Statul român modern, ai cărui adversari au fost predefiniţi şi bine conturaţi (Imperiul otoman, Austria şi Rusia), şi-a creat, din mers, structuri specializate care în mod secret au fost îndrituite să culeagă informaţiile necesare şi utile apărării valorilor şi intereselor sale. În acest sens, a încercat şi, în bună măsură a reuşit, chiar dacă au lipsit într-o primă etapă, specialiştii autohtoni, să adopte o metodologie cel puţin egală cu a adversarilor. Pentru statul român modern, fondat în condiţii geopolitice deosebit de complexe, informaţiile au constituit un indicator puterii sale. Obţinerea acestora a fost dependentă de decizia asupra utilizării lor, în cadrul aşa-numitului proces informativ, care a presupus şi impus continuitate şi eliminarea permanentă a pericolului dezinformării şi manipulării informaţiilor, atât din partea forţelor de dezordine internă, cât mai ales din partea centrelor de putere ostile. Procurarea şi evaluarea informaţiilor de interes pentru statul român au depins de profesionalismul şi iubirea de ţară cu care oamenii specializaţi au utilizat tehnicile disponibile exclusiv în scopul protejării, apărării şi promovării valorilor, intereselor şi necesităţilor naţiunii române, precum şi a simbolului său, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, creatorul sistemului informativ modern al statului român.
