangurilor”), în volumul „Ortodoxia Românească în  Australia”, Bucureşti – 2007, bunicul marelui om politic australian a fost primul catihet (1846-1858) şi apoi protopop al ţinutului Covurlui (1858-1860).

La mijlocul secolului al XIX-lea, preotul Gheorghe Teodorescu, slujitor în Galaţi, era un cleric învăţat şi respectat. Originar din judeţul Botoşani, unde a văzut lumina zilei în anul 1826, rămâne orfan de ambii părinţi, fiind crescut de fratele său, Macarie, superiorul Mănăstirii Precista din Roman”, scrie Dumitru Găină.

S-a şcolit în vestitul seminar de la Mănăstirea Socola (Iaşi), fiind coleg, între alţii, cu Iosif Gheorghian, mai târziu episcop al Dunării de Jos (1879-1886) şi mitropolit primat al României. După absolvire a funcţionat ca profesor la renumita şcoală din Pomârla, judeţul Botoşani.

Cu sprijinul vestitului protopop de Tecuci şi mare patriot, Gheorghe Dimitriu-Hogaş (tatăl scriitorului Calistrat Hogaş), tânărul Teodorescu se căsătoreşte în anul 1848 cu Zoe, cea mai mică fiică a serdarului George Stanciu din Pechea, cu care a avut o căsnicie fericită şi trainică. Zoe era soră cu Marioara, a doua fiică a serdarului pechean, devenind astfel cumnat cu protopopul de Tecuci, Gheorghe Dimitriu-Hogaş. Din această căsnicie s-au născut cinci copii (două fete şi trei băieţi)”, mai aflăm din lucrarea preotului Găină.

După ce se căsătoreşte este hirotonit diacon (1848), slujind vreme de un an la Biserica „Sfântul Spiridon”, care atunci avea funcţie de catedrală a oraşului Galaţi. Între 1 octombrie 1858 şi 1864 a fost protopop la despărţământul al II-lea din ţinutul Covurlui. A slujit ca preot la Biserica „Sf. Haralambie” din Galaţi (1858-1864) şi, până în anul morţii, la fosta Mănăstire Mavromol (1864-

Pdidaţilor la seminarele teologiece), iar între 1858-1860 a fost protopop al ţinutului Covurlui (care ţinea de la Galaţi şi până aproape de Huşi), calitate în care, pe lângă administrarea vieţii bisericeşti, îndeplinea şi funcţia de ofiţer al stării civile, judecând şi procesele de divorţ.

Cel de-al treilea fiu al preotului Teodorescu, Vasile, este veriga de legătură cu îndepărtata Australie. După mai multe călătorii în lume, făcute pe apă (Vasile Teodorescu era un foarte apreciat maistru în construcţiile navale), s-a îndreptat spre Australia, stabilindu-se în portul Adelaide.

Acolo s-a căsătorit cu o irlandeză, Annie Tanner, şi şi-a schimbat numele Basil Theodore, devenind cetăţean australian, în 1886. Era epoca febrei căutătorilor de aur, cărora li s-a adăugat şi gălăţeanul Basile, dar fără succes.

Al doilea din cei şase copii ai lui Basile a fost Edward Granville. Acesta este considerat unul dintre fondatorii Australiei moderne şi, după aprecierile unui adversar politic, „cea mai bună minte financiară din emisfera sudică”.

A deţinut funcţiile de prim-ministru al statului Queesland şi de vicepremier al Australiei, însă în prima parte a vieţii a trudit din greu în minele de wolfram şi zinc. Firea lui directă, bătăioasă, îl face însă repede remarcat printre mineri, care-l aleg lider sindical, iar la doar 30 de ani ajunge preşedinte al Sindicatelor Unite din Queesland.

Intrând în Partidul Laburist, Edward Granville este ales, în 1919, prim-ministru al statului Queesland (avea doar 35 de ani), implicându-se curajos în reformele acestui al doilea stat ca mărime din Australia, vreme de şase ani.

Câştigă un loc în Parlamentul Federal, în 1927, iar peste alţi doi ani devine vicepreşedinte al Partidului Laburist şi este desemnat trezorier federal şi vicepremier al Australiei.

A gestionat, în această calitate, criza de la începutul anilor 30, dar soluţiile sale n-au fost admise în totalitate, fapt regretat mai târziu, când specialiştii au recunoscut că aplicarea lor ar fi fost benefică pentru ţară.

A fost adeptul politicii „fără doctrine”, considerând că singurul scop al aleşilor unei comunităţi este să lupte pentru binele oamenilor simpli. De altfel, prin sistemul creat de Theodore, oamenii de rând au putut să devină proprietari de pământ şi de mine, iar muncitorii australieni au fost cel mai bine plătiţi din lume timp de zeci de ani.

Era mândru de originile romanești și și-a căutat rudele din Moldova

Conform volumului publicat de preotul profesor Dumitru Găină, Edward Granville Theodore ar fi venit în România în 1924 sau 1925 (în vremea când era vicepremier în Queesland), la Galaţi, pentru a-şi căuta rudele.

e atunci datează, de altfel o relatare inedită a vieţii preotului Gheorghe Teodorescu de la Biserica Mavromol şi a fiului său, Basile, emigrat în Australia, cu referiri la premierul australian, păstrată în colecţia de documente a Muzeului Judeţean de Istorie din Galaţi.

S-a retras din politică în 1931(pe fondul neînţelegerii cu Parlamentul în privina reformelor, pe care politicienii le considerau ca prea curajoase şi prea de stânga), dedicându-se mediului afacerilor. La moartea sa, petrecută în ziua de 9 februarie 1950, la Sydney, a avut parte de onoruri de stat.

Reformele administrative făcute de Red Ted l-au poziţionat ca unul dintre cei mai seamă politicieni ai Australiei. În semn de mare apreciere, un cartier din capitala statului-continent, Canberra, poartă numele Theodore, la fel şi mai multe şcoli de pe teritoriul australian.

Revenind la textul din România Liberă din 1883 aflăm că că interesul lui Traian Teodorescu pentru navigația subacvatică era s-a manifestat de timpuriu; inventatorul făcuse. de foarte tânăr,  o samă de experiențe legate de construcția unui submarin.

Din informațiile preluate din  ”Telegraful român” din 14 februarie 1882, aflăm că începuturile unor cercetări mai aprofundate aparțin fraților Teodorescu, August și Traian.
Tatăl lor preot[9] în Galați de unde se trage întreaga familie, deși avea venituri modeste și-a trimis cei doi fii să dobândească studii înalte în străinătate. Astfel, August ajunge la Zurich undeva studia mecanica iar Traian  va merge în Franța pentru a studia construcțiile navale.

Textul ziarului sugerează că Teodorescu și a continuat cercetările și în timpul studenției dobândind o idee clară asupra principiilor navigației subacvatice.
Rezultatele studiilor sale l au făcut să își dorească recunoașterea în domeniu a priorităților sale și, mai mult, să ofere spune autorul articolului, o creație importantă țării sale.

Băieții vor avea ocazia să cunoască cercetările lui Wilhelm Bauer (1822-1875)[10].

După terminarea studiilor frații se vor întâlni în Germania la München unde vor încerca, pe Insula Trandafirilor[11], câteva modele construite conform principiilor lor. După ce principiile folosite de cei doi sunt confirmate de rsrele efectuate, modelul va fi distrus pentru ca invenția să rămână secretă.

Punctul de pornire pentru cercetările celor doi au fost rezultatele obținute de Bauer cu mai mulți ani înaintea lor. Plecând de aici cei doi au putut dezvolta studiile și perfecționa ideile lui Bauer. Deși submarinul lui Bauer a fost distrus de presiunea apei, cauzele reale constau în economiile care i-au fost impuse și modificările tehnice aduse de aceste economii. Bauer va relua peoiectul submarinului în Rusia dar și în acest caz va suferi un eșec.

” Ar fi greșit să susținem că flota de submarine germane a Războaielor Mondiale descindea direct din prototipurile lui Wilhelm Bauer, dar el le-a influențat totuși. Submarinul modern și-a început istoria cu invențiile lui Simon Lake și John Philip Holland. Cu toate acestea, pionierii submarini ai secolului al XIX-lea – de Villeroi, Monturiol, Hunley și alții – erau toți conștienți de eforturile lui Bauer și au luat inspirație și chiar idei din submarinul său[12]”.

Traian revine în țară cu intenția fermă de a construi nava visată. În acest sens  v-a înainta un memoriu Majestății sale Regele Carol I, memoriu în care explica importanța invenției sale.

Regele a primit cu multă bunăvoință memoriul inginerului Teodorescu și la înaintat spre examinare Guvernului României, în speță ministrului de război.
Din articol rezultă că generalul Lecca nu a dat atenția cuvenită invenției practic amânând orice decizie în acest sens.

Domnul Teodorescu se va adresa Adunările Legislative solicitând aprobarea ajutorului material necesar construcției submarinului fără alte recompense.
Va solicita însă ca în acest caz să-i fie recunoscute drepturile și privilegiile de inventator.

Petiția este examinată de Comisia de specialitate care are o poziție pozitivă în raport cu petiția inginerului și îl va invita pentru explicații detaliate.
Comisia parlamentară va fi convinsă de fezabilitatea proiectului și de principiile pe care le folosește Teodorescu și recomandă Adunării legislative să aprobe cererea.

Prezentarea raportului comisiei o va face în fața Adunării o va face domnul Pantazi Ghica. În ședință se decide ca înainte de a aproba alocarea fondurilor necesare construcției submarinului, proiectul acestuia să fie expertizat și de o comisie formată din ofițeri specializați în aceste probleme.

Urmare a acestei decizii Ministrul de război ordonă înființarea comisiei sub președinția domnului colonel Murgeanu.

Comisia formată din cinci persoane va analiza circa două luni proiectul domnului Teodorescu. Comisia va aprecia că proiectul este fezabil Și chiar va propune o sumă de 25000 lei care ar trebui alocată pentru realizarea acestuia.

Afirmația ziaristului este aceea că inginerul Teodorescu ar fi propus ca înainte de a, începe finanțarea, să plece la Londra pentru obținerea unui brevet pentru invenție.

Scriem ”ar fi propus” deoarece alte surse susțin că i s-ar fi propus sau sugerat domnului Teodorescu plecarea la Londra.

Brevetul obținut ar fi trebuit să reconfirme poziția comisiei dând o mai mare autoritate deciziei acesteia.

Domnul Teodorescu va pleca la Londra unde era așteptat cu mare interes.

Presa britanică anunță  venirea lui Teodorescu la Londra în termeni foarte elogioși.

România liberă, dun 21 ianuarie 1882[13] (?)0reia textul tradus asthel:

VAPORUL SUBMARIN.

Cu un deosebit interes am anunțat publicului invențiunea unui tânăr mecanic român, care, de va izbuti pe deplin, va a duce o adevărată revoluțiune în tot domeniul domeniul marinei.

Am comunicat deja că, d. Teodorescu a plecat la Londra, spre a supune la aprecierea poporului (sic) celui mal autorizat in marină, principiile invențiunei sale şi putința de a o aplica.

Iată ce citim în această privință, cu cea mai deplină mulțumire, în  ”The Daily Telegraph” de la 25 Ianuarie:

Pe când d. J. Verne, cu o fermecătoare combinațiune de lucruri imaginare, dar plauzibile, espune teoriile sale în privirea navigației sub-marine, prin mijlocirea unul roman intitulat ”20000 de leghe sub mări” – mecanici cu știință au desfășurat o lăudabilă ingenuitate şi multă perseverență în scopul de a construi un vas, care să fie posibil de locuit și perfect manevrabil sub apă.

Pe cât știm, până acum în urmă, multele experimente, făcute în direcțiunea aceasta, n-an condus la nici un rezultat practic; se pare însă că un june inginer român, numit Traian Teodorescu, după o lungă stăruință, ar fi izbutit să învingă dificultățile cari doborâseră atâția inventatori. De câtva timp, acest domn a supus la aprecierea unei comisiuni tehnice, întocmită de guvernul român, modelul vasului său sub-marin, prevăzut cu mijloacele de locomoțiune și de înmagazinare sub apă a unei cantități suficiente de aer, pentru rerespirarea echipagiului său, în intervalul unei submersiuni de cinci-spre-zece ore. Cantitatea aerului, cu toate acestea, poate. n reînnoită după voie, ridicând vasul la o distantă de șase sau  nouă picioare de la suprafața apel, pe când, prin ajutorul unor pompe pneumatice și a unui tub subțire de fier, trecând printr-o gaură circulară făcută in tavanul vaporului, se poate introduce proviziunea atmosferică. Interiorul corăbiei va fi splendid luminat prin lumină electrică, întreținută de aburi, şi proiectata prin reflectoare puternice. Cu ajutorul acestei lumini se pot căuta și torpile, cu oarecare  risc și pentru vasul-peste, şi se poate, de  asemenea, conduce cu cea mai mare preciziune, propriile sale operațiuni ofensive în contra flotelor inamice.

ore. Cantitatea aerului, cu toate acestea, poate fireinnoita după voie, ridicând vasul la o distantă de șase sau nouă picioare de la suprafața apel, pe când, prin ajutorul unor pompe pneumatice și a unui tub subțire de fler, trecând printr-o gaură circulară făcută in tavanul vaporului, se poate introduce presiunea atmosferică. În interiorul corăbiei va fi splendid luminat prin lumină electrică, întreținută de aburi, proiectată prin reflectoare puternice. Cu ajutorul acestui fel de luminat se pot căuta și torpile, cu are-care risc însă şi pentru vasul-peste; si se poate, de asemenea conduce, cu cea mai mare precisiune, pentru propriile sale operaţiuni ofensive in contra flotelor inimice.
D. Teodorescu, sub auspiciile guvernului său, a sosit la Londra, spre a obţine, de la statul nostru, un brevet pentru invențiunea sa. Îi dorim un stralucit succes.

În numărul din 20 mai 1882 România Liberă consemnează următoarele[14]:

La rubrica ”CRONICA ZILEI” apare următoarea informație:

Traian Teodorescu, cunoscutul inventator al unui batel sub-marin, s-a întors din Londra, cu un Letters-Patent Regal, care îi recunoaște invenția și îi dă toate privilegiile pentru En glitera.

Se mai zice, că invențiunea, fiind supusă la considerațiunea Amiralității englrzr, părerea acesteea nu ar fi fost defavorabilă asupra alegerii principiilor ei.

Sperăm acum, că guvernul nostru se va grăbi sà înlesnească comisiunii tehuice marine din Galați, care a examinat invențiunea în anul trecut şi a cerut foduri pentru realizarea ei, mijloacele de a pune în practică, împreuna cu inventatorul roman, planul batelului submarin și de a experimenta foloasele

Rubrica consemna și un alt eveniment important: Academia din Roma a numit pe Carmen Silva (augusta noastră Regina) membra ei de  onoare.

La revenirea în țară, domnul Teodorescu reia intervențiile pe lângă domnul ministru de război. Acesta va susține că, din păcate, nu dispune de banii necesari pentru începerea lucrărilor. Ca urmare domnul Teodorescu este nevoit să aștepte reluarea lucrărilor Adunării legiuitoare și va depune o petiție prin care solicită finanțarea proiectului său.

În ședința Adunării din 11 decembrie 1882 Adunarea dispune alocarea sumei  propuse de comisia armatei pentru proiectului Teodorescu.

În ședință,, Ministrul de Interne afirmă că este dispus să mărească suma până la 250000 lei  dacă proiectul se dovedește viabil.

Ca urmare Ministrul de război va trimite proiectul domnului Teodorescu la validarea lui în cadrul unei noi comisii tehnice militare organizate la Galațim orașul de baștină al lui Traian Teodorescu.

Lucrările comisiei vor întârzia foarte mult iar presa va declanșa un scandal în jurul tergiversărilor Guvernului. Pe de altă parte Domnul Teodorescu va Propune o chetă publică pentru constituirea fondurilor necesare construcției navei.

Față de scandalul din presă, Domnul Teodorescu va interveni cu declarație de presă prin care exonerează de orice răspundere activitatea comisiei pe care o apreciază drept foarte serioasă. corectă și profesionistă.

Fără nicio legătură cu scandalul de presă Comisia formată sub președinția Domnului colonel Marican, comandant șef al corpului de flotă, se pronunță clar în favoarea proiectului lui Teodorescu și susține necesitatea realizării acestuia.

O cercetare documentară asupra activității firmei ″Escher Wys et Comp″.

Firma era menționată în documentul citat ca posibil executant al proiectului Teodorescu. Am încercat să găsim posibila explicație a   motivului al încredințării realizării și testării a invenției firmei ″Escher Wys et Comp″.

Aceasta participase la proiectul de amenajare a Dâmboviței pentru alimentarea cu apă a Bucureștiului (ALIMENTAREA CU APĂ POTABILĂ ȘI AMENAJAREA SISTEMULUI DE CANALIZARE ‘ A IN București (1870-1900[15].

În plus, în Gazeta de Transilvania din 1896 apare informația că motoarele de 950 CP necesare pentru construcția navei Principele Carol sunt furnizate șantierului regie din Severin de firma ″Escher Wys et Comp″. 

Probabil că buna colaborare cu firma ar fi determinat încredințarea acesteia a construcției submarinului Teodorescu.

Cercetarea unor studii privind istoria submarinelor și a literaturii de brevet.

În lucrările dedicate istoriei submersibilul TURTLE este semnalat ca primul submarin construit în sec XVIII, mai exact în1775. A fost  construit de inginerul american David Buchnell[16]. Submarinul a fost construit din lemn și avea forma unei țestoase de unde și numele cu care a rămas în istorie – ”TURTLE”.

Echipajul era format dintr-un singur om. Acesta comanda coborârea submarinului prin deschiderea balastului ce urma a se umple cu apă iar revenirea la suprafață se făcea prin pomparea m afară a apei din balast. Deplasarea în apă se făcea prin rotirea unei manivele care acționa o elice.

Nu am găsit să găsim brevetul lui David Buchnell și reproducem numai imaginilea de la adresa citată mai sus.

TURTLE – submersibilul inventat de Davod Bucnnell – 1775

În 1797, inginerul american Robert Fulton va crea submersibilul ”NAUTILUS”. De data asta aparatul este construit din fier și din cupru. Este propulsat de o elice acționată de trei marinari. Submarinul are o destinație militară având la bord încărcătură explozivă ce se poate monta sub o navă și apoi acționa de la distanță.

La 17 februarie 1864 submarinul “CSS H. L. Hunley[17]” va reuși să torpileze, în apropierea portului Charleston, nava “USS Housatonic”,

Istoria submarinului este impresionantă așa încât ne permitem să o reproducem aproape integral folosind documentul citat lai sus, Submarinul Confederat Scris de: John Maguire.

”Construit în 1863 la magazinul Park and Lyons din Mobile, Alabama, H.L. Hunley a fost realizat dintr-un cazan de abur din fier cu formă cilindrică și alungit prin adăugarea de capete înguste. Acest submarin nu era alimentat de motorină sau de un reactor nuclear, așa cum sunt atât de mulți astăzi: H.L. Hunley a fost proiectat să fie propulsat de opt oameni care pornesc o elice din interiorul submarinului, în timp ce un om (și în interior) avea sarcina de a conduce calea lor de deplasare prin conducerea navei. Ambele capete ale submarinului erau echipate cu rezervoare de balast, care puteau fi inundate prin deschiderea supapelor sau golite cu ajutorul pompelor manuale, făcând ca H.L Hunley să plutească la suprafață sau să se scufunde în adâncurile oceanului. Un balast de urgență a fost adăugat sub formă de greutăți de fier sub vas. Dacă echipajul a simțit nevoia să se ridice rapid la suprafață, aceste greutăți trebuiau doar deșurubate și îndepărtate.

Târziu în noapte, pe 16 februarie 1864, H. L. Hunley a făcut istorie când a arătat USS Housatonic, o navă de război a Uniunii de 1.800 de tone și 23 de tunuri, în largul coastei Carolinei de Sud. H.L. Hunley a izbit cu îndrăzneală o torpilă de spate, care era conectată la un stâlp lung de pe prova din față și plină de pulbere explozivă, direct în bordura de lemn a navei de război. În timp ce Hunley a dat înapoi, echipajul a detonat încărcarea folosind o frânghie atașată la un declanșator, trimițând Housatonic și echipajul său de cinci persoane la fundul portului Charleston. Acest atac a adus H.L. Hunley în istorie ca primul submarin care a scufundat o navă în război. Din nefericire, apropierea submarinului de explozia pe care o crease l-a trimis pe acesta și pe echipajul său de nouă persoane la fundul portului, împreună cu chiar nava pe care o atacase.

Epava și recuperarea ei

O căutare de 14 ani, condusă de autorul Clive Cussler și asistată de o echipă de la Agenția Națională Subacvatică și Marină, precum și de la Institutul de Antropologie și Arheologie din Carolina de Sud, a localizat epava H.L Hunley în 1995, la 131 de ani după ce s-a scufundat. . Echipa a expus trapa frontală și cutia de ventilație, care a servit drept atașament pentru tubular. Ei au găsit nava întinsă la un unghi de 45 de grade pe partea sa tribord (dreapta). O perioadă atât de lungă sub apă lăsase submarinul acoperit de o crustă de oxid de fier care apoi se legase cu particule de scoici și bucăți de nisip. La o inspecție mai atentă, echipa a descoperit că cea mai mare parte a vasului fusese bine conservată sub sediment. Momentul pentru a aduce H.L. Hunley din locul său de odihnă din portul Charleston a venit în august 2000. Profesioniștii de la Filiala de Arheologie Subacvatică a Centrului Istoric Naval, Serviciul Parcurilor Naționale și Institutul de Arheologie și Antropologie din Carolina de Sud au măsurat și documentat condiție. Apoi, submarinul putea fi ridicat cu grijă. Harnamentele au fost atașate de o ferme, care a fost apoi atașată în siguranță de o macara de pe Clarissa B, o barjă a Marinei. Macaraua a adus încet H.L. Hunley din adâncurile portului, iar la 8:37 a.m. pe 8 august, submarinul a spart din nou suprafața mării. Evenimentul a fost primit cu urale și aplauze din partea publicului, atât pe uscat, cât și în ambarcațiunile din jur. Hunley a fost apoi plasat pe o barjă pentru croazieră finală în portul Charleston, unde va fi dus într-un rezervor de apă dulce de la Centrul de conservare Warren Lasch pentru excavare și conservare.

De aici, au început lucrările de explorare a compartimentului echipajului navei, descoperind multe artefacte din secolul al XIX-lea. Au fost găsite și rămășițele echipajului, încă la posturile lor; acestea au fost înlăturate și au primit o înmormântare corespunzătoare. Lucrările de conservare continuă la submarinul propriu-zis, care în cele din urmă va fi expus la un muzeu.

Și pentru a încheia această incursiune vom aminti romanul lui Jules Verne, 20.000 de leghe sub mări, publicat la 1870 pare a fi stârnit creativitatea inventatorilor,

Am căutat în ESPACEnet  lista cererilor de brevet având ca obiect submarinele, în perioada 1880 1900.  Primul brevet găsit este  datat 1880-04-24 având ca inventator și proprietar pe  Stone Roy dim Statele Unite, pentru:

IMPROVEMENTS ON SUBMARINE EXCAVATING APPARATUS AND SCOW”

și care este dedicat lucrărilor de excavație sub apă.

Tot în ESPACENET un am găsit brevetul din 1895 obținut de John Holland. Textul invenției, în limba engleză, este reprodus în anexă. Holland este și el preocupat de stabilitatea și manevrabilitatea submarinului. Descrierea sa are o serie de asemănări, conform cu informațiile prezentate mai sus, cu invenția lui Teodorescu.

În dorința de a încerca măcar o aproximativă reconstituire a ideilor din proiectul lui Teodorescu am încercat să folosim filonul oferit de Bauer. Frații Teodorescu au avut de învățat de la Bauer dar nu au fost singurii. Lor li se adaugă Simon Lake și John Philip Holland, de Villeroi, Monturiol, Hunley și alții.

Am decis să revenim la baza ESPACENET,

La cele de mai sus se adaugă informații culese ulterior din presa românească.

Punând cap la cap cele aflate din presa australiană și rezumatul prezentat de Teodorescu la Londra mai exact la Oficiul britanic începem să avem o imagine mai completă asupra submarinului proiectat de Teodorescu.

Strict sub aspectul tehnic invenția era de înalt nivel tehnic depășind probabil pe cele ale unor contemporan

De aici se deschide ușa spre concluzii care încep cu s-ar putea să.

Ultimele două trei decenii ale secolului XIX par a fi fost foarte favorabile creativității tehnice în domeniul submarinelor

Invențiile par a se orienta spre două obiective destul de diferite: unele vizează scopuri pur militare, celelalte scopuri mult mai pașnice dedicate cunoașterii adâncul lor mărilor și poate și construcțiilor subacvatice într-un cuvânt obiectivelor civile.

Se pun totuși câteva întrebări:

Putea obține Teodorescu o formă de protecție pentru invența sa?

Așa cum am văzut mai sus, acest lucru era posibil prin mecanismul privilegiilor. Nu putea obține un brevet neexistând încă o lege asupra brevetelor pentru invenții.

Avantajul unei protecții legale în România îi permitea obținerea protecției în Marea Britanie.

Grija excesivă pentru secretizarea informațiilor este iarăși profund discutabilă. Nu eram încă în perioada în care rigoarea redactării unei descrieri de brevet să fie măcar pe aproape de cea actuală. Și chiar așa, know –how-ul rămânea oricum la dispoziția inventatorului.

Având o protecție legală în țară dar poate și în Marea Britanie, ar fi putut  deschide ușa spre posibile susțineri financiare mult mai puternice.

Reticențele administrației românești sunt și ele de înțeles: fiind vorba de bani publici, un rezultat nefericit se putea termina prost pentru cel ce a aprobat finanțarea.

Sentimentul pe care îl lasă derularea bătăliei pentru submarinul românesc este a unei negocieri balcanice, bazată pe interese mai mult personale decât pe o viziune a interesului național.

Din păcate nu avem nici o informație asupra celui sau celor ce

l-au sfătuit pe Teodorescu. Nu  neexistau încă în România profesioniști în acest domeniu spre deosebire de alte State în care se formau consilierii de Proprietate Industrială.

Nu putem decât să regretăm faptul că Teodorescu nu a depus o cerere de brevet urmând toate regulile legislației britanice pierzându-se astfel ocazia de a se cunoaște întregul proiect în detaliile sale.

Speculând în continuare, putem presupune că Trajan Teodorescu și a împărtășit ideile rudelor din Australia care, au putut face oare ce reclamă proiectului în presa australiană și nu numai.

Poate că o cercetare mai amănunțită în arhivele familiei ar aduce mai multe informații utile.

Apreciem că o documentare din arhivele naționale, pe dosarele guvernelor din perioada 1879 1905 și arhivele Ministerului de război ar putea aduce mai multă lumină asupra acestui caz.

Am văzut că unii autori formulează și ipoteza că în 1905 Guvernul României ar fi încredințat firmei Escher Wyss AG execuția prototipului submarinului Teodorescu. Și ne reamintim faptul că Teodorescu a făcut studiile universitare în Elveția[18]. O documentare din arhivele elvețiene ar putea aduce mai multe informații.

Ar fi câteva învățăminte de tras din cele de mai sus; noi ne oprim la trei:

– importanța națională a cunoașterii și susținerii competente a inovării,

– importanța bunei familiarizări cu rolul și mecanismele brevetării, – importanța arhivelor în conservarea memoria economice, politice și sociale a națiuni.

În cursul prezentării am amintit de munca examinatorului și rolul consilierului de proprietate industrială în procesul de examinare a unei cereri de brevet.

Ca urmare, nu putem încheia fără a atrage atenția asupra rolului celor două instituții în procesul de inovare economică al unei firme dar și al unei națiuni.

Oficiul național deține o expertiză tehnică mare și poate juca un rol major în strategia de modernizare a unei firme dar și a unei națiuni. Alături de Oficiu, consilierul de proprietate industrial completează aspectele tehnice cu cele juridice legate de mecanismele concurențiale,  juridice și economice generate de intrarea pe piață a noilor produse sau tehnici și  tehnologii brevetate.

Anexa 1

Modelul DECLARAȚIEI depuse cu cererea de brevet conform legii britanicw din 1855.

Anexa 2

Modelul CERERII depuse pentru obținerea unui Brevet pentru Invenție conform cu legea britanică dn 1855

Anexa 3

Listele brevetelor din ESPACENET pentru:

Simon Lake[19]

În ESPACENET și Google/patens apare numai numărul brevetului și dar fărănumele inventatorului. = US581213A

În conținutul brevetului găsim:

John Philip Holland.[20]

US708553A

 UNITED STATES PATENT OFFICE. JOHN P. HOLLAND, OF NEWARK, NEW JERSEY. S- UBMAR NE BOAT. SPECIFICATION forming part of Letters Patent No. 708,553, dated Sep

Anexa 4

Cererea lui Holand din 1895

Complete Specification

-Improvements in Submergible Boats and in Boats capable of being nearly Submerged, and Methods of Maintaining the Specific

Gravity and Trim of the same.

I, JOHN PHILIP HOLLAN1 > , of No. 209 Garside Street, in the City of Newark, County of Essex and State of New Jersey, one of the United States of America, Engineer, do hereby declare the nature of this invention and in what manner the same is to be performed to be particularly described and ascertained in and by the following statement:-

This invention relates to the class of boats adapted to be submerged and those adapted to be nearly submerged, such as torpedo boats and the like.

It is well understood by those familiar with the construction and operation of this class of vessels that the preservation of the specific gravity of the boat as a whole, and the preservation of its trim, are of the highest importance. To maintain a constant depth of submersion or partial submersion, the specific gravity of the boat must be maintained, or at least be capable of nice variation by suitable devices within the control of those on board and managing the boat, and not open to chance variation. And it is equally Important that the center of gravity of the boat shall not he subject to chance variation, and especially subject to variation fore and aft in such a manner as to arbitrarily affect the relative immersion of the bow and stern.

This chance variation in the specific gravity and center of gravity is due, in this class of boats, partly to the consumption of fuel, partly to the launching of torpedoes. or projectiles, and partly to the expendit,ure of ammunition in firing, and the purpose of my invention is to compensate these. The method I employ in doing this is to automatically admit water to the spaces occupied by the thing or substance consumed or expended in the proper proportion to compensate by weight and position the weight lost by the boat as a whole by such expenditure.

For example, if oil be consumed for fuel, water will be automatically admitted to the boat as the oil is consumed in the same proportion by weight as the oil, thus preserving the specific gravity of the boat intact; and as the water admitted will occupy substantially, or nearly the same position in the boat as the oil it replaces, the center of gravity will not be disturbed in any appreciable degree. On the other hand, if’ a torpedo or charge of ainmunition be withdrawn from its case and expended, the place occupied by the said torpedo or charge will be filled, automatically, by water from outside the boat, the water admitted being of the same, or substantially the same weight as the thing expended which it replaces.

In the accompanying drawings I have shown my invention embodied in a submarine boat adapted for the use of oil as a fuel for propulsion, and adapted for launching torpedoes. To avoid complexity and confusion I have not illustrated these features of a submarine boat which are common and well known, but limited the illustration to those features only which are comprised within my invention and those necessary to illustrate its operation.

Figure 1 is a longitudinal, vertical section of the forward half of a submergible boat of spindle or cigar shape and provided with compensating devices embodying my invention and illustrating my method.

Fig. 2 is a transverse section of the boat in the plane of the line 2,2, in Fig. 1.

Fig. 3 is an enlarged, sectional view of the devices for compensating a torpedo when launched.

Fig. 4 is a fragmentary transverse section of the conveyor for solid or granulated fuel.

A represents the hull or shell of the submergible boat, which may be of the usual kind and be provided with a turret or conning tower, A#. This boat maybe drivep by a propeller and have the usual rudders and steering gear for guiding its motion-.

It may also have the usual means for controlling its specific gravity so that the proper depth of submersion can be maintained. Devices and means are known for effecting these objects and such of these as are suitable may be employed.

In the center of the boat, directly under or below the conning tower, is arranged a diving lock, B, which has a hinged bottom, b, opening outwardly and a similar top or cover, b#, opening inwardly. About this lock B, is an annular water chamber, C, and around this water chamber is an annular chamber; D, for oil or other liquid fuel.

E represents, as a whole, a steam pump, of whinh e is- the motor cylinder, e1 an oil pump cylinder, and e2, a water pump cylinder. The oil pump takes oil from the oil tank and forces it to the furnace and the water pump takes water from outide of the vessel or boat and forces it into the water tank. As these movements go on simultaneously, and as the two pumps will be constructed, as to capacity, of such relative size that they will pump like weights of the liquids, it follows that the consumption of oil will be compensated by the water taken in, and this will be ejected in a regular and automatic manner.

Where the thing consumed or expended is solid body, as a charge of ammunition or a torpedo, the means employed for effecting the compensation will be, or may be as will now be described with.especial reference to Fig. 3..

Within the hull of the boat are arranged one or more cells, G, to receive each a torpedo or projectile, H. The cell will preferably be cylindrical with its outer end closed and its inner end provided with a removable hinged cover, g. ln the cell is a piston, 9 1, which divides said cell with a water-chamber or receptacle and a torpedo or projectile chamber. A pipe, g2, connects the outer end of’ the water- chamber in the cell with the water of flotation through the shell of the boat and this pipe is provided with a cock,93, The other or projectile chamber in the cell is connected by a pipe, g4, with the usual compressed air-reservoir, as I, in Fig. 1, and is provided with a cock, g5. When it is desired to withdraw the torpedo or projectileH from its cell for launching or use, the cover g is removed and the cock 9″ in the water inlet pipe opened; the incoming water, under a head or . pressure due to the submersion of the boat, forces the piston g1 toward the inner end of the cell, thus driving the torpedo out so that it may be readily withdrawn for use. The movement of the piston is limited by a suitable detent or detents, g6, which, as here shown, are screws or pins set in the wall of the cell but so arranged as to arrest the piston but allow the torpedo to pass. These detents will be so placed with respect to the length of the cell.that when the movement of’ the piston is arrested thereby the weight of water in the cell beyond the piston will equal the torpedo in weight, or substantially so.

To drive out the water and return the piston to its first position, the cover g will be closed and the cock in the air pipe 94 opened. The compressed air will enter the inner.end of the cylinder and force the piston to the outer end, driving out the water. The cock in the water-inlet pipe will then be closed, and the compressed air cut off.

As the interior arrangements of a submergible boat may be varied greatly,-1I do not limit myself to that shown in the drawings, which are somewhat diagrarntttic.

For example, the pipe 9 2 may be as shown in Figs. 1 and 2 of the drawings, or it may turn and extend back to the inner ends of the cells, as shown in Fig. 3, so as to bring the controlling cock therein within more convenient reach of the operator.

The cock in the air-pipe g4is, or may be a two-way cock, so that when the air is cut off from the compressed air holder the air confined in the inner end of the cell will escape at said cock. Such variations in. the construction are within the common experience of good workmen .in this art and will not require detailed illustration.

The air-reservoir or holder may be stowed in any convenient space.

Figs. 1 and 4 illustrate the manner of feeding and compensating the expenditure of solid or granulated fuel. This fuel may be kept in bunkers, h, at the sides of the boat and separated by partitions. Alternate bunkers only will be filled and the others left empty. A screw conveyor, i, extending along the base of the bunkers and rotated by an engine, .1, conveys the fuel let into the convey.or casing from any bunker to the point desired, the pump, jx, connected with the engine}, at the same time pumping water from outside the boat into the adjacent empty bunker by way of a pipe, j’, connecting by cock-controllell branches, f, with the several bunkers. I may employ both’ liquid and solid fuel at the same time, or under different conditions of service the different kinds of fuel may be used.

I am aware that in submerged torpedo boats to be controlled by electricity from shore and employing, compressed gases for operating the engine, it has been proposed to admit water to chambers in theboat adjacent to the gas tank during the time the engine is running, the water being cut off when the engine stops ; but my invention differs from this in that I admit water in direct proportion, by weight, to the expenditure, whereby the specific gravity of the boat and its center of gravity are maintained ; and t.his proportion is maintained automatically.

Note

[1] ORDNANCE AND NAVA, Nelsin Evening Mail (1881-08-10),

[2]             https://patentlyo.com/media/2017/08/PL-Amendment-Act-15-16-Victoria-c.83-1852.pdf

[3]               Letters Patent may be granted to Personal Representatives of Applicant during Term of y Protection, or within 3Months after Decease.

[4]             Alexei Bădărău, Petru Cionti, Nicolae Mihăilescu -DIN ISTORIA PROTECȚIEI PROPRIETĂȚII INDUSTRIALE ÎN ROMÂNIA, Monografie, Editura OSIM, București, 2003

[5]               https://ro.wikipedia.org/wiki/Traian_Teodorescu.

[6]  https://scufundarero.tripod.com/Din_istoricul_scafandreriei_romanesti.pdf

[7]             https://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nia_Liber%C4%83

[8]               Românul de legendă care a modernizat Australia. Australienii au numit un cartier al capitalei ţării cangurilor în cinstea celui cunoscut ca Red Ted – https://adevarul.ro/stiri-locale/galati/romanul-de-legenda-care-a-modernizat-australia-1709194.html

[9]             Vezi nota despre biografia lui Teodorescu

[10]           https://en.m.wikipedia.org/wiki/Wilhelm_Bauer

[11]           https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Starnberger_See

[12]            https://en.m.wikipedia.org/wiki/Wilhelm_Bauer

[13]             România liberă, 06, nr. 1378, 21 ianuarie 1882

[14]           România liberă, 06, nr. 1474, 20 mai 1882

[15]  file:///C:/Users/home/Downloads/12-Bucuresti-Materiale-de-Istorie-si-Muzeografie-XII-1997_113%20(7).pdf)

[16] connecticuthistory.org/david-bushnell-and-his-revolutionary-submarine/

[17]   L. Hunley: Submarinul Confederat Scris de: John Maguire https://www.cruisedirect.com/hl_hunley_confederate_submarine?utm_term=&utm_campaign=Dynamic+-+Search&utm_source=google&utm_medium=cpc&hsa_acc=2559677640&hsa_cam=20003813683&hsa_grp=151097196191&hsa_ad=689660196400&hsa_src=s&hsa_tgt=dsa-42115017008&hsa_kw=&hsa_mt=&hsa_net=adwords&hsa_ver=3&gad_source=2&gclid=Cj0KCQiAzoeuBhDqARIsAMdH14H5ODywwYeDLuG4HgME9ZMei9oriPnQcaJNWl3bptYm0pwVkBgF440aAm5NEALw_wcB

[18]           https://de.wikihttps://en.wikipedia.org/wiki/History_of_submarinespedia.org/wiki/Escher_Wyss_AG

[19]           https://en.wikipedia.org/wiki/Simon_Lake

[20]           https://en.wikipedia.org/wiki/John_Philip_Holland

 

Potențiala contribuție a inginerului și inventatorului român George „Gogu” Constantinescu în edificarea Castelului Peleș prin elaborarea teoriei moderne a betonului armat

Cunoasterea - Descarcă PDFCOZMA, Lucian Ștefan; GOLEA, Daniela Georgiana (2024), Potențiala contribuție a inginerului și inventatorului român George „Gogu” Constantinescu în edificarea Castelului Peleș prin elaborarea teoriei moderne a betonului armat, Cunoașterea Științifică, 3:4, 57-69, https://www.cunoasterea.ro/potentiala-contributie-a-inginerului-si-inventatorului-roman-gogu-constantinescu/

 

The potential contribution of the Romanian engineer and inventor George „Gogu” Constantinescu in the construction of Peleș Castle by developing the modern theory of reinforced concrete

Abstract

The Peleș Palace is an architectural work definitely non-specific to the Romanian and in general to the Balkan cultural environment. Of particular beauty and splendidly fitting into the almost wild natural landscape, this particular construction represented a particular challenge for the architects and engineers of that era of the late 19th Century. Made mostly at the beginning of the 20th Century and in the first years of this Century, the Peleș Palace (together with a series of adjacent buildings) had to correspond first to the harsh conditions specific of the alpine climate, but also to some environmental factors related to the geological characteristics, to the land on the slope and above all, the presence and action of underground and surface running water. In this context, it proved necessary to resort to reinforced concrete technology, a technology still little known and even controversial at the beginning of the 20th Century. Although the architects and engineers directly involved in this project were foreigners, of various nationalities, in the Era when the most important constructions and reinforcement and expansion works were done at the Peleș Palace, in Romania (and also in the World) there was only one engineer who established the modern theory of reinforced concrete and the ways of making constructions based on reinforced concrete. This was the Romanian engineer and inventor George „Gogu” Constantinescu, the world pioneer of reinforced concrete. Although there is no explicit evidence regarding any direct involvement of Constantinescu in the works at Peleș, however, the technology of reinforced concrete was established by him at that time, and his expertise and scientific results undoubtedly contributed to the realization of reinforced concrete constructions within the entire Peleș project.

Keywords: George „Gogu” Constantinescu, Peleș Castle, reinforced concrete technology

Rezumat

Palatul Peleș constituie o operă arhitectonică nespecifică mediului cultural românesc și în general a celui balcanic. De o frumusețe aparte și încadrându-se în mod splendid în peisajul natural aproape sălbatic, această construcție aparte a reprezentat o provocare deosebită pentru arhitecții și inginerii acelei epoci a sfârșitului de secol XIX. Realizat în mare parte abia către începutul sec. XX și în primii ani ai acestui secol, Palatul Peleș (împreună cu o serie de construcții adiacente) a trebuit să corespundă mai întâi condițiilor dure specifice climatului alpin, dar și factorilor de mediu legați de caracteristicile geologice, de terenul aflat în pantă (pe versant) și mai ales, de prezența și acțiunea apei curgătoare subterane și de suprafață. În acest context s-a dovedit necesară recurgerea la tehnologia betonului armat, o tehnologie încă puțin cunoscută și chiar controversată la începutul sec. XX. Cu toate că arhitecții și inginerii direct implicați în acest proiect au fost străini, de diverse naționalități, în epoca în care s-au făcut cele mai importante construcții și lucrări de ranforsare și extindere la Palatul Peleș în România (și în lume) exista un singur inginer care a stabilit teoria modernă a betonului armat și modurile de realizare a construcțiilor pe bază de beton armat. Acesta a fost inginerul și inventatorul român George „Gogu” Constantinescu, pionierul mondial al betonului armat. Deși nu există dovezi explicite privind vreo implicare directă a lui Constantinescu în lucrările de la Peleș, totuși, tehnologia betonului armat era cea stabilită de el în acea epocă, iar expertiza și rezultatele sale științifice în mod indubitabil au contribuit la realizarea construcțiilor de beton armat din cadrul proiectului Peleș.

Cuvinte cheie: George „Gogu” Constantinescu, Castelul Peleș, tehnologia betonului armat

 

CUNOAȘTEREA ȘTIINȚIFICĂ, Volumul 3, Numărul 4, Decembrie 2024, pp. 57-69
ISSN 2821 – 8086, ISSN – L 2821 – 8086
URL: https://www.cunoasterea.ro/potentiala-contributie-a-inginerului-si-inventatorului-roman-gogu-constantinescu/
© 2024 Lucian Ștefan COZMA, Daniela Georgiana GOLEA. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

 

Potențiala contribuție a inginerului și inventatorului român George „Gogu” Constantinescu în edificarea Castelului Peleș prin elaborarea teoriei moderne a betonului armat

Lucian Ștefan COZMA[1], Daniela Georgiana GOLEA[2]

lucian.stefan@yahoo.fr, kolerdaniela@gmail.com

[1] Doctor în Științe Militare (Universitatea Națională de Apărare), fizician (Universitatea București)

[2] Doctorand în Securitate/Științe politice (Universitatea din Ruse „Angel Kanchev”, Bulgaria)

 

Introducere

Făcând multă vreme obiectul multor dispute și a pretențiilor patrimoniale, Palatul Peleș și complexul Peleș constituie o operă unică în România și aceasta nu atât prin masivitatea sau dimensiunea construcțiilor, ci mai ales prin stilul arhitectonic ales și prin arta desăvârșită a finisajelor interioare și exterioare, modul cum se încadrează în peisajul natural și felul în care a reușit să se constituie într-un cadru splendid destinat expunerii unor opere de artă de natură diversă: picturi, mobilă de artă, capitonaje de lemn, vitralii, sculpturi, broderii, ceramică etc. Unicitatea Palatului Peleș este dată de caracterul său de operă de artă, nu atât de aspectul ingineresc al construcției și dimensiunilor totale.

Un astfel de complex de construcții de artă a fost amplasat într-o zonă foarte dificilă din punct de vedere al arhitectului și inginerului constructor: pe panta unui versant, într-o regiune montană având un climat alpin destul de dur și în orice caz generator de multe probleme, dar și în apropierea unor cursuri de apă, toate acestea într-o regiune care în acel moment (cca 1870) era relativ izolată, greu accesibilă.

Un aspect mai puțin cunoscut este acela că realizarea unor asemenea construcții de artă în condițiile sus-amintite nu putea fi făcută decât prin aplicarea tehnologiei betonului armat, cel puțin pentru edificarea fundațiilor și a structurii de rezistență.

Este deplin cunoscut la ora actuală faptul că regele Carol I a apelat la arhitecți și ingineri constructori străini pentru realizarea acestui palat și a clădirilor auxiliare. De altfel, pentru realizarea decorațiunilor interioare și exterioare regele a apelat tot la specialiști străini.

Cu toate acestea, tehnologia betonului armat avea în acea epocă un singur mare specialist în România: inginerul George „Gogu” Constantinescu, ulterior devenit (în Marea Britanie) savant de talie mondială. Nu ne-a parvenit de nicăieri vreo dovadă a implicării directe a acestui savant român în vreuna din etapele (desfășurate peste mai bine de 4 decenii) șantierului Peleș, însă nici nu era necesară vreo astfel de implicare directă, pentru simplul motiv că tehnologia necesară betoanelor armate de la Peleș a fost stabilită (atât teoria cât și practica realizării unor astfel de construcții) chiar de către Gogu Constantinescu.

Prin urmare, rezultatele cercetărilor sale fie sub forma teoriei betonului armat fie sub forma modelelor concrete de executare a diverselor betoane armate, în mod sigur au fost aplicate la construcțiile din complexul Peleș, chiar dacă inginerul Constantinescu nu ar fi fost direct implicat în cadrul colectivului care a lucrat în cadrul acestui șantier.

Acest aspect va fi tratat de către lucrarea de față: rolul și importanța teoriei betonului armat și a modelelor de construcții pe bază de beton armat realizate de savantul român George „Gogu” Constantinescu în cazul Palatului Peleș și a construcțiilor din complexul Peleș.

1. Istoricul edificării complexului Peleș

Palatul Peleș a avut de la bun început un statut special fiind construit într-un loc ales chiar de către rege și sub directa sa îndrumare în ce privește proiectul și realizarea concretă a construcției. De altfel, construirea Palatului Peleș a durat peste 40 de ani și chiar și după mai bine de un secol încă se mai făceau adaptări și extinderi ale complexului de clădiri.

Deși lucrările au început teoretic în 1871, Palatul Peleș a fost considerat reședință reală destinată mai mult sau mai puțin activităților de vacanță, între anii 1883 și 1947. Construcția a fost naționalizată în anul 1948 și a funcționat ca muzeu între anii 1953 și 1975, ulterior între 1990 și momentul de față.

Începând cu anul 2007 acest palat a căpătat un regim juridic și patrimonial special și controversat: se află în patrimoniul fostului rege Mihai I, dar are și statutul de instituție publică aflată în administrația și folosința statului român. Practic, toate dezmembrămintele proprietății (posesia, superficia, uzul și uzufructul etc.) aparțin statului român, dar nuda proprietate este a familiei fostului rege. Aspectul patrimonial a fost de la bun început (1871 și respectiv, 2007) ciudat și contradictoriu, căci începând cu 1871 acest palat nu a fost realizat cu banii personali ai lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen (care fusese adus în 1866 în România și în acel moment nu dispunea de niciun fel de avere) ci din fondurile Casei Regale de România, ca instituție de stat, nu ca avere individuală a vreunei persoane fizice.

Mai mult, în anul 2007 (ca și în clipa de față, de altfel) România era și este republică, neavând un regim de guvernare atistocratic și nici un sistem social bazat pe existența unei clase nobiliare, așa cum au unele state europene de astăzi precum Marea Britanie, Suedia, Belgia, Olanda, Danemarca, Liechtenstein, Monaco și Luxemburg. Toate aceste State sunt fără dubiu monarhii, deci dispun în cadrul aparatului de stat de componenta monarhică de guvernământ (o casă regală, un rege și familii princiare care pot avea dreptul la tron etc.) precum și în organizarea lor socială dispun de un sistem al clasei nobiliare prevăzut cu o anumită ierarhie specifică și titlurile corespunzătoare acestei ierarhii (cavaler, baronet, baron, viconte, conte, marchiz/margraf, duce, infante, prinț, arhiduce, marele duce etc.); or, România fiind republică parlamentară în mod evident nu dispune de componentele formei de guvernământ monarhice și societatea românească nu are deloc vreo clasă socială nobiliară. Din accest punct de vedere s-a născut o mare controversă asupra faptului că republica România dispune actualmente de  o Casă Regală de România și de persoane care își arogă în mod public titluri nobiliare; mai mult, în momentul de față există patrimonii importante (construcții de mare valoare, terenuri și păduri etc.) care aparțin unei Case Regale a României, fără ca România să fie regat și fără ca societatea românească să posede o clasă nobiliară.

Lucrarea de față nu are ca obiect studiul juridic sau istoric al Casei Regale, dar a trecut totuși în revistă existența acestor aspecte controversate.

Fără niciun dubiu, istoricul Palatului Peleș și al întregului complex de clădiri din jurul acestuia este direct și strâns legat de pesoana și de viața Regelui Carol I, cel care a avut inițiativa de a stabili această reședință regală în fosta comună Podul Neagului și de a investi în dezvoltarea locală a întregii comunități. Regele Carol I avea să aleagă pentru construcția reședinței regale de vacanță un teren de aproximativ 1000 hectare vândut în anul 1871 de către Eforia Spitalelor în regiunea Piatra Arsă, în apropierea micii localități Podul Neagului.

Aspectul patrimonial face încă obiectul multor dezbateri, dar (așa cum am arătat) lucrarea de față nu are ca obiect studiul juridic patrimonial, motiv pentru care vom evita acest subiect. Turnarea primei părți a fundației destinate Palatului Peleș avea să se realizeze între anii 1873 și 1875. Deocamdată nu vom insista asupra acestui aspect, deoarece lucrarea de față îi va consacra paragrafele următoare. Să menționăm doar, că fundația și stabilitatea acesteea au reprezentat principalele provocări de la bun început, problemele apărând încă din primii ani și continuând la diverse intervale de timp până în momentul de față.

Cu toate acestea, începând cu anul 1874 comuna Podul Neagului devine Sinaia, iar asupra celor 24 de kilometri pătrați ai localității inițiale încep să se realizeze o serie de transormări profune: apar primele construcții de dimensiuni mari, se realizează sediile administrative specifice unui oraș, totodată este realizată și prospectarea terenului în vederea realizării complexului rezidențial al casei regale. Începând cu anul 1876 este realizată și principala linie de legătură cu regiunile de nord și de sud fiind edificată calea ferată care lega Ploiești de Predeal, via Sinaia. De altfel, ceremonia oficială a punerii pietri de temelie avusese loc în anul precedent, în august 1875.

Practic, Palatul Peleș și întreg complexul său de clădiri a fost realizat într-un proces discontinuu și eterogen într-un interval de 43 de ani, între anii 1871 și 1914, sub directa supraveghere și îndrumare a regelui Carol I.

În acest lung răstimp în conceperea și apoi modificarea, adaptarea și realizarea lucrării au fost implicații arhitecții Wilhem von Doderer (între anii 1872 și 1876), Johannes Schultz (devenit cu începere din 1873 diriginte de șantier, iar după plecarea lui Doderer, în 1876, a preluat funcția de arhitect pe care a deținut-o până în 1883), Emile Andre Lecomte du Nouy a condus lucrările între anii 1890 și 1892, apoi Karel Liman (între 1896 și 1924) și Jean Ernest. Fiecare din acești arhitecți au avut concepții relativ diferite.

Cel puțin între 1871 și 1914, proiectul Castelului Peleș a suferit foarte multe modificări, mai ales că regele Carol I a interacționat permanent cu persoanele care realizau proiectul și activitatea de șantier, deseori introducând ori solicitând modificări. Am putea spune că acest palat și construcțiile din cadrul complexului său au fost realizate oarecum aleatoriu, cu multe întreruperi și cu dese modificări ale proiectului inițial.

O pauză în lucrări s-a înregistrat odată cu moartea lui Carol I (în 1914) mai ales că și contextul Primului Război Mondial a fost grevant în ceea ce privește realizarea unor astfel de investiții. După Primul Război Mondial acest palat a devenit mult mai puțin locuit de către familia regală și a început să aibă și rolul de sediu de protocol pentru diverse vizite oficiale străine sau ceremonii. Plecarea precipitată a regelui Mihai I după abdicare (decembrie 1947) s-a făcut de altfel chiar de la Palatul Peleș.

Între ianuarie și martie 1948 o comisie de inventariere trimisă de la București a inventariat bunurile de patrimoniu. Ulterior, aceste bunuri au fost duse în diverse direcții iar unele dintre ele au dispărut atât din evidențe cât și din spațiile de magazinare. Odată cu 1953 s-a decis utilizarea Palatului Peleș în postura de muzeu, iar cea mai mare parte a construcțiilor auxiliare din cadrul complexului Peleș au fost puse la dispoziția artiștilor din epocă.

Starea generală a complexului Peleș se va înrăutăți astfel încât din anul 1975 se va lua decizia scoaterii acestuia din folosință și a mutării operelor de artă în alte locuri. Se fac lucrări importante de restaurare, o parte din acestea continuând până în 1989, în perioada anilor’80 complexul Peleș fiind uneori întrebuințat pentru vizitele și ceremoniile oficiale de nivel înalt.

Între 1990 și 1993 principalele construcții au fost deschise spre vizitare. Clădirea Foișor, inaugurată în 1881 a fost distrusă de un incendiu în 1932, apoi a fost refăcută în 1933 și în final, refăcută și extinsă în 1970 devenind mai târziu chiar vilă de protocol a Instituției Președențiale, ceea ce este și în momentul de față.

Proiectantul a fost inițial Wilhem von Doderer din partea Techniche Hochschule (Viena) care a întocmit nu mai puțin de trei anteproiecte, toate acestea fiind respinse de regele Carol I până în anul 1876. Ulterior, conducerea proiectului este preluată de arhitectul german Jochannes Schultz care stabilește proiectul de construcție aplicat în perioada 1879-1883. Începând cu 1890 intervine și arhitectul francez Emile Andre Lecomte du Nouy, care decide ca terasa din partea sudică să fie înlocuită de o nouă posțiune a construcției centrale, denumită Sala Maură. Nici concepția lui du Nouy nu reușește să se impună, noul arhitect devenind din 1894 cehul Karel Liman.

Acesta (Liman) va realiza între anii 1895 și 1897 alte noi porțiuni ale construcției principale, cum ar fi capela reginei de la etaj și tronsoanele reprezentând apartamentele din latura nordică, precum și alte componente. De altfel, tot sub conducerea lui Karel Liman se va introduce sursa electrică (în 1884 un grup electrogen, din 1897 o centrală electrică zonală) și rețeaua electrică a construcției principale (începând cu 1884) iar între anii 1903 și 1906 sunt realizate alte câteva tronsoane ale construcției principale, incluzând turnul central în care în anul 1907 va fi montat ceasul de producție bavareză, marca Johann Mannhardt. Între anii 1906 și 1914 sunt realizate terasele. Lucrările au continuat până în anul 1914.

La data de 27.09.1914 a murit regele Carol I iar odată cu aceasta au încetat momentan și lucrările de contrucție și extindere a complexului Peleș. Cel puțin au încetat lucrările așa cum erau dorite de Carol I. Ulterior aveau să mai fie realizate diverse extinderi ale unora dintre construcții, dar nu de talia celor realizate sub bacheta regelui Carol I.

În toată perioada în care s-au realizat construcțiile de la Peleș inginerii constructori au întâmpinat mari probleme mai ales din perspectiva elementelor de beton armat neapărat necesare în situația dată. Problemele acestea au continuat și mult după terminarea lucrărilor de șantier, de altfel fiind prezente și în momentul de față.

2. Problemele speciale întâmpinate de construirea Palatului Peleș

Marile probleme au fost cauzate de două elemente: configurația geologică zonală și prezența în apropiere a două importante cursuri de apă: Râul Peleș (adiacent, Pârâul Pelișor) și Râul Prahova. De altfel, în cadrul complexului Peleș fusese prevăzută și o cascadă destul de spectaculoasă, denumită Cascada Regina Maria dispusă în porțiunea finală a Râului Peleș, afluent al Prahovei. Aceasta a fost ca atare amenajată și a funcționat cel puțin în perioada 1906-1933 în dreptul Castelului Pelișor. Înainte de această cădere de apă amenajată de arhitecții proiectului Peleș se găseau o serie de terase cascade. Pârâul Pelișor mai poate fi văzut și în momentul de față în acea zonă a complexului Peleș.

Sub aspect geologic, zona de construcție unde se află complexul Peleș se află în depresiunea precarpatică formată de valea râului Prahova și este formată în principal din formațiunile originare perioadei Paleogen-Neogen (în sens general, Miocen) dar și cu unele componente provenite din regiunea dealurilor subcarpatice și la suprafață, formațiunile sedimentare din perioada Cuaternară. Zona cu formațiunile ei specifice corespunde unităților externe ale flișului cretacic și paleogen.

În ce privește regiunea unde s-au făcut lucrările de fundație, aceasta din punct de vedere geologic a conținut feciesurile Oligocenului, afectate de prezența unor cursuri de apă subterane și de suprafață: faciesul sistos argilo-marnos de grosime sub 200 metri format mai ales din șisturi argiloase și marnoase, de regulă disodiliforme și strate inferioare de gresie. La suprafață sunt depozite Cuaternare de pietrișuri și nisipuri cu grosimea între 10 și 20 metri din perioada Pleistocen.

Râurile Prahova și Peleș drenează zona în cauză iar acviferul freatic este menținut de depozite poroase permeabile, în special bolovănișuri și pietrișuri. Perimetrul este încadrat în macrozona seismică 71 cu perioada de revenire de cca 100 de ani. Din punctul de vedere al inundațiilor zona este încadrată potrivit cantității de precipitații între 100 și 150 mm/24 ore, cu riscuri legate de viiturile care se pot uneori forma pe cursul Râului Peleș. Din punctul de vedere al alunecărilor de teren, potențialul este mediu, depinzând foarte mult de evoluția apelor freatice, variațiile acestora fiind legate și de comportamentul apelor de suprafață.

Alunecările de teren sunt generate sau influențate de seisme inclusiv cele locale și de suprafață, cauzate de instabilitatea unor straturi geologice; de existența și manifestarea apei în straturile superficiale ale solului ca urmare a unor ploi abundente sau a secetei prelungite, de prezența și tipul vegetației forestiere, de producerea și ritmul de desfășurare al alternanțelor îngheț-dezgheț, de producerea unor vânturi puternice corelate cu alți factori locali, de presiunea și direcția de acțiune exercitată de apele subterane sau factori combinați. În zona de interes pentru complexul Peleș avem stratele de Sinaia, acestea fiind un fliş marno-grezos, diverse conglomerate şi gresii, marne ceunşii şi roşii.

În regiunea de sud-est a zonei Sinaia predomină conglomeratele poligene normale de calcare şi de şisturi cristaline. Depozitele cuaternare situate în general la suprafață sunt cele formate în perioada glaciaţiunii în Pleistocen, ulterior modelate de dinamica apelor de suprafață și subterane. În stratele de suprafață din Sinaia găsim gresii calcaroase (în pondere de cca 40% și formate mai ales din granule de cuarţ şi metacuarţit cu un abundent liant argilo-calcaros), calcare marnoase (în pondere de 30% și formând o pastă argilo-calcaroasă criptocristalină, uneori microcristalină) şi şisturi marnoase (tot 30%).

Toate aceste caracteristici locale peste care s-a suprapus specificul climatic (regim pluvionar abundent, rate crescute ale fenomenelor de îngheț/dezgheț) și prezența în apropierea construcțiilor complexului Peleș a unor ape curgătoare subterane și de suprafață (în situația terenului aflat în pantă) au condus la prezența permanentă a unor probleme arhitecturale deloc simple și necesitatea de a se recurge la tehnologia betonului armat.

Așa cum se va demonstra în paragraful următor, maestrul betonului armat în România era fără niciun dubiu inginerul și inventatorul George „Gogu” Constantinescu.

3. Gogu Constantinescu și betonul armat

Deși pare anacronic, Gogu Constantinescu a avut merite în realizarea construcțiilor de la Peleș. Inginerul și inventatorul George (Gogu) Constantinescu s-a născut în 1881, adică într-un moment în care deja începuseră lucrările pentru realizarea Palatului Peleș, cel puțin fiind achiziționat și prospectat terenul. Fără dubiu, nu putem face o legătură directă între activitatea lui Gogu Constantinescu și realizarea Palatului Peleș, acest eminent inginer român nefiind implicat în proiectul Peleș în niciuna din etapele edificării sale.

Cu toate acestea, activitatea științifică și inginerească a lui George (Gogu) Constantinescu s-a întins și în domeniul construcțiilor de mari dimensiuni și a acelora care necesită o rezistență deosebită, cum ar fi podurile, de pildă. Din acest punct de vedere Gogu Constantinsescu a fost pionierul construcțiilor de beton armat din România și unul dintre pionierii la nivel mondial în acest domeniu.

Lucrările sale științifice au fost întrebuințate de toți cei care au realizat în România construcții de beton armat în prima parte a sec. XX. În unele lucrări de acest gen inginerul Gogu Constantinescu a fost oficial și direct implicat, de altfel el conducând șantierele respective. În ceea ce privește lucrările pentru Palatul Peleș și alte construcții de pe platforma respectivă, acestea s-au desfășurat de-a lungul mai multor decenii și au presupus numeroase modificări ale proiectului inițial, mai ales că lucrarea a trecut prin mâna mai multor arhitecți care s-au succedat la conducerea lucrării.

Așa cum am arătat în paragrafele precedente, marea problemă în cazul proiectului Peleș a fost reprezentată de riscul de alunecare al terenului, din această cauză fiind necesară o fundație specială din beton armat. Fundația din beton armat a Palatului Peleș a fost prima de acest gen și la o asemenea dimensiune din România. Nu s-a ales această soluție tehnologică pentru că ar fi fost la modă, ci pentru că dimensiunea construcției și caracteristicile terenului impuneau o rezistență sporită a fundației. Cu toate că în momentul pornirii construcției Gogu Constantinescu abia se năștea, dar fiind că acest proiect s-a întins pe aproape jumătate de secol, experiența și rezultatele acumulate de Gogu Constantinescu au ajuns la un moment dat să fie aplicate în proiectul Peleș.

Aceasta este partea cea mai puțin cunoscută a acestui grandios proiect: zona în care s-a construit complexul Peleș este afectată de apele subterane și de acțiunea deloc neglijabilă a apelor de suprafață, totodată fiind dispus în pantă, pe unul din versanții Muntelui Vârful cu Dor. Lucrările la acest proiect au mers încet și discontinuu, cu multe întreruperi și modificări de proiect. Problemele au continuat și în perioada secolului XX, chiar și după anul 1947 fiind necesare în mai multe rânduri diverse lucrări de reabilitare deloc simple.

De altfel, extinderea complexului Peleș a continuat și în anii’70-80’ ai secolului trecut, în plin regim comunist. În ceea ce îl privește pe Gogu Constantinescu, acesta a studiat mai mai fizica mediilor continue aplecându-se în special asupra problemei transmisiei undelor mecanice în medii continue. De aici a și apărut domeniul sonicității al cărui părinte este.

George „Gogu” Constantinescu s-a născut la Craiova în data de 04.10.1881 și a fost absolvent ca șef de promoție în anul 1904 al Şcoalei Naţionale de Poduri şi Şosele (din Bucureşti). Lucrează în cadrul Ministerul Lucrărilor Publice (care superviza inclusiv lucrările de la Peleș) şi apoi devine asistent universitar în cadrul Şcoalei  Naţionale de Poduri şi Şosele. În anul 1908, Gogu Constantinescu solicită intorducerea pe scara largă și în unele situații chiar obligatorie prin lege a lucrărilor de beton armat, solicitare care este refuzată.

Împreună cu Tiberiu Ieremia, Constantinescu înființează o societate care se va ocupa de construirea mai multor poduri şi clădiri din beton armat. Cu această ocazie el va elabora o teorie proprie asupra betonului armat și realizează mai multe construcții experimentale care îi confirmă teoria. Rezultatele activităților sale în domeniul betonului armat aveau să fie publicate în cadrul lucrării „Elemente de beton armat” (1908).

Gogu Constantinescu este cel care a construit clădirea Parlamentului (situată și la ora actuală pe Dealul Mitropoliei), moscheea și cazinoul din Constanţa, mai multe poduri în Bucureşti şi în diverse alte locuri. Activitatea inginerească în mod special concentrată asupra betonului armat, Constantinescu a început-o din anul 1904, ca funcționar de stat în cadrul Serviciului de drumuri și poduri din structura Ministerului Lucrărilor Publice. Din această postură este posibil să fi avut primele contacte directe cu problema construcțiilor de mare anvergură din cadrul șantierului Peleș, care se referea la o lucrare publică: reședința familiei regale. Gogu Constantinescu a propunea în acei ani teoria deformației secțiunilor în cazul elementelor din beton armat, propunând ca în locul deformației liniare să fie aplicată o curbă hiperbolică, iar pornind de la această propunere a lansat teoriile privind calculul fisurilor în betoane. Încă din anul 1905 a recomandant precomprimarea secțiunilor la betoanele armate, observând slaba rezistență a betoanelor la întindere. Calculele și experimentele sale au mai vizat și aspectul aderenței la beton a armăturii, repartiția eforturilor asupra reazemelor și multe altele. O parte din rezultatele sale în materie de beton armat au fost prezentate în cadrul Expoziției Universale din anul 1906, din București.

Fiind bine primite aceste lucrări, lui Gogu Constantinescu i s-au încredințat lucrări de beton armat precum: cupola Camerei Deputaților, planșeele de la clădirea Bibliotecii Naționale de astăzi, planșeele de la Primăria Capitalei de astăzi și multe altele. Practic, Gogu Constantinescu a fundamentat teoria betonului armat în România fiind totodată și unul dintre pionierii mondiali ai acestui domeniu. În aceste condiții, toate lucrările din beton armat realizate în acea epocă îl citează pe George Constantinescu și se bazează pe rezultatele sale și teoriile elaborate de el, teorii care sunt valabile și în momentul de față.

Prin urmare, din moment ce lucrările de la Peleș au fost bazate pe tehnologia betonului armat, palatele acelea fiind printre primele mari construcții din România care au aplicat tehnologia betonului armat, devine logic faptul că teoriile și rezultatele inginerești aparținând lui Gogu Constantinescu au fost în mod inerent aplicate și la Peleș, ca și în cazul altor mari construcții de stat din primii ani ai secolului XX.

Pentru că în acei ani teoria lui Constantinescu era cea aplicată în materie de betoane armate, iar Palatul Peleș și construcțiile adiacente acestuia s-au bazat pe tehnologia betonului armat. Nu avem date sau informații certe privind vreo implicare directă a lui Gogu Constantinescu pe șantierul de la Peleș, unde s-au aflat diverși arhitecți și ingineri străini, dar în orice caz Ministerul Lucrărilor Publice era cel care superviza realizarea unor construcții de asemenea amploare, iar construcțiile de beton armat intrau exact în aria de expertiză a lui Gogu Constantinescu, el fiind chiar funcționar în Ministerul Lucrărilor Publice!

Este adevărat că încă dinainte de izbucnirea Primului Război Mondial, Gogu Constantinescu a plecat din România revenind în ţară abia după 1919, când este ales de altfel chiar membru de onoare al Academiei Române. În acest context, cu atât mai mult rezultatele sale în materie de beton armat devin mai importante, mai ales în cazul lucrărilor publice.

Plecând ulterior din România pentru o perioadă îndelungată, Gogu Constantinescu avea să revină abia în toamna anului 1961 la invitaţia prezidiului Academiei Române. În acel moment, George Constantinescu avea vârsta de 80 de ani și a primit diploma de Doctor Honoris Cauza din partea Institutului Politehnic din Bucureşti (fosta Şcoală Naţională de Poduri şi Şosele). Astfel, în februarie 1965 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar la finele aceluiași an, în data de 11.12.1965 avea să se stingă din viață.

Concluzii

Palatul Peleș și întreg complexul de construcții adiacente constituie un adevărat unicat arhitectonic și artistic în spațiul cultural românesc din următoarele motive:

  • a fost edificat într-o regiune montană având un specific geologic și climateric cu totul deosebit din perspectiva realizării de construcții destinate unor întrebuințări de lungă durată;
  • constituie o adevărată operă de artă realizată potrivit unor stiluri nespecifice mediului arhitectural românesc;
  • a fost realizat în special de arhitecți și ingineri străini din Imperiul Austriac.

Alte interesante caracteristici ale acestei lucrări au fost acelea date de faptul că:

  • proiectul a fost modificat în numeroase rânduri și realizarea complexului Peleș s-a făcut din mers trecând de-a lungul câtorva decenii prin mâna mai multor arhitecți-șef;
  • specificul zonei și al construcțiilor vizate în cazul Peleș au condus la necesitatea de a întrebuința tehnologia betonului armat;
  • construirea efectivă a majorității componentelor complexului Peleș s-a făcut într-o perioadă de peste 40 de ani;
  • începând cu anul 1906 inginerul George „Gogu” Constantinescu a devenit oficial foarte activ în domeniul betonului armat și lucrând de altfel chiar în Ministerul Lucrărilor Publice, în anii următori influențând foarte mult evoluția tehnologiei betonului armat și devenind unul dintre pionierii mondiali ai acestui domeniu;
  • deși nu există date/informații explicite privind implicarea directă a lui Constantinescu în lucrările de la Peleș, fără dubiu teoria și practicile stabilite de George Constantinescu în ddomeniul betonului armat au fost aplicate în realizarea Palatului Peleș și în ranforsările de mai târziu realizate la structura acestei construcții.

Astfel, Palatul Peleș (și celelalte construcții din complex) constituie una din marile realizări pe bază de beton armat de la începutul secolului XX, iar pionierul acestei tehnologii a fost și rămâne în istorie inginerul și inventatorul român George „Gogu” Constantinescu. În aceeași epocă, inginerul Constantiescu a fost direct implicat în realizarea unor mari opere de arhitectură și inginerie a betonului armat: componente ale Palatului Parlamentului, ale Ministerului Lucrărilor Publice, ale Casei de Comerț, ale Cazinoului din Constanța precum și o serie de poduri de diverse dimensiuni. Deși nu apare oficial în cadrul colectivului care a fost direct implicat în edificarea Palatului Peleș, faptul că acesta a întrebuințat tehnologia betonului armat ne conduce la ideea că prin rezultatele sale științifice de mare răsunet în acea epocă și vizând tocmai betonul armat, inginerul George Constantinescu a adus o importantă contribuție (fie și indirectă) în realizarea Palatului Peleș.

Bibliografie

  1. CONSTANTINESCU, Gogu, Teoria sonicității, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1985;
  2. LUNCAN, Radu; PREDESCU, Nicolae, Cunoașterea geonaturală a orizontului local. Îndrumări metodice, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1971;
  3. PATRULIUS, Dan și colectiv autori, Harta geologică a României, scara 1:200,000, foaia 28-Braşov, Institutul Geologic al României, București, 1967;
  4. PATRULIUS, Dan, Geologia Masivului Bucegi şi a Culoarului Dâmbovicioara, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1969;
  5. POP, Ioan; MARCU, Ioan Lucian, Mari personalități: Gogu Constantinescu, Editura AGIR, București, 2013;
  6. STĂNOIU Ion, Calpionelele Stratelor de Sinaia din regiunea situată între văile Motru şi Coşuştea (Carpaţii Meridionali) în Dare de Seamă a Institutului de Geologie, vol.64, nr.4 din 1978;
  7. ŞTEFĂNESCU Marina, Calpionellele din Stratele de Sinaia de pe Valea Izvorului (sud de oraşul Sinaia), în cadrul Dării de Seamă a Institutului Geologic, vol.56, nr.4/1970;
  8. ŞTEFĂNESCU Marina, Harta geologică a României, scara 1:50,000, foaia 129a-Comarnic, Institutul Geologic al României, București, 1976.
1 26 27 28 29 30 31 32 65