Constante universale, energia vidului și creșterea în timp a găurilor negre în Modelul Big Bangului Rece

Cunoasterea - Descarcă PDFIonescu, Valentin (2024), Constante universale, energia vidului și creșterea în timp a găurilor negre în Modelul Big Bangului Rece, Cunoașterea Științifică, 3:2, 36-48, DOI: 10.58679/CS72273, https://www.cunoasterea.ro/constante-universale-energia-vidului-si-cresterea-in-timp-a-gaurilor-negre-in-modelul-big-bangului-rece/

 

Universal constants, vacuum energy and the growth of black holes over time in the Cold Big Bang Model

Abstract

This article refers to and is at the same time a complement to the work The Cold Big Bang Model, hereafter referred to as MBBR or the basic work, which was printed by Tribuna Economică în 2021 with ISBN 987-973-688-429-0.

I. In the current study we deduce the existence of a fundamental constant of any Universe, namely the power released during a cosmological inflation, i.e. the amount of mass-energy generated divided by the duration of the inflation.

II. We show that the power flux density is independent of the definition of the Universe, resulting in a universal constant of the MBBR. This paper launches the hypothesis that a huge amount of energy can be extracted from space – as defined in the MBBR – even from areas called by abuse of language empty space.

III. We propose to calculate the flux of dark matter transported on energy buses (see MBBR §Energy buses) crossing the event horizon of a black hole. We demonstrate formulas that calculate the growth in time of a black hole.

Keywords: cold big bang, vacuum energy, power flux density, dark matter, black hole

Rezumat

Acest articol face referire și este în același timp o completare a lucrării Modelul Big Bang Rece, numită în continuare MBBR sau lucrarea de bază, care a fost tipărită în cadrul editurii Tribuna Economică, în anul 2021, cu ISBN 987-973-688-429-0.

I. În studiul actual deducem existența unei constante fundamentale a oricărui Univers și anume puterea eliberată în timpul unei inflații cosmologice, adică cantitatea de energie-masă generată împărțită la durata inflației.

II. Arătăm ca densitatea fluxului de putere este independentă de definiția Universului, rezultând de aici o constantă universală a MBBR. Acest articol lansează ipoteza că din spațiu – așa cum este al definit în MBBR – poate fi extrasă o cantitate uriașă de energie, chiar din zonele denumite prin abuz de limbaj spațiu gol.

III. Ne propunem să calculăm fluxul de materie întunecată transportat pe magistralele energetice (v. MBBR §Magistrale energetice) care traversează orizontului de eveniment al unei găuri negre. Demonstrăm formule care calculează creșterea în timp a unei găuri negre

Cuvinte cheie: big bang rece, energia vidului, densitatea fluxului de putere, materia întunecată, gaură neagră

 

CUNOAȘTEREA ȘTIINȚIFICĂ, Volumul 3, Numărul 2, Iunie 2024, pp. 36-48
ISSN 2821 – 8086, ISSN – L 2821 – 8086, DOI: 10.58679/CS72273
URL: https://www.cunoasterea.ro/constante-universale-energia-vidului-si-cresterea-in-timp-a-gaurilor-negre-in-modelul-big-bangului-rece/
© 2024 Valentin IONESCU. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

 

Constante universale, energia vidului și creșterea în timp a găurilor negre în Modelul Big Bangului Rece

Valentin IONESCU[1]

valy153@gmail.com

[1] Absolvent al Facultatii de matematica informatica din Bucuresti, promotia 1976, cercetator stiintific principal 3

 

Introducere

MBBR definește gravitația cuantică trigonometrică care acționează asupra cantităților cuantificate de energie-masă din celulele spațiului cuantic, anterior fiind definit procesul de formare a spațiului și energiei-masă dar fără a porni de la o singularitate infinit de mică și de densă. Un loc aparte îl are Axioma 8 care, pe scurt, spune că dacă gravitația mută întreaga cantitate de energie-masă dintr-o celulă a spațiului, celula respectivă nu rămâne vidă ci în ea apare instantaneu cantitatea indivizibilă de energie-masă pe care am numit-o unitate Planck de energie-masă (Peu).

Dacă modelele geometrice de univers ne-au obișnuit cu noțiunea de continuum spațiu-timp, MBBR se referă la un tot unitar spațiu-timp-energie-masă a cărui natură este discontinuă.

În MBBR am arătat că viteza cea mai mare din Univers este 1   (v. . Această lucrare studiază Universul în stadiile cele mai timpurii, ca urmare cantitatea de materie întunecată se măsoară în unități de măsură de energie și nu de masă, noțiunea de “masa” ne fiind încă definită.

Pentru efectuarea calculelor vezi aici (https://bigbangdigitalmodel.com/wp-content/uploads/2022/10/MBBR_Memorator.pdf) formulele de conversie între sistemele de coordonate Planck și SI precum constantele folosite în toate articolele, așa cum au fost ele definite în MBBR.

Voi reaminti câteva elemente din lucrarea de bază:

Am asociat fiecărei celule de spațiu două cantități de energie, exprimate prin numere naturale, astfel:

  • prima pornește de la 0 și se incrementează cu o unitate ori de câte ori se aplică Axioma 8 unei celule a spațiului cuantic; această cantitate de energie o voi numi energie întunecată; această formă de energie apare exclusiv în timpul stagiilor de dezvoltare ale Universului (v. MBBR §Dinamica energie-masă și Definiția 13). Având aceiași unitate de măsura, cantitățile de materia întunecată și energia întunecată se pot aduna sau scădea.
  • a doua cantitate de energie însumează energia întunecată cu materia întunecată acumulată în urma construcției de bază a Universului și a inflației cosmologice (v. MBBR §Inflația Cosmologică). Aceste două forme de energie le voi denumi mai departe cu același termen de energie-masă folosit mai sus.
  • numesc definiția Universului tripletul de numere întregi C|I|S unde C este nr. de iterații, I nr. de inflații și S nr. de stagii – (MBBR) Definiția 14;
  • energia-masă generată în timpul inflației k este:

ȸk = c2  4k+1  FC    FC+1  (C+1)k,

unde c2 = 1   este o constantă (v. MBBR Definiția 4), FC și FC+1 sunt numerele Fibonacci  de indice C, respective C+1 (v. MBBR §Construcția de bază a Universului – primul paragraf).

Pentru k = 0, ȸ0  este energia-masă generată în timpul construcției de bază a Universului.

  • energia-masă totală a Universului cu definiția C|I va fi conform formulei (2’ MBBR):

Μtotal  = k + ȹ

ȹ fiind energia întunecată totală acumulată ca urmare a interacțiunii gravitaționale în cadrul tuturor stagiilor de dezvoltare ale Universului.

Conform axiomei 7 din lucrarea de bază, o celulă de spațiu, la formare, conține o energie-masă egală cu 1 Peu. Una dintre multele proprietăți interesante ale șirului lui Fibonacci este aceea că șirul  are limita și  =  care este faimosul număr de aur. În plus, în șirul definit mai sus, elementul de indice 14 aproximează numărul de aur până la a cincea zecimală iar precizia crește pe măsură ce crește indicele.

Conținut

  1. Fie un Univers cu C iterații, formula (2’’) din (MBBR) poate fi scrisă sub forma:

= c2        ,

unde ȸk  este cantitatea de energie-masă produsă de inflația cu nr. k, Tk este timpul cât durează inflația cu numărul k, c2 = 1  și  este numărul de aur căruia i-am atribuit unitățile de măsură ale lui c2, FC și FC+1 sunt numerele Fibonacci asociate indicilor C și C+1 iar k = 0, 1, 2, 3, … numărul inflației. Să observăm că raportul   este constant oricare ar fi k, ca urmare voi generaliza acest rezultat spunând ca pentru un Univers dat, variația energiei-masă produsă de inflație în interval de timp cât durează inflația este o constantă care depinde doar de definiția Universului:

 

Iată un nou rezultat remarcabil: avem o constantă clară și ce constantă, una care include numărul de aur, în condițiile în care, după cum am văzut în MBBR, constanta gravitațională nu este de fapt o constanta, ea depinzând de cantitatea totală de energiei-masa și vârsta Universului (v. MBBR Definiția 12).

Notez cu ȹk cantitatea de energie întunecată generată în timpul tuturor stagiilor, până la stagiul k inclusiv. Notez EMTk energia-masa totală a Universului la sfârșitul stagiului k. Reamintesc că aceasta energie totală cuprinde materia întunecată adică energia-masa creata în timpul construcției de bază a Universului și a inflațiilor plus energia întunecată generată în timpul stagiilor de dezvoltare ale Universului, până la stagiului k inclusiv.

Rezumând ceea ce am definit până aici, putem scrie:

EMTk =   +  

unde Inf este numărul de inflații petrecut în timpul celor k stagii. Revenind la definiția Universului luată în considerație mai sus: I  Inf, S  k .

Pentru fiecare stagiu în parte este important de definit procentul reprezentat de energia întunecată din energia-masa totală a Universului, deoarece putem să ne propunem ca modelul digital să forțeze executarea unei noi inflații înainte ca energia întunecată sa depășească un anumit procent, n%, din energia-masa generată de construcția de bază a Universului (considerară ca inflația de indice 0) plus energia-masa generată de toate celelalte inflații, adică:

 =  

  1. În baza conceptelor dezvoltate în MBBR la capitolul Magistrale energetice, să presupunem că o cantitate E ] de energie-masă se transferă în timp de T[Ptu] pe o suprafață de S [Psu2] și ne propunem să calculăm, în unități de măsura ale SI, densitatea fluxului de putere PSI:

PSI =  =    4.705024526  [W/m2]

Notând: Ct = 4.705024526  [W/m2], atunci formula de mai sus se poate scrie:

(1)                                           PSI  =    Ct

În acest context E, S, T vor fi măsurate în unități Planck iar rezultatul în SI.. Deoarece Ct nu depinde de definiția universului, ea este o alta constanta pe care o voi numi  constanta de radiație în SI.

Putem calcula fluxul minim de materie întunecată – să-l notăm cu E – transportat pe magistralele energetice care traversează o suprafață de 1 m2 într-un timp de t Ptu. Pentru simplificare voi considera că fluxul este perpendicular pe o suprafață și că în zona de univers luată în considerație nu există protoparticule și ca urmare fiecare celulă a spațiului cuantic conține doar 1 Peu, adică, prin abuz de limbaj luăm în considerație doar energia spațiului vid.

Întrucât: 1 m = (1,616229)-1 35 Psu => 1 m2 = 3,82819639 69 Psu2.

Deoarece 1 Psu2 conține 1 Peu care se transferă în timp de t Ptu pe o distanță de 1 Psu, rezultă un schimb de energie pe m2, adică putere pe m2 sau iluminare energetică (sinonim: iradiere – cantitatea de energie luminoasă incidentă pe o suprafață) de:

Esi =   =  4.705024526  1079 W/m2

Evident, același rezultat se obține aplicând formula (1) de mai sus.

Presupunând că t este numărul de Ptu dintr-o secundă rezultă ca:

Esi =  25,366 1035 W/m2 = 25,366  1026 GW/m2

o putere uriașă care dacă poate fi controlată ar putea propulsa prin toată galaxia astronave aparținând raselor inteligente.

III.  Luăm în considerație o gaură neagră cu masa M0 mase solare. Calculele de absorbție le facem pe o fanta cu lățimea de 1 Psu pe orizontul de eveniment, fanta fiind perpendiculară pe planul discului de acreție. Presupunem că din fiecare celulă a spațiului cuantic aflată la o distanță de 1 Psu de fantă, se transferă n Peu cu viteza 1/t din viteza luminii, adică 1 Psu în t Ptu.

Ținând cont de raza Schwarzschild, circumferința în planul discului de acreție este:

Lc = 4

unde G este constanta gravitațională, M0 masa găurii negre în mase solare iar c este viteza luminii în vid. Rezultă:

(1)            Lc = 4          M0  [m] =  1,8561  104  M0  [m]

Conform formulei (1) energia-masa absorbită pe întreaga suprafață a circumferinței ecuatoriale cu lățimea de 1 Psu a găurii negre este:

PSI  =    Ct,  unde Ct = 4.705024526  [W/m2],

Ținând cont că E este energia-masa a n unități Peu pentru fiecare celulă de pe suprafață circumferinței ecuatoriale cu lățimea de 1 Psu a găurii negre, rezultă că  = n, deci:

ҎSI =    4.705024526

Aceasta este presiunea radiației materiei întunecate, pe metru pătrat, pe orizontul de eveniment cu lațimea de 1 Psu al unei găuri negre, presiune calculată în SI. Pe întreaga suprafață puterea radiată va fi:

ҎSI  Lc    =    4,705024526      1,8561  104 [m]  [m]  M=    1,411452143  1049   M0 energie masă/secundă

Deși este foarte comod de a lucra cu formula (1) de mai sus, să facem o mică întrerupere și să rezolvăm problema propusă în acest articol folosind un alt mod de gândire:

–––––-

Suprafața:  S  =  1,8561  104  M0  [m]  1 Psu = 1,8561  104  M0  [m]

Energia-masa pe suprafață: n Peu / Psu2

E = S [Psu2]  n      M0 = 1,8561  104  [m]          n    M0 = n  1,1484139933140662616498033385121        M0

Energia-masa în J

EJ = n  1,1484139933140662616498033385121        M0  6,626075 -34   =

= n  760.947,725  M0 [J]

Suprafața S este traversată de energia-masa EJ în t Ptu

  • Viteza radiației = , deoarece spațiul parcurs este de 1 Psu

Cât este energia-masa care traversează suprafața S într-o secundă?

Deoarece n  760.947,725  M0 [J] se transferă în t Ptu adică

în t   -44 s, atunci într-o secundă se transferă

n  760.947,725  M0 [J]         44 [s-1] =     1,411452143 49 M0  [W] energie-masă pe secundă, formulă identică cu cea de mai sus.

–––––-

Să continuăm; pentru a nu mai lucra în unitați de energie solară ci în unități de masă solară, împărțind la energia-masa solară, ultima formulă de mai sus se scrie ca:

 

(2)             M0 =    78,96214583  M0 mase solare/ secundă

 

Fie m0 masa inițială a unei găuri negre. Formulele de mai sus indică un tipar de creștere prin absorbție de materie întunecată, astfel: într-o unitate de timp Ut [s], aleasă arbitrar, gaura neagră va crește cu valoarea     78,96214583  M0  Ut mase solare în unitatea de timp Ut. Să o notăm  x=    78,96214583  Ut, deci masa găurii negre, după creșterea în p unități de timp Ut, va fi:

m0

m1= m0+m0 x= m0 (1+x)

m2= m1+m1 x= m1 (1+x)= m0 (1+x)2

m3= m2+m2 x= m2 (1+x)= m0 (1+x)3

m4= m3+m3 x= m3 (1+x)= m0 (1+x)4

  • mp= m0 = m0

Desigur, formula de mai sus este cu atât mai exactă cu cât unitatea de timp aleasă, Ut, este mai mică.

Să luăm ca un prim exemplu gaura neagră a quasarului J0529-4351.

Lumina sa a avut nevoie de 12 miliarde de ani pentru a ajunge la instrumentele VLT. Masa este 17 miliarde de mase solare şi rată de absorbție de ~ 413 mase solare pe an.

Conform formulei (2) rezultă:

78,96214583  17 109 mase solare pe secunda  31.556.952 secunde/an = 413 mase solare pe an

  •  360.678.978.163.272.720 = 413
  • =102.568.229.971.339.643,39 =

Aceasta fiind o ecuație cu necunoscutele numere întregi. Pentru ca  să fie o fracție ireductibilă trebuie ca: t =  și n=100.

În ideea validării calculelor și formulelor de până acum, să facem verificarea inversă adică să calculăm rata de absorbție pe an pentru o gaură neagră de 17 miliarde mse solare, ai cărei parametrii t și n sunt cei de mai sus. Aceasta cu atât mai mult cu cât aici este implicată și formula (1) de mai sus în baza căreia am tras concluzia că spațiul așa zis gol este de fapt un rezervor uriaș de energie.

Conform formulei (1) de mai sus rezultă:

Lc =  1,8561  104  M0  [m] =  1,8561  104  17 109      =

=1.9523037886339126448046656754705 1049

Energia absorbită într-o secundă:

  • Lc    100              =

= 3.5305784867430460825802190659341 1075

  • În J/s: 3.5305784867430460825802190659341 1075            =

= 2.3393877846545929071632725047309

Într-un an:

2.3393877846545929071632725047309      31.556.952=

= 7.3823948029731324950891846594714

În mase solare rezultă:

= 412,9999999

Adică valoarea absorbției de la care am pornit pentru calculul parametrilor t și n.

 

Un alt exemplu este gaura neagră J2157* care are, după cum informează astronomii în Science Alert, raza Schwarzschild de 670 UA, o masa de  34  mase solare și vârsta de 1,25 miliarde de ani după Big Bang.  Conform formulei (2), după o zi masa absorbită va fi:

78,96214583  34 109  mase solare pe secunda  24  60  60 s

Astronomii afirmă că această valoare trebuie să fie egală cu o masă solară, adică:

231959.199.590.208  (mase solare) = 1 (masă solară)

  • = 231.959.199.590.208

Această ecuație cu necunoscutele numere întregi are soluțiile n=1 și t=231.959.199.590.208 , rezultând de aici că fanta de absorbție de pe orizontul de eveniment are o lățime de 1 Psu și timpul în care materia întunecată a cărei energie-masă este de 1 Peu/1 Psu2 parcurge ultima celulă a spațiului cuantic, înainte de a dispărea dincolo de orizontul de eveniment, este de 231.959.199.590.208  Ptu.

Să procedăm și de data aceasta la o verificare:

Să calculăm nr. de celule pe ecuatorul orizontului de eveniment:

Lc =  670 UA  2   = 670  150.000.000.000 m

= 2    6.2181782408309713536881221658564

Energia absorbită într-o secundă:

  • Lc    1             =

= 2    4.9723638412652636189004363192098

  • În J/s: 2  9723638412652636189004363192098

= 2    3.2947255739511731633605708583808

Într-o zi:

2    3.2947255739511731633605708583808      24  60  60 = 2    2.846642895893813613143533221641

În mase solare:

2      = 2    0.1592  = 1,00028

Imprecizia provine din valoarea aproximativă a razei Schwarzschild luată în considerație.

Corolar 1

Interpretarea inițială dată parametrului n se referea la numărul de Peu care traversează o celulă de spațiu cuantic de pe fanta de acreție cu o lățime de 1 Psu în t Ptu. Calculele arată că decă n > 1Peu atunci fanta de acreție poate avea o lățime cuprinsă între 1 și n Psu, singura restricție fiind ca toate cele n Peu să traverseze o secțiune a fantei cu lățimea de n Psu și lungimea de 1 Psu în t Ptu.

Interpretarea lui t rămâne neschimbată adică, acest parametru reprezintă timpul în Ptu în care radiația absorbită parcurge ultima celulă a spațiului cuantic înainte de a dispărea dincolo de orizontul de eveniment. Având în vedere că această celulă este un cub cu latura de 1 Psu,    este viteza de prăbușire a materiei întunecate pe fanta de acreție. În cazul celor două exemple de mai sus, aceste viteze în SI sunt:

=

3  pentru primul caz,

respectiv:

1.2924  în al doilea caz

Vitezele sunt extrem de mici, deoarece materia se prăbușește doar accidental în gaura neagră. Baza discului de acreție, într-adevăr, se rotește cu viteze apropiate de viteza luminii dar, particulele doar întâmplător cad în gaura neagra, poate doar deviate prin ciocnire între ele. De ce atunci acești monștrii consumă cantități atât de mari de materie, așa cum arată exemplele de mai sus? Pentru că fanta de acreție are o lungime aproape dincolo de imaginație. Încercați să vă imaginați gaura neagră din al doilea exemplu: raza ei este 670 unități astronomice. Comparați această valoare cu distanța între soare și ultima planetă a sistemului solar, Neptun. Această distanță este în medie de numai 30 unități astronomice !!

Să ne întoarcem la primul exemplu și să aplicăm formula (3).  Parametrii sunt t =  și n=100, Ut=1 , x =  și p=  daică numărul de secunde din an. Rezultă că noua valoare a masei găurii negre după un an de absorbție este:

17 109   =

= 17 109  1.0000000242941179421608926922745

Scăzând din această valoare masa de la care am pornit, adică 17 109 mase solare rezultă cu cât a crescut masa găurii negre într-un an, adică: 413 mase solare ceea ce validează formula (3). Dar, oare cât de mare ar deveni această gaură neagă după un miliard de ani? Rezultatul ar fi:

masa =17 109    =

= 17 109  35.546.859.433,57 mase solare iar raza Schwarzschild:

= =892.581.519.126.160.375.293.444  =5.950.543.460.841  sau 94.093.012,69

Datele care au stat la baza calculării parametrilor n și t aparținând găuri negre se referă la situația ei de acum 12 miliarde de ani. Deci, la numai un miliard de ani după aceasta, adică acum 11 miliarde de ani,  diametrul acestei găuri negre ar fi trebuit să fie de aproximație 1800 de ori diametrul galaxiei noastre de astăzi.

Să mai jonglăm puțin cu formulele demonstrate mai sus și să calculăm pentru fiecare dintre cele două exemple de găuri negre, cât de mari ar fi putut deveni găurile negre într-un miliard de ani dacă la formare ar fi cântărit o masă solară fiecare.

Pentru primul caz: n=1 și t=231.959.199.590.208 ,

x=    78,96214583, masa găurii negre de o masă solară, după un miliard de ani ar fi:

=

= =

= = 46.278,2 mase solare.

În baza acestui rezultat suntem îndreptățiți să presupunem că această gaură neagră, la formare, avea o masa mult mai mare decât o masă solară dacă, după un miliard de ani a acumulat doar valoarea de mai sus, deoarece acum 12 miliarde de ani avea 17  mse solare.

Pentru al doilea exemplu:

t =  și n=100.

=

=  =

= 1.0000000242941179421608926922745 = =

= 35.546.859.433,5656 mase solare

Pentru această gaură neagră cu vârsta de p = 1,25 miliarde de ani, cu masa actuală mp = 34 miliarde de mase solare și cu parametrii (n, t) de mai sus să calculăm masa m0 pe care a avut-o la formare:

Conform formulei (3) rezultă:  =

  • =  – p    =

= 10.531478917042255123753908789053 –    1,25    log(  )= 10.531478917042255123753908789053 –    1,25    log(1.0000000000000007698499413713601) =  -2.657022628990314370711091210947

  • m0 003 mase solare

Concluzii

În lucrarea de bază, prin Axiomele 7 și 8 am redefinit noțiunea se spațiu, am dat un sens exact noțiunii de materie întunecată și  odată cu definirea gravitației cuantice am arătat că spațiul este un izvor nesecat de materie întunecată. Mițcarea acestei materii generează o energie care dacă am învăța să o folosim am elimina din limbajul comun conceptul de criza energetică și în plus am putea ajunge la construirea unor astronave care să străbată galaxia.

Poate că tehnologia de extragere a acestei energii era cunoscută în antichitate, după care s-a pierdut. Basoreliefuri din complexul de la Dendera, din templul lui Hathor, Egipt, par să ilustreze niște becurile luminiscente, conectate printr-un fir, nu la baterii ci la un stâlp numit Djed. Lumina eternă, așa cum a fost numită în antichitate se pare că a existat nu doar în Egipt, dar și în Roma antică.

Nikola Tesla, în lucrarea sa Experiments with Alternate Currents of High Potential and High Frequency publicată în THE ELECTRICAL WORLD, July 11, 1891 face următoarea afirmație: Înainte ca multe generații să treacă, mașinile noastre vor fi conduse de o putere care poate fi obținută în orice punct al universului.” Răsfoind lucrarea marelui savant, amintită mai sus, constat o anumită asemănare între becurile de la Dendera și lămpile descrise de Tesla, chiar dacă modalitățile de alimentare cu energie par diferite.

În baza rezultatelor calculelor relative la creșterea prin absorbție a găurilor negre, ne întrebăm dacă nu cumva așa numita Cold Spot, respectiv Pata rece CMB (sau WMAP) observată pe harta radiației cosmice de fond cu microunde este o zonă în care există una sau mai multe astfel de găuri negre monstruoase care au absorbit galaxiile din zonă și care, în plus, datorită dimensiunilor uriașe pe care le au, obturează radiația de fond care ar trebui să ajungă la noi. Marginile acestei Cold Spot par mai fierbinți decât vecinătățile, probabil datorită efectului de lentilă gravitațională aplicat background-ului. Ideea că este posibil ca în univers să se plimbe găuri negre devoratoare de galaxii este destul de inconfortabilă. La întrebarea ,, de ce nu vedem astfel de evenimente?”, răspunsul nostru este  ,,pentru că lumina acestor evenimente nu a ajuns încă la noi”.

Dacă cosmologia tradițională se miră de faptul că există găuri negre super masive, cu toate că de la Big Bang, se pare că a trecut prea puțin timp pentru a se forma acești monștrii de zeci de miliarde de mase solare doar prin colapsul direct, absorbția de materie barionică sau fuziuni, acum putem să propunem ipoteza procesului lipsă prin care se pot forma găurile negre supermasive din centrele galaxiilor. Absorbția de materie întunecată de către găurile negre, calculată mai sus, exclude vaporizarea acestora ca efect al radiației Hawking tot așa cum exclude ,,Paradoxul  informațional al găurii negre”. Din aceleași motive excludem și ipoteza conform căreia sfârșitul universului se va realiza  prin așa numitul ,,mare îngheț”. Acum însă, începe să se contureze un alt scenariu și mai sumbru, anume, conform rezultatelor calculelor de mai sus, găurile negre, prin absorbție de materie întunecată, devin din ce în ce mai mari, absorb totul în jurul lor, chiar și galaxiile. Încetul cu încetul universul devine populat doar de găuri negre care, eventual, fuzionează între ele până ce rămâne doar una singură. Din fericire, sau nu, nu va fi așa, deoarece timpul așa cum l-am definit în MBBR are nu numai un început dar va avea și un sfârșit care ar putea veni înaintea acestui scenariu lugubru. Astfel, această perioada în care există timp este doar o etapă, scufundată în ceea ce numim veșnicie, care nu înseamnă un timp nesfârșit ci, absența timpului. Acest subiect este tratat pe larg într-un alt articol derivat din MBBR.

Bibliografie

Ionescu, Valentin, Modelul Big Bang Rece, București, Tribuna Economică, 2021

Phil Plait (Jul 1, 2020), „IN THE DISTANT UNIVERSE A SUPERMASSIVE BLACK HOLE EATS A SUN *A DAY*”Syfy Wire: Bad AstronomySyfy

Tesla, Nikola, Experiments with Alternate Currents of High Potential and High Frequency, THE ELECTRICAL WORLD, July 11, 1891

Wolf, Christian; Lai, Samuel (21 December 2023). „The accretion of a solar mass per day by a 17-billion solar mass black hole” (PDF). www.eso.org. Retrieved 20 ebruary 2024.

Intelligence–ul ca domeniu al cunoașterii

Cunoasterea - Descarcă PDFTiberiu, Tănase; Boureanu, Ovidiu (2024), Intelligence–ul ca domeniu al cunoașterii, Cunoașterea Științifică, 3:2, 98-114, https://www.cunoasterea.ro/intelligence-ul-ca-domeniu-al-cunoasterii/

 

Intelligence as a Field of Knowledge

Abstract

Current and future competition and conflict will depend on knowledge management. The conflicts and battles of the future will be decided by who can collect, process, analyze and disseminate intelligence in the most efficient and effective way possible; those with the best communication and collaborative intelligence channels at            the nation-state-network and nation-state-network groups (alliances/coalitions) level will have the competitive advantage and global supremacy. Knowledge is paramount, it is             essential, and it is based on intelligence. Knowledge has value and intelligence, i.e. strategic information is power. Knowledge without intelligence cannot exist, just as qualitative intelligence cannot exist without knowledge. To avoid possible failures and to adapt to the trends of the 21st century, we must approach the reform and development of the intelligence field through the prism of the three aspects stated by Sherman Kent, which are essential: knowledge-theory, organization-management, action-strategy, but through a holistic vision specific to Dimitrie Gusti’s approach, namely through the Science of the Nation. We also consider that the Romanian scientific school could contribute to a considerable extent, through some of the most renowned Romanian specialists and researchers of the interwar scientific life and not only, as they were: Dimitrie Gusti, Spiru Haret, Anton Dumitriu, Gheorghe Zapan, Octav Onicescu, Gheorghe Mihoc, Nicolae Georgescu-Roegen, Ștefan Odobleja and others.

Keywords: sociological school, science of the nation, globalization of information, intelligence field, intelligence community

Rezumat

Competiția și conflictele actuale și viitoare vor depinde de managementul cunoștințelor. Conflictele și bătăliile viitorului vor fi decise de cine poate colecta, procesa, analiza și disemina informații în cel mai eficient și eficient mod posibil; cei cu cele mai bune canale de comunicare și informații colaborative la nivelul rețelei naționale-stat-rețea și al grupurilor (alianțe/coaliții) națiune-stat-stat vor avea avantajul competitiv și supremația globală. Cunoașterea este primordială, este esențială și se bazează pe inteligență. Cunoașterea are valoare și inteligență, adică informația strategică este putere. Cunoașterea fără inteligență nu poate exista, la fel cum inteligența calitativă nu poate exista fără cunoaștere. Pentru a evita eventualele eșecuri și a ne adapta la tendințele secolului XXI, trebuie să abordăm reforma și dezvoltarea domeniului informațiilor prin prisma celor trei aspecte enunțate de Sherman Kent, care sunt esențiale: cunoaștere-teoria, organizare-management, acțiune-strategie, ci printr-o viziune holistică specifică demersului lui Dimitrie Gusti și anume prin Știința Națiunii. De asemenea, considerăm că școala științifică românească ar putea contribui într-o măsură considerabilă, prin unii dintre cei mai renumiți specialiști și cercetători români ai vieții științifice interbelice și nu numai, așa cum au fost: Dimitrie Gusti, Spiru Haret, Anton Dumitriu, Gheorghe Zapan, Octav Onicescu, Gheorghe Mihoc, Nicolae Georgescu-Roegen, Ștefan Odobleja ș.a.

Cuvinte cheie: școala de sociologie, știința națiunii, globalizarea informațiilor, domeniul informațiilor, comunitatea de informații

 

CUNOAȘTEREA ȘTIINȚIFICĂ, Volumul 3, Numărul 2, Iunie 2024, pp. 98-114
ISSN 2821 – 8086, ISSN – L 2821 – 8086
URL: https://www.cunoasterea.ro/intelligence-ul-ca-domeniu-al-cunoasterii/
© 2024 Tănase TIBERIU, Ovidiu BOUREANU. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

 

Intelligence–ul ca domeniu al cunoașterii

Tănase TIBERIU[1], Ovidiu BOUREANU[2]

tiberiu_tanase@yahoo.com, oboureanu2003@yahoo.com

[1] Lect. Univ. Dr., Universitatea Româno-Americană, București, secretar al Diviziei de Istoria Științei, DIS/ CRIFST – Academia Română, lector univ. la Univ. Româno-Americană, membru al Societății de știinte istorice din România.

[2] Membru al CSI&GA, formator, membru colaborator al Diviziei de Istoria Științei/CRIFST – Academia Română, absolvent al cursului ,,Inițiere în istoria şi filosofia ştiinţei şi tehnicii’’, promoția 2023, organizat de DIS/CRIFST, licențiat al facultății de Management-Marketing, Universitatea Româno-Americană, București

 

Introducere

Ideea elaborării acestui articol a luat naştere din dorinţa de a sprijini şi de a completa eforturile tuturor celor interesați de domeniul de intelligence, inclusiv şi cel de cercetare-dezvoltare având în vedere că şcoala şi cercetarea, deci și sistemul românesc de intelligence, s-au aflat într-o perioadă de tranziţie, iar în prezent în faza de pregatire și adaptare a unui nou model.

Desigur, în cadrul acestuia vor trebui definite propriile concepte, pentru ceea ce Dewerpe numea „ştiinţa politică a guvernării”, care îşi bazează existenţa pe obţinerea informaţiilor, indiferent din ce surse ar proveni acestea, deschise, private sau închise. Evoluţia domeniului de intelligence necesită argumente prin care dorim să dovedim că avem de a face cu o știintă și nu de aplicarea empirică a unor principii general valabile ale „ştiinţei politice a secretului de stat” şi deci de elaborarea şi dezvoltarea unui sistem şi a unei școli proprii de intelligence[1].

Acesta, desigur nu a fost numai cazul ţării noastre, ci al tuturor statelor mai mici, care nu au avut timpul şi tăria necesară combinării resurselor umane, cunoştinţelor, domeniilor științelor  politice, sociologice, economice şi militare în vederea constituirii unei epistemologii specifice fundamentate pe un vast program de cercetare .

Necesitatea adaptării şi consolidării acestui domeniu dovedeşte nevoia acută a coordonării, valorificării şi optimizării tuturor resurselor umane ale naţiunii la nivel strategic, care, în era post-informaţională, ar trebui să se desfăşoare după reguli, metodologii şi paradigme noi, diferite de cele ale perioadei Războiului Rece, presupunand existenţa muncii ştiinţifice în aria de cunoastere care contribuie la naşterea şi dezvoltarea „ştiinţei intelligence”

Desigur, noile modele şi paradigme îşi au originea în trecut, iar orice demers ştiinţific trebuie să apeleze la valorile perene specifice fiecărei discipline în parte. Astfel, la nivel mondial, în secolul trecut a fost elaborată o ştiinţă modelată în esenţă pe secret.

Către o teorie, știință și un domeniu al intelligence-ului

Încercarea de a valorifica un material faptic şi empiric în raport cu criterii definite de clasificare şi măsurare conduce în general la necesitatea unei construcţii teoretice.

În mod evident, în domeniul care ne preocupă o astfel de încercare este datorată lui Sherman Kent, care fundamentează intelligence-ul strategic (1949).

De fapt, istoricul american Sherman Kent, a elaborat în anul 1949 un model al intelligence-ului strategic american, în lucrarea sa ,,Strategic Intelligence for American World Policy”, devenind pe bună dreptate părintele intelligence-ului strategic american[2].

Perspectiva sa este cea discursivă, fapt explicabil prin orizontul de cunoştinţe specific domeniului său, în care acesta era specializat, istoria, dar şi experienţei pe care a acumulat-o prin activitatea desfăşurată ca şef al ,,Estimărilor naţionale de intelligence”.

Peste mai bine de două decenii apare însă o altă poziţie, prin care problematica teoretizării domeniului intelligence nu se mai raportează la un orizont de cunoştinţe eminamente bazat pe o singură perspectivă, ci tinde către o structură în care principala problemă rezidă în integrarea perspectivelor teoretice din mai multe domenii.

Astfel, lucrarea lui Clauser şi Weir[3]  este reprezentativă din acest punct de vedere, deoarece, pe de o parte, tratează tema construirii unei metodologii de cercetare a intelligence-ului, iar pe de altă parte, a unei politici adaptative specifică actului de conducere a cercetării într-un astfel de domeniu.

În mod evident, în această perioadă s-a produs un salt conceptual în care, preluând ideile de bază ale intelligence-ului strategic, trasate de Sherman Kent, avem identificată problematica centrală a intelligence-ului ca domeniu: de a construi un cadru care să compatibilizeze perspectiva cercetării academice cu cea a artei operative într-un tot integrat şi orientat către un singur scop, susţinerea procesului decizional al statului pentru îndeplinirea obiectivelor sale strategice.

Consideraţiile care urmează scot în evidenţă faptul că din documentarea făcută, atât problematica unei teorii pentru intelligence, chiar la nivel discursiv, cât şi integrarea pusă în evidenţă mai înainte sunt două probleme deschise. De aceea, primul pas cu care trebuie sa începem este identificarea curentelor de opinie reprezentative în direcţia problematicii intelligence-ului teoretic.

Domeniul informaţiilor (intelligence) încearcă să emuleze modelul academic al cercetării, fiind o activitate care trebuie să satisfacă trei criterii[4]:

Activitatea trebuie să aibă un scop precis, în sensul că aceasta urmăreşte un obiectiv final identificabil, care încearcă să răspundă unei probleme sau unui set de probleme specifice.

2) Activitatea trebuie să fie practicată în mod sistematic: trebuie să se conformeze unui plan sau unui proiect.

3) Activitatea trebuie să producă noi cunoştinţe sau noi interpretări, faţă de cunoştinţele existente anterior.

Activitatea de informaţii (intelligence) are ca obiect al preocupărilor informaţiile strategice (şi previziunile) sub aspectul acţional al informațiilor, iar recenta apariție a spațiului cibernetic mută problemele în spațiul virtual.

Aspectul acţional al intelligence-ului are caracter potenţial, revenind  numai  factorilor  de  decizie  politico-militari  la  nivel naţional, în cazul în care aceştia ţin cont şi îşi fundamentează  deciziile  pe  baza de informaţiile strategice – intelligence primite din partea comunităţii de intelligence.

Competiţia pentru informaţii este tot atât de veche ca şi conflictul inter-uman. Ea este cu adevărat o caracteristică definitorie a umanităţii. Statele, corporaţiile şi indivizii caută să-şi mărească şi să-şi protejeze propria bancă de informaţii, în timp ce încearcă să o limiteze şi să o penetreze pe cea a adversarului.

De aceea, în acest domeniul intelligence statul contemporan refuză amatorii, oricât de talentaţi ar fi aceştia; el are nevoie de reguli bine codificate, de oameni bine formaţi, experimentaţi şi de practici eficiente. „Ca să ştii tot, fă parte dreaptă adevărului şi falsului”, scria în 1830 Antoine Fortuné de Brack[5]. Iar în 1885 Fix enunţa clar o atare ambiţie: „Cel care este mai bine informat despre adversarul său are un avantaj imens: deciziile sale vor fi luate pe baze solide, oferite de date pozitive. Astfel, el va şti, în vreme ce inamicul sau va ghici, doar.”[6]

Am menţionat deja că, activitatea de informaţii (intelligence) îşi are originea în domeniul militar, în care concepţia tradiţională, referitoare la intelligence, era următoarea:

Intelligence-ul în contextul domeniului militar reprezintă produsul cunoştinţelor noastre şi a înţelegerii terenului, stării vremii, activităţilor, posibilităţilor şi intenţiilor unui inamic real sau potenţial […]. Acesta reprezintă obiectivul şi rolul unei structuri intelligence, la orice nivel, atât în timp pe pace, cât şi în timp de război, acela de a furniza cunoştinţele cerute de cei care formulează politici şi elaborează planuri şi decizii”[7].

Experienţa acumulată în perioada celui de-al doilea război mondial a dus la crearea unei literaturi americane de intelligence valoroase. Activitatea de informaţii, facând uz de metodele clasice (scolastice, consacrate de-a lungul istoriei), a ajutat la câştigarea războiului şi a putut contribui la menţinerea păcii. Autorii de după această perioadă, reacţionând la atacurile din interior, ulterioare afacerii Watergate din anii 1970, au susţinut, în spiritul aceleiaşi idei, faptul că activitatea de informaţii a constituit o parte indispensabilă a arsenalului S.U.A., în calitatea ei de superputere. Activitatea intelligence a fost considerată ca fiind elementul cheie în politica externă. În acelaşi timp, au existat şi voci care au susţinut, dimpotrivă, faptul că cercetarea în domeniul sociologiei ar reprezenta elementul cheie pentru o guvernare pe baze ştiinţifice[8].

Shulsky[9]  este influenţat de afirmaţiile lui Turner, care spunea că informaţiile (intelligence-ul) de cea mai bună calitate reprezintă cheia succesului în aproape orice acţiune guvernamentală […], intelligence-ul a reprezentat întotdeauna putere, dar în prezent există mai multe posibilităţi de a obţine informaţii de calitate, iar SUA are posibilităţile de a face acest lucru, mai mult decât oricare altă naţiune[10]  şi are o nouă viziune asupra activităţii de informaţii (intelligence), pe care a asemuit-o cu „o ştiinţă socială universală care caută să înţeleagă şi în final să prezică toate tipurile de probleme de ordin politic, economic, social şi militar”[11].

Trebuie să amintim aici, acoperirea enciclopedică vizionară a lui Gusti, cu peste o jumătate de secol înainte de Shulsky, care a intuit dezvoltarea fără precedent a unui domeniu, care în România nu a fost cultivat, prin elaborarea ştiinţei naţiunii: „Din clipa în care naţiunea ni se înfăţişează ca forma cea mai însemnată a vieţii sociale moderne, ştiinţa societăţii, sociologia, trebuie să se constituie şi ea, în primul rând, ca o ştiinţă a naţiunii”[12].

Dacă ar fi fost continuată munca lui Gusti, probabil s-ar fi ajuns la situaţia din deceniile al patrulea şi al cincilea, care au fost, în special în societatea americană, consacrate construcţiei doctrinare a domeniului, în care s-a depus un efort uriaş de teoretizare fiind elaborate o serie de lucrări de referinţă ale domeniului, astfel: Allen Dulles şi colab., The CIA and National Organization for Intelligence, Washington DC, Government Printing Office, 1949; Sherman Kent, Strategic Intelligence for American World Policy, Princeton, Princeton University Press, 1949; George S. Pettee, “The Future of American Secret Intelligence”, Washington DC, Infantry Journal, 1946; Willmoore Kendall, “The Function of Intelligence”, World Politics, 1949 – 1; Roger Hilsman, Strategic Intelligence and National Decisions, Glencoe, Free Press, 1956; Washington Platt, Strategic Intelligence Production: Basic Principles, New York, Praeger, 1957; Harry Howe Ransom, Central Intelligence and National Security, Cambridge (Mass.), Harvard University Press, 1958, pentru ca, un deceniu mai târziu, ştiinţele sociale să facă recurs la cuantificare şi modelare.

Ca subdomeniu al politicului, intelligence-ul utilizează instrumentele ştiinţei informaţiei şi, aşa cum sublinia Ransom, în anul 1958, informaţia – adică faptul de a şti lucruri pe care ceilalţi nu le ştiu – face parte din „ştiinţa guvernării”[13].

Aşadar, acest domeniu al „informaţiei”, devenit domeniul intelligence, s-a transformat într-o ştiinţă de sine stătătoare, singulară, cu obiective, metode, şi reguli proprii, după cum o caracterizează Dewerpe. Printr-o abordare sistemică, sub presiunea erei informaţionale, a tehnologiei informaţiei, astăzi ea se împarte în subsisteme complexe succesive de culegere, evaluare, analiză-estimare, diseminare ce alcătuiesc un proces de intelligence continuu şi interactiv, deoarece produsul final, care este secret, constituie integrarea informaţiilor din toate sursele (deschise şi închise).

La alt nivel situează intelligence-ul Michael Herman, pe care îl vede ca pe o teorie existentă cu privire la puterea informaţiei şi la instituţiile care o exploatează[14]. Prin „teorie”, acesta înţelege doar o serie de concepte şi generalizări care încearcă să explice anumite lucruri, subliniind faptul că „am fost întotdeauna impresionat de atenţia acordată conceptelor din domeniul războiului şi luptei armate, atât în studiile academice, cât şi în practica instruirii şi educării trupelor şi am simţit faptul că vocaţia formativă atât a studiilor, cât şi a practicienilor din domeniul activităţii de intelligence, duce lipsă de asemenea elemente teoretice fundamentale. Contribuţia nord-americană în domeniul conceptualizării activităţii de intelligence este valoroasă, dar incompletă şi, în afara unui cerc academic restrâns, ea nu este cunoscută în Marea Britanie în măsura în care ar trebui să fie”[15].

Putem sesiza, amploarea pe care a cunoscut-o intelligence-ul, după tratarea ştiinţifică a acestuia de către mediile academice şi universitare americane. Acum cinci decenii, acesta a devenit o disciplină aparte a raţionamentului, deoarece culegerea informaţiilor vizează pentru serviciile speciale ale statului, în realitate, un adevăr ascuns, încifrat, atât la nivelul informaţiilor din surse închise (secrete, conform paradigmelor Războiului Rece), cât, mai ales, la nivelul informaţiilor din surse deschise. În Era Informaţională, informaţiile din surse deschise, care au devenit majoritare în cadrul unui proces intelligence (procentul informaţiilor din surse deschise exploatate într-un proces intelligence variază în cadrul serviciilor de informaţii între 70% şi 95%), contribuie la realizarea produselor intelligence, care trebuie să slujească deciziilor guvernamentale. Produsele intelligence au un caracter predictiv, purtând amprenta capacităţilor ştiinţelor sociale. Însă, ca o necesitate obiectivă, dictată de raţiuni de supravieţuire la nivel macro-statal sau macro-organizaţie, ele induc cerinţe procedurale de verificare mult mai profunde (teoretic) decât ale ştiinţelor sociale. Intelligence-ul aplică procedee în care munca asupra sursei şi informaţiei este decisivă în măsura în care stabilirea adevărului unui fapt este strâns legată atât de credibilitatea sursei, care îl afirmă, cât şi de veridicitatea informaţiei transmise[16].

Aceasta este direcţia științifică, ce avea să urmeze după 1945: mai puţin doctrină de război şi mai mult o teorie generală a politicii, reprezentând concepţia americană dominantă – ce a fost pusă în practică în timpul Războiului Rece – care se înscrie în chip explicit în teoria deciziei.

Astfel, evoluţia ştiinţei, progresul fără precedent al ştiinţelor sociale, a teoriei deciziei, transformă domeniul „informaţiilor” din spionaj în intelligence, face din spionaj o „informaţie evaluată”[17], a cărei calitate de adevăr a fost verificată, adică evaluată ştiinţific.

De fapt, această evoluţie nu face decât să completeze etapele unui proces intelectual de informare, ce va deveni proces de intelligence. Acest proces se rafinează mai ales prin etapa de evaluare şi estimare, care înseamnă: „a cerne, a clasifica şi a estima credibilitatea informaţiei culese, procedând din această analiză la deducţii pertinente, ce vor fi interpretate în relaţie cu necesităţile celor care planifică, decid şi operează.”[18]

Chiar dacă Herman consideră că intelligence-ul este incomplet, din punctul de vedere al unei teorii, nu putem să nu subliniem argumentele lui Clauser şi Weir. Aceştia afirmă că, spre deosebire de cercetarea academică, cercetarea în intelligence este constrânsă şi limitată de factorul timp, de un control foarte mic sau absent asupra variabilelor experimentale, de date insuficiente şi uneori de necesitatea de a folosi date de o calitate necunoscută, în sensul incertitudinii cognitive[19] . Pe lângă aceste constrângeri, cercetarea în intelligence diferă de cercetarea academică în alte aspecte, după cum urmează[20] :

  • Un mult mai mare accent se pune pe predicţie şi previziune în activitatea de intelligence, decât asupra descrierii şi interpretarilor, care predomină cercetarea academică;
  • Activitatea de intelligence foloseşte mijloace de colectare a datelor şi informaţiilor mai eficiente decât cele ale oricărei universităţi sau instituţii private;
  • Spre deosebire de rezultatele cercetării academice, cele ale activităţii de intelligence sunt în general clasificate (pe niveluri de secret);
  • Produsul activităţii de intelligence trebuie să abordeze o problemă actuală sau potenţială în numele adevărului.
  • Activitatea de intelligence este o formă mult mai pragmatică de cercetare decât cea a domeniului academic.

Principalul factor care a contribuit la crearea domeniului intelligence, aflat în simbioză perfectă cu conceptul de societate civilă, este globalizarea informaţiei. Efectul indus de aceasta relativ la accesul potenţial la cunoaştere astfel oricine poate prelua cantitatea de informaţie dorită  asupra oricărui subiect într-un timp extrem de scurt comparativ cu zece ani în urmă și având costuri minime. Saltul calitativ depinde numai de maniera în care îşi poate concentra structura şi analiza respectiva cantitate, adică de metodele şi metodologiile utilizate.

Despre grupurile care abordează domeniul Intelligence

În general, specialiștii care abordează şi studiază domeniul informaţiilor (intelligence) se împart în patru mari grupări:

– cei din domeniul ştiinţelor politice şi relaţiilor internaţionale,

– specialişti ai domeniului istoriei activităţii de intelligence,

– ziarişti specializaţi în domeniul intelligence şi

-specialişti care provin din interiorul comunităţii de intelligence.

În ţara noastră se disting în principal specialiştii care abordează aspectele istorice ale domeniului intelligence. Metodele, tehnicile şi metodologiile de lucru ale specialiştilor şi analiştilor intelligence nu sunt prezentate în nici o lucrare care abordeaza acest domeniu din punct de vedere conceptual.

De aceea, și din cauza acestui inconvenient, lucrarea de faţă are şi foloseşte ca material bibliografic mai mult literatura anglo-saxonă, ce a fost deschisă opiniei publice şi în perioada Războiului Rece şi post-Război Rece, întrucât în Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii au fost depuse eforturi uriaşe pe linia cercetării şi dezvoltării ştiinţifice a domeniului intelligence în ultimele cinci, şase decenii.

Cu toate ca nu exista o moştenire a memoriei instituţionale colective în acest domeniu, ca bază contributivă a dezvoltării unui model de informaţii (intelligence) din România, şcoala ştiinţifică românească iși aduce contribuția într-o măsura considerabila, prin unii dintre cei mai renumiţi specialişti şi cercetători români ai vieţii ştiinţifice interbelice şi nu numai, precum: Dimitrie Gusti, Spiru Haret, Anton Dumitriu, Gheorghe Zapan, Octav Onicescu, Gheorghe Mihoc, Nicolae Georgescu-Roegen, Ştefan Odobleja şi alţii.

În acest sens, dintre cei amintiţi, motivaţia considerării lui Dimitrie Gusti ca un  precursor al domeniului și formării unui sistem românesc de intelligence social o constituie munca şi eforturile de cercetare ale acestuia în domeniul sociologiei.

Însă, nevoia acută a coordonării resurselor ştiinţifice ale naţiunii, de care amintim mai sus, face ca imaginea unui sistem complet de informaţii (intelligence) să nu poată fi întregită în totalitate numai prin zestrea de cunoaştere românească, obligându-ne să apelăm la uriaşul bagaj de cunoaştere occidentală, în special american, britanic şi francez, care a luat naştere printr-un efort susținut de aceste state, prin intermediul unora din cei mai buni specialişti şi cercetători ai secolului al XX-lea.

Odată cu încheierea Războiului Rece şi declanşarea revoluţiei informaţionale se produc schimbări profunde de paradigmă şi sistemice ale „ştiinţei politice a secretului de stat” care declanşează necesitatea adaptării structurale şi conceptuale a tuturor entităţilor de informaţii (intelligence) care acţionează la nivelul statelor, organismelor politico-militare, economice, religioase regionale şi internaţionale.

Modificarea procentului de informaţii din surse deschise care intră în procesul operativ-informativ (intelligence), în favoarea acestora, prin atingerea unor praguri ce variază între 40% şi 95%, datorită dezvoltării fără precedent a tehnologiei informaţionale, face ca activitatea de informaţii (intelligence) să îşi transforme baza fundamentală a raţiunii sale de a fi: intelligence-ul există mai mult pentru a răspunde unor întrebări şi probleme şi din ce în ce mai puţin pentru a obţine informaţii secrete. Cultura informațiilor de până acum se va constitui într-un obstacol major pentru reformarea comunității de intelligence, Berkowitz şi Goodman (1991) argumentând faptul că „secretul poate fi singura și cea mai importantă caracteristică definitorie a culturii intelligence-ului”, iar cultura se va constitui în obstacolul major pentru reformarea oricărei comunităţi de intelligence[21].

Dimitrie Gusti, precursor al domeniului și formării unui sistem românesc de intelligence social.

Dimitrie Gusti, remarcabil erudit român, a activat în viața profesională ca publicist, conferenţiar, preşedinte al Institutului Social Român, director al ,,Arhivei pentru ştiinţa şi reforma socială”, director al Casei Culturii Poporului, academician şi vicepreşedinte al Academiei, preşedinte al Casei Autonome a Monopolurilor, preşedinte al Oficiului Naţional al Cooperaţiei, preşedinte al Societăţii de Radiodifuziune, decan al Facultăţii de Litere, ministru de Instrucţie, director general al Fundaţiei Culturale Regale ,,Principele Carol’’ şi autor de cărţi didactice, dar a fost înainte de orice – şi a rămas mai presus de orice – profesor. Toate activităţile lui sunt legate de cariera de profesor și aceasta apare ca un principiu fundamental care leagă planul activităţii sale filosofice cu acela al activităţii lui sociale şi politice.

Profesorul a urmat studiile universitare în Germania şi Franţa, în perioada 1900-1909, mai întâi ca student în filosofie la Leipzig şi apoi ca student în ştiinţe juridice la Berlin. După terminarea studiilor în Germania a lucrat un timp la Paris, cu Durkheim, în domeniul sociologiei.

Perioada studiilor sale de la Leipzig (1900 – 1904) se orientează în special înspre filosofia morală. Perioada studiilor sale la Berlin (1904 -1909) este plină de preocupări sociologice. Aceste studii au cuprins întreaga arie a ştiinţelor sociale fi idrumate de W. Wundt la Leipzig şi Fr. Paulsen la Berlin (filozofie generala, etica și psihologia sociala). Formarea economică şi statistică a urmat-o la Leipzig cu K. Bücher şi cu Schmoller la Berlin.

Orientarea juridică, în criminologie, în drept internaţional şi în politica externă a dobândit-o la Berlin, cu Franz von Liszt. În sociologia propriu-zisă l-au iniţiat mai întâi F. Tönnies şi P. Barth, iar la Paris, francezul Emile Durkheim. A studiat istoria universală cu K. Lamprecht iar cu Ratzel, antropogeografia.

Este autorul unui mare număr de lucrări ştiinţifice, între care: „Egoismus und Altmismus” (1904); „Introducere în cursul de istoria filosofiei greceşti” (1910); „Sociologia războiului” (1915); „Realitate, ştiinţă şi reformă socială. Câteva indicaţiuni asupra metodei” (1919); „Individ, societate, stat” (1923); „Cosmologia elenă” (1929); „Sociologia monografică, ştiinţă a realizării sociale” (1934); „Sociologia militans. Introducere în sociologia politică” (1935); „Cunoaşterea sociologică şi acţiunea culturală. însemnătatea lor pentru viaţa naţională şi de stat” (1936); „Temeiurile teoretice ale cercetărilor monografice” (1937); „Cunoaştere şi acţiune în serviciul naţiunii” (1939); „Ştiinţa naţiunii” (2 voi, 1939); „Problema sociologiei” (1940); „Îndrumări pentru monografiile sociologice” (1940); „La Science sociologie, d’ethique et de politique” (1941); „La Science de la realite sociale” (1941); „La sociologie des unites sociales” (1943) etc. De asemenea, a coordonat monumentala „Enciclopedia României” (4 vol., 1938-1943).

Dimitrie Gusti a fost cel care a subliniat pentru prima dată în gândirea românescă necesitatea schimbării paradigmei social-politice, pledând pentru o implicare totală a științei în ameliorarea și îmbunătățirea stării societății. „Pornind de la observația că orice știință socială apare atunci când există o nevoie socială, a apărut și în România, odată cu înființarea noului stat în 1918, necesitatea cercetării realităților sociale dintr-o țară care diferea extrem de mult în diversele ei provincii istorice. Se simțea nevoia găsirii unei soluții științifice la criza societății de după Marea Unire”[22]

Școala Sociologică pe care a înființat-o Dimitrie Gusti la București a avut tocmai acest rol, de pătrundere în cele mai îndepărtate colțuri ale țării, în cele mai umile bordeie, pentru a schimba radical starea de fapt a populației[23].

Dimitrie Gusti arăta în 1937 că „o naţiune este şi însumarea unor străduinţe anterioare, un rezultat al unui proces istoric, experienţă de viaţă săvârşită de înaintaşi, acumulată şi transmisă prin tradiţie din generaţie în generaţie.”  În acest context, străduinţele anterioare pe linie de informaţii în ţara noastră chiar dacă s-au desfăşurat prin derularea normală a acestui domeniu şi transmiterea unui anumit palier şi nivel de cunoştinţe generaţiilor următoare, duc lipsa de manifestare a unei componente vitale a disciplinei informaţiilor: cea de cercetare-dezvoltare, componentă ce reprezintă motorul şi esenţa existenţei şi funcţionării cu succes a oricărui domeniu sau întreprinderi umane în aceasta lume.  

            Pe lângă aceasta, Gusti a elaborat un model de monografie socială ce poate fi adaptat la nevoile actuale de descriere a unei ţinte informative (stat-naţiune), şi eventual completat cu elemente descriptive specifice secolului 21, pentru întocmirea unor documentare intelligence de valoare. Evident aici ne referim la planul conceptual al respectivului sistem, deoarece mijloacele tehnice vor fi cele specifice societăţii informaţionale.

În urmă cu aproximativ 60-70 de ani, reputatul sociolog român a elaborat unul din primele modele sociologice de studiere a unei unități sociale, monografia socială, care poate constitui, inclusiv astăzi, un documentar conceptual valoros pe linie de intelligence, ce poate fi întocmit de analiştii acestui domeniu. Tot la acea vreme, printr-o viziune excepţională cercetătorul român a analizat şi predicţionat problema formării „Federației Statelor Europene”. Un element important îl poate constitui participarea țării noastre la o viitoare „Agenția Europeană de Intelligence” ori actualul Serviciu European de Acțiune Externă, precum și la politicile și organismele de specialitate care iau naștere în acești ani pe baza Tratatului de la Lisabona.

„Ştiinţa naţiunii” elaborată de Gusti s-ar putea constitui într-o bază pentru lansarea unui studiu de genul celui iniţiat de Kent în 1949, Intelligence Strategic pentru Politica Americană Mondială, bineînţeles nu pentru o acoperire globală a politicii statului, cât pentru descrierea fidelă a intelligence-ului strategic, concept şi nivel de la care să decurgă apoi toate componentele sistemului naţional de intelligence.

În acest plan, efortul specialiştilor români, în materie de cercetare & dezvoltare pe linia activităţilor de intelligence trebuie să se manifeste şi în acest domeniu atât de important pentru orice stat-naţiune. La ora actuală, există şansa utilizării analizei competitive şi benchmarkingului pentru preluarea şi valorificarea imenselor eforturi depuse în domeniul intelligence de alte state-naţiuni democratice, cum ar fi Marea Britanie, SUA, Japonia, Franţa, Suedia etc., pentru a încerca eliminarea decalajelor existente între performanţele propriilor servicii şi companii şi cele realizate de cele mai bune entităţi din domeniu, fără a fi nevoie să „reinventăm roata”.

De asemenea, modelul de intelligence al unui stat care trebuie să tindă spre normalitate şi maturitate va fi aproape complet în momentul în care sunt realizate trei nivele ale acestuia: cunoaşterea, organizarea şi activitatea. Cu alte cuvinte, atunci când va fi definită teoria acestuia (cunoaşterea), când va fi proiectată o structură specifică acestei teorii şi condiţiilor Erei Informaţionale (organizarea) şi va fi elaborată strategia naţională de intelligence (activitatea) începem să discutăm despre un model.

Necesitatea componentei defensive a existenţei statului a dus la dezvoltarea unei discipline comprehensive printr-un program al unei ştiinţe totale, ce duce la limită enciclopedismul conţinut o „enciclopedie secretă a lumii”, cumulând informaţii despre un stat, organizarea sa, funcţionarii săi, etc., lucrare care necesită ani întregi de muncă şi care este actualizată în permanenţă.

Dimitrie Gusti a dus mai departe viziunea asupra societății românești, punând în relație directă sociologia, politica și etica. Astfel, în anul 1910, el detaliază această conexiune, susținând că „Științele sociale – Sociologia, Politica și Etica formează o serie riguros logică, fiecare știință dintre ele este o consecință logică a celor care o precedează, după cum fiecare știință care precedează este ipoteza metodologică a celei ce urmează; așa, Sociologia este o consecință logică a științelor sociale, Politica și Etica sunt o consecință logică a sociologiei și științelor sociale. Sociologia nu este posibilă fără rezultatele științelor sociale particulare, științele sociale particulare nu sunt complete fără cercetările sociologice. Politica se fondează pe sociologie și pe științele sociale particulare, științele sociale particulare și sociologia găsesc completarea lor necesară în politică. Etica este știința normativă cea mai înaltă, care închide seria științelor sociale explicative și normative”[24].

Ce este de făcut în domeniul Intelligence-lui!

Statele moştenesc experienţe diferite şi binenţeles se manifestă diverse aşteptări în ceea ce priveşte activitatea intelligence.

Importanţa activităţii intelligence pentru orice stat este în mod direct legată de ameninţările şi vulnerabilităţile la nivel local, regional şi global, de rolul aspectelor politico-militare şi economice pe scena internaţională, precum şi de atitudinile liderilor faţă de structurile de intelligence şi securitate naţională.

Pentru a evita eventualele eşecuri şi a ne adapta tendinţelor secolului 21 trebuie să abordăm reformarea şi dezvoltarea domeniului intelligence prin prisma a celor trei aspecte enunțate de Sherman Kent : cunoasterea/ teoria, organizarea managementul, actiunea/ strategia[25].

Cunoaşterea este prioritară, este esentială și se bazează pe informații. Cunoaşterea are valoare, iar intelligence adică informația strategică este putere. Cunoaştere fără intelligence nu poate exista, la fel cum un intelligence de calitate nu poate să se manifeste fără cunoaştere. Deoarece cunoaşterea este astăzi cel mai important şi util element al competitivităţii la nivel global şi devine cea mai importantă resursă a unei naţiuni, am putea afirma că se naşte o nouă componentă, anume intelligence-ul cunoaşterii, care devine astfel elementul complementar al domeniului intelligence-ului.

Puterea se mută acum dinspre state, spre state-piaţă şi mai nou spre state-reţea; adică dinspre state spre grupuri unite în reţele, dinspre legile fizicii şi puterea fizică spre legile cibernetice şi puterea creierului (brain power). Paradigma: „cine are informația deține puterea” a fost înlocuită de „cine are cunoastere și împărtaşeşte informaţia deţine puterea”.

Competiţia şi conflictele actuale şi ale viitorului vor depinde de gestionarea cunoaşterii cunoașterii. Conflictele şi bătăliile viitorului vor fi decise de cine va putea să colecteze, proceseze, analizeze şi disemineze intelligence-ul în modul cel mai eficient şi eficace posibil; cei ce vor deţine cele mai bune canale de comunicare şi de intelligence colaborativ la nivel de stat-naţiune-reţea şi grupuri de state-naţiune-reţele (alianţe/ coaliţii) vor deţine avantajul competitiv şi supremaţia la nivel global.

Acestea sunt unele din cele mai importante aspecte şi tendinţe care vor caracteriza şi influenţa mediul şi organismele de intelligence ale statelor în secolul 21.

Domeniul și sistemul naţional de intelligence trebuie să fie capabil să creeze şi să optimizeze puterea statului pe plan naţional, precum şi influenţa acestuia în plan internaţional.

Deci, ca o concluzie printre punctele de sprijin ale unui model de intelligence se include cu siguranţă şcoala sociologică, iar în cazul nostru, în special prin baza teoretică şi conceptuală a exponentului ei de seama, Dimitrie Gusti, dar şi contribuţiile unor specialişti străini care au fundamentat propriile modele de intelligence naţionale, cum este cazul profesorului Sherman Kent. Totodată, modelul românesc va putea fi sprijinit de doctrina de intelligence a Alianţei Nord-Atlantice la care România este parte integrantă, prin adaptarea structurii conceptuale a acesteia.

Bibliografie

[1]       Berkowitz, B., & Goodman, A. E. (2000). Best Truth: Intelligence in the Information Age. Yale University Press.

[2]       Butoi, I., (2019), Natură şi cultură în Şcoala Gustiană . O analiză conceptuală a primelor          scrieri             programatice ale lui D. Gusti. Revista Polis, Volum VII, Nr. 1 (23), Serie nouă, decembrie 2018 – februarie 2019.

[3]        Clauser, J. K., & Weir, S. M. (1976). Intelligence Research Methodology, an Introduction to Techniques and Procedures for Conducting Research in Defense Intelligence. Washington             DC: Defense Intelligence School. https://archive.org/stream/clauser_intel/clauser_intel_djv             u.txt  ”

[4]        Constantin, L., (2000). Etica națiunii și formarea elitelor în concepția lui Dimitrie Gusti, „Revista Română de Sociologie”, Serie nouă, anul XI, nr. 3–4, Bucureşti, 2000, https://www.revistadesociologie.ro/pdf-uri/nr.3-4-2000/LUCIAN%20%20CONSTANTIN        %20%20art10.pdf, Preluat pe 24.05.2023.

[5]       Colonel Fix, (1891), Le Service dans les etates-majors, Paris-Nancy, Berger-Levrault,

[6]       Dwerpe, A. (1998). Spionul – antropologia secretului de stat contemporan. București:   Editura Nemira.

[7]        Encyclopaedia Britanica, sursa: https://www.britannica.com/search?query=intelligence,             articolul Intelligence and Counterintelligence.

[8]        Gusti, D. (1946). Sociologia Militans – Cunoaştere şi acţiune în serviciul naţiunii, vol. 1,             Cunoasterea, Fundaţia Regele Mihai I, Bucureşti.

[9]       Gusti, D. (1990). Sociologie românească. Sociologie Românească, 1(1-2), 7-12.             sursa: https://arsociologie.ro/revistasociologieromaneasca/sr/article/view/607

[10]      General Fortune De Brack (1880). Avant-postes de cavalerie legere: Souvenirs, Paris, Anselin, 1831.

[11]     Herman, M. (1996). Intelligence Power in Peace and War. Cambridge University Press.

[12]     Kent, S. (1949). Strategic Intelligence for American World Policy. Princeton: Princenton             University Press. Sursa: https://press.princeton.edu/books/hardcover/9780691650654/strategic-intelligence-

for-american-world-policy.

[13]     ***Management of Information – Vector of Business Competitivity Professor Alecxandrina DEACONU PhD Valentin BICHIR, PhD Student Academy of Economic Studies, Bucharest – Revista Română de Statistică – Supliment Trim II/2012.

[14]     Onicescu şi M.C. Botez, (1985). Incertitudine si modelare economică, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.

[15]     ***Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), (1984), Intelligence Doctrine, Agenţia Militară a NATO pentru Standardizare, august.

[16]     Ransom, H. H., (1958) Central Intelligence and National Security. Cambridge, Mass.: Harvard University Press. Pp. xiv, 287.

[17]     Sfetcu Nicolae, (2019) Epistemologia serviciilor de informații, editura Media Publishing.

[18]     Sebe, M. M. (2009). Intelligence guvernamental și privat pentru competivitate și securitate națională. București: Editura Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul”.

[19]     Shulsky, A. N., (1991) Silent Warfare: Understanding the World of Intelligence, Washington D.C.: Brassey’s.

[20]     Tănase, T. (2009 iulie-septembrie.) Intelligence modern, în Revista Intelligence nr, 16.

[21]     Turner, S. (1991), Intelligence for a New World Order, Foreign Affairs, vol. 70, nr. 4.

[22]     Zamfir, C. (1990) Incertitudinea – O perspectiva psiho-sociologică, Editura Enciclopedica.

[23]      *** Sursa: https://www.google.ro/books/edition/Epistemologia_serviciilor_de_informatii%C5%A3ii/dsOHDwAAQBAJ?hl=ro&gbpv =1&dq = Clauser+%C8%99i+Weir+(Krizan+1999)&pg=PA42&printsec=frontcover

[24]   *** Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Abram_Shulsky

Note

[1][11], p. 407.

[2] [2]

[3] [3], p. 36.

[4] [12]

[5][10]

[6][5]

[7][15], paragraful 104.

[8][6]

[9][24]

[10][21] p. 150-151

[11] [19] p. 161

[12] [8]

[13] [16] p.8

[14] [11]

[15] [11]

[16] [12]

[17] [7]

[18] [6]

[19] [22]

[20] [3], p. 36.

[21] [1]

[22] [9]

[23] [23]

[24] Dimitrie GUSTI, ”Introducere la cursul de Istoria Filosofiei Grecești, Etică și Sociologie”, Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl”, București, pp. 24-25.

 

[25][18], p. 253.

Despre unele prevederi canonice și civile privind gestionarea actuala a bunurilor bisericești parohiale

Cunoasterea - Descarcă PDFMazilu, Dumitru (2024), Despre unele prevederi canonice și civile privind gestionarea actuala a bunurilor bisericești parohiale, Cunoașterea Științifică, 3:2, 66-74, https://www.cunoasterea.ro/despre-unele-prevederi-canonice-si-civile-privind-gestionarea-actuala-a-bunurilor-bisericesti-parohiale/

 

About some canonical and civil provisions regarding the current management of parish church assets

Abstract

I am firmly convinced that in the fervent of the current society, characterized by chaos and divisions, the Church using the civil procedural aspect can become the lifeline in the correct management of a church heritage at the level of a rural parish unit.

Only under these conditions can one accept one of the truths according to which the Church through the concomitance of canonicity and civil procedure is a reality that parish priests should know and that through everything they decide they can only assume and respond equally both before the ecclesiastical courts and before the civil courts.

Keywords: canonical provisions, civil provisions, asset management, parish church assets

Rezumat

Sunt ferm convins că într-un fervent al societății actuale, caracterizat de haos și dezbinări, Biserica folosindu-se și de aspectul procedural civil poate deveni  colacul de salvare în gestionarea corectă a unui patrimoniu bisericesc la nivelul unei unități parohiale rurale.

Numai în aceste condiții se poate accepta unul dintre adevărurile  potrivit căruia Biserica  prin concomitența dintre canonicitate și procedura civilă este  o  realitate pe care preoții parohi ar trebui să știe și că prin tot ceea ce decid nu pot decât să își asume și să răspundă în egală măsură atât în fața instanțelor de judecată bisericească cât și în fața instanțelor de judecată civilă.

Cuvinte cheie: prevederi canonice, prevederi civile, gestionarea bunurilor, bunuri bisericești parohiale

 

CUNOAȘTEREA ȘTIINȚIFICĂ, Volumul 3, Numărul 2, Iunie 2024, pp. 66-74
ISSN 2821 – 8086, ISSN – L 2821 – 8086,
URL: https://www.cunoasterea.ro/despre-unele-prevederi-canonice-si-civile-privind-gestionarea-actuala-a-bunurilor-bisericesti-parohiale/
© 2024 DumitrDUMITRU. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

 

Despre unele prevederi canonice și civile privind gestionarea actuala a bunurilor bisericești parohiale

Dumitru MAZILU[1]

mitimaz@yahoo.com

[1] Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Justinian Patriarhul” al Universității București

 

Introducere

Sunt ferm convins că într-un fervent al societății actuale, caracterizat de haos și dezbinări, Biserica folosindu-se și de aspectul procedural civil poate deveni  colacul de salvare în gestionarea corectă a unui patrimoniu bisericesc la nivelul unei unități parohiale rurale.

Numai în aceste condiții se poate accepta unul dintre adevărurile  potrivit căruia Biserica  prin concomitența dintre canonicitate și procedura civilă este  o  realitate pe care preoții parohi ar trebui să știe și că prin tot ceea ce decid nu pot decât să își asume și să răspundă în egală măsură atât în fața instanțelor de judecată bisericească cât și în fața instanțelor de judecată civilă. [1]

Pentru că scopul fundamental al Bisericii este atât mântuirea membrilor ei dacă stăm și ne gândim la simplul fapt că ea este- ”chemată să-L urmeze pe Domnul nostru Iisus Hristos” dar și acela de a pune la dispoziție întreg pachetul legislativ și canonic necesar să îi aducă la Hristos, condiție a transparenței  și corectei iconomisiri a atot ceea ce poate dobândi ca și bun patrimonial.  Prin acest echilibru  Biserica responsabilizează clerul ca să rămână în Hristos, legați prin legătura credinței și a dragostei dar și prin buna chiversinire a tuturor darurilor pe care prin bunăvrerea Sa le rânduiește cum se poate mai folositor”.

Prin aceea ce am expirmat anterior nu intenționez decât să conduc  la ideea că între înțelesul canonic și cel civil al aspectului de bun patrimonial nu se face diferență atunci când vine  vorba de responsabilitatea gestionării și dobândirii unui astfel de drept.

Atât preotul paroh -iconomul patrimoniului parohia cât și comunitatea de credincioși nu poartă între ei pe linia răspunderii în materie semnul egal.  Nu trebuie gândit așa. Biserica a fost întemeiată pentru ca să contreze în spațiul eclezial administrativ atât valori sacramentale și de utilitate gospodărească bunuri care prin natura lor pot fi de două categori: bunuri patrimoniale sacrametale care sunt private de dreptul de înstrăinare și bunuri imobile și mobile care pot fi utilizate prin natura lor fie în regim de împrumut fie prin regim de achiziție din partea terțelor persoane donatare [2].

Biserica este rânduită chiar din  vremea apostolică  și până în zilele noastre -să se folosească sau să primească  ”mijloace sfințitoare cu valoare ssacramentală incluse în categoria volorilor patrimoniale dar și de mijloace mobile și imobile care prin servitutea lor constitue bogăția sau tezaurul patrimonial palpabil[3]  pentru ca toată suflarea ce se deservește  și beneficiază de pe urma lor să se numească o binecuvântată și ajutată pentru a spori spiritual și societal.

A deține un patrimoniu prin dubla lui categorie costituie penttru preotul paroh rural -asumarea unui angajament: (….) jur înaintea bunului Dumnezeu și înaintrea Chiriarhului meu că îmi voi lua angajamentul de a-mi chivernisi a mea casă și Biserica”. În aceste circumstanșe se explică asumarea răspunsului afirmativ și angajatoriu de a propăși spre  o astfel de slujire slujire deosebită.

Cu tot ceea ce deține patrimonial Biserica și deci din punct de vedere administrativ parohia poate să fie  numită și ”centrul creației”[4], care prin excelență abordează  sacrul.

În aceste circumstanțe asupra parohului planează întreaga responsabilitate administrativă și iconomică coordonate care sunt fundamentale pentru o bună  organizare și respectare a  principiilor canonice ale acestui ”ethos eclesial”.

Dacă până acum am descris printr-o formă succintă ce motivează o astfel de responsabilă administrare a patrimoniul eclezial sacru și material, în continuare voi încerca mai întâi să expun câteva informații istoriografice cu privire la exercitatrea dreptului de administrare a bunurilor patrimoniale bisericești, apoi voi încerca să identific câte prevederi canonice și civile care stau la baza exercitării acestui drept  însoțite de  abateri care produc sau generează efecte de ordin canonic și penal, ca urmare a  nerespectării ordinii procedurale în materie.

La baza acestor exemple sursa informațională au asigurat-o studiile de cercetare în materie  ale celor mai de seamă canoniști ai secolului al XX-lea, cei care s-au aplecat cu foarte mare atenție asupra acestui sensibil subiect. Mai mult decât atât tot ei sunt cei care în tratatele lor aduc exemple concrete privind corecta gestionare a patrimoniului parohial adăugând și exemple de abateri disciplanare precum și încadrarea acestora în această privință  .

Dacă în primele trei secole dreptul de administrare a bunurilor parohiale aparține a exclusiv episcopilor[5] care la rândul îl transferau prin delegare, diaconilor și preoților.

Începând cu secolul al IV-lea se conturează din punc de vedere juridic și canonic, noțiuniule de bun al Bisericii sub denumirea de res Ecclesiae sau sub denumirea de bun bisericesc(bona ecclesiastica) care deschide o perspectivă argumentativă din punct de vedere juridicși canonic dreptul de administrare.

Aceste perspective se referă strict la:

  1. În primele secole creștine se formulează unele canoane sau reguli pastorale noi prin Biserica au reușit să pună început elaborării statututlui bunurilor, modalitatea de administrare și sancționarile canonice ca urmare a deselor situații de încălcare a acestui statut.

”Il y a eu un défaut constant d’harmonie, qui s’explique par la lutte de deux principes, l’élément païen et l’élément chrétien, dont la fortune n’a pas toujours suivi une marcheuniforme. (…) Aussi la conclusion de mon travail sera celle-ci : le droit romain a été meilleur sous l’époque chrétienne que dans les âges antérieurs les plus brillants; tout ce qu’on a dit de contraire n’est qu’un paradoxe ou un malentendu. Mais il a été inférieur aux législations modernes, nées à l’ombre du christianisme et mieux pénétrées de son esprit”[6]

  1. Concomitent cu formularea acestui stataut și statul a depus foarte mult efort în reglementarea unui set de legi privind exercitarea dreptului administrativ care până în ziua de astăzi a suferit mutiple amendamente fără să piardă din vedere reponsabilitatea și asumarea juridică și canonică a gestionării unui patrimoniu.

Aici  este important să subliniem că la baza formulării acestei ramuri de drept stă dreptul roman.

  1. Liantul dintre canonicitate și legislativul civil în materie îl constiuie dreptul roman, în sensul că lui i se datorează reciprocitatea dintre cele două.

Ulterior când se clarifică drepturile și obligațiile pe care le poate deține o parohie precum și asimilarea ei ca unitate administrativ teriotirială de sine stătătoare dar aflată sub ascultare chiriarhală, se definitivează din punct de vedere normativ și dreptul de administrare a bunurilor drepturile și obligațiile legate de modul de gestionare a bunurilor bisericești.

În paralel acest drept se constitue ca un drept de proprietate. La rândul lui dreptul de proprietate reprezintă și un drept real principal.

Acestei structuiri i se adaugă și setul de norme disciplinare care crează un front comun cu setul de prevederi și metodele lor disciplinare canonice, exprimându-se prin aceasta relația de simfonie dintre domeniul dreptului canonic și cel civil

È senza dubbio molto comune ricordare che sia i diritti civili che quelli canonici sancisce il    principio del diritto o della libertà di associazione, sotto l’espressione integrum est. [7]

Traducere: Este, fără îndoială, foarte obișnuit să ne amintim că atât drepturile civile, cât și cele canonice consacră principiul dreptului sau libertății de asociere, sub expresia integrum est.[8]

În decursul veacurilor normele canonice au rămas nealterate iar cât privește relația lor cu  normele de drept civil mereu acestea au asigurat o transparență veridică. Acest lucru se datorează și faptului că principiile de ddrept civil care derivă din cele ale dreptului romanic, au fost preluate și aplicate și în practica eclezială fiind, desigur, adaptate potrivit necesităților și transformărilor de ordin eclesial și societal. Nu doresc să insist foarte mult asupra acestei legături de simfonie dintre cele două, dar afost necesar să știm de unde își au izvorul de inspirație aceste principii ecleziastice ale dreptului bisericesc și de ce între acestea și cele ale dreptului civil nu există acel perete despărțitor.

În partea a doua a cestui articol voi încerca să exemplific felul cum normele canonice împreună cu cele civile devin aplicabile pentru o coerentă și atentă exercitare a dreptului de administrare actuală abunurilor bisericești ale unei parohii care se pot constitui ca obiecte sau bunuri patrimoniale mobile, imobile și sacramentale.

De asemenea în exemplificările ce vor urma voi adăuga și partea de abateri și modul lor de sancționare  pornind de la prevedrile cannice și cele civile actualizate.

Exemplul 1: Însușirea de bunuri. Pot exista situații în care clericii și chiar mirenii susutrag din bunurile bisericii(obiecte, fonduri bănești, donații în bunuri și alimente, obiecte de cult etc.) pe care le pot valorifica în interes personal dar prin complictate.

1.1. Redarea textului canonic și identificarea cuvintelor cheie

”Eπίσκοπος à πρεσβύτερος ή διάκονος κοσμικὰς φροντίδας μὴ ἀναλαμ- βανέτω᾽ εἰ δὲ μή, χαθαιρείσθω”.[9]

Traducere: Episcopul, preotul sau diaconul să și asume preocupări de corectă administare a bunurilor bisericești. În caz contrar,  dacă a manifesta preocupări lumești prin însușirea în interes personal al vreunui bun bisericesc să fie caterisit.

Analiză canonică: în cuprinsul acestui text identificăm expresia ”să-și asume preocupări lumești rușinoase” care constituie un imperativ. Prin expresia ”preocupări lumești” -în sensul ei restrâns- canonul șase apostolic răspunde  din punct de vedere juridic mai multor reglementări după cum urmează:

  1. a) Codul Penal: aspectul rușinos al faptelor comise de un cleric au la bazăși ”participația”[10] deoarece preotul nu săvârșește unul singur astfel de abateri, ci se folosește de diferiți ”complici”[11] care în orice moment pot constitui furnizori de date cu privire la timpul și modul săvârșirii unor astfel de infracțiuni.

 

 

  1. b) Codul civil: Cuvântul cheie din cuprinsul textului canonului 6 care face legătura cu art. 1369 este cel de ”asumare” care prin similitudine echivalează cu termenul de asumare/răspundere civilă pentru fapta proprie și răspunderea altor persoane.
  • răspunderea pentru fapta proprie[12]-aici este implicat subiectul activ al abaterii -în cazul de față -preotul paroh -administratorul unității parohiale -cel care a i-a determinat pe complici să cauzeze prejudiciul ;
  • răspunderea altor persoane[13]-aici sunt implicați complicii la fel și considerați subiecți activi -(cântăreț, pangarist, consilieri, persoane apropiate etc.) care fiecare au ajutat cu bună știință să prejudicieze motiv pentru care răspund solidar cu autorul faptei.

 

1.2. Sancționarea abaterii

În textul canonului apostolic (can.16 cartg.) întâlnim expresia”preoții și diaconii să nu fie întreprinzători sau administratori și nici să nu-și procure hrana printr-o muncă rușinoasă sau necinstită și să nu-și însușească bunuri ce nu i se cuvin de drept.”  care ca și tip de abatere se poate corobora și cu (participația), astfel că subiectul activ preotul paroh) și cei aflați în complicitate devin pasivi de sancționări din puncte de vedere penal, civil, regulamentar canonic și statutar.

Exemplul 2 : Pot exista situații când clerici și mireni pot să înstrăineze bunuri patrimoniale fără acordul chiriarhului sau a consiliului parohial. Exemple de astfel de înstrăinări:

  1. Înstrăinerea icoanelor de pe catapeteasmă și nerecuperarea lor ;
  2. Înstrăinarea mobilierului bisericesc înainte de a fi supus casării și eliminării lui din inventarul bisericii;
  3. Înstrăinarea de terenuri agrigole și păduri, fânețe și pajiști terțelor persoane care pot aduce mari prejudicii;
  4. Înstrinarea obiectelor de cult și nerecuperarea lor la termen;
  5. Înstrăinarea diverselor cărți de rânduială a căror valoare istorică este de mare importanță
  6. Înstrăinarea cărților din biblioteca parohială și nerecuperarea lor etc.

Redarea textului canonic și identificarea cuvintelor cheie:

Ὥστε μηδένα À πρεσβύτερον ἢ διάκονον ἔκληψίν τινα λαμβάνειν καὶ ὥστε τοὺς ἀναγνώστας γαμετὰς λαμβά- γειν”.[14]

Traducere: De asemenea, s-au acceptat ca episcopii, preoții și diaconii să nu fie întreprinzători sau administratori mincinoși eliberând bunuri diferite ale bisericii fără ale recupera.

  1. a) Codul Penal: expresia ”să nu fie întreprinzători ” este mai mult o formă de exprimare artificială în spatele căreia se ascunde – faptele de ilicite care devin prin natura lor -fapte penale pentru care cei în cauză sunt pedepsiți conform legii în vigoare.

Din punct de vedere penal ”participația”[15] este pedepsită cu închisoare de la 3luni la 6 luni  deoarece preotul nu săvârșește unul singur astfel de abateri, ci apelează la ”complici”[16] . Această situație este una rușinoasă și nedemnă atât pentru cleric dar mai cu seamă și pentru cei ce acceptă să țină tonul unor astfel de preocupări necreștinești.

  1. b) Codul civil: Cuvântul cheie din cuprinsul textului canonului 16 care face legătura cu art. 14 este cel de ”recuperare” care prin similitudine echivalează cu termenul de răspunderea civilă privind restituirea prejudiciului”[17]
  • răspunderea civilă a inculpatului[18]-aici este implicat subiectul activ al abaterii -în cazul de față -preotul paroh -administratorul unității parohiale -cel care a i-a determinat pe complici să cauzeze prejudiciul ;
  • răspunderea altor persoane[19]-aici sunt implicați complicii la fel și considerați subiecți activi -(cântăreț, pangarist, consilieri, persoane apropiate etc.) care fiecare au ajutat cu bună știință să prejudicieze motiv pentru care răspund solidar cu autorul faptei.

 

Ca și remarci concluzive această relație de recirpocitate dintre prevederile canonice și cele civile expuse într-un mod practic prin exemplele oferite se atrage atenția asupra:

  1. a) Biserica este și ea o instituție cu valoare juridică în care sunt prezente pe baza unui inventar, tot felul de bunuri cu caracter mobil, imobil și scramental care generează dreptul de administrare și folosire a acestora, având la bază norme canonice și civile.
  2. b) Preoții trebuie să fie pe deplin asumați atunci când primesc cu binecuvântare chiriarhală calitatea juridică și canonică de administratori ai bunurilor parohiale conștienți că în cazul orcărei abateri: furt sau înstrăinare ale acestora, pot produce efecte de ordin penal și pot suporta consecințele legisației în materie de la simpla suspendare a acestui drept până la caterisire și chiar executare de pedeapsă fie prin detenție fie la domiciliu.

Aceste lucruri demonstrază încă odată că principiile canonice fundamentale pentru administrarea patrimoniului parohial genereasă necesitatea aplicării prin cororborare și nu separat, ținându-se cont și de hotărârile Stautare ale Bisericii .[20]

Bibliografie

[1] Pr. Prof. Dr. Ștefan Buchiu, ”Teologie Dogmatică ortodoxă”, Vol. II, Editura Basilica, București, 2022, p. 224.

[2] Lect. Univ. dr. Iulian Mihai L. Constantinescu, ”Personalitatea juridică și capacitatea civilă a Bisericii privind dreptul de administrare a Patrimoniului”, apud, Lect. Univ. dr. George Grigoriță, ”Bunurile Bisericii ieri și astăzi”, Edit. Basilica, București, 2016, p. 200.

[3]Și fiind-că acésta nû se putea realisa, față cu condițiunile existenței pămêntești, (…) începênd cu Apostolii, să trăiască pănă la sfîrșitul vécurilor și pentru ca nicĭ odată să nu lipséscă din ea, atât organele instituite de D-deŭ pentru sfințirea omului, cât și mijlócele sfințitóre.”, † Silvestru Episcop de Canev, ”Theologia dogmatică ortodoxă-cu expunere istorică a dogmelor”, trad. de arhim. Gherasim Miron, Vol. IV, București, Tipografia Cărților Bisericești, 1903, p. 223.

[4]La chiesa è contemporaneamente l’immagine del mondo nella sua totalità e nelle sue espressioni parziali. Questo fatto deriva dall’origine primordiale della chiesa creata da Dio stesso. Essa è prima di tutto l’immagine del Creatore e, poi, come immagine, rappresenta in modo simbolico e tipologico tutto il mondo”, Nikos A. Matsoukas, ”Teologia Dogmatică e simbolica ortodossa”, Edizioni Dehoniane, Roma, 1996, p. 211.

[5] Il Codice di Dirito canonico attribuise al Vescovo la reppresentanza dela diocesi « in tutti i negozi giuridici »  (can. 393 e can. 190 )A. Bucci, ”Le radici storiche della formazione giuridica del concetto di bene ecclesiastico”, în: Appolinaris, LXXVII(2004), 1-2, p 387, apud Lect. Univ. Dr. Georgică Grigoriță, Prevederi canonice privind dreptul de administrare a bunurilor bisericii, în Bunurile Bisericii Ieri și Azi, Revista Colecția Studia Canonica, Vol. II, Ed. Basilica, București, 2016, p.177.

[6] De asemenea, concluzia muncii mele va fi aceasta:  Dreptul roman era mai bine sub era creștină decât în ​​cele mai strălucite epoci anterioare; tot ce avem spus despre el dimpotrivă este doar un paradox sau o neînțelegere. Dar era inferior legislației modernă, născută în umbra creștinismului și pătruns mai bine de mintea lui. Traducere de text din M. Troplong, De l`enfluence du Chrestianisme sur le droit civil des romains, Paris, 1943, pp. 211-231.

[7] L. Capogrossi Colognesi, Proprieta e diritti reali. Usi e tutela della proprieta fondiatria nel diritto romano, Editore: Il Cigno, Roma, 1999, p. 187.

[8] On observera rapidement que ce canon utilise, seul au milieu d’un catalogue des droits des fidèles qui préfère généralement l’expression ius est, la formule integrum est. Pour une interprétation de l’usage de ces deux expressions différentes. Traducere:  Vom observa rapid că dreptul canonic folosește un set de reguli normative emulând cu actele normative de drept civil, generând această armonie sau simfony asimilează expresia ius est, formula integrum est”, în D. Le Tourneau, « Réflexions sur la partie “De Christifidelibus” du Code », A.C., 28, 1984, p. 173-189.

[9] Can. ap. 14 (10-15) cf.  Périclès-Pierre JOANNOU ”LesCanonsDesSynodesParticuliers” în Rev. Discipline Generale Antique, (Ν᾿ -IX” 8) t. LL 2, Tipografia Italo-Orientale, Roma 1952, adresa Web https://archive.org/details/JoannouFontiDisciplineGeneraleAntiqueIVeIXeS.Vol.1.2;

[10] Participanții sunt persoanele care contribuie la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală în calitate de autori sau complici”, cf. art.23, în Legea 15 din 21 iunie 1968 respectiv Codul Penal/1968, republicat în Monitorul Oficial nr. 65. Din 16 apr. 1997.

[11] Complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârşirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită, cf. art. 26, în Legea 15 din 21 iunie 1968 respectiv Codul Penal/1968, republicat în Monitorul Oficial nr. 65. Din 16 apr. 1997.

[12]Cel care l-a îndemnat sau l-a determinat pe altul să cauzeze un prejudiciu, l-a ajutat în orice fel să îl pricinuiască sau, cu bună – ştiinţă, a tăinuit bunuri ce proveneau dintr-o faptă ilicită ori a tras foloase din prejudicierea altuia răspunde solidar cu autorul faptei.”, cf. art.145, Codul Civil/2012.

[13] cf. art. 1369, Cap. IV, Secțiunea a 3-a, în Legea 287/2009, republicată la zi și consolidată și publicată în Monitorul Oficial nr. 255/2012,cf. Legea 138/2014, cf. Legea 60/2012.

[14] Can. ap. 14 (10-15) cf.  Périclès-Pierre JOANNOU ”LesCanonsDesSynodesParticuliers” în Rev. Discipline Generale Antique, (Ν᾿ -IX” 8) t. LL 2, Tipografia Italo-Orientale, Roma 1952, adresa Web: https://archive.org/details/JoannouFontiDisciplineGeneraleAntiqueIVeIXeS.Vol.1.2;

[15] Participanții sunt persoanele care contribuie la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală în calitate de autori sau complici”, cf. art.23, în Legea 15 din 21 iunie 1968 respectiv Codul Penal/1968, republicat în Monitorul Oficial nr. 65. Din 16 apr. 1997.

[16] Complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârşirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită, cf. art. 26, în Legea 15 din 21 iunie 1968 respectiv Codul Penal/1968, republicat în Monitorul Oficial nr. 65. Din 16 apr. 1997.

[17] Cf. Art. 14, lit. (a) în natură, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, prin desfiinţarea totală ori parţială a unui înscris şi prin orice alt mijloc de reparare;

[18] ”Cel care l-a îndemnat sau l-a determinat pe altul să cauzeze un prejudiciu, l-a ajutat în orice fel să îl pricinuiască sau, cu bună – ştiinţă, a tăinuit bunuri ce proveneau dintr-o faptă ilicită ori a tras foloase din prejudicierea altuia răspunde solidar cu autorul faptei în privința recuperării prejudiciului”, art. 145, Codul Civil/2012.

[19] cf. art. 1369, Cap. IV, Secțiunea a 3-a, în Legea 287/2009, republicată la zi și consolidată și publicată în Monitorul Oficial nr. 255/2012,cf. Legea 138/2014, cf. Legea 60/2012.

[20] Lect. Univ. Dr. Georgică Grigoriță, Prevederi canonice privind dreptul de administrare a bunurilor bisericii, în Bunurile Bisericii Ieri și Azi, Revista Colecția Studia Canonica, Vol. II, Ed. Basilica, București, 2016, p.197

Apărarea împotriva atacurilor cibernetice prin învățarea automată

Cunoasterea - Descarcă PDFSfetcu, Nicolae (2024), Apărarea împotriva atacurilor cibernetice prin învățarea automată, Cunoașterea Științifică, 3:2, 56-65, DOI: 10.58679/CS74213, https://www.cunoasterea.ro/apararea-impotriva-atacurilor-cibernetice-prin-invatarea-automata/

 

Defending Against Cyber Attacks Through Machine Learning

Abstract

Defending against cyberattacks has become a critical priority for organizations around the world. As attackers continually develop their tactics, techniques and procedures, traditional defense mechanisms are often insufficient. Machine learning (ML) has emerged as a powerful tool in the cybersecurity arsenal, providing a dynamic and proactive approach to threat detection and mitigation. Defending against cyberattacks using machine learning involves using algorithms and models to detect, prevent and respond to different types of cyber threats.

This essay explores how machine learning contributes to cyber defense, highlighting its methods, advantages, and challenges.

Keywords: cyberattacks, advanced persistent threats, machine learning, cyber defense, cyber warfare

Rezumat

Apărarea împotriva atacurilor cibernetice a devenit o prioritate critică pentru organizațiile din întreaga lume. Pe măsură ce atacatorii își dezvoltă continuu tacticile, tehnicile și procedurile, mecanismele tradiționale de apărare sunt adesea insuficiente. Învățarea automată (ML) a apărut ca un instrument puternic în arsenalul securității cibernetice, oferind o abordare dinamică și proactivă pentru detectarea și atenuarea amenințărilor. Apărarea împotriva atacurilor cibernetice folosind învățarea automată implică utilizarea algoritmilor și modelelor pentru a detecta, a preveni și a răspunde la diferite tipuri de amenințări cibernetice.

Acest eseu explorează modul în care învățarea automată contribuie la apărarea cibernetică, evidențiind metodele, avantajele și provocările sale.

Cuvinte cheie: atacuri cibernetice, amenințări persistente avansate, învățarea automată, apărarea cibernetică, războiul cibernetic

 

CUNOAȘTEREA ȘTIINȚIFICĂ, Volumul 3, Numărul 2, Iunie 2024, pp. 56-65
ISSN 2821 – 8086, ISSN – L 2821 – 8086, DOI: 10.58679/CS74213
URL: https://www.cunoasterea.ro/apararea-impotriva-atacurilor-cibernetice-prin-invatarea-automata/
© 2024 Nicolae SFETCU. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

 

Apărarea împotriva atacurilor cibernetice prin învățarea automată

Ing. fiz. Nicolae SFETCU[1], MPhil

nicolae@sfetcu.com

[1] Academia Română – Comitetul Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii (CRIFST), Divizia de Istoria Științei (DIS), ORCID: 0000-0002-0162-9973

 

Introducere

Apărarea împotriva atacurilor cibernetice a devenit o prioritate critică pentru organizațiile din întreaga lume. Pe măsură ce atacatorii își dezvoltă continuu tacticile, tehnicile și procedurile, mecanismele tradiționale de apărare sunt adesea insuficiente. Învățarea automată (ML) a apărut ca un instrument puternic în arsenalul securității cibernetice, oferind o abordare dinamică și proactivă pentru detectarea și atenuarea amenințărilor. Apărarea împotriva atacurilor cibernetice folosind învățarea automată implică utilizarea algoritmilor și modelelor pentru a detecta, a preveni și a răspunde la diferite tipuri de amenințări cibernetice.

Învățarea automată în securitatea cibernetică

Învățarea automată, un subset al inteligenței artificiale (AI), implică antrenarea sistemelor informatice pentru a învăța din date, a identifica tipare și a lua decizii cu intervenție umană minimă. În securitatea cibernetică, algoritmii ML pot analiza cantități mari de date, învățând din incidentele anterioare pentru a detecta anomalii care pot indica un atac cibernetic.

Una dintre aplicațiile principale ale ML în securitatea cibernetică este în detectarea atacurilor noi sau sofisticate. Metodele tradiționale de detectare bazate pe semnături sunt ineficiente împotriva exploatărilor zero-day sau a amenințărilor persistente avansate (APT) care nu se potrivesc cu semnăturile malware cunoscute. Cu toate acestea, algoritmii ML pot detecta anomalii în traficul de rețea sau comportamentul utilizatorilor care se abat de la normele stabilite, semnalând o potențială breșă de securitate.

De exemplu, algoritmii de învățare nesupravegheată pot procesa datele de trafic din rețea fără etichete predefinite, identificând modele neobișnuite care ar putea indica o activitate rău intenționată. În mod similar, modelele de învățare supravegheată, instruite pe seturi de date de comportamente malițioase și benigne cunoscute, pot clasifica și prezice natura noilor activități din rețea.

ML permite, de asemenea, analiza predictivă în securitatea cibernetică, unde modelele pot prognoza potențialele vulnerabilități și vectorii de atac viitori pe baza tendințelor actuale. Analizând datele din diverse surse, inclusiv rețelele sociale, forumurile din webul întunecat și datele istorice despre atacuri, modelele ML pot prezice care vulnerabilități sunt susceptibile de a fi exploatate sau ce tipuri de campanii de phishing vor apare.

Sim et al.[1] au aplicat combinația dintre metafora imună și programarea genetică în lucrarea lor, „Network for Lifelong Learning (NELLI) System”, un prim pas către crearea sistemelor L2O care continuă să se adapteze în timp. NELLI generează independent un grup de algoritmi de optimizare care are capacitatea de a rezolva o gamă diversă de instanțe de problemă. Adaptarea sistemului imunitar artificial combinată cu integrarea abordărilor optimizate de învățare automată continuă pentru a prezice instanțe de atac oferă un potențial mare de a pre-genera algoritmi în anticiparea cererii viitoare[2].

Eke, Petrovski, și Ahriz[3] a investigat aplicarea RNN-urilor stivuite în ansamblu optimizate pentru învățare profundă și variantele sale așa cum sunt inspirate de abordarea Life-Long Learning Optimizer (L2O) pentru îmbunătățirea performanței în sistemele de detectare a intruziunilor (IDS) Propune o abordare nouă, folosind rețele neuronale profunde pentru detectarea APT în mai mulți pași, efectuând o serie de experimente pentru a evalua abilitatea acestui model.

Quintero-Bonilla și Martín del Rey[4] vorbesc despre un nou sistem bazat pe învățarea automată numit MLAPT, prezentat și de Ghafir et al.[5] care a detectat atacurile APT prin alerte timpurii care sunt analizate de algoritmi ML, care funcționează în trei faze: detecția amenințărilor, corelarea alertelor, și predicția atacurilor. De asemenea o arhitectură cadru distribuită pentru detectarea APT (DFA-AD) este descrisă în Sharma et al.[6], care clasifică evenimentele într-un mediu distribuit și le corelează pentru a detecta tehnicile utilizate de APT, în trei faze: fluxul de trafic este colectat, procesat și analizat prin recunoaștere folosind algoritmi de învățare automată; se corelează evenimentele generate în faza anterioară pentru a fi evaluate, se creează un sistem de vot pentru informații; și generarea eventual de alerte în cazul unui atac APT. Siddiqui et al.[7].au prezentat un mecanism de clasificare a anomaliilor bazat pe fractal, folosind k-NN și dimensiunea fractală de corelare (FD) ca algoritmi de clasificare a anomaliilor pentru a testa setul de date și compararea rezultatelor. Shenwen, Yingbo, și Xiongjie[8] studiază un sistem de detectarea APT bazat pe procesul arhitecturii big data, folosind algoritmi k-NN cu big data, în patru etape: corelarea datelor, procesarea big data cu un cluster Hadoop, analiza APT pentru detectarea atacurilor din vulnerabilități și conexiuni suspecte, și detectarea APT folosind instrumentul Mahout. Bai et al.[9] a abordat anomaliile pentru detectarea sesiunilor RDP (protocol de desktop la distanță) rău intenționate. Zhang et al.[10] propune o metodă de scenariu de atac asupra jurnalelor de securitate IDS folosind modelul KCI (kill chain intrusion) în patru faze: colectare de informații, intruziune, extindere latentă și furt de informații. Cei mai folosiți algoritmi din aceste modele au fost k-NN, SVM și DT[11].

Ghafir et al.[12] propun un nou sistem de detectare a intruziunilor pentru detectarea și predicția APT, în două faze principale: reconstrucția scenariului de atac, și decodarea atacului folosind modelul Markov ascuns (HMM) pentru a determina secvența cea mai probabilă de etape APT. În plus, este dezvoltat un algoritm de predicție pentru a prezice următorul pas al campaniei APT. Modelul Markov ascuns (HMM) este utilizat și în Mandiant[13] pentru a antrena modele folosind traficul de rețea observat în condiții normale de rețea și pentru a detecta secvențele de deviere ale observațiilor de trafic. HMM abordează provocarea de a oferi informații complete despre campania de atac. Ghafir et al. propun un IDS nou pentru detectarea și predicția APT, folosind algoritmul Viterbi pentru a determina secvența cea mai probabilă de etape APT. Prognoza etapelor APT dezvăluie ciclul de viață APT în fazele sale incipiente, și ajută și la înțelegerea strategiilor și obiectivelor atacatorului.

Al-Saraireh și Masarweh[14] descriu o metodologie de arhitectură a unui model de detecție APT, în mai multe etape: colectarea și preprocesarea datelor, clasificarea setului de date, și utilizarea unui model de detectare ML pentru a testa setul de date. Mecanismul de detectare implică:

  1. colectarea datelor
  2. implementarea preprocesării datelor
  3. extragerea caracteristici și implementarea selecției caracteristicilor
  4. divizarea datelor în porțiuni de instruire și testare
  5. construirea unui model și evaluarea.

Avantajele ML în apărarea cibernetică

Modelele ML pot procesa și analiza eficient mai multe date decât ar putea gestiona analiștii umani, făcând posibilă monitorizarea rețelelor complexe și extinse în timp real.

În loc să reacționeze la atacuri după ce au loc, sistemele bazate pe ML pot prezice și preveni atacurile înainte ca acestea să se producă, reducând daunele potențiale.

Modelele ML învață și se adaptează continuu la noile amenințări, asigurându-se că mecanismele de apărare evoluează în tandem cu peisajul în schimbare a amenințărilor cibernetice.

Modalități de contracarare a atacurilor cibernetice

Iată câteva modalități cheie în care învățarea automată poate fi aplicată pentru apărarea cibernetică:

  • Detectarea anomaliilor: Algoritmii de învățare automată pot fi antrenați pentru a stabili o linie de bază a comportamentului normal al rețelei și pentru a identifica abaterile care pot indica un atac cibernetic. Anomaliile pot include modele neobișnuite de trafic în rețea, acces neașteptat la sistem sau comportament anormal al utilizatorului.
  • Inteligența și clasificarea amenințărilor: Modelele de învățare automată pot fi antrenate pe seturi mari de date de amenințări cibernetice cunoscute pentru a clasifica datele primite și a identifica activitățile potențiale rău intenționate. Aceasta poate implica clasificarea e-mailurilor ca spam sau tentative de phishing, identificarea semnăturilor malware sau semnalarea traficului suspect de rețea.
  • Analiza predictivă: Tehnicile de învățare automată, cum ar fi analiza predictivă, pot prognoza potențialele amenințări cibernetice pe baza datelor istorice și a tendințelor actuale. Prin analizarea tiparelor în datele atacurilor cibernetice, organizațiile se pot anticipa și se pot pregăti pentru viitoare atacuri mai eficient.
  • Analiza comportamentală: Învățarea automată poate fi utilizată pentru a analiza comportamentul utilizatorilor, dispozitivelor și aplicațiilor dintr-o rețea pentru a identifica acțiunile anormale sau rău intenționate. Prin monitorizarea tiparelor de comportament neobișnuite, organizațiile pot detecta amenințările interne, conturile compromise sau încercările de acces neautorizat.
  • Managementul vulnerabilităților: Algoritmii de învățare automată pot ajuta la identificarea și prioritizarea vulnerabilităților din software și sisteme prin analizarea datelor de la scanere de vulnerabilități, sisteme de gestionare a corecțiilor și alte surse. Acest lucru ajută organizațiile să-și concentreze resursele pe abordarea celor mai critice deficiențe de securitate.
  • Răspuns în timp real: Modelele de învățare automată pot permite răspunsuri automate la amenințările cibernetice în timp real, cum ar fi blocarea adreselor IP suspecte, punerea în carantină a dispozitivelor infectate sau declanșarea alertelor pentru ca echipele de securitate să investigheze în continuare.
  • Învățare automată de protecție: Învățarea automată de protecție implică dezvoltarea apărării împotriva atacurilor concepute special pentru a evita detectarea de către algoritmii de învățare automată. Aceasta include tehnici precum diversificarea modelelor, ingineria caracteristicilor și învățarea ansamblului pentru a îmbunătăți rezistența împotriva adversarilor sofisticați.
  • Autentificarea utilizatorului și controlul accesului: Învățarea automată poate îmbunătăți sistemele de autentificare a utilizatorilor prin analizarea biometricelor comportamentale, cum ar fi tiparele de tastare sau mișcările mouse-ului, pentru a verifica identitățile utilizatorilor într-un mod mai sigur. În plus, învățarea automată poate ajuta la identificarea și atenuarea riscurilor de control al accesului prin analiza permisiunilor și activității utilizatorilor.

Modele posibile pe baza ciclului de viață

Un model de ciclu de viață pentru atacurile cibernetice avansate în general, și amenințarea persistentă avansată (APT) în special, în cinci etape, este propus de Quintero-Bonilla și Martín del Rey[15], unde în fiecare etapă au fost incluse cele mai des utilizate TTP asociate, conform MITRE[16]. APT a fost împărțită în acțiuni pasive (care nu modifică datele – ex: scanarea porturilor) și active (care modifică datele – ex: atacuri DDoS), incluzând de la atacuri de inginerie socială la atacuri specifice precum accesul neautorizat la servere. Învățarea automată (ML) este folosită de potențialele ținte pentru analiza unor cantități mari de date, precum alerte IDS, jurnale sau conexiuni la distanță neautorizate; pentru a identifica orice comportament anormal în rețea asociat cu un atac APT.

Pentru detectarea APT pe baza ciclului de viață al APT, Quintero-Bonilla și Martín del Rey[17] propun următoarele etape:

  • Descoperirea țintei: explorarea pasivă a rețelei în care atacatorul poate efectua tehnici de scanare porturi (de exemplu, instrumente Nmap), să caute servicii indexate pe Internet (camere de supraveghere web, servere sau sisteme SCADA, cu instrumente precum Shodan), profiluri publice în rețelele sociale ale angajaților și instrumente de recunoaștere OSINT (de exemplu, picior de păianjen).
  • Pentru protecție, este recomandat să închideți porturile neutilizate, să utilizați firewall-uri, IDS și conexiuni virtuale private securizate (VLAN și VPN), să creați politici de parole și să cunoașteți organizația utilizatorilor.
  • Exploatarea: obținerea accesului la rețea prin vulnerabilitățile detectate, folosind tehnici precum spear-phishing pentru conturi valide sau replicare prin USB. Atacatorul exploatează vulnerabilitatea detectată folosind scripting, Powershell și execuția de utilizator, apoi gestionarea la distanță pentru a stabili o conexiune cu rețeaua țintă.
  • Pentru prevenție, evitați utilizarea dispozitivelor personale în rețea și deschiderea fișierelor suspecte. Tehnicile de ML permit crearea de soluții automate, de exemplu un modul care scanează emailurile pentru linkuri sau fișiere rău intenționate. Sau se poate folosi scanarea traficului de rețea pentru conexiuni la distanță neautorizate, analiza jurnalelor pentru activități, sau actualizări de software anormale. Implementarea soluțiilor ML necesită un set de date de antrenament în fluxul normal al organizației și un alt set de date cu flux de rețea anormal. Testele trebuie să fie efectuate într-un mediu controlat. Algoritmii ML cu cele mai bune rezultate au fost k-NN și SVM.
  • Intruziunea internă: după compromiterea gazdei, atacatorul escaladează privilegiile pentru a accesa informații de interes, aceasta este cea mai lungă etapă. Persistența se face prin acces redundant, manipularea contului sau un shell web. Accesul la acreditări poate fi obținut prin tehnici de forță brută, manipularea contului, autentificarea forțată sau eliminarea acreditărilor. Evitarea sistemelor de apărare (IDS, IPS, firewall) se poate face prin conexiuni proxy și ascunderea fișierelor sau a informațiilor.
  • Ca soluții de protecție sunt tehnicile ML pentru analiza jurnalelor generate de IDS/IPS pentru detectarea posibilelor modele de atac APT (acces nereușit la serviciile SSH, FTP sau telnet), analiza jurnalelor de sistem (instalări de programe neautorizate, directoare, și fișiere cu nume codificate, gazde necunoscute în rețea). Se pot utiliza algoritmi ML precum k-means, NB și SVM.
  • Setarea canalelor de extracție a datelor: stabilirea unei conexiuni cu serverul C&C pentru a trimite informațiile, de obicei comprimate și criptate și limitând dimensiunea pachetelor. Atacatorul poate folosi tehnici de flux rapid pentru conexiuni, datele fiind inițial colectate la un loc într-o zonă din rețea și transmise în pachete mici la momente diferite. Extragerea datelor poate fi automatizată și realizată pe medii diferite, folosind protocoalele de generare a domeniilor, instrumentele de acces la distanță și criptarea multistrat.
  • Pentru detectarea exfiltrării de date se pot folosi tehnicile ML pentru a căuta gazde cu date criptate, conexiuni cu adrese IP aleatorii și DNS și fluxuri de date criptate către servere necunoscute și neautorizate. Algoritmii k-NN și k-means pot fi utilizați pentru detectarea APT.
  • Ștergerea urmelor: după finalizarea misiunii, atacatorul elimină urmele de atac din rețea din sistemele compromise (jurnale, fișiere comprimate, software instalat sau malware). Dacă atacatorul a ajuns în această etapă, în principiu victima nu va mai afla că a fost atacată.

Provocări și considerații

Calitatea și disponibilitatea datelor: Eficacitatea modelelor ML depinde în mare măsură de calitatea și cantitatea datelor de antrenament. Datele părtinitoare, incomplete sau cu zgomot pot duce la predicții inexacte și la rezultate fals pozitive.

Atacurile adverse: Atacatorii pot manipula datele de intrare sau procesul de învățare în sine, ducând la atacuri adverse împotriva modelelor ML. Asigurarea integrității și securității sistemelor ML este o provocare semnificativă.

Complexitate și transparență: Modelele ML, în special algoritmii de învățare profundă, pot fi complexe și lipsite de transparență, ceea ce face dificilă înțelegerea modului în care ajung la anumite decizii. Această problemă de „cutie neagră” poate complica depanarea și încrederea în deciziile bazate pe ML.

Concluzie

Învățarea automată oferă o abordare promițătoare pentru îmbunătățirea apărării securității cibernetice, oferind capacitatea de a detecta, prezice și răspunde la amenințările cibernetice mai efectiv și mai eficient decât metodele tradiționale. Cu toate acestea, valorificarea ML în apărarea cibernetică necesită o analiză atentă a provocărilor, inclusiv calitatea datelor, atacurile adverse și complexitatea modelelor ML. Pe măsură ce peisajul amenințărilor cibernetice continuă să evolueze, integrarea ML în strategiile de securitate cibernetică va fi crucială pentru a face față atacatorilor.

Este important de reținut că, deși învățarea automată poate îmbunătăți semnificativ capacitățile de apărare cibernetică, aceasta nu este un panaceu universal și ar trebui utilizată împreună cu alte măsuri de securitate, cum ar fi criptarea, actualizări regulate de software și formarea angajaților pentru a crea o strategie cuprinzătoare de securitate cibernetică. Este esențial să echilibrăm dependența de ML cu supravegherea umană pentru a ne asigura că apărarea cibernetică rămâne robustă, transparentă și adaptabilă la natura în continuă schimbare a amenințărilor cibernetice.

În plus, organizațiile trebuie să rămână vigilente și să își adapteze continuu apărarea pentru a aborda amenințările cibernetice în evoluție. Fiecare organizație trebuie să includă în planul său de securitate cibernetică politicile de securitate adaptate la infrastructura sa. Identificarea posibilelor atacuri pe etape facilitează detectarea atacurilor cibernetice, ajutând la anticiparea acestor comportamente anormale în rețea.

Bibliografie

  • Al-Saraireh, Jaafer, and Ala’ Masarweh. “A Novel Approach for Detecting Advanced Persistent Threats.” Egyptian Informatics Journal 23, no. 4 (December 1, 2022): 45–55. https://doi.org/10.1016/j.eij.2022.06.005.
  • Bai, Tim, Haibo Bian, Abbas Abou Daya, Mohammad Salahuddin, Noura Limam, and Raouf Boutaba. A Machine Learning Approach for RDP-Based Lateral Movement Detection, 2019. https://doi.org/10.1109/LCN44214.2019.8990853.
  • Eke, Hope Nkiruka, Andrei Petrovski, and Hatem Ahriz. “The Use of Machine Learning Algorithms for Detecting Advanced Persistent Threats.” In Proceedings of the 12th International Conference on Security of Information and Networks, 1–8. SIN ’19. New York, NY, USA: Association for Computing Machinery, 2019. https://doi.org/10.1145/3357613.3357618.
  • Ghafir, Ibrahim, Mohammad Hammoudeh, Vaclav Prenosil, Liangxiu Han, Robert Hegarty, Khaled Rabie, and Francisco J. Aparicio-Navarro. “Detection of Advanced Persistent Threat Using Machine-Learning Correlation Analysis.” Future Generation Computer Systems 89 (December 1, 2018): 349–59. https://doi.org/10.1016/j.future.2018.06.055.
  • Ghafir, Ibrahim, Konstantinos G. Kyriakopoulos, Sangarapillai Lambotharan, Francisco J. Aparicio-Navarro, Basil Assadhan, Hamad Binsalleeh, and Diab M. Diab. “Hidden Markov Models and Alert Correlations for the Prediction of Advanced Persistent Threats.” IEEE Access 7 (2019): 99508–20. https://doi.org/10.1109/ACCESS.2019.2930200.
  • Mandiant. “APT1 | Exposing One of China’s Cyber Espionage Units.” Mandiant, 2013. https://www.mandiant.com/resources/reports/apt1-exposing-one-chinas-cyber-espionage-units.
  • Quintero-Bonilla, Santiago, and Angel Martín del Rey. “A New Proposal on the Advanced Persistent Threat: A Survey.” Applied Sciences 10, no. 11 (January 2020): 3874. https://doi.org/10.3390/app10113874.
  • Sharma, Pradip Kumar, Seo Yeon Moon, Daesung Moon, and Jong Hyuk Park. “DFA-AD: A Distributed Framework Architecture for the Detection of Advanced Persistent Threats.” Cluster Computing 20, no. 1 (March 1, 2017): 597–609. https://doi.org/10.1007/s10586-016-0716-0.
  • Shenwen, Lin, Li Yingbo, and Du Xiongjie. “Study and Research of APT Detection Technology Based on Big Data Processing Architecture.” 2015 IEEE 5th International Conference on Electronics Information and Emergency Communication, May 2015, 313–16. https://doi.org/10.1109/ICEIEC.2015.7284547.
  • Siddiqui, Sana, Salman Khan, K. Ferens, and Witold Kinsner. Detecting Advanced Persistent Threats Using Fractal Dimension Based Machine Learning Classification, 2016. https://doi.org/10.1145/2875475.2875484.
  • Sim, Kevin, Emma Hart, and Ben Paechter. “A Lifelong Learning Hyper-Heuristic Method for Bin Packing.” Evolutionary Computation 23 (February 10, 2014). https://doi.org/10.1162/EVCO_a_00121.
  • Swisscom. “Report on the Threat Situation | SME | Swisscom,” 2019. https://www.swisscom.ch/en/business/sme/downloads/report-threat-situation-switzerland-2019.html.
  • Zhang, Ru, Yanyu Huo, Jianyi Liu, and Fangyu Weng. “Constructing APT Attack Scenarios Based on Intrusion Kill Chain and Fuzzy Clustering.” Security and Communication Networks 2017 (December 27, 2017): e7536381. https://doi.org/10.1155/2017/7536381.

Note

[1] Sim, Hart, and Paechter, “A Lifelong Learning Hyper-Heuristic Method for Bin Packing.”

[2] Eke, Petrovski, and Ahriz, “The Use of Machine Learning Algorithms for Detecting Advanced Persistent Threats.”

[3] Eke, Petrovski, and Ahriz.

[4] Quintero-Bonilla and Martín del Rey, “A New Proposal on the Advanced Persistent Threat.”

[5] Ghafir et al., “Detection of Advanced Persistent Threat Using Machine-Learning Correlation Analysis.”

[6] Sharma et al., “DFA-AD.”

[7] Siddiqui et al., Detecting Advanced Persistent Threats Using Fractal Dimension Based Machine Learning Classification.

[8] Shenwen, Yingbo, and Xiongjie, “Study and Research of APT Detection Technology Based on Big Data Processing Architecture.”

[9] Bai et al., A Machine Learning Approach for RDP-Based Lateral Movement Detection.

[10] Zhang et al., “Constructing APT Attack Scenarios Based on Intrusion Kill Chain and Fuzzy Clustering.”

[11] Quintero-Bonilla and Martín del Rey, “A New Proposal on the Advanced Persistent Threat.”

[12] Ghafir et al., “Hidden Markov Models and Alert Correlations for the Prediction of Advanced Persistent Threats.”

[13] Mandiant, “APT1 | Exposing One of China’s Cyber Espionage Units.”

[14] Al-Saraireh and Masarweh, “A Novel Approach for Detecting Advanced Persistent Threats.”

[15] Quintero-Bonilla and Martín del Rey, “A New Proposal on the Advanced Persistent Threat.”

[16] Swisscom, “Report on the Threat Situation | SME | Swisscom.”

[17] Quintero-Bonilla and Martín del Rey, “A New Proposal on the Advanced Persistent Threat.”

 

Acesta este un articol cu Acces Deschis (Open Access) distribuit în conformitate cu termenii licenței de atribuire Creative Commons CC BY SA 4.0 (https://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0/).

1 30 31 32 33 34 35 36 65